dumitru avakian, angela gheorghiu

Dumitru Avakian - „Angelei Gheorghiu, ar fi firesc să i se retragă titlul de Doctor Honoris Causa” (interviu)

Publicăm oficial un interviu luat domnului Dumitru Avakian, critic muzical, de către cei de la România Liberă, prin care domnia sa explică ce derapaje grave în cultură românească a avut doamna Gheorghiu cu ocazia afirmațiilor pe care le-a lansat despre Ciprian Porumbescu, George Enescu și alții. Să vedem:

R.L.: Soprana Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu publicat de contributors.ro că George Enescu, Ciprian Porumbescu și Maria Tănase sunt „false legende” ale lumii muzicale românești, care nu au avut de fapt o carieră internaţională de prestigiu.

D.A.: Angela Gheorghiu este, indiscutabil, o vedetă internațională a artei lirice. Se dovedește însă a fi o persoană simplă, cu o cultură muzicală limitată!

R.L.: Ciprian Porumbescu se face vinovat, în viziunea ei, că „a murit prea tânăr, bietul de el!”

D.A.: A fost un talent muzical absolut uriaș, dar care nu a avut șansa de a se fi educat și dezvoltat în timp. A murit la treizeci de ani de tuberculoză. S-a identificat perfect cu sufletul românesc. Era perioada Unirii celei mici, a Țărilor Române. Atât „Balada”, cât și opereta „Crai nou” stau mărturie a unui uriaș talent muzical.

Domnul Dumitru Avakian s-a născut în 2 decembrie 1942, la Cetatea Albă, în Basarabia de sud. Este profesor de studii muzicale teoretice la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

În 2003 i s-a conferit Premiul Criticii Muzicale al Uniunii Compozitorilor din România.

În 2012 a primit din partea Președinției României, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler.

Institutul Cultural Român spune despre Dumitru Avakian că „este una dintre vocile cu cea mai mare autoritate în critica muzicală românească”.

R.L.: Angela Gheorghiu își face un titlu de glorie din faptul că numai ea a cântat la Convert Garden. După acel spectacol de debut din 2010, The Observer scria: „Vocea ei lină și cremoasă are un miez de oțel”.

D.A.: Artistă de excepție, cu o intuiție muzical-dramatică cu totul cuceritoare. Dispune de o cultură muzicală limitată, aparținând doar zonei în care acționează.

R.L.: Doamna Gheorghiu a mai explicat că a aflat de la Sergiu Celibidache „că nu numai istoria de la şcoală, istoria României, politică sau socială, dar şi istoria culturală este alcătuită în România din false legende.”

D.A.: Sunt cunoscute exigențele – le voi numi – speciale ale maestrului Celibidache. În cadrul cursurilor de maiestrie dirijorală, ele însele absolut fascinante, etala etichetări subiective la adresa majorității compozitorilor și a muzicienilor performeri. Mulți dintre cei prezenți le considerau bizarerii pitorești, peste care se trecea repede.

R.L.: Totuși, de ce a ținut, oare, Angela Gheorghiu să-și exprime opinia, în siajul noii mișcări neomarxiste a „cancel culture?”

D.A.: Bună parte dintre cei cultivați sunt reținuți în a o lua în seamă în ceea ce spune. În lumea muzicii se mai si zice: „Să nu intri în gura ei!”

R.L.: Românii sunt de obicei revoltați când li se atacă simbolurile naționale. Toți știm că la vârsta de patru ani, Enescu și-a întrecut profesorul, iar la 12 ani impresiona publicul vienez. Până la 19 ani a absolvit Conservatorul din Viena și pe cel de la Paris.                                    

D.A.: Creația sa din acea perioadă stă mărturie. Celebrul Octuor, dublu cvartet de coarde, este o lucrare unică! În secolul al XIX-lea, după Felix Mendelssohn Bartholdy, s-au scris doar două creații în acest gen, care aparțin perioadei romantice a sfârșitului de epocă.

George Enescu a fost un geniu fără egal. Doamna Gheorghiu nu știe mai nimic nici despre performanțele marelui artist și, constat, nici despre cultura română. Domnia sa și-a făcut debutul artistic aici, în România, nu în străinătate.

R.L.: Angela Gheorghiu a cântat operă o singură dată în România, am impresia la Cluj-Napoca. Are amintiri neplăcute de la Bucureşti. Și-a dat examentul de diplomă în anul 1990. Susține că profesorul Ionescu Arbore ar fi obligat-o să cânte „La Bohème” în limba română, pe când ea avea deja contract cu „Covent Garden” – la Londra, pentru aceeaşi operă, cântată, evident, în limba italiană, în original.

D.A.: Anul 1990, cum știm, a reprezentat o perioada – aș eticheta-o, „de trecere”. Astăzi, lumea serioasă nu prea se uită în gura ei. Care dintre intelectualii români ar putea înțelege răutatea manifestă, după decenii, la adresa Artei Florescu, exigenta ei profesoară?

[…]

R.L.: Gheorghiu a argumentat afirmația ei corozivă, prin faptul că, timp de 30 de ani, nu a aflat numele niciunei săli celebre în care Enescu să fi concertat.

D.A.: Nu a aflat din cauză că nu a vrut să se intereseze de cariera impresionantă de violonist concertist a lui Enescu, cum a cântat pe marile scene europene, în special în Franța, în Statele Unite. Acum fix un veac, Enescu a dirijat opera „Lohengrin”, de Wagner, cu prilejul instituționalizării Operei bucureștene. Era o personalitate adulată în toată lumea muzicală europeană.

R.L.: Manifestă, oare, Angela Gheorghiu frustrări pentru faptul că nu a fost invitată niciodată pe scena Festivalului Enescu?

D.A.: Puțină lume știe că în anul 2003, la un concert ce urma a fi susținut – împreună cu soțul ei de atunci, tenorul francez de origine italiană, Roberto Alagna – la Sala Palatului, a pretins o sumă exorbitantă pe care statul român nu avea cum s-o plătească. S-a spus atunci că însuși, președintele Ion Iliescu a considerat că pretențiile erau exagerate.

[…]

R.L.: Cum vă simțiți în calitate de muzician român, de participant la aproape toate edițiile Festivalului Enescu, la auzul acestei asumări potrivit căreia Enescu e o „falsă legendă?

D.A.: Mă simt profund jenat de penibilul situației în care s-a pus Angela Gheorghiu. Pe parcursul recentului Festival enescian al muzicii, toate marile colective simfonice europene i-au prezentat aproape patruzeci dintre creații.

[…]

R.L.: Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca i-a conferit nu demult titlul de Doctor Honoris Causa. Pe ce motiv?

Dumitru Avakian: Desigur, pentru trecutul ei artistic impresionant. S-a bucurat pe bună dreptate de onoruri alese pentru merite deosebite, dar deloc de natură academică. Pe motiv că a lezat valorile fundamentale ale României, personal cred ca titlul ar trebui retras.

Citiți mai multe pe România Liberă.