[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/clericii-basarabiei.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/clericii-basarabiei.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Comunismul, un sinonim al anticrestinismului” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564478728101{margin-bottom: 0px !important;}”]Comunismul, afirma cunoscutul cercetator francez André Glucksmann, contine orizontul genocidului, pretutindeni si de la inceput [1]. Afirmatia respectiva este in egala masura valabila si aplicabila populatiei Basarabiei postbelice: ceea ce s-a produs odata cu instaurarea regimului totalitar comunist in aceasta provincie romaneasca nu poate fi calificat altfel decat genocid fizic, identitar si spiritual al populatiei bastinase majoritare, inspirat de considerente politice si de o ideologie totalitara, un ultraj al memoriei istorice a acesteia.
Este binecunoscut faptul, ca atitudinea intransigent-dusmanoasa a comunismului fata de orice religie nu constituie un fenomen incidental, ci insasi esenta conceptiei comuniste. Regimul comunist, in acceptia filozofului rus Nikolai Berdiaev, este sinonimul etatismului absolut, statul in cadrul acestuia este totalitar, el cere o unitate fortata a gandirii. In calitatea sa de „religie” totalitara si materialista, comunismul este ostil oricarei religii traditionale si, in special, celei crestine. Aceasta deoarece comunismul insusi pretinde a fi o astfel de credinta, menita sa inlocuiasca crestinismul; el pretinde a satisface cerintele religioase ale sufletului uman, a oferi un sens vietii [2].
In acest context, principalul instrument prin care regimul sovietic s-a impus in Basarabia in perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941, a fost teroarea fizica si intelectuala, aplicata conform unui plan sistematic si premeditat pentru deznationalizarea populatiei Basarabiei, iar principala institutie vizata a fost Biserica, stalpul rezistentei spirituale a oricarui popor.
O ilustrare pregnanta a acestui adevar o constituie lucrarea Protoiereului Ioan Lisnic „Clerici ortodocsi din Basarabia si Bucovina de Nord in inchisorile comuniste” [3], aparuta la editura Cuvantul ABC din Chisinau.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/ioan-lisnic.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/ioan-lisnic.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564489250216{margin-bottom: 0px !important;}”]Pasionat de istoria Bisericii, autor a catorva monografii si a sute de studii si articole referitoare la trecutul Bisericii ortodoxe romane, descendent dintr-o familie de slujitori care au suferit in urma prigoanelor din secolul trecut, – un secol cu multe framantari pentru ortodoxia din intreaga lume, cand s-au schimbat sisteme politice, aliante si chiar frontiere, iar noua ordine geopolitica impusa cu forta a reusit sa instaureze un sistem politic ateist militant, – protoiereul Ioan Lisnic pune la dispozitia publicului cititor o carte-omagiu pentru marturisitorii care au patimit si au murit pentru dragostea intru mantuitorul nostru Iisus Hristos, privind inapoi spre jertfa celor care au suferit, indemnandu-ne sa luam din indrazneala si curajul lor. O carte, asa cum pe buna dreptate afirma prefatatorul lucrarii, diaconul dr. Vasile M. Demciuc de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, cu o bibliografie impresionanta, dar si cu trimiteri numeroase la izvoare din arhive, dovedind acribia, minutiozitatea si rigurozitatea cu care autorul a studiat marturiile si documentele de arhiva.
Pornind de la constatarea ca despre martirajul multor preoti din Basarabia si nordul Bucovinei din perioada stapanirii sovietice s-a scris nepermis de putin, autorul lucrarii a urmarit sa reconstituie biografiile acelor preoti si cantareti bisericesti, care au fost supusi represiunilor in timpul ateismului sovietic, arestati si condamnati la ani grei de temnita, de unde multi nu s-au mai intors, fiind omorati fara judecata sau exterminati prin munca silnica. Rod al unor ample investigatii istoriografice si de arhiva, lucrarea prezentata reconstituie biografiile a peste 312 preoti, diaconi, egumeni, ieromonahi, cantareti bisericesti, inclusiv 12 biografii ale unor preotese, egumene si monahii.
Cazurile de persecutare a slujitorilor bisericilor si manastirilor ortodoxe din Basarabia si nordul Bucovinei, de catre autoritatile sovietice, releva existenta unui plan sistematic si premeditat de deznationalizare a populatiei din teritoriile respective, elaborat si pus in aplicare cu mult inainte de notele ultimative sovietice din 26-28 iunie 1940. Iata, bunaoara, cum este descrisa soarta preotesei Maria Balaban, sotia preotului Nicolae Balaban, nascuta in anul 1885 in localitatea Hancesti, judetul Chisinau: „In anul 1919, aflandu-se in stanga Nistrului, a fost deportata impreuna cu sotul si copiii sai. S-au reintors in 1925 si au locuit intr-un sat din RASSM, unde sotul ei era preot. In anul 1934, preoteasa Maria a fost condamnata, conform art. 54-10 Cod penal al URSS, la opt ani de lagar. A fost eliberata inainte de termen, cu interdictia domiciliului in Regiunea Tomsk. Arestata din nou in 1937 si silita sa recunoasca invinuirile: activitate contrarevolutionara a fiului ei aflat in Romania, spionaj in favoarea Japoniei si ura fata de puterea sovietica. Dosarul de arest a fost fabricat doar in doua zile, 21-22 decembrie. Judecata a condamnat-o la moarte prin impuscare. Sentinta de judecata a fost executata la 7 ianuarie 1938” [4].
Ca regula generala, preotesele au impartasit destinul tragic al sotilor, suportand nu numai arestarile, ci si executiile. Sotia preotului Filip Dusacov, bunaoara, Valentina Dusacov, in timpul primei ocupatii sovietice, a fost arestata impreuna cu sotul ei, fiind dusi in interiorul Uniunii Sovietice, unde ambii au fost executati [5].
Potrivit constatarilor autorului lucrarii, doar in primul an de ocupatie sovietica (iunie 1940 – iunie 1941) au fost distruse 13 biserici, alte 27 fiind transformate in cluburi, iar 48 de preoti – omorati sau deportati. Conform altor surse, dintre preotii ramasi in timpul ocupatiei, au fost executati sau deportati peste o suta de persoane. Investigatiile autorului au condus la depistarea a 94 de preoti omorati fara judecata, exterminati in inchisorile comuniste sau deportati si disparuti fara veste. Cinci dintre acestia – preotii Pimen Cheianu, Alexandru Dascheev, Nicolae Gontea, Gheorghe Tudorache si Antonie Vustian – au revenit la locurile natale. Conform acelorasi constatari, numarul preotilor care nu au mai iesit din inchisorile comuniste este de 49 de persoane, iar alti 11 nu s-au mai intors din locurile in care au fost deportati [6].
Lectura cartii Protoiereului Ioan Lisnic confirma intr-o deplina masura adevarul, ca secolul al XX-ea a fost secolul martiriului in masa al crestinilor. Nu este vorba doar de destinul vreunui crestin curajos, ci de istoria unui martiriu in masa, astfel incat, la inceputul celui de-al treilea mileniu, Biserica crestina a devenit din nou „o Biserica a martirilor” [7].
Pornindu-se de la convingerea ca martiriul constituie o realitate contemporana a Crestinismului, in documentul Marelui Jubileu din 2000, Tertio Millennio Adveniente, a fost lansata ideea recuperarii memoriei crestinilor cazuti in secolul XX, afirmandu-se: „In secolul nostru s-au reintors martirii, adesea necunoscuti, aproape ‘militi ignoti’ ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cat este posibil, Biserica nu trebuie sa piarda marturiile lor (…)” [8]. Pentru aceasta, a fost lansat si un indemn: „Este necesar ca Bisericile locale (prin urmare si cercetatorii preocupati de domeniul respectiv.- n.n.) sa faca tot posibilul pentru a nu lasa sa piara memoria celor care au suferit martiriul, adunand documentatia necesara (subl. n.)” [9]. Este tocmai teza pentru care pledeaza autorul lucrarii prezentate, considerand ca identificarea preotilor-martiri din Basarabia si nordul Bucovinei din timpul stapanirii sovietice ramane o sarcina importanta a cercetatorilor, avand in vedere atat rolul pe care politicile anticlericale respective ale autoritatilor sovietice l-au avut in proiectul de arhitectura sociala, aplicat de regimul totalitar comunist, cat si valoarea spirituala a memoriei celor care si-au jertfit viata pentru credinta in Dumnezeu.
Note:
[1] Cf. Vladimir Trebici, Genocid si demografie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991, p. 10.
[2] Н.А. Бердяев. Истоки и смысл русского коммунизма. Репринтное воспроизведение издания YMCA-Press, 1955 г. Москва, 1990. С. 129.
[3] Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici ortodocsi din Basarabia si Bucovina de Nord in inchisorile comuniste: Centenarul Marii Uniri, 1918-2018 / Red. coord.: Angela Levinta, Cuvantul ABC, Chisinau, 2018, 330p.
[4] Ibidem, p. 42.
[5] Ibidem, p. 134.
[6] Ibidem, p. 6.
[7] Cf. Andrea Riccardi, Secolul martiriului. Crestinii in veacul XX. Editie, traducere si note de dr. Veronica Turcus, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2004, p. 5-6.
[8] Ibidem, p. 7.
[9] Ibidem.
Sursa: protioanlisnic.blogspot.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
