Mihai Eminescu – Doina (varianta necenzurata)

De la Nistru pan’ la Tisa
Tot romanul plansu-mi-s-a,
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate
Din Hotin si pan’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Calea noastra ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i inneaca
Saraca tara, saraca!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste-nvata pruncii
Si sub mana de jidan
Sunt romanii lui Stefan.
Ca-ndarat tot da ca racul
Fara tihna-i masa lui
Si-i strain in tara lui.
Din Brasov pan’la Abrud
Vai ce vad si ce aud
Stapanind ungurul crud
Iar din Olt pana la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra strainilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sarace roman, sarace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii in puhoi
Si s-aseaza pe la noi;

Si cum vin cu drum de fier
Toate cantecele pier
Zboara paserile toate
De neagra strainatate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleaca
Si izvoarele ii seaca
Saraca tara, saraca!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Si sa-i scoata ochii corbii
Sa ramaie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi in veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prapadi-i-ar focul jalei
Sa-l arza, sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca,
Iar cine mi-a fost misel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seaca
Saraca tara, saraca!
Stefane, Maria ta,
Lasa Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija gropilor
Da-o-n seama popilor
La metanii sa tot bata,
Ziua toata, noaptea toata,
Sa se-ndure Dumnezeu
Ca sa-ti mantui neamul tau…
Tu te-nalta din mormant
Sa te-aud din corn cantand
Si Moldova adunand
Adunandu-ti flamurile
Sa se mire neamurile;
De-i suna din corn odata
Ai s-aduni Moldova toata

De-i suna de doua ori
Vin si codri-n ajutor;
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Dati in seama ciorilor
S-a spanzuratorilor.
Stefane, Maria Ta,
Lasa Putna, nu mai sta
Ca te-asteapta litvele
Sa le zboare tigvele
Sa le spui molitvele
Pe cati pari, pe cati fustei
Capatani de grecotei
Grecoteii si strainii
Manca-le-ar inima cainii
Manca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te prada, cum te seaca
Saraca tara, saraca!

Aceasta varianta a Doinei, extrem de putin cunoscuta astazi, este preluata din cartea Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius, cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.