mircea frentiu

Mircea Frențiu - Doamne, iartă-mă pe mine pentru morții din p(l)andemie!

De multe ori m-am gândit cum mi-ar plăcea să rămân în amintirea celorlalți după moartea mea? Ce le va veni în minte când se vor gândi la mine: un chirurg bun dar cu cimitirul lui, un formator de opinie la radio și televiziune, un scriitor-medic, care are trei cărți scrise, un fondator de școală sanitară sau, pur și simplu, un OM? Cred că mi-ar plăcea foarte mult toate acestea, dar, în primul rând, nu aș vrea să fiu considerat un laș, fiindcă întotdeauna am avut „coloană vertebrală”.

Cine umblă cu înțelepții devine și el înțelept, dar cine se întovărășește cu lașii, este și el laș. Și, ca să nu fiu considerat un laș, o să mă pun în genunchi și-o să mă rog: „Doamne, iartă-mă pentru morții din p(l)andemie!”. Și, în numele castei medicale, pe care o reprezint cu iubire de Dumnezeu, pot să spun: „Doamne, iartă-ne!”. De ce spun acest lucru? Fiindcă minciuna îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu și, în această p(l)andemie, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu și de semenul lui și foarte puțini, printre care mă număr și eu, au spus adevărul care ne eliberează. Multor oameni le este teamă să susțină adevărul de teama batjocurii și represiunii în societate și la locul de muncă. Oare câți oameni au murit singuri în p(l)andemie pe patul de spital cerând o cană cu apă care, câteodată, nu li se dădea? Oare câți oameni s-au confruntat cu moartea persoanei iubite: bunic, mamă, tată, frate sau copil sau un bun prieten? Dacă mă gândesc bine, nici eu și nici alți medici nu ne putem învinge sentimentul de vinovăție care ne reapare în inimă.

Lucram în plină „zonă crepusculară”, cu un protocol care se schimba de la o zi la alta, care mai mult agrava decât vindeca boala. Vă aduceți aminte că la început primeai un telefon că cel drag a murit și ți-l trimiteau într-un sac de plastic negru în care cel mort era băgat ca un animal, câteodată fără haine și era rapid îngropat fără ceremonialul religios creștin care există de două mii de ani în România. Odată ce intrai în spital, legătura cu familia era brusc întreruptă, ți se confisca telefonul sau nu aveai voie să-l deschizi. Mi-aduc aminte de un final dramatic al unui foarte, foarte bun prieten, ziarist, unul din mentorii mei, care s-a internat, s-a simțit rău, i s-a aplicat masca de oxigen pe față, iar seara nivelul oxigenului era de 97 și un puls bun. Am insistat la telefon ca să pot vorbi cu el și l-am întrebat cum se simte și m-a întrebat dacă să ia o anumită tabletă pe care i-au recomandat-o medicii. I-am răspuns cu amărăciune în suflet: „cum vrei tu, eu nu te pot influența”. El mi-a răspuns: „o iau și apoi mă culc”. Dimineața i-am dat un telefon, dar nu mi-a răspuns nimeni și după câteva ore vestea a fost că el a murit. Nu-mi venea să cred, dar ăsta a fost adevărul.

Urmează apoi p(l)andemia aceasta nenorocită în care am lucrat în sala de operație operând pacienți cu covid fără nici cea mai mică frică și-mi aduc aminte că prietenii umblau înnebuniți după Remdesivir și anticorpi monoclonali (Tocilizumab), care nu se prea găseau nici în spitale. Și vă amintesc de celebrul caz de la Aiud, când o doamnă și-a făcut rost de Tocilizumab din străinătate și apoi spitalul a fost nevoit, prin proces, să plătească medicamentul. Îmi amintesc, apoi, de declarația mea de la Antena 3, care a zguduit multă lume, mi-amintesc de lupta cu morile de vânt pentru încercarea unora ca Gigi Becali de a aduce Ivermectină în Țară, mi-amintesc de vaccinarea cu orice preț, de tunurile de miliarde de euro datorită cumpărării de izolete și a 120 de milioane de doze de vaccin. Mi-amintesc că era interzisă autopsia și, când au facut-o pentru prima dată, medicii italieni au găsit cheaguri imense la cei morți, motiv care a făcut ca această descoperire să introducă în protocolul terapeutic al covid-19 anticoagulantele, și aici vorbesc de heparină și preparatele de heparină.

Dar, iată că nu mai este p(l)andemie, iar „arhanghelii” care au proclamat vaccinul, însuși „trimisul lui Dumnezeu pe pământ” (și știți dumneavoastră cine sunt aceștia, în România și în lume), „întorc foaia” și declară fără rușine că p(l)andemia a fost un război în care fake news-urile ne-au indus în eroare și spun tot mai mult că sindromul post-covid (sau sindromul morții subite, mai ales la tineri), „ar putea” să aibă legătură cu vaccinul.

Eu am spus ce-am avut pe suflet și nu mă consider un laș și zic încă odată: „Doamne, iartă-mă pentru morții din p(l)andemie!”.

A consemnat pentru dumneavoastră dr. Mircea Frențiu.