Cu toate reproșurile (unele îndreptățite) care i se pot face Dianei Iovanovici Șoșoacă, nimeni nu-i poate contesta curajul. După comemorarea lui Eminescu de la Ipotești, când a recitat fără nici o umbră de ezitare „Doina” lui Eminescu (varianta „dură”, cea publicată de Perpessicius în 1944 la Editura Fundațiilor Regale), a mai făcut două mișcări foarte bine țintite. Pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii, partidule ei, S.O.S. România, s-a unit cu Partidul DAC al lui Cătălin Berenghi și cu Partidul România Noastră a lui Gheorghe Funar. Poate fi o mișcare decorativă a unor partide mici, dar poate fi și începutul unei rostogoliri ce poate deveni tăvălug. De reținut că s-a întâmplat pe 24 ianuarie!

A doua mișcare a fost de Ziua Holocaustului, în Camera Senatului, unde a fost invitat să vorbească un evreu în vârstă de 92 de ani, pe nume Octavian Fulop, supraviețuitor al lagărului de la Birkenau. Acesta a vorbit cu o calmă și caldă detașare despre suferințele îndurate, făcând, printre altele, precizarea că cei care l-au trimis acolo au fost nu românii, ci horthyștii (se întâmpla după Dictatul de la Viena, iar Octavian Fulop era originar dintr-o localitate de lângă Tg. Mureș).

După ce mai mulți parlamentari din diferite partide au luat cuvântul – cu discursuri șablon, previzibile sau inadecvate, mai mult spre a scăpa de o obligație de serviciu (doar era ziua holocaustului, nu?) – a urcat la tribună Diana Iovanovici Șoșoacă. Spre surprinderea tuturor (se așteptau, probabil, ca senatoarea să dea din mâini și din picioare, să acuze, să incrimineze, să conteste etc., având în vedere acțiunile sale virulente împotriva Institutului Elie Wiesel), senatoarea a avut un discurs cald, respectuos și empatic la adresa lui Octavian Fulop, invitatul special al Parlamentului, discurs din care spicuim:

„După un discurs atât de emoționant, nu cred că era cazul să mai vorbim și noi, mai ales că declarațiile nu au avut nici o legătură cu această ședință festivă […].

Vă mulțumesc pentru lecția pe care ne-ați dat-o tuturor, pentru că, după dumneavoastră, discursurile au fost pline de ură și extremism.

Cea mai importantă mi s-a părut încheierea: ‘prețuiți libertatea’. Este cel mai de preț lucru pe care trebuie să-l avem în vedere, mai ales noi, legislativul României […].

Să ai puterea să te ridici și să mergi mai departe, după ce în jurul tău e numai moarte, este o lecție de viață. Și am mai apreciat ceva: ați menționat regimul horthyst, un regim care a făcut crime abominabile împotriva evreilor, dar și împotriva românilor.”

De la acest moment al discursului, senatoarea a trecut la mesajul pe care voia, de fapt, să-l transmită, atât evreilor, cât și parlamentarilor români:

„Tocmai de aceea cred că este bine să și amintim că, printre acele orori, au existat și oameni providențiali care au ajutat, inclusiv în România, evreii. Și în acest sens trebuie să le aducem un pios omagiu acelor oameni care au riscat totul pentru a-și salva semenii, indiferent de etnia din care proveneau. De aceea țin să vă readuc aminte că, în anul 2010, la conferința de presă din 12 august, când președintele Israelului, Shimon Peres, a venit în România, a menționat:

‘Nu vom uita niciodată că în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici – 400.000 de evrei, care au venit în Israel și au contribuit, și contribuie la construirea Israelului.’”

Foarte bine plasat acest mesaj al Dianei Șoșoacă (în Parlamentul României, de ziua holocaustului), dar mai ales foarte bine instrumentat! Ca folosirea unui pistol Dum-Dum cu amortizor, precedată de o respectuoasă reverență diplomatică…

A consemnat pentru dumneavoastră Miron Manega via CERTITUDINEA.