Aristotel: „Nu există geniu fără un dram de nebunie.”
Oarecum par desuete încercările de a-i refuza lui Eminescu orice anomalie mentală marșându-se pe firava ipoteză că tocmai Titu Maiorescu și familia Slavici și-ar fi internat prietenul fără să-i vrea binele.
Anul trecut, Muzeul Luvru a reabilitat imaginea suferinzilor mental găzduind o expoziție dedicată în întregime figurii „Nebunului”. În limba română găsim un rezumat sugestiv aici:
Iar pe site-ul oficial aici:
https://www.louvre.fr/en/exhibitions-and-events/exhibitions/figures-of-the-fool
Un fragment elocvent găsim și în cartea „Omul și simbolurile lui” de dr. Carl Jung și colaboratorii săi.
„Astăzi, catalogul unei cunoscute galerii de artă din Zurich vorbește despre ‘obsesia aproape schizofrenică’ a unui artist celebru, iar scriitorul german Rudolf Kassner l-a descris pe Georg Trakl drept ‘unul dintre cei mai mari poeți germani’, continuând: ‘Era ceva schizofrenic la el. Se simte în opera sa; există și un strop de schizofrenie în ea. Da, Trakl este un mare poet.’ (Jung, p. 260)”.
Însuși Eminescu a invocat repetat cuvântul „nebun” sau „nebunie” în fantastica sa nuvelă „Avatarii faraonului Tlá” (foto), care e o proză mai „nebunească” decât „O făclie de paște” de Ion Luca Caragiale sau decât „Nebunul” de Savatie Baştovoi.
Și Gabriel-Andrei Stan a scris o lucrare elocventă, intitulată „Nebunia în literatura română didactică din secolele al XVI-lea – al XVII-lea: de la ‘Contemptus mundi’ la ‘umanismul optimist’”. Același autor a realizat și analiza „Nebunia și spiritul versatil al literaturii ruse”, iar într-o recenzie despre această carte se observă următoarele: „Pe fundalul opoziției radicale dintre artist și societate, geniul se definește în raport cu societatea pe care o consideră bolnavă, iar societatea îl consideră pe omul de geniu nebun.”
O altă voce în temă a fost scriitorul și psihanalistul Ion Vianu, care a murit în 2024. Astfel, în interviul „Nebunia este o operă”, din revista Dilema Veche.
Găsim întrebarea cheie:
– Nebunia ca imagine, poate şi din punct de vedere psihanalitic, cum ne-aţi explica-o?
Iată răspunsul regretatului Ion Vianu:
„Marele meu rateu în viaţă, deşi ratăm o mulţime de chestii, este că nu am scris o carte, pe care am proiectat să o scriu, dar nu cred că aş mai putea s-o scriu acuma. Ea ar fi putut să fie opus magnum pentru mine: ‘Nebunia ca operă’. Cred că chiar în sînul bolii psihice se manifestă pulsiunea de a construi. Bolnavul mintal construieşte, un delir este o operă, este un mod de a umple viaţa cu structură. Cineva care crede că este urmărit de poliţie, că este în centrul unui complot, construieşte un fel de roman. Deci nebunia este operă, una nescrisă. Asta este drama ei, că rămîne nescrisă. Este o operă care-l canibalizează oarecum pe cel care-o secretă, care mănîncă, care ucide. În loc s-o pui pe hîrtie şi să scapi de ea, vine ea asupra ta şi te distruge, te mănîncă, în cele din urmă. Dar asta înseamnă, totuşi, că, dacă nebunia este o operă, şi opera este în acelaşi raport cu nebunia. Ce te obligă să scrii un roman? La urma urmelor, nimic. Decît, poate, pulsiunea de a da un sens, o structură, de a da un sens narativ haosului interior. Pînă la urmă, există o rădăcină comună nebuniei şi povestirii”.
O altă idee tot mai des întâlnită e că unele anomalii mentale pot stimula creativitatea artistica. Iată doar câteva articole interesante în limba română:
https://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/trup-minte-suflet/creativitatea-boala-mentala-studiu-626378.html
Oameni de cultură, cu anomalii mentale, cu predicții științifice de anvergură
Și încă o idee interesantă, anomaliile mentale chiar ar putea înlesni accesul la informații profunde, universal valabile.
La Revista Cultura Română am mai scris despre articolul „Eminescu vs Einstein”, scris de fizicianul Cristian Presură pentru Editura Știință și Tehnică. Iar potrivit acestui material i se pot atribui lui Eminescu o serie de predicții fizice de anvergură.
Poetul american Allan Edgar Poe (1809 – 1849), suspectat că a murit de delirium tremens și de alte afecțiuni psihice, e trecut în istoria teoriilor cosmologice, prin faptul că în poemul său Eureka a oferit soluția la paradoxul „Olbers” dar și pentru că a descris expansiunea și colapsul Universului.
Will Durant
Despre Jonathan Swift, autorul „Călătoriilor lui Gulliver”, Will Durant a scris în seria a VIII-a din „Povestea Civilizației” că în ultima parte a vieții sale Jonathan Swift prezenta simptome de nebunie. Ori se știe că Jonathan Swift a intuit existența și orbitele a doi sateliți ai lui Marte cu 150 de ani înainte ca aceștia să fie descoperiți.
Noaptea Înstelată, de Vincent Van Gogh
Despre Vincent van Gogh sunt studii actuale care afirmă că în tabloul „Noaptea Înstelată” e surprinsă complicata teorie matematică a turbulențelor în condițiile în care matematicianul rus Kolomogorov s-a născut după ce a murit Van Gogh.
Andrei Kolomogorov
Un articol în acest sens a fost publicat de portalul Descopera sub titlul „Noaptea Înstelată, capodopera turbulentă a lui Vincent Van Gogh și dezbaterea privind arta, nebunia și geniul”.
Jackson Pollock lucrând
Despre pictorul abstract american Jackson Pollock (1912 – 1956) e știut că pictând în stări alterate de conștiință, de transă, a reușit să surprindă micro-materia.
La Revista Cultura Română am mai prezentat predicțiile astronomice ale pictoriței nordice Hilma af Klint care, tot pictând în transă, a surprins imagini cosmice cu aproximativ jumătate de secol înainte de a fi observate de telescoapele moderne.
Și, probabil, lista ar putea continua.
Sigur, nu e deloc obligatoriu ca orice schizofrenie să înlesnească o descoperire științifică de valoare. Dar iată că în unele cazuri s-a întâmplat așa. Iar aceasta ar fi un argument pentru un plus de empatie și înțelegere pentru cei suferinzi de afecțiuni mentale.
A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.
Nota redacției:
De multe ori se poate interpreta ad-literam chestiunea „nebuniei” geniilor științifice și artistice. Noi, la Revista România Culturală considerăm aspectul revelației prin care s-au realizat marile descoperiri din aceste discipline dimpreună, iar marii oameni de știință și artă au fost vehiculele perfecte pentru a ne revela nouă, lumii întregi, Marile Adevăruri Cosmice dar și Umane. Aceste revelații sunt stări superioare sau superlative de conștiință în care au intrat acești mari exegeți și prin care au primit informație din partea Universului, din partea lui Dumnezeu, din partea diverselor ierarhii divine sau chiar din partea anumitor ființe de natură superioară. Revelațiile au fost confirmate prin a deveni adevăruri științifice, ba chiar artistice și au rămas peste veacuri. Nu vorbim despre „revelațiile” primite după urma ingerării unor etno-botanice psihedelice, sau pentru că „nebunia” unora le permitea asemenea „lunecușuri”, ci pentru că puteau prin ei înșiși intra în asemenea stări superioare. Iar Mihai Eminescu era poate chiar unul dintre cei mai mari dintre aceia care au putut avea asemenea revelații.
