miron manega

APELUL REVISTEI „CERTITUDINEA”. Suntem suficient de mulți ca să putem declanșa o contraofensivă identitară

Trăim o perioadă în care se joacă integritatea teritorială a României. Suntem asediați din toate părțile de interese exterioare obscure, extrem de puternice și de vorace, care sunt instrumentate din interior, printr-un virus sistemic care dezintegrează tot ceea ce mai funcționează sistemic în România. Principalele ținte  sunt: educația, cultura, sănătatea și economia.

În aceste condiții, SINGURA formă de opoziție în fața unei asemenea agresiuni a rămas NAȚIONALISMUL, în definiția lui cea mai corectă: „Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale” (DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, 2009).

Ar mai fi de adăugat că a fi NAȚIONALIST, în acest moment, este echivalent, așa cum remarca Florin Zamfirescu, cu a fi RAȚIONALIST. Din respect pentru cei care au suferit sau au murit pentru valorile naționale, nu vom substitui însă un termen prin altul, raționalismul rămânând totuși dimensiunea principală a naționalismului cultivat de noi.

Există, fără îndoială, valori globale și valori naționale. Fiecare dintre aceste categorii poate căpăta, prin exces dogmatic sau deturnare semantică, o formă negativă, distrugătoare și manipulatorie. Ne delimităm de asemenea excese. Dar ambele categorii sunt, sau ar trebui să fie, în forma lor acceptabilă, complementare și perfect compatibile, în niciun caz opozabile.

Globalismul ar trebui să reprezinte deschiderea unui orizont de comunicare și comuniune interumană. Din păcate, globalismul european, așa cum ni se propune și ni se impune, este doar un pretext de anihilare a valorilor naționale și, în ultimă instanță, a identității etnice în totalitatea ei.

Subminarea identității naționale este o formă disimulată de imperialism și neocolonialism prin care, cu un vast arsenal financiar modern, ni se confiscă lent suveranitatea istorică, atât de greu câștigată.

CERTITUDINEA face apel la toți naționaliștii conștienți de faptul că România se află în pragul totalei dezintegrări și că orice formă de orgoliu privind originalitatea viziunii personale asupra conceptului de NAȚIONALISM este, în acest moment, inoportună și divizatoare. Nu ne aflăm într-o situație normală, în care să ne etalăm, îndreptățit sau nu, superioritatea unei viziuni, suntem în situația disperată de a căuta o soluție de SUPRAVIȚUIRE! Avem, fiecare dintre cei care se consideră naționaliști, o responsabilitate individuală uriașă.  Propunerea noastră este simplă: SĂ NE UNIM FORȚELE în numele aceluiași proiect sau aceluiași ideal: salvarea României!

CERTITUDINEA propune tuturor grupurilor, asociațiilor, fundațiilor sau persoanelor care s-au evidențiat în spațiul public prin susținerea valorilor naționale, ca în numele lor să accepte și să încerce ideea de a da mâna cu ceilalți, în ciuda suspiciunilor, îndreptățite sau nu, directe sau inoculate, pe care le-ar putea avea fiecare asupra unuia sau altuia.

Suntem, așa cum spuneam, asediați din toate părțile. Conștientizarea identității naționale a fost dintotdeauna cea mai redutabilă formă (și forță) de rezistență împotriva oricărei agresiuni, iar acum este SINGURA. Suntem mulți, suficient de mulți ca să putem declanșa o contraofensivă identitară dar, din păcate, nu suntem împreună. Avem nevoie unii de alții, căci nimeni nu poate face față de unul singur, iar într-un asemenea demers dimensiunea cantitativă, numerică, este absolut necesară.

Avem datoria să reimpregnăm spațiul comunitar cu valorile demnității naționale și să începem reconstrucția României în numele acestor valori. O putem face. Dar numai împreună.

CERTITUDINEA

justin parvu, iustin parvu, vaccinuri

Părintele Iustin Pârvu - 14 mai 1948 - Ziua în care stăpânii de ieri și de azi au întemnițat și ucis elita tânără a României

Tineretul din 1920, 1930, ’40 a avut o luptă puternică, direct cu diavolul. Tineretul nostru și-a luat, în sfârșit, viața în piept și a atacat inamicul direct. Și a umplut pușcăriile din România. De aici au ieșit un Valeriu Gafencu, un Radu Gyr, Nichifor Crainic și alții. Oameni bărbați care au fost damnați și au trecut prin zarcă. Și într-adevăr așa spuneau ei că Aiudul este „Siberia românilor”, iar despre Canal ziceau că „aici este mormântul burgheziei românești”.

Și e păcat înaintea lui Dumnezeu că nu ne-am folosit de miile de morți și de toată suferința care a fost în aceste locuri. Prin Delta Dunării, unde s-au făcut niște diguri enorme, să nu vadă rușii la noi și nici noi la dânșii, lucrai la o pantă cu roaba, cădeai de pe puntea aceea când ți se rupea scândura și acolo rămâneai. Veneau alții și caraliii strigau: „Banditule, acoperă hoitul acela!”. Eh și ce se întâmplă acolo cu pământul acesta? Nimic. La ora asta totul e ruină, bălării și nici broaștele nu mai cântă. Nimic nu s-a ales.

Am trecut acum trei ani cu bacul și am văzut de la distanță Periprava. În trecut era un orășel acolo cu mii de deținuți. Stăteam în barăci într-o șerpărie, cu șarpele sub capul nostru acolo unde dormeam. Erau șerpi din aceștia de apă și nu mușcau. Stăteau la căldură cu noi. Acum totul s-a ruinat. A rămas pe mâna civililor și au descompus tot. Sau la Jilava aveau acolo la subsol niște camere speciale unde erai dat la șobolani să te roadă. Când ajungeai să nu te mai poți mișca, erai dus acolo și șobolanii tăbărau pe tine. Dar până ce murea, ce chin era pe bietul om! Să nu mai dormi nopți și zile ca să te aperi de șobolani. Și noi nu putem vedea un șoarece…

Revista Atitudini nr. 58

ioan ianolide

Ioan Ianolide - Scrisoare către duhovnicul meu - 1985 (partea 1)

Aseară am avut senzaţia că mă sting. Nu ştiu de unde exact provenea răul acela, căci mai toate organele îmi sunt afectate. Viaţa mi se stinge încet în viaţa veşnică.

Am avut o noapte odihnitoare şi m-am trezit oarecum refăcut, deşi se simte o undă a morţii în trupul meu. Duhul însă e viu şi treaz. Mai am încă de dat ceva lumii acesteia. Dăruirea de sine este bucuria mea.

Gândul mi-e concentrat în mine însumi. Am senzaţia că lumea e vis, descoperire şi miracol. E splendidă întruchiparea asta firavă şi trecătoare a lumii! Mi-e dragă lumea, mi-e tare dragă. Merită să te jertfeşti pentru mântuirea unei astfel de minunate alcătuiri! Spre a o înţelege pe ea şi a-mi descifra propriul meu rost, am clar în minte realitatea satanică şi păcătoasă, cu sensul apocaliptic al istoriei. Aşa se face că nu sunt tulburat de cumplita dramă a vieţii personale şi nici de adâncul abis al lumii moderne. Văd bine cum o iconomie providenţială veghează şi dă sens lumii de oameni, lumii de îngeri şi lumii de materie.

Un dat armonios şi robust se desfăşoară în univers şi se oglindeşte în conştiinţa mea. Mă simt frate cu toţi oamenii şi legat de tot ce se petrece în creaţie, căci în toate, totul este Dumnezeu. Îi simt prezenţa în adâncul nemărginit din duh, cât şi în adâncul nemărginit din materie. Prin nemărginirea duhului se deschide poarta spre Iisus Hristos, Logosul care a creat lumea şi apoi a coborât şi în sufletul omenesc, îndumnezeindu-l. La acest gând mă cutremur, căci nu sunt vrednic să-l înţeleg, dar cunosc prin credinţă taina lui. Taina mântuirii lumii mă preocupă.

După ce m-am trezit, am privit cum răsare soarele şi păsărelele încep să ciripească. Primăvara asta este secetoasă şi mă umple de griji. Apoi am cercetat, puţin melancolic, chilia camerei mele. Am pipăit masa de lucru, hârtia şi stiloul. M-am aşezat pe scaun şi am stat o vreme dus pe aripi de gând. Chemând Numele de foc mistuitor, mă aşez în Duh Sfânt, supus, cuminte şi mulţumit. Aştept veghind, gata de slujire. Aşa am început aceste pagini.

Sunt câţiva ani de când doresc să am o lămurire cu duhovnicul meu; se pare că azi s-a plinit acest soroc. Pun faţă-n faţă viaţa mea voită de Dumnezeu cu viaţa lumii voită de Dumnezeu, căci numai aşa pot să-i spun iscusitului meu duhovnic ceea ce mă frământă şi am datoria a-i mărturisi.

Citind adâncurile fiinţei mele, găsesc că trăsătura definitorie a personalităţii mele a fost comuniunea cu Dumnezeu, prin necesitatea credinţei, printr-o mare capacitate de dăruire şi prin puterea de mărturisire a Adevărului. Pe aceste trei valori s-a realizat în mine bruma de om ce sunt azi, la bătrâneţea anilor şi la maturitatea duhului. Tot în adâncurile sufletului sunt şi multe trăsături negative, cum ar fi umplerea de sine, nestăpânirea simţurilor şi puţinătatea memoriei. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, pe cele negative le-am supus celor sfinte din mine.

Extras din Deținutul Profet – Ioan Ianolide.