mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu – „De îmbunătățiri rele…”

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - „De îmbunătățiri rele…”

„De îmbunătăţiri rele cât vrei suntem sătui”, zicea un scriitor pe la anul 1840; şi, dacă vrea cineva să judece acest saţiu de îmbunătăţiri din ce în ce mai rele, n-are decât să măsure gradul de nepăsare politică cu care publicul întâmpină vestitele propuneri de reformă ale Constituţiei şi legii electorale.

Dar se va da regelui sau Parlamentului dreptul de a declara război? Dar se va introduce noul titlu în Constituţie? Dar se vor şterge din număr, ca o definitivă recunoaştere a faptului îndeplinit, judeţele ce s-a şters demult din trupul, indivizibil, dragă – doamne, al ţării? Cine mai ia în serios toate acestea, cui i-ar veni în minte să atribuie acestor lucruri importanţa unor acte de stat?

Zece – douăzeci de ani de luptă parlamentară şi ziaristică se desfăşoară în ţările Apusului când legea fundamentală e să se schimbe; la noi pensia reversibilă votată unui patriot merită cu drept cuvânt mai multă atenţie decât o schimbare a Constituţiei.

Cu drept cuvânt zicem. Nu prin vorbe tipărite şi votate de două treimi a Adunării chiar se întemeiază monarhia într-o ţară, ci prin spirit monarhic, prin încredere în această formă de stat. Acest spirit nu se face, nu se improvizează; el se naşte din istoria naţională, e inerent poporului. Noi însă, după mărturisirea celui mai de căpetenie politician, trăim în realitate sub republică şi cată să credem ceea ce ne zice d. C. A. Rosetti, căci e un om, ce e drept, străin în România, care însă a văzut multe lucruri şi ştie desigur a destinge între monarhie şi republică; distinge cu atât mai bine cu cât elementele politice republicane în ţară sunt tot atât de venetice ca şi el.

În realitate, în noaptea în care Carada şi C. A. Rosetti, două venituri orientale, au pus la cale textul Constituţiei actuale, s-a ucis principiul monarhic în România, au murit pentru totdeauna Mircea Bătrânul şi Ştefan cel Mare; au murit atât de mult în inima tuturor încât un Simulescu poate preface în puşcărie mormântul celui dentăi, cum ar preface şi pe-al celui de al doilea dacă acesta n-ar avea fericirea de a dormi în pământ străin. Prin acea cartă pusă la cale de doi samsari politici s-au declarat egali samsarii popoarelor străine cu poporul ţărilor române. În acel moment naţionalitatea română din aceste ţări şi-au lepădat armele, recunoscând că pe veci merită a fi esploatată de străini. În decursul întregului nostru trecut, esceptând epoca de tină şi înjosire a fanarioţilor, monarhul avea puterea de a-şi apăra poporul. El [î]i ştia nevoile şi greutăţile, nu punea pe umărul românului mai mult decât poate purta, distingea bine între ceea ce este drept şi neclintit din această ţară şi-ntre ceea ce e venitic şi suprapus. Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.

Astfel doi conspiratori au aplicat cuţitul de disecţie asupra principiului monarhic precum rezulta din istoria noastră şi au făcut din el o umbră, luându-i iniţiativa, luându-i orice voinţă, orice gândire, orice acţiune proprie. E indiferent dar titlul când el se dă umbrei unei instituţiuni.

Domnul nu mai are dreptul de a pedepsi pe tâlharul pus în funcţie, el n-are dreptul de-a apăra poporul în contra celor ce învederat îl exploatează, nici asupra vânzătorilor de ţară şi Domnie el nu mai are dreptul spadei. Luându-se puterii supreme atributele ei înalte, ele s-au depus în mâna Caradalelor; prin chiar legea fundamentală s-au consfinţit domnia veneticilor şi a parveniţilor – republica C. A. Rosetti.

Să urmărim dar gradele de tranziţie în care domnia acestor elemente se ‘ntăreşte şi mai mult, să urmărim cu câte palme devine tot mai adânc mormântul poporului nostru în ţara sa proprie.

Ingrată misiune în adevăr, şi cel ce simte zi cu zi cum relele politice se schimbă în rele fizice, cum exploatarea exercitată de aceste elemente asupra poporului se preface în morbiditate, sărăcie şi moarte, cum viaţa poporului nostru este preţul cu care se plăteşte această pseudocivilizaţie, acela ar fi vrut de mult să ‘nchiză ochii, ca să nu mai vază ce se petrece.

Suntem însă condamnaţi de-a asista şi la cel [din] urmă atentat făcut asupra elementelor rămase independente în ţară, la modificarea electorală, care, nimicind drepturile politice ale proprietăţii istorice, sfărâmă pavăza din urmă care apăra capul acestui popor.

Mihai Eminescu

3 decembrie 1882

/0 Comments/by
dan chitic, panisteria

Dan Chitic – Dreptul tău NU naște obligația mea!

dan chitic, panisteria

Dan Chitic - Dreptul tău NU naște obligația mea!

În ultima vreme avem din ce in ce mai mulți partizani ai dictaturii medicale care, cu ochi beliți și figuri grave, rostogolesc cuvinte și citate în încercarea de a justifica nejustificabilul.

Azi, pe scurt, voi demonta una din marotele apologeților covidismului și a restrângerii drepturilor noastre fundamentale.

Invariabil, orice deontolog al dictaturii va spune solemn la un moment dat: „Libertatea ta/mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.”

Aceasta afirmație este folosită tocmai pentru a nu contrapunere libertății personale interesul comun, binele colectiv… teză dovedită va fiind nevalabilă social de regimurile dictatoriale fasciste și comuniste.

Ba mai mult, in contextul pandemic și al discuțiilor născute în această perioadă pe marginea conceptului însuși de „drepturi și libertăți” din prisma siguranței medicale, atâta vreme cât mai acceptam ideea existenței unei de ordini de drept, a unei stări de drept la nivel planetar, se impune a fi amintit art. 2 din Convenția de la Oviedo: „Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.”

Din punct de vedere strict juridic dreptul unui subiect are drept corolar cel mult obligații „negative”, de a nu face, obligații de abținere din partea celorlalți subiecți de drept, dar niciodată obligații de a face.

Plecând de la aceasta stare de fapt și de drept, dar și de la premiza că afirmația de mai sus a lui John Stuart Mill este corectă și universal viabilă și aplicabilă (deși sunt și aici multe discuții de făcut), mă văd obligat să afirm fără echivoc: corolarul edictului de mai sus nu este nici adevărat din punct de vedere filozofic sau juridic și nici viabil din punct de vedere social.

Astfel, afirmația care pare a fi propusă ca fiind un corolar al „edictului” mai sus amintit in contextul celei mai grave pandemii de isterie și prostie din istoria omenirii este „Obligația mea începe acolo unde începe dreptul tău” sau „Dreptul tău naște obligația mea”…

Cu alte cuvinte adaptarea imperfectă a panseului lui John Stuart Mill in zilele noastre pare a fi „dreptul meu de a fi liber se termină acolo unde începe dreptul tău de a fi protejat.”

Și asta este interpretat în sensul că „dreptul tău de a fi protejat naște obligația mea de a nu fi liber, de a accepta voința ta (de a fi vaccinat, de a fi obligat să port mască, de a fi obligat să nu intru în anumite spații et caetera).

Cu alte cuvinte, „Dreptul tău naște obligația mea”.

Absurdul perfect al afirmației de mai sus, absurd comparabil doar cu cel al vremurilor pe care le trăim, poate fi demonstrat prin următoarele ipoteze și silogisme:

Ai tu dreptul să ai un Ferrari? Da.

Am eu obligația de a ți-l procura? Nu.

Ai tu dreptul de a iubi fizic pe oricine? Da.

Are oricine obligația să fie iubit fizic de tine? Nu.

Ai tu dreptul să te protejezi de viruși? Da.

Este toată lumea obligată să te protejeze pe tine? Nu.

Cum ziceam, dreptul tău naște cel mult obligația mea de a nu face, de a nu o afecta sau îngrădi. Astfel:

Dreptul tău de a avea Ferrari naște obligația mea de a nu te împiedica sa îl ai.

Dreptul tău de a iubi fizic pe oricine naște obligația mea de a nu îți interzice să întâlnești pe oricine dorești.

Dreptul tău de a te proteja de viruși naște DOAR obligația mea de a nu te împiedica să te protejezi de viruși, de a nu îți interzice sau împiedica să porți mască, să te vaccinezi, sau să te oblig să intri în spații aglomerate sau să ieși din casă în pofida voinței tale.

Atât!

Desigur, putem scrie trei tomuri pe marginea acestui subiect. Dar de ce să o faci? E atât de simplu.

Da, căci lucrurile complicate au răspunsuri întotdeauna simple. Adevărul este simplu.

În problemele sociale majore bunul simț trebuie să prevaleze. Or, este de bun simț că „Dreptul tău NU naște obligația mea!”

A consemnat pentru dumneavoastră av. Dan Chitic via facebook.com.

/0 Comments/by
vasile astarastoae, pandemie, conspiratie

Vasile Astărăstoae – Cultul măștilor. Comunitatea științifică și decidenții politici

vasile astarastoae, pandemie, conspiratie

Vasile Astărăstoae - Cultul măștilor. Comunitatea științifică și decidenții politici

În decursul timpului, în probleme controversate științific (actuala pandemie COVID-19 face parte dintre acestea), politicienii declară că deciziile sunt luate de către specialiști, iar consilierii științifici afirmă că ei emit doar opinii, dar decizia este exclusiv a factorilor politici. Care este adevărul? Adevărul este că, în realitate, există o interdependență între politicieni și anumiți oameni de știință.

Politicienii apelează la opinii științifice, deoarece caută informații pentru a-și orienta deciziile și solicită oamenilor de știință să acționeze ca intermediari, dar, în același timp, doresc să utilizeze opiniile consilierilor științifici ca instrumente de influență a opiniei publice în favoarea pozițiilor politice preferate. Nu este o surpriză faptul că factorii de decizie politică își pot împinge agendele politice înainte cu ajutorul unor oameni de știință chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea unor adevăruri sau tradiții culturale și religioase. În majoritatea cazurilor, factorii de decizie politică vor să fie informați, dar sunt gata să folosească numai acele opinii, care coincid cu ideologia și politica preferată. Prin urmare, apelează doar la comunitatea științifică care-i împărtășește agenda ideologică, dar resping consilierii neutri (Mandel & Tetlock, 2018).

Pe de altă parte, comunitatea științifică își prezintă membrii ca întreprinzători pasionați, neutri, onești, dedicați avansării cunoașterii și demarcării clare a locului unde se termină faptele și încep speculațiile (Gieryn, 1999). Știința este descrisă mai presus de lupta politică, iar oamenii de știință sunt căutători de adevăr și progres, care știu să-și separe judecățile de fapt de judecățile lor de valoare. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Există situații când oamenii de știință sunt prinși cu date fabricate. Reacția comunității științifice sugerează că abaterea flagrantă este rară, operă a câtorva „mere putrede”; „uscături”; „personaje defecte”, care nu au interiorizat codul de conduită profesional al oamenilor de știință însă dovezile sugerează contrariul. Daniele Fanelli se întreba: Câți oameni de știință fabrică și falsifică cercetarea? Într-o primă meta-analiză a cercetărilor sociologice cu acest subiect, ajunge la concluzii îngrijorătoare: cel puțin 16% dintre cercetători au denaturat cunoștințele științifice prin  fabricarea, falsificarea, „prepararea” datelor (Fanelli, 2009). Despre comportamentul științific necorespunzător și practici metodologice eronate au scris mulți autori (Ioannidis, 2005; Simmons și colab., 2011). Se estimează că numarul lor ajunge la peste 30% (Maxwel , 2018). Și nu a fost luat în calcul fenomenul cargo cult science – termen introdus de laureatul premiului Nobel, fascinantul Richard Feynman, în timpul discursului din 1974 (la Institutul de Tehnologie din California), publicat ca un capitol final al cărții sale You’re probably kidding, Mr. Feynman!. El definește o formă de pseudostiință în care se oferă o ipoteză – imaginată după un anumit fenomen observat, iar aparițiile ulterioare ale fenomenului sunt considerate a fi dovada care transformă ipoteza în teză. Spre deosebire de metoda științifică, nu există niciun efort pentru a dovedi sau infirma ipoteza. Un exemplu este cultul măștilor în pandemia COVID–19. Deși nu există studii concludente privind eficiența acestora (în actuala pandemie), faptul că au fost, probabil, eficiente în alte situații, au determinat impunerea obligativității purtării măștii în medii închise și deschise. În România, decidenții politici și sanitari afirmă (fără probe) că și măștile neconforme sunt eficiente. Feynman a avertizat cercetătorii că, pentru a evita să devină membri ai acestui cult, trebuie să evite să se păcălească pe ei înșiși, să fie dispuși să se îndoiască de propriile teorii și de propriile rezultate și să investigheze eventualele defecte ale unei teorii sau ale unui experiment. El menționează și alte tipuri de necinste, cum ar fi promovarea în mod fals a unei cercetări numai pentru a obține finanțarea. Câțiva ani mai târziu, exasperat de ce se întâmplă în cercetarea științifică Feynman declara „Cred că trăim într-o epocă neștiințifică în care aproape toate bătăliile de comunicare – cuvintele de la televiziune, din cărți și așa mai departe – sunt profund neștiințifice. Ca rezultat, există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele științei…”.

Afirmațiile potrivit cărora toți oamenii de știință sunt obiectivi și neutri sunt vorbe goale. Nimeni nu poate fi 100% obiectiv și neutru. Oamenii de știință de astăzi au fost elevi, studenți, care au făcut alegeri de carieră printr-o serie de opțiuni fezabile, având în vedere interesele, aptitudinile și oportunitățile lor. Ca în orice profesie, membrii învață rapid structurile de stimulare ale profesiei și iau măsuri pentru a-și promova interesele materiale, reputaționale și chiar ideologice în cadrul regulilor de bază. Prin urmare, oamenii de știință sunt pregătiți să angajeze un repertoriu de tactici de avansare, inclusiv exploatarea lacunelor din profesia lor, care le permit să-și realizeze multiplele interese personale (Mandel & Tetlock, 2018). Nu mai vorbim de influența marilor corporații cu interese politico-financiare, care au ajuns în prezent să fie principalii finanțatori ai cercetării științifice.

Este imposibil să se obțină o imagine exactă a comportamentului oamenilor de știință fără a cerceta mentalitățile din știință, dar mai ales mentalitatea „teologică”. Se presupune că știința este antiteza dogmei. Cu toate acestea, comunitatea științifică este dogmatică și, printre altele, îi învață pe oamenii de știință să creadă că sunt angajați într-o activitate neutră din punct de vedere moral. Se afirmă că știința este infailibilă și singura cale a cunoașterii. Poate că una dintre cele mai importante afirmații dogmatice din „teologia seculară” a științei este dihotomia fapte – valoari morale. Majoritatea oamenilor de știință continuă să apere dogme, iar criticile și afirmațiile privind  necesitatea conștiinței și a responsabilității sunt respinse cu vehemență. Mulți oameni de știință recunosc că ar discrimina colegii, care nu împărtășesc opiniile lor științifice sau politice (Inbar & Lammers, 2012; Duarte și colab., 2015). Fapt dovedit și de modul în care au fost tratați în actuala pandemie cei care au contestat „știința oficială dogmatică” și așa-zisul „consens științific” între care Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină – 2008) sau Sucharit Bhakdi (unul dintre cei mai citați oameni de știință germani în literatura științifică mondială). În calitate de consilieri, oamenii de știință își mențin obiectivele ideologice și subiectivismele personale mai ales atunci când factorii de decizie politică necesită și caută argumente actuale și relevante pentru a-și impune agenda politică. Astfel de oportunități pot oferi consilierilor beneficii economice extrinseci și intrinseci, cum ar fi onorariile și statutul de consultanță profitabilă. Dacă contextul de consiliere se potrivește bine cu angajamentele ideologice ale consilierului, oportunitățile de a influența punctele de vedere ale deținătorilor de putere cu privire la subiecte de importanță valorică este cu atat mai mare. În mod surprinzător, în astfel de bătălii, valorile personale ale oamenilor de știință câștigă adesea, determinându-i să adopte practici interpretative discutabile, care să favorizeze angajamentele lor ideologice (Jussim et al., 2016). Dezbaterile despre așa-zisa „încălzire globală”, în care cercetările au fost orientate doar pentru a susține această ipoteză, iar studiile, care contraziceau această afirmație, au fost cenzurate și eliminate, pot fi un bun exemplu a interacțiunii și complicității între comunitatea științifică „oficială” și factorii de decizie politică.

În concluzie, exisă în zilele noastre o interdependență organica și funcțională între comunitatea științifică și lumea politico-financiară, care conține germenii unei dictaturi politico-științifice. Știința este tot mai ideologizată și dogmatică. De aceea trebuie să fim realiști și vigilenți, să nu ne lăsăm manipulați și să încercăm să eradicăm narațiunea oamenilor de știință potrivit căreia ei sunt simpli căutători neutri de adevăr. Știința nu este singura cale a cunoașterii și nu trebuie să devină o religie în slujba intereselor politice.

P.S.1. Există specia acelor „consultanți științifici”, care își crează imaginea prin politica de marketing și nu prin opera științifică. De exemplu, în actuala pandemie, dacă consultați Google Academic cu privire la „reputatul”; „cunoscutul”; „marele specialist” etc. care ne dau sfaturi sau ne amenință la televizor sau cu privire la membrii diferitelor comitete și comiții care gestionează criza medicală și politică în România s-ar putea să aveți mari surprize și să observați că împăratul este gol.

P.S.2. Pentru a confirma cele susținute mai sus, aflăm de pe Știri pe surse că Domnul Ministru Vlad Voiculescu (cel cu studii universitare îndelungate și contestate de unii) a numit / va numi la conducerea INSP un medic generalist, asistent de cercetare la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la UBB, o persoană fără studii în Sănătate Publică. Tel maitre, tel valet sau pe românește „cum e turcul și pistolul”.

A consemnat pentru drumneavoastră prof. dr. Vasile Astărăstoae via astarastoae.wordpress.com.

/0 Comments/by
gheorghe piperea

Gheorghe Piperea – Sărăcia în România

gheorghe piperea

Gheorghe Piperea - Sărăcia în România

România avea deja, înainte de 2020, o pătură socială de săraci și sărăciți, care însemna o treime din populație. Cauza acestei stări de lucruri se regăsea în abuzul de putere economică a creditorilor financiari, în exodul forței de muncă și concentrarea intereselor economice interne în cele câteva centre urbane și de profit, care au determinat o adevărată deșertificare a țării, precum și în politica economică neo-liberală a ultimilor 31 de ani.

Această politică, în care establishment-ul nostru s-a blocat ca și când ar fi înghețat în timp, la nivelului anului 1990, a determinat Statul român să își abandoneze o mare parte dintre cetățeni, în beneficiul aproape exclusiv al celor 100 de corporații care, în prezent, realizează 75% din PIB. Iar aceste corporații – este o realitate, nu o teorie – nu se mai bazează pe inovație, pe calitate și pe productivitate (tot ce cumpărăm a devenit chinezărie, iar slujba în corporație a început să semene cu munca în zadar comunistă), ci pe o legislație care le permite privatizarea profitului și socializarea pierderilor, pe toleranța excesivă la „optimizarea fiscală” (în fapt, o evaziune fiscală mascată) și la externalizarea profiturilor în vederea taxării în paradisuri fiscale, precum și pe rente, monopoluri și privilegii sau exclusivități și chiar pe ajutoare de stat, în dauna necesității de finanțare a viitorului acestei națiuni și a asistenței sociale a celor aflați în nevoie, victime ale inegalității de șanse.

Este grav că, în condițiile unei continui și ipocrite campanii anti-corupție, aceste legi, aceste cutume tolerante și aceste deturnări de fonduri în favoarea corporațiilor, au fost făcute posibile de experți care scriu legi în locul politicienilor, dar sunt plătiți direct sau indirect de corporații, iar implementarea se petrece pe „principiul” ușii rotative – cadre ale corporațiilor, reprezentanți ai ONG-urilor sponsorizate de ele și influenceri ai rețelei lor de sens devin, din când în când, birocrați de rang înalt sau demnitari, după care, în urmarea unui mandat exercitat cu succes, se întorc în corporație, pe posturi și mai bine plătite și pentru poziții și mai influente. Guvernul de azi al României nu este altceva decât o ilustrare meșteșugită a acestei realități construite după chipul și asemănarea acestei rețele de sens.

În tot acest timp, o mare masă de oameni a fost abandonată – inclusiv copii și bătrâni, considerați asistați social.

Cei care au promovat permanent conceptul de individ egoist, care nu își vede decât de propriul interes, precum și ideea de stat minimal, care nu trebuie să intervină în economie (exceptând momentele esențiale când „privații” trebuie susținuți sau salvați de stat, cu banii contribuabililor sau ai deponenților), au creat și stigmatul de „inutil social”, reducând societatea la o junglă. În cultura lor cu tentă hitleristă, cei care se află de partea „corectă” a politicii și administrației sunt convinși că trebuie să fie protejați în interiorul unor ziduri (fizice sau virtuale), care să îi țină la distanță de ceilalți. Empatia, solidaritatea, cooperarea, valorile perene ale umanității, toate acestea le sunt străine acestor cinici. Individualismul este, însă, doar pentru terți, iar nu și pentru cei din spatele zidurilor. De aceea, societatea noastră s-a scindat într-o populație de corporatiști (care pot fi siguri de slujba lor doar temporar, până le dispare tinerețea), funcționari publici, angajați ai structurilor statale de forță și represiune, sinecuriști, pensionari „speciali”, rude și prieteni, pe de o parte, și restul, adică oameni fără altă șansă decât aceea de a se descurca singuri, ceea ce a determinat exodul la muncă în străinătate sau eșuarea în slujbele din țară, pe salarii de nimic.

În anii 2020 – 2021, sărăcia s-a dublat în România. Falimentul, șomajul, lipsa de perspective, neîncrederea în viitor, au făcut ca peste două treimi din populație să fie supusă spectrului foametei și sentimentului de abandon, de om lăsat în urmă.

Exact acești oameni au ieșit în stradă săptămâna trecută și au strigat „libertate”.

Cum răspunde „elita”, cea care reprezintă clasa privilegiaților și a captivilor corporațiilor?

Cu cinism, inadecvare și iresponsabilitate – cică acești săraci nu au dreptul să protesteze, pentru că sunt ne-educați, nepricepuți în a-și alege hainele de firmă, credincioși ca niște medievali în Dumnezeu și în familie, oameni care nu cred în „știință” (de altfel, transformată în ideologie, marfă și religie), ci în bunul simț și care, deci, nu „merită” decât disprețul suveran al „educaților” din spatele zidurilor. Stai și te întrebi cine sunt medievalii în această ecuație…

Având în vedere patul germinativ pe care a fost semănată pandemia în România, nu este de mirare că „elitele” și reprezentanții lor cinici din administrație și politică (niște impostori profesionali, de altfel) promovează din ce în ce mai intens ideea apartheidului sanitar – separarea vaccinaților de nevaccinați și a cetățenilor intra muros de „sălbaticii” de dincolo de ziduri.

Sărăcia și foametea își au cauza în redistribuirea injustă a averii – se ia de la cei mulți și săraci și lipsiți sistematic sau intenționat de șanse pentru a se umple conturile celor puțini și privilegiați. Sănătatea, securitatea, anti-corupția și politicile „verzi” sunt ipocrizii, pretexte și instrumente ale capitalismului de supraveghere, ai cărui exponenți sunt țicniții mesianici care vor să transforme omul într-o ființă golită de Dumnezeu și de legăturile emoționale cu familia, națiunea, istoria și cultura. Un rezervor de sărăcie și captivitate este supraîndatorarea prin bani creați din nimic (datorii, generate de credite bancare), dar și prin tipărirea banilor suplimentari în raport de cantitatea de mărfuri și servicii de pe piață*, prin monopol, rente și priviliegii neo-feudale și prin abuz de putere economică.

Globalizarea nu înseamnă progres și nici calea către o lume mai bună, în care omul să fie scopul, ci lipsire de libertate. Este nimic altceva decât un totalitarism planetar în care omul este instrumentul remodelării lumii după alte planuri decât cel al lui Dumnezeu, obiectul controlului și monitorizării permanente, cifra cu care se măsoară puterea oligarhică și organizarea socială plutocrată în vederea împărțirii imperialiste a sferelor geo-politice de influență.

Abandonul familiei și al credinței este alienare, aneantizarea omului ca ființă simțitoare și spirituală.

Remodelarea omului, aducerea sa la cel mai mic numitor comun (emoționalul gregar și oligo-raționalul) este puntea către transhumanism, extincția omului ca specie.

Societatea noastră, lumea în genere, noi înșine, la nivel individual și de comunitate, avem nevoie de un nou contract social, care să nu mai lase în urmă pe nimeni și care să permită recuperarea din deșert a abandonaților și a „inutililor” social.

Pentru a putea rescrie contractul social, este nevoie de o nouă mișcare civică, de un nou curent politic, care să repună lumea pe temeliile sale normale, o lume în care condiția umană, cu tot ceea ce are mai valoros și neprețuit în ea, să redevină scopul primordial și țelul ultim.

*„Relaxarea” cantitativă este politica monetaristă cinică generatoare de scădere a puterii de cumpărare a banilor, care face ca salariile noastre, relativ constante, să se erodeze pe zi ce trece, independent de inflație.

A consemnat pentru dumneavoastră Av. Gheorghe Piperea via facebook.com.

/0 Comments/by
proclamatia de la bucuresti, proclamatia pentru libertate

MOMENT ISTORIC. Proclamația de la București – 3 aprilie 2021. Proclamația pentru libertate

proclamatia de la bucuresti, proclamatia pentru libertate

MOMENT ISTORIC. Proclamația de la București – 3 aprilie 2021. Proclamația pentru libertate

Demonstrații ample impotriva restricțiilor absurde și a climatului politic dictatorial au fost în toată săptămâna aceasta în București și în peste 70 de orașe din întreaga țară. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi peste orele de restricție, fiind revoltați de măsurile abuzive ale autorităților.

Aceste manifestări vin în continuarea protestelor începute în 15 mai 2020, împotriva confiscării libertății în numele unei închipuite siguranțe sanitare.

Liderii protestelor, reprezentanții oamenilor din întreaga țară care au protestat plini de curaj săptămâna aceasta și în ultimile 10 luni de dictatură sanitară și asociațiile civice care s-au alăturat protestelor de masă au elaborat și au dat publicității Proclamația de la București – Proclamția pentru Libertate.

PROCLAMAȚIA PENTRU LIBERTATE

Proclamația de la București

CEREM:

1. Încetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măștii , revenirea la învăţământ faţă în faţă.

2. Abrogarea legii carantinei, legea 55/2020, care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat.

3. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. In această ordine de idei cerem:

– Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017.

– Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva  civililor.

– Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale.

– Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul – adoptată luni, 29 martie 2021.

4. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase.

5. Cerem ca Ministerul Sănătăţii și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici.

6. Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.

7. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală, prin comiterea de abuzuri, acte de terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese, crime împotriva umanității, terorism de stat, trădare conform art 394-398 din Codul Penal, răspândire de informații false. Printre aceștia se numără: Klaus Werner Iohannis, Raed Arafat, Florin Cîțu, Vlad Voiculescu, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, Lucian Bode, Valeriu Gheorghiță, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Carmen Dorobăț ș.a.

Întrucât suntem perfect conștienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

8. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.

9. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.

10. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională, care să se scoată țara din dezastrul produs de incompetența și inconștiența clasei politice trădătoare.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

 

Proclamația pentru Libertate este emisă de românii care protestează împotriva restricțiilor absurde și a dictaturii militare. Proclamația este susținută și de mai multe asociații și fundații din țară :

Starea de Libertate

Calea Neamului

Pro Decizii Informate

FOR Forumul Organizațiilor pentru România

Frăția Ortodoxă

Bucovina Profundă

Asociația Europa Veche

Fundația Pentru Oameni

Asociația ASCIOR

Straja Carpaților

Asociația Scut Botoșănean

Lista este deschisă…

Sursă: oficialmedia.com.

/0 Comments/by
castelul corvinilor

Mihai Eminescu – Singura dinastie națională cu care se laudă ungurii este familia arhiromânească a Corvinilor

castelul corvinilor

Mihai Eminescu - Singura dinastie națională cu care se laudă ungurii este familia arhiromânească a Corvinilor

Stăpânul politic al trupului și a raporturilor lui de avere poate fi ici un Habsburg, colo un Romanov, dincolo un Rachenberg sau un Obrenovici; pe sufletul lui, pe limba lui, pe inima lui e stăpân Dumnezeu și el, și nimenea ‘ncolo […].

Cineva poate fi obligat prin locul nașterii sale de-a servi în armata ungurească, adecă de a-și da puterile, trupul și viața fizică pentru statul ungur, dar limba ungurească nu e nimenea dator de-a o învăța, nimeni dator, nici sie însuși, nici lui Dumnezeu, deși în realitate poporul maghiar n-a ajuns niciodată la predominare în țara lui proprie, nici în trecut, nici azi.

Îndată după stingerea dinastiei lui Arpad, s-a succes până în ziua de azi o serie de dinastii străine recrutate de departe și de aproape, încât singura dinastie națională cu care se laudă este familia arhiromânească a Iancului, voievodul Ardealului, a Corvinilor.

Bonfiniu deducea familia dintr-o gens de patricii de la Roma; realitatea este însă că Corvinii erau boieri români de neam, iar îndeosebi tatăl voevodului Iancu ținea în căsătorie pe o fiică din familia Paleologilor din Constantinopole.

De aproape înrudiți cu Basarabii, ba poate ei înșii Basarabi, aveau în marca lor un Corb c-un inel în gură. Acest corb cu inelul în gură este însă identic cu corbul legendei lui Radu Negru […].

Dacă opinia Ung[ariei] despre noi e atât de rea precum afectează a avea, cu atât mai bine pentru noi. Orice eroare asupra puterilor noastre este în paguba adversarului.

Dacă nu sunt în eroare asupra noastră, și limbajul vehement al foilor lor ascunde numai, c-o manieră lăudăroasă, frica și slăbiciunea care le stau ca un cui la inimă, iar cu atât mai bine pentru noi, căci atunci știm că, oricât va striga, ține în taină seamă de noi.

A ne întrece însă în epitete înjurioase cu ei mai avem poate talentul, dar n-avem înclinarea. Un lucru li-l putem mărturisi numai: Beuge machen gilt mehr. Dacă lupta e necesară, nu injuriile vor fi armele celui victorios […].

Nu ne mai trebuie epitrop în nimic și nicăiri. Nu trebuie nici unguri epitropi, nici germani, nici ruși.

Încolo admitem orice formă de conviețuire cu alte popoare, fie aceea o conviețuire cu maghiarii sub Coroana Sf. Ștefan, fie cu toate celelalte popoare în Imperiul habsburgic sub Coroana de Austria.

Un singur lucru putem pretinde de la oricine: să respecte naționalitatea noastră cum o respectăm noi pe a lor. Crede oare Austria să câștige preponderanță pe Dunăre permițând ungurilor infamiile câte se comit? […].

Noi îi asigurăm că românii, să vrea numai, în trei zile [ar putea arăta] că de când e lumea și pământul n-a existat picior de ungur în Ardeal. Dar nu vor, și știu ei bine de ce nu vor […].

Ce mi-e rusul, ce mi-e ungurul? Ia pe unul dă în altul, vorba ceea.

Manuscrisul 2257 (perioada 1866-1877).

/0 Comments/by
traian vuia

Traian Vuia a zburat peste Banat și a sfidat legile fizicii

traian vuia

Traian Vuia a zburat peste Banat și a sfidat legile fizicii

La 18 martie 1906, dată istorică a aviației, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, „Liliacul”, pilotat de Traian Vuia, își ia zborul, decolând exclusiv prin forța motorului său, fără ca vreo forță exterioară să îl „lanseze”.

traian vuia

Înfăptuirea zborului mecanic cu un aparat mai greu decât aerul constituia, pe la sfârșitul veacului trecut și la începutul veacului nostru, o adevărată fascinație. Mii de temerari încercau să îl realizeze, în timp ce „baloniștii”, care încă de la finele veacului al XVIII-lea reușiseră să se înalțe în nacelele baloanelor, zâmbeau cu superioritate, convinși că viitorul este al lor, al celor cu vehicule aeriene mai ușoare decât aerul.

În sfârșit, la începutul secolului XX (1903), doi americani, frații Wright, au izbutit să zboare cu un avion. Numai că aparatul lor nu s-a putut desprinde singur de la sol, prin forță motorului său, ci a fost, „propulsat” prin catapultare – deci printr-un impuls exterior – și numai după aceea a pornit-o spre înălțimi.

traian vuia

Cel dintâi care s-a ridicat de la sol numai prin forță motorului său, realizând întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale, a fost, în 1906, un bănățean: Traian Vuia.

S-a născut în comuna Bujor (care astăzi îi poartă numele), în județul Caras-Severin și a urmat liceul de stat la Lugoj, dovedindu-și încă din copilărie iscusința în diferite meșteșuguri. Îndrăgostit de tehnică și mai ales năzuind să fie aviator, s-a înscris la Școala Politehnică din Budapesta, dar după un an a trecut la Facultatea de Drept, unde, frecvența nefiind obligatorie, a putut munci într-un birou juridic pentru a-și câștiga existenț

Iată-l în 1901 doctor în drept și ulterior practicând avocatura la Lugoj. Dar marea sa pasiune nu îl părăsise, mai mult, reușise să îi „molipsească” de ea și pe alții.

Construiește macheta unui „aeroplan-automobil” și, cu banii strânși anevoie de el, dar mai ales cu cei donați de mai mulți români bănățeni, pleacă la Paris, pe atunci capitala aviației modiale.

Aici adresează un memoriu Academiei de Științe a Franței (februarie 1903), în care își prezintă proiectul, dar înaltul for științific, dominat de „baloniști”, îl respinge, punând o rezoluție care astăzi sună ridicol, declarând că a încerca să realizezi zborul cu un aparat mai greu decât aerul „este o himeră”, care „nu poate să izvorască decât dintr-un creier bolnav”.

Un altul s-ar fi descurajat, Vuia însă are încredere în ideea sa și o duce mai departe. „Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman”, spunea el adesea.

traian vuia

În același an, 1903, brevetează invenția sa și trece la construirea proiectului, din nou ajutat cu bani de inimoșii bănățeni.

În 1905, după învingerea a numeroase dificultăți tehnice, aparatul «Vuia-I» (denumit de prietenii săi „Liliacul”, datorită formei aripilor sale) este gata: un monoplan ușor, cu o elice tractivă și aripi de pânză pliabile, trenul de aterizare fiind alcătuit dintr-un cărucior cu roți pneumatice.

La 18 martie 1906, dată istorică a aviației, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, „Liliacul”, pilotat de Traian Vuia, își ia zborul, decolând exclusiv prin forța motorului său, fară ca vreo forță exterioara să îl „lanseze”. Un cunoscut istoric al aviației avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrâna Europa să se deștepte. El este primul în timp”. (Rene Chambe)

Ulterior, Vuia a construit și experimentat noi tipuri de avioane, perfecționate, de asemenea două elicoptere, prevăzute cu mai multe rotoare de propulsie și sustenație, cârmă de direcție și stabilizator orizontal.

Tot el este inventatorul unui original generator cu aburi (1925), de concepție propie, care și-a găsit o largă aplicare în construcția centralelor termice.

Patriot înflăcărat, Traian Vuia a susținut unirea Transilvaniei cu Regatul României, organizând chiar «Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Banat», editând o revistă și manifeste patriotice.

În cursul celui de al doilea război mondial, deși la o vârstă înaitată, a făcut parte din mișcarea de rezistență din Franța, fiind președintele «Frontului Național Roman».

A revenit în Romania în 1950, dar a murit curând după aceea, măcinat de o boală grea, după ce avusese fericirea să-și vadă plaiurile natale.

„Oameni de știință și inventatori români”, Editura Nicolau.

/0 Comments/by
florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag – Punctele de blocaj decizional în Parlamentul României

florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Punctele de blocaj decizional în Parlamentul României

Cu toții suntem conștienți că lucrurile nu merg bine în România. Nu merg bine în lume, datorită manipulării fricii oamenilor, legată de „pandemia” care este din ce în ce mai mult legată de o manipulare pricepută a celor care conduc lumea. O analiză mai detaliată a problemelor actuale relevă și alte aspecte structurate, ce conduc la rezultatele așteptate de către păpușarii din spatele cortinei. Un prim aspect este legat de mecanismele politice și administrative. Enumăr câteva aspecte legate de parlament, guvern și administrație. Acestea conduc la blocarea deciziilor favorabile rezolvării problemelor:

– Cotizarea pentru campania electorală și promovarea imaginii candidaților scoate la suprafață grupurile de interese, nu experții în domeniu, care nu au avut niciodată bani de aruncat pe imaginea proprie

– Selecția inițială a parlamentarilor nu a ținut seama de nivelul de profesionalism, nici de dispunerea decidenților pe profesii. Consecinţa este slaba reprezentare a diferitelor categorii profesionale și incapacitatea de a lua decizii legislative adecvate.

– Expertiza poate fi adusă de către consilierii parlamentarilor, dar ei nu au dreptul să participe la ședințe, deşi ei au expertiza necesară, în timp ce parlamentarii nu au timp să analizeze, fiind prinși permanent în ședințe și întâlniri. Ridicarea mâinii la votare este un act automat toxic dacă nu se fac dezbateri și discuții în prezența consilierilor.

– Lupta politică a partidelor, care anulează coalizarea pentru interesul național. Aceasta conduce la corupție și darea de avantaje pe sub mână, relaţii pe orizontală și raportarea falsă la vârf, conducând pe parcurs la blocarea dezvoltării economice și vânzarea activelor naţionale către străini.

– Lipsa unei cunoașteri transversale a bunelor practici internaţionale, ce blochează legile inovatoare ce pot conduce la rezolvarea problemelor.

– Blocarea timpului de studiu cu multiple ședințe și consilii, ce nu mai permit studiile aprofundate necesare. Aceasta conduce la totala superficialitate în analizarea problemelor și luarea deciziilor corespundatoare.

– Ierarhizarea posturilor de conducere făcută prin comandă politică, ce poate ascunde intenții personale sau de grup, ce nu țin seama de interesul național. Un factor primar în această direcție este legat de finanțarea partidelor ce au susținut candidații care au cotizat mult, să ocupe un post în parlament. În aceste condiții, parlamentarii sunt nevoiți să-şi recupereze banii investiți și, în consecinţă, să se alieze la diferitele proiecte ce sunt de interes de grup, nu de interes național.

– Repartizarea ulterioară a voturilor, rămase după alegeri, de către o comisie pusă fără criterii transparente, face ca procentele de reprezentativitate să fie modificate după bunul plac al unor grupuri de interese. Aceasta face ca actul guvernamental să fie manipulat de către forțe care nu au de-a face cu interesul național. „Nu contează cine votează, contează cine numără”. Și întreaga paradigmă: „Nu contează cine numără, contează cine anunță rezultatele”; „Nu contează cine anunță rezultatele, contează cine repartizează rolurile și funcțiile”.

– Ignorarea totală a reacțiilor populaţiei sau structurilor profesionale, afectate de deciziile politice, pe durata mandatului.

– Mituirea grupurilor profesionale ce permit manipularea reacțiilor sociale, cu salarii și pensii nesimțite.

– Repartizarea bugetelor locale sau profesionale astfel încât să inhibe dezvoltarea sustenabilă, echilibrată și durabilă.

– Formarea unor mici structuri politice necesare creării punctelor de instabilitate ce crează majoritățile parlamentare, în funcţie de interesele clanurilor politice și economice interne sau externe.

– Vânzarea activelor naţionale către companiile străine cu ajutorul deciziilor guvernamentale, ensclavizarea populaţiei, regim dictatorial.

– Legile partidelor politice și constituția au fixat cadrul democrației reprezentative, pe interese de partid. Democrația participativă (caz Elveția) elimină corupția și interesele de grup, dar asigură atenţia pentru comunități și rețelele profesionale. Aceasta permite protecția, nu jefuirea mediului natural. Asigură, de asemenea, colaborările internaţionale cu majoritatea deciziilor de partea națiunii, nu de partea companiilor străine.

colceag

Observăm ciclul vicios marcat cu un cerc, care produce bâlbe decizionale. Observăm mecanismele ce conduc la ruinarea țării. Realizăm că mecanismele sunt funcționale la acest moment, dar nu înțelegem exact scopul lor la prima vedere, fără o analiză prealabilă.

În urmă cu aproximativ cinci ani, a fost organizată la Timișoara o conferință a oamenilor de ştiinţă de origine română, ce trăiau în diaspora. Ei au avut un discurs extraordinar, după prezentarea nivelului valoric al muncii lor. Au spus ceva de genul acesta: „Noi vom reveni în România ca să contribuim la refacerea economiei și vieții sociale, dacă se vor îndeplini trei condiții. Prima condiție este legată de educaţie; copiii noștri trebuie să primească o educaţie care să le permită să performeze în orice universitate din lume. A doua condiție este legată de sănătate: sistemul de sănătate trebuie să acționeze prompt pentru prevenirea bolilor. A treia condiție este legată de administrație: este necesar să existe birouri specializate în care, în câteva ore, să se completeze toate actele necesare pentru inițierea serviciilor oferite de cei veniți din diaspora pentru a dezvolta sectoare, afaceri etc”. Astfel de birouri există în toate țările din OECD.

Rezultatele le vedem: nici una din condițiile cerute nu a fost măcar urmărită să fie îndeplinită, ceea ce a condus la blocarea reîntoarcerii în țară a specialiștilor români formați în străinătate. De exemplu, Ministerul Educaţiei, unde se află biroul pentru recunoaşterea diplomelor din universitățile străine, refuză acum să recunoască diplomele medicilor cu studii în străinătate, chiar acum, când noi parcurgem o criză medicală fără precedent. Un al doilea exemplu legat de educaţie, este trimiterea copiilor acasă pe motiv de pandemie dar lăsarea sălilor de spectacol, de sport, restaurantelor etc., deschise. Traumele emoţionale, psihice, relaționale pe care le vor avea copiii prin modificarea regimului lor de învăţare către emancipare motivată, nu sunt luate în calcul. Se dorește oare creşterea emigrației părinţilor și depopularea țării, care va fi în curând lipsită de mijloacele de a mai rezista la imigrarea străinilor necesari umplerii locurilor de muncă? Trebuie să punem în balanță și micșorarea enormă a bugetelor locale și investiției în educaţie.

Medicii au început să se revolte împotriva măsurilor pe care le ia sistemul de a crește procentajul morților ce Covid din secțiile ATI, puse în corelație cu creşterea salariilor și cu măsurile total greșite de acțiune față cei în dificultate. Toate acestea sunt măsuri administrative concepute să alunge diaspora românească profesionalizată și să slăbească capacităţile de redresare a țării. Pot fi date mult mai multe exemple în această direcție. Toate cele enumerate, dar și faptul că în acest moment există revolte și demonstrații pe diverse subiecte: 5G, purtarea măștilor, măsurile din educaţie, măsurile economice, pensiile nesimțite etc., conduc la două ipoteze antagonice. Prima ipoteza este că s-au trezit serviciile româneşti care au depus cândva un jurământ să-și apere țara, fiind informate de intențiile altor servicii străine și a asasinilor economici profesionalizați în afară; a două ipoteza este că serviciile străine sunt în totală cârdășie cu puterea actuală care vrea să dea ultimul tun desființând tot ce înseamnă națiunea română. A trecut termenul analizelor deșarte, este timpul ca românii să se organizeze rapid și structurat, în rețele profesioniste capabile de acțiune concentrată. Este momentul să-şi caute informațiile corecte acolo unde se găsesc, să nu se mai lase manipulați de posturile de televiziune cumpărate, este vremea să înceapă să judece cu mințile lor proprii, nu să se lase manipulați ce cei care le servesc reclame comerciale, produse de diverse companii multinaționale străine și pline de texte subliminale. Acestea nu plătesc impozite, dar scot un profit enorm din trudă românilor ce devin din zi în zi mai săraci. Treziți-vă oameni buni, și acționați pentru viitorul copiilor voștri, în țara unde au rădăcini milenare!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. Florian Colceag via certitudinea.com.

/0 Comments/by