Sfântul Andrei, patronul spiritual al românilor, ocrotitorul României și legenda Marelui Lup Alb
Muzeul Național de Artă al României – Expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” din 1 decembrie 2023
28 noiembrie 2023, Ziua Sfinxului din Bucegi

Puţini oameni, cei aleşi, știu că există o singură zi in fiecare an, când, la apusul soarelui deasupra Sfinxului de pe platoul Bucegi, razele blânde înconjoară chipul straniu sculptat în piatră şi coborându-se spre baza anticei statui, formează o piramidă magică… Există o singură zi din an, o zi sfântă, când soarele îşi coboară razele blânde, în trepte, peste Sfinxul ce străjuieşte mândru Bucegii, într-o piramidă magică… În ziua de 28 noiembrie a fiecărui an, pe Platoul Bucegi se întâlnesc oameni aleşi, veniţi din toate colţurile lumii.

sfinxul din bucegi

Sfinxul are trei fețe. În fața sfinxului (la 500 m) se găsește Baba Mare, în stânga la 50 m Falusul sau Daca, la nord Vârful Omu cu Vârful Bucura (piramidal) considerat „Axis Mundi”. Un simbol al misterelor înaintașilor este Sfinxul din Bucegi. El există acolo dinainte chiar de Burebista. Toate fotografiile în care apare Sfinxul sunt luate din stânga sa, deoarece doar partea stângă a rămas oarecum intactă, cea dreaptă fiind practic prăbușită, începând cam de sub scobitura considerată a fi ochiul drept. Chipul Sfinxului (înainte de a fi distrusă fața pe latura dreaptă) semăna cu o ființă umanoidă amfibiană, cu ochii mari, circulari, gâtul rotund etc. Este un chip de ființă umanoidă amfibiană, cu ochii mari, circulari, pe cap configurându-se o creastă. Fața este încadrată de pomeți largi și rotunzi, iar gâtul este aproximativ rotund, cum ar fi astăzi la un om care s-ar îngrășa în zona de sub bărbie. Acest chip confirmă primele legende ale omenirii, care afirmă că din stele a venit cândva o ființă feminină, numită Oriana. Aceasta venea dintr-o lume care trăia mai mult sub apă și mai puțin pe uscat, avea șase degete la ambele mâini, cu membrane amfibiene. Mulți zeu veniți din stele trăiau în lumi subacvative, ființe venite de undeva din stele, cel mai probabil din Orion (Oriana). Se spune că ascunde mistere nebănuite și că ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre.

Faptul că, în fiecare an, la data de 28 noiembrie, la apus, razele soarelui construiesc o piramidă energetică în jurul lui a devenit de notorietate. „Povestea” este însă complexă. Unii afirmă că Sfinxul ar fi „polul energetic al planetei”, specialiștii precizează însă, că este „o formă ciudată, care a fost săpată în roca conglomerată, printr-o acțiune a vântului care poartă numele de eroziune”.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. Vicu Merlan, „Dacia Esoterică – Simboluri, Legende și Tradiții (volumul 2)”, cap. VIII Structurile Megalitice (menhiri, tumuli, piramide naturale, sfincși etc.) – VIII. 3.a. Sfinxul din Bucegi, Editura Daksha, București 2023.

Contraamiralul Horia Macellariu, „Salvatorul Constanței”, eroul Marinei românești „răsplătit” cu uitarea

Având în vedere că suntem pentru cercetarea istorică, dreptul la liberă exprimare, dreptul la a avea o opinie cu privire la subiectele de interes public și pentru că nici o publicație nu poate fi suprimată conform Constituției României, în acest episod vom vorbi despre Contraamiralul Horia Macellariu, „Salvatorul Constanței”, eroul Marinei românești „răsplătit” cu uitarea.

Ne aflăm la un moment de cotitură pe Drumurile Memoriei în care cercetăm evenimentele petrecute la 23 august 1944, marea trădare a românilor cu toate consecințele sale nefaste, cât și evenimentele adiacente ce au încununat în mod direct sau indirect această trădare.

Se spune că istoria este scrisă de învingători, însă adevărații învingători sunt marii eroi care au contribuit la dăinuirea popoarelor lor prin mari acte de jertfă ce au permis continuitatea neamului de-a lungul timpului și istoriei ulterioare. De fapt trădătorii au rescris istoria alterând-o. Acești eroi au intrat, cum se și aștepta, în uitare prin acte de ingratitudine și permisivitate și complicitate cu delictul trădătorilor lor.

Jean Pierre Van Stabel

Jean Pierre Van Stabel

Acesta a fost cazul cunoscut al eroului francez uitat al secolului al XVIII-lea, contraamiralul Jean Pierre Van Stabel (1744-1797) care, când s-a confruntat cu forțele englezești în timpul Revoluției Franceze, a luptat împotriva flotei britanice în Marea Mânecii permițând aprovizionarea cu hrană a Franței, pe care atacurile englezilor o puneau în pericol, distrugând navele care aduceau hrană din coloniile franceze de peste mări. Doar o statuie în Dunkerque îi mai amintește prezența. După moartea sa, văduva lui nu a primit nici măcar o pensie din partea statului francez.

Același lucru s-a întâmplat și cu eroina greacă Mado Mavrogenous care și-a pus navele din proprietatea sa în slujba Războiului Grec de Independență din 1821, la care a participat și Alexandru Ipsilanti cu a sa eterie. La bătrânețe, drept răsplată pentru că a contribuit la independența statului grec, i s-a refuzat pensia, deși Mado Mavrogenous sărăcise prin pierderea afacerilor sale.

O altă eroină grecoaică, prima femeie amiral din istorie, Laskarina Boubulina, luptătoare activă pentru independență la bordul propriei nave, Agamemnon, a murit împușcată într-un conflict cu o familie rivală, pe teme matrimoniale.

Poate că tânărul născut la Craiova, provenind dintr-o familie de ardeleni sosiți de peste munți, pe numele său complet Horia Pompiliu Ioan Macellariu cunoștea sau nu aceste exemple, dar știa de nenumăratele acte de dăruire și jertfă ale ofițerilor de Marină din timpul bătăliilor navale pe care le studiase în școlile militare absolvite.

Sunt cazurile marilor noștri eroi despre care nu știm mai nimic sau nu-i cunoaștem deloc, și care au contribuit la dăinuirea unui popor, cum este al nostru, și implicit la continuitatea Europei care și continent, parte din omenirea lumii noastre și istoria ei. Faptele vorbesc de la sine și trebuie să le cunoaștem.

Contraamiralul Horia Pompiliu Ioan Macellariu (n. 10 mai 1894, Craiova, judeţul Dolj – d. 11 iulie 1989, București) a fost militar de carieră, servind în Marina Militară. A studiat la Liceul „Mihai Viteazu” din București, apoi a urmat cursurile Școlii de Artilerie, Geniu și Marină, devenind sublocotenent de marină la 15 iunie 1915.

Erou în Primul Război Mondial, având funcția de comandant al navei de comandament „Principele Nicolae”, fiind în același timp adjutant al contraamiralului Nicolae Negru, comandantul Flotei de Operații româno-ruse de pe Dunăre. Pentru faptele sale eroice din timpul acțiunilor militare din timpul primei conflagrații mondiale, Macellariu a fost recompensat cu Ordinul Coroana României. După terminarea războiului, Horia Macellariu a absolvit Școala de aplicații și apoi Școala de informații pentru ofițeri superiori.

În 1926 a absolvit Facultatea de Drept, după urma căreia a devenit licențiat în drept, iar până în 1928 a obținut doctoratul în științe economice și politice, studiind apoi la Școala de Război Naval din Paris, în perioada 1927-1928. În urma acestei experiențe academice, el a obținut Brevetul de ofițer de stat major. De asemenea, președintele Franței i-a acordat Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare.

La întoarcerea în țară, Horia Macellariu a primit în comandă mai multe nave de luptă, printre care amintim de: „Vârtejul”, „Lascăr Catargiu”, „Mihail Kogălniceanu” și „Regina Maria”.

A mai avut și funcția de profesor, șef al Secției Marină, la Școala de Război (actuala Universitate Națională de Apărare Carol I).

Mai târziu a fost numit ca șef de stat major la Comandamentul Forțelor Navale Maritime, apoi subșef de stat major la Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, comandorul Horia Macellariu a fost numit în funcția de șef de stat major la Marinei la Marele Cartier General.

Cu siguranță, momentul care i-a oferit locul în istorie a fost abilitatea politico-diplomatică de a salva Constanța de la distrugere în anul 1944, fără a se trage măcar un obuz. Însă până la acel moment, să vedem alte momente conexe care i-au adus cinste numelui și funcției militare prin faptele sale.

În anii 1943 și 1944 a fost comandantul Forţelor Navale Maritime Române, iar în anii 1944-1945 a fost comandantul Şcolii Superioare de Marină. În anul 1944 a fost promovat la gradul de contraamiral. În perioada 12 aprilie – 14 mai 1944, contraamiralul a coordonat una dintre cele mai mari operații de retragere a unor armate pe calea mării, din cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Forțele navale maritime au participat la operația de evacuare navală a 130.000 de militari români și germani din zona Odessa și Sevastopol (cunoscută sub denumirea de „Operația 60.000”), în cursul unei puternice ofensive ale armatei sovietice. Pentru această misiune, Horia Macellariu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului „Steaua României” și cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

Ca și consecință a conducerii operative a forțelor navale în luptă, Marina Română nu a avut pierderi majore în nave de luptă, nefiind scufundat nici un distrugător și nici un submarin.

În 23 august 1944, Guvernul Antonescu a fost răsturnat de către o conspirație conturată în jurul regentului Mihai, liderilor PNȚ, PNL și ai sovieticilor, cu sprijinul unei părți a Armatei. În acea noapte de 23 spre 24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, șeful statului Major al Marinei Române, i-a ordonat contraamiralului Macellariu să înceteze orice subordonare față de Comandamentul german, să oprească luptele contra sovieticilor și să riposteze în cazul că trupele germane îi vor ataca și „să se evite orice fel de provocare față de forțele germane”.

Luat prin surprindere, OKW-ul german a ordonat un atac aerian asupra Bucureștiului (generalul de aviație Gerstenbeg, contrar părerii generalului Hans Friessner a considerat că Luftwaffe va pune capăt revoluției românești), dar riposta americană de pe 26 august 1944 a pus capăt acțiunii germane de atac pe calea aerului. Inițial, răsturnarea lui Antonescu trebuia să se facă pe data de 26 august 1944, iar regentul Mihai ceruse în secret americanilor să suporte aerian revoluția românească. O schimbare de ultim moment a dus la decalarea acțiunii pe 23 august, ceea ce a dus la atacul aviatic german pe 24 și 25 august 1944 asupra Bucureștiului. Americanii, care nu au mai fost anunțați și-au respectat angajamentul luat pe 26 august 1944.

Dacă în țară au început lupte între Armata Română și trupele germane, Dobrogea era un caz aparte. Peste 70 de nave de război și 5 submarine germane, bateria Tirpitz primiseră ordin să distrugă Constanța și trupele de acolo.

Contraamiralul a intrat în legătura cu viceamiralul german Brinkmann, comandantul suprem german, care avea dispoziții să nu cedeze Constanța, să lupte pentru menținerea ei cu orice preț și să captureze flota română. Întâlnirea a avut loc în data de 24 august 1944, la orele 17:00, participând din partea română: generalul Costin Ionaşcu, comandantul Diviziei 9 Infanterie, comandant superior al Dobrogei, contraamiralul Horia Macellariu, comandantul Forţelor Navale Maritime şi comandorul Nicolae Bardescu, comandantul Litoralului Maritim şi Fluvial; din partea germană: viceamiralul Helmuth Brinkmann, comandantul flotei germane din Marea Neagră (din 22 noiembrie 1943). S-a discutat situaţia survenită în plan militar, prin întoarcerea armelor de către România şi instaurarea stării de beligeranţă cu Germania. În consecință, viceamiralului Brinkmann i s-a cerut retragerea din Portul Constanţa.

În acea dată, comandantul Marinei Germane, viceamiralul Helmuth Brinkmann a fost invitat de contraamiralul Horia Macellariu la comandantul Diviziei 9 Infanterie, general Costin Ionaşcu „pentru parlamentări”. La ora 13:30, contraamiralul Horia Macellariu, s-a întâlnit cu viceamiralul Brinkman, în incinta Bateriei „Tirpitz” purtând o convorbire „în doi”, aceasta reprezentând momentul istoric cheie al salvării Constanței. În cartea de memorii „În plin uragan”, Horia Macellariu a descris modul în care a decurs discuția:

„Între patru ochi, am examinat împreună situaţia şi l-am determinat să se retragă fără luptă sau distrugeri, care ar fi făcut victime în populaţia nevinovată. Aşa se face că Portul Constanţa a rămas singurul port din care germanii s-au retras, fără a-l distruge! Din ceea ce ştiu acum, amiralul Brinkmann avea ordinul superiorilor săi de a pune mâna pe mine şi pe flota română, de a ocupa Constanţa şi de a rămâne acolo. Dar, procedând astfel, bătălia Constanţei, a litoralului românesc, a mării şi a Dobrogei s-a dat numai între mine şi amiralul german, acolo, în bateria „Tirpitz”. Astfel a fost salvată nu numai Constanţa, ci şi populaţia, portul şi instalaţiile, flota română, armamentul de coastă şi materialul, toţi marinarii şi soldaţii – atât români, cât şi germani –, iar portul a putut fi folosit imediat… de către sovietici.”

Comandamentul 9 Infanterie sosise deja, la orele 11:50, primise ordin de la Marele Stat Major:

„Trupele germane vor fi dezarmate şi alungate peste frontieră în Bulgaria. Nici un german din Dobrogea nu trebuie să treacă în Muntenia.”

Contraamiralul Horia Macellariu, a transmis ordinul:

„Navelor germane li s-a dat ultimatum de a părăsi portul. Toate navele vor avea echipajele la posturile de luptă. Nu se va trage decât la ordinul Comandantului Forţelor Navale Maritime sau în caz de agresiune germană. La magaziile părăsite de germani se vor pune santinele de la navele cele mai apropiate.”

Navele germane au ieșit din rada Portului Constanţa în ziua de 25 august 1944, în intervalul 15:30-18:30, germanii lăsând în funcțiune numai bateria „Tirpitz” ca să acopere retragerea navelor. La 26 august 1944, ora 02:30, bateria a fost minată.

Viceamiralul german Helmuth Brinkmann a transmis navelor germane aflate în larg semnalul:

„Nici un act de agresiune împotriva românilor.”

Depozitele germane din Constanţa, bateriile antiaeriene de la Mamaia, Tataia şi Viile Noi au fost distruse în retragere.

Ca urmare a acestor discuții, flota germană s-a retras fără luptă la data de 25 august 1944, dar Horia Macellariu a fost acuzat de „pactizare cu inamicul”, deoarece nu i-a atacat pe germani. La indicațiile sovieticilor, conducerea Marinei Române l-a trimis pe contraamiral în fața Tribunalului Poporului. Instanța a decis să-l achite, considerându-l nevinovat. Punctul de vedere al contraamiralului Horia Macellariu a fost redat în cartea apărută postum, „În plin uragan”, Editura Sagittarius, București, 1998:

„Pe germani i-a dezarmat marea. Dacă am fi încercat s-o facem noi, împotriva ordinelor pe care le aveam, inițiativa noastră n-ar fi reușit decât să creeze un dezastru național. Mi-ar fi fost ușor, dacă aș fi fost nebun, să ordon: Deschideți focul! Dar nici un amiral, în toată istoria războaielor navale, n-ar fi admis o asemenea soluție: să se bată în port! Dacă aș fi procedat totuși așa, probabil că acei oameni de la Tribunalul Poporului m-ar fi considerat un erou, deși în realitate n-aș fi fost decât un criminal plin de sângele camarazilor mei – puși de țară sub ordinele mele, să-i apăr, nu să-i ucid –, plin de sângele populației nevinovate, pe care trebuia s-o cruț, ca să nu mai pomenesc de mormanul de ruine în care ar fi fost transformată Constanța și localitățile din jurul ei.”

Se știe însă, că în rândul trupelor germane exista o stare de nemulțumire. Atentatul eșuat asupra lui Hitler din 20 iulie 1944 crease o isterie amplificată de SS și Gestapo, care voiau să controleze politic și ideologic Luftwaffe, Wehrmacht și Kriegsmarine, adică trupele aeriene, terestre și navale. Viceamiralul german Helmuth Brinkmann primise în plic ordinul de atac asupra Marinei române în Constanța. Trebuia practic menținută legătura cu trupele germane din Bulgaria, atât terestru cât și naval.

Cu toate acestea, diplomatul Horia Macellariu a câștigat o victorie, fără a trage măcar un proiectil de pe puntea vreunei nave militare române. El era la curent cu ceea ce se petrecea în sânul trupelor germane și știa că Helmuth Brinkmann nu era un nazist convins, deși co mandase yachtul de stat al lui Adolf Hitler, „Grille”. Viceamiralul Helmuth Brinkmann, ca marinar îl știa pe amiralul Canaris, șeful Abwehr, serviciul secret militar german, desființat de Hitler în 1944, pe motiv de ineficiență (în realitate Canaris se afla printre ofițerii care au încercat încă dinainte de anul 1939 să îl elimine pe Hitler, fiind arestat după atentatul eșuat din iulie 1944 contra lui Hitler).

Practic, contraamiralul Horia Macellariu a mizat pe calitățile umane ale viceamiralului Helmuth Brinkmann și asta a fost decisiv. Viceamiralul Helmuth Brinkmann era un marinar încercat, participând la bătălia navală din Atlantic din 1941, în calitate de comandant al Crucișătorului „Prinz Eugen”, bătălie menită să producă hărțuirea flotei militare britanice, soldată cu distrugerea celebrei nave de război germane „Bismarck”.

Contraamiralul Horia Macellariu și generalul Costin Ionașcu, comandantul forțelor de uscat din Dobrogea, au reușit să îl convingă pe comandantul Forțelor Navale Germane, viceamiralul Helmuth Brinkmann să se retragă fără luptă cu toate cele peste 70 de nave de luptă (inclusiv 5 submarine) și să părăsească Portul Constanța, în data de 25 august 1944.

Viceamiralul Helmuth Brinkmann (n. 12 martie 1895 – Lübeck – d. 26 septembrie 1983 Diessen) și-a sabordat navele la Varna în 9 septembrie 1944, după ce o furtună i-a afectat multe dintre navele din flota sa. El s-a predat britanicilor, fiind ținut în detenție până în 1947. A decedat la 26 septembrie 1983 la Diessen, Landul Bavaria, în RFG.

După instalarea guvernului Petru Groza, Horia Macellariu a fost trecut din oficiu în rezervă, alături de alți generali prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.

Schimbarea de regim a adus mai multe suferințe în viața fostului marinar militar, totul culminând în anul 1948, pe 19 aprilie, când a fost arestat, după ce a fost condamnat la închisoare în contumacie. A fost condamnat la muncă silnică pe viață prin sentința nr. 1.834/1948, pentru crima de organizare și înaltă trădare, sentință care a fost redusă apoi la 25 de ani de temniță și degradare militară. A stat în închisoare timp de 16 ani, până în 1964. A fost deținut în penitenciarul Aiud, unde s-a aflat în regim de totală izolare, fiind mutat pe 4 aprilie 1958 la închisoarea de la Râmnicu Sărat. După desființarea acesteia, a fost transferat la penitenciarul Gherla, de unde a fost și eliberat la data de 29 iulie 1964, odată cu grațierea colectivă. După acest moment, Horia Macellariu a fost reabilitat și i s-a redat gradul de contraamiral.

În cei 16 ani de temniţă grea, Horia Macellariu nu a renunţat la idealurile pentru care a luptat. Nichifor Crainic, cel care l-a cunoscut în închisoare, îi spunea „Amiralul cel frumos”, iar Macellariu a legat o prietenie frumoasă şi cu Nicolae Steinhardt, care avea să continue şi după eliberare. Mariana Păvăloiu povesteşte că la Muzeul Academiei a găsit felicitări de Paşte şi o parte dintre corespondenţa dintre Steinhardt şi Macellariu în care acesta îi mulţumeşte că l-a ajutat să găsească mormântul tatălui său.

Nicolae Steinhardt nota în „Jurnalul fericirii”:

„Sosind la Gherla în camera în care mă aflu şi eu, amiralul Horia Macellariu exclamă: raiul pe pământ! Vine de la Râmnicu Sărat, unde trăise singur şase ani de zile. Singur în celulă, supus unui regim de înfometare, a mâncat paiele din salteaua destrămată. În celula de alături a murit Ion Mihalache, după ce orbise”.

La un moment dat, povesteşte istoricul Mariana Păvăloiu, împărţea celula cu generalul Constantin Pantazi, judecat în „lotul Antonescu”:

„Îmi povestea că şi-a păstrat memoria şi luciditatea discutând cu el teme de război, pe care le disecau. Tot în închisoare, transmitea versurile compuse de Nichifor Crainic prin Alfabetul Morse din celulă în celulă. «A fost perioada de detenţie cumplită şi lungă, dar m-a păstrat în viaţă credinţa», îi povestea el. Amiralul era împăcat cu toate, dar mai ales faţă de sine. El spunea că şi-a făcut datoria faţă de neam şi ţară. Asta era expresia sa.”

S-a stins din viață pe 11 iulie 1989 în București, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinți și soția sa. Pe casa din Craiova există o placă memorială în amintirea lui.

În memoria sa, o navă intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1996 a primit numele corveta „C.A. Horia Macellariu”.

În semn de admirație și pentru a păstra veșnică memoria acestui amiral de poveste, în fiecare an, studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa fac un pelerinaj la mormântul său de la Cozia.

Pe 23 noiembrie 2018, în cadrul evenimentului „Etniile împreună pentru Dobrogea”, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean”, ce a fost însoțită de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”.

Ioan Ianolide – Despre Richard Wurmbrandt, cu amărăciune

După ce Valeriu a plecat dintre noi, Richard Wurmbrandt mi-a cerut să-l botez ortodox cu numele de Valeriu. L-am amânat până în vară ca să-i dau prijej să cugete bine. I-am explicat că nu trebuie să se grăbească, întrucât consecințele spirituale și bisericești sunt mari. El însă dorea cu ardoare viața în Hristos cel Adevărat. Dorea să se mântuiască, fiindcă văzuse aevea cum poate intra un om în Împărăția veșnică. În urma stăruințelor lui i-am împlinit dorința. Datorită prigoanei în care trăiam acolo, nu am făcut public acest act. O anume îngrijorare stăruia în sufletul meu și căutam să-l ocrotesc pe W. Atâta vreme cât am fost împreună el creștea în adevăr, iubire și smerenie. Dar în toamna lui 1952 eu am fost expediat din Târgu-Ocna la Caransebeș, apoi la Galați și Aiud, și de atunci nu l-am mai văzut. Din puținele cercetări ce le-am făcut am aflat cu durere că nu s-a comportat ca un creștin ortodox. A fost eliberat în 1955 și până la rearestare a activat tot la luterani și neoprotestanți.

În 1958, mie și multor deținuți din Târgu-Ocna ce fuseseră eliberați ni s-a intentat un monstruos proces, fiind acuzați de organizare legionară contrarevoluționară cu scopul de a răsturna Republica. Eu nici măcar nu fusesem liber. Nimeni nu se organizase. Nimic nu era adevărat di nacest proces, decât dragostea și trăirea creștină din Târgu-Ocna, care avusese ca centru de polarizare pe Valeriu. A fost arestat și R.W. dar, fiind evreu, Securitatea nu l-a introdus în lotul nostru, ci în altul, al sectanților și tuturor ne-a dat pedepse maxime. Deci, până în 1964, R.W. a fost iarăși întemnițat, de această dată la Gherla. A lăsat impresii contradictorii pe unde a trecut, iscând admirație dar și multă repulsie. Nu se declara ortodox.

După ce ne-am eliberat, eram urmăriți și terorizați și nu ne-am întâlnit, deși aș fi vrut mult să-l văd. Nu știu dacă el și-a dorit să mă vadă. La scurt timp americanii l-au cerut guvernului român și a plecat în S.U.A. S-a stabilit undeva în California. Am auzit că a făcut declarații anticomuniste în fața Senatului american și a creat o organizație creștină cu care colindă toate țările, fiind ascultat cu viu interes. Am auzit de asemenea că ar fi scris mai multe cărți. Nu le-am citit, dar interesându-mă de ele am înțeles că a ascuns tot ce văzuse, trăise și simțise în Târgu-Ocna. A uitat adevărul ortodox. A uitat că a fost botezat. L-a uitat pe Valeriu. În tot acest timp creștinii minunați pe care el i-a descoperit în Târgu-Ocna se sting în temnița cea mare a comunismului.

Când am înțeles că în țară nu puteam face absolut nimic, că duhul adevăratului creștinism, pe care Valeriu ne rugase să-l ducem mai departe, nu putea fi nici măcar mărturisit, am decis să apelez la R.W. ca să mă ajute, cu relațiile pe care le avea, să ajung în America. În acest scop am trimis pe cineva la el. Prima reacție a fost pozitivă. R.W. mi-a scris chiar două ilustrate dar apoi, brusc, a refuzat orice ajutor și orice contact cu mine. Mi-a comunicat doar scurt că americanii nu mă vor acolo, deoarece sunt fascist. Profund îndurerat de evoluția conștiinței lui R.W., relatez toate acestea sincer și obiectiv, ca un document de memorat. […]

Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos – Document pentru o lume nouă”, Editura Christiana, București 2006.

Muzeul Național de Artă al României – Perspective încrucișate. Sculptura în prim-plan – Masă rotundă la parterul Galeriei Naționale

Muzeul Național de Artă al României vă invită luni, 27 noiembrie 2023, ora 18.00, în cadrul programului „Întâlnire la muzeu”, la masa rotundă Perspective încrucișate. Sculptura în prim-plan în conexiune cu expoziția „Romulus Ladea”. Dezbaterea îi are ca invitați speciali pe istoricii și criticii de artă dr. Ioana Vlasiu, Adriana Botez-Crainic și dr. Sorina Jecza, precum și pe sculptorii Reka Csapo Dup și Grigore Minea. Moderatori: Dr. Călin Stegerean, Director General al MNAR, și Judit Balint, curatorul expoziției. Acces gratuit.

Expoziția „Romulus Ladea-sculptură”, deschisă până în data de 31 decembrie 2023 la parterul Galeriei Naționale, va putea fi vizitată în intervalul orar 17.00 – 20.00 în mod special pentru acest eveniment. Programul „Întâlnire la muzeu” se desfășoară în zilele în care spațiile expoziționale sunt închise, fiind un prilej în care vizitatorii pot intra în dialog cu personalități marcante din domeniul cultural.

Întâlnirea își propune să medieze contactul publicului cu operele prezente în cadrul acestei expoziții care prezintă, după mai bine de 50 de ani, sculpturile artistului Romulus Ladea aflate în patrimoniul muzeului, a altor șapte muzee din țară, precum și în două colecții particulare. Pornind de la opera creatorului școlii de sculptură clujene, evenimentul își propune să pună în discuție, din perspective multiple, pe de o parte importanța operei acestui artist, iar pe de altă parte importanța și locul sculpturii în prezent.

Cei cinci invitați speciali sunt nume remarcabile în domeniul artei și istoriei artei. Dna. Ioana Vlasiu este doctor în istoria artei și a lucrat ca cercetător științific, șef de secție și director adjunct la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, București, al Academiei Române. A avut contribuții numeroase la cercetarea artei românești moderne și contemporane în context european, publicate în cărți de autor, volume colective și reviste de specialitate românești și străine.

Dna. Adriana Botez-Crainic este istoric si critic de artă, autoare a patru volume de Istoria Artei Universale, a unui volum de Istoria Artei Românești Moderne şi Contemporane, a tratatului de Teoria Sculpturii intitulat Arta Formei, a cărților bibliofile „Montparnasse Bienvenüe”, „Renaissance”, „Brâncuşi”, a monografiilor Ion Popescu-Negreni, Valbudea și Romulus Ladea.

Dna. Sorina Jecza are formație umanistă, este  doctor în Arte vizuale (2006) și a fost cercetător științific la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române. Director executiv şi, în prezent, preşedinte al Fundaţiei TRIADE din Timișoara, a organizat în această calitate peste 200 de expoziții, a iniţiat şi coordonat numeroase proiecte finanțate de către Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Administraţia Fondului Cultural National, Primăria Timișoara.

Reka Csapo Dup este sculptor, doctor în arte vizuale, lector universitar la Departamentul de sculptură, Universitatea de Arte București. A câștigat numeroase premii naționale și internaționale, printre care Premiul pentru turnarea metalelor la Bienala Artele Focului, București (1997), Premiul pentru sculptură, Morges, Elveția (1999), Premiul „George Apostu” (2000), Premiul „Gaudeamus”, București (2002).

Grigore Minea este sculptor, a absolvit Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1964, avându-l ca profesor pe Boris Caragea. Are o carieră artistică bogată de peste 50 de ani, cu numeroase expoziții personale și de grup. Abordarea sa artistică a îmbinat structura clasică cu ludicul și experimentalul, jocul cu materialități și materiale diferite, având o predispoziție pentru figurativ, înțeles ca armonie și echilibru.

Nichita Stănescu – Poveste sentimentală (poem)

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

Mircea Eliade – Profetism românesc

E nevoie de o serie întreagă de experiențe sufletești pentru a căpăta acea stare de spirit care e ortodoxia. Conștiința, funcționând pe toate planurile și cu toate ramificațiile, își găsește firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie să precipitam „convertirea”. Ea se va împlini, așa cum înfloresc pomii – când sufletul se va fi îmbogățit îndeajuns, suferind îndeajuns.

Ortodoxia e, pentru noi, Creștinismul autentic, care trebuie actualizat în proaspete și calde fapte sufletești. Trebuie să fim creștini – pentru a găsi un sens vieții, sens care să întreacă simpla umanitate și să cuprindă din acel suc al metafizicii, care singur ne orientează. Creștinismul ne luminează o axă centrală în Univers și în noi înșine. Acele conștiințe care trăiesc efectiv o viață sufletească nu pot îndepărta altfel sentimentul tragic al existenței decât prin creștinism. În dreapta și în stânga nu e decât gol. Alunecăm în gol și sfârșim roși de disperare, chinuiți de o problematica filosofică greșit pusă, sau oprindu-ne pe poziții sceptice, sau evadând într-un păgânism senzual care nu poate dărui nici încai uitarea.

Firește, vorbesc aici despre acele puține conștiințe de elită, care înțeleg să-și valorifice viața și să o viețuiască după un tâlc metafizic. Conștiințe care sufereau tragica izolare în fața unui Destin orb – înainte de Hristos. Dar Hristos a coborât asupra omenirii mântuirea. Apariția Lui înseamnă pentru noi axa centrală, nucleul de viață, de elan, de dragoste, de creație. Hristos dovedește realitatea transcendentului și posibilitatea de a-l ajunge prin experiența religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridică deasupra fiziologiei și a instituțiilor civile – nu mai sunt în primejdia disperării. Cunoașterea lui Hristos – deși de esență pur mistică, înfăptuindu-se pe plan mistic – transfigurează conștiința, o îmbogățește cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaște (iubește) pe Hristos – e un om cu măduva spinala întreagă. Creștinul înțelege viața – fapt de o considerabilă însemnătate, ce întrece cu mult comorile științei și ale filosofiei! Creștinismul stăpânește sensul vieții – care nu e un sens tragic. Sau, în orice caz, de un tragic omenesc.

Să lămurim. Înțelegeți tragicul insurmontabil al grecului – singur în fața unui destin irațional, imoral, străin? Tragicul creștin e altul: neputința de a rămâne întotdeauna creștin, dualismul carne-duh, slăbiciunea care îl târăște – și e bine să-l târască – în viața păgână, senzuală. Tragicul vieții creștine e fecund. Pentru că pe acest dualism dureros carne-duh se întemeiază cel mai mare bine al umanității: personalitatea. Eu cred că numai un creștin poate avea o personalitate, care, pentru mine, înseamnă: echilibrarea într-o sinteză originală a celor două tendințe potrivnice.

Viața creștină înseamnă siguranța valorii sufletești și a permanenței acestei valori. Așadar optimism, încredere, drum-drept, rodnicie. Așadar, orice drum ar apuca, o conștiință contemporană ajunge la creștinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va împlini târziu, spre sfârșit de viață tristă. Dar se va împlini. Și el va fi luminarea de pe urmă. Care, la unii, se va rosti: Cred într-unul Dumnezeu. Iar la alții va transfigura viața, făcând-o rodnică, adâncind-o, lărgind-o și exaltând-o până la proporții de vis. Iar la alții, luminarea va aduce hotărârea renunțării la viață. Renunțarea eroică, pe care toți trebuie s-o jinduim, și către care nu se înalță decât personalitățile autentice și crunt încercate în lume.

Mircea Eliade, „Profetism Românesc”, 12 noiembrie 1927

PROGRAM TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL „ION DACIAN” – DECEMBRIE 2023

romania in sarbatoare, teatrul de opereta ion dacian

ROMÂNIA ÎN SĂRBĂTOARE

1 decembrie 2023, ora 19:00

La Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, sărbătorim ziua de 1 Decembrie într-un mod cu totul deosebit prin intermediul unei serii captivante de momente artistice, îmbinate armonios cu autenticitatea muzicii românești și frumusețea dansului.

În cadrul evenimentului intitulat „România în sărbătoare” vă invităm să luați parte la o experiență memorabilă, unde soliști remarcabili ai teatrului și ansamblurile orchestră, cor și balet se vor uni într-o simfonie fascinantă, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Ilie.

De asemenea, vom avea și doi invitați speciali: Valențiu Grigorescu (solist pian) și Antonio Nicholas Piculeață (solist vioară).

Evenimentul va fi prezentat de Oana Rusu și Victor Bucur.

voievodul tiganilor, teatrul de opereta ion dacian

VOIEVODUL ȚIGANILOR

2 decembrie 2023, ora 18:00

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

Distribuție:

Barinkay: Mihai Urzicana

Saffi: Tina Munteanu

Czipra: Raluca Ciocă

Arsena: Mediana Vlad

Ottokar: Daniel Andrei Găină-Cojuharov

Zsupan: Florin Ganea

Mirabella: Mioara Manea Arvunescu

Carnero: Victor Bucur

Homonay: Marius Mitrofan

Conducerea muzicală: Constantin Grigore

Coordonare scenică: Valentino Tiron

Dirijor cor: Aurel Muraru

Coregrafie: Andreea Constantinescu Fuciec

Scenografie: Elisabeta Făcăianu

Asistenți coregrafie: Monica Ștraț, Raluca Herciu

Pregătirea muzicală: Gönul Aptula, Adina Cocargeanu, Andreea Dobia, Alexandru Burcă

jack intre dragoste si nebunie, teatrul de opereta ion dacian

JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ȘI NEBUNIE

3 decembrie 2023, ora 18:00

Jack, între dragoste și nebunie este un musical în două acte, semnat Diego Mecchi, după romanul „Jack, între nebunie și dragoste: conflictele unui criminal în seriebazat pe povestea renumitului criminal în serie Jack Spintecătorul.

Povestea musicalului aduce în prim plan o istorie inedită  dar și o posibilă versiune a faimoasei istorii care a zguduit Anglia victoriană și continuă să domine mitologia urbană britanică. Întrebarea cine a fost Jack Spintecătorul și care au fost motivele crimelor sale – frământă societatea europeană mai bine de un secol.

Având la bază numeroasele variații ale istoriei lui Jack, musicalul încearcă formularea unei noi posibile dar și plauzibile explicații a evenimentelor.  Autorul face apel la o serie de justificări freudiene transpunând în limbajul genului muzical frământările unei minți alienate. Conflictul este potențat și de o istorie de iubire și numeroase intrigi  de factura unui detectiv- totul culminând cu scene de nebunie și adevărat tumult psihotic.

Scris în maniera unui musical postmodern Jack, între dragoste și nebunie păstrează totuși o serie de procedee clasice sprijinindu-se  pe calitățile actoricești ale interpreților, apelând la bogăția mijloacelor de expresie specifică artiștilor teatrului muzical și oferind publicului o gamă variată de impresii dramatice.

Povestea lui Jack Spintecătorul transpusă și regândită, într-o manieră originală, devine un pretext plauzibil pentru o  lucrare muzicală de tip crossover în care procedeele muzicii rock se transfigurează cu ajutorul tehnicii belcanto într-o lucrare care tranșează istoria lui Jack ca pe o destăinuire profund personală a autorului.

Conducerea muzicală: Alexandru Ilie

Distribuție:

JACK / GEORGE Florin Budnaru

MARY Gabriela Daha

JOHNNY Adrian Nour

WOLF Florin Ganea

JANE Daniela Bucșan

CONDER Daniel Andrei Găină-Cojuharov

DANIELAndrei Pleșca

MATROANA DE BORDEL / (brothel) Madam: – Ioana Băiașiu

VÂNZĂTORII DE CARNE / Meat merchants: – Arnold Mack, Alexandru Vasile

VÂNZĂTORII DE PEȘTE / Fish merchants: – Răzvan Rusu, Marius Meragiu

SANITARUL DE LA MORGĂ / Diener: – Alin Țintea

MĂTURĂTORI / Street cleaners: – Alois Doboș, Mihăiță Radu

HINGHER / Dog catcher: – Bogdan Ardeleanu

POLIȚIȘTI / Cops: – Alexandu Onea, George Matei

LONDONEZII / Londoners: – Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu, Cătălin Cocheș

DEMONUL AZRAEL/ Azrael Demon: – Marian Chirazi

MAMA LUI JACK / Jack’s mother: – Cristina Osiceanu

PRIMA VICTIMĂ A LUI JACK / Jack’s first victim: Eugenia Stoian

A DOUA VICTIMĂ A LUI JACK / Jack’s second victim: Carmen Anghel

A TREIA VICTIMĂ A LUI JACK / Jack’s third victim: Cristina Georgescu

A PATRA VICTIMĂ A LUI JACK / Jack’s fourth victim: Sabina Ioniță

A CINCEA VICTIMĂ A LUI JACK / Jack’s fifth victim: Luminița Florescu

PROSTITUATE DE CARTIER / Neighbourhood prostitutes: Cristina Popa, Aurelia Tudor, Cristina Cojocaru, Ana-Maria Moldoveanu, Carmen Anghel, Ana Maria Racu, Sabina Ioniță, Eugenia Stoian, Andreea Bârzescu, Camelia Ghiță

ORĂȘENII / Townsmen: Cătălin Cocheș, Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu

MARIONETE / Puppets: Eugenia Stoian, Sabina Ioniță, Andreea Bârzescu, Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Maria Rogojan, Alexandra Borîia, Oana Vâlceanu, Marina Stanciu

PERSONALITĂȚILE LUI JACK / Jack’s personalities: Andrei Ciobanu, Albertino Neagu, Vlad Țențu, Ștefan Băloi, Marius Merdicos, Marian Chirazi

DEMONI / Demons: Ștefan Băloi, Andrei Ciobanu, Vlad Țențu, Albertino Neagu, Marius Merdicos, Marian Chirazi, Eugenia Stoian, Andreea Bârzescu, Oana Vâlceanu, Marina Stanciu, Sabina Ioniță, Alexandra Borîia, Maria Rogojan

CADAVRE / Corpses: Eugenia Stoian, Andreea Bârzescu, Oana Vâlceanu, Camelia Ghiță, Sabina Ioniță, Alexandra Borîia, Maria Rogojan, Marian Chirazi, Marius Merdicos, Ștefan Băloi, Andrei Ciobanu, Vlad Țențu, Albertino Neagu

FANTOME / Ghosts: Marian Chirazi, Ștefan Băloi, Vlad Țențu, Albertino Neagu, Sabina Ioniță, Maria Rogojan, Andreea Bârzescu, Camelia Ghiță

Dirijorul corului: Aurel Muraru

Scenografia: Vladimir Turturica

Coregrafia: Damiano Bisozzi

Asistent regie: Sorina Raluca Micșunescu

Asistent coregrafie: Levente Szasz

Muzica și libretul: Diego Mecchi

Orchestrația: Gaspare Bartelloni

Aranjamentul muzical: Matteo Teani și Howl Jordan

Traducerea și adaptarea: Cezar Helmis

Consultant lingvistic: Dr. Cristina Deutsch

Regia artistică: Andrei Munteanu

te iubesc te vreau dar te schimbi, teatrul de opereta ion dacian

TE IUBESC, TE VREAU, DAR TE SCHIMBI!

(Avanpremieră) – Producție a Asociației CREAS

9 decembrie 2023, ora 19:00

„Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” este un cabaret muzical care, prin filtrul umorului și al cântecului, abordează cu sinceritate tematica dragostei în toate stadiile sale: de la dating, cu momente lui dulci-amărui, la complexitatea relațiilor dintre doi oameni, căsătorie, parenting și, în final, la ideea de a îmbătrâni cu persoana iubită.

Prezentat în premieră națională de către Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” spectacolul „Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” aduce în prim-plan tema iubirii și a relațiilor umane, explorând complexitățile și provocările care însoțesc căutarea dar și menținerea iubirii și a relațiilor de-a lungul vieții.

Această producție originală impresionează prin versurile pline de umor și înțelepciune ale lui Joe DiPietro, în traducerea Geaninei Jinaru-Doboș, alături de muzica inspirată și captivantă a lui Jimmy Roberts, care împreună creează o experiență muzicală și teatrală memorabilă.

Spectacolul a fost montat cu succes în peste 500 de orașe, fiind al doilea cel mai longeviv musical din istoria Off-Broadway, și are atuul de a oferi o perspectivă onestă, necosmetizată, dar duioasă asupra relațiilor interumane, cu bune și cu rele. Despre iubiți, soți și soții, socri și copii, musicalul ne amintește că, pe cât de dificilă poate fi, iubirea este o sursă principală de bucurie și conexiune profundă în viețile noastre.

„Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” ne amintește tuturor că iubirea și relațiile umane pot fi complicate, dar sunt, în cele din urmă, o sursă de bucurie și conexiune profundă în viețile noastre.

Este un spectacol care te va face să râzi și să-ți amintești de propria călătorie a iubirii.

CU PARTICIPAREA ACTORILOR

Tania Popa

Amelia Antoniu

Anca Florescu

Letiția Vlădescu

Victor Bucur

Valentino Tiron

Silviu Mircescu

Daniel Burcea

Dansatori:

Relu Dobrin, Sabina Ioniță

Cu participarea orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Regie: Victor Bucur & Daniel Burcea

Scenografie: Vladimir Turturica

Costume: Tania Popa

Coregrafie: Relu Dobrin

Lighting design: Costi Baciu

my fair lady, teatrul de opereta ion dacian

MY FAIR LADY

10 decembrie 2023, ora 18:00

„My Fair Lady” este povestea omului simplu care vrea să se depășească, să învețe carte și să se bucure de viață. În aceeași măsură este și povestea celui care are ambiția să-și folosească știința de carte pentru a șlefui un caracter uman și de a-l înzestra cu ceea ce omul trebuie să aibă mereu la îndemână: o vorbire aleasă și îngrijită, instrument infailibil de autocunoaștere.

Dacă Pygmalion în antichitate se îndrăgostește de statuia lui perfectă, Higgins de astăzi își vede opera vorbind, cântând, dansând și se prinde în jocul fără reguli ale dragostei.

​În fapt, în „My Fair Lady”, cei doi protagoniști se apropie și se resping, se urăsc și se admiră, se exclud și se apropie într-un permanent, du-te vino, muzical. Muzica însoțește, cu farmecul ei tutelar, această fugă către perfecțiune, către ideal.

„​Am muncit cu drag și abnegație alături de scenografă, dirijori, coregraf, orchestră, balet, cor, maestru de lumini, ca să nu mai vorbesc de soliști, pentru a ne apropria, pe cat posibil, de tot ce este omenesc în această capodoperă.”

Ion Caramitru 

Conducerea muzicală: Constantin Grigore

Distribuție:

Henry Higgins – Stefan Popov

Eliza Doolittle – Rodica Ștefan

Colonel Pickering – Cristian Caraman

Alfred P. Doolittle –  Orest Pîslariu-Ranghilof

Freddy Eynsford-Hill –  Andrei Pleșca

D-na Pearce – Mioara Curechian

D-na Higgins – Eugenia Ilinca

D-na Eynsford-Hill – Ligia Dună

 Harry:  Marius Meragiu

Jamie:  Mihăiță Radu

Profesor Karpathy: Lorendi Rădulescu

Regina: Georgeta Grigore

Prințul Lothar: Iulian Rădoi

George-cârciumarul: Arnold  Mack

Omul din Selsey:  Alois Doboș

Omul din Hoxton: Alin Țintea

Lordul Boxington: Victor Bunea

Lady Boxington: Claudia Deleanu

Sir Temistocles Stephanos: Cătălin Cocheș

D-na Hopkins: Ileana Lenghel

Majordomul: George Matei

Polițistul: Alexandru Onea

Florăreasa din fața casei lui Higgins: Monica Marin

Charles șoferul: Octavian Ștefănescu

Regizor: Ion Caramitru

Scenografia și costumele: Viorica Petrovici

Light Designer: Lucian Moga

Asistent light designer: Cristian Șimon

Coreografie: Florin Fieroiu

Dirijor cor: Aurel Muraru

Asistent coreografie: Monica Ștraț, Raluca Herciu

Coordonator artistic: Andrei Munteanu

Libretul și adaptarea: ALAN JAY LERNER

rebecca, teatrul de opereta ion dacian

REBECCA

16 decembrie 2023, ora 18:00

„Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette”, va avea premiera la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în regia lui Attila Béres în datele de 16, 17 și 18 iunie 2023, la ora 19.00, urmate de încă 2 reprezentații în datele de 1 și 2 iulie 2023.

Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds” și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.

Musicalul a fost prezentat în premieră la Viena, la Raimund Theater, pe 28 septembrie 2006, regia Francesca Zambello, și a devenit în scurt timp un succes internațional, jucându-se cu casa închisă pentru mai bine de trei ani consecutiv. În anii care au urmat, musicalul a fost montat cu același succes în Japonia, Finlanda, Ungaria, Suedia, Germania, Elveția, Rusia, Serbia și Cehia. Pe 4 septembrie 2023 este programată premiera la Charing Cross Theatre din Londra în regia lui Alejandro Bonatto.

Musicalul adus pentru prima oara în Romania de către Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” în stagiunea 2010-2011, se va juca în premiera în sala noua a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,din B-dul Octavian Goga Nr. 1, alăturându-se titlurilor celebre din repertoriul actual, dintre care amintim: My Fair Lady, Voievodul Țiganilor, Secretul lui Marco Polo, Kiss me, Kate!, Victoria și-al ei Husar sau Țara Surâsului.

Conducerea muzicală: Constantin Grigore

Distribuție:

Ich: Cristina Popa

Maxim de Winter: Florin Budnaru

Mrs. Danvers: Georgiana Mototolea

Jack Favell: Cătălin Petrescu

Frank Crawley: Florin Ganea

Ben: Dumitru Filip

Edythe Van Hopper: Bianca Ionescu-Ballo

Beatrice Lacy: Amelia Antoniu

Giles Lacy: Orest Pîslariu-Ranghilof

Colonelul Julyan: Andras Demeter

Judecătorul Horridge: Anton Zidaru

Traducere și adaptare în limba română: Ernest Fazekas

Un spectacol de Attila Béres

Coordonator Muzical: Tamás Bolba (Ungaria)

Decor: Balázs Horesnyi (Ungaria)

Costume: Rita Velich (Ungaria)

Coregrafie: Ákos Tihanyi (Ungaria)

Dirijor cor: Aurel Muraru

Asistent regie: Victor Bucur

Asistent coregrafie: Rita Szuts (Ungaria), Relu Dobrin, Levente Szasz

Light design: László Nagy (Ungaria)

Sound design: Tamas Istvan Ditzman (Ungaria)

Producător delegat general: Corina Ștefan

gala bianca ionescu-ballo, teatrul de opereta ion dacian

GALĂ ANIVERSARĂ BIANCA IONESCU-BALLO (40 DE ANI)

17 decembrie 2023, ora 19:00

O carieră artistică de excepție, așa cum este cea a sopranei Bianca Ionescu-Ballo, nu poate fi sărbătorită altfel decât într-un mod grandios!

Prin urmare, pe data de 17 decembrie, sărbătorim peste 40 de ani de realizări uimitoare pe marile scene naționale și internaționale cu o Gală aniversară de neuitat.

Elegant, distinsa Bianca Ionescu-Ballo ne înaintează invitația:

„O călătorie străbate viața… alături de prieteni dragi. Pornim prin lume în acorduri clasice, folclorice, în ritm de tango sau de jazz, cântate și dansate, povestite și ilustrate. Un parfum de flori muzicale prețioase, pe care vă invităm să-l redescoperim împreună.”

Dirijor: Constantin Grigore

Distribuție:

Bianca Ionescu-Ballo

Alfredo Pascu

Mihai Urzicana

Florin Budnaru

Florin Ganea

Alexandru Burcă – pian

Victor Bucur – prezentator

Personalități invitate:

Angela Buciu

Ozana Barabancea

Stephan Poen

liliacul, teatrul de opereta ion dacian

LILIACUL

30 decembrie 2023, ora 18:00

„Liliacul” este o operetă captivantă compusă de Johann Strauss-fiul, cu libretul scris de Karl Haffner și Richard Genée. Premiera acestei operete a avut loc în Viena, pe 5 aprilie 1874 și a devenit rapid una dintre cele mai iubite și reprezentate creații din repertoriul genului.

Acțiunea se desfășoară în Viena, în secolul al XIX-lea și urmărește povestea lui Gabriel von Eisenstein, un bărbat amuzant și carismatic care se confruntă cu diferite peripeții în timpul unei serii de petreceri și confuzii. Gabriel trebuie să ispășească o scurtă pedeapsă în închisoare pentru o faptă minoră, însă, în loc să meargă direct la închisoare, el acceptă să petreacă ultima seară în libertate la o petrecere fastuoasă ce urma să aibă loc la reședința prințului Orlofsky chiar în noaptea dintre ani. În timpul petrecerii, Eisenstein se îndrăgostește de o misterioasă contesă maghiară, care este de fapt Rosalinda, soția lui, prezentă la petrecere din dorința de a-i testa fidelitatea.

Un alt personaj cheie al operetei este Doctorul Falke, prietenul lui Eisenstein, care încearcă să se răzbune pentru o farsă pe care i-a facut-o Eisenstein în trecut. Astfel, el pune la cale o serie de evenimente împreună cu prințul Orlofsky care aduc în lumină toate secretele personajelor.

Toate aceste confuzii și dezvăluiri hilare fac din „Liliacul” o comedie plină de suspans, umor, farmec și muzică încântătoare, care continuă să aducă bucurie publicului de peste un secol. Cu personaje complexe, subiecte amuzante și o muzică memorabilă, această operetă rămâne una dintre cele mai iubite creații ale lui Johann Strauss- fiul și o bijuterie a teatrului muzical vienez.

Conducerea muzicală: Constantin Grigore

Distribuție:

Eisenstein: Andrei Pleșca

Rosalinda: Paricia Seymour

Adela : Mediana Vlad

Falke: Cătălin Petrescu

Frank: Marius Mitrofan

Orlofsky: Claudia Deleanu

Alfred: George Vîrban

Blind: Mihăiță Radu

Frosch: Valentino Tiron

Ida: Litiția Vlădescu

Ivan: Septimiu Urzică

Libretul: Karl Haffner, Richard Genée după vodevilul „Le Revéillon” de Henri Melhac și Ludovic Halévy

Coordonare scenică și adaptare text: Valentino Tiron

Coregrafia: Iolanda Petrescu

Scenografia: Vladimir Turturica

Asistent coregrafie: Mircea Crăciun

Dirijor cor: Aurel Muraru

Bilete pe Ticketstore.ro