Revenim la această întrebare într-un nou episod al subiectului: Ce este comunismul? Iar ca să raspundem, în continuare, vom apela și la fratele său geamăn, însă opus ca și înfățișare, și anume capitalismul. Spunem că este fratele său geamăn pentru că cei care l-au creat au avut același scop: controlul asupra capitalurilor lumii și asupra omenirii in general. Vom vedea în continuare dovezile pentru aceste afirmații.

Capitalismul se definește ca fiind un sistem economic care se bazează pe proprietatea privată asupra bunurilor mijloace de producție, asupra capitalurilor și asupra operațiunilor care duc către profit. Caracteristicile principale ar include: proprietatea privată, acumularea de capital, munca salarizată (modus operandi al socialismului de-o potrivă), schimburile voluntare, sisteme de preț (incluzând și taxele pe valoare adaugată) și piețele competitive. Toate bune și frumoase până aici, nu-i așa? Însă, capitaliștii sunt foarte detestați de către comuniști și socialiști, din câte cunoaștem, e adevărat? Există o competiție intre ei.

Totuși, unul dintre precursorii exegeți ai capitalismului a fost Adam Smith care a definit în cartea sa Averea națiunilor, deși prematur, capitalismul prin trei aspecte mari și late: mâna invizibilă, competiția, piața liberă și laissez-faire. Nu vom insista asupra acestor aspecte deoarece am mai scris într-un articol anterior, dar vrem să insistăm asupra unui tip de capitalism care este, de fapt, modus operandi economic al tuturor comuniștilor din ziua de astăzi, cunoscuți cu numele de globaliști, dar care au o mentalitate socio-politică de extremă stânga.

Un alt mare capitalist, om de afaceri, investitor și educator financiar, Robert Kiyosaki, în multe din interviurile sale spune despre socialism că este atunci când le dai oamenilor pește, la fel si comunismul (asigurări garantate, gratuități de toate felurile, abonamente ieftine sau chiar gratuite și tot astfel de servicii și bunuri garantate din partea statului), iar capitalismul înseamna să-i înveți pe oameni să pescuiască. Aici se refera la capitalismul care nu cade in corporatismul monopolizant, în adevaratul comunism preconizat de catre Karl Marx, în Capitalul, un capitalism conștient, generos și educat. Posibilitatea maximă a acestui tip de capitalism este dată de libera inițiativă, cea care nu este niciodată promovată de către gândirea de staânga.

De asemenea, mai spune că abordarea socialistă și comunistă duc către falimentul statului cu toate instituțiile sale, pentru că nu aduce plus valoare, ci garantează capital pentru toata lume (la comun, egalitate financiară). Producția rămâne în mâinile unor puține mega-corporații care produc pe bandă rulantă și în cantități industriale toate cele necesare traiului zilnic la nivel mondial. Aici este o parte din ceea ce înseamnă socialism și comunism, însa comunismul înseamnă într-adevăr centralizarea capitalurilor la vârf. Din pacate, acest lucru este realizat de către personaje cel putin îndoielnice din lumea finanțist-bancară (Wall Street), cei care dețin și marile corporații trans-naționale din toate domeniile industriale principale, precum am văzut în articolul anterior și cum vom mai vedea și în cele ce urmează, care folosesc capitalurile in scopuri personale. Aceste scopuri vizează controlul și dominația totală a lumii.

Capitalismul oligarhic practică monopolul privat asupra bunurilor mijloace de producție, asupra terenurilor inclusiv arabile, pentru ca ei cunosc fiscalitatea întregii lume și cunosc modalitățile de a se îmbogăți „într-un mod legal”, chiar dacă unii dintre voi veți contrazice aceasta. Am pus între ghilimele pentru că unii dintre ei mai practică și retrocedările ilegale. Ne mai aducem aminte și de acaparările de terenuri, imobile și anexările teritoriilor geopolitice pe căi așa-zis legale, dar cu forța, care au deposedat de pământ vechile popoare ale lumii și pe care le-au aruncat în sărăcie, mizerie și disperare, înainte de apariția oricărui materialism de tip dialectic.

Sigur că nu este legal, chiar moral și etic să-ți sustragi atât de mult capital în detrimentul altora. Însă, dacă aduci plus valoare, dacă folosești acel capital pentru a ajuta națiunile, pentru a le oferi ocupație, pentru a-i ajuta să crească profesional, pentru a-i educa etc., atunci e alta poveste. Unul dintre exemple este chiar Robert Kiyosaki.

Capitalismul a urmat colonialismului de tip monarhic care a acaparat multe teritorii și multe populații cu secole în urmă, pe toate continentele. Se pune semnul egal, adesea, între capitalism și revoluția industrială, și pe bună dreptate. Revoluția industrială înseamnă capitalism, însă puțini au fost capabili să fie proprietari privați și să controleze mijloacele de producție chiar după urma îmbogățirii lor din colonialism. Acel tip de imperialism colonial era precursorul capitalismului atât de dezvoltat astăzi. Acesta este capitalismul oligarhic (de la oligos, cei puțini) care centralizează capitalurile la vârfurile lor.

Economiile de piață au existat sub multe forme de guvernare și în multe momente, locuri și culturi diferite. Societățile capitaliste moderne — marcate printr-o universalizare a relațiilor sociale bazate pe bani, o clasă muncitoare în continuă creștere care trebuie să lucreze pentru salarii și o clasă capitalistă care deține mijloacele de producție — s-au dezvoltat în Europa de Vest printr-un proces care a dus la Revoluția Industrială. Sistemele capitaliste cu diferite grade de intervenție directă a guvernelor au devenit de atunci dominante în lumea occidentală și continuă să se răspândească. De-a lungul timpului, țările capitaliste au cunoscut o creștere economică constantă și o creștere a nivelului de trai însă, doar pentru anumite persoane care au înțeles cum funcționează sistemul fiscal și ce poți face ca să te dezvolți, să crești. Cu alte cuvinte, nu toți s-au dezvoltat.

Unde există dezvoltare la nivel național, sau macro-local, prin tehnicile capitaliste pe care le-am menționat mai sus, dar și în articolul precedent, prin descentralizare și răspândirea largă a capitalurilor și bunurilor mijloace de producție, se numește distributism. Despre acesta vom mai vorbi pe larg.

Cu alte cuvinte, revenind la citatul lui Marx conchidem că prin metoda numită capitalism se poate ajunge la comunism, atunci când atât proprietățile (terenurile, teritoriile), cât și mijloacele de producție, dar mai ales capitalurile vor fi deținute de către acele persoane care ajung să le dețină. Creșterea economică se bazează nu neapărat pe dobândirea capitalurilor existente (concentrate în acele trans-naționale care depășesc statele lumii, acestea din urmă devenind dușmani și având nevoie să dispară), cât pe crearea, dobândirea și stăpânirea de noi capitaluri. Cum se crează acestea? Prin tipărirea de noi bani, noi capitaluri, prin inflație, adică umflarea circuitului banilor la nivel mondial. Așa s-a întâmplat chiar în anii ’70, în S.U.A., când președintele Nixon a scos dolarul de sub standardul aurului, permițând emiterea de noi lichidități. Practic, a dat mâna liberă la crearea de noi bani din nimic, fără acoperire, și injectarea lor în fluxul capitalurilor. Așa a început criza economică din 1972. Un alt precedent a mai fost prin anii ’30.

Controlul marilor capitaluri în mâinile unor puțini „norocoși” înseamnă o dezechilibrare a balanței în altă parte a lumii. Statele lumii au început să simtă recesiunea și să dea încetul cu încetul faliment.

Capitalismul fără conștiință și fără educație este profitorie, adică doar profitul celor care sunt capabili să-l obțină prin pârghii și mecanisme legale. Marea masă a oamenilor nu are acces la asemenea metode deoarece nu au acces la educația financiară, nu învață despre bani în școală. Să vedem în clipul de mai jos:

De asemenea, capitalismul cu educație este un capitalism care devine conștient (de membrii societății în general, de cetățenii statelor lumii). Un om educat nu poate fi exploatat. Nu se poate profita de un asemenea om pentru că știe, cunoaște și actionează în consecință. Este un om reflexiv, psihologic. Nu permite să își dea capitalul pe bunurile și serviciile celor care au pus bazele consumismului (scopul capitalismului de tip oligarhic). Nu cooperează cu corporațiile ci mai degrabă cu micile asociații de producători autohtoni (de la care cumpără bunuri și servicii), la nivel local, comunitar de unde aparține. Puterea celor mulți se vede astfel și se concretizează într-o democrație reală, participativă la viața comunității respective. Făcând suma acestor comunități, printr-o extrapolare, prin analogie, daca se prosperă la nivel mic, se prosperă și la nivel mare, în suma tuturor micilor prosperități. Care este soluția pentru a ieși din sărăcie la nivel de țară? Să vedem:

Criticii capitalismului susțin că instituie puterea în mâinile unei clase capitaliste minoritare (oligarhice) care există prin exploatarea clasei muncitoare majoritare și a forței de muncă a acestora; acordă prioritate profitului asupra bunurilor sociale, resurselor naturale și mediului (exploatare); și este un motor al inegalității, corupției și instabilităților economice (anti-E.S.G., anti-sustenabilitate). Taman ideea comunistă, însă hibrid (un amestec de capitalism cu socialism) propusă de Marx. Ideea lui a dus către comunism, cu bunele intenții pavând drumul către Abis. Din păcate, capitaliștii oligarhici, adevărații exploatatori ai lumii, în mod ciudat detestați de către marxiști, sunt cei care i-au finanțat și care au construit sistemul educațional al revoluției industriale de astăzi. Scopul este pentru a produce noi rânduri de lucrători industriali (în fabrici) sau comerciali (în hypermarket-uri) care să muncească ca niște automate care nu au nevoie de gândire și simțire proprie la nivel mare, fără liberă înițiativă, deși ceea ce fac cu viața lor, e treaba lor. Aceasta este egalitatea la care aspiră comuniștii: ei să aibă grijă de toți, să le ofere un trai normal, fără schimbări de nici un fel, unde toți muncesc în aceleași unități industrial-comerciale, menținând o pace controlată, fără evenimente majore care să zdruncine ordinea lumii. Dar ignoră un singur element: omul are conștiință și se schimbă.

Dar să vedem care este scopul real al sistemului educațional care este centralizat și el, după cum am spus, în diferitele instituții care administrează învățământul:

Sistemul educațional actual a dus la o ușoară îndepărtare a copiilor-elevi de părinții lor, de influențele culturale neadecvate, ne spune John Taylor-Gatto, în instituții precum școli, care arată mai mult ca niște ospicii sau închisori, unde pauzele se dau prin sunet de clopoțel, iar clasele sunt împărțite pe categorii de vârstă, prin cifre, la fel și notele. Astfel se creează de la bun început clase sociale care au tendința astăzi să fie dizolvate de către adepții progresiști ai marxismului cultural în vâltoarea, după cum spun ei, revoluției globaliste (internaționaliste). Practic, educația, care ar fi trebuit să rămână în căminul parental, în familie (descentralizată), a fost preluată de către instituții școli (centralizatoare) pentru a-i instrui pe copii să asculte de autoritate, să fie obedienți, să nu se opună, subordonați, să facă ce li se spune, să nu pună la îndoială cunoștințele, pregătiți pentru viața colectivă (a propos de colectivizarea socialistă) și să acumuleze cultură generală, printr-o programă scrisă de funcționari administrativi, nicidecum pedagogici, transformându-i, la final, în muncitori calificați sau necalificați. Aceasta se numește involuție: sacrificarea inteligenței individuale pentru binele comun.

În următorul episod vom vorbi despre continuatorii marxismului în secolul XX, despre ramurile în care s-a divizat marxismul și victoria socialismului declarată de către Stalin în anii ’30. Pe curând!