La data de 21 martie 1933 prin interpelarea parlamentară a deputatului țărănist Nicolae Lupu, se dezvăluia public implicarea a numeroși oameni politici în „Afacerea Skoda”, o afacere privind contractarea unor comenzi de armament, în condiții total dezavantajoase pentru România.

Trebuie amintit că „Afacerea Skoda” a fost un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică din România interbelică, iar la baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, contract semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Skoda din Cehoslovacia.

Stipulat în netă defavoare faţă de statul român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoțând la iveală corupția generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, dar și violarea secretelor de stat, ori implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte, totul culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale în această afacere.

Regele Carol al II-lea

Cazul a scandalizat opinia publică românească şi a fost cap de afiș pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar pentru a înțelege mai bine efectele acestui scandal trebuie amintit că în acea perioadă în România nu exista o industrie de armament autohtonă, iar statul era obligat să apeleze la furnizori externi, care practicau preţuri foarte mari în raport cu posibilităţile financiare ale României din acea perioadă. Astfel, în martie 1930, Ministerul Apărării a semnat un contract de furnizare de armament cu Uzinele Škoda, chiar dacă după cum avea să susţină mai târziu Iuliu Maniu, guvernul naţional-ţărănesc prezidat de el avea deja un plan de modernizare şi înarmare cu mult înainte de această dată.

Iuliu Maniu

Numai că în 1931, la un an de la perfectarea contractului, de data aceasta sub guvernul Iorga, apar primele indicii de nereguli, iar noul ministru al apărării,generalul Constantin Ştefănescu Amza, un apropiat al regelui Carol al II-lea, constată că echipamentul furnizat nu corespunde standardelor armatei şi solicită sistarea temporară a comenzii.

Nemulţumită, conducerea Uzinelor Škoda îl acuză pe Amza că încearcă să saboteze contractul , iar în ciuda diferendelor existente și mai ales la insistențele regelui Carol al II-lea , contractul se derulează în continuare.

Numai că scandalul reizbucneşte în primăvara lui 1933, când la data de 21 martie, deputatul Nicolae Lupu ține un discurs în Camera Deputaţilor în care face publică „Afacerea Škoda”.

Constantin Ştefănescu Amza

Imediat după acest discurs, poliția se sesizează și face numeroase percheziții , iar într-un seif din biroul lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Škoda la București, sunt găsite mai multe documente militare secrete din Arhiva Ministerului Apărării, cu privire la sistemul naţional de apărare, dar și documente despre contractele statului cu alţi furnizori de armament.

Pe lângă acestea sunt descoperite și liste cu sume mari de bani alocaţi unor nume codificate care ulterior se va dovedi că aparțin unor importanți oameni politici, dar si a unor persoane din conducerea Armatei.

Astfel, scandalul se extinde rapid, iar pe 24 martie este arestat Bruno Seletzki, iar în aceiași zi generalul Sică Popescu, din Corpul I Armată, se sinucide, ulterior stabilindu-se că el era implicat direct în această afacere.

Nicolae Lupu

La mai bine de un an de izbucnirea scandalului, după numeroase interpelări parlamentare, scandaluri politice şi discursuri furibunde, se materializează comisia parlamentară însărcinată cu anchetarea afacerii Škoda.

Cu toate acestea, cercetările au durat foarte mult, până în decembrie 1934, iar raportul nu a apucat să intre în Parlament în ultima şedinţă a anului şi s-a amânat pe motiv de „vacanţă de iarnă”.

La reluarea activităţii parlamentare, s-a încercat scoaterea din discuţie a raportului, s-au tărăgănat din nou lucrurile, pe fondul scandalurilor dintre politicieni şi partide. Raportul comisiei a intrat în discuţie abia în martie 1935, iar in urma numeroaselor discuții s-a stabilit că răspunzător pentru întreaga afacere a fost făcut guvernul PNŢ din 1930, prezidat de Iuliu Maniu. Dezbaterile care au urmat prezentării raportului comisiei parlamentare, au durat mai mult timp si s-au delimitat doar la o critică aspră la adresa PNŢ şi a lui Iuliu Maniu.

Desigur, țărăniștii au ripostat acuzând liberalii de orchestrarea întregului scandal împotriva partidului şi a liderului său, Iuliu Maniu, care a argumentat că a fost de buna credinţă, subliniind planurile guvernului său și dorinţa PNŢ de a grăbi înarmarea ţării, în contextul unei Europe în plină campanie de înarmare, în frunte cu Germania, dar şi a pretenţiilor tot mai revizioniste ale Ungariei.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.