22/10/2024 - Revista România Culturală

Constantin Corneanu – Mareșalul Antonescu obținuse condiții mai bune pentru armistițiu. Decizia luată la 23 August 1944 reprezintă cea mai mare EROARE politico-militară, din istoria României

Reputatul istoric Constantin Corneanu susține că Mareșalul Ion Antonescu obținuse condiții mai bune pentru armistițiu din partea sovieticilor, înainte de a fi deposedat de putere printr-o „lovitură de stat” pe 23 august 1944.

Mai exact, istoricul argumentează că în noaptea de 22 spre 23 august 1944, de la Stockholm a venit o telegramă din partea URSS, care conținea acceptul sovietic pentru condițiile puse de Mareșal.

Față de condițiile acceptate de Iuliu Maniu și Regele Mihai, mareșalul Antonescu obținuse și o zonă „neutră”, în care să nu intre niciun picior de soldat străin, care să asigure independența decizională a statului român. Mai mult, susține Corneanu, sovieticii acceptaseră ca România să nu întoarcă armele împotriva Germaniei, ca o condiție formală pentru armistițiu.

Iuliu Maniu

Din păcate, omul de încredere al lui Iuliu Maniu (foto) din Ministerul de Externe, Grigore Niculescu – Buzești, a sustras telegrama și nu a mai ajuns la Mareșal.

„În opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) care conţinea acceptul sovietic privind modificarea articolului unu din clauzele de armistiţiu, respectiv neîntoarcerea armelor contra germanilor ca fiind o condiţiune formală, şi nu numai, a sosit, după părerea mea, în noaptea de 22 spre 23 august 1944 şi a fost sustrasă de către Grigore Niculescu-Buzeşti, directorul Cabinetului Ministrului şi Cifrului din Ministerul Afacerilor Externe, membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi omul de încredere al lui Iuliu Maniu.”

O dovadă a faptului că telegrama a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc: „(…) În ce ne priveşte, avem distinse mărturii şi documente din care reiese felul cum am pregătit noi armistiţiul. Acest lucru este important, alături de discuţiunile pe care le duceam noi pe sub mână, în mod foarte timid. A avut nişte tentacule şi dl. Mihai Antonescu, răspândite în mai multe părţi ale Europei.

Prin aceste tentacule, dânsul a prins câte ceva şi a avut unele sugestii. Între altele a avut sugestia şi i s-a pus în vedere că dacă se va face armistiţiu se va asigura o zonă neutră, liberă, în care să nu poată intra aliaţii. Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia (Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere)”, scrie Corneanu.

O dovadă suplimentară privind existența telegramei este și următoarea, afirmă istoricul:

„Putem adăuga la acest fragment de stenogramă şi dialogul desfăşurat la procesul din mai 1946, dintre Iuliu Maniu şi Mihai Antonescu, consemnat în depoziţia lui Iuliu Maniu, din ziua de 11 mai 1946, sâmbătă, ora 08.20:

«D-le Preşedinte, dacă d-l Maniu îşi aminteşte că a comunicat vreodată d-lui Mareşal Antonescu, mie sau oricărui membru al Guvernului despre ceea ce domnia sa afirmă azi, anume că Uniunea Sovietică ar fi consimţit modificarea articolului unu din clauzele de armistiţiu, şi anume neîntoarcerea armelor, drept condiţiune formală, în propriii termeni, a clauzelor de armistiţiu?», întreba cu durere şi profundă indignare, la proces, Mihai Antonescu. «Nu, nu mai puteam să fac lucrul acesta, fiindcă modificarea s-a întâmplat în ultima fază a tratativelor», mărturisea Iuliu Maniu”.

„Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.072 din 6 septembrie 1940 privind numirea președintelui Consiliului de Miniștri al României și prerogativele regale. Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a «Bătăliei pentru Armistiţiu». În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea «regimurilor de democraţie populară». Decizia luată la 23 August 1944 reprezintă cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute”, a concluzionat Corneanu, într-un articol publicat în Evenimentul Istoric, citat de aesgs.ro.

22/10/2024/0 Comments/by Patrick Matis

Prezentări, Stiri

Amphitrio a deschis prima stagiune de jazz de la Ateneul Român

Amphitrio a deschis prima stagiune de jazz de la Ateneul Român, organizată de Filarmonica George Enescu în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), un eveniment inedit pentru această locație emblematică din București, cunoscută în mod tradițional pentru concertele de muzică clasică. Această inițiativă reprezintă un pas important în diversificarea ofertei culturale din capitală, atrăgând un public nou și aducând pe scenă artiști de jazz consacrați.

Seria de concerte lunare a fost deschisă de grupul Amphitrio, iar succesul evenimentului a fost răsunător. Biletele au fost epuizate în mai puțin de 2 zile de la punerea în vânzare, iar datorită cererii publicului, organizatorii au decis să programeze un al doilea concert, în aceeași zi.

După succesul de la Ateneu, grupul Amphitrio va concerta în această seară în cadrul celui mai important festival de gen din regiunea caspică: Baku Jazz Festival, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), marcând un moment important pentru jazz-ul românesc, care ajunge rar în această regiune.

„Această stagiune, unică în istoria Ateneului Român, arată că, în sfârșit, jazz-ul și artiștii de jazz au ajuns acolo unde merită să fie, pe scena celui mai important edificiu al muzicii din țară. Sperăm ca stagiunea să devină o tradiție, contribuind astfel la consolidarea culturii genului în România.” – Sebastian Gheorghiu, curatorul stagiunii de jazz și manager cultural

Amphitrio, care a avut o prezență notabilă și la The Jazz Cave Festival, ediția a IV-a, este un trio românesc cunoscut pentru abordările unice și inovative asupra jazzului.

Următorul concert din cadrul stagiunii de jazz la Ateneul Român va avea loc pe 11 noiembrie, când pe scenă va urca North Sea Strings Quartet, cvartetul de coarde jazz olandez al momentului. Instrumentiștii improvizatori aduc o lumină nouă asupra cvartetului de coarde tradițional prin improvizațiile lor expresive, stilurile inovatoare de interpretare și compozițiile idiosincratice, inspirate de jazzul modern, muzica mondială, muzica clasică modernă și EDM. În acest fel, ei construiesc pe o tradiție tânără care a început cu grupul american Turtle Island Quartet în 1985.

This slideshow requires JavaScript.

Amphitrio

Amphitrio este un proiect de jazz contemporan iniţiat în anul 2020, avându-i în componenţă pe pianistul și compozitorul Andrei Petrache, basistul Mike Alex și percuţionistul Philip Goron, instrumentiști cu o fundaţie solidă în muzica clasică și alternativă.

Povestea din spatele acestui trio vorbește despre prietenie, despre plăcerea de a cânta și de a improviza într-o formulă bine sudată, indiferent de faptul că fiecare dintre cei trei activează simultan în multiple alte proiecte.

Repertoriul Amphitrio conţine piese originale scrise de Andrei Petrache într-o zonă a jazz-ului modern, cu influenţe din jazz-ul nordic contemporan și culori balcanic-orientale, dar și amprente din heavy rock și muzică electronică. Prin lansarea celor două albume de debut, „Points” și „Seasons” (2023), Amphitrio a început să exploreze tot mai multe subgenuri ale domeniului electro-groove, continuând astfel să își extindă orizontul creativ, iar odată cu lansarea celui de-al treilea album muzical, „Timelines” (2024), trio-ul își lărgește și mai mult aria stilistică.

Până în prezent cei trei au cântat la festivaluri de renume precum Jazz in the Park (2022, 2023, 2024), Gărâna Jazz Festival (2024), JazzX (2023), Sepsi Jazz&Blues Festival (2022, 2024), Oradea Festifall (2023), The Jazz Cave Festival (2023, 2024), Waha Festival (2024), Jazz On The Rooftop (2024), Vadoo Fest (2024) și au susţinut zeci de alte concerte de jazz, atât în București, cât și în ţară. Printre realizările trio-ului se remarcă obţinerea premiului pentru Cea Mai Bună Compoziţie la Concursul Jazz in the Park (2023).

Turneul Internaţional „What Freedom Sounds Like”, din care face și concertul de la Ateneul Român, derulat în lunile octombrie-noiembrie 2024, este prima apariţie a trio-ului pe scenele de jazz din Europa și Asia. Amphitrio concertează în Berlin, Baku, Viena, Bratislava, Brno, Belgrad, Sofia, Budapesta, Cracovia, Aalborg, Köln, Frøstrup, Mönchengladbach.

MEMBRI

Andrei Petrache (pian)

Andrei Petrache (pian), dublu licenţiat în Compoziţie Clasică și Dirijat Orchestră, și absolvent al programului de masterat Stil și Limbaj Compoziţional din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din București, este, în prezent, doctorand și cadru didactic asociat la aceeași instituţie. Lucrările sale au obţinut peste 30 de premii la competiţii naţionale și internaţionale de compoziţie, fiind interpretate în orașe importante din Europa și Asia. De asemenea, a obţinut multiple premii în context naţional și internaţional și din calitatea de pianist, activitatea sa din ultimul timp fiind orientată spre scena de jazz. Colaborările sale includ artiști de renume precum Nicolas Simion, Sorin Romanescu, Cătălin Milea și alţii, precum și numeroase alte proiecte de jazz și muzică alternativă. Până acum, Andrei a evoluat pe scene din Europa, Asia și America de Nord.

Alexandru (Mike) Marin (contrabas și bass electric)

Alexandru (Mike) Marin (contrabas și bass electric) a absolvit Facultatea de Compoziţie, Muzicologie și Pedagogie Muzicală – secţia Compoziţie Jazz din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din București. De-a lungul timpului, acesta a obţinut premii la diverse competiţii și a acumulat o vastă experienţă concertistică, atât ca solist, cât și ca membru în orchestră, în România și în Europa. În prezent, Mike colaborează cu orchestre recunoscute precum Bucharest Jazz Orchestra, Big Band Radio și Orchestra Simfonică București (OSB), dar și cu artiști de renume precum Nicolas Simion, Sorin Zlat, Mircea Tiberian, Sebastian Burneci, Cătălin Milea, Simona Strungaru și alţii, fiind totodată implicat și în proiectele Norzeatic și Qinta Spartă și Sebastian Burneci Quintet.

Philip Goron (tobe)

Philip Goron (tobe) este absolvent al Facultăţii de Interpretare Muzicală, secţia Percuţie, de la Universitatea Naţională de Muzică din București, și al programului de studii Young Masters la Universitatea de Muzică și Artă a Spectacolului din Viena (MDW). În 2023, Philip a fost distins cu bursa Yamaha pentru Interpretare Muzicală – Percuţie și cu Bursa de Excelenţă oferită de Universitatea de Muzică din București. Actualmente, el activează atât în domeniul muzicii clasice, cât și în cel al world music și jazz. Astfel, Philip colaborează ca percuţionist cu orchestrele unor instituţii de prestigiu precum Filarmonica George Enescu, Opera Comică pentru Copii și Teatrul Naţional de Operetă și Musical din București. De asemenea, este activ ca toboșar în proiecte de world music și jazz, printre care Mădălina Pavăl Orchestra, Luiza Zan Quintet și Răzvan Florescu Quintet.

22/10/2024/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Miron Manega – Nu există fatalism mioritic! Ciobanul din „Mioriţa” este învingătorul absolut, nu învinsul

„Scoateţi Mioriţa de pe drapel!” – spunea cu ani în urmă, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Şi el, şi Nicu Covaci, ca şi alţii, mai prestigioși sau mai mărunţi, au fost victimele unei colosale manipulări istorice, denumită – ba chiar „branduită” în acest sens – fatalism mioritic. O formidabilă demonstraţie de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără „preparaţie”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.

Cică blestemul naţiei noastre e filosofia acestei minunate balade. Fals! Ar fi bine să fie aşa – din motivele pe care am să le prezint – dar nu e aşa! În Mioriţa nu se scrie sau nu se spune nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confraţi decât în minţile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o importanţă fundamentală: „ŞI DE-A FI SĂ MOR”…

Să recitim povestea, care e foarte simplă şi foarte explicită din punct de vedere epic… Aflăm din primele şase versuri că trei ciobani se „deplasau” cu turmele „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine sunt ciobanii: „Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Şi unu-i Vrâncean”.

Urmează conflictul: „Iar cel Ungurean,/ Şi cu cel Vrâncean,/ Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel Moldovan,/ Că-i mai ortoman/ Ş’are oi mai multe,/ Mândre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi!”…

Să facem un stop cadru! Aşadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” şi „are oi mai multe, mândre şi cornute”. Se presupune aşadar că era un om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” performantă în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi. Subliniez: performaţele lui „ciobăneşti” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte cuvinte, cel mai „şmecher”! Aşa cum se întâmplă în viaţă (şi în filmele cu personaje pozitive şi negative), prosperitatea Moldovanului generează în ceilalţi doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de „şmecheri”, aceştia nu pot rezista „concurenţei” decât eliminându-l, ceea ce se şi hotărăsc să facă: „Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare”…

Abia aici apare în ecuaţie mitologicul, intervenţia divină. Prin vocea oii, care i se adresează direct, avertizându-l: „Stăpâne, stăpâne,/ Îţi cheamă ş’un câne,/ Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc,/ Că l’apus de soare”… etc.

Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba, ceva abilităţi transcendentale, o aude, o înţelege şi-i spune: „Oiţă bârsană,/ De eşti năzdrăvană/ ŞI DE-A FI SĂ MOR / În câmp de mohor,/ Să spui lui Vrâncean/ Şi lui Ungurean…”

Aici se află cheia întregii mistificări. Versul „ŞI DE-A FI SĂ MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenţie, fie cu intenţie, în toate exegezele despre fatalismul mioritic al naţiei. Fatalism care a fost virat, prin interpretare şi inducţie, spre obedienţă, spre lipsa de coloană vertebrală a ciobanului (şi a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de coloană vertebrală în ceea ce ne priveşte, dar asta n-are legătură cu Mioriţa. Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers!

Mioriţa este un testament. Într-un testament i se spune legatarului (oiţei bârsane, în cazul de faţă) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puţin probabil ca un individ care şi-a dovedit calităţile practice, luptându-se să fie cel mai bun pe domeniul lui de referinţă (cel mai „ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o supoziţie postconcepută în secolul XX. E ilogic. Dacă acest lucru ar fi fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT nimic în acest sens! Scrie doar atât: „şi de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriţei – mai rudimentare ca expresie artistică – în care ciobanul chiar luptă şi chiar îi învinge pe ceilalţi doi. În forma de faţă, esenţializată, Mioriţa este un testament. Într-un testament ţi se spune ce să faci „după” și numai „în caz că…”, nu „înainte de”. Şi dacă tot e să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul să nu lupte pentru a-şi apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă? Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în laşitatea noastră. Preferăm să aruncăm pe seama unei fatalităţi istorice propria blazare sau neputinţă, ca să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Şi l-am transformat pe cioban într-un fel de „acarul Păun” al vinovăţiei noastre.

În fapt, ciobanul din Mioriţa nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca pe o înfrângere! O transfigurează în nuntă cosmică şi ne-o livrează ca model. Iar noi – ce-am înţeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins. Nici în viaţă, nici în moarte.

Mioriţa nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali suntem noi, care înţelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Şi astfel, prin înlocuirea Mioriţei cu o clonă obţinută în laborator şi botezată cu numele originalului, s-a ajuns la confecţionarea unei întregi paradigme a obedienţei. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am uitat că verbele au, în limba română, condiționalul optativ și am început să urâm Mioriţa, ale cărei sensuri şi semnificaţii ne scapă. Am ajuns să ne fie ruşine cu cea mai virilă, cea mai profundă şi cea mai complexă baladă a noastră. Şi una dintre cele mai frumoase din lume… În consecinţă, aş relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea formulă: „Daţi jos de pe drapel clona Mioriţei şi puneţi originalul!”

Nota redacției Revista România Culturală:

Nicu Covaci, în ultimul documentar despre Pheonix („Har-Jar”) de la TVR a afirmat clar că știe de varianta sârbească a Mioriței în care baciul moldovan nicidecum nu se lasă fatalist prins și omorât de cei doi, ci din contră, în varianta respectivă, îi prinde și le dă o mamă de bătaie, acestea fiind exact cuvintele lui Nicu Covaci. Deci, nicidecum artistul fondator Pheonix nu s-a lăsat manipulat, considerând acea variantă ca fiind cea reală.

A consemnat pentru dumneavoastră Miron Manega via CERTITUDINEA.COM.

22/10/2024/0 Comments/by Patrick Matis

Share this:

Amphitrio

MEMBRI

Share this:

Nota redacției Revista România Culturală:

Share this: