In Articole

O istorie putin cunoscuta – 1919: Armata romana a cucerit Ungaria, pentru a o elibera.

1919. ROMANI, TRECETI TISA!

Exista pagini din istoria noastra pe care, nu stiu de ce, le trecem sub tacere ca pe o rusine. Sa nu zica Europa ca am fost imperialisti? Sa nu se simta vecinii jigniti? Sau, pur si simplu, dintr-o modestie tembela? Ne e frica sa ne revendicam sau sa repunem in discutie personalitati remarcabile ale stiintei si culturii. Ne este frica sa ne impunem valorile. Avem vestigii pe care altii le-ar cauta cu lupa, ca sa-si incropeasca un strop de identitate, avem eroi care au dat tonul istoriei in Europa…

Una din paginile de glorie a fost anul 1919 cand, intr-un timp record, armata romana a cucerit Ungaria, pentru a o elibera. Armata bolsevica ungara a lui Bela Kun, coordonata direct de la Moscova (Lenin tocmai mutase capitala acolo), a fost realmente zdrobita, iar vechiul guvern ungar a fost reinstalat.

Regele Ferdinand, dintr-o noblete exagerata, nu a permis armatei sa arboreze drapelul romanesc pe cladirea Parlamentului de la Budapesta, asa cum ar fi fost indreptatit sa faca orice invingator. A facut-o in schimb sergentul Iordan (un oltean zanatec) care a cocotat, in varful catargului, deasupra drapelului maghiar, o opinca gaurita. Budapesta a fost eliberata de armata romana pe 4 august 1919.

Este o data pe care ungurii nu o vor sarbatori niciodata. Ar vrea s-o uite, desi a fost ziua eliberarii lor.

Razboiul dintre Romania regala si Ungaria bolsevica incepea in noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, cand Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui si garzile rosii maghiare atacau, la Ciucea si Tigani, posturile inaintate ale armatei romane. Contraofensiva romana a atins in patru zile zona Muntilor Apuseni si apoi linia raului Tisa.

La Oradea romani, unguri, germani si slovaci „intampina pe romani cu flori si cu strigate de bucurie, scoase in limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru ca i–au salvat de bolsevici. La 30 aprilie si 1 mai, trupele romane au ajuns la Tisa pe intreaga lungime a frontului, reusind sa faca jonctiunea cu trupele cehoslovace in zona Csap–Munkacs.

Cu toate acestea, pe 20 mai 1919, armata bolsevica a Ungariei reusea sa ocupe intreaga Slovacie.

Urmatoarele atacuri ale armatei bolsevice maghiare s-au desfasurat conform planurilor lui Lenin, care preconiza declansarea la scara europeana a unor mari demonstratii muncitoresti pentru apararea Ungariei bolsevice.

La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungara a atacat armata romana, reusind s-o respinga pana la Oradea. A avut loc o contraofensiva fulgeratoare si, dupa sapte zile de lupte crancene, trupele romane se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de rosiori, comandate de colonelul Rusescu, au pornit spre Budapesta unde au ajuns spre seara.

Istoriografia a consemnat data eliberarii Budapestei de bolsevism ca fiind 4 august 1919, ziua in care generalul Mardarescu a primit defilarea trupelor romane in capitala Ungariei.

Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul din Budapesta

(din insemnarile generalului Marcel Olteanu)

„…Si au intrat trupele noastre in Budapesta la inceputul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vinatori. Seful garzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat si foarte vioi.

Deasupra palatului a vazut Iordan cum filfiia in vint flamura ungureasca – rosu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a suparat prea tare, dar nici nu i-a placut… Dandu-si capela pe ceafa si scarpinindu-se dupa ureche si-a zis: ‘Sa dau jos steagul unguresc si sa pun fanionul de la companie?… Asta ar sti si madama de la popota domnilor ofiteri s-o faca’… ‘Dar am sa chibzuiesc in asa fel ca sa ramina de pomina si sa fie si talpa Romaniei razbunata…’.

Zis si facut. Chemand pe caprarul Bivolaru, s-au suit in norii Budapestei si au coborit steagul in lungul sforii, drept la jumatatea steajerului si, luand apoi opinca rasuflata a caprarului, s-a urcat ca un pui de urs si a pus-o drept caciula in capul steajerului, lasindu-i nojitele s-atirne-n vant.

Si asa a filfiit multa vreme in cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca romaneasca deasupra lui…

‘Cine oare sa fi facut aceasta tragica gluma? – imi zise tovarasul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care il cunoscusem in metropola maghiara; si zicand, imi arata cu mina privelistea originala si neasteptata, care oprea in drum si intorcea capetele si altor trecatori, ca fiind cel mai caracteristic si ironic simbol al ingrozitoarei realitati, al catastrofalei prabusiri a unui organism orgolios si despotic, tocmai sub calciiul acelui organism pe care tinuse genunchiul de fier atit amar de vreme, pe care intotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui si de care totusi o viata-ntreaga s-a temut’…

‘Cine oare sa fi dat vantului si sa fi ilustrat cu atita maiestrie si atit de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfintului Stefan?’, mai rosti domnul Ferency, cu privirea trista, pierduta in vazduh, intrebind parca cerul unguresc, dezolant de senin in ziua aceea. Apoi se intoarse cu privirea spre mine, si desi nu mai zicea nimic, am inteles ca ar vroi o lamurire.

Imi era mila de el, caci era un om distins la simtire. ‘Ma voi interesa, domnule doctor’, ii zisei cu o nuanta de induiosare si, apropiindu-ma de santinela, ii spusei sa strige pe seful garzii. ‘Este chiar acolea, domnule general’, imi raspunse vinatorul mic si indesat, incordindu-se si facind cu capul un gest despre cheiul Dunarii.

– Cum il cheama?

– Don sergent Iordan.

– Dar tu stii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineata si tot dansul a si executat ordinul… acum sta de un ceas acolo sa vada ce-o sa zica lumea si tot in cer se uita ca sa indemne si pe altii…

Ma-ntorc putin spre stanga si nu departe zaresc un sergent si un caprar, care, fara sa ma bage in seama, gustau cu frenezie roadele ispravii lor – ilustratia magistrala a unui moment istoric.

Priveau cand la trecatorii enervati si sanchii, cand la opinca impertinenta, si pe fetele lor tuciurii si asprite de viforul vremilor se lamurea cea mai desavirsita satisfactie.

Pareau niste inspirati si niste draci geniali. Intreaga oaste romaneasca, intreaga natie mi s-au parut ca se oglindesc in acesti doi zdrentarosi, sublimi chiar prin gradul de perfectiune la care poate ajunge o zdreanta…

De-as fi fost singur! O! i-as fi privit ceasuri intregi fara sa ma satur…

Si, poate, i-as fi luat de gat si i-as fi sarutat! Dar… le-am facut semn sa se apropie si, aratand domnului Ferency pe sergent, i-am zis incet, foarte incet: ‘Acesta este glumetul, care fara o intentie rautacioasa, desigur, si cu toata naivitatea unui poznas, te-a facut poate sa suferi’… Si domnul Ferency, scaldandu-si ochii intre genele-i umede, mi-a replicat cu adanca melancolie:

– Daca din sufletul si mintea unui simplu taran ca acesta s-a desprins o asemenea pozna, atunci nu ma mir ca sinteti aci!

In dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am indreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Ma simteam dator fata de Iordan; trebuia sa-i dau ceea ce in fata durerii domnului Ferency, nu i-am putut da.

L-am chemat – era nedespartit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat in gand si cum a infaptuit isprava lui. L-am laudat si mi-am plimbat mana mult pe fata lui supta si radioasa si i-am dat un pachet de tigari regale.

Si nu stiu cum, m-am pomenit ca iau de nas pe caprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine si pe care, cu cat il priveam, cu atat mai mult punea stapanire pe firea mea.

Era mic de statura, fata ii era smeada si foarte parlita de soare si vant; in fundul capului purta niste ochi mici, caprui si scaparatori.

Avea dinti marunti, albi si frumosi, si peste buza arsa de frigurile ostenelilor abia mijea o mustata roscovana -, un vulpoi de Mehedinti.

Purta capela pe spranceana, iar in ce priveste imbracamintea parea infasurat cu totul intr-un covor de petice, caruia expresia lui ii dadea ceva din prestanta unor odajdii de samurai japonez fanatic.

O crestatura adanca ii stapinea obrazul sting si alta mai lata se rasfata pe git sub urechea dreapta; mai in sus de mana, pe antebratul stang, se zarea o cicatrice respectabila… L-am intrebat unde a fost ranit. Mi-a raspuns cu naivitate si scurt: ‘Peste tot, domnule general’.

Si desfacand repede o moletiera, mi-a aratat o rana de schija, abia vindecata, la pulpa dreapta; apoi, descheind singurul nasture pe care il mai avea la veston, puse degetul pe o dara de baioneta in lungul coastelor din dreapta care se vedea in intregime printre cele citeva suvite de pinza destramata ce alcatuiau camasa lui Bivolaru.

Si era gata sa-mi mai arate, dar l-am intrerupt: ‘Bine, bine… vad ca esti crestat ca un raboj; dar unde ai capatat ranile? In ce lupte?…’

Si iarasi cantecul lui: ‘Peste tot, domnule general. In Carpati, la Rasinari, la Olt, la Siret, la Oituz si chiar pe Tisa in aprilie, ca eu, domnule general, am fost poate in patruzeci de atacuri mari si, in adevar, eu sant rabojul ispravilor regimentului nostru… pe mine sant crestate toate de la 1916 incoace… si nu ma las nici mort!…’

– Ei, si acum iti pare bine ca facuram Romania Mare si ca faci de garda, tu, capraru Bivolaru de la Mehedinti, tocmai aci la Budapesta?

Si el, incordandu-se si privindu-ma soldateste drept in lumina ochilor, imi raspunse sfatos si cu mandrie:

– E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitara ca mai e si o Viena!…

Acestui nebun in toate mintile, acestui prototip al zdrentelor noastre glorioase de la 1917, care isi da seama perfect pana unde se poate intinde fiziceste Romania Mare, nu-i intra totusi in cap ca numai pentru ce vedea s-a ostenit el si atatia au albit meleagurile cu oasele lor.

El, Bivolaru, sinteza neamului sau, elegant la simtire si la gandire, fara sa poata exprima, intelegea totusi numai una: ‘faima si duhul romanesc cat mai departe, si peste Romania-Mare, Romania spirituala, Romania fara hotare.

General Marcel Olteanu

IMAGINI DIN CAMPANIA ANULUI 1919

Articol intocmit de Miron Manega via ioncoja.ro si cersipamantromanesc.wordpress.com.

 

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
intrarea lui mihai viteazu in alba iulia, mihai viteazu, alba iuliaeducatia romaneasca, educatie, educatia, educatia romaneasca a cazut in dizgratie, invatamantul romanesc