Islanda versus Grecia si replica lui Pastorel Teodoreanu la chestiunea globalizarii

Am sa pornesc prin a va marturisi ca nu-i iubesc pe greci. Deloc. Poate e un cliseu intiparit in capul meu, dar pentru toate cele pe care le-am avut de suferit, in timp, de la cei care ar fi trebuit sa fie fratii nostri, cu tot cu fanarioti, cu perioada cu totul nefasta pentru romani cand am fost pur si simplu zdrobiti de catre Grecia si am vazut ce poate sa faca boala filetismului, asa cum astazi este Grecia de catre Uniunea Europeana; cu tot cu povestea absolut hidoasa a manastirilor romanesti, din Sfantul Munte Atos, furate de catre greci in diferite momente – manastiri, saisprezece din douazecisiuna, care sunt construite de catre romani, prin danii ale domnitorilor si ale boierilor romani, din care nici una nu mai este astazi romaneasca. Nu iubesc noii greci si, cred ca cel mai definitoriu lucru pentru ei este ca nu mai au nici cea mai mica legatura cu vechea Elada. Si totusi…

Vom incepe textul de fata cu trei citate lamuritoare, pentru randurile de mai jos – luate din lucrarea Studiu asupra francmasoneriei, scris de Mitropolitul Ardealului Nicolae Balan, in 1937:

„Scopul Francmasoneriei sta in legatura cu soarta intregii omeniri. Francmasomeria lupta pentru o anumita directionare, pentru o anumita tinta a intregii vieti omenesti colective si individuale. Care este acest scop? Dintr-o multime de marturisiri masonice si din descifrarea sensului ce se desprinde din toata activitatea de pana acum a Francmasomeriei, rezulta ca acest scop este: intemeierea unei republici mondiale, condusa de francmasoni, adica de evrei. O republica cu desavarsire laica, cu o omenire indobitocita de mizerie si de patimile inferioare dezlantuite.”

Iata ce spune acelasi Fr. Osw. Wirth, in manualul maestrului: „Sa avem curajul sa ne zicem religiosi si sa ne afirmam apostoli ai unei religiuni mai sfinte decat toate celelalte. Sa propagam Religia Republicii, care va forma inima cetatenilor si va cultiva virtutile republicane”. Tema intemeierii republicii mondiale sub stapanirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, tinut la Paris.

Francmasoneria este o organizatie mondiala, secreta in care evreii au un insemnat rol, avand un rit quasi-religios, luptand impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica (tendinta din urma a se vedea in „Blaubuch der Freimaurerei”, Wien 1933, p. 82, in art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaste ca „Masoneria urmareste planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala.

Cu mare mirare am asistat, nu atat la transmiterea evenimentelor de strada din piata Sintagma din Atena – evenimente care erau previzibile, in mare masura – cat la emisiunile care ne-au conectat, in direct, cu lupta din ziua votarii legii de austeritate pentru poporul grec – sau mai corect impotriva poporului grec –, in parlamentul Greciei. Mirarea nu se refera nici la foarte slaba – deprimanta – prestatie a moderatorilor si nici la balbaiala jurnalistica a posturilor de televiziune care au facut aceasta transmisie. Mirarea se refera direct la invitatii moderatorilor, care nu au fost cu totii propagandisti proeuropeni – adica nu au facut cu totii parte din brigada artistica de propaganda proue –, ci si oameni oarecum normali. Ei bine, dintre oamenii acestia oarecum normali, nici unul nu a pus problema in mod corect, legat de ceea ce vedeam cu totii pe sticla. Mai intai, trebuie observat ca toti vorbitorii au pus in paralel situatia din Grecia cu cea din Romania. Ca la sedintele utc sau pcr, asa cum le mai putem vedea si astazi in multe filme romanesti, toti au fost de acord ca aceasta lege este necesara pentru… poporul grec. Ca, mai departe, sau ca urmare, grecii trebuie „sa stranga cureaua” si sa plateasca daca vor sa mai imprumute; ca e normal ca Uniunea Europeana sa puna conditii si sa strambe din nas, fata de situatia in care a ajuns Grecia; ca, la randul lor, si Fondul Monetar International si Banca Mondiala conditioneaza viata grecilor, pe drept cuvant; si ca, este evident ca grecii trebuie „sa stranga cureaua” – dinnou – pentru binele lor. Sigur ca nimeni nu a spus ca nu e vorba despre nici o curea, ci despre un streang pe care grecii au inceput deja sa-l simta tragic, in jurul gatului a ceea ce a mai ramas din batrana Elada. Si – de fapt, aici voiam sa ajung – toata lumea a fost de acord ca aceasta este ultima sansa a Greciei, ca adica altfel nu se poate. Reformulat ar fi cam asa: ultima sansa ca Grecia sa scape de datorii este ca Grecia sa mai faca alte datorii! Dupa comentatorii despre care spuneam mai sus, citez: „Grecia trebuie sa isi scoata bijuteriile la vanzare”; si acum traduc: sa isi scoata „bijuteriile” la vanzare inseamna, dupa cum au afirmat expresis verbis minunatii comentatori, Grecia sa isi scoata la vanzare teritoriul – mai precis: insulele mai intai! Mai pe scurt, toti comentatorii fara nici o exceptie, atat pe posturile romanesti cat si pe cele straine, au fost de acord ca nu mai exista nici o alta solutie pentru Grecia, decat cea a unui nou imprumut – sigur ca toata lumea uitand, cu aceasta ocazie deosebita, ca Grecia se afla in acest loc tocmai din cauza imprumuturilor –, nou imprumut dublat si de saracirea populatiei si de vanzarea „bijuteriilor”. Se simte lacomia baloasa a sacalilor financiaro-economico-etc. Mai pe scurt, dupa cum am spus deja mai sus: streangul!

Numai ca, in realitate, lucrurile nu stau asa cum am fost si suntem asigurati de acesti analisto-comentatori. Deloc! Despre ceea ce se petrece in Grecia nu credem ca trebuie sa ne pierdem vremea sa vorbim, fiindca este absolut clar. Ceea ce ne intereseaza insa, este sa atragem atentia asupra faptului ca manipularea prin mass media a devenit imbatabila si infailibila, de-a dreptul. De vreo douazeci de ani ma straduiesc sa ma obisnuiesc cu aceasta manipulare. Nu reusesc. Nu este vorba despre un moderator sau despre o televiziune, ci de toti si de toate. Asa se face ca nimeni nu a spus nici o clipa ca exista un precedent, care poate fi chiar solutia si pentru Grecia: precedentul Islanda. De altfel, despre ceea ce s-a petrecut in Islanda s-a vorbit – s-a scris – pe internet, doar pe internet, si aici foarte putin. Asa ca sunt foarte putini cei care cunosc recenta experienta a Islandei. O vom schita pe scurt.

Conducatorii Islandei au facut nenumarate imprumuturi, in principal de la Marea Britanie si de la Olanda. La fel cu alti conducatori, guvernantii islandezi au deturnat pur si simplu banii imprumutati – sau, mai simplu, i-au furat in cardasie chiar cu creditorii. Acum cativa ani, ca urmare a miscarilor financiare despre care vorbim, Banca Nationala a Islandei a fost falimentata. E chiar momentul in care creditorii si-au cerut banii inapoi. Atunci, in mod firesc pentru niste complici la furaciune, guvernatii islandezi au facut o lege de rambursare a imprumuturilor, care ii punea pe cetatenii islandezi sa plateasca o suma importanta, luna de luna pentru tare multi ani. Doar ca – si aici intervine surpriza – presedintele Islandei nu a fost de acord sa returneze banii care nu au fost folositi pentru poporul islandez. Astfel ca nu a ratificat legea. De aici au urmat firesc, demisia guvernului si a parlamentului, apoi procesele si multa puscarie pentru guvernatii ticalosi, inchiderea tuturor bancilor din Islanda, reorganizarea economiei si a intregii vieti a isandezilor etc. Ceea ce cititi nu a avut loc intr-o alta viata si nici pe un alt continent, ci anii acestia in Europa, cu o tara care a declarat ca nu intelege care sunt beneficiile intrarii in Uniunea Europeana, dar ca vede clar disolutia statelor care deja au intrat in aceasta organizatie suprastatala finaciaro-economico-etc. Iata o solutie – sau solutia – care insa nici nu a fost amintita. Sigur ca analistii considera ca e fara importanta ce a facut Islanda, fiindca Islanda este un stat foarte mic, sau fiindca este un stat izolat, sau fiindca… au sau n-au sapca. In realitate, sigur ca nu conteaza marimea statului si ca, ceea ce este esential este mecanismul politic.

Credem ca mai trebuie luata in seama – de fiecare data cand discutam despre evenimente din istoria contemporana, sau atunci cand descriem sau analizam gesturi din istoria recenta sau contemporana – un fapt foarte important: noi, cei de astazi, nu suntem ca epoca istorica cu nimic mai mult sau mai putin, in fata sau in spatele, deasupra sau dedesubtul istoriei. Traim in aceiasi istorie, iar cea mai mare iluzie – pe care o practicam cu mare frenezie si noi, la randul nostru – nici macar nu este noua si e ca o boala: toti au crezut, fiecare la randul sau, ca istoria contemporana lor este cu totul diferita de intreaga istorie a omenirii de pana la ei. Sigur ca toti s-au inselat. Si sigur ca si noi ne inselam, daca credem acestea. Refuzam sa intelegem sau sa acceptam ca, pe de-o parte, istoria nu incepe si nici nu se sfarseste cu noi; iar, pe de alta parte, ne facem ca nu stim ca niciodata de cand e omul pe pamant, si nicaieri sub soare, istoria nu a mantuit pe nimeni. Fiindca, pur si simplu, istoria nu este mantuitoare – mantuitoare este mila si iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Inainte de a incheia, mai trebuie spus ca traim o perioada cu care este tare greu sa fii contemporan. Cu toate ca s-ar parea ca ne-am obisnuit cu ea, propaganda proeuropeana a atins cote impresionante – este simptomatic chiar faptul ca noua nu ne mai atrage atentia aceasta noua mistica europeana. Orice discutie in contradictoriu, mai mult sau mai putin grava, atinge cu necesitate consensul cand vine vorba despre Europa sau de Uniunea Europeana – confuzie creata si intretinuta zi de zi. E ca un fel de loc minunat, e un punct fix – in multe cazuri, singurul – pentru mandrul cetatean european care suntem noi, separat si laolalta. Dar, mare va va fi dezamagirea cand va voi aminti ca, propaganda actuala proeuropeana, nu numai ca nu este ceva nou, dar pare mai palida decat in perioada pasoptista sau chiar decat in perioada interbelica. Numai ca atunci exista reactie fata de aceasta agresiune.

Reactia celui mai mare epigramist roman, Al.O. Teodoreanu (Pastorel), la una dintre manifestarile libidinos europeniste, un „poem” scris de Veronica Porumbacu, ramane ca un hohot de ras, care ajunge pana la noi din perioada interbelica. Perioada interbelica, la fel cu perioada kominternista, la fel cu ceea ce traim noi astazi sunt intervale in care, sub numele de cultura, se desfasoara adevarate forte subculturale si de propaganda. Si, fiindca in economia acestui text, ne foloseste mai mult epigrama lui Pastorel decat oricare dintre textele proletcultiste, la care ne vom intoarce, iata versurile „poetesei” propagandiste Veronica Porumbacu si iata textul epigramei lui Pastorel Teodoreanu:

„O, Europa, te simt in mine,
Te simt adanc in mine”. (Veronica Porumbacu)

„Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara,
Din Gazeta Literara,
Dovedeste elocvent
Ca, in chestia matale,
De-adancimi fenomenale,
Intra-ntregul continent”. (Pastorel Teodoreanu)

A consemnat pentru dumneavoastra Mugur Vasiliu via saccsiv.wordpress.com.