2025

Ce se va întâmpla peste doi ani, adică în 2025

Prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a fost – aşa cum se crede – un eveniment brusc, petrecut peste noapte. Chiar dacă noi, alături de ceilalţi spectatori ai acelui moment, am fost luaţi pe nepregătite, simţind cumva că istoria se accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost parte a unui plan extrem de bine articulat.

Personajul central a fost un agent anglo-israelian pe numele său Mihail Gorbaciov. Contextul era unul deosebit de tulbure. Cea mai mare ţară socialistă a momentului începuse să gâfâie. Economia sa, care de multă vreme rula în gol, dădea semne clare de epuizare. Teoretic se putea trece peste asta, ridicând tirania şi forţând o nouă utopie socialistă. Practic însă, indicatorii nervozităţii sociale erau într-o zonă considerată la unison extrem de periculoasă.

Riscurile erau multiple pentru întregul sistem mondial. De la probabilitatea instabilităţii necontrolabile în jumătate de lume până la soarta neclară a arsenalului nuclear rusesc, toate erau teme profunde pe care factorii de decizie le puneau în balanţă pentru a putea depăşi impasul. Aşa a apărut momentul zero, sub forma întâlnirii de la Malta, aşa s-a parafat foaia de parcurs a noului context politico-economic şi-aşa, la grămadă, ne-a venit şi nouă „porţia de libertate”. Ceea ce s-a întâmplat ştiţi prea bine: o serie de spectacole grandioase, în care ţările se eliberau de sub „teroarea comunistă” cu binecuvântarea şi sub supravegherea strictă a ruşilor, cei care aduseseră „lumina comunismului” în partea de lume care le fusese alocată.

Reţineţi însă că întreaga problemă fusese generată de imposibilitatea economiilor socialiste de a mai funcţiona – chiar şi aparent – la un nivel cât de cât optim.

Chiar dacă fusese elaborat cu mult timp în urmă, planul avea multe zone gri. În acelaşi timp însă, s-a pariat pe faptul că nu vor fi probleme majore întrucât popoarele din statele socialiste vor fi concentrate pe atât de dorita „implementare a bunăstării occidentale”. Şi, după cum s-a observat, atârnarea unui morcov în faţa măgarului a rezolvat problema tracţiunii în direcţia dorită.

Fostele ţări socialiste au mers în direcţia prognozată având în ochi atât „minunata lume occidentală” sub forma morcovului, cât şi „oaia neagră” iugoslavă rezultată dintr-un scenariu pus în scenă destul de pripit, dar care şi-a jucat perfect rolul bâtei ameninţătoare. Teoretic se încheiase „utopia comunistă”. Practic însă totul abia începea.

Uniunea Sovietică n-a fost un stat comunist. A fost un experiment pus la cale de spionajul german din Primul Război Mondial şi marii granguri financiari de pe Wall Street. Cele două săgeţi aruncate în linia întâi au fost, după cum bine se ştie, Lenin din partea germană şi Troţki din zona americană. Astfel a fost finanţată aşa-zisa revoluţie şi aşa s-a instaurat regimul marxist în Rusia.

Mai degrabă, tot ceea ce s-a întâmplat a ţinut de hazard, de un tragic joc hilar al istoriei menit parcă a trage întregii omeniri un semnal de alarmă asupra pericolelor tembelei ideologii marxiste. De asemenea, vom spune că prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a însemnat încheierea socotelilor pe care omenirea le-a avut cu marxismul ci, culmea, intrarea în adevărata epocă marxistă.

Mulţi dintre dizidenţii sovietici care părăseau URSS-ul, după perioada normală de „aclimatizare” în Occident, aveau bănuieli stranii. Iniţial şi le inhibau, apoi le discutau pe un ton şoptit pentru ca, în final, să le discute la vedere. Ce se întâmpla? Înţelegeau că „societatea liberă” pe care-o marketa Occidentul era în fapt una care se îndrepta cu voioşie spre idealurile tătucului Marx şi, vorba bancului, a soţiei sale Engels.

Privind retrospectiv vom constata cu stupoare că în anul de graţie 1989 nu doar socialismul se afla în impas, ci şi capitalismul occidental. De partea socialistă a barierei aveam tot mai desele crize de aprovizionare cu bunuri şi servicii absolut necesare subzistenţei, în timp ce pe partea „capitalistă” erau probleme legate de suprasaturarea pieţelor şi foamea de noi pieţe de desfacere. De-aceea, criza socialistă a fost în fapt gura de oxigen care lipsea spaţiului occidental. Câştigându-se pieţe noi s-a putut perpetua modelul economic occidental care, beneficiind de vânt din pupă, a condus la continuarea evoluţiei şi pe plan ideologic.

Astfel, în paralel cu acapararea fragilelor economii estice s-a mers mai departe pe tărâmul ideologic trasat de Şcoala de la Frankfurt: corectitudinea politică, sexo-marxismul şi modelele culturale propovăduite încă de pe vremea ticălosului Béla Kun sau a extremistei Rosa Luxemburg. Spălarea pe creier a funcţionat de minune.

Iată-ne ajunşi în prezent unde întregul tembelism pare dus la extrem. Peste tot în lume corectitudinea politică deturnează personalităţile bieţilor „educaţi” pe care-i condamnă la idealuri iluzorii. Pe plan economic, utopia comunistă a tătucului Marx se pune la punct pas cu pas.

Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele care depăşesc statul, statul devenind un duşman. Citind acest pasaj din Marx şi văzând structura economică a lumii de azi am putea spune că Marx a fost un profet. Fals! În fapt zicerea lui Marx nu e profetică, ea este parte a unei foi de parcurs care, de-a lungul ultimelor secole a fost pusă cu sfinţenie în practică. Zece companii multinaţionale gigantice sunt responsabile pentru falsa bunăstare de care avem parte în magazine.

Puzderia de mărci are la bază câteva nume pe care le ştiţi, dar nu le conştientizaţi puterea: Nestle, Procter&Gamble, Johnson&Johnson, Unilever, Mars, Kelloggs, Pepsico, Coca Cola, Kraft. Asta-i partea vizibilă. Mai în spate sunt alţi giganţi aflaţi însă în aceleaşi mâini: Cargill, Bunge, ADM sau Monsanto (acum Bayer).

Totul arată exact aşa cum a dictat taica Marx: transnaţionale concentrând capitalurile pentru care statul este un duşman. Şi-atunci, probabil vă întrebaţi, care-ar putea fi aliaţii acestor giganţi? De bună seamă iluminaţii globalişti pe care-i finanţează. Iar asta nu se-ntâmplă de ieri de azi, ci de o groază de vreme. Cum credeţi c-a apărut Comisia Trilaterală? Dar influentul CFR (Council on Foreign Relations)? Vă gândiţi că o necesitate mondială le-a făcut să apară din nimic? Fals. Studiaţi biografia lui David Rockefeller şi-o să înţelegeţi mai bine cam cum e treaba cu „imaculatele concepţii” ale organizaţiilor de presiune ale politicii contemporane.

Să lăsăm totuşi de-o parte controversele care ne pot arunca în ochii ignoranţilor la „gunoiul” denumit arbitrar „teoria conspiraţiei”. N-are sens să stăm şi să apărăm poziţii aşa-zis controversate din istorie atâta vreme cât avem prezentul la îndemână şi, în locul căutării prin surse de multe ori obscure şi ascunse în uitare, putem da o privire pe geam. Să deschidem fereastra, aşadar.

Constatăm o mână de giganţi care concentrează aproape întreaga activitate economică a lumii, care „desenează” cum vor globul pământesc. Avem noi, stăpânii, interes în „zona X”? Un emisar de-al nostru este trimis pentru a le comunica oficialilor „zonei X” despre interesul stăpânilor. Cei de-acolo au două alternative: ori instaurarea „democraţiei” pe cale paşnică, ori printr-un război sau o revoluţie colorată. De instaurat oricum se va instaura, dar modul în care se face este decis de bietele victime. Dacă au atitudine de sclavi se face paşnic, dacă îndrăznesc să arate vreun dram de demnitate, aceasta le va fi tratată cu bombe sau războaie civile. Scenariile sunt deja scrise, iar punerea oricăruia în aplicare e o chestiune care ţine strict de birocraţie şi organizare, lucruri optimizate admirabil.

Însă, ceea ce e mai puţin vizibil ochiului neexperimentat e faptul că întreaga economie a „transnaţionalelor” este în fapt una de sorginte socialistă. Singura diferenţă e că stăpânul nu e statul, ci grupul obscur din spatele scenei. În fapt, pentru sclav nu prea contează dacă stăpânul e un stat sau un particular, obligaţiile sale sunt aceleaşi. Pentru stăpânul de azi însă, obligaţiile de bază sunt două: prima e cea de a ieşi din scenă, de a nu fi vizibil, iar cea de-a doua de a-i asigura sclavului iluzia libertăţii, a utopiei că tot ceea ce i se-ntâmplă are la bază propriile sale decizii. De-aici ne vine întreg spectacolul.

Ştiţi care-i fabrica bunăstării lumii de azi? O ştie toată lumea, e China. Paradisul produselor de toate formele şi culorile. Acolo, la capătul aceleiaşi benzi de producţie ies câte 4-5 „mărci” concurente pe care se bat consumatorii. Preferi un laptop Dell sau un HP? Sau poate un Lenovo? Aşa-i că unul ţi se pare mai bun în timp ce altul pare mai prost? E logic, doar se fac pe-aceeaşi bandă. Ţi se pare mai cool un iPhone? Aşa-i că-ţi îmbunătăţeşte statutul? La fel cum pe altul, un Samsung îl face să prindă aripi. Fantastic, doar că toate sunt făcute din acelaşi plastic, au aceleaşi circuite electronice, aceleaşi memorii şi, în fapt, aceleaşi funcţii. Doar percepţia e diferită, iar asta e treaba băieţilor de la marketing.

Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria, la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. E o chestiune perfect realizabilă în măsura în care respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul scurtei sale vieţi în om. Altfel sfârşitul îi va fi tot la abator.

Ceea ce însă scapă acestei perfecţiuni a sistemului este faptul că, în momentul în care se ajunge la saturarea pieţelor începe şi sfârşitul său. Falsa concurenţă doar maschează poziţia monopolistă. Problemele monopolului sunt cunoscute tuturor: în final conduce la stagnare şi lipsă de eficienţă. Asta s-a întâmplat în toate economiile monopoliste. Şi asta se vede limpede acum peste tot în lume: produsele sunt mult mai proaste, iar diversificarea, de cele mai multe ori, presupune doar schimbarea etichetei şi a culorii, în spate aflându-se acelaşi lucru. De ce? Pentru că aşa e optim. Economia mondială este la ora actuală una pur socialista. Acesta-i şi motivul pentru care vedeta lumii de azi e China socialistă. Modelul ei se integrează perfect modelului mondial.

Acum se văd limpede problemele care abia se întrezăreau prin anii 70. Hiper-concentrata economie mondială merge strict pe acelaşi drum pe care au mers economiile ţărilor socialiste. Totul se accelerează, iar finalul nu e departe. În maxim câţiva ani vor apărea problemele de aprovizionare, penuria alimentară şi energetică, creşterea tiraniei ș.a.m.d. Sunt elemente normale generate strict de modelul centralizat care, în plus, mai vine de data aceasta la pachet şi cu optimizarea profitului, element care accelerează calea spre dezastru. De-aceea toate fenomenele negative se accelerează, de-aceea roata se învârte din ce în ce mai repede. E roata deşertăciunii care, pe moment ne ameţeşte. Dar nimeni nu e scutit de deraierea generată de implacabila forţă centrifugă. Reţineţi „borna kilometrică” pe care v-o spun azi: 2025. Mai sunt doi ani!

Preluare ioncoja.ro.

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Colinde, colinde

În anul 1933, ziarul „Universul” publica în ediția sa de Crăciun un colind inedit (singurul) al poetului Mihai Eminescu. Articolul menționa că în caietul pe care a fost scris originalul erau notate înca trei strofe neterminate însă de poet.

„Printre zecile de caete ale lui Eminescu – dăruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, în 1902 – se găsește unul de 343 de file, înregistrat în Sala manuscriselor sub numarul 2276”, nota atunci Universul.

„Fila 203 a acestui caet cuprinde o poezie de Crăciun care avea să aibă șapte strofe cu rime încrucișate. Din ultimele trei strofe însă, Eminescu n’a așternut întregi decât versurile cu soț (al doilea și al patrulea):

În leagan l’împăture

…Și magii alăture

Din ‘naltul tăriilor…

…Ș’a Sîntămariilor

Rădice coroanele…

…S’arate icoanele”

Ziarul „Universul” mai adăuga:

„Dar cele dintâi patru strofe le putem considera aproape definitive”.

„Colinde, colinde

E vremea colindelor

Căci gheața se’ntinde

Asemeni oglinzilor.

Și tremură brazii

Mișcând ramurelele

Căci noaptea de azi-i

Cînd scântee stelele

Se bucur copii

Copiii și fetele

De dragul Mariei

Își își peptenă pletele…

De dragul Mariii

Ș’a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului…”.

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - România, între germani și ruși

Două serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia publică din ţară: 1) organizarea muncii agricole; 2) crearea şi apărarea muncii industriale; amândouă de-o valoare egală, chemate a asigura existenţa naţională a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din nord-vestul Europei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus.

Iată idei vrednice de-a agita pe români, dar vrednice şi de-a-i uni, pentru a căuta soluţiunea cea mai practică şi mai patriotică totodată.

Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai răi decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele ţării, ne putem uni, adesea chiar şi roşi cu albi şi albi cu roşi. […].

Să începem cu cestiunea agrară.

Cestiunea raporturilor între proprietatea mare şi cea mică nu e pur şi simplu economică, ci ameninţă a degenera în cestiune naţională, de existenţă chiar pentru statul nostru şi pentru naţionalitatea română.

Ţăranul, în Moldova mai cu seamă, sărăceşte şi scade la număr, iar urmarea acestei stări de lucruri, ce se putea prevedea cu siguranţă matematică, e că şi proprietarii mari dau îndărăt, că moşiile încap pe mâni străine şi împreună cu ele influenţa determinantă asupra sorţii istorice a acestei ţări. Stările de lucruri din Moldova de nord cată să fie înspăimântătoare. În Dorohoi, judeţ puţin populat, au murit într-un singur an (1877) cu 1126 ţărani mai mult decum s-au născut, în Botoşani cu 300, tot astfel în Iaşi, în Suceava, pe când în aproape tot restul ţării populaţia rurală e’n continuă creştere. Vlaşca, Râmnicu-sărat, Ialomiţa, Ilfovul prezintă chiar foarte însemnate sporiri. Oare nu se va mira orice om aflând că în judeţul Brăila populaţia rurală creşte cu 2.500 inşi pe an pe când în învecinatul Covurlui această creştere se urcă abia la 900?

E ştiut apoi că suflarea cuceritoare a Miezenopţii e mai tare spre Moldova. Ce sâmbure de rezistenţă ar putea prezenta în contra vreunei călcări o ţară compusă din proletari agricoli, proletari negustoreşti, precum e marea majoritate a evreilor şi o mână de boieri cufundaţi în datorii?

Cu toate acestea moldovenii sunt mai buni agricultori decât muntenii. Dar ce folos? Raporturile sunt în adâncul lor nesănătoase, între popor şi clasele dirigente s-au întrepus o întreagă rasă sterilă de mijlocitori, care ruinează şi pe unii şi pe alţii, înzestrată cu toate instinctele rapace ale lipsei de patrie şi ale lipsei de tradiţii. Când ne-aducem aminte de starea de odinioară din Moldova, când proprietari şi săteni nu erau oameni deosebiţi, ci vechi prietini neam de neamul lor, cu raporturi întemeiate de amândouă părţile pe-o absolută bună credinţă, şi le comparăm apoi cu procederile vestitului Uhrinovski şi vedem ţara plină de arendaşi şi proprietari evrei, ni se face silă şi… scârbă de-o cădere atât de cumplită. Ajunsese lucrurile că întindeau jidanii oameni bătrâni şi cinstiţi la pământ şi le scuipau în gură!! Aceasta sub un guvern liberal, sub legi liberale, în judeţul cel mai roşu din Moldova, în Dorohoi.

Această stare dinlăuntru nu poate ţinea înainte căci, afară de neajunsul ei în sine, mai cuprinde mari primejdii politice.

Prin ea se agravează primejdiile de dinafară, cari rămân necontenit atârnate asuprăne. Să nu vorbim de curentul de cotropire politică din partea slavilor, de cari suntem împresuraţi din toate părţile; acesta e cunoscut îndeajuns şi viu în conştiinţa oricui. Un altul, de cotropire economică, vine despre Apus, de care putem vorbi mai liber, pentru că el nu ne poate strivi decât numai cu complicitatea ignoranţei şi a inepţiei noastre, pe când, întâmpinându-l cu puteri organizate, el ar fi mai mult binefăcător decât stricăcios. Acest curent cată să-l caracterizăm asemenea, căci, dacă cel dintâi devine periculos din cauza slăbiciunei noastre, al doilea contribuie a ne slăbi şi mai mult şi a face din poporul nostru un popor inept, incapabil decât de salahorie agricolă.

Nu mai e azi îndoială asupra ţintei a o seamă de politici germani de-a preface Orientul într-un teren de colonizare şi a abate spre el superfluenţa de populaţiune care merge azi să alimenteze puterea de producere a Statelor Unite. Astfel cel mai genial dintre economiştii germani, Friedrich List, în „Sistemul său naţional de economie politică” (Cartea IV, cap. 4), după ce propune diferite mijloace pentru a pune mâna pe întinderile meridionale ale Americei, nu uită nici ţările noastre.

Aceeaşi politică, de colonizare ar trebui să se urmeze în privirea Orientului, a Turciei europene, a ţărilor Dunării de Jos. Germania are un interes nemărginit de-a vedea domnind în acea regiune siguranţa şi ordinea şi emigraţia care se va’ndrepta în acea parte e cea mai lesnicioasă pentru indivizi şi cea mai folositoare pentru naţiunea germană.

Cu de cinci ori mai puţini bani şi timp decum costă transportul pe malurile lacului Erie, un locuitor al Dunării de Sus poate merge în Moldova ori în Ţara Românească sau în Serbia sau pe ţărmul de sud-vest al Mării Negre. Ceea ce-l atrage de preferinţă cătră Statele Unite e marele grad de libertate, de siguranţă şi de ordine care domneşte acolo. Dar în situaţia în care se află Turcia nu va fi cu neputinţă statelor germane ca, în înţelegere cu Austria, să opereze în starea socială a acelor locuri îmbunătăţiri cari să nimicească piedecile colonilor germani, mai cu seamă dacă guvernele vor fonda companii de colonizaţie, la cari vor participa ele însele şi cărora le-or da un sprijin stăruitor. E dar în interesul statelor asociate ca Austria să faciliteze cât se poate de mult negoţul de tranzit pe Dunăre, ca navigaţia vapoarelor de pe acest fluviu să ia o mare activitate şi ca spre acest sfârşit să fie susţinută cu vigoare de către guvernele Germaniei. […]

Genialul List a scris acum patruzeci şi mai bine de ani. De atunci încoace Societatea de Navigaţiuni îngrijeşte de tranzitul necesar şi colonii numeroase de manufacturieri şi industriaşi au împânzit ţara noastră.

Iată dar situaţia în care ne aflăm. Ne-am modificat legislaţiunea după placul străinilor. Toate garanţiile de inalienabilitate a bunurilor imobiliare s-au dus din obiceiul pământului, ca şi din legile scrise, şi, neavând nici industrie, nici negoţ, suntem în pericol a pierde până şi ţărâna cea amestecată cu oasele strămoşilor.
Incidit in Scylam qui vult vitare Charrybdin.

Înghesuiţi între două influenţe egal de puternice şi egal de primejdioase, reazemul nostru nu poate fi decât în ţară, în întărirea ei, în dezvoltarea aptitudinilor ei.

Pentru aceste cuvinte, nemaivorbind de practicitatea imediată a lucrului, toată grija noastră cată să se’ndrepte spre cele două ordini de idei de-a căror soluţiune salutară atârnă chiar existenţa patriei noastre.

Nu credem că şi opiniile cari s-au ivit în discuţia acestor idei ar putea să servească de pretext în luptele politice. Dacă roşii sunt de înlăturat de la regularea lor cauza e nu că ne-am îndoi de patriotismul lor, ci pentru că s-au dovedit cu totul incapabili de-a pricepe o mare idee organică, pentru că, în mare majoritate, sunt prea ignoranţi, prea necunoscători de istoria şi obiceiele ţării pe de-o parte, de ştiinţa vastă a organizării muncii pe de alta.

Mihai Eminescu, „Timpul”, 15 ianuarie 1882

avram fitiu, proiect de tara

Avram Fițiu - Decalogul Țăranului Sărac și Decalogul Țăranului Bogat

Asa vad eu decalogul taranului sarac si decalogul taranului bogat (material si imaterial). Voi cum vedeti?

Decalogul taranului/tarancii sarace:

– Are mentalitate de om sarac ce isi vinde timpul pe bani;
– Depinde de ajutorul social oferit de catre Primarie;
– Munceste cu ziua, sezonier sau angajat la alti tarani din sat sau este angajat in activitati non agricole in sat sau la oras;
– A luat decizia sa emigreze temporar sau definitiv si astfel s-a dezradacinat fizic si sufleteste de glia stramoseasca pe care a vindut-o;
– Detine o gospodarie familiala de subzistenta ce nu realizeaza venituri din acte de comercializare;
– Membrii familiei nu participa intr-un sistem de formare profesionala anual;
– Detine o gospodarie familiala comerciala ce vinde materie bruta (Ex. porc pe picior; vitel pe picior; miel pe picior; materie prima vegetala etc.) la intermediari (samsari);
– Detine o gospodarie familiala ce vinde produse procesate ilegale (fara sa detina un atelier de procesare legal): Ex. branza: Vinde branza ilegala; Vinde branza proaspata; Vinde branza intre Sfantul Gheorghe si Sfantul Dumitru; Vinde branza la gramaj mare de cateva kilograme; vinde branza de culoare alba; Vinde branza in ambalaj de plastic; Vinde branza fara identitate;
– Detine o gospodarie familiala ce nu realizaza servicii (economice; sociale; ecologice);
– Calca pe bogatie si se plange de saracie (Este doctor docent in blocaje fizice si mentale nevand capacitatea de identificare si implementare oportunitati economice);

Decalogul taranului/tarancii bogate:

– Detine o gospodarie familiala ce realizeaza venituri legale diverse din activitati economice (Procesare; Punct Gastronomic Local): Ex. atelier de procesare branza – Vinde branza legala; Vinde branza maturata; Vinde branza intre Sfantul Dumitru si Sfantul Gheorghe; Vinde branza la gramaj mic de maxim 150 g; Vinde branza de culoare mai inchisa; Vinde branza in amestec cu pulberi din plante medicinale; Vinde branza in ambalaj natural (brad etc.); Vinde branza identitara (matrita culturala din lemn); Organizeaza activitati de degustare in gospodarie; Se profileaza pe piata intretinerii corporale (Ex. Proteina din zer pentru Sali de fitness/Centre sportive);
– Detine o gospodarie familiala ce vinde direct la nivel individual (magazin in gospodarie; magazin in comuna/oras; Vanzare in targuri/piete specializate; Vanzare la locul de munca al consumatorilor; Vanzare la domiciliul consumatorilor, produse agroalimentare procesate legale;
– Detine o gospodarie familiala ce vinde direct la nivel de grup (ex. ASAT; Cutia taranului etc.);
– Detine o gospodarie familiala ce produce si valorifica suplimente agroalimentare, agrocosmetice sau agrofarmaceutice;
– Detine o gospodarie familiala ce pastreaza arhitectura locala si valorifica produse procesate si servicii legate de soiuri si rase locale;
– Detine o gospodarie familiala ce valorifica produse procesate si servicii legate de produse de sezon;
– Detine o gospodarie familiala ce valorifica servicii si produse procesate certificate pe scheme de calitate (ecologice, traditionale; montane, locale, etice, IGP, DOP, TSG);
– Detine o gospodarie familiala ce desfasoara activitati sociale (gospodarie pedagogica; gospodarie agroturistica, servicii comunitare etc.);
– Detine o gospodarie familiala ce desfasoara activitati agroculturale specifice calendarului popular al taranului roman;
– Detine o gospodarie familiala ce desfasoara activitati terapeutice (fitoterapie; apiterapie; aromaterapie etc.) in care taranul/taranca au calificare specifica in codul ocupational (C.O.R.);

Sursă: ActiveNews.