Patrick Matis, Author at Revista România Culturală

About Patrick Matis

I caress the world with thoughts, I shatter the atmosphere with visions, I splash the bilboards with otherwordly sounds. I am the Cydrone.

Entries by Patrick Matis

Modelul de Tara, Prezentări

Pavel Chirila – Cumpana Romaniei (prezentare carte)

Pavel Chirila - Cumpana Romaniei (prezentare carte)

Cine strabate paginile acestei carti constata cel putin trei lucruri:

Textul ei este scris cu durere. Este si o durere a strabunilor, pe care Calin Georgescu, ca orice patriot autentic si demn, o resimte; este si o durere a noastra, a contemporanilor lui, care asistam la o disolutie nefasta a spatiului geografic si etnic al poporului roman.
Firul rosu al acestei carti este fierbintele sentiment ca Romania este o tara bogata, daruita de Dumnezeu cu toate bunatatile Universului, cu tezaurul credintei crestine, cu incapacitatea genetica a poporului roman de a face rau cuiva.
Societatea romaneasca exprima sinteza bizara a unei tolerante maxime a populatiei fata de asupritorii si batjocoritorii neamului, impreunata cu genialitatea unor romani, cu jertfelnicia unor eroi si cu asceza unor sfinti.

Autorul nu este un simplu filozof meditativ. Este un om de stiinta cu o experienta larga in stiintele mediului si in stiinte sociale, capabil sa dea solutii.

Uneori cuvantul lui doare, pentru ca exprima un adevar dureros. Dar el stie ca „adevarul fara iubire ucide, iar iubirea fara adevar tradeaza”.

De aceea, se intoarce cu tristete si cu fermitate spre o Romanie zdrobita si furata de cuceritorii nostri dinauntru si din afara.

Calin Georgescu este motivat si determinat sa faca ceva bun pentru conationalii lui si, deopotriva, pentru memoria celor care au murit pentru neam. Cifrele unei realitati obiective si tragice le veti gasi in interiorul cartii. Hartia nu suporta sa fie reproduse de mai multe ori: dezastru economic, moral, biologic, ecologic.

Calin Georgescu isi intemeiaza solutiile si rezolvarile posibile, iesirea din marasmul economic, cultural, moral si spiritual, pe credinta crestina si valorile ei, pe munca cinstita, pe dreptate, pe duhul de pace care sufla in aceste meleaguri si pe conservarea frumusetilor carpatine.

26/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Modelul de Tara

Calin Georgescu – Viitoarea criza a apei si a hranei

Calin Georgescu - Viitoarea criza a apei si a hranei

Criza apei si a hranei din preajma anilor 2020 va fi mult mai serioasa si mai devastatoare decat criza economico-financiara de acum. Suntem pregatiti sa o intampinam? Aceasta este intrebarea. Aurul Romaniei nu este cel mineral, ingropat sub munte, ci stratul subtire de sol fertil, la care se adauga apa si conditiile geomorfologice exceptionale ale tarii noastre. Tara este un organism viu si trebuie tratata ca atare, adica integral, la fel cum viziunea integrala trebuie sa prezideze modul de a concepe masurile de preventie si de asigurare a sanatatii umane. Integral se gandesc si problemele tarii. Politico-muzical vorbind, e nevoie sa stii sa canti la orga, adica pe mai multe claviaturi simultan. Pentru ca o decizie gresita se poate rasfrange negativ in alte locuri. Preventia, anticiparea ne stau la indemana.

Exista, in subsolul Dobrogei, o resursa uriasa de apa care se varsa la cativa kilometri in mare. Ea poate sa fie afectata, si inca grav, daca in zona se permite fracturarea hidraulica, aceasta afacere extrem de nociva, adevarat atentat la adresa vietii. Este un exemplu tipic de actiune de-a dreptul criminala a unei corporatii.

Wall Street-ul este numai minciuna, un urias cu picioarele de lut lipsit de strategie si de viziune. Exemplul Californiei este graitor in acest sens: desi in ultimii ani in toata California persista o seceta devastatoare, politicul a permis demararea forarilor pentru gazele de sist.

Problema lumii nu este in nici un caz, cum fals se induce printr-o manipulare masiva, criza economica si financiara. Nu! Este ceea ce urmeaza dupa ea, adica o criza a hranei si a apei – si, daca stim asta, trebuie sa avem luciditatea de a privi in viitor, de a intelege ca avem o sansa pe care nu o are nimeni, si anume, pamantul acestei tari, solul. Putem sa excelam prin agricultura, chiar daca in momentul acesta, noi, o tara care poate hrani o Europa intreaga, importam peste 80% din produsele alimentare.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

21/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Modelul de Tara

Irina Bazon – Taranul roman si legatura sa cu cerul si cu pamantul

Irina Bazon - Taranul roman si legatura sa cu cerul si cu pamantul

Despre frumusetea sufletului taranesc, taranul ca om al radacinilor si distrugerea lumii sale

Un cunoscut conservator scria mai demult, intr-o discutie in mediul online, ca „de la taran, paganus, vine denumirea de pagan”. Este o constatare valabila doar in cazul limbilor anglosaxone sau al altor limbi romanice, intrucat in limba romana etimologia cuvantului „taran” este diferita. Ca si „tara”, termenul deriva din latinescul „terra” (pamant): „terra – tara – teran”. Taranul este „omul pamantului”, iar „taran fara pamant e un nonsens” (spunea filologul George Pruteanu). Termenul sugereaza ideea ca taranul este omul cel mai atasat de tara, cel mai devotat acesteia. Mai mult, cuvantul „tara” are si intelesul vechi de „taranime”: „la tara” insemna „la sat”. Prin urmare, chiar limba romana da marturie despre legatura intima, organica dintre taran, pamant si tara.

Insa, asa cum comunismul a fost un sistem utopic indreptat cu inversunare impotriva oamenilor pamantului (prin deposedarea taranilor de pamant si prin stramutarea lor fortata la oras pentru a fi transformati in „unitati de productie”, adica in ceva cu totul strain firii lor – iar cei care s-au impotrivit au fost aruncati in puscarii sau decimati), capitalismul (neoliberal/corporatist) face, in esenta, exact acelasi lucru, doar ca totul e ambalat in iluzia libertatii.

In loc sa i se creeze conditiile pentru a ramane la vatra stramoseasca si a trai cinstit din munca pamantului (de care este organic legat), taranului i s-a oferit, in schimb, „darul libertatii”: depopularea satelor, emigrarea in masa a taranilor, sclavagizarea lor pe plantatiile straine. Oare spre o astfel de „sansa” aspira taranul roman? Dintre cei care au ramas, sunt tarani care nu au mai avut sansa de a se intoarce la radacini si de a reface legaturile de comuniune distruse, asa ca „se adapteaza” dupa cum cer „regulile” noului sistem. Si tocmai aceste reguli – care se contrapun cu totul randuielii, materiale si spirituale, dupa care functiona lumea satului (iar pentru taranul roman, „randuiala lumii izvoraste din intelepciunea lui Dumnezeu”; a se vedea capitolul despre randuiala din Ovidiu Papadima, O viziune romaneasca a lumii) – grabesc distrugerea, nu numai fizica, dar si morala, a taranului. Dupa caderea comunismului, taranilor li s-a restituit pamantul, dar nu li s-au asigurat mijloacele si conditiile pentru a-l putea lucra, fiind, in fond, deposedati a doua oara, dar intr-un mod mult mai perfid decat cum au facut-o comunistii.

Taranul nu a mai fost lasat sa traiasca potrivit firii sale – ca om al pamantului, integrat in rosturile stramosesti, care-l tin alipit trup si suflet de pamant si de tara. Insa nu trebuie trecut cu vederea ca trainicia acestei legaturi era data mai ales de intemeierea in spiritual. Intelegerea pe care o avea taranul asupra lumii si a pamantului era inraurita hotarator de raportarea sa la lumea spirituala, dat fiind ca intre cele doua lumi nu exista o ruptura (cum spunea Parintele Dumitru Staniloae, un profund cunoscator al sufletului romanesc, „cele doua mari pasiuni ale romanului sunt pamantul si credinta (cerul)”) – intre ele nu exista separatie, romanul vietuia intre aceste doua coordonate, de aici vine si echilibrul sau, asezarea sufleteasca, dimensiunea firescului in care traia taranul roman; asa cum se intampla cu un copac taiat pentru a-i fi utilizat lemnul – mai intai ii sunt inlaturate radacinile si ramurile –, la fel se petrece cu o realitate supusa remodelarii ideologice: odata ce i-au fost suprimate radacinile si a fost anulata legatura cu pamantul si cu cerul, ea poate fi redimensionata ideologic fara a mai tine seama de limitele firescului intre care aceasta se incadra inainte; taranul isi ducea existenta intre aceste cadre, astfel, isi rostuia cu chibzuinta viata, iar traiul sau curgea firesc, armonios, fara excesele, rupturile, nelinistile si problemele existentiale care il framanta pe omul modern; acest echilibru provenind din legatura armonioasa care exista (pentru taranul roman) intre lumea materiala si cea spirituala (intre pamant si cer), este simbolizat de cumpana fantanii, intalnita atat de des in vechea lume a satului (a se vedea remarcabilul eseu al lui Mihai Cimpoi, Cumpana, simbol al centrarii. Carte despre fiinta romaneasca); este acea „dulce continuitate intre spirit si fire” despre care vorbea Constantin Noica in Pagini despre sufletul romanesc [1].

Ovidiu Papadima subliniaza ca taranul „considera deopotriva drept al lui Dumnezeu si lumea pamantului, ca si cea cereasca. De aceea, nu le va vedea luptandu-se, ci armonizandu-se intr-o adanca intrepatrundere” [2]. Sau, dupa spusa unui taran citat in minunata colectie de ziceri culese de Ernest Bernea, „Lumea e asa cum a lasat-o Dumnezeu; asa cum e, ea se tane, are o randuiala, nu vezi?” [3]. Deducem de aici ca randuiala aceasta nu e o creatie a omului, care sa poata fi modificata dupa bunul sau plac, ci provine din rosturile bune pe care Dumnezeu le-a pus ca temei al lumii atunci cand a creat-o. Acest temei se surpa doar sub actiunea coroziva a pacatului in care staruie, orb, omul rupt de Dumnezeu.

Lumea si pamantul ca dar. Omul care multumeste

Nerespectarea si stricarea acestei randuieli atrage dupa sine nenorociri – nu numai distrugerea firii si a lumii, a mediului natural, a hranei, ci si decaderea omului din demnitatea sa de chivernisitor, de iconom al creatiei. Atunci omul nu mai intelege lumea ca dar – darul implicand nu numai conceptia ca izvorul a toate bunatatile este Dumnezeu, dar si ideea de comuniune si de jertfa („Cand fac un dar, ma daruiesc, iar cand primesc un dar, ma implinesc” nota, intr-o meditatie, Ernest Bernea [4], referindu-se la dimensiunea spirituala a actului daruirii ca act de jerfta – „a jertfi inseamna a rupe ceva din sufletul tau, din fiinta ta” –, care, in acelasi timp, coaguleaza si intareste comuniunea dintre oameni – „darul este si un legamant, o prezenta activa intre tine si celalalt, o cale si un semn de unificare a doua fiinte”, scrie Ernest Bernea) [5].

Lumea si pamantul ca dar, asa cum le intelegea taranul roman, presupune a le folosi cu recunostinta, nu numai ca „Homo sapiens” sau ca „Homo faber”, ci – cum remarca Parintele Alexander Schmemann intr-o cuvantare [6] – in primul rand ca „homo adoratus”, expresie insemnand „omul care multumeste”. Aceasta calitate (tinand de chipul divin din noi) ne scoate de sub imperiul egoismului si al patimilor care ne instraineaza unii de altii si de Dumnezeu, care ne rup de stramosi si de generatiile viitoare, care ne pun in razboi unii cu ceilalti, cu Dumnezeu si cu natura. Ea ne inalta intr-un registru al nobletii sufletesti.

Aceasta viziune era, asa cum au remarcat cercetatori ai lumii taranesti, proprie taranului roman. El nu se raporta la pamant ca la o proprietate asupra careia pretindea drepturi absolute, ci ca la un bun daruit de Dumnezeu spre mentinerea traiului si a bunelor randuieli, spre folosul sau si al comunitatii (fiind calauzit de constiinta ca proprietarul absolut a toate bunurile nu este el, ci Bunul Dumnezeu). Pentru a chivernisi acest bun, taranul tinea seama in mod firesc de anumite randuieli si limite. O mare insusire a taranului este ca avea constiinta limitelor si manifesta o smerenie in modul cum se slujea de tot ce ii oferea natura (a se vedea cartea lui Ovidiu Papadima, in special exemplele care evoca aceste insusiri). Totodata, el era pastratorul valorilor (materiale si spirituale) mostenite, o alta trasatura definitorie a sa. Acesta este modelul adevaratului gospodar. Fara aceste insusiri, omul devine mandru, lipsit de recunostinta si, in consecinta, un risipitor, un om lipsit de chibzuinta, de simtul masurii si al firescului. Daca luam in considerare zicerile adunate de Ernest Bernea de la tarani, putem spune ca acest cuvant intelept apartinand Parintelui Sofronie Saharov reflecta in mod desavarsit si intelepciunea taranului roman: „Mandria incearca sa-si inchipuie o lume si sa traiasca in ea. Smerenia primeste lumea asa cum a zidit-o Dumnezeu.” [7]

In acest mod, taranul nu numai ca isi dovedea calitatea de om vrednic in fata comunitatii (de bun chivernisitor), dar asigura dainuirea acesteia, cu toate rosturile ei, spirituale si materiale, intrebuintand cu recunostinta mosia sa si bunurile mostenite si perpetuand viata (dar, trebuie accentuat, nu pentru a o lipi de aceasta lume, ci punand-o in slujba lui Dumnezeu si a semenilor – fiindca, din cele daruite de Dumnezeu, suntem chemati sa daruim si noi, la randul nostru – si pentru a o orienta, prin daruire, jertfa si slujire, spre un tel mult mai inalt: rostul mantuitor pe care Dumnezeu l-a sadit in miezul lumii prin Intruparea Fiului Lui). Doar in acest mod omul este cel care, dupa o cunoscuta vorba din popor, „sfinteste locul”.

Cand lumea si viata nu au mai fost intelese ca dar

Dusmanii taranului si ai randuielilor intelepte dupa care functiona lumea sa au fost cei care nu au mai inteles lumea si viata ca dar. Cei care au transformat lumea intr-un locas al ispitelor, in care patimilor li s-a dat libertatea de a se instapani si de a desfiinta randuiala veche, proces care a avut mai multe etape si al carui apogeu se pare ca il traim astazi.

Patimile sunt cele care invaluie intr-o pacla groasa ochii nostri sufletesti pentru a nu mai putem vedea lumea prin raportare la Creatorul ei; atunci ea nu mai poate fi folosita ca dar; patimile inrobesc, iar efectele lor sunt opuse celor ale actului daruirii: in locul capacitatii de jertfa, trezesc si cultiva in noi egoismul si lacomia, in locul spiritului de comuniune, incurajeaza dezbinarea, distrugerea legaturilor organice, alienarea, masificarea; toate acestea rastoarna randuiala fireasca a intregii lumi.

Universului taranesc – un spatiu al comuniunii si al randuielii –, i-a luat locul o lume care a devenit un camp de lupta – loc al razboaielor, al bataliilor pentru putere si acaparare colonialista, al subjugarii si anihilarii celor mai slabi, al exploatarii pana la epuizare a resurselor, in care unitatile organice reprezentate de Biserica, familie, comunitatile locale, statul national, mica proprietate si micile gospodarii taranesti – cu alte cuvinte, unitatile intemeiate pe omul concret – nu mai incap fiindca sunt neintegrabile utopiei. De aceea, se impune ca o necesitate pulverizarea acestora, inghitirea lor intr-o imensa societate de masa, in haosul globalist, unde „ordinea” trebuie mentinuta prin structuri suprastatale impersonale, artificiale.

Pierderea legaturii cu cerul si cu pamantul

Fiindca legatura lui cu pamantul era organica, nu de tip exploatator, taranul de alta data se dovedeste mai ancorat in lumea sa reala decat omul urban care se considera indreptatit sa acapareze noi teritorii si sa distruga societatile taranesti „anacronice” in ravna lui de a le „moderniza”. Omul dezradacinat, in marsul lui neobosit pe calea „progresului”, pierde legatura cu pamantul si, ca o consecinta, comuniunea cu natura si acel mod de intelegere care il situeaza pe taran, pe omul cu credinta in Dumnezeu, in armonie cu firea (datorita credintei in Dumnezeu, lucrurile si lumea capata un sens si o coerenta care dau omului asezare si echilibru sufletesc si care poate fi tradusa prin termenul „randuiala” – definitoriu pentru universul taranului –, dat fiind ca e vorba de o ordine care „izvoraste din intelepciunea lui Dumnezeu”). Urmarea acestei dezradacinari reprezentate de pierderea legaturii cu pamantul a omului instrainat de Dumnezeu este disparitia respectului fata de fire, cu toate consecintele ce decurg de aici si care au schimbat intr-o asemenea masura chipul lumii incat viata omului traitor in ea a ajuns abstracta, neancorata, artificiala, ghidata dupa interese egoiste, care il intorc pe om impotriva firii, a aproapelui sau si a lui Dumnezeu. Iata cum a ajuns omul modern un adversar inversunat nu numai al randuielii, dar si al propriei lui identitati (aceasta situatie se agraveaza pe masura ce lumea virtuala, mediul prielnic pentru propagarea fantasmelor utopiei globaliste, pare a lua tot mai mult locul lumii reale).

Pe langa dezechilibrul sufletesc si alienarea pe care aceasta dezradacinare le sadeste in sufletul omului (pe deplin necunoscute taranului „integrat in armonia firii”, cum spunea O. Papadima), efectele evidente de ordin material sunt eroziunea solului, eliminarea diversitatii agricole, utilizarea biotehnologiilor nocive, epuizarea resurselor, ruinarea micilor producatori locali si izgonirea lor de pe propriile pamanturi etc. Daca stramosii nostri se simteau atasati de pamant prin radacini adanci, nu acelasi lucru se poate spune despre acest tip de om urban (in mod analog, corporatiile, fie ele agricole sau de alta natura, nu sunt legate de un loc si, in definitiv, nu se deosebesc cu nimic de navalitorii pagani nestatornici din vechime; acestea sunt „hoardele pagane” de astazi, care, prin colonizare economica si culturala, cotropesc si supun alte teritorii; ceea ce spunea Liviu Rebreanu, in „Lauda taranului roman” [8], despre barbarii de odinioara, si anume ca erau „neamuri razboinice, pornite pe cuceriri si deci spre traiul din munca altora” si ca „dispretuiau legatura cu pamantul” – ele neavand tarani, fiindca taranul se defineste prin legatura sa profunda si stabila cu pamantul – se poate spune despre corporatiile si puterile neocolonialiste de astazi, capabile nu numai sa distruga mostenirea noastra culturala si naturala, dar si sa declanseze un sir neintrerupt de razboaie; spre deosebire de acesti cotropitori, noi am fost „un neam pasnic de tarani” – „In trecutul nostru n-avem niciun razboiu de cucerire, ci numai de aparare” –, care nu au cautat decat sa-si „pastreze fiinta si pamantul”, acest pamant pe care „se face agricultura din vremuri imemoriale”[9]).

Acesta este omul „autonom”, incapabil sa mai intrebuinteze pamantul si bunurile lumii cu recunostinta si grija, ci in mod abuziv, violent, exploatator. Patimile care il stapanesc pe acesta si care deformeaza nu numai chipul omului, dar si pe cel al lumii, sunt mandria, lacomia, egoismul, hedonismul, risipa. Atunci cand „Homo adoratus” va disparea definitiv, va triumfa conceptul de „Homo homini lupus”, care va transforma lumea intr-un adevarat infern.

Taranul, om al radacinilor

Grigore Lese spunea foarte sugestiv intr-un interviu ca „spre obarsii [sau spre radacini, n.n.] urci, nu cobori” si ca „trebuie sa ne inaltam spiritual spre a ne atinge radacinile”. Taranul, ca om al radacinilor, nu este doar „pastratorul teritoriului national” (Liviu Rebreanu) – asigurand continuitatea materiala a acestuia (si sanatatea unui intreg popor, hrana sanatoasa produsa de taranul autentic fiind rodul muncii sale binecuvantate de Dumnezeu) –, el este si pastratorul sufletului romanesc (fiind „purtatorul crucii”, cum il numea Horia Bernea; crucea pe care si-a dus-o demn, de-a lungul istoriei, este ferm implantata in pamantul stramosesc, pamant crestin aparat cu pretul vietii de stramosi – in mare masura de tarani, care, cum sublinia Nicolae Iorga, alcatuiau in trecut „aproape intregul element militar al tarii” [10]).

Prin urmare, legatura sa indestructibila cu cerul l-a facut pe taran si un darz aparator al pamantului nostru si, implicit, al datinilor acestui pamant, al individualitatii si unicitatii noastre etnice care – arata Parintele Staniloae – se dizolva numai atunci cand elementul unificator si intemeietor, si anume credinta, slabeste. Credinta l-a tinut in comuniune cu stramosii, cu pamantul si cu fratii lui, expresia acestei comuniuni profunde – pe care secole intregi de restriste (pana la instaurarea comunismului) nu au putut sa o zdruncine, chiar daca in plan istoric au avut loc despartiri si rupturi dureroase, lupte si jertfe – fiind dorul, care „sta in legatura cu personalismul comunitar al poporului nostru” (Parintele Dumitru Staniloae) (a se vedea Dumitru Staniloae, cap. „Inradacinarea in spatiul propriu”, in Reflectii despre spiritualitatea poporului roman [11]).

Astfel se explica si de ce taranul era in buna lucrare cu firea – tocmai datorita comuniunii sale cu Dumnezeu, care il facea sa traiasca in randuiala, sa cunoasca si sa respecte buna intocmire a firii, avand in vedere ca, in viziunea taraneasca, alcatuirea ei nu este o intamplare (caz in care omul s-ar simti tentat sa o schimbe dupa capriciile sale), ci se supune si ea unei ordini morale, orientate spre transcendent. Ceea ce nu inteleg ecologistii anticrestini este ca tocmai instrainarea omului de Dumnezeu are drept urmare violenta asupra naturii, care astazi a atins proportii fara precedent si care distruge echilibrul ei si ordinea fireasca in care a fost zidita. Este sugestiv modul cum descrie Sf. Nicolae Velimirovici acest razboi dus impotriva naturii: „Natura este prieten, si nu dusman. Ea a fost zidita pentru a fi tovarasul si ajutorul omului, iar nu un rob razbunator. Oamenii care inrobesc natura o fac vrajmasa si razbunatoare. La noi, in Balcani, se mai pastreaza inca ceva din respectul de odinioara si mila fata de natura. Mai dainuieste inca obiceiul – pana nu demult obstesc in Balcani – ca taranul, cand vrea sa taie un copac, sa coseasca iarba sau sa injunghie un dobitoc, sa-si faca cruce zicand: «Doamne, iarta!» Popoarele care au declarat razboi pe viata si pe moarte naturii, care au nascocit si pus in practica in chip nemilos vorbele aspre «exploatarea naturii» au atras si atrag asupra lor nenumarate rele – intrucat cel ce rupe legaturile sale prietenesti cu natura, in acelasi timp rupe si legaturile cu Dumnezeu.” [12]

In lumina celor afirmate pana aici, intelegem ca taranul roman este un om al pamantului, insa nu intr-un sens pagan (si poate ca nu este intamplator ca, in limba romana, etimologia cuvantului „taran” nu trimite la un substrat pagan), care este reflectat astazi in manifestarile new-age-iste si ecologiste anticrestine de idolatrizare a „mamei pamant” (pierzand legatura cu cerul, omul fie utilizeaza in mod abuziv pamantul – lipsit de respectul si recunostinta care iradiaza din lucrarea omului-iconom, care intelege pamantul ca dar –, vazand in el doar o forma de exploatare si sursa de imbogatire cu orice pret, viziunea predominanta fiind cea antropocentrista, fie cade in cealalta extrema, acordand o intaietate nefireasca naturii, mergand pana la sacralizarea ei; aceasta din urma perspectiva este geocentrista, implicand plasarea pe un plan secund a omului ca fiinta creata de Dumnezeu – si purtand chipul Sau – si nesocotirea moralei crestine [13], de vreme ce intreaga randuiala a firii nu mai este inteleasa ca supunandu-se unei ordini transcendente si fiintand sub pronia lui Dumnezeu, cum o intelegea taranul). Taranul este om al pamantului in sensul ca este om al radacinilor, al randuielii, al comuniunii cu inaintasii, sortit sa pastreze si sa transmita mai departe traditia, adica intelepciunea stramoseasca: valorile si adevarurile vii care au trecut testul timpului, fiind traite, marturisite si aparate de stramosi in acest spatiu de-a lungul veacurilor. Cu alte cuvinte, e opusul „omului de nicaieri” cu privire la care atragea atentia Nicolae Iorga, prevestind parca, prin avertismentul sau, nasterea omului abstract de astazi.

Asa se face ca, odata cu pamantul, taranul apara „legea stramoseasca”, sau ceea ce Parintele Dumitru Staniloae spunea ca „a reprezentat pentru poporul roman fundamentul tuturor legilor sale de viata”, aceasta fiind Ortodoxia (ca si credinta crestina – n. red.)[14], ca mod de vietuire si dainuire a neamului nostru. Fiindca, desi istoria i-a fost potrivnica, desi s-a aflat in calea atator navalitori si la confluenta intereselor unor mari imperii si puteri, poporul roman a avut modul lui de a se „tine locului”, adica de a rezista istoriei si timpului si de a raspunde problemei raului care ii ameninta existenta. Iar aceasta a fost mult timp legea nescrisa dupa care s-a condus lumea romaneasca – formata, secole intregi, in masura covarsitoare, din tarani. Nu este acea ordine artificiala, impusa, care in Occidentul individualist a capatat forma relatiilor contractualiste intre indivizi. E randuiala „lumii asa cum a lasat-o Dumnezeu”, e dreapta credinta, „legea romaneasca”, un set de adevaruri, rosturi si norme care, desi nescrise, isi aveau izvorul in credinta si intelepciunea stramoseasca si au fost temei al comuniunii, unitatii si existentei lumii romanesti. Cum spunea IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, intr-o frumoasa pastorala de Craciun, „Buna randuiala a vietii intru ascultare zace. Ascultarea si implinirea Cuvantului Evangheliei ne aduc pace si multa mangaiere in sufletele noastre si in neamul nostru romanesc” [15] (acest cuvant intelept ne trimite cu gandul la un alt adevar rostit de distinsul pedagog interbelic Simion Mehedinti: „Un neam valoreaza atat cat si-a insusit din Evanghelie”). Acest tip de ascultare ii era caracteristic taranului roman.

Cand a fost adus in situatia de a nu mai asculta de Dumnezeu, omul si-a pierdut busola, neamul a fost scos din rostul sau, s-a instalat neoranduiala, lipsa de sens, de criterii si de repere, angoasa. A-l scoate pe om de sub ascultarea de Dumnezeu a fost marea aspiratie a comunismului; de indeplinirea acestei conditii depindea transpunerea in viata a utopiei totalitare pe altarul careia trebuia jertfit fara mila omul-chip al lui Dumnezeu. Altfel planul privind modificarea din temelii a vechii ordini, cu randuielile si ierarhiile ei, cu reperele dupa care se calauzea aceasta, nu ar fi avut sorti de izbanda („A studia ceea ce Dumnezeu a creat este o rugaciune. A cauta sa modifici sau sa distrugi ceea ce El a creat este cel mai mare pacat, avandu-si originea in neascultare”, avertiza George Manu, marele fizician roman ucis de comunisti); pentru a-l materializa, se impunea zdrobirea taranului si a elitei reprezentative ca pastratoare a legii romanesti, elita care intelegea ca „statul n-are sens decat in slujba valorilor neamului care-l sustine” (Mircea Vulcanescu [16]).

Prin urmare, atunci cand omul urban a pierdut legatura cu cerul, s-a dezradacinat si nu a mai putut ramane racordat la real, la un mod de viata cumpatat si firesc. A ajuns un zamislitor de utopii si un visator obsedat de plasmuirea unor paradisuri terestre. Spre deosebire de lumea unui astfel de om, marcata de ambitii si lacomie, conflicte, nelinisti, frica, robie si teroare, civilizatia taraneasca „nu cunoaste lupta pentru autodepasire. Este o calma si buna exprimare a bucuriei de a exista” (Horia Bernea [17]).

Situatia actuala a taranului. Necesitatea refacerii legaturii dintre sat si oras

In ce situatie a fost adus taranul roman de fauritorii de utopii mai vechi si mai noi (comunista, ieri, neoliberala/globalista – azi)? Proletarul de ieri, instrainat de propriul pamant, stramutat, in mod silnic, la oras pentru a deveni o unitate de productie in marea industrie, un om masificat, este „capsunarul” de azi, smuls din comunitatile organice – familia, satul, tara – pentru a se bucura de „darul libertatii”. Sau este taranul devenit un „capitalist” abil, care se descurca cum poate, se „adapteaza”, „taranul” instrainat nu numai de propriile radacini, dar si de modul traditional de a trai si de a produce – oglinda trista a starii in care a fost adus astazi satul. Un principiu care sta la baza sistemului corporatist este ravna de a produce in primul rand pentru profit, nu pentru om (intr-o lume in care pietei i se acorda suprematie, in detrimentul mentinerii sanatatii si a vietii). Or, in acest mod, are loc inevitabil o degradare a relatiilor dintre oameni. A produce mancare nesanatoasa pentru profit conduce la alterarea constiintei si a caracterului celui care o produce, la instrainarea acestuia de semenul sau, care nu mai este aproapele, ci doar un consumator. Tirania pietei se reflecta prin rasturnarea valorilor, generata de idolatrizarea banului, devenit singurul „liant” social al noii societati globalizate. Asa se explica de ce am dat intaietate pietei in detrimentul omului, profitului in defavoarea sanatatii, acumularii canceroase si consumului nesabuit in dauna cumpatarii, sistemului financiar speculativ in paguba economiei reale. Sub paravanul mult aclamatei „piete libere” se desavarseste astazi procesul de dezradacinare a noastra initiat in mod brutal in comunism.

Eliminarea taranilor si a micilor proprietari (producatori) prin comasarea agriculturii, prin vinderea pamanturilor, prin lipsirea taranilor de mijloacele necesare pentru a-si munci pamantul, parasirea vetrelor, uitarea radacinilor si a propriei credinte, destramarea familiilor si a comuniunii cu cei de acelasi neam, cu stramosii, cu tara, prin incurajarea emigrarii, toate acestea in favoarea unor profitori straini si a marilor corporatii, sunt cele mai clare semne ale acestei dezradacinari si ale inrobirii in care am fost adusi. Marele economist din perioada interbelica Virgil Madgearu argumenta in lucrarile sale ca protejarea si raspandirea micii gospodarii taranesti (prin organizarea unui sistem cooperatist) „va intretine o populatie densa, va intensifica productia agricola si va alcatui pentru productia industriala a tarii o piata interna, capabila sa consume stocuri mari de marfuri” si ca „regimul de proprietate si de munca taraneasca poate deveni punctul de plecare al dezvoltarii unei industrii nationale. …Cu cat va fi mai raspandita gospodaria taraneasca mica, cu atat va disparea mai repede si mai complet cauza emigrarii” [18]. Acest program economic care avea ca punct de pornire cunoasterea realitatilor romanesti si a necesitatilor reale ale unei tari preponderent agrare precum a noastra (al carei atu era si inca este tocmai calitatea superioara a pamantului ei) a fost intrerupt brutal prin instalarea comunismului, iar consecintele distrugerii micii gospodarii taranesti le suportam astazi din plin, lucrurile evoluand intr-o directie contrara celei pe care o avea in vedere Virgil Madgearu: scaderea populatiei intr-un ritm fara precedent, exodul taranilor, abandonarea satelor, proletarizarea taranilor, adusi in conditia umilitoare de forta de munca ieftina, condamnata sa „argateasca” pe plantatiile detinute de corporatii, distrugerea agriculturii, importul a 80% din alimente, industria nationala facuta praf, inrobire si exploatare in favoarea camatarilor si a unei oligarhii financiare.

Colectivizarea a avut efecte dezastruase nu atat prin faptul ca taranilor li s-au confiscat pamanturile (de care existenta taranului este organic legata), cat prin erodarea spiritului de comuniune (care se hraneste din credinta) care domnea in satul romanesc [19] si care forma alta data si baza unui regim cooperatist trainic. Asa s-a produs degradarea satului, pastratorul prin excelenta al fiintei romanesti, loc binecuvantat al solidaritatii organice si al omeniei, iar decaderea morala care ia o amploare fara precedent in orase, lipsa solidaritatii si a unitatii dintre romani, uniformizarea si atomizarea societatii, sunt tocmai urmarile degradarii comunitatilor rurale; totodata, acestea sunt consecintele crearii intentionate a unui antagonism intre sat si oras – in cadrul caruia satul este considerat un loc al „inapoiatilor”, „arhaicilor” (mai nou, al taranilor „betivi si lenesi”), iar orasul, o intruchipare a „progresului”, a omului nou „luminat” si emancipat, in fond, un om instrainat de Dumnezeu si de semeni, mutilat sufleteste, lipsit de busola si inrobit cu totul patimilor. Insa acest razboi al orasului impotriva satului a fost mereu dus cu perseverenta de regimurile totalitare. In acest mod au triumfat individualismul, dezbinarea, masificarea, creandu-se conditiile prielnice pentru inrobirea si spolierea noastra.

Pana cand nu vom reface legatura dintre sat si oras, redand taranilor demnitatea de a trai potrivit firii si rostului lor (nu ca sclavi agricoli si capsunari, izgoniti de pe propriile pamanturi), populatia din orase va ramane o masa atomizata, prada unor forte straine destructurante, care ne vor acapara nu numai pamanturile, dar si sufletele. Pana cand nu vom intelege ca trebuie sa ne pastram taranii la vetre, atasati de pamantul si credinta stramoseasca – ai caror pastratori darzi trebuie sa fie –, sa-i ridicam din conditia mizera, redesteptand in ei virtutile creatoare si dandu-le posibilitatea sa le cultive, pentru a deveni adevarati gospodari, nu vom putea iesi din conditia de sclavie. Le vom putea trezi virtutile creatoare ajutandu-i sa reintre in legatura cu radacinile lor si cu pamantul. Incurajand micile gospodarii taranesti, modelele asociative si cooperatiste, conlucrarea, cooperarea intre sat si oras (din care orasul ar avea insutit de castigat), agricultura ecologica sprijinita de comunitate, productia locala, microcreditarea etc. Astfel, din munca cinstita a taranului, care va restaura si va mentine randuiala, din harnicia si daruirea sa, vor izvori roade curate si binecuvantate, care ne vor hrani trupeste si sufleteste.

Indemnul pe care il adresa romanilor Liviu Rebreanu la finalul discursului de receptie la Academia Romana este la fel de valabil si astazi: „Orasul insa trebuie sa fie patruns si el de duhul pamantului si al sufletului romanesc. Glasul pamantului trebuie sa fie auzit si inteles si de oraseni pentru a deveni marea lege a neamului pe care nimeni sa n-o mai infranga si nici sa n-o nesocoteasca. Intre sat si oras trebuie sa se creeze simbioza care sa potenteze toate puterile creatoare. Numai simbioza aceasta va naste marea cultura romaneasca de care in sfarsit va beneficia si taranul roman, conservatorul trecutului si tineretii noastre. De aceea azi si inca multa vreme, spre taranul roman trebuie sa ne intoarcem necontenit” [20].

Note:

[1] A se vedea si articolul meu „Semnificatia apei si fantana ca simbol sacru in viata traditionala romaneasca”, in Tezaur romanesc, 22 iulie 2013.

[2] Ovidiu Papadima, O viziune romaneasca a lumii. Studiu de folclor, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1995, p. 9.

[3] Ernest Bernea, Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 68.

[4] Ernest Bernea, Meditatii filosofice. Note pentru o filosofie inactuala, Editura Predania, 2010, p. 113.

[5] Dupa ce am terminat de scris articolul de fata, am descoperit un articol minunat al parintelui Stephen Freeman, in care parintele spune: „Rolul unui preot este de a aduce jertfe lui Dumnezeu. O jertfa sau un dar sunt unul si acelasi lucru. Cea mai importanta jertfa pe care o facem este sa daruim totul lui Dumnezeu, prin Hristos. Este recunoasterea ca tot ce avem si tot ce suntem vine de la Dumnezeu si apartine lui Dumnezeu. Darul este insasi inima comuniunii noastre cu Dumnezeu. Aceasta comuniune, aceasta preotie a fost sfaramata la caderea omului, atunci cand am ales sa consideram ordinea creata drept scop in sine. Mancarea fructului – ca scop in sine («era bun de mancat») – a fost o coborare de la nivelul de preotie la nivelul de consumator. Am incetat sa facem din lume un dar si am ales in schimb sa o devoram. Astfel, ea a devenit moarte pentru noi. Preotia este insasi esenta existentei umane autentice”, Pr. Stephen Freeman http://www.ortodoxiatinerilor.ro/harul-lui-dumnezeu/19813-preotia-universala; https://parintelestephen.wordpress.com/2013/10/11/1023/).

[6] Alexander Schmemann, „Intre utopie si evadare”, conferinta sustinuta la Greenville, Delaware, pe 22 Martie 1981.

[7] O alta cugetare foarte sugestiva care face parte dintre cele culese de Ernest Bernea in cartea Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman: „Am auzit ca-s oameni invatati; da’ ce stiu ei? Stiu ce-i randuit da’ stiu in parte, ca odata mintea, oricat de desteapta ar fi, sa scranteste de nu mai e buna de nimic. Lasa lucrurile sa mearga in legea lor; ce te bagi in treburi dumnezeiesti? Te crezi mare, da’ te frangi. Si diavolu’ a vrut odata sa intoarca lumea altfeliu si-o cazut. Omu’ sa ramana om!” (Ernest Bernea, Spatiu, timp si cauzalitate…, p. 69. A se vedea si eseul meu „Consecintele indepartarii de firescul traditiei. Casa taraneasca si casa moderna”, Tezaur romanesc, 2 iulie 2013 https://irinamonica.wordpress.com/2013/10/23/consecintele-indepartarii-de-firescul-traditiei-casa-taraneasca-si-casa-moderna/, preluat de pe site-ul tezaur-romanesc.ro).

[8] Liviu Rebreanu, „Lauda taranului roman”, discurs de receptie la Academia Romana, 29 mai 1940.

[9] Ibidem.

[10] Nicolae Iorga, „Partidele si tara”, Discutia la Mesagiu, Discursuri parlamentare, vol. I, partea I, Editura Bucovina, Bucuresti, 1939, p. 63; https://irinamonica.wordpress.com/2011/08/17/nicolae-iorga-despre-ideile-conducatoare-ale-poporului-roman/.

[11] Dumitru Staniloae, Reflectii despre spiritualitatea poporului roman, Editura Elion, Bucuresti, 2004, pp. 5-24.

[12] Sf. Nicolae Velimirovici, Ganduri despre bine si rau, Editura Predania, 2009, p. 68.

[13] In acelasi registru se incadreaza planurile pentru reducerea populatiei sau legalizarea unor conduite impotriva firii, care schimonosesc chipul divin din om.

[14] „Care este insa modul romanesc de comuniune cu ordinea spirituala transcendenta? Aceasta ne-o spune istoria si ne-o spune viata actuala a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care priveste romanul spre cer si, plin de lumina de acolo, si-l intoarce spre lume, conducandu-se dupa el in atitudine si pasii sai” (Parintele Dumitru Staniloae, „Ortodoxia, modul spiritualitatii romanesti”, Revista Gandirea, anul XIX, nr. 6, iunie 1940, p. 420).

[15] IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, Pastorala la Nasterea Domnului, 2015 http://mitropolia-banatului.ro/pastorala-la-nasterea-domnului-2015/.

[16] Mircea Vulcanescu, Prolegomene sociologice la satul romanesc, Editura Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 121.

[17] Horia Bernea, Irina Nicolau, Carmen Huluta, Cateva ganduri despre muzeu, cantitati, materialitate si incrucisare, Editura Liternet, 2003, p. 6.

[18] Virgil Madgearu, Agrarianism, capitalism, imperialism. Contributii la studiul evolutiei sociale romanesti, Editura Dacia, 1999, pp. 45-59.

[19] „Colectivizarea n-a insemnat numai schimbarea formei de proprietate – ca a luat pamantul de la tarani si l-a dat la CAP-uri, ci a distrus spiritual satul ca matrice de credinta! Si cititi la parintele Staniloae sau la parintele Calciu ce insemna satul romanesc. O sa gasiti aici niste lucruri extraordinare despre modul cum se traia credinta in sat. Or, satul asta a fost la noi, in cea mai mare parte, distrus de comunism” (Parintele Moise de la Manastirea Oasa, http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/12/16/la-18-ani-de-libertate-ranile-comunismului-in-noi-sau-lumina-ce-ni-se-vara-pe-gat-cu-sila/).

[20] Liviu Rebreanu, ibidem.

20/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Dan Diaconu – 1 Decembrie 2019

Dan Diaconu - 1 decembrie 2019

Uneori simt c-am orbit. Ies pe strada, vad masini, vad lumini, vad cladiri. Vad chiar si oameni. E o agitatie permanenta, o fojgaiala pe care o vad, care uneori ma agreseaza. Cu toate acestea simt c-am orbit pentru ca, in tot tavalugul zilnic, nu mai reusesc sa vad romani. Unde-ati fugit, fratilor? Unde v-ati ascuns, dragii mei? Unde sunteti? – imi vine sa strig zi de zi.

Va tot caut si nu mai reusesc sa va vad. Am incercat in orasele noastre si n-am gasit decat niste ahtiati, drogati dupa bani. „Daca-ti dau bani, imi vinzi tara asta?” – i-am intrebat si m-am trezit asaltat. Nimeni n-a suspinat, toti s-au imbulzit, ba chiar s-au luat la bataie. „Alege-ma pe mine ca-ti iau mai putin!” – auzeam strigandu-se isteric. Si-atunci mi-am spus: „Aici nu sunt romani!”.

Am plecat prin satele tarii acesteia si-am intrebat in stanga si-n dreapta daca sunt romani. Peste tot mi s-a spus: „Romanii au plecat. Romanii sunt afara”. Un batran, varsand o lacrima, mi-a spus: „Degeaba cauti, taica. Romanii n-au murit ci s-au transformat. I-a lovit pe toti o boala, o pacaleala de-a ticalosilor. Au picat cu totii in mania argintilor pentru care si-ar vinde si mama”. Nu l-am crezut, cu toate ca pletele lui albe si ochii sai inlacrimati trebuiau sa ma convinga. I-am ascultat pe ceilalti care-mi spuneau ca romanii inca sunt, dar au plecat.

„Au fugit de ciuma de-aici, de greutati si conducatori” – imi spuneau multi, cu privirile impaienjenite. Si-atunci m-am dus sa-i caut afara, sa-i gasesc pe romanii mei. Dar n-am gasit decat desertaciune. Doar oameni care vorbeau romana, dar care se fereau de ceilalti romani, care-i barfeau pe cei ai lor si care, cand se intalneau, foloseau limba noastra doar pentru a se certa si a-si spune ocari unii celorlalti. Am vazut in ochii celor mai multi dintre ei ura animalica pentru celalalt. I-am vazut muncind din greu, umilindu-se in fata strainului, avand in suflet doar o singura dorinta: sa-l umileasca mai apoi pe celalalt al sau, pe cel ramas in tara. „Noi suntem desteptii si muncitorii, ceilalti sunt prostii si lenesii” – imi spuneau multi. Ei se-ntorceau in tara doar pentru a-i face prosti pe cei ramasi acasa. Si-asa, multi dintre cei de-acasa, crezand in paradisul de-acolo o apucau pe-acelasi drum al pierzaniei, transformandu-se in monumente de frustrare si ura. „Astia nu-s romani” – imi spuneam incercand sa caut in continuare.

Am intalnit si-un om nobil. Statea pe-o banca si suspina vazandu-i pe-ai sai atat de rai. Iar cand l-am intrebat mi-a spus: „Am venit aici sa-mi fac o stare, dar simt ca ma topesc. Copiii-mi sunt acasa, parintii si ei, iar eu nu am facut mare lucru. Doar stau si-mi plang sufletul pe care simt ca-l pierd, ca-l vand pe-o mana de arginti.”

„Si-atunci de ce nu vii acasa?” – l-am intrebat, iar el mi-a spus ca nu stie ce diavol il tine acolo, ca plange de fiecare data cand vede cat de rai si ticalosi sunt ai lui, cat de rai si ticalosi sunt ceilalti si-n ce hazna morala a ajuns sa traiasca. „E doar un bilet, i-am spus, un bilet care te-ntoarce acasa. Trebuie doar sa ti-l cumperi si-atat.” Nu m-a crezut si-a ramas pe-acea banca, din acel parc trist plangandu-si in continuare neputinta.

Si ca el am vazut multi. Toti imi spuneau la fel, cu capetele plecate si umilindu-se ca „noi nu mai putem face nimic”. Si de fiecare data ii intrebam „DE CE? De ce nu poti face nimic, romane? N-ai picioare, n-ai maini, n-ai cap? Ce-ti lipseste de te plangi atata?”. Peste tot in tara oamenii-si plang neputinta, dar sar precum drogatii cand aud zornaitul argintilor. S-au transformat toti in fiare de prada, sticlindu-le ochii atunci cand aud sunetul blestemat.

N-am gasit pe mai nimeni sincer. Ba, mai mult, un batran mi-a pus oglinda-n fata si mi-a spus pe un ton apasat: „Tu-i cauti pe altii, dar te-ai gasit pe tine? Uita-te-n oglinda si spune-mi daca-ti place ce vezi!”. Si-avea dreptate batranul, caci nimic din ce vedeam nu-mi placea. Vedeam aceeasi lacomie, aceeasi ura pentru celalalt, aceeasi dorinta nebuna de razbunare. Dar am mai vazut ceva care mi-a placut. Era o flacara palpaind in ochi, o sclipire care parea ca n-are moarte si care nu-mi dadea pace spunandu-mi mereu: „Tu nu esti toate aceste, romane! Tu nu esti neputinta, tu nu esti tradator pentru o mana de arginti! Tu nu esti fricos, romane! Tu nu esti ticalos! Sclipirea asta pe care-o vezi in oglinda e o picatura din sangele Brancovenilor care-au avut taria de a nu-si renega patria si credinta. Si pentru asta si-au dat viata cu demintate! E o picatura din sangele lui Mircea, al lui Stefan, al lui Vlad, al lui Mihai Viteazul si-al tuturor celor care-au pus palosul la hotare aratandu-le celorlalti ca pana aici le-a fost, ca «Pe-aici nu se trece!». Si nu s-a trecut decat atunci cand celelalte stihii ne-au lovit. Insa, de fiecare data sclipirea asta ne-a ajutat sa trecem mai departe si sa intelegem ca «suntem romani si punctum». Noi suntem romani si indiferent de boala grea in care ne-am cufundat sclipirea asta nu dispare niciodata!”.

De-atunci tot merg si caut. E 1 Decembrie 2019, 101 ani de cand ne-am regasit cu totii, de cand stam la aceeasi masa. Atunci luptam umar la umar si-i impingeam afara din tara pe dusmani. N-aveam arme, n-aveam mancare, n-aveam de niciunele. Dar aveam o tara si-aveam frati. Acum suntem toti cu ochii impaienjeniti de ura, alergand dupa bani precum cainii vagabonzi dupa mancare. Nu mai vedem nimic in fata, nu mai avem parinti, copii, bunici. I-am uitat pe toti si stim doar a uri.

Din ura ne-am pus iar domn strain, din ura am acceptat sa dam puterea toata alogenilor. Din ura credem ca ne razbunam pe ceilalti si, de fapt, ne razbunam pe noi. Din ura lasam tradatorii sa-si faca de cap si-apoi urlam ca nu mai avem ce face. Ne plangem neputinta dupa ce am avut puterea sa ne facem singuri rau. Cand vom intelege toate acestea? Cand vom trimite tradatorii acolo unde le e locul, in fata plutonului de executie? Cand oare vom mai avea puterea sa redevenim romani si sa ne recucerim tara asta pentru care bunicii nostri au varsat fluvii de sange? Cand vom avea puterea sa-i auzim pe cei din trecut cum se zbat in morminte, cand le vom auzi lacrimile de deznadejde pe care le varsa vazandu-ne cat de degenerati am ajuns? Cand oare ne vom vindeca de toate bolile noastre si ne vom regasi romani?

1 decembrie 2019. Inca te caut, romane, si-o sa te caut mereu!

17/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Florian Colceag – Ne eliminam valorile si pastram nulitatile

Florian Colceag - Ne eliminam valorile si pastram nulitatile

Cu aproximativ 7 ani in urma, am publicat pe site-ul certitudinea.ro un proiect de lege al dezvoltarii tehnologice prin inventica. Ceva similar se folosea in Finlanda de mai multa vreme, cu mare succes pentru dezvoltarea sustenabila a economiei finlandeze. A doua zi am iesit cu familia si prietenii in natura, pentru a culege anumite plante medicinale de pe marginea autostrazii Bucuresti-Ploiesti.

Atunci am fost lovit de o masina care mi-a fracturat 7 coaste, trei cu volet, si m-a aruncat 9 metri in fata. Am fost transportat, din fericire, de urgenta, la spitalul din Ploiesti si am scapat cu viata, dar si cu o coasta infipta intr-un plaman. In acea perioada elaborasem modelul de tara si proiectam in continuare modelele de iesire din criza pentru Romania.

In perioada urmatoare m-am intalnit cu domnul doctor Burnei, o somitate in chirurgie. Ne-am intalnit ca sa lucram la dezvoltarea unui grup de experti care ar fi trebuit sa puna umarul la refacerea sustenabilitatii Romaniei. A inceput o colaborare deosebita cu domnul doctor, intalniri de prezentare si elaborare de solutii.

La un moment dat, vazand durerea mea permanenta din coastele rupte, chiar si la 3 ani de la accident, domnul doctor s-a oferit sa ma opereze, ca sa elimine cauza principala de risc, adica costa infipta in plaman. M-a internat si m-a operat gratis, fara sa accepte nici un ban, nici domnia sa, nici asistentele sau stagiarii de fata. Domnul doctor era foarte strict in privinta aceasta. Singurul cadou pe care l-a acceptat a fost o icoana, caci vindecarea vine de la Dumnezeu, iar cabinetul sau era plin de icoane, semn al recunostintei celor pe care i-a operat. Nu mica mi-a fost mirarea – si indignarea – cand am vazut ce i s-a intentat.

Am aflat mult mai tarziu o parte din ce s-a intamplat, cum impostura, invidia si lipsa de caracter aproape ca au ingenunchiat un spirit mare, un specialist de talie mondiala si un suflet bun cu caracter neaplecat. Ulterior, am observat ca totul a fost o facatura germinata din invidie, ura si nepasare. Dovada, nici acum nu i-a fost judecat procesul de atata timp. Intre timp doctorul Burnei a fost hartuit, atacat , umilit, denigrat. La fel, pot spune ca nici modelul de tara sau politicile de dezvoltare proiectate de mine nu au fost vreodata aplicate, pana la acest moment. Am vazut insa cu totii coruptie, hotie, tradare a interesului national, cat cuprinde; dar si credinta, ingeniozitate, speranta, geniu, dovada ca suntem inca vii si nu avem de gand sa cedam.

Domnul doctor Burnei nu este primul profesionist adevarat care a fost acuzat, hartuit, atacat, umilit, denigrat pe nedrept. I s-a luat dreptul de a practica profesia in care a excelat, a fost izolat si lasat fara venituri, pe baza unor acuzatii nerealiste. Istoria este plina de astfel de exemple, ca sa nu citez decat pe Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi, parintele Arsenie Boca si multi altii. Daca o ducem greu in clipa de fata este din cauza ca ne eliminam valorile si pastram mediocrii sau nulitatile, prototipuri ale imposturii grandioase si arogante.

In fata domnului doctor Burnei, tot respectul si prietenia mea.

Sursa: CERTITUDINEA nr. 53, 2019.

16/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

MODELUL DE TARA - Interviu cu profesorul Florian Colceag (I)

De cateva zile a fost postat pe internet proiectul MODELUL DE TARA. La prima vedere ai zice ca este ori o noua utopie, ori inca o pacaleala gen „luminita de la capatul tunelului”. Nu este nici una, nici alta. Este un proiect functional care se va derula oricum, cu voia sau fara voia statului roman. Tot ce ar avea de facut Parlamentul, Guvernul sau Presedintia ar fi sa-i asigure cadrul legal. Daca nu, o va face Uniunea Europeana.

De fapt, derularea MODELULUI DE TARA a inceput. Fortele care-l sustin, pe componente sau integral, sunt personalitati din mediul academic si de afaceri, structuri din societatea civila, personalitati si institutii din diaspora, structuri ale Uniunii Europene si chiar persoane din mediul politic romanesc. Autorul proiectului este Florian Colceag.

IMPORTANT: Modelul de Tara seamana izbitor, in privinta expertizei istorice, a diagnozei sociale, a motivatiei si a reperelor de bune practici (preluate din experienta sistemelor britanice) cu teoria Statului Organic a lui Mihai Eminescu. Evident, Florian Colceag are avantajul instrumentelor de cercetare ale secolului XXI, dar proiectul lui nu este doar o teorie, ci, mai ales, un manual de lucru. „Modelul de tara” este un fel de masina pe care autorul ei te invata si cum s-o construiesti, si cum s-o utilizezi.

Statul roman nu mai reprezinta un factor decident in derularea acestui proiect, pentru ca n-are nici o legitimitate si nici o contributie. Tot ce poate face e sa spuna DA si sa-l gireze.

Modelul de Tara

MODELUL DE TARA – Interviu cu profesorul Florian Colceag (I)

Florian Colceag: „Modelul matematic constituie arhitectura sistemului”

Matematician, profesor cu 20 de ani de experienta in educatia copiilor supradotati si in antrenarea olimpicilor la matematica, a obtinut peste 60 de medalii de aur la competitii internationale in aceasta disciplina. Este reprezentant in Romania al World Council for Gifted and Talented Education. Profesorul Florian Colceag este, de asemenea, fondatorul IRSCA Gifted Education – Romania (asociatie non-profit cu scopul de a promova si sprijini dezvoltarea persoanelor cu har si talent in toate domeniile) si presedintele EDUGATE (Consortiul Roman pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati). Este autorul proiectului Noua Constitutie (facut deja public) si al Programului de Retehnologizare si Modernizare Tehnologica a Romaniei, care va fi si el facut public, in curand. Ambele reprezinta elemente constitutive ale proiectului de baza.

Domnule profesor, ce este „modelul de tara”?

Este un proiect de iesire a Romaniei din criza, cu mijloace si resurse existente, dar pe care nimeni nu a stiut sau nu a vrut sa le acceseze.

Cu ce este mai bun proiectul dumneavoastra decat orice alt proiect incercat pana acum?

Pana acum nu s-a incercat nimic in sensul asta si, de fapt, in nici un sens. Toate proiectele – sau, ma rog, ceea ce au numit unii proiecte – nu urmareau redresarea Romaniei, ci jefuirea ei.

Am incercat sa-l citesc. Este arid, aproape imposibil de lecturat…

Eu sunt matematician. De aceea proiectele mele sunt modele matematice. In forma astfel redactata, modelul de tara e dificil de inteles pentru un nespecialist, dar il inteleg cu usurinta specialistii in politici publice. Modelul matematic constituie arhitectura sistemului.

Convingeti-ma pe mine, ca necunoscator, ca asa ceva poate functiona si in realitate.

Cea mai buna dovada o constituie proiectele mele anterioare care, desi sunt modele matematice… functioneaza (rade). Au fost preluate de foarte multe tari… Orice proiect trebuie sa aiba o logica de acest tip in spate, pentru ca altfel este incoerent sau nesustenabil.

„Nu l-am inventat, l-am descoperit”

Dati-mi cateva exemple de astfel aceste proiecte care va apartin.

Unul ar fi „Development and Ability”, publicat pe un site al Natiunilor Unite si care e folosit pe toate meridianele lumii, din Australia pana in China. E un proiect de dezvoltare de domenii. Un altul este „Romania European Integration”, publicat de Universitatea din Sidney si studiat de toate cancelariile europene inainte de integrarea noastra in UE. A avut o contributie importanta la intrarea Romaniei in Uniune, pentru ca a facilitat intelegerea dinamicii populationale si a interferentelor culturale. Sau, poftim, IRSCA Gifted Education – Romania… Centrul pentru dezvoltarea persoanelor cu har si talent in toate domeniile. Exista, se afla la noi in tara si functioneaza. E un model matematic.

Citez din proiect: „Modelul teoretic final este o categorie triangulata de sisteme disipative aflate in relatie omologica, care formeaza un vector echilibrat si structuri fractale ce dezvolta mirror symetry… Modelul este util nu doar pentru coerentizarea politicilor publice si a guvernantei, ci si pentru coerentizarea programelor finantate”. Vreti sa-mi traduceti in… romaneste?

Modelul are aparent la baza doua triunghiuri echilaterale, unul cu varful in sus, altul cu varful in jos. De fapt o categorie triangulata care este proiectia unui octaedru cu anumite proprietati specifice. Orice diagrama comutativa este generata de trei cicluri si orice ciclu este generat de trei diagrame comutative. Atat ciclurile cat si diagramele sunt laturi ale octaedrului.

Eu vad ceva ce seamana cu Steaua lui David…

De departe seamana cu steaua lui David, dar e incarcata de multiple semnificatii si are o logica interna proprie, bazata pe algoritmi de generare si pe mecanismele stiintelor complexitatii. Exista, desigur, si multe alte detalii matematice, sugestive pentru specialistii in domeniu, dar neinteresante pentru public.

Ce bine ca m-ati lamurit!… Va intreb altfel: ce reprezinta cele doua triunghiuri?

Varfurile primului triunghi reprezinta componentele statului: statul-guvern, statul-natiune si statul-afaceri. Celalalt triunghi reprezinta domeniile de lucru, programele: retehnologizare, reprofesionalizare, coparticipare. Unind varfurile celor doua triunghiuri se creeaza o retea avand forma unui hexagon. Punctele de intersectie ale tuturor liniilor din desen formeaza noduri de retea. Doua noduri apropiate ale retelei genereaza noi caracteristici concretizate in programe specifice. De exemplu, statul guvern si reprofesionalizarea genereaza standardele de calitate si buna guvernanta.

Ce sunt structurile fractale?

Un fractal este o figura geometrica fragmentata sau franta, care poate fi divizata in parti, astfel incat fiecare dintre acestea reproduce figura intregului.

Adica putem aplica schema matematica initiala pe orice domeniu sau subdomeniu al proiectului?…

Exact. Dar, bineinteles, fiecare domeniu sau subdomeniu este alcatuit din propriile lui elemente specifice. Aceasta componenta e pusa la lucru dupa modelul initial…

Daca inteleg bine, dumneavoastra ati inventat un model matematic, in care vreti sa introduceti un intreg univers social si sa-l fortati sa functioneze dupa el?

Nu l-am inventat, l-am descoperit. Nici Newton n-a inventat legea gravitatiei si nici Einstein n-a inventat teoria relativitatii. Ei le-au descoperit, ceea ce e cu totul altceva. Si nu fortez lumea sa functioneze dupa modelul meu, dimpotriva, incerc sa-i asigur confortul unei functionari normale.

VA URMA..

15/12/2019/1 Comment/by Patrick Matis

Articole

Romania nu este Romania

In anul de gratie doua mii nouasprezece, Romania a trecut printr-o modificare istorica de anvergura colosala fara sa stie. Dar doar a mirosit-o, ca si cand ar fi avut intuitie candva si, ale carei reminiscente inca se mai manifesta in sine insasi si prin sine insasi. Este vorba despre o sansa de a se schimba printr-un om care a inteles profund care este salvarea Romaniei: proiectul de tara. Acest roman s-a straduit sa candideze pentru prezidentiale, nu s-a calificat pentru ca a pierdut startul (cu trei saptamani), dar a castigat mare parte din voturile necesare, conform legii, pentru a se califica la prezidentiale. Mai avea nevoie de inca 6000 de voturi. Insa, a fost jucat si i s-au pus piedici de insisi fratii lui de suferinta: romanii. Cum? Intarziindu-l dupa urma unor litigii minore care nu au avut temei si care l-au tinut din cursa timp de aproape trei saptamani, dar si alte feluri de lucruri care i s-au intamplat pe drum si l-au tras inapoi. Iar dupa aceea a simtit pe pielea dansului lipsa de incredere a multora dintre compatrioti.

Acest roman a promis ca, odata ajuns presedinte, va face referendum pentru schimbarea Constitutiei cu proiectul cetatenesc propus pentru dezbatere in Monitorul Oficial, proiect de tara al unuia dintre cei mai mari economisti pe care i-a avut Romania vreodata: domnul Constantin Cojocaru (Dumnezeul sa-l odihneasca!). Proiectul de tara se numeste Constitutia Cetatenilor. Inca mai este valabil, acest proiect, insa timpul trece, se scurge, iar Romania pierde romani si romanii pierd Romania.

Acest roman, care a incercat sa candideze la prezidentiale este singurul care isi asuma (daca ajunge presedinte) acest proiect de tara, realizand unde referendum pentru aceasta, dintre toti cei care au intrat in calificare pentru functia de sef al statului (si s-au si calificat). Nici unul dintre acestia nu isi asuma public acest proiect, in nici un fel. Ce este ceea ce denota din toate acestea? Ca romanii nu iubesc Romania, in majoritatea lor. Poate vor o tara ca-n afara…

Numele acestui roman nu-l voi divulga pentru ca vreau sa-l protejez. Va trebui sa-l aflati voi, cautandu-l.

Cu acestea se vede foarte clar cati dintre romani mai sunt patrioti cu adevarat, mai tin cu tara lor. Restul? Isi vad de propriul interes. Insa intrebarea este: pana cand? Timpul trece, se scurge, iar Romania pierde romani si romanii pierd Romania. Romanii pierd resurse naturale, iar cand vaca nu va mai avea lapte, atunci ce?..

Romania astazi nu este Romania. S-a dezintegrat mult aceasta calitate identitara a tarii. Romania obisnuia sa fie Romania pentru ca existau romani care o alcatuiau. Aceasta inseamna sa cantam in cor, sa cooperam, sa colaboram, sa construim impreuna, mai ales ca vorbim aceeasi limba. Astazi distrugem dar nu impreuna, ci separati, fiecare pentru el si contribuind, aducandu-ne aportul la dezintegrarea fizica si sufleteasca a Romaniei, laolalta. E un paradox: fiecare suntem distrugatori individuali, pe cont propriu, pentru ca distrugerea sa fie un tot unitar, impreauna.

Dar de ce distrugem? De ce nu mai vrem Romania? De ce ne este rusine cu tara, cu limba ce-o vorbim, cu relieful, cu ogorul de muncit, cu granele, cu oile, caprele, vacile, gainile si gastele, cu gradina de legume, cu capitele de fan? E prea mult de muncit?! Dar la impins carucioare in hypermarket, la ridicat si mutati baloti, paleti, la bagat marfa pe rafturi si facut fetele produselor, muncind astfel peste program fara plata suplimentara, nu e greu!? De ce ne plac mall-urile din Bucuresti? De ce ne place sa ne imbracam numai in negru? Ce virus mortal ne-a intrat in minte?! In fine..

Hipnoza colectiva „romaneasca” miroase a moarte de departe. Coboram catre un neant abrupt, la un moment dat, care va pune capat iluziei numita Romania, astazi.

Proiectul de tara este bazat pe proprietatea individuala si asupra mijloacelor de productie. Aceasta ne va scoate din hipnoza si ne va aduce in realitate, pentru ca functioneaza. Cu alte cuvinte, micul producator este punctul central al salvarii tarii, atat economic (dar mai ales), cat si politic. Nu fiecare pentru el, ci fiecare pentru celalalt, pentru comunitate, pentru familie, pentru ca micul producator isi va hrani familia, comunitatea din care face parte, tara, dar si continentul, ca mai apoi sa hraneasca lumea intreaga. Poate sa dezvolte un brand de tara cu acesta, un brand cu care sa iasa pe piata internationala. Micul producator deja a salvat multe tari si functioneaza in continuare acolo unde neo-liberalismul corporatist nu are ce cauta. Aceasta este ceea ce pierde Romania. Exemple precum Italia sau Spania, Islanda ori Cehia sunt graitoare. Acolo lucreaza micul producator contribuind masiv (putin cate putin, cu mic cu mare, insa adunandu-se capitalurile care sunt descentralizate la indivizi) in economia respectivelor tari. P.I.B.-ul lor creste mult datorita micului producator. Ce pacat ca nu toate tarile din lume au adoptat acest model!

Insa, astazi Romania nu este Romania, este un surogat care tine loc de Romania. Ne-am instrainat mult de ceea ce am fost ca sa mergem pe un drum inchis. Nu vom progresa, ci vom regresa in continuare. Sistemele de stat din Romania vor degenera si mai mult, iar odata cu ele si ambientul social.

Privatizarea este o crima. Atunci cand iti vinzi activele tarii, care produceau bani asa cum erau, asteptand sa fie modernizate pe baza modelului de dezvoltare sustenabila, atunci te sinucizi. Cu ce mai produci? Asteptand sa iti produca altii si sa-si desfaca produsele (de slaba calitate fata de produsele tale) in pietele tale, este un calcai al lui Ahile care se va rupe mai devreme sau mai tarziu. Si atunci, neavand nimic, vei manca si pietre numai sa supravietuiesti.

Agenturile care se ocupa cu propaganda electorala impreuna cu structuri ale statului au construit o poveste foarte reusita prin care au putut spala creierul romanilor in mod formidabil de eficient. Romanii au muscat momeala globalista care are o singura dorinta la suprafata (si multe altele ascunse care ni se pregatesc): o Romanie normala. Acest fel de expresie denota egalitarism, toti la fel, toti la comun si cu totii cu acelasi tip de venit, aceleasi drepturi (nici nu se pune problema de responsabilitati, caci nu exista, altele decat a respecta drepturile tuturor, a fi toleranti si a ne plati taxele si impozitele obligatorii, chiar daca nu stim unde se duc banii).

Proiectul de tara? Zace in niste sertare ale ultimilor patrioti veritabili ai tarii. In 2008 a fost scris un raport cerut de Uniunea Europeana denumit Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila. Nici un cuvintel, asa cum am mai spus, din acest raport nu s-a pus in practica pana acum. Au trecut, pana la data aceasta, unsprezece ani. Tot in acelasi an a fost propus pentru prim-ministru romanul care a coordonat respectivul raport si a scris cateva carti pe care le-a compilat intr-un proiect de tara ca parte a marelui proiect de tara despre care vorbeam mai sus. Este vorba despre proiectul Apa, Hrana, Energie, conceput pe baza modelului de dezvoltare durabila. La o a doua intrevedere, acest roman a fost respins din numirea pentru functia de prim-ministru, iar in locul lui a venit un tradator veritabil care a contribuit la distrugerea economiei romanesti la randul sau (inclusiv prin taierea cu 25% a pensiilor si salariilor bugetarilor). Atunci eram in plina criza economica, 2008-2010. Dar am avut sansa unei schimbari si am ratat-o. Din vina cui? Atat a alogenilor, dar mai ales din vina noastra. Majoritatea respingem modelul dezvoltarii durabile si ne intereseaza doar salariul propriu.

Lumea intreaga ne avertizeaza ca ar trebui sa avem mai multe surse de venit daca vrem, cu adevarat, sa prosperam. Salariul nu este de ajuns, mai ales ca nu exista siguranta pe piata muncii. Orientare vocationala in Romania exista doar in cercuri mici si restranse. Majoritatea fortei de munca nu are acces la asa ceva. De aceea Romania pierde romani, iar Romanii pierd Romania pentru ca sunt inlocuiti de altii. Observati pe strazile Bucurestiului cetateni asiatici si din Orientul Mijlociu din ce in ce mai multi? Ei de unde credeti ca vin si ce motive au sa fie aici? Un prieten, ghid turistic, i-a intrebat pe multi dintre ei, care au venit aici aparent ca turisti. Raspunsul a fost: „am venit sa cumparam pamant, ca este mai ieftin aici.”

Bravo Romania! Singura te auto-devorezi. Ce pacat ca romanii nu mai vor cernoziom si prosperitate in ograda proprie! Ce pacat ca Romania vrea asiatici, africani si alte natii care sa o „exploateze”. Insa, tineti minte acest lucru de la mine: Mama Natura nu ne mai suporta si nu ne mai pasuieste, asiatici sau africani fiind noi, cei care vom locui pe aceste meleaguri. Ei, acei alogeni, nu vor canta Doina lui Eminescu nici in chineza, nici in vietnameza, filipineza, ebraica, araba, swahili, yoruba, afrikaans, olandeza si nici in engleza. Ei sunt tot cu smartphone-ul in mana si castile la urechi!

13/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Teodor Palade – Rusinea de a fi roman

Teodor Palade - Rusinea de a fi roman

E ca un blestem. Azi, in plina epoca a nerusinarii, ne copleseste rusinea. Exista vreunul dintre dumneavoastra care sa nu va fi simtit rusinat, dintr-un motiv sau altul, in ultimii ani? Eu nu cred.

Pentru naivi, pare a fi o intamplare. Numai ca, din nefericire, de multa vreme nimic din ceea ce ni se intampla nu mai este intamplator.

Rusinosi pentru trecut

Pe la sfarsitul anului 1989 am descoperit ca ne saturasem de mandrie. Timp de zeci de ani ni se inoculase, zi de zi, trufia de fi romani. Brusc, cu trei decenii in urma, ne-am rusinat ca traiam intr-o tara fara datorii. Ne-a fost rusine ca vietuiam intr-o tara independenta, intr-o tara care-si fabrica singura aproape tot necesarul pentru traiul de zi cu zi si pentru aparare, intr-o tara care nu mai accepta baze straine si nici aplicatii militare multinationale pe teritoriul sau, intr-o tara fara someri, intr-o tara care isi permitea sa dea, gratuit, locuinte tuturor celor care munceau, intr-o tara fara companii venite din afara pentru a-i secatui resursele, fara banci straine care sa fure economiile propriilor cetateni si fara consilieri externi care sa-i dicteze politica. Ne-a fost atat de rusine incat, fara judecata, l-am impuscat pe „vinovat” si i-am bagat familia in puscarie. Sa fi fost doar asa… un val de rusine intamplatoare?

Apoi, imediat, ne-a mai podidit rusinea ca, vrand-nevrand, vreo zece milioane dintre noi am fost membri ai partidului comunist. Unii, din jena, si-au ars carnetele de partid. Altii s-au dezis public, si-au turnat cu galeata cenusa in cap sau si-au exprimat rusinea cu glas tare, ca nefericitul Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”

Ne-a mai fost rusine de tot ceea ce, amarati, construisem intr-o viata. Va amintiti? „Economia romaneasca este o gramada de fier vechi!…” Da, domnului Petre Roman, prim-ministrul imbracat in tricoul de revolutionar anticomunist si mandru nevoie mare ca vorbea vreo doua limbi straine, ii era rusine de tara pe care i-o incredintasem s-o gestioneze. Purtand ochelarii invizibili pusi la ochi de nu stim care oculist, el vedea peste tot numai gunoi. Contaminati de aceeasi penibila rusine, am pornit cu sarg sa daramam ceea ce ridicasem cu mainile noastre. Am vandut pe nimic ceea ce edificasem cu dureroasa sudoare si am lasat hultanii sositi din departate zari sa se infrupte in voia lor din cadavrul economiei romanesti asasinate de noi, cu buna stiinta, in speranta ca vom scapa de rusine. Sa fi fost intamplator?

Rusinosi pentru prezent

Dupa scurta dar devastatoarea perioada a guvernului Roman, au urmat alti prim-ministri vizionari. Fiecare s-a straduit din rasputeri sa ne inoculeze rusinea de noi insine. Si, au fost multi, prea multi. Cu tot cu interimarii, Romania a avut 25 prim-ministri in 30 de ani! Ni-i amintim pe economistul emerit Vacaroiu (care a destabilizat complet tara declansand privatizarea in masa denumita si cuponiada), pe avocatul de succes Ciorbea (care nu s-a lasat pana nu a triplat pretul carburantului si care a declansat privatizarea in masa a economiei nationale), pe profesorul de drept public international Nastase (care, rusinat ca aveam atatea zacaminte de petrol, le-a dat aproape de pomana austriecilor), pe minionul Boc, doctor in stiinte politice si filozofie politica (care a avut istorica reusita de a asmuti pe fiecare impotriva fiecaruia). Sa fi ajuns ei acolo, sus, din intamplare?

Se mandreste cineva cu vreunul dintre prim-ministrii Romaniei? Desigur, nu. Ba, chiar ne este rusine de ei. Ne mai este rusine si de cei patru presedinti. Ne rusinam de primul, care a crezut ca poate exista un comunism imbracat in haine capitaliste si ne-a supus unor experimente traumatizante de genul mineriadelor. Ne este rusine de al doilea, care a cedat vecinilor, la masa verde, teritorii locuite dintotdeauna de romani, fapt unic in istoria moderna a tarii. Si de al treilea ne este rusine. El, nu numai ca a vandut, pe blat, intreaga flota comerciala a tarii, dar, cu de la sine putere, a cedat „Europei” suveranitatea Romaniei, considerand ca cedarea de suveranitate este atributia principala a unui presedinte de tara: „Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara” (Sulina, 18 august 2011) si „Substratul agendei Consiliului (Consiliul European, n.n.) e cedarea de suveranitate, exact atributiile mele” (28 iunie 2012). Cel de al patrulea presedinte s-a dovedit a fi o forma fara fond. El a continuat cu incapatanare racilile predecesorului, motiv pentru care al doilea mandat al sau a fost denumit „al patrulea mandat Basescu”. Dupa cinci ani de „prezidat” (citat din renumita fraza prezidentiala: „Nu ma joc, nici nu dictez, prezidez!”) el a generat rusine cat toti ceilalti trei laolalta.

Ca o consecinta fireasca a sfielii noastre de a da de pamant cu acesti saltimbaci, am ajuns sa traim vremea cand, incredibil pentru un popor normal, ne-a fost rusine de noi insine. In Romania, intelectualului i-a fost rusine ca este intelectual, taranului i-a fost rusine ca este taran, militarului i-a fost rusine ca este militar, medicului i-a fost rusine ca este medic, profesorului i-a fost rusine ca este profesor, pensionarului i-a fost rusine ca este pensionar… ba, in situatii de exceptie, chiar si unor politicieni le-a fost rusine ca sunt politicieni.

Rusinosi cu unchiul Sam, rusinosi cu Europa

Si n-am epuizat nici pe departe motivele reale a le rusinii ce ne inunda. Convinsi ca nu putem fi singuri pe lume, spasiti, am cerut voie sa intram in vestita alianta militara vestica dupa ce tocmai iesisem dintr-o alta, la fel de renumita si tot la fel de militara, dar estica. Ca si in alianta rasariteana, aici, la apus, ne mandrim ca avem un impunator „partener strategic”. Numai ca, tot de rusine si increzatori pana la prostie in onestitatea acestuia, nu am negociat in niciun fel fratia de arme. Jenati, am pus la spate inteleapta zicala romaneasca: „Frate, frate, dar branza-i pe bani”. Ca urmare, el poate instala baze militare la noi acasa si chiar ii platim pentru asta. El poate dispune unde sa moara, pentru interesele lui, soldatul roman. Si, rusinosi, noi nu cracnim. Ba chiar ne platim soldatii pentru asta. El ne poate vinde, la pret de noua, tehnica militara pe care ar trebui s-o arunce la gunoi si, tot din sfiala, noi platim, fara sa ne tocmim, exact cat vrea el. El se zbenguie cum „vrea” muschii lui prin toata Romania si noi suntem atat de rusinosi incat, nici dupa 16 ani de asociere strategica, nu avem puterea de a-i cere sa-l putem vizita la el acasa fara o viza mofturoasa. O viza restrictiva pentru Romania. O viza pentru care trebuie sa platim bine si sa asteptam, cuminti, o vesnicie. O viza care, pentru fiecare roman (partener strategic de nadejde!) laudat public prin baterea prieteneasca pe umar, ramane incerta ca un vis frumos chiar si dupa ce ne-am spovedit la ambasada lui mai ceva decat la un duhovnic.

Tot cu rusinea de dinainte, am fost acceptati cu chiu, cu vai in Uniunea Europeana. Adica, dupa ce s-au convins ca nu le mai putem fi competitori, ne-au primit acolo unde noua ni se parea ca laptele si mierea curg gratuit in gura deschisa a fiecarui cetatean european cu staif. Odata intrati, cu capul plecat, cu ochii in pamant de atata onoare, ne-a fost rusine sa ne cerem drepturile. Ne-a fost jena sa ne consideram egalii lor si, ca urmare, dupa aproape 13 ani suntem tratati ca o natiune de mana a doua, ca niste slugi supuse, ca prostul clasei din ultima banca amenintat permanent cu asezatul in genunchi pe coji de nuca, ca necontenitul vinovat de ceva eteric, mereu altceva, nedefinit cu certitudine… Dar vinovat!

Ne este bine asa

Culmea e ca ne simtim bine asa. Nu cracneste nimeni ca am ajuns oaia neagra a Uniunii Europene. Iar, in raport cu NATO, nu misca nimeni in front. Politicienii care au mai marait pe ici pe colo, intai i-am catalogat ca antieuropeni si antiatlantici apoi i-am aruncat in puscarii. Fiindca, nu-i asa, nu poti fi antieuropean fara sa fii hot si nu poti fi antiamerican fara sa fi fost corupt. Entuziasti, continuam sa ne alegem in frunte slugile cele mai plecate ale vestului eliberator si, la nivel guvernamental ori parlamentar, nu ne putem sterge la fund fara a privi intrebator spre Bruxelles sau Washington: e bine din fata spre in spate, sau invers?

Da, ne simtim bine asa! Ne-am obisnuit in postura de rusinosul perpetuu al Europei. Ne multumim cu statutul odihnitor de sluga preaplecata si dormim linistiti cu ursul rusesc furios izbindu-se in usa, convinsi ca, tocmai de dincolo de ocean, vegheaza pentru noi unchiul Sam. Nu ne deranjeaza, ba chiar salutam fericiti MCV-urile sosite in tromba prin care ni se fura „pas cu pas” din suveranitate. Adoram sa primin cu plecaciuni cate un Timmermans care ne injura la noi acasa ca un birjar gras furios pe caii rapciugosi care s-au balegat la poarta boierului din caleasca si suntem deplin increzatori in binele pe care ni-l vrea un vesnic turmentat luxemburghez ajuns (ales de cine?) tocmai in fruntea Europei.

‘Geaba ne canta zilnic imnul national: „Desteapta-te romane!”. De pomana ne indemnau la demnitate un Stefan, un Mihai, un Vlad, Eminescu, Vlahuta sau Cosbuc. Inutil exista si azi cateva personalitati lucide care atrag atentia asupra dezastrului iminent ce va urma unei lungi perioade de sfiala nationala. Noi, tot rusinosi ramanem! Si multumiti de starea noastra.

Da, domnilor si doamnelor, ne-am obisnuit asa. Ne-am obisnuit sa ne fie rusine ca suntem romani!

Articol realizat pentru dumneavoastra de Teodor Palade via teopal.ro.

12/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Catalin Manole – Noua Propaganda – Publicitatea

Catalin Manole - Noua Propaganda - Publicitatea

Daca asculti radioul in masina sau esti acasa, in fata televizorului, daca esti pe strada sau intr-un cinematograf, daca deschizi un ziar si chiar daca intri intr-o toaleta publica, peste tot se repede asupra ta, agresiv, de neocolit: publicitatea.

Propaganda comunista era mic copil pe langa inventivitatea noilor metode de spalare a creierului. Noua propaganda este publicitatea, si metodele ei sunt mai subtile si mai persuasive decat tot ce a incercat dictatura ceausista. O parte din responsabilitatea derivei morale, spirituale si chiar economice a Romaniei (si a Occidentului in general) se datoreaza, in mare masura, publicitatii. Se datoreaza clipurilor de la televizor, spoturilor de la radio, afiselor gigantice cat un bloc cu zece etaje, brosurilor indesate zilnic in cutiile postale si tuturor formelor de publicitate atat de prolifice, incat agresiunea lor asupra noastra este permanenta si totala. De douazeci de ani, suntem sub asediul lor, ne manipuleaza, se joaca cu mintea noastra si, ceea ce este cel mai grav, schimba sensul unor cuvinte ce reprezinta reperele noastre ca fiinte umane. Fericirea, prietenia, frumusetea, generozitatea, sarbatoarea, sunt redefinite zilnic, in functie de interesele comerciantilor. Pentru ca valorile lor sunt banii, competitia si legea celui mai puternic.

De douazeci de ani, oamenii din publicitate ne educa intr-o singura directie: conteaza doar ce este nou, conteaza doar cei bogati; traditia si lucrurile vechi sunt depasite, oamenii saraci sunt cea mai dezgustatoare specie. Propaganda lor are un singur scop: sa consumi cat mai mult, sa cheltui cat mai mult. Pentru asta pun la punct adevarate campanii de sarm, iti trezesc dorinte pe care nu le-ai avut vreodata, te seduc. Eforturile oamenilor din publicitate, mai nou transformati in vedete-artisti, au ca singura muza a creativitatii lor, transformarea populatiei in niste sclavi ai consumului, in dependenti de consum. Daca se poate sa uitam toate ideile in care credem si sa fim doar salariati, dornici sa cumpere din ce in ce mai mult, ar fi minunat!

Nu e de mirare ca in ziua de astazi, tinerii au ajuns sa aprecieze mai degraba un analfabet cu masina scumpa sau o tarfa imbracata luxos. Acesti tineri invata de 20 de ani ca daca vrei sa fii diferit, trebuie sa te imbraci de la firma X, sau daca vrei sa fii fericit si cu un zambet larg pe fata, trebuie sa conduci masina Y. Noi, oamenii maturi, stim ca acestea sunt conventii. Copiii nu stiu. Si copiii vad toata publicitatea din spatiul public. O iau in serios. Acestea sunt valorile cu care cresc in mod involuntar, pentru ca asta li se spune cu insistenta, zi de zi, in orice spatiu s-ar afla. In reclame vad masini scumpe, vad bijuterii, vad ca prietenia tine de bere, si acestea vor deveni scopurile lor in viata, reperele lor ce se vor transforma in presiune sociala mai tarziu. Nici o reclama nu le explica faptul ca a fi nu inseamna a avea. Nici un banner de 10 etaje nu o sa le arate vreodata ca ei sunt speciali prin ceea ce gandesc, prin ceea ce simt, sau ca prietenia si iubirea sunt legaturi profunde, bazate pe valori adevarate. Publicitatea vrea sa ramai la stadiul de copil care confunda dorinta cu necesitatea, sa nu stai sa reflectezi, sa nu fii cumpatat. Este o agresiune permanenta a spatiului public, in care chiar daca nu vrei sa vezi afisele, esti obligat si nu ai cum sa ripostezi. Culmea este ca o fac pe banii nostri: pretul oricarei publicitati va fi adaugat in pretul produsului pe care noi il vom cumpara!

In general, firmele de publicitate muncesc pentru companii uriase, multinationale, si nu pentru companii romanesti. Carrefour, Kaufland, Ikea, McDonalds etc., supermarketuri sau firme care aduc marfa din import. Taranii romani nu au unde sa isi vanda produsele, pentru ca gigantii financiari aduc marfa din tari unde industrializarea agriculturii face productii uriase, fara respect fata de mediu. Romanii pleaca in strainatate sa munceasca, si pamanturile Romaniei au ramas pustii, pentru ca banii se fac mai repede si mai usor cu importuri. Milioane de romani nu au ce face in tara, pentru ca nu se vrea o economie cu profituri mai mici, dar mai generoasa si buna cu oamenii. Profitul e mai important decat oamenii: asta cumparati, odata cu rosiile din Spania sau merele din Australia. De ce nu scriu ziarele despre ingenuncherea Romaniei de catre multinationale? De ce nu vorbesc televiziunile despre discriminarea agricultorilor si producatorilor romani, carora li se cer taxe suplimentare de raft? Pentru ca majoritatea traiesc din publicitatea platita de ei. In acelasi fel inchid ochii si politicienii la importurile masive si lipsa de productivitate a Romaniei. E prea mult sa spunem ca publicitatea atenteaza la libertatea presei? Nu cred: e de ajuns sa privim la cazul Rosia Montana si la tacerea presei in jurul acestui subiect, bine antifonat cu bani din publicitate.

Nu in ultimul rand, publicitatea este anticultura. Incearca sa ne faca o viata standardizata, cu cateva marci care sunt omniprezente. Mall-urile din toata tara sunt la fel. Mall-urile din intreaga lume tind sa fie la fel. Aceleasi cafenele, aceleasi restaurante, aceleasi marci. Ceea ce este diferit este considerat „concurenta” si trebuie eliminat. Cand, de fapt, intr-o lume globalizata, ar trebui sa incurajam diferenta, sa incurajam recursul la identitate. Cultura inseamna diversitate, personalitate si autenticitate. Publicitatea insa nu vrea asa ceva. Vrea uniformizare.

Vrea sa renunti la ceea ce este specific romanesc, pentru ceea ce este plat, uniform, standard, „international” sau „european”. De-asta avem acum Halloween si Valentines Day: ca sa avem motive sa cheltuim in plus pe retete mondiale. Asa se fragilizeaza si se domina o societate: facandu-i pe oameni sa se indeparteze de ei insisi, de prieteni, de familie, de orasele in care locuiesc, de fapt, de valorile care ii unesc si ii fac solidari. Daca valorile care ii unesc pe oameni sunt doar shopping-ul si banii, societatea nu va ajunge prea departe. Acestea sunt valorile promovate de publicitate! Pentru cei care o fac, nu suntem fiinte umane, suntem doar mijloacele lor de a atinge un anumit profit. Si ei incearca din toate puterile sa fim doar consumatori, scopul nostru in viata sa fie shopping-ul, o masina mereu mai puternica, mai luxoasa, vacantele cat mai exotice, telefoanele cat mai exclusiviste. Si daca nu ne supunem acestor noi comandamente, publicitatea stie sa te faca sa te simti inadaptat, ramas in urma, un sarantoc. Din dorinta de a fi „in randul lumii” cedezi, si in felul asta incepe spiritul tau sa se piarda, sa se uniformizeze.

Reclamele te indeamna permanent sa iti faci copilul obez in fast-food-uri sau sa razi Muntii Apuseni cu natura si istoria lor, doar pentru aur si bani. Incearca sa te convinga sa bei bauturile lor ca sa fii natural, cand de fapt, ceea ce bei e un produs chimic; te imbie cu produse cosmetice pentru a te face complice la siluirea feminitatii in sabloane, incearca sa te convinga ca iti vor da aur si o viata mai buna, cand de fapt, te vor otravi cu cianuri. La fel de otravitoare ca cele care ameninta Muntii Apuseni.

A consemnat pentru dumneavoastra Catalin Manole via formula-as.ro.

11/12/2019/0 Comments/by Patrick Matis

Prezentări

Zalmoxis – Film Documentar (informatii bulversante)

Zalmoxis - Film Documentar (informatii bulversante)

Inainte de Budhha, Confucius sau Socrate, un alt mare reformator si-a pus amprenta asupra istoriei antice: ZALMOXIS, cel care a fost privit de geto-daci ca ZEU. Invataturile sale au transformat radical societatea geto-dacica si au influentat apoi zone largi din Europa…

Cine a fost Zalmoxis, unde si cand a trait, care este esenta religiei zalmoxiene si de ce se credeau geto-dacii Nemuritori…, cat de departe, geografic, au ajuns invataturile oferite de El si de ce anticii spuneau ca primii crestini au preluat ritualuri din religia marelui reformator get, veti descoperi in acest documentar, incarcat de informatii inedite sau chiar bulversante.

Imi exprim convingerea ca, dupa ce veti viziona acest film, veti ajunge la aceeasi concluzie cu noi: Istoria oficiala cu privire la Antichitate trebuie rescrisa!

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

10/12/2019/3 Comments/by Patrick Matis