În Amintirile sale despre Eminescu, Teodor Ștefanelli, vechi prieten cu marele nostru poet, povestește un episod fabulos despre autorul Luceafărului, de o actualitate siderantă.

Se întâmpla în toamna 1875, la Cernăuți, unde austriecii, imperialiști și aroganți ieri ca și azi, sărbătoreau în mod provocator 100 de ani de la anexarea Bucovinei (!). Eminescu, care-i cunoștea bine pe austrieci, fiind în trecut și student la Viena, apare inopinat „aducând cu sine în birjă un cogeamite lădoi de lemn de o greutate foarte mare”, conținând samizdat-uri, broșuri cu titlul „Răpirea Bucovinei”, care a doua zi erau toate împărțite printre românii lui.

Mai târziu, la o masă la hotelul Pajura neagră, frecventat de numeroși români, Eminescu vede un „advocat” austriac, Komariner, îmbrăcat într-un frac alb impecabil, care încerca să-i convingă pe ai noștri să ia și ei parte (!) la serbarea de 100 de ani a încorporării Bucovinei.

Și ce face Eminescu? După ce-și mușcă mustața, semn că era nervos, ridică paharul său de bere care era gol și-i zice avocatului austriac, în zeflemea: „Kellner! Un pahar de bere!”.

La care românii, entuziasmați de ironia mușcătoare a lui Eminescu, repetă într-un cor comanda de bere! Umilit de toți românii, austriacul pleacă „foarte supărat”…