In Articole

130 de ani de la moartea poetului national, Mihai Eminescu: „Cu noi este Dumnezeu. Intelegeti neamuri!”

Pe 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se unea cu Cerul contemplat, patruns si framantat in slova de sange, inca de pe pamant. Dar a plecat devreme, deranjand cu Adevarul rostit raspicat pe „traficantii de istorie, de credinte si de curente politice ai vremii”.

„Pentru a trai o viata care ti-a fost data, esti dator sa o meriti atat ca om, cat si ca neam in fiecare clipa!”, spunea Mihai Viteazul in discursul dupa intrarea triumfala in Alba Iulia, 31 octombrie 1599. „Mai potoliti-l pe Eminescu!”, acesta era ordinul sfarsitului de secol XIX. Si chiar daca l-au potolit fizic ingenunchindu-l, sufleteste nu au avut izbanda. Glasul lui s-a auzit si mai puternic, in Timp. In oglinda, peste veac, la fel ni se incearca si noua mutenia, spre a impiedica ridicarea in cord de capitala a unei Coloane de Infinit a ortodoxiei romanesti, marturisire vie de Hristos. Cat de cutremurat ar fi acum un Brancusi al altor vremuri, sa vada cum simbolul durerii, al martirajului, dar si al Invierii- care este Coloana Infinitului- s-a unit cu vocea strabunilor intr-o marturie de credinta asezata la poalele vesniciei, o marturie plamadita din caramida si duh: o Casa pe pamant, oglindire smerita a acelui Acasa din Ceruri – mult rabdatoarea catedrala, cuibul sufletului romanesc.

Dar acestor voci vom raspunde cu asezare si pace in stare, invitand la o cutremuratoare calatorie in timp, sa ne aflam prezenti intru totul si in adevar, la contextul istoric in care germenele nasterii unei Catedrale a cerut sa ia fiinta. Pentru ca, asa cum spunea Parintele Arsenie Boca despre cuvinte, ca sunt fapturi vii care au menirea fie de a ridica, fie de a distruge un suflet, la fel si cladirile sunt purtatoare de Mesaj, de Simbol si de Rost, prin menirea pentru care sunt ctitorite. Iar scopul va insufla duhul si starea celor ce vor pasi nu doar intre ziduri de piatra, ci intre ziduri trainde de istorie. „Noi, romanii, formam o biserica nationala, si ca societate religioasa, ca biserica ortodoxa romana, suntem un cor matur si compact pentru a ne impotrivi la orice tendinte care ar jigni libertatea constiintei si cultura noastra nationala”.

Maica spirituala a neamului romanesc

„Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternica in lupta nationala; dispretuind limba prin impestritari si prin frazeologie straina, au lovit un al doilea element de unitate; despretuind datinele drepte si vechi si introducand la noi moravurile statelor in decadenta, ei au modificat toata viata noastra publica si privata in asa grad incat romanul ajunge a se simti strain in tara sa proprie. Odinioara o Biserica plina de oameni, toti avand frica lui Dumnezeu, toti sperand de la El mantuire si indreptandu-si vietile dupa invataturile Lui. Spiritul speculei, al vanatorii dupa avere fara munca si dupa placeri materiale a omorat sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab si a lui Varlaam, maica spirituala a neamului romanesc, care a nascut unitatea limbii si unitatea etnica a poporului, ea care domneste puternica dincolo de granitele noastre si e azilul de mantuire nationala in tari unde romanul nu are stat, ce va deveni ea in mana tagmei patriotice?

Dispute, acuzații, vociferari

Peste tot credintele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mana-n mana cu saracia claselor lucratoare, ameninta toata cladirea mareata a civilizatiei crestine. A fi bun roman nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetatean al acestui stat. Ceea ce voiesc romanii sa aiba e libertatea spiritului si constiintei lor in deplinul inteles al cuvantului. Si fiindca spirit si limba sunt aproape identice, iar limba si nationalitatea asemenea, se vede usor ca romanul se vrea pe sine, isi vrea nationalitatea, dar o vrea pe deplin.

Noi sustinem ca e mai bine sa inaintam incet, dar pastrand firea noastra romaneasca, decat sa mergem repede inainte, dezbracandu-ne de dansa prin straine legi si straine obiceiuri.” (Mihai Eminescu) Romanii au demonstrat intotdeauna ca se pot uni si pot fi puternici in momente cheie, dar avem si caderi in care aratam cat de neopriti putem fi in dezbinare. De ani asistam la dispute, acuzatii, vociferari contra inaltarii acestei Cereri facute in veac. Ar trebui sa stam cu fruntile in plecaciune in fata tuturor oamenilor de cultura ai secolelor trecute, in fata elitelor din politica, nu doar a fetelor bisericesti care au inaintat aceasta dorinta spre implinire. Ei au pus primele straturi de fundatie ale Catedralei de astazi, fara a pune in balanta ce anume altceva s-ar fi putut construi cu aceeasi suma alocata ei. De ce? Pentru ca acele suflete, elite ale culturii, politicii, medicinei si nu numai ale Bisericii ortodoxe, au simtit inainte de orice valoarea spirituala, de netagaduit a ceea ce urma sa defineasca asezamantul. Nimic nu poate fi pus in cantar langa asemenea lucrare.

Autorul primului dictionar de economie politica

Vorbind de Eminescu, majoritatea are in vedere poetul, prozatorul. Dar cati stim sau cati vrem sa stim ca Eminescu este autorul primului dictionar de economie politica de pe pamant romanesc, slefuitor analist politic al vremii, gazetar?! Despre latura pragmatica a geniului in vers putin se vorbeste. Si cat adevar amestecat cu profetia ne-a ramas pentru a ne traduce umbrele timpului prin care Azi trece tara. Prof. acad. dr. Tudor Nedelcea, cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Socioumane „C.S. Nicolescu Plopsor” si pasionat de opera eminesciana are meritul de-a ne fi imbogatit cu aceasta inedita introspectie dincolo de lirismul binecunoscut al marelui om de cultura.

Taina poetului

Parintele Arsenie Boca spunea curat: «Drumul care se numeste: „Lasa, mai tarziu…” duce spre tara care se numeste: „Niciodata…”. Asa face omul si Neamul cu amanarea mantuirii». Asa a amanat neamul romanesc aceasta inaltare, contopita cu asumarea, de simbol intru unitate si credinta. Raspunsul a venit de la nimeni altul decat Mihail Eminovici al nostru, Mihai Eminescu al tuturor timpurilor, un aparator al Bisericii orotodoxe, pe care a numit-o „mama spirituala a neamului nostru romanesc”. Eminescu a recunoscut Bisericii meritul de a fi nu doar cea dintai scoala, ci si institutia care se ingrijeste de formarea ca Om in societate, cu credinta in valori si admiratie pentru virtute. El a vazut in biserica stramosilor o biserica nationala si nu s-a sfiit in a vorbi liber si raspicat despre Iisus Hristos si Invierea Sa, precum si despre faptul ca unicul drum viabil pentru poporul roman este cel al crestinismului. Se tot vorbeste despre Taina eminesciana, „cuibarul sau rotind de ape” ale cugetului si ale unei simtiri ce transcende omenescul, teluricul, dar se pare ca Taina lui Eminescu imbratiseaza in ea nepatrunsul la o si mai nedeslusita profunzime romantismul sau a purtat permanent in el Samanta crezului strabun al ortodoxiei.

A consemnat prof. Ion Coja.

 

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
%d bloggers like this: