Alexandru Ioan Cuza – Primul domnitor al Principatelor Române Unite

alexandru ioan cuza

Alexandru Ioan Cuza - Primul domnitor al Principatelor Române Unite

Provenind dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din zona Fălciului (zona Bârladului), Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost cel care a pus bazele statului modern român.

Domnia sa, deşi scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, dar şi prin reformele sale: adoptarea primei constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, dar şi cea a învăţământului.

Matei Millo

Matei Millo

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 şi a învăţat, până în 1831, în pensionul francez Sachetti de la Galaţi, iar apoi la Iaşi, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, precum şi pe viitorul mare artist Matei Millo. Şi-a continuat studiile, la Paris, unde a obţinut diploma de bacalaureat în litere (1835). S-a înscris la medicină, apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestor facultăţi. A devenit membru al Societăţii economiştilor din Paris. A revenit în ţară şi s-a înrolat cadet în armată (septembrie 1837). În februarie 1840 a demisionat, şi, din 1842, a ocupat postul de preşedinte al judecătoriei Covurlui.

Elena Cuza

Elena Cuza

În primăvara anului 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, stăpânul moşiei Soleşti din Vaslui. Mama Elenei, Ecaterina, era din neamul Sturdza. Legat de acest eveniment, un fapt notabil a fost acela al refuzului categoric din lista dotală a soţiei sale a robilor ţigani, Alexandru Ioan Cuza acceptând, astfel, hotărârea Adunării Obşteşti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a ţiganilor de pe moşiile domneşti şi mănăstireşti. Din 1845, Alexandru Ioan Cuza a încetat să mai deţină funcţia de preşedinte al judecătoriei Covurlui, distanţându-se hotărât de regimul domnitorului Mihail Sturdza.

Nicolae Vogoride şi-a revizuit atitudinea faţă de Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a avansat colonel în august 1858. A devenit, apoi, ajutorul hatmanului Miliţiei moldovene şi, în octombrie 1858 – în timpul căimăcămiei de trei, Catargiu, Sturdza şi Panu –, a ajuns hatman. În această calitate, Cuza era practic comandantul armatei moldovene, post de mare importanţă în vremurile ce aveau să urmeze. În cadrul Adunării Elective – cea care urma să aleagă noul domnitor al Moldovei –, Alexandru Ioan Cuza a fost ales vicepreşedinte alături de Petre Mavrogheni. Conform prevederilor Convenţiei de la Paris, act constituţional elaborat de puterile garante în 1858, în zilele de 14, 16, 17 şi 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfăşurat alegeri pentru Adunarea electivă. Lucrările Adunării elective s-au deschis la 28 decembrie 1858 şi a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputaţi aleşi.

Partida Naţională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, din nefericire, nu se pronunţase încă asupra numelui candidatului. Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidaţi: Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) şi fiul acestuia, Grigore Sturdza. După retragerea candidaturii lui Costache Negri, Mihail Kogălniceanu renunţă şi, în plus, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naţionale, propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

La propunerea lui Anastase Panu, deputaţii se angajaseră să voteze candidatul care ar obţine majoritatea. De aceea, nu este întâmplător faptul că până şi adepţii celorlalţi doi candidaţi l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere „drepturile şi interesele patriei” şi să asigure „binele şi fericirea naţiei române”.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu, în numele Adunării Elective, exprimă cel mai bine speranţele care se puneau în noul domn: „Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a vroit să împlinească o veche datorie către familia ta, a vroit să răsplătească sângele strămoşilor săi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pe tine domn în ţara noastră, am vroit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă om nou. O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia… Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru cari mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi. Nu uita că, dacă cincizeci de deputaţi te-am ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!… Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetăţean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire”.

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri

Alegerea lui Cuza a fost primită cu o bucurie fără margini. Vasile Alecsandri nota: „A-ţi spune entuziasmul pe care l-a produs această alegere este un lucru cu neputinţă… timp de trei zile populaţia din Iaşi s-a dedat la adevărate nebunii”.

După ce la 5/17 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales, în unanimitate, domn al Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, a fost ales şi domn al Munteniei. Alegerile pentru Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-au desfăşurat, conform prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858, între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859. Partida Naţională n-a reuşit să obţină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naţionale şi, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliţiei, şi-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizaţi bucureştenii, au fost chemaţi ţăranii din preajma Capitalei. Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie, într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni.

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la hotelul „Concordia” din Bucureşti unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuinţă: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate. În dimineaţa de 24 ianuarie, la ora 11, când lucrările Adunării s-au reluat, deputaţii reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având şi urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”. După citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunoştinţa mulţimii de pe Dealul Mitropoliei.

Mihail Kogalniceanu

Mihail Kogălniceanu

Începuturile domniei au fost anevoioase, domnul fiind obligat să facă naveta între cele două guverne, de la Iaşi şi Bucureşti. Abia la sfârşitul anului 1861, Poarta, urmată de celelalte puteri garante, a recunoscut unirea politico-administrativă a Principatelor pe timpul domniei lui Cuza. Ea s-a materializat prin crearea unui singur guvern (22 ian./3 febr. 1862), ce cuprindea reprezentanţi ai grupărilor conservatoare moldovene şi muntene, în frunte cu Barbu Catargiu. Activitatea următorului guvern, condus de Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 – 26 ian./7 febr. 1865) a pus în operă principalele puncte formulate în programele Revoluţiei române de la 1848-1849.

Pe fondul neînţelegerilor privind reforma agrară, Alexandru Ioan Cuza a organizat o lovitură de stat, la 2 mai 1864, şi a dizolvat Adunarea, elaborând o nouă constituţie denumită „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, în care îşi arogă largi prerogative legislative şi executive. La 14/26 august 1864, Alexandru I. Cuza a sancţionat şi promulgat Legea agrară, pe care a dat-o publicităţii împreună cu o Proclamaţie către sătenii clăcaşi în care se spunea: „De astăzi înainte, voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră; de astăzi, voi aveţi o patrie de iubit şi de apărat”.

Au fost împroprietărite 463.554 familii de ţărani. Conform legii, ţăranii primeau pământ în funcţie de numărul animalelor şi nu îl puteau înstrăina timp de 30 de ani. Se desfiinţa pentru totdeauna claca, boierescul şi toate celelalte obligaţii către boieri, care însă erau răscumpărate şi plata urma a se face pe o perioadă de 15 ani. Aplicarea legii a fost greoaie pentru că, pe de o parte nu exista un regulament unitar, iar, pe de altă parte, se simţea lipsa inginerilor topografi. La 2/14 şi la 4/16 decembrie 1864 au fost promulgate un Cod civil şi un Cod penal şi de procedură penală.

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

La 27 martie 1848, la hotelul Petersburg din Iaşi, prezent în rândul celor peste o mie de revoluţionari moldoveni, Alexandru Ioan Cuza a luat cuvântul şi a semnat documentul programatic Petiţia-proclamaţiune a boierilor şi notabililor Moldovei. Rănit în confruntarea care a avut loc, Alexandru Ioan Cuza, a fost arestat şi trimis spre deportare.

Viitorul domnitor, alături de alţi şase revoluţionari au reuşit să se refugieze la viceconsulul englez de la Brăila, evitând astfel deportarea şi anchetarea lor în Imperiul Otoman. Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj, în Transilvania, din 3/15 mai 1848, unde l-a ascultat pe Avram Iancu spunând: „Ardealul nu mai este Ardeal, ci România” şi „Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”.

Avram Iancu

Avram Iancu

Din cauza holerei care izbucnise în Bucovina, a plecat la Viena, apoi la Paris, şi la Constantinopol, de unde s-a întors în ţară, alături de noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, un om cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, şi un partizan convins al Unirii. Alexandru Ioan Cuza a ocupat succesiv posturile de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, director al Ministerului de Interne şi pârcălab al ţinutului Covurlui. A devenit un bun cunoscător al problematicii administrative a ţării, implicându-se în învăţământ şi sănătate. Totodată, el a desfăşurat şi o activitate unionistă considerabilă.

Activitatea unionistă şi scandalul alegerilor pentru divanul ad-hoc din 1857, l-au făcut pe Cuza să demisioneze din administraţia caimacamului Nicolae Vogoride. Au fost organizate noi alegeri pentru divan, care au dat un covârşitor câştig de cauză taberei unioniste. După deschiderea lucrărilor acestui important for, la 22 septembrie 1857, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza şi-a dovedit consistenţa politică în numeroasele dezbateri la care a participat activ. El a susţinut desfiinţarea privilegiilor de clasă şi s-a pronunţat pentru rezolvarea chestiunii agrare.

Una dintre cerinţele des întâlnite şi în programele revoluţionarilor de la 1848 a fost reformarea învăţământului românesc. Proiectul de lege „asupra organizării instrucţiunii publice din România” a fost votat încă din 16/28 martie 1864. După numeroase amânări, legea asupra instrucţiunii publice a fost promulgată de către Cuza la 25 noiembrie/7 decembrie 1864, după ce în prealabil a trecut prin Consiliul de Stat. Au fost reduse numărul articolelor de la 660 la 480 şi au fost introduse câteva modificări, dintre care cea mai însemnată era renunţarea la principiul inamovibilităţii pentru învăţători, institutori şi profesori secundari, el rămânând numai pentru profesorii universitari.

Costache Negri

Costache Negri

La 2 iulie 1864, a fost adoptată o nouă lege electorală prin care se mărea numărul votanţilor. Noua lege electorală, deşi nu înlătura votul cenzitar, reducea censul şi crea două categorii de electori. Sistemul prevedea ca un număr de 50 de asemenea electori să aleagă pe unul singur care vota. În felul acesta, sistemul de vot cuprindea toate categoriile sociale chiar dacă ponderea lor în luarea deciziilor era diferită.

Pe fondul deteriorării raporturilor dintre Cuza şi miniştrii săi, la 17 decembrie 1865, acesta a afirmat dorinţa sa de a nu împiedica ascensiunea spre tron a unui prinţ străin. Silit să abdice, la 11/23 februarie 1866, a plecat în exil, în Germania, stabilindu-se la Heidelberg unde a şi murit la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Poporul român nu l-a uitat şi, cât timp a mai trăit, a fost ales, în lipsă, deputat în Parlamentul ţării. Respectându-i-se voinţa, a fost înmormântat în ţară, la moşia sa de la Ruginoasa. La ceremonie au participat mii de ţărani, dar şi prietenii de o viaţă: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu