In Articole

100 de ani de la moartea lui George Cosbuc

Bunii mei prieteni, in curand se vor implini 100 de ani de la moartea marelui om al literelor, George Cosbuc, pe 9 mai 1918. Marturisesc ca, impreuna cu Mihai Eminescu, George Toparceanu, Vasile Alecsandri si Octavian Goga, George Cosbuc este unul dintre preferatii mei. Doua poezii de-ale dansului m-au impactat cand eram copil, ca sa nu spun ca m-au tulburat. Acestea au fost Trei, Doamne, si toti trei! si Noi vrem pamant.

Cine le cunoaste pe acestea doua stie foarte bine despre ce vorbesc. George Cosbuc a fost, si inca mai este prin lucrarile pe care ni le-a lasat mostenire, un scriitor foarte impactant emotional, foarte puternic in ceea ce a scris, netemandu-se de a descrie unele trairi emotionale destul de puternice, cu o amprenta energetica bine cristalizata, as putea sa spun. Si totusi, este un om simplu, ca de la tara, iar lucrarile sale graviteaza in jurul vietii satului. Face parte din categoria poetilor nostri clasici.

Le-a scris cu un talent aparte, special pentru mesajele transmise. O alta poezie impactanta, in stilul lui Trei, Doamne, si toti trei! este si poezia Mama. Este oarecum opusa anterior mentionatei, in care este vorba de un tata care-si pierde cei trei fii in razboiul de independenta, iar in poezia Mama este vorba de pierderea unei mame a fiului sau George, din acelasi motiv. Aceasta si cea din urma poarta motivul gandului mortii, intotdeauna inspaimantator pentru cel ce nu vegheaza. George mai apare si in Trei, Doamne, si toti trei!, dar impreuna cu ceilalti doi frati ai sai, in opozitie cu cele doua surori ale sale din Mama. Interesant ceea ce am remarcat.

Intotdeauna poeziile sale au fost in relatie cu trairile sale cele mai profunde, atat in legatura cu chemarile sale launtrice cat si in relatie cu fiintele dragi din viata sa. Cele trei poeme pe care le mentionam sunt repere pentru viata sa de familie dar si in relatie cu neamul romanesc si dramale traite pe aceste meleaguri carpatine.

Viata la sat, la tara, pentru Cosbuc, asa cum a fost descrisa in poemele sale, este o viata de simplitate traita alaturi de natura, de linistea rurala insa tulburata de napraznica istorie si de imperiile ce cautau mereu sa ne cotropeasca. Dar pentru ce? Pentru resurse? Pentru pamant? Insa si Noi vrem pamant! nu numai ei. In plus, noi suntem vesnic profund recunoscatori pamantului pentru viata bogata si invataturile pe care ni le-a adus.

Dar sa stiti ca Romania Eterna, imi permit astfel sa scriu capitalizat, o gasim la sat, nu la oras. Desi orasul este o cetate cu multe functii (economice, politico-diplomatice, militare etc.), mai este si un centru cultural, sau cel putin asa ar trebui sa fie, unde se intalnesc minti luminate de la sat pentru a se califica si a deveni elitele de baza ale tarii. Prin acestea tara va merge mai departe. Insa, astazi orasul nu mai este ceea ce a fost. Culturalitatea sa a decazut aproape in totalitate. Exploatarea omului de catre om si interesul propriu egoist domnesc aici incontestabil.

Una dintre aceste minti a fost si George Cosbuc. Dar sa lasam pe domnia sa sa ne conduca in timp prin cele mai importante aspecte ale vietii sale, de la inceputuri pana… vom vedea.

Debutul literar

Despre inceputurile sale literare insusi George Coșbuc marturiseste:

Cea dintai poezie am publicat-o la varsta de 15 ani intr-o foaie pedagogica din Ardeal. N-o mai am si nici nu stiu ce era, insa imi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de incercari prin toate foile ardelenesti.

Referirea este facuta la revista de informare pedagogica si literara Scoala Practica, redactata de pedagogul Vasile Petri, in care, „student” in clasa a VII-a liceala, George Cosbuc trimite spre publicare in primavara anului 1883 o traducere. Primele incercari de versificatie, cu solide studii umaniste de limba latina si greaca, filosofie si istorie filosofica, istoria literaturilor, poetica si prozodie, dateaza din perioada cursurilor Gimnaziului Fundational din Nasaud. Evenimentul principal se produce in toamna anului 1880, cand gimnazistul este primit ca membru al Societatii de lectura a elevilor Virtus Romana Rediviva:

Intaiele incurajari mi le-au dat profesorii mei de liceu care in vederea talentului meu literar ma scuteau de studiile stiintifice…

Incepand din octombrie 1882, membrii societatii elevilor gimnazisti din Nasaud redacteaza publicatia liceului, Muza Someseana, un caiet manuscris, in care elevii publicau texte originale, traduceri si observatii critice. Aici vor aparea primele poezii ale elevului George Cosbuc, altele urmand a fi citite de autor in sedintele societatii, in total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160 scrise pe cand era elev in clasa a sasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectura Virtus Romana Rediviva il alege ca presedinte. Mai tarziu, in numarul 47 din 18-30 noiembrie 1884, revista Familia din Oradea ii publica poezia As vrea sa fiu, semnata tot cu pseudonimul C. Boscu, purtand indicatia „dupa Petöfi”.

Debutul publicistic propriu-zis se produce tot in 1884, cand revista Tribuna din Sibiu ii publica sub pseudonimul C. Boscu (anagrama numelui Cosbuc), snoava versificata Filosofii si plugarii. Prezentata sub forma de foileton, aceasta snoava (are peste 350 de randuri) apare in trei numere consecutive ale revistei sibiene (nr. 183-190 din 5-17 decembrie – 8-28 decembrie 1884). George Cosbuc transmisese vasta compozitie din Cluj, unde se inscrisese la Facultatea de Litere si Filosofie. Ioan Slavici, conducatorul Tribunei, isi va reaminti mai tarziu acest debut:

Intr-una din zile am primit la redactiune, pentru foita Tribunei, un manuscript, curat si citet, o snoava versificata. Autorul se subscria Boscu si plicul fusese-n Cluj pus la posta. Mi se parea lucru invederat, ca acel Boscu e-ncepator, student la universitatea din Cluj si ma bucuram, caci n-o fi, poate, adevarat ca ziua buna de dimineata se cunoaste, dar nu mai incape nici o indoiala, ca cei in adevar alesi chiar de la inceputul lucrarii lor isi dau destoiniciile pe fata. Mi-a placut snoava, am publicat-o si mi-am aprins paie-n cap.

Debutul editorial are loc prin aparitia la Sibiu, in Biblioteca poporala a Tribunei, a cinci brosuri: Blastam de mama, Legenda poporala din jurul Nasaudului si Pe pamantul turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) si Fulger. Poveste in versuri (1887).

Credincios publicatiei in care si-a facut adevaratul debut literar, Cosbuc va ramane colaborator asiduu al Tribunei multi ani, chiar si dupa ce se va stabili in Bucuresti.

Gazetar in Sibiu

In august 1887, George Cosbuc ajunge la Sibiu, unde va ramane pana in 1889. Ioan Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo doua saptamani avem aici pe Cosbuc, un admirabil baiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Miscarea literara de la Tribuna a dus la cristalizarea pozitiei lui George Cosbuc fata de literatura, in directia interesului catre folclor, ca baza a literaturii culte si catre limbajul popular, orientata, in esenta spre idealul restabilirii unitatii culturale a poporului roman.

Timpul petrecut in Sibiu s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca in redactia Tribunei, alaturi de Ioan SlaviciIoan BechnitzSeptimiu Albini, toti oameni cu o serioasa cultura inaintata, a insemnat o adevarata scoala literara.

Gheorghe Cosbuc, inzestrat din belsug de catre firea cea darnica, s-ar fi ridicat in toate imprejurarile deasupra contemporanilor sai, n-ar fi iesit ceea ce a fost daca nu si-ar fi croit lucrarea vietii in mijlocul acestor oameni cu cultura generala, care toti erau scriitori…

Anii petrecuti in redactia Tribunei sibiene (1887 – 1889) vor culmina cu aparitia poemului Nunta Zamfirei, un poem – spectacol admirabil, care a impresionat chiar si pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei, George Cosbuc s-a impus definitiv in atentia cititorilor si a criticilor de peste munti, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Si tot cu ea s-a impus mai intai si la Bucuresti, dupa ce fusese publicata in Convorbiri literare, in martie 1890.

La 1893, cand am publicat «Balade si idile» eram cunoscut în Tara Romaneasca numai dupa un ciclu de poeme cu subiecte luate din povestile poporului si sa le leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din aceasta epopee.

Inainte de a fi publicata in Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citita de Cosbuc, la 4 februarie 1890, la sedinta Junimii, in Bucuresti. In jurnalul sau Maiorescu va nota: „Cosbuc, cu eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. Pana la aparitia poeziei Noi vrem pamant! (1894), Nunta Zamfirei avea sa ramana cea mai cunoscuta si mai apreciata scriere a lui George Cosbuc.

Poemul a fost elaborat in decursul a 5 ani. Prima versiune, datand din 1884, ultima perioada a studiilor gimnaziale din Nasaud, a fost publicata pentru prima oara in Tribuna, Sibiu, la 24 martie 1889, si il consacra definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui si varianta citita la Junimea spre sfarsitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusa in Convorbiri literare, Bucuresti, nr. 12, 1 martie 1890, va cunoaste o forma mai accentuata decat cea din Tribuna si mai apropiata de cea pe care poetul o va publica in toate edițiile antume ale volumului Balade si idile.

Poetul insusi va vorbi despre perioada petrecuta la Sibiu ca despre „cei mai rodnici” ani ai sai. Acum isi orienteaza scrisul spre idila si trece treptat de la simple versificari pe teme folclorice la creatii originale. In paginile Tribunei i se tiparesc numeroase poezii, semnate sau nesemnate, printre care unele dintre cele mai izbutite creatii ale sale: Nunta ZamfireiManioasaNumai unaFata moraruluiCraiasa zanelor, o parte din Anacreonticele sale, publicate cu mici modificari in ciclul Cantece la sfarsitul volumului Balade si idile din 1893. Spre anul 1889, Tribuna incepe sa lucreze in pierdere, situatia ducand la desfiintarea unor posturi, printre care si pe cel al lui Cosbuc. La insistentele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu il cheama la Bucuresti, unde soseste pe la mijlocul lunii decembrie 1889 si i se ofera un post de „desemnator ajutor” la Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice.

La Bucuresti

In anul 1893, apare volumul Balade si idile (258 de pagini), editat de Socec. O prima varianta a acestui volum este gata de tipar la Editura Librariei Socec din primavara anului 1892. In 1893, volumul Balade si idile a aparut in luna iunie, aparitia fiindu-i mentionata in Romanul literar (nr. 19 din 13 iunie) si in Moftul roman (2 iunie 1893), care anunta evenimentul intr-o nota nesemnata, pusa in seama lui Caragiale:

Pe campul vast al publicisticii romane, pe care creste atata spanac des si abundent, a aparut in sfarsit zilele acestea si un copac si e asa de mandru si asa de puternic, ca mii si mii de recolte de buruieni se vor perinda si el va sta tot mereu in picioare, tot mai sanatos si mai trainic, infruntand gustul actual si vremea cu schimbarile ei capricioase si facand din ce in ce mai mult fala limbii noastre romanesti – un volum de Balade si idile de George Cosbuc.

In locul unor texte de intampinare a acestui adevarat eveniment literar, spre sfarsitul lunii august 1893, aparea o brosura (Adevarul asupra poeziilor d-lui Gh. Cosbuc), scoasa la Iasi de Nicolae Lazu, prin care se contesta originalitatea unor poezii din volum. Interventia lui Lazu, grefier judecatoresc la Piatra si fost coleg al lui Eminescu de la Tribunalul Botosani, a starnit un adevarat proces literar pe o durata de aproape zece ani. Dimitrie Evolceanu, printr-o interventie in numele Convorbirilor literare apreciata de insusi Titu Maiorescu, de scriitorii Alexandru Vlahuta si Nicolae Iorga iau, in cele din urma, apararea poetului. Este impresionantă, de asemenea, o apreciere a lui P.P. Negulescu intr-o scrisoare din Berlin adresata lui Titu Maiorescu:

M-a indignat in adevar peste masura infamia scandalului ce se face cu bietul Cosbuc. E un veninos asalt de pigmei in contra unui incontestabil talent literar.

In anul 1894 editeaza in colaborare cu I. L. Caragiale si Ioan Slavici, revista Vatra. In 1895 s-a casatorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, si, in acelasi an, la Craiova, i s-a nascut unicul fiu, Alexandru.

Pe la sfarsitul lunii martie 1896, dupa ce poetul traise bucuria consacrarii si, in acelasi timp, amarul unor calomnii, i se tipareste la Bucuresti, in Editura Librariei Scoalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul isi insoteste cartea si cu cateva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzatia de plagiat, dar si o dezvaluire a existentei unui proiect de epopee:

De cand am inceput sa scriu, m-a tot framantat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din povestile poporului (si sa leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee, ca si Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Fulger, Tulnic si Lioara, Craiul din cetini, Laur bolnav, Patru portarei si altele vreo cateva nepublicate. Am parasit ideea din pricina ca am facut greseala sa incep a scrie poemele in doua feluri de metre – unele in versuri de 14 silabe, altele in versuri de 8 silabe.

In 1896 iese de sub tipar volumul Fire de tort. Se tipareste in traducerea lui Cosbuc Eneida de Vergiliu. Colaboreaza la Povestea vorbei si la Literatura si arta romana (Bucuresti). In 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primeste premiul Nasturel-Herescu al Academiei Romane. Dupa disparitia Vetrei, Cosbuc preia conducerea revistei Foaia interesanta; va conduce, impreuna cu Vlahuta, revista Semanatorul (2 decembrie 1901 – decembrie 1902), revista capatand ulterior o tot mai accentuata orientare nationalista. In 1902 publica volumul de poezii Ziarul unui pierde-vara, colaboreaza la Romania ilustrata si Universul literar.

La 28 martie 1902 Ministerul Instructiunii Publice si al Cultelor il numeste in postul de sef de birou, creat prin bugetul administratiei Casei Scoalelor. Conduce revista Viata literara, este numit in postul de referendar in Administratia Casei Artelor (1906).

Din 1907 lucreaza intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit in postul de sef al Biroului de control al activitatii extrascolare (1907). Munca de talmacire in romaneste a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, il absoarbe in intregime.

Publica in LuceafarulRomanul si Flacara. Alaturi de Al. Vlahuta si M. Sadoveanu, Cosbuc indruma si organizeaza conferintele satesti.

La Academia Romana

In sedinta din 13-26 mai 1916, sub presedintia lui Iacob Negruzzi, sectiunea literara a Academiei Romane hotaraste cu 4 voturi din 6, sa-l propuna pe George Cosbuc membru titular al Academiei. La 20 mai-2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Stefanescu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Cosbuc. Vorbind in numele sectiei literare, Duiliu Zamfirescu spunea in raportul sau:

Reputatia sa literara e asa de intinsa, incat numele sau a devenit popular in toate tarile locuite de Romani. Primindu-l in mijlocul nostru consfintim ceea ce opinia publica a hotarat de mult. Domnul Cosbuc a dat poporului roman, in mai putin de 25 de ani, o cantitate de munca literara atat de considerabila, incat numai pentru aceasta s-ar cuveni sa-i deschidem usile amandoua pentru a-l primi intre noi. Dar calitatea lucrarilor sale intrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevarate poezii si sunt originale.

Sunt amintite volumele Balade si idile, Fire de tort, traducerile:

Din punct de vedere clasic – prin urmare esentialmente academic – Eneida si Bucolicele lui Vergiliu sunt monumente; Odiseea, tradusa in strofe endecasilabice rimate, reprezinta o sfortare intelectuala de necrezut; in fine, Divina Comedie este cea mai perfecta versiune a acestei celebre poeme.

Prima sedinta la care Cosbuc isi face aparitia e cea din 27 mai-9 iunie 1916. La intrarea sub cupola e primit cu aplauze si salutat de presedintele Constantin Istrati:

V-ati scoborat prin vointa voastra la Bucuresti, intre noi, de pe inaltimile frumoase si romanesti ale plaiurilor de la Nasaud. Acum, prin munca voastra, va ridicati la punctul cel mai inalt pe care poate sa vi-l prezinte cultura romana, ocupand un scaun in mijlocul nostru. Bun venit noului si distinsului nostru coleg George Cosbuc. Aplauzele cu care ati fost primit v-au aratat, domnule coleg, bucuria pe care o are aceasta institutiune de a va numara printre membrii ei.

Raspunsul poetului:

Iti multumesc intai de toate d-tale, Domnule Presedinte, pentru frumoasele cuvinte – mai frumoase, poate, decat le merit, – cu care ai avut bunavointa sa ma saluti si prin ele sa ma iei oarecum de mana, ca sa ma pui la rand pe brazda Academiei. Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de maini pe capul meu, ca sa scoboare asupra mea harul acelui spirit, care lumineaza si conduce opera Academiei… Va multumesc si dvs., d-lor Membri, ca m-ati gasit vrednic sa fiu partas in mijlocul d-voastra, ca sa fiu si eu o particica de suflet in sufletul cel mare al Academiei.

Din ziarele care mentionau evenimentul, Gazeta Transilvaniei, nr. 115, mai 1916, scrie urmatoarele despre drumul lui Cosbuc din Hordou la Academie:

…cu atat mai anevoios, cu cat poetul taranimii nu era uns cu nici un soi de alifie ciocoiasca si constiinta superioritatii lui il oprea de a-si face drum cu coatele, cand era in drept sa astepte sa i se deschida cararea de la sine.

Si pleaca Cosbuc de printre noi, dar..?

La 24 februarie 1918, apare in revista Scena din Bucuresti ultima poezie a lui George Cosbuc, Vulturul.

„La 9 mai 1918, poetul George Cosbuc moare la București. Tara pierde un mare poet, in sufletul caruia s-au reflectat toate aspiratiile neamului nostru…” spunea Gheorghe Bogdan-Duica la inmormantarea marelui poet. La moartea lui Cosbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult ca „poezia lui Cosbuc este de o virtuozitate extraordinara”, publica un necrolog pe care-l incheie cu urmatoarele cuvinte:

Cel ce a cantat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei pana la dorobantii din 77, moare fara a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfantul drapel al tarii. Sa lasam ca asupra fruntii lui palide, acum linistite, sa cada o umbra mangaietoare a departatului tricolor nevazut.

In ziarul Lumina, din Bucuresti, Liviu Rebreanu publica, la 14 mai 1918, articolul George Cosbuc, afirmand printre altele:

Cosbuc e primul poet pe care-l da Ardealul literaturii romanesti. Ardelean a ramas toata viata. Pana si in graiul viu pastrase o nota ardeleneasca, particulara, care ii sedea bine. Aici in tara dragostea lui a fost pentru cele sase milioane de tarani. Simtea o fraternitate profunda cu dansii… A rasarit deodata, fara sa-l stie nimeni, fara sa faca ucenicia cafenelelor si bisericutelor bucurestene. Si a biruit impotriva tuturor celor scufundati in inimatii si neputinte. A adus lumina, sanatate, voiosie. Scrisul lui Cosbuc traieste si va trai cat va trai neamul romanesc.

Venind de departe cu zborul intins
S-oprise deasupra Ceahlaului nins,
S-apoi din rotiri tot mai stramte-n cuprins
Cazu, ca sa prinda vro prada,
Cum uneori parca vezi fulgerul stins.

Pe cand nici nu-ncepe sa cada.
Eu nu stiu, fui vesel ori trist in acel
Ocol ce-l facui impreuna cu el,
Ca-ntai imi paruse ca-i vis si ma-nsel
Dar bine venitu-mi-a-n minte
Vulturul vazut in rotire la fel
Cu ani de viata ‘nainte.

Un pisc singuratic al muntelui plin
De colturi de stanca, cu zborul sau lin
Acela-l rotea prin vazduhul senin
In sute de cercuri egale,
Si-n fiece zi si tot timpul vecin
Umbririlor noptii din vale.

Pastorii spuneau ca pazeste pe-ai lui,
Ca-n rece cuib scoate parechea sa pui
Si hrana-i ducea ori pe-aceea ce nu-i
La staul pe-amurg, din mioare,
Ori cerbi sugatori ce se culca satui
Sub brazii ce-acopar izvoare.

Si parc-as vorbi ca de lucruri de ieri,
Ce drag imi era nesatulei vederi!
Cand singur in largul inaltei taceri
Brazda cu rotirea sa golul;
Si-uimit cum de-a lungul atatora seri
Eu stam urmarindu-i ocolul.

Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus
O noapte cu-atata-ntuneric c-a pus
In minte-ne stavili putintii de-adus
Aminte ce-i timpul si locul,
Si-urlau in cumplita cadere de sus
De-a valma si apa si focul.

Ci-ncet se facu si-o lumina ca-n zori,
Iar ziua, ce prinsa de-ai spaimei fiori
S-ascunse pitita-ntre ceruri si nori,
Se-ntoarse si soare fu iara,
Si-apusu-i starnit-a minuni de culori,
Cum nu mai fu-n lume vro seara!

Iar sufletu-n noi ce si-acum tremura,
De farmec cuprins, ca pierdut se mira!
Dar unde-o fi piscul? Caci nu mai era
Si-n locul lui gol si lumina
Vulturul, el insa si-acu-nconjura
O stanca trasnita-n ruina.

Deodata cu tipet se-ntoarse ‘napoi,
Ca unul ce-si schimba gandirea, si-apoi
Spre vai, si departe, cu zborul greoi
Incet ni se stinse vederii.
De-atunci nu-l vazura nici altii, nici noi
Rotind in luminile serii.

Sa-l comemoram pe Cosbuc

In toate scolile din Bistrita-Nasaud, se va sarbatori miercuri, 9 mai, Ziua Cosbuc, pentru a se marca implinirea a 100 de ani de la moartea poetului.

Astfel, intre orele 10:50 si 11:10 se va organiza un careu festiv in fiecare scoala din Bistrita-Nasaud, va fi facuta o prezentare generala a lui George Cosbuc, va fi lansata brosura Sunt suflet in sufletul neamului meu, va avea loc un moment artistic din poezia lui Cosbuc si se va citi o strofa tradusa in mai multe limbi.

Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, prin institutiile de cultura din subordine, Inspectoratul Scolar Judetean dar si primaria comunei Cosbuc organizeaza, in 9 mai, o serie de manifestari menite sa marcheze, in Anul Centenarului Marii Unirii, implinirea a 100 de ani de la moartea poetului taranimii, George Cosbuc.

Evenimentele includ si dezvelirea unui bust al poetului, Te Deum cu participarea IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, lansari de carte, spectacole, redeschiderea podului din lemn peste raul Salauta din satul natal al poetului, dar si proiectia filmului „Mari clasici: George Cosbuc”.

Surse:

  • Eugen Lovinescu, Critice, vol. III, Bucuresti, Ancora, 1915.
  • Vladimir Streinu, Clasicii nostri, Bucuresti, Casa scoalelor, 1943 (reeditat in 2002).
  • Dumitru Micu, George Cosbuc, Bucuresti, Editura Tineretului, 1966.
  • Octav Sulutiu, Introducere in poezia lui George Cosbuc, Bucuresti, Editura Minerva, 1970.
  • Petru Poanta, Poezia lui George Cosbuc, Cluj, Editura Dacia, 1976 (reeditat în 2004).
  • G. Cosbuc interpretat de…, selectie de Maria Cordoneanu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982.
  • Lucian Valea, Pe urmele lui George Cosbuc, Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1986.
  • Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dictionarul scriitorilor romani, vol. I, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1995.
  • Gavril Scridon, Viata lui George Cosbuc, Cluj, Centrul de Studii Transilvane, 2003.
  • Radu Dragulescu, George Cosbuc – Mitopoetica, Cluj, Casa Cartii de Stiinta, 2005.
  • Radu Dragulescu, George Cosbuc – Din Paradis catre Infern, Sibiu, ULBS, 2004.
  • Radu Dragulescu, Limbaj si poezie in opera lui George Cosbuc, Sibiu, ULBS, 2004.
  • Dumitru Munteanu, George Cosbuc – Dincolo de cuvinte, volumul I, Anii de ucenicie, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2008.
  • Dumitru Munteanu, George Cosbuc -Dincolo de cuvinte, volumul II, Junetea poetica (integrala poeziei de tinerete), Editura George Cosbuc, Bistrita, 2008.
Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
hora, farsa, fals, falsitate, deznationalizare, imbecilizare, mancurtizare, porturi nationale, national, natie, nationalist, nationalismunire, unirea, marea unire, rezolutiunea adunarii nationale, unirea de la alba iulia, unirea din 1918