Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus Romanul, mare european al veacului al XVI-lea” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026353074{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Pojon, astazi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf si om politic de origine romana care a activat in Regatul Ungariei, ocupand demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (in latina Strigonium), regent al Ungariei si apoi guvernator al tarii.

Nicolaus Olahus a fost o minte romaneasca limpede si ascutita, educata si echilibrata, inventiva si spontana, care a cucerit Europa secolului al XVI-lea. Profesorul Stefan Bezdechi de la Universitatea Clujeana il numeste pe Olahus „cel dintai mare european de sange romanesc”.[/vc_column_text][mk_image src=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026929931{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus, „os domnesc“ din Tara Munteneasca, se tragea din Vlad Tepes si era nepot al lui Matei Corvin. Tatal sau, Stefan, era originar din Orastie. Mama sa, Barbara Huszar, era descendenta din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Pe unde a umblat prin Europa, pe la curtile domnesti, in palatele episcopale, si’a semnat toate scrisorile si cartile pe care le-a scris cu numele de „Romanul“. Prin aceasta, Romania sau Valahia au circulat prin Europa secolului al XVI-lea cu nume de cinste.

Nicolaus Olahus s’a nascut la Sibiu in ziua de 10 ianuarie 1493. A devenit catolic inca din leagan, religie imbratisata de tatal sau fie cand s’a stabilit definitiv in Transilvania, fie la casatorie ori cu ocazia innobilarii. (Din interese personale sau politice, la catolicism au trecut si Vlad Tepes sau Mihnea Voda cel Rau, rude ale sale). In 1504, Stefan Olahus se muta cu intreaga familie la Orastie, fiind numit aici judecator si primar. Nicolaus mai urmeaza un an scoala saseasca din Orastie, dupa care, in 1506, la 13 ani, paraseste casa parinteasca, fiind trimis sa’si continue studiile la Oradea, unde isi avea sediul un influent episcopat catolic, adevarata pepiniera de secretari si diplomati in serviciul curtii regale ungare. La scoala capitulara de aici se invatau, in latina, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. Pe langa profesorii recrutati dintre canonici erau adusi profesori si de la universitati straine (Padova, Leipzig, Viena). Remarcat de superiorii sai mai cu seama pentru usurinta dovedita in asimilarea limbii latine, ravna la invatatura si buna purtare, este numit, in 1510, paj la curtea regelui Vladislav al Ungariei, functie in care ramane pana la moartea suveranului (1516), cand se hotaraste sa devina cleric. La 23 de ani este numit secretar al episcopului de Pecs, dupa doi ani hirotonit canonic, dupa alti patru ani devenind arhidiacon de Komarom si canonic al Episcopiei de Strigoniu (azi Esztergom).

Este cunoscut faptul ca in anii tineretii sale, intre 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea si mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodata regenta a Olandei, detinand functia de secretar-consilier la curtea regala. In 1542 Nicolaus Olahus si’a inceput cariera politica. Prin calitatile sale diplomatice, a fost consilier al imparatului Ferdinand I al Sfantului Imperiu Roman de natiune Germana, Olahus a avut o influenta covarsitoare in luarea deciziilor politice din Europa Centrala, activand in special in interesul Bisericii Catolice. Doua decenii mai tarziu, in anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium si, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei, pentru ca in final sa ajunga regent si guvernator al Regatului Ungariei. Nicolaus Olahus a fost creat cardinal de catre papa Pius al IV-lea. De numele lui se leaga Academia Iezuita din Nagyszombat (1554), considerata de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. In aceasta calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, dupa moartea regelui Ludovic al II-lea in timpul bataliei cu turcii la Mohács in anul 1526.

In calitate de umanist si carturar, Olahus a intretinut o vasta corespondenta cu capetele luminate ale epocii, castigand simpatia si recunoasterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrarile sale cele mai importante, Hungaria si Attila, redactate, se pare, in perioada sederii in Olanda, ofera pretioase informatii cu privire la topografia si istoria Ungariei si, in special, a Transilvaniei.

Activitatea: 1536  Ungaria, 1537 Attila, fiul regelui Ferdinand Genezei, ziare, scurta descriere a vietii Fericitului Zerchsky , 1763 , sau despre originile poporului regatul Ungariei si Attila Ungaria (…) emondato coniumctim editi, Viena.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XII‑LEA – Despre Ungaria de dincolo de Tisa” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027169315{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Acea parte a Ungariei care este dincolo de riul Tisa, dupa cele sustinute de Ptolemeu, se numea candva Dacia. Atingand la Miazanoapte o regiune a Sarmatiei, se intinde de la Muntii Carpati pana la curbura raului Nistru. Iar spre Miazazi tine pana la Dunare, unde [aceasta] incepe a se numi Istru; la Apus, pina la Tisa si iazigii metanasti. In ea sunt provinciile: Valahia Mare, care se mai numeste si Transalpina, Moldova, Transilvania, Maramuresul, tinutul Somesului, Crisana, Nyir si tinutul Timisului. Transalpina, care se spune ca odinioara s’a numit Flaccia, de la Flaccus care adusese aici o colonie a romanilor, incepand de la muntii prin care este despartita de Transilvania…[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027259265{margin-bottom: 0px !important;}”]…se intinde aproape pana la Marea Neagra. Pamantul [ii este] neted si sarac in apa. La Miazanoapte se invecineaza cu roxanii, care acum se numesc ruteni, la Miazazi cu acea parte a Ungariei care este indreptata spre cetatea Timisului si spre campul Maxons, iar la Rasarit, cu fluviul Dunarea, care separa de ea Moesia Inferioara.

2. Principele ei se cheama voievod; in zilele noastre este Radu, care, puternic in bogatie si stapanire, are cetatea de scaun in orasul Targoviste. Se spune ca, daca este nevoie, poate chema la arme, de pe teritoriile sale, si duce la lupta pana la patruzeci de mii de osteni. Este supus regelui, caruia ii depune juramantul de credinta prin trimisii sai. In aceasta provincie, din vremurile strabunilor nostri pana in zilele noastre, au fost doua familii [voievodale], provenind la inceput [sic] din aceeasi casa: una, a Danestilor, de la voievodul Dan, cealalta, a Dragulestilor, de la Dragula; de acestea aminteste si Aeneas Sylvius, in capitolul al doilea din Europa. Dintre acestia, ba prin puterea regelui nostru, ba prin a imparatului turcilor, sunt alesi voievozii indreptatiti […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” align=”center”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIII‑LEA – Despre Moldova” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027450713{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Provincia Moldova se invecineaza la Rasarit cu Muntenia, la nord‑vest cu polonezii, la Miazanoapte, interpunandu’se Podolia, nu este departe de tatarii care sunt vecini cu Marea Azov. Si principele acestei provincii se numeste voievod, nefiind expus atator schimbari primejdioase ca cel al Munteniei. Totusi, ca si acela, si acesta depune juramant de credinta regelui Ungariei. Ca sa ramana devotati, ei detin, cu ingaduinta regelui Ungariei, cateva cetati in Transilvania. In vremea noastra, aceasta provincie o conduce Petru‑Voda. Moldovenii au aceeasi limba, rit [si] religie ca muntenii; pe alocuri, se deosebesc partial in port. Ei socotesc ca sunt si de vita mai aleasa si mai harnici si mai buni calareti decat muntenii. Se indeparteaza mai des de regele Ungariei; se razboiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune ca pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de osteni. Graiul lor si al celorlalti valahi a fost candva latin, ca al unora ce se afla intr’o colonie a romanilor; in vremea noastra se deosebeste foarte mult de acela, numai ca multe cuvinte ale lor sunt de inteles pentru cei [care vorbesc] latineste.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIV‑LEA – Despre Transilvania” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027608617{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Transilvania este inconjurata pretutindeni de munti foarte inalti, mai cu seama in partea in care se delimiteaza de Muntenia; pe o latura, prin care se orienteaza spre Miazanoapte si spre moldoveni, are o trecatoare mai larga. Din Ungaria se deschid catre ea trei cai, si acelea greu de umblat si noroioase. Una se numeste Calea Mesesului, in partea unde curge Somesul; alta se cheama [Calea] Crisului, pe unde curge Crisul; celei de a treia i se spune Poarta de Fier, pe unde aluneca raul Mures. Intrarea dinspre Muntenia este stramta si abrupta. Din aceasta cauza,[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027737434{margin-bottom: 0px !important;}”]turcii, care au invadat pe aici Transilvania, s‑au ales in dese randuri cu o mare infrangere, din partea unei mici ostiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo treizeci de mile maghiare si aproape aceeasi latime, sau ceva mai mica, poti supune Ungaria intreaga, mai usor decat din Ungaria Transilvania. Caci drumurile sale pot fi usor inchise prin taierea stejarilor.

2. In afara de aceasta, populatia este strans unita in privinta membrilor sai, razboinica, dispunand de arme, precum si de cai puternici si buni. Tinutul intreg este format, in alternanta, cand din sesuri, cand din paduri, brazdat de cursuri si meandre de apa, cum vom spune putin mai tarziu, pamantul fiindu’i roditor, bun pentru vita‑de‑vie, bogat in aur, argint, fier si in alte metale si – dincolo de acestea – si in sare, abundand in vite, salbaticiuni, ursi si pesti, incat nu poti condamna natura ca nu ar fi daruit acest meleag cu toate cele prielnice traiului. Aici traiesc patru neamuri de obarsie diferita: maghiarii, secuii, sasii, valahii; dintre ele, sasii sunt considerati mai nepotriviti pentru lupta. Maghiarii si secuii vorbesc aceeasi limba, numai ca secuii au unele cuvinte specifice neamului lor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027939984{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota editorului Kollarus (1763):

Orasele mai de seama si mai populate sunt locuite de unguri, germani si slavi, care impreuna cu valahii alcatuiesc populatia intregului regat. Dar neamurile slave, impartite in slavi, poloni, ruteni, boemi, moravi, croati, dalmati, slavoni, sarbi, rascii, ocupa partea cea mai mare a regatului, incat partea aceasta a Europei pare ca’si reia infatisarea pe care a avut-o inainte de venirea ungurilor. Caci de la Nord si Sud incetul cu incetul neamurile slave se reintorc in inima tarii si se raspandesc foarte mult prin toate provinciile regatului. Popoarele germane vin de la Apus, iar valahii isi trimit la noi coloniile lor dinspre Rasarit. Cea mai mica parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe unguri, adica pe poporul ce se slujeste exclusiv de limba ungara si ma tem sa nu piara insasi limba lor, in acelasi chip in care a pierit limba cumanilor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028230746{margin-bottom: 0px !important;}”]Valahii in limba lor isi zic rumunyi (rumani) adica romani si socot ca vorbesc rumunyeschte (rumaneste), adica in limba romanilor. Limba lor mai pura are cea mai mare afinitate cu limba italiana, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, in biserica, e sporita cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, daca nu ma insel, de la popoarele slave care se inchina dupa ritul si dogma greaca, o pastreaza cu cea mai mare incapatanare. Lucrul acesta l’am constatat eu insumi, cand fiind la Oradea Mare intr’o misiune de Stat, am avut prilejul sa stau cu ei de vorba […]

„Valahii sunt crestini, numai ca urmand pe greci, se deosebesc de biserica noastra catolica in privinta purcederii duhului Sfant si a altor articole mai putin importante.“

Despre moldoveni: „Moldovenii au aceeasi limba, obiceiuri si religie ca si muntenii, se deosebesc numai prin imbracaminte. (…) Limba lor si a celorlalti valahi a fost candva romana, caci ei sunt copii din Roma“.

Despre Transilvania: „Neamul acesta de oameni robusti, razboinici inarmati, sunt prevazuti cu cai buni, zdraveni. (…) Intreaga regiune este alcatuita cu sesuri si paduri, intretaiata de ape cotite, plina de pamant roditor. Bogata in vin, aur, argint, fier si alte metale si sare; cat se poate de imbelsugata in boi, fiare, ursi si pesti, asa ca nu poti invinui firea ca n’ar fi gramadit in acest tinut toate bunatatile traiului.“

Nicolaus Olahus aminteste si de bogatiile aurifere din Ardeal, exploatate de stapanitori straini: „… Aur ca acesta pe care altii l’au aflat de marimea unui ou de gaina. De curand, mi’a scris episcopul Nicolae Gerendi de Transilvania, ca a gasit aur din acesta de marimea unei paini taranesti, cantarind mai bine de 1.600 ducati.“ Aceasta consemnare se facea la 1544.

Ne punem intrebarea fireasca, acum, la inceput de secol XXI: Cine va putea evalua vreodata cantitatea de aur extrasa cin Muntii Apuseni ai Ardealului?

Imperiul Roman si’a redresat economia cu aurul din Muntii Apuseni. Tot aurul Apusenilor a curs prin vreme spre alte semete capitale. Cu aurul motilor s’au ridicat catedrale marete la Viena si Budapesta.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/3AEQfSFMw6A” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028422921{margin-bottom: 0px !important;}”]Este foarte important ca, desi Transilvania se proclamase inca din secolul al XV-lea (dupa Rascoala de la Bobalna, 1437) UNIO TRIUM NATIONUM, din care romanii nu faceau parte, Nicolaus Olahus scrie despre Transilvania: „… in ea sunt patru natiuni: unguri, secui, saxoni si valahi“. Deci si romanii sunt recunoscuti de el, impotriva curentului oficial, ca a patra natiune. O face ca o a patra natiune, in virtutea convingerilor constiintei lui de roman.

Pe baza monedelor romane, descoperite in Transilvania, el spune ca: „Acestea sunt un semn neindoielnic al vechimii stapanirii romane prin partile acestea“, adaugand inca o data cuvintele comune romano-romane, ca semn al romanitatii poporului roman.

Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, la 14 ianuarie 1568 si a fost inmormantat la Tyrnavia.

Nicolae Iorga scria ca: „… arhiepiscopul de Strigonium primatul si cancelarul este cel mai de seama umanist al regatului maghiar din secolul al XVI-lea. El nu si’a ascuns originea, ci a iscalit cu hotarare Olahus-romanul.“

Sursa: Thraxus Ares Blog.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
petre tutea, emil cioran, crestinism, crestinatate, metafizica, filozofie, religie, religia

Petre Tutea, Scrisoare catre Emil Cioran, despre crestinism

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/tim.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/tim.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Petre Tutea, Scrisoare catre Emil Cioran, despre crestinism” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1532787454852{margin-bottom: 0px !important;}”]Draga Emil,

Ma gandesc cu placere la clipa cand ne-am cunoscut. Tin sa subliniez ca apari, pregnant, in constiinta mea in mod pur, detasat de timp si spatiu. Incerc sa gandesc jocul pe care-l port intre prietenie si admiratie. Am certitudinea ca te-ai implinit, eu insa nu. Ma consolez nu cu aceasta iluzorie forma a nemuririi: gloria, ci cu nemurirea religioasa, care puncteaza cimitirele cu cruci. Crucea simbolizeaza anularea distinctiei intre gloriosi si invinsi. Fara religia crestina omul ar trai nelinistea produsa de limitele vietii si de moartea absoluta. Ce glorios este crestinismul ce populeaza templele si cimitirele cu nemuritori! Religia crestina asigura fraternitatea intre gloriosi si anonimi si invinsi. Fara crestinism, umanitatea ar fi alcatuita din bipezi anonimi si gloriosi. Ce glorioasa e viziunea crestina asupra omului in care nebunii, neimplinitii si geniile se intalnesc, fratern, aici si dincolo.

Religia crestina ne permite sa vorbim despre oameni fara deosebire. Este si firesc, pentru ca, desi fizic se aseamana, metafizic se deosebesc prin destin. De altfel, metafizica, aceasta disciplina filosofica fundamentala, nu a putut si nu poate inlocui religia. Religia crestina, prin puterea ei nivelatoare, inlatura oamenii de prisos; ea inlatura dezgustul existentei si spaima mortii absolute.

Draga Emil, sunt batran, bolnav si trist. Sunt nelinistit de perspectiva mortii. Ce pustie ar fi viata fara temple, sacerdoti si credinciosi. Imi pare bine ca scoala, cu toate disciplinele ei, nu poate inlocui Biserica.

P.S. Draga Emile, cred ca-ti aduci aminte de scrisoarea, trimisa acum cativa ani, prin care te rugam sa-ti las camera de langa Cismigiu. Acum, cand perspectiva mortii ma preocupa mai mult ca altadata, revin cu aceeasi rugaminte, pentru a avea si tu, cand te vei fi intorcand la Bucuresti, un acoperis.

Petre Tutea

3 martie 1991, Bucuresti

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
sfatul orasenesc, primaria bucuresti, secolul 19, primaria, primarie, primarie bucuresti

Cum a fost infiintata Primaria Bucurestiului si Sfatul Orasenesc?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/1375830_463254397126584_728154962_n.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/1375830_463254397126584_728154962_n.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cum a fost infiintata Primaria Bucurestiului si Sfatul Orasenesc?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1532462465708{margin-bottom: 0px !important;}”]Potrivit istoricilor, prima forma de organizare administrativa a orasului Bucuresti a fost sfatul compus dintr-un jude si 12 pargari (consilierii locali de astazi). La 1932, istoricul, arheologul si numismatul roman Constantin Moisil scria ca sub acest sistem a fost condusa Capitala pana la sfasitul veacului al XVII-lea si ca acest organism local se ingrijea de acte de administratie oraseneasca, el avand dreptul de a confirma, prin asa numitele carti ale orasului, toate vanzarile si achizitiile de imobile, delimitarile si schimburile de proprietati.

Odata cu instaurarea epocii fanariote (1714), vechea forma de organizare administrativa a fost inlocuita de marea vornicie a politiei, secondata de agie sau politia oraseneasca, ceea ce a produs, natural, estomparea autonomiei comunale atat timp cat marele vornic al politiei era numit de domnitor, iar norodul nu avea niciun cuvant de spus. Lucrurile aveau sa se schimbe, insa, radical, dupa introducerea, sub protectoratul rusesc, a Regulamentului Organic (1831), unul dintre capitolele acestei legi organice cvasi-constitutionale vizand reforma administratiei centrale, respectiv inlocuirea marii vornicii cu un Sfat Orasenesc ales exclusiv de cetateni. De altfel, modelul avea sa fie implementat si in celelalte orase ale Munteniei, pe baza asa numitului Regulament pentru sfaturile orasenesti dupre orasele printipatului Valahii. In Anexa 2 a Regulamentului Organic erau insiruite normele privind modalitatea prin care se fac alegerile pentru noul sfat orasenesc, atributiunile acestuia si metoda de administrare a averii orasului.

Prin urmare, Sfatul Orasenesc al Bucurestilor includea cinci madulari ai sfatului (membri), dintre care unul fiind prezident, iar altul casier. Alegerea Sfatului se facea anual, la fiecare inceput de toamna, evident componenta acestui organism fiind decisa de obste. Apropo de obste, aceasta avea drept de a alege toti locuitorii de lege crestineasca, in varsta de la 25 de ani in sus, obligatoriu posesori ai unui acaret nemiscator in valoare de 5.000 de lei. Strainii puteau vota doar daca dovedeau ca locuiesc in Bucuresti de minimum 2 ani, ca platesc o chirie de minimum 300 de lei si dadeau in scris ca se supun tuturor indatoririlor orasenesti.

La 1831, dreptul de a fi candidat pentru Sfatul Orasenesc il avea oricare cetatean, indiferent de rang, insa nu mai tanar de 30 de ani si musai posesor al unui acaret nemiscator in valoare de 20.000 de lei. Strainii care doreau sa ajunga in Sfat trebuiau sa se lepede de cetatenia tarii de provenienta.

Un amanunt extrem de interesant este acela ca membrii Sfatului nu primeau leafa, ci beneficiau de anumite facilitati pe durata mandatelor, cum ar fi scutirea de taxe. Pentru cei proveniti din tagma negutatorilor, care erau alesi trei ani la rand si se dovedeau a fi destoinici, scutirea de taxe era prelungita pana la finalul vietii. Pentru cei de vita nobila, recompensele erau ridicarea in rang.

Primul Sfat Orasenesc al orasului Bucuresti, in conformitate cu dispozitiile Anecsul al doilea al Organicescului Regulament, a fost votat la 15 noiembrie 1831, alesii fiind marele vornic Constantin Cantacuzino (prezident), vornicul Constantin Campineanu (a demisionat cateva zile mai tarziu, fiind inlocuit cu serdarul Stefan Ioan), negustorul grec Gheorghios Paapas, caminarul Iorgu Bibescu si boierul Iancu Raducanu (membri), rezultatul scrutinului organizat de Marea Vornicie a treburilor din launtru (Ministerul de Interne) fiind validat de insusi generalul Pavel Kiseleff, conducatorul armatei ruse de ocupatie.

Alexandru Ioan Cuza schimba forma de administrare locala in 1864, atunci cand sfatul isi schimba numele in consiliu comunal, presedintele acestui for fiind numit primar. Primul primar al Bucurestilor a fost ales la 7 august 1864, in persoana lui Barbu Vladoianu, fost general de armata si om politic roman. Abia dupa Marea Unire sunt infiintate primarii in fiecare sector al Capitalei, denumite atunci culori, fiecare institutie administrativa de sector avand, ca si astazi, primarul ei. Totodata, seful administratiei comunale, coordonator al sectoarelor, a fost numit primar general.

Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic via National.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu

Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (13) – Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771946661{margin-bottom: 0px !important;}”]Sa discutam cu „Romanul” lucruri elementare pentru orice cunoscator al istoriei, sa-i facem abecedarul istoriografiei sau fiziologiei statului? Ar fi o misiune de doua ori ingrata, intai pentru ca oamenii cu cari discutam, fie oricat de destepti, nu vor gasi in reminiscentele celor patru clase primare si a unui curs de violoncel elemente indestule pentru a ne intelege, apoi pentru ca, coborandu-ne noi chiar la nivelul lor intelectual si copilarindu-ne mintea ca s-o punem pe o treapta egala cu a lor, totusi n-ar voi sa inteleaga, pentru ca nu e in interesul lor sa inteleaga.

Intr-o discutie cu totul teoretica spusesem, de exemplu, ca aristocratia adevarata are un rol esential in viata unui stat. Aceasta am spus-o bazati pe cele mai stralucite exemple din istorie. Avem Roma, Anglia actuala, republica Venetiei, Olanda s.a.

Din aceasta teorie sustinuta in genere, „Romanul” ne atribuie in specie ca pentru Romania voim domnia unei oligarhii aristocratice, desi tot organul ilustrului Costinescu are imprudenta de-a cita conditiile ce le credem noi neaparate pentru existenta unei aristocratii adevarate. Se cere a fi istorica am zis noi. Poate insa exista o aristocratie istorica intr-o tara in care, cu indignare si rusine trebuie s-o spunem, un strain ca tatal d-lui C. A. Rosetti a fost asemenea boier? Dupa epoca vechilor fanarioti, a Caradalelor, Gianiilor, Cariadgiilor din generatia intaia, nu mai poate exista aristocratie istorica in generatia a doua. Odata ce virusul personificat prin lepadaturile Orientului, lipsite de iubire de adevar si de curaj, a intrat in organismul viu al unui popor, nu mai poate fi vorba de aristocratie istorica. Ea ramane un ideal de invidiat, pe care putine popoare l-au ajuns in toata curatia lui si de la care alte popoare, a caror viata a fost corupta prin demagogie sau prin despotism, cata sa renunte pentru secole inainte, daca nu pentru totdeauna. Exista in adevar familii istorice in tara; numele lor e format in genere dupa numele vreunui munte din Carpati.

Dar, sub domnia unui regim de ereditate care avea in vedere impartirea averilor, in cursul timpului ele n-au putut pastra nici o avere destul de mare, nici o influenta politica covarsitoare pentru a fi ceea ce baronii au fost pentru Anglia, patricianii pentru Roma sau pentru Venetia. De aceea am repetat-o de atatea ori ca reactie in sensul adevarat al cuvantului, reactie ca incercare a unei reconstructiuni istorice anterioare fanariotismului, nu mai e cu putinta in Romania si nu suntem utopisti pentru a cere ceea ce n-ar fi cu putinta nici pentru Dumnezeu din ceruri.

Dar, adevarate naturi de spioni si de agenti provocatori, a caror esperiente si apucaturi politienesti sunt esplicabile prin trecutul lor misterios, ei estrag bucatele din articole ce n-au a face unul cu altul si formeaza apoi un act formal de acuzatie in contra noastra. Astfel, pasajul privitor la aristocratie ca element de dezvoltare istorica se pune alaturi cu consideratiunile ce le facem asupra manifestului principelui Bulgariei. E evident ca n-are a face. Bulgaria nu are, nu poate avea aristocratie, precum n-o poate avea Serbia. Dupa batalia din Campul Mierlei, intr-o robie de cinci sute de ani aproape, sub domnia egalizatoare a unei rase straine, care ea insasi n-are aristocratie si care totdeuna a fost domnita de despotismul obicinuit in statele Orientului asiatic, bulgarii si sarbii n-au putut pastra o institutie proprie popoarelor celor mai libere si epocelor celor mai libere. Prin urmare cu totul altul este rolul manarhului in Bulgaria, cu totul alte conditii de organizare sociala cere un stat fara trecut si unul care are trecutul lui istoric. Ar fi absurd din parte-ne a pretinde ca Statele Unite ale Americei sa fie conduse de-o aristocratie istorica, cand ea nu s-a putut nici naste pe pamant american; ar fi absurd a o pretinde chiar pentru imparatia Braziliei si pentru orice stat nascut in urma acelei primaveri etnice care se numeste evul mediu.

Nici pentru tara noastra n-am gandit vreodata de-a propune un sistem care sa invieze veacul al XVII-lea, epoca lui Matei Basarab. Cu toate acestea, oricine va voi sa defineasca marele mister al existentei va vedea ca el consista in improspatarea continua a fondului si pastrarea formelor. Forme vechi, dar spirit pururea nou. Astfel vedem cum Anglia, care sta in toate celea in fruntea civilizatiei, pastreaza si astazi vechile sale forme istorice, pururea reamprospatate de spiritul modern, de munca moderna. De aceea o si vedem ramaind ca granitul, mareata si sigura in valurile adancelor miscari sociale de cari statele continentale se cutremura. Un stat mare si puternic ca Rusia, dar absolutist, se cutremura din temelii de o miscare sociala, tot astfel Germania, tot astfel republicana si egalitara Franta. Ba chiar membrii internationalei de la noi, ajunsi aci ministri si membri la Curtea de Casatie, sunt siliti a vota o lege in contra strainilor socialisti, de vreme ce indigenii socialisti ocupa functii inalte. Ei bine, in Anglia sunt organele centrale ale Internationalei rosie, traieste Marx, generalisimul partidului si nici pe guvernul, nici pe poporul englez nu-i doare capul de aceasta.

Cu acelasi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Venetia, un oras, devenind putere, adesea de rangul intai, in curs de o mie si mai bine de ani. Dar se intelege ca nici prin gand nu ne trece a admite ca aristocratia istorica, substratul oligarhiei, se poate improviza si ca putem scoate din pamant oasele Basarabilor spre a le da o noua viata. Cu totul altul e rolul monarhiei in tara noastra. E indeajuns daca sub ea se asigura inaintarea meritului si a muncii si daca acestea se pun la adapost de escamotarea din partea Caradalelor si Costinestilor; e destul atata, si pentru atata numai se cere o reorganizarea sociala. Acestea doua nu sunt asigurate in dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merita o chilie la manastirea Ocnei, decorat cu Steaua Romaniei, senator si om mare; vedem cavaleri de industrie imbogatindu-se peste noapte din rascumpararea drumurilor de fier; vedem oameni prinsi in rebeliune fatisa devenind adiutanti domnesti, vedem pe altii vanand, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casatie ori la drum de fier; c-un cuvant, nici merit, nici munca nu sunt considerate, iar ignoranta, felonia politica, viclesugul comun devin titluri de recomandatie pentru inaintare in statul roman. Si toti acesti paraziti sociali, toata secta asta de spioni si cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costa mult, foarte mult. Sarcinele de intretinere ale politicianilor de la noi diminueaza panea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasa, ca inteligenta, ca inima este superior paturii de parveniti si de scursaturi din catesipatru unghiurile lumii, cari s-au asezat deasupra lui din secolul trecut incepand.

Aceasta problema sociala ar fi trebuit sa-i fie cunoscuta regelui la venirea sa in tara; s-ar fi cazut sa cunoasca ca nu oamenii legati de sute de ani de soarta acestui pamant si a acestui popor pot fi inamicii lui, ci cei scursi de ieri, de alaltaieri, cari uzurpasera pentru ei privilegiul de a fi ei singurii romani, nefiind romani si singurii patrioti, neavand o patrie hotarata. Si cand Epureanu a dat consiliului sau M. Sale l-a dat dupa indemnul a o suma de deputati cari amenintau a nu voi sa treaca Milcovul daca e vorba ca samsarii din porturi si declasatii cafenelelor din Bucuresti sa determine si pe viitor soarta acestei tari.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771936036{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol publicat in TIMPUL, la 6 mai 1881.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531247726102{margin-bottom: 0px !important;}”]„Proiectul Ministerului Educatiei Nationale, de legiferare a unui sistem de educatie parentala fara nici un specific romanesc, cu implicatii enuntate explicit impotriva familiei traditionale, ca nucleu al vietii sociale, culturale, morale si crestine, milenare a romanilor, presupune o educatie uniforma a copiilor, fara diferente de sex, de particularitati antropologice si psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivaleaza cu o incercare, asemanatoare celor din statele cu regimuri totalitare internationaliste sau globaliste, de obtinere a ceea ce s-a numit mereu ‘omul nou’, fara familie, fara nationalitate, fara tara, fara identitate”, sustine Academia Romana intr-un comunicat transmis Curentul.ro.

„In anul Centenarului Marii Uniri a romanilor, cand se face si bilantul realizarilor de exceptie ale romanilor, educati in spiritul traditiilor noastre, renuntarea la aceste traditii ar insemna un act de tradare nationala.

Faptul ca Strategia amintita a fost precedata de numeroase cercetari, facute de institutii internationale si ONG-uri, cu fonduri private straine, nu indreptateste cu nimic ridicarea ei la nivel de ‘strategie nationala’ a Romaniei.

Acceptarea ei ar insemna dublarea invatamantului traditional cu unul sustinut de institutii straine, finantate de Statul Roman, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare si buna administrare a scolilor. In plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava si mai mult situatia disperata a copiilor fara parinti, care ar urma sa fie educati intr-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicatiile mai mult sau mai putin stiintifice pe tema educatiei parentale sunt, fireste, libere sa exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educationale asa-zis ‘moderniste’ nu pot si nu trebuie sa devina obligatorii intr-un stat national, independent si democratic.

In concluzie Academia Romana considera ca proiectul de Strategie de educatie parentala este inoportun si inadecvat pentru invatamantul si educatia romanilor, meniti sa-si conserve specificul national in cadru european.” Se arata in comunicatul transmis de Academia Romana.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
Tache Ionescu, Romania anului 3000

Tache Ionescu – Romania anului 3000

Tache Ionescu – Romania anului 3000

Am avut si avem romani cu viziune, dar ce viziune! Expresia „Romania anului 3000” nu-mi apartine, ci lui Tache Ionescu, acest roman, mare om politic din perioada antebelica, de dupa razboiul de independenta si un pic dupa primul razboi mondial, gandita de dansul la varsta de saptesprezece ani cand a scris o nuvela scurta despre calatoriile sale in timp numita Spiritele Anului 3000, intr-una din revistele literare ale liceului.

In momente de cumpana, cu totii, cetateni reali ai tarii in care locuim si traim, am invatat ca nu austeritatea ne salveaza, ci viziunea pe termen lung… pentru prosperitate. Cand nu ai, e culmea, te gandesti cum sa faci sa prosperi. Nu ati vazut ca atunci cand o tara, o societate, o comunitate saraceste, pentru a contracara rapid aceasta stare de fapt e necesar sa se gandeasca la exact opusul: cum sa se imbogateasca? Si nu hoteste, si nu prin mijloace sacrificiale de altul, adica calcand pe capetele celorlalti, ci cum sa facem sa prosperam cu totii, atat eu cat si vecinul meu, in loc sa ii doresc sa-i „moara capra”.

O vorba crestina spune: „atunci cand crezi ca nu mai poti, abia atunci poti inca si mai multe.. mult mai multe”. Deci, in momente de slabiciune aflam ca suntem cei mai puternici. Paradoxal, nu-i asa?

Dar intai sa cunoastem cine a fost Take Ionescu, sau Tache Ionescu, acel om politic, acel roman exceptional, un mare caracter al nostru, din perioada antebelica. A trait in doua secole, cel de-al XIX-lea si cel de-al XX-lea.

Consider ca, in principal, Tache Ionescu gandea: „Sa nazuim a ajunge mai sus decat ceea ce suntem, dar sa nu uitam ceea ce am fost si sa nu calomniem ceea ce suntem. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Tache Ionescu se naste la Ploiesti, la data de 13 octombrie 1858. Pe numele sau de botez, Dumitru Ghita Ioan, preia sufixul -escu pentru ca asa era la moda la vremea aceea, fiu al lui Gheorghe Ioan, al doilea din patru, si al Eufrosinei Ioan. Tatal sau era negustor activ ce cunoscuse falimentul in urma recesiunii de dupa o epidemie de holera care saracise orasul. S-a stabilit, apoi, la Bucuresti pentru a lua cu contract de la Primaria orasului Giurgiu dreptul de a percepe taxe de accize. Muncind din greu, acesta reusi, impreuna cu a sa sotie Eufrosina, sa prospere, astfel incat ajunse sa detina case si mosii.

Micutul Take urmeaza scoala primara incepand cu varsta de cinci ani si se remarca prin sarguinta si cumintenie. Mai apoi la Liceul „Sfantul Sava” intra prin concurs de bursier si se claseaza pe locul intai, ramanand in aceasta pozitie. In catalogul liceului apare schimbarea de nume din Ioan in Ionescu.

A publicat, in 1875, ca si colaborator al revistei „Junimea”, versuri si nuvele, printre care o nuvela denumita „Spiritele anului 3000”, dovedindu-si natura innascuta a puterii sale vizionare, in care isi inchipuia ca a murit si a reinviat in anul 3000, cand s-a intalnit cu un om pe nume Aru care il lamureste ulterior. Apoi, tanarul Take ii face o expunere de viitor: „Romania si-a redobandit teritoriul ei natural… in virtutea drepturilor nationalitatilor” facand apel la Tribunalul International creat de regimul sinceritatii, inceput in anul 2500. Ii spune mai departe ca granitele au disparut si nu mai exista decat o vasta „Confederatie a genului uman, iar limbile s-au unificat intr-una singura, cu sintaxa si reguli simple de tot, dar aceasta numai pentru uzul obisnuit. Limbile vechi nationale au fost insa pastrate cu sfintenie.” In utopia sa, se prevedeau si desfiintarea partidelor politice, iar la intrebarea despre idealul comunist, prin nivelarea tuturor, Aru ii raspunde: „Aceasta este o monstruoasa productie a voastra, a trecutului. Comunismul nu inseamna libertate; inseamna tiranie si anarhie in numele libertatii. Tablou infiorator pe care civilizatia de azi il repudiaza.” Intr-un eseu intitulat La recepcion de Gerard de Nerval en Roumanie (1855 – 1943), Michel Wattremez aminteste nuvela pentru ca tanarul autor mentioneaza ca si Gerard Nerval se indragostise de Regina din Saba, semn pentru eseist ca la 1875 opera scriitorului francez era binecunoscuta in Romania.

Intre 1875 – 1881, Take Ionescu urmeaza cursuri universitare la Paris, obtinand doctoratul in drept. Tatal sau, Ghita Ioan isi permite sa-si trimita si al doilea copil sa studieze la Paris asigurandu-i lunar 15 napoleoni de aur. In Franta a legat prietenii de-o viata cu viitoare personalitati ale societatii romanesti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot atunci fiind acolo si Al. Marghiloman. Studentul Take a fost stralucit la invatatura, avid de cultura si tot mai preocupat de probleme ale societatii. Prima lui conferinta publica dintr-o sala discreta s-a numit „Nationalitatile din Austro-Ungaria”, prilej de a primi repede porecla ce-l va insoti toata viata, „Takita gura de aur”.

Revenit la Bucuresti in 1881, devine avocat in Baroul de Ilfov si incepe o stralucita cariera, devenind faimos pentru talentul sau oratoric (cum spuneam, „Takita gura de aur”). Colaboreaza la ziarul „Romanul” al lui C.A. Rosetti, este remarcat de Ion C. Bratianu si, in 1884, devine deputat al Partidului National Liberal. Nemultumit de dominatia familiei Bratianu din politica romaneasca, Ionescu ii paraseste pe liberali, formand un grup dizident impreuna cu Nicolae Fleva si Constantin Arion, iar la alegerile din 1888 candideaza ca independent, obtinand un loc la Colegiul II Craiova. S-a impus in viata parlamentara printr-un extraordinar talent oratoric si, totodata, a acordat o mare importanta presei, publicand numeroase articole in „Romanul”, precum si in saptamanalul de limba franceza „La Roumanie politique, literaire et economique”.

In alegerile din 1884 este votat de catre colegiul al III-lea de Ilfov si astfel incepe cariera parlamentara, de data asta cu maturitate, mai degraba atras de moderatia lui Bratianu decat de extremismul lui Rosetti. Si a fost un debut de generatie, alaturi de cei cu care fusese la Paris. La 4 decembrie a rostit primul sau discurs parlamentar, ca delegat al tinerilor intrati de curand in Camera, la cea dintai dezbatere asupra raspunsului la Mesajul Tronului. S-a pronuntat categoric in favoarea capitalului strain: „Nu trebuie sa ne impresioneze daca unii straini se vor imbogati. Ei vor pleca dar industriile raman.” Iar despre preconizatul vot universal a rostit fraza: „Intr-o tara ca a noastra, in care instructia este inca in fasa, in care starea economica este atat de rea, a da guvernamantul numai numarului, ar fi a pune tara la indemana celui dintai dictator norocos.”

Intr-un articol publicat in „Romanul” din 31 decembrie 1890, Take Ionescu se refera la unitatea nationala a romanilor. „Take Ionescu vedea poporul roman in integralitatea sa, considerand unitatea nationala ca o realitate incontestabila. In conceptia sa, Regatul Romaniei constituia un centru de coagulare a aspiratiilor nationale, Regatul insusi trebuie sa fie intens preocupat de soarta romanilor din afara hotarelor sale, aflati sub dominatia directa a imperiilor vecine: ‘Existenta nationala a neamului romanesc intreg si nestirbit este o chestiune vitala pentru toti romanii, pentru cei din Regat, ca si pentru cei din afara’”, mentioneaza volumul „Take Ionescu” de Anastasie Iordache, Ed. Universal Dalsi, 2008.

Preocupat de soarta tuturor romanilor din afara hotarelor, Take Ionescu era ingrijorat in mod deosebit de soarta romanilor basarabeni, din cauza lipsei oricaror drepturi la viata politica nationala. El a intreprins, totodata, masuri de ajutorare a romanilor transilvaneni in lupta pentru afirmarea drepturilor lor. In 1891 Take Ionescu devine membru al „Ligii pentru unitatea culturala a tuturor romanilor”.

In 1891 accepta invitatia venita din partea lui Lascar Catargiu si trece la Partidul Conservator, direct ministru al Cultelor si Instructiunii Publice desi nu era deputat la acea data. Iesirea din dizidenta si alegerea facuta si le-a justificat in plenul parlamentului, cu sinceritate: „…daca am facut acest pas este ca m-am aflat si eu in fata celor doua cai pe care le poate alege un om politic: calea negatiei si drumul muncii… Tin sa fiu un membru util in viata acestei tari.” Si a fost: completarea reorganizarii instructiunii publice romanesti, asigurarea sistemului inspectoratelor, seria cladirilor de scoli satesti etc. Apoi legea monumentelor istorice dar si cea de organizare a bisericii pentru care a fost acuzat ca fiind ateu legifereaza biserica. La care a raspuns: „Nimeni n-are dreptul sa-mi scruteze constiinta si sa-mi ceara aici o confesiune. Afirm insa ca urmaresc binele bisercii si asta e suficient.”

In ultimul deceniu al secolului XIX se focalizeaza interesul opiniei publice pe eforturile comunitatii romanesti din Transilvania de a-si afirma drepturile comune iar in Vechiul Regat devine tot mai vizibil curentul unionist.

Dar nationalismul a generat patima si societatea se aprinde usor, se divizeaza si majoritatea atacurilor se indreapta spre Austro-Ungaria. Take Ionescu isi face un crez din dorinta entuziasta de a promova unirea cu aceia aflati dincolo de munti. De altfel ca un fapt anecdotic el a cucerit un prim petic de pamant din Ardeal cand a finantat amenajarea unui drum pe Valea Malaestilor, deasupra Bustenilor, un drum turistic care ii poarta numele.

Intr-un discurs referitor la ura de rasa ce se vadea in anumite momente a tinut sa declare explicit: „Ura aceasta nu poate intra in sufletul meu, caci dragostea pentru natiunea mea nu se alimenteaza din ura impotriva altor neamuri”.

Martie 1907 a insemnat izbucnirea celebrelor rascoale, atat de invocate de dusmanii democratiei pana astazi. Xeni noteaza ca ele au avut la inceput aparenta unor miscari antisemite pentru ca drept tinte erau unii arendasi evrei din nordul Moldovei. Treptat miscarea s-a extins in restul tarii cu un pronuntat caracter social explicat prin lipsa de pamant suficient si mai ales regimul contractelor agricole. Ministrul de Interne G. Gr. Cantacuzino a tratat cu superficialitate primele semnale ale razmeritei si a dat ordin prefectului sa reprime „cu energie, dar cu blandete”. Liberalii din opozitie intretin starea de revolta si acuzele lor sunt dure. Take Ionescu a sfatuit pe rege sa cheme la guvernare liberalii pentru ca altfel conservatorii nu ar fi putut rezolva criza cu adevarat. El si-a reafirmat mai vechea sa idee a unei banci agrare care sa ofere posibilitatea taranilor sa cumpere pamant mai usor si treptat sa echilibreze distributia proprietatilor agricole.

„Atitudinea transanta si deschisa a lui Take Ionescu in favoarea romanilor transilvaneni a trezit suspiciunile si reactia nu numai a vechilor conservatori, dar si a junimistilor, ambele grupari avand o orientare favorabila Puterilor Centrale (…). Prin ajutorarea in secret a romanilor transilvaneni sau prin articolul sau din ‘Romanul’, prin repetatele interventii in Camera in problema nationala, Take Ionescu se desprinsese treptat de orientarea politica externa a majoritatii coplesitoare din propriul partid, precum si de junimisti care tatonau permanent in scopul realizarii fuziunii conservatoare sub sefia lui P. P. Carp”, se arata in volumul amintit.

In 1908 Take Ionescu paraseste Partidul Conservator. La 3-16 februarie 1908 se constituie Partidul Conservator-Democrat, al carui sef devine Take Ionescu. A fost ministru de Interne in guvernul condus de Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913).

In Partidul Conservator se amplificase o criza veche si principalele grupuri nu reuseau sa se coaguleze, nu se impunea un sef acceptat de toti. Take Ionescu a refuzat propunerea de a prelua conducerea partidului in acel moment: „Nu vreau sa adaug o revolutie de serai la nenorocirile razboiului civil care indoliaza tara. Nimeni n-ar mai crede in sinceritatea atitudinii mele daca as consimti sa trag foloase personale din situatia pe care am creat-o.”

Ianuarie 1908 a insemnat un moment important in viata politica a tarii prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. In urma unei masinatiuni din clubul conservator prin care s-a incercat eliminarea din functiile de conducere a celor apropiati vederilor takiste, s-a umplut paharul. Take Ionescu a meditat indelung si a decis sa faca un pas decisiv, de mare raspundere. A facut apel „la tara conservatoare si, pe deasupra ei, la constiinta nationala”. „Am adanca mea convingere ca Romania are nevoie de un partid conservator, democratic in compozitia sa, progresist in tendintele sale dar reprezentand cu fermitate ideile de conservare sociala. Acest partid trebuie sa fie puternic pentru a forma contraponderea fata de stanga, care in mod fatal si dupa mersul lucrurilor va merge din ce in ce spre stanga.” A justificat astfel titulatura partidului: „…n-am inventat nici cuvantul, nici lucrul; inca o dovada ca e greu sa inventeze cineva in ordine politica. Cuvantul a fost inventat in Englitera de patru oameni: Churchill, Gorst, Wolf si Balfour cand au creat conservatorismul democrat acum 20 de ani si mai bine.” A muncit mult ca sa puna bazele noului partid, atragand vechi oameni de la conservatori si altii atrasi de suflul nou in politica romaneasca.

In aceasta campanie politica se angreneaza si marele Caragiale care rosteste prin tara numeroase discursuri de sustinere a noului partid care se arunca in lupta electorala si are de la inceput fulminante succese.

Dupa razboi revine la Bucuresti cu ideea formarii unui partid democrat si pentru asta adreseaza tarii un manifest: „Fara a renega nimic din trecutul lui glorios, partidul conservator pune temelia partidului democrat”. El propune unificarea vietii de stat a celor patru Romanii, descentralizarea administrativa si inamovibilitatea ei, autonomia bisericii si egalitatea cultelor, protectia muncii si multe altele.

Adept al politicii de neutralitate la inceputul Primului Razboi Mondial, Take Ionescu se va numara, in anii neutralitatii Romaniei (1914-1916) printre cei mai activi partizani ai intrarii in actiune de partea Antantei, fiind, alaturi de N. Filipescu, initiator al „Actiunii Nationale” si al „Federatiei Unioniste”, se arata in volumul „Guverne si guvernanti (1916-1938)”, autori Ion Mamina si Ioan Scurtu (SILEX, Casa de Editura, Presa si Impresariat, Bucuresti, 1996). Organizatia „Actiunea Nationala” (intemeiata in 1914) s-a pronuntat pentru intrarea imediata in razboi alaturi de Antanta si a organizat mari manifestatii si intruniri la Bucuresti si in alte mari orase din tara. Organizatia „Federatia unionista” (intemeiata in 1915), in care intrau si reprezentanti ai transilvanenilor aflati in Bucuresti, isi propunea drept scop lupta pentru infaptuirea unirii Transilvaniei cu Romania. In aceasta perioada Take Ionescu rosteste numeroase discursuri, acorda interviuri si publica articole in presa, avand astfel un rol important in propagarea ideii unitatii nationale.

Iar aici ne oprim. Vom continua intr-un viitor articol in care vom vorbi despre omul de stat, Tache Ionescu, omul Romaniei anului 3000.

/0 Comments/by
nagy attila, jertfa, neam, jertfa neamului, jertfa neamului romanesc, neamul romanesc, lucrarea in duh, lucrarea duhului, identitatea maghiara

Nagy Attila – Ortodoxie si romanism. Jertfa ca baza a identitatii vii a neamului

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/puli.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/puli.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nagy Attila – Ortodoxie si romanism. Jertfa ca baza a identitatii vii a neamului” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530825263835{margin-bottom: 0px !important;}”]S-a produs o ruptura in ‘89 in societate – de fapt dupa ’89 – , ruptura care ramane desconsiderata de societate. Inaintasii nostri care au luptat impotriva comunismului, in munti, cu arma-n mana, stiau ce inseamna viata ca jertfa, eroismul jertfei. Societatea noastra este fara viitor, fara fond real; noua societate, cea de dupa ’89, nu este cladita pe jertfa inaintasilor nostri. Temelia adevarata a societatii este eroismul jertfei, care are ca fond sacrificiul spiritual. Traim intr-o societate care e reprezentata de negarea jertfei inaintasilor nostri, negarea trecutului viu, inca prezent.

Degeaba ne certam in privinta corectitudinii istoriei nationale, la nivel teoretic, degeaba ii invinuim pe inamicii exteriori de falsificarea istoriei noastre nationale daca viata noastra sociala se exprima prin negarea jertfei inaintasilor nostri.

Jertfa este baza personalitatii vii. Te face persoana reala, adevarata. Jertfa nu are metoda, este darul vietii, nu trebuie decat sa-l accepti. Duhul este cel care te impinge sa te jertfesti, lucrarea Duhului in om. Omul jertfitor este omul care accepta lucrarea Duhului. Omul care se jertfeste pastreaza cu adevarat vie identitatea nationala. Identitatea nationala este vie prin jertfa, si nu prin gura mare a extremismului. Prin omul care se jerfeste pentru neam se pastreaza identitatea nationala in Duh, prin Duh. Prin jertfa este pastrata continuitatea vie a neamului, in Duh.

Societatea de dupa ’89 este negarea a tot ce a jertfit pana acum neamul nostru. Acum domneste lasitatea, care neaga pastrarea identitatii vii prin jertfa. Astfel, lasitatea ajunge la o pastrare teoreticianista, comoda, fara jertfa, a identitatii nationale. Nevoia de jertfa este o nevoie importanta a personalitatii, prin asta se formeaza personalitatea. Idealul de non-personalitate al omului modern se bazeaza pe idealul comoditatii. Omul comod este omul teoretic. Omul teoretic reprezinta prada manipularii. Pe omul jertfitor nu-l poti manipula, caci jertfa este a lui, este o experienta a personalitatii sale, nu este ceva primit din exterior, ca teoreticul. Identitatea vie a neamului inseamna ceea ce este pastrat in sinele fiecaruia, prin traire. Ce se pastreaza cel mai bine? Lucrul pentru care te-ai jertfit, lucrul pentru care ai jertfit din persoana ta.

Jertfa are sens daca este lucrarea unei mari spiritualitati, adica daca este lucrarea Duhului. Duhul cunoaste sufletele noastre. Asta inseamna ca Duhul este adevaratul cunoscator al identitatii neamului, ca identitatea adevarata nu este ceva teoretic, ci este continutul viu al sufletului pentru care ne-am jertfit (pentru care am jertfit din persoana noastra). Adevarata identitate nationala este pastrata prin Duh, in Duh, se pastreaza prin invatatura Duhului. Jertfa ne invata ca identitatea neamului nu este ceva pur formal ce trebuie pastrat intr-un mod static si dat mai departe in asa fel incit sa nu se strice cumva forma. Identitatea neamului este vie daca este intr-o continua formare, transformare. Transformarea adevarata nu se face intr-un mod voit, pe baza unei hotarari teoretice. Adevarata transformare a vietii neamului este o intamplare. Intamplarea da dinamica identitatii nationale, altfel devine statica, moarta. Jertfa nu este voita, nu se poate hotari, este intamplare. Intamplarile adevarate sunt lucrarea Duhului. Acolo unde identitatea nu-si poate permite aceasta intamplare – data de Duh –, identitatea neamului devine rigida si moare.

Idealul de azi al omului modern este „sa mearga bine”. Din pacate, asa este gandita si pastrarea identitatii nationale, „ca sa mearga bine neamului”. Si, tot din pacate, traim clipele unei lumi aflate in disparitie, a lumii bazate pe jertfa; traim disparitia ultimelor personalitati care si-au bazat viata lor si a comunitatii pe jertfa. Suntem martorii disparitiei unui ideal de viata care era bazat pe jertfa, viata care datorita jertfei era vie. Vitalitatea unui neam se naste din jertfa. Si nu din idealul de a le avea pe toate! Din nefericire, istoria prezenta, istoria ce o traim acum este negarea trecutului nostru, a jertfei inaintasilor nostri, iar pentru asta nu altii sunt de vina, ci doar noi. Negarea trecutului de jertfa este negarea identitatii nationale vii. Degeaba sustinem in mod teoretic corectitudinea istoriei neamului, daca prin negarea jertfei inaintasilor nostri negam intr-un mod evident trecutul nostru. A pastra identitatea nationala inseamna un mod de viata, acceptarea intamplarilor vietii. Daca nu facem acest lucru, daca nu acceptam lucrarea Duhului in intamplari, totul devine rigid, adica teoretic. Iar teoreticul este moartea neamului.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530825330866{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol aparut in numarul 3 al revistei „CERTITUDINEA”.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
carol 2, carol al doilea, hitler, carol al 2-lea, carol, regele carol, intalnire carol hitler

O scrisoare cu mult subinteles

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/carol_ii_hitler_23490300.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/carol_ii_hitler_23490300.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O scrisoare cu mult subinteles” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530734865595{margin-bottom: 0px !important;}”]La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania se afla intr-o situatie incordata. Rusii ne iau Basarabia in urma pactului Ribentrop-Molotov. Hitler incerca sa se apropie din ce in ce mai mult de resursele tarii iar Carol al II-lea se afla in plin avant dictatorial. Redam mai jos scrisoarea lui Adolf Hitler catre regele Carol al II-lea din 17 iulie 1940.

„Maiestatea Voastra,

Evenimentele, ca si unele consultari determinate de ele, nu mi-au ingaduit pana azi sa exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastra mi le-a comunicat. Trebuie sa va rog sa admiteti ca situatia extraordinara si pericolele pe care le prezinta constituie explicatia absolutei francheti a gandurilor pe care doresc sa le exprim. L-am informat pe duce despre aceasta scrisoare. […]

Dupa razboiul mondial, Romania, favorizata de o sansa exceptionala, a dobandit de la trei state teritorii pe care, dupa parerea mea, nu le mai poate pastra mult timp din punctul de vedere al politicii de forta. Alta ar fi fost situatia daca Romania ar fi reusit sa realizeze asimilarea interna a acestor teritorii din punct de vedere etnic si politic sau daca slabiciunea militara a tarilor vecine ar fi ramas permanenta. Prima alternativa nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunostinta de legile ce guverneaza evolutia natiunilor. Daca Romania este astazi silita pe calea concesiei sa inapoieze teritoriile pe care le-a dobandit, aceasta nu reprezinta altceva decat ceea ce previziunea omeneasca trebuia sa se astepte a se intampla intr-o zi. Imi pare deja un mare castig faptul ca Ungaria – dupa cum consider ca am motive sa cred – nu insista asupra unei definiri strict juridice a revendicarilor ei, ci este gata sa le negocieze pe baza unui compromis echitabil. […]

Eu am facut insa si guvernului ungar urmatoarea declaratie clara:

In eventualitatea ca nu ar exista nici o posibilitate de intelegere pasnica intre Romania, Ungaria si Bulgaria, Germania la randul ei ar putea anunta in mod clar ca de acum inainte ea se va dezinteresa total fata de viitoarea evolutie in sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el insusi, cu promptitudine si prin propria forta, impotriva amenintarii oricarei agresiuni. Totusi, eu nu voi permite niciodata ca Wehrmachtul german sa fie angrenat intr-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproportionate cu jertfele cerute de un razboi. Daca Romania, Ungaria si Bulgaria considera ca nu pot ajunge la o intelegere, convingerea mea este ca aceasta atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste tari, ci, din contra, le va aduce pedeapsa tuturor. In acest caz, nu ma simt chemat sa intreprind ceva spre a tine sub control evolutia viitoare. […]

Daca Maiestatea Voastra ar fi acum in masura sa revada punctul de vedere al Romaniei in acest sens si ar fi dispusa sa ma informeze despre aceasta, as face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca si guvernelor ungar si bulgar.

Daca, pe de alta parte, Maiestatea Voastra ar considera ca nu poate fi de acord cu modul meu de a rationa, eu nu il voi mai continua in viitor, ci, pur si simplu, voi informa guvernele ungar si bulgar ca guvernul german, la randul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la solutionarea acestor probleme.

Daca totusi ar fi posibil sa se ajunga la o reglementare satisfacatoare intre cele trei tari printr-o asemenea atitudine, aceasta ar insemna, pentru fericirea si viitorul tuturor celor trei interesati, mai mult decat orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai tarziu, ar duce inevitabil la noi crize.”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
ioan aurel pop, academia romana, presedintele academiei romane, patriot, revolutia sexuala, educatia sexuala, homosexualitate, periculosii batrani, patriotism

De ce nu va reusi „Revolutia Sexuala” la comanda in Romania?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/ioan-aurel-pop.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/ioan-aurel-pop.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”De ce nu va reusi „Revolutia Sexuala” la comanda in Romania?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530704756559{margin-bottom: 0px !important;}”]Ioan-Aurel Pop, istoric, rector al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedinte al Academiei Romane, respinge, din calitatea de simplu cetatean al acestei tari, Strategia Nationala pentru Educatie Parentala, proiect care mascheaza, de fapt, si promovarea diversitatii de gen.

Evenimentul zilei a dezvaluit ieri mecanismul si reteaua din spatele asa-zisei Strategii Nationale pentru Educatie Parentala, reactiile Bisericii si ale unor importanti lideri de opinie.

Astazi, in continuarea acestui demers, prezentam, in exclusivitate, opinia argumentata a unuia dintre intetelectualii de frunte ai Romaniei. Si l-am numit aici pe Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane. Dar sa aflam, mai bine, ce crede domnul profesor Pop despre intentia statului de a introduce in programa scolara materia Educatie sexuala, cu mentiunea ca trebuie tinut cont de faptul ca lipsa unei asemenea instruiri este evidenta – nu mai putin de 10 000 de minore nasc, in medie, in fiecare an, in Romania.

Dar, pentru ca trebuie spus, sub aceasta eticheta – Educatie sexuala – va fi, cel mai probabil, incurajata „diversitatea”, va fi promovata homosexualitatea etc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Bulversarea sistemului” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530698852148{margin-bottom: 0px !important;}”]Are cuvantul domnul Ioan-Aurel Pop: „De la inceput, ca unul care a predat patru ani in invatamantul preuniversitar (liceal), pot sa va spun din experienta ca intentia si practica Ministerului Educatiei de a introduce mereu noi discipline (materii) scolare este nerealista si chiar paguboasa. De ce? Numarul de ore pe saptamana pentru un elev este limitat, iar stiintele educatiei ne aduc destule argumente in acest sens. Introducerea de noi ‘materii’ inseamna dislocarea disciplinelor traditionale si verificate in intreaga Epoca Moderna. Cu alte cuvinte, ca sa introducem Educatie bancara sau economica, Educatie pentru protectia mediului, Educatie pentru sanatate, Educatie manageriala, Educatie pentru siguranta circulatiei publice, Sah, Educatie sexuala (sunt numai cateva dintre propunerile facute de felurite instante – persoane, ONG-uri, institutii ale statului etc.), inseamna sa reducem sau sa scoatem din planurile de invatamant ore de Istorie, Geografie, Limba si literatura romana, limbi straine, Biologie si altele”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Intelegere gresita” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530699106506{margin-bottom: 0px !important;}”]Profesorul Ioan-Aurel Pop isi trage sufletul, apoi incearca sa-si contureze ideea: „Or, nu se poate ca, sub pretextul pregatirii elevilor pentru viata, sa se renunte la disciplinele care formeaza viitoarele personalitati, care fauresc cultura generala, care structureaza identitatea personala si de grup. Toate aceste propuneri de noi ‘materii’ pleaca de la o intelegere gresita a rostului scolii. Asemenea propuneri nu reprezinta, de fapt, materii, ci teme si continuturi care pot fi abordate, cu tact si competenta, in cadrul disciplinelor existente”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Profesorii de bilologie si „datoria” pentru educatia sexuala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530704991120{margin-bottom: 0px !important;}”]Expunerea domnului Ioan-Aurel Pop continua in tenta didactica: „Intotdeauna, incepand cu a doua jumatate a secolului trecut, s-au abordat in scolile noastre, mai bine sau mai rau, subiecte ca protectia mediului, circulatia publica, paza contra incendiilor, igiena si chiar sexualitate. Eu insumi, incepand cu clasa a VIII-a, am invatat la materii precum Dirigentie, Anatomia si fiziologia omului, Geografie, Zoologie, Filozofie, Istorie, Chimie, Fizica, Stiinte sociale etc. diferite notiuni foarte necesare legate de subiectele enumerate mai sus.

Profesorii de biologie, mai ales in clasele de liceu, aveau datoria sa faca educatie sexuala, chemand chiar specialisti in domeniu la unele dintre lectiile lor. Ca acest lucru nu se facea constant si bine, ca unii ocoleau – din falsa pudoare ori din alte motive – astfel de subiecte este adevarat, dar acestea nu sunt argumente pentru a disloca o intreaga structura de invatamant”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Profesorii de bilologie si „datoria” pentru educatia sexuala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530707242271{margin-bottom: 0px !important;}”]Atunci, care ar fi cea mai buna solutie?

„Natural, din timp in timp, si materiile trebuie primenite si chiar inlocuite cu altele, mai adecvate vietii trepidante pe care o traim, dar acest fapt trebuie sa se petreaca la nivelul duratei lungi, o data sau de doua ori intr-o generatie (socotita cam la 25-30 de ani). Noi, insa, vrem sa schimbam mereu, frenetic, dar nu benefic, dezorientand intreaga scoala romaneasca. Pe de alta parte, procedura pacatoasa de introducere de noi materii inseamna ca acestea, alaturi de multe dintre disciplinele vechi, sa se faca in cate o ora pe saptamana, ceea ce este complet nepedagogic si periculos. Cum sa poti da, ca profesor, cel putin cate doua note obiective pe semestru, la fiecare materie, ca sa inchei media? Evident, nu poti si atunci intervine formalismul, incorectitudinea si chiar frauda”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„A contrapune alte tipuri de familii familiei traditionale este o eroare fatala”” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530707380470{margin-bottom: 0px !important;}”]Dupa aceasta acolada-cadru, ajungem si la subiectul fierbinte. „Chestiunea ‘diversitatii’ este o alta problema recurenta azi, mereu repetata si care tine, pe de o parte de mentalitatea lumii contemporane (mult schimbate fata de societatile trecute), iar pe de alta de globalizare, de anumite tendinte din societatile dezvoltate si prospere. Si noi, romanii, traim in aceasta lume in continua miscare (nici macar satul nostru, in care s-ar fi nascut vesnicia – cum frumos si metaforic spune Lucian Blaga – nu mai este cel de odinioara) si, asa cum putem, ne adaptam ei. Dupa anii 2000, ne-am integrat in astfel de organizatii, uniuni etc., care promoveaza alte idei decat cele traditionale”, apreciaza Ioan-Aurel Pop.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„Diversitatea” si valorile validate de timp” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530720235556{margin-bottom: 0px !important;}”]Mai departe, cu Ioan-Aurel Pop la carma dialogului: „Nu poate pretinde nimeni ca romanii nu trebuie sa fie informati in legatura cu aceste noi trenduri, ca romanii nu trebuie sa respecte si sa accepte asemenea evolutii, dar fortarea ritmului este primejdioasa. ‘Diversitatea’ face parte din realitate, iar realitatea nu trebuie ignorata niciodata, dar a contrapune – cu insistenta si chiar cu vehementa uneori – alte tipuri de familii familiei traditionale este o eroare fatala. Eu nici nu as vorbi despre «familia traditionala», ci despre unicul tip de familie validat de istorie, prin care s-a asigurat perpetuarea umanitatii pana azi. Nu stiu ce va fi in viitor, fiindca nu am darul premonitiei si nici nu cunosc ce ne vor aduce stiinta, descoperirile in biologie, chimie, anatomie etc., dar am idee ce este prezentul. Iar in prezent, romanii, ca si alte popoare, au in mintile si sufletele lor valori verificate, legate de bunul simt si de experienta de viata ale mosilor si stramosilor lor”. Imediat, concluzia limpede: „Altii sunt liberi sa traiasca asa cum doresc, dar a obliga societatea romaneasca ‘sa se revolutioneze’ la comanda si in timp foarte scurt este complet gresit. Ceea ce v-am spus reprezinta opinia mea personala. Academia Romana va veni in curand cu propria pozitie oficiala in legatura cu ‘educatia pentru diversitate’”, subliniaza Ioan-Aurel Pop.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„A incredinta copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput”” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530720813404{margin-bottom: 0px !important;}”]Este de notorietate cazul romanului din Anglia caruia, din cauza dificultatilor materiale, copiii i-au fost incredintati unui cuplu de homosexuali. Este pregatita societatea romaneasca pentru astfel de „deschideri”, pentru astfel de situatii in care familia este formata din copil/copii si doua persoane de acelasi sex care incearca sa acopere si rolul tatalui, si rolul mamei? Chestiunea nu-l surprinde pe distinsul istoric: „Opinia publica romaneasca si chiar societatea romaneasca, in majoritatea sa covarsitoare, nu pot accepta asemenea proceduri. La noi, copiii sunt conceputi de mama (de sex feminin) si de tata (de sex masculin), nascuti de mama si crescuti de ambii parinti. Aceasta este randuiala dintotdeauna si, chiar daca aceasta ordine a lucrurilor a avut si are si exceptii, exceptiile acestea nu sunt si nu au fost impinse niciodata pana la absurd”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Pledoarie pentru parintii biologici” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530721286346{margin-bottom: 0px !important;}”]Aprofundat: „Parintii biologici sunt intotdeauna de preferat pentru cresterea si educarea copiilor; daca acest lucru nu se poate, atunci copiii raman in grija numai a unuia dintre parintii biologici; daca, din varii motive, parintii biologici nu-si pot creste copiii, atunci ei sunt incredintati statului (care-i repartizeaza in institutii speciale sau ii da spre adoptie unor cupluri legale, formate din femeie si barbat etc.). Aproape intotdeauna, parintii biologici sau un parinte biologic pot creste si educa mai bine proprii copii decat statul sau parintii adoptivi. Dar a incredinta copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput, din mai multe motive”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O necunoscuta” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530723824965{margin-bottom: 0px !important;}”]Ioan-Aurel Pop isi aduna gandurile: „Unul este foarte evident: nu se stie azi, cu siguranta, care sunt mecanismele nasterii homosexualitatii. Iar daca aceasta are si o latura de dobandire datorita mediului ambiant educational, atunci noi, oamenii, nu avem caderea morala si nici permisiunea legala – in virtutea principiilor juridice valabile in Romania – sa orientam sexualitatea naturala a copiilor spre una preconceputa. Masura luata in Anglia, cu acei copii ai romanului in cauza, este una contra naturii, a moralei crestine si a legilor din Romania. Iar daca acest român lovit de soarta este cetatean roman sau si cetatean roman, atunci statul roman are obligatia de a-i apara drepturile in acord cu sistemul juridic de la noi”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530723867774{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: Evenimentul Zilei.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu

Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (12) – Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri aproape nimic

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (12) – Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri aproape nimic” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530621564307{margin-bottom: 0px !important;}”]„A generaliza o asertiune sustinuta numai in parte e o sofisma din cele mai comune. E adevarat ca sofismele sunt atat de dese in gazete incat mai nu merita ca cineva sa releveze erorile, parte intentionate, parte neintentionate, cite obvin in ele. Un cod al siretlicului gazetaresc, al apucaturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris popular pentru intelegerea fiecarui ar merita in adevar acel nume pe care calugarii l dadeau in evul mediu logicei lui Aristotel: medicamentum mentis.

In unul din numerele trecute vorbisem de schimbarile din Bulgaria si gasisem ca manifestul tanarului principe de Battenberg avea, abstractie facand de orice alte motive, un sambure sanatos. In adevar, orice stat are nevoie de o seama de conditii indispensabile pentru ca sa poata exista de pe o zi pe alta. La statele cu trecut istoric sau cari si-au avut in curs de sute de ani obiceile lor juridice si administrative, lucrul merge de la sine. Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri aproape nimic. E un adevar acesta, atat de general, aplicabil tuturor formatiunilor de stat, incat se va vedea ca statele in care exista si mai multa justitie si mai multa libertate cetateneasca sunt acelea unde obiceiul vechi, datina, tine loc legilor scrise, unde acea datina nici a fost codificata vreodinioara.

Cu totul altfel in Bulgaria. Lipsita din veacul al XIV-lea de o autonomie oricat de restransa, trecuta prin focul si sabia cuceritorilor osmani, dreptul public si cel privat, traditie si datina au fost ingropate sub ruinele Cetatii de Spini, impreuna cu dinastia sismanizilor din Bdyn, incat miscarea de emancipare a popoarelor orientale i-au gasit egalizati de sabia pagana, care taiase orice cap rasarea deasupra putin intelegatoarei multimi.

Problema a fost si este cu totul alta decat in Romania, ale carei parti constitutive aveau trecutul si traditiile lor stabilite de la inceputul secolului al XIII-lea si pana la 1700. Alte conditii de existenta ca stat are deci a propune Alexandru Bulgariei sale, ca sa existe in mod normal; altele cu totul isi imagina Epureanu pentru Romania. Epureanu era liberal si liberal sincer. Admirator si cunoscator al institutiilor liberale engleze, el recunoscuse adevarul ca garantia duratei si trainicei dezvoltari a unui stat, cu institutiile lui cu tot, e impacarea formelor traditionale de existenta cu cuprinsul lor nou, cu dezvoltarea noua. Astfel stejarul, oricat de mic ar fi la inceput, un vlastar rasarit din pamant, are acelasi caracter, aceeasi forma, ca uriasul secular care a dat nastere unui codru de stejari, care a asimilat cu esenta sa si a absorbit in formele sale paturi din ce in ce mai adanci ale suprafetei pamantului. A imputa lui Epureanu c-ar fi propus loviri de stat sau feudalism este neadevarat pe de o parte, absurd pe de alta, fata c-un om care a fost prezident de Consiliu intr-un cabinet din care facea parte si d. Ioan Bratianu.

Dar fiindca Constitutia se numeste pact intre tara si dinastie, daca ilustrul Carada, improvizat in tribun al poporului, pretindea ca opera unei singure nopti de insomnie, copiata de pe texte straine, cuprinde conditiile ce tara le pune dinastiei, dinastia avand inainte-i un viitor de sute de ani, avea din parte ‘si dreptul sa puna asemenea conditii bine cumpanite, pentru ca din acordarea reciproca a conditiilor sa rezulte legea fundamentala a statului. Aceasta nu s-a facut si nici nu se mai poate face. Deci numai in marginele Constitutiei actuale se pot crea acele legi organice cari sa asigure autoritatea Coroanei pe de-o parte, pe de alta dezvoltarea morala si economica a ceea ce noi numim elementul istoric, autohton, al tarii fata cu paturile neistorice ale unei recente si din ce in ce mai mari imigratiuni.

Daca in adevar tara n-ar fi compusa decat din acei eleganti picpocheti inmanusati, scosi ca din cutie, cari formeaza elita partidului rosu, din acei oameni cu patru clase primare si exigente aristocratice, din gheseftari, nagaica eventuala a unui Ehrenrot roman ar avea efecte moralizatoare. Dar, contrariu asertiunii d-lui Dimitrie Bratianu, tara consista in cea mai mare parte din oameni cinstiti, cari n-au nevoie decat ca munca adevarata si rezultatele ei sa fie asigurate prin o administratie onesta si prin o justitie nepartinitoare, oameni ce ar trebui sustrasi de sub sistemul de coruptie electorala si administrativa a partidului rosu.

Generalizarea celor zise de noi despre Bulgaria asupra Romaniei e deci o sofisma a foii oficioase, pe care o respingem.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530621612196{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol publicat in TIMPUL, 22-23 mai 1881.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by