Marian Badea - Poetul martir Vasile Militaru

Vasile Militaru s-a nascut la data de 19 septembrie 1886 (dupa alte surse oficiale, in 1885), in comuna Dobreni – Campurelu, plasa Vidra, judetul Ilfov. A decedat in lagarul de la Ocnele Mari, la circa trei saptamani de la incarcerare (la data de 8 iulie 1959), la varsta de 74 de ani. Potrivit sentintei nr. 320 din 20 iunie 1959 a Tribunalului militar, citez: „Inculpatul Vasile Militaru, nascut in anul 1885, in comuna Dobreni – Campurel, regiunea Bucuresti, fiul lui Ghita si Dinca, de profesie functionar, domiciliat in Bucuresti, str. Luiblanc nr. 8 este condamnat la 20 (douazeci) de ani de temnita grea, 10 (zece) ani de degradare civica, cu aplicarea art. 31 Codul penal pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 12 (doisprezece) ani inchisoare corectionala pentru delictul de detinere de publicatii interzise, confiscarea averii personale si obligatia de a plati 1000 de lei cheltuieli de judecata…”. Adica, in fapt, a fost condamnat la moarte!

Pentru ca sa se inteleaga cine a fost Vasile Militaru, va rog sa va aduceti aminte de poezia „Mama”, elaborata de acest poet talentat, in anii ’30, transformata intr-o romanta de succes si dedicata compozitorului George Enescu. Ulterior, cei care au condus destinele culturii romanesti (in timpul comunismului) au atribuit aceasta poezie lui George Cosbuc. Redau mai jos, o strofa din aceasta minunata poezie:

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Ca sa-l vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte.
A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit in prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag.

Ei bine, cu toate acestea, in anii ’80, poeziile lui Vasile Militaru se citeau la televizor (in diferite ocazii – surpriza!), de catre unii actori romani, oarecum ca o forma de protest fata de regimul comunist alat in descompunere…

Vasile Militaru nu si-a negat nicicand originea marunta (fiu de plugar, cu doar patru clase primare), dimpotriva, el a actionat permanent asa cum a fost obisnuit inca din copilarie, in sensul de a cugeta la valorile umane, asa cum faceau taranii de pe vremuri, care participau la sezatori. Intrarea in literatura si-a facut-o prin fabule (publicate in reviste – Porunca vremii, Drum nou, si altele), dar acestea sunt nesemnificative fata de intreaga sa opera scrisa. Intre anii 1918 – 1944, in Bucuresti a scris mai mult de douazeci de volume de versuri (unele reeditate), precum si diferite articole inserate in unele publicatii ale vremii.

Treptat, Vasile Militaru a devenit un foarte popular poet. Astfel, in toate casele unde oamenii stiau sa citeasca, se aflau volumele cu scrierile acestui autor. A fost descoperit de catre Duiliu Zamfirescu.

Temele abordate de el sunt diverse. Poeziile sale te invita la cugetare si la condamnarea racilelor umane. Unele sunt patriotice sau religioase. Problema existentei si a unei anumite revelatii in sensul dreptatii divine sunt apreciate de poet, ca fiind specifice firii umane si, in mod firesc, se regaseste in fiecare dintre noi. Credinta imprastie indoiala si confera omului incredere si optimism. Vasile Militaru considera ca fiecare vietate are un mod propriu prin care se realizeaza un anumit fel de rugaciune catre divinitate, ceea ce este remarcabil. Poetul a avut un succes enorm la public, in domeniul literar fiind o exceptie, in sensul ca a castigat multi bani din scrierile sale si chiar a facut avere. Cu toate acestea, George Calinescu (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) l-a considerat „autorul unor fabule triviale… de un succes extraordinar”, o apreciere oarecum nefondata si care nu a tinut seama de opera sa reala, ci poate numai de felul in care Vasile Militaru era perceput de catre public.

Operele sale publicate sunt: „Treziti-va romani”, „Vorbe cu talc”, „Spre imparatia lui Iisus”, „Viermi si stele”, „Cantarea neamului”, „Curcubee peste veac” etc., publicate in epoca interbelica. Ulterior s-au publicat in strainatate volumele: „Stropi de roua”, „Temelie de veac nou” – 1988 si „Poemele nemurii” – 1989. In timpul razboiului a publicat un volum de versuri patriotice sub pseudonimul Radu Barda.

Redau aici impresiile lui Alex Cetateanu (Observatorul, Toronto, 14.07.2006) care reflecta reactia de dezaprobare a cititorilor la decizia autoritatilor comuniste, de interzicere a operei lui Vasile Militaru, fragment care m-a impresionat pentru ca in copilaria mea, tatal meu a procedat intr-un mod similar, cu mine:

„Mama mea, Elisabeta Gh. Costeanu, imi citea adesea versuri de Vasile Militaru pe vremea cand nu stiam sa citesc, dintr-o carte jerpelita, fara coperti si fara prefata. Mai tarziu, am aflat de ce, in mod intentionat, mama a mutilat acea carte. Era o lucrare interzisa si prezenta un mare pericol pentru ea, daca ar fi fost denuntata ca detinea publicatii interzise. Nu a putut sa se desparta de cartea idolului ei si al milioanelor de romani, dar a sters, pentru siguranta, orice urma cu numele autorului. Am retinut pana in ziua de azi multe poeme citite de mama mea din acea carte fara nume si fara autor, care pana la urma a disparut din casa noastra tocmai cand doream sa invat si mai multe poeme pe dinaara, imbogatit fiind cu puterea cititului. Nu am intrebat-o niciodata pe mama cum de a disparut acea biblie a copilariei mele; presupun ca speriata de arestarile cu scop terorist ce se practicau in perioada stalinista, a pus pe foc acea carte minunata de versuri, asa cum a fost nevoita sa o faca si cu alte carti din casa. Multe poeme insa le-a memorat si mi le recita ca rasplata cand eram cuminte”….

Vasile Militaru nu a fost reabilitat niciodata. Se pare ca numai romanii din diaspora au inteles adevarata sa valoare si l-au publicat in strainatate (Bruxelles, 1988), iar in Canada, Vasile Militaru are astazi numerosi simpatizanti.

In final, vreau sa evidentiez o poezie de-a lui Vasile Militaru, pe care o admir foarte mult. La noi, aceasta poezie este actuala oricand (si nu numai!). Se intituleaza „Am vorbit cu Mos Craciun”.

„Mos Craciune, Mos Craciune, vrajitor cu barba alba,
Ce te-arati la toti copiii in a visurilor salba,
Cata sfanta bucurie mi-aduceai, la toate leac,
Cand veneai, luptand prin vifor, mai acum juma de veac!

Te-am vazut in vis si-azi noapte, Mos Craciune bun si sfant:
Se facea ca, eu, caruntul, tot copil ca-n vremuri sint,
Insa, trist iesind in cale-ti si de doruri mari patruns,
Tu m-ai intrebat, mosnege, de ce-s trist, si ti-am raspuns:

´Mos Craciune, Mos Craciune, vesel nu mai pot sa fiu,
Fiindca azi, nu stiu de unde, stiu atatea cate stiu:
Si, anume, stiu, mosnege, ca, in tolba ce-ai in spate,
Tu duci daruri la copiii fericiti de prin palate;

Duci acelor cari in lume sunt in adevar bogati,
Ce-n caminuri mangaioase au si mame, au si tati,
Insa uiti mereu orfanii aruncati de nenoroc
In coliba fara paine, in bordeiul fara foc!…

Si-astfel, sfinte Mos Craciune, pe cand unii veseli canta,
Incarcati de-atatea daruri ce le-aduci in tolba sfanta,
Altii, tristi, cu frigu-n oase, lunecand pe-al mortii iaz,
Plang in umbra si le-ngheata lacrimile pe obraz!´…”

Vasile Militaru, „Stropi de roua”, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1934, p. 134.

A consfintit pentru dumneavoastra, Marian Badea via justitiarul.ro.