In Articole

Alexandru Philippide, lingvist, filolog, academician și profesor universitar din Bârlad

Lingvistul şi filologul Alexandru Philippide s-a născut la 1 mai 1859, la Bârlad, judeţul Vaslui. Se înrudea pe linie paternă cu Dimitrie (Daniil) Philippide, călugăr, erudit, istoric şi om de litere grec, profesor la Academia Domnească din Bucureşti. Acesta a publicat la Lipsca o istorie a românilor şi este primul care foloseşte cuvântul România pentru ansamblul teritoriilor locuite de români.

Între 1866-1870, urmează şcoala primară la Bârlad. Apoi între 1870-1877, urmează Liceul Gheorghe Roșca Codreanu în orașul de baștină.

În 1881, absolvă liceul şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Mihăilene din Iaşi. În perioada studenţiei, până în 1884, a fost bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. Apare lucrarea „Încercări asupra stărei sociale a poporului român în trecut”.

Şi-a continuat pregătirea în Germania, la Halle, între 1888-1890 unde a audiat cursuri de fonetică, filologie clasică şi filologie romanică, în această perioadă fiind şi recenzent pentru filologie română la revista „Litteraturblatt für Germanische und Romanische Philologie”, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost profesor la Catedra de Filologie Română a Universităţii din Iaşi, colaborator la mai multe publicaţii ale vremii („Arhiva”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” etc.), precum şi creatorul şcolii filologice din Iaşi. Între lucrările fundamentale alcătuite de Alexandru Philippide se numără „Istoria limbii române” şi „Gramatica limbii române”.

Alexandru Philippide a adus contribuţii valoroase în domeniul istoriei limbii române, căruia i-a consacrat cele mai multe lucrări: „Introducere în istoria limbii şi literaturii române” (1888), „Principii de istoria limbii” (1894), „Gramatică elementară a limbii române” (1897).

În 1890 îşi începe cariera didactică, fiind numit profesor de limba română la Liceul Național din Iaşi. Mai târziu, în 1893 a fost înfiinţată la Iaşi catedra de filologie română, iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, şi titular al catedrei.

În 1894 apare „Principii de istoria limbii”.

Apoi în 1895, în octombrie se căsătoreşte cu Johanna Minckwitz, doctor în filologie şi fiică a unui profesor din Zürich. Ceremonia a avut loc la Saint Helier în Jersey. Au divorţat însă repede. Se pare că ar fi avut un copil.

În 1897 se căsătoreşte cu Lucreţia Nemțeanu, novice la Agapia. Tatăl ei era fost primar la Vânători-Neamţ şi fost administrator al spitalului de boli mintale din Târgu Neamţ.

În perioada 1897-1905, Academia Română i-a încredinţat sarcina de a conduce lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române”, stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate „Dicţionarului tezaur al limbii române”, pentru care a adunat un bogat material documentar, din care a alcătuit, într-o primă formă, literele A-D. Proiectul a fost sponsorizat de Maiorescu. Înainte de a fi nevoit să-şi întrerupă activitatea, manuscrisul cuprinde 11744 pagini folio. A realizat o bibliografie şi un plan pentru întregul dicţionar şi a colectat peste 600000 de fişiere.

A fost ales membru corespondent, la 31 martie 1898, apoi membru titular, la 1 aprilie 1900, al Academiei Române.

În 1910 apare volumul „Un specialist român la Lipsca”.

Între 1913-1918 este decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie al Universităţii din Iaşi.

Între 1925-1928 a publicat lucrarea „Originea românilor: I. Ce spun izvoarele istorice; II. Ce spun limbile română şi albaneză”, în care urmăreşte istoria poporului român şi a limbii române din punctul de vedere al locului, epocii şi modului de formare.

În 1927 s-a organizat, pe lângă Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în urma demersului profesorilor A. Philippide şi Giorge Pascu, Institutul de Filologie Română din Iaşi care avea să poarte numele patronului ştiinţific Alexandru Philippide, după moartea acestuia. De la 3 martie 1990, Institutul a reintrat în sistemul de cercetare al Academiei Române, sub denumirea actuală, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”.

De asemenea, Asociaţia Culturală „A. Philippide” a fost înfiinţată din iniţiativa unui grup format din cercetători de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” şi din cadre didactice universitare de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

A murit la 12 august 1933, în Iaşi.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
Generalul Miloradoviciucraina, rusia, romania, u-craina, tara de la margine, la margine, corvin lupu, razboiul din ucraina