Cuvantul business are o etimologie interesanta. Pe de-o parte, contine ca radacina cuvantul busy, si pe de alta parte contine sufixul -ness. Acesta din urma ii confera continuitate. Explicatia, semnificatia cuvantului business este afacere, ca echivalent in limba romana. Iar busy, inseamna ocupat. Cel care are o afacere este ocupat cu una sau mai multe anumite activitati. Acesta este superior omului care este angajat si vom vorbi despre aceasta in cele ce urmeaza.

Un om angajat nu este un om de afaceri, este un instrument al unui om de afaceri si al afacerii sale. Chiar daca nu va vine sa credeti, in ziua de azi, a fi angajat undeva, in vreo companie, inseamna a fi sclav!

Angajatul cauta siguranta unui tatuca, de cele mai multe ori, care profita dupa urma angajatului. Observati nivelele de salarizare pe economie din diferitele tari, dar cu precadere de la noi. In Romania, astfel de nivele sunt foarte graitoare pentru ceea ce spunem acum. Niciodata aceste nivel nu vor crea bunastare. Clasa de mijloc lipseste cu desavarsire, iar activitatea nu poate fi lasata mostenire.

Angajatul nu poate face afaceri (scuzati pleonasmul sugestiv). Asta pentru ca nu face, ci i se face. Nu intreprinde, chiar daca este director de companie, ci doar i se intreprinde. Alte persoane il dirijeaza insa, in momentul in care devine intreprinzator, acel angajat cutare incepe sa intre in business, sa faca afaceri, sa intreprinda. Astfel, face trecerea de la angajat pe activitate, la antreprenor, om de afaceri cu spirit intreprinzator.

Dar de ce am ales cuvantul englezesc business? Datorita faptului ca acest cuvant are o semnificatie profunda foarte interesanta. Afacere vine de la a face. Inseamna creatie, inseamna a fi autorii propriei noastre creatii, afacere, de cele mai multe ori in beneficiul semenilor, in beneficiul omenirii, dar si al nostru propriu. Altfel nu s-ar numi afacere, nu are avea sens sau scop sa existe.

Business, ca si etimologie inseamna ocupatie continua, adica activitate continua. Suntem ocupati cu a crea ceva, a facilita ceva pentru ceilalti, cu a face ceva. Modul cel mai propice este printr-o persoana juridica la care suntem asociati, adica printr-o firma pe care am infiintat-o intr-o buna zi, si prin intermediul careia realizam acea afacere, care sunt in legatura cu numele nostru.

Este necesara aceasta introducere pentru a explica mai pe larg semnificatia profunda a unei afaceri.

Am spus ca este in beneficiul omenirii. Business inseamna activitate continua dar si vocatie, indeplinirea unei chemari catre un anumit domeniu si activitatea in acel domeniu. Nu doar o ocupatie ca sa umplem timpul, ceva cu un scop real.

Ii ador pe cei care pot zambi la necaz, care-si pot aduna fortele din suferinta si pot creste brav prin reflectie. Este treaba mintilor mici de a se micsora, dar cei a caror inima este ferma si a caror constiinta le aproba conduita, isi vor urmari principiile pana la moarte.

Leonardo da Vinci.

Cred ca este o definitie a afacerii in orice domeniu am activa.

Exista mari intreprinzatori care au mutat munti, pur si simplu, oameni care nu au muncit pentru bani si pentru profit economic sau financiar de vreun fel, si totusi au inspirat si inspira si astazi pe mai marii oameni de afaceri din lume, care detin sume colosale in conturile lor. Ne putem referi la Maica Tereza, la Malala Yousafzai, Mahatma Gandhi, Vandana Shiva, Simon Sinek, Napoleon Hill, Robert Kiyosaki, Dale Carnegie, Martin Luther King Jr. sau Aung San Suu Kyi. De unele dintre aceste nume inca nu ati auzit, cu siguranta, insa, acesti oameni au reusit sa faca istorie in tarile lor, atat la nivel social, politic, economic (dintre care si agricol), cat si la nivel religios. I-as numi pe acestia, in primul rand, antreprenori sociali.

Antreprenoriatul este o treaba de om intreprinzator, de vizionar si actionar intr-o directie sau in mai multe directii. Fara o vocatie, o chemare anume din interior, nici macar nu ar fi facut primul pas, caci, catre ce, daca nu exista chemarea si trasarea drumului? Vocatia este motorul intrinsec al omului de afaceri si al afacerii sale. Ea indeplineste o functie vitala si acopera mai mult decat o simpla nisa economica.

Totul incepe de la baza si cu lucrurile fundamentale. Iar aici avem asa:

1. Benefactorul, sau factorul beneficiu adus omenirii;
2. Inovatia, sau cu ceea ce vine nou si diferit, care deschide drumuri, rezolva probleme si schimba situatii de viata etc.;
3. Prosperitatea, sau daca creeaza prosperitate pentru toti, indiferent de varsta, rasa, sex, orientare religioasa sau orice altceva;
4. Mediul, sau mai bine spus impactul pozitiv asupra mediului inconjuratori, asupra naturii si asupra resurselor sale.

Consideram aceste patru principii ca fiind de baza pentru orice afacere. Dar se pot pune in practica, se pot dezvolta si alte principii. Sa nu uitam ca o afacere este diferita de aspectul sau financiar, acesta din urma fiind doar un rezultat, un efect despre care vom mai vorbi pe parcurs.

Orice afacere care a prosperat, care s-a dezvoltat si a avut un impact in lume, care a ramas in istorie, a venit dintr-o chemare catre un sens existential, un scop in viata. Foarte putine dintre acestea au venit pentru a rezolva (poate chiar strict) o problema financiara de vreun fel. Majoritatea au fost create pentru a imbunatati viata oamenilor.

Sigur ca afacerile trebuie sa aduca, in primul rand, avantaje, altfel nu ar mai avea scop de afacere, insa exista si afaceri care aduc dezavantaje, pierzandu-si, dupa parerea noastra, scopul initial si denumirea de afacere. Acestea variaza de la afaceri in domeniul bancar (ca ex. camata sinistra care falimenteaza tari intregi), corporatism multi sau transnational, sau industrial dintr-un anumit domeniu, cum ar fi industria de razboi si armament, pana la cele din industria farmaceutica, a carei sora geamana (oaie neagra a familiei) este chiar asa-zisa industrie a substantelor stupefiante si dopante etc.

Sa nu uitam de al patrulea factor care este cel de mediu. Stiti, in economia sustenabila se vorbeste despre trei aspecte: environmental, social, governance (vestitul acronim E.S.G.). Adica mediul inconjurator, mediul social si mediul administrativ. Cu alte cuvinte impactul asupra naturii inconjuratoare in care ne desfasuram afacerea in cadrul economic, societatea pe care o avantajeaza (iar societatea este individul, daca ne aducem aminte de ceea ce spunea Immanuel Kant in a sa Critica a Ratiunii Pure) si guvernarea, sau felul in care ne administram lucrurile, bunurile intr-o economie. Este o explicatie ca la carte. Insa, pe cuvintele omului, mediul este parola care deschide intelegerea celui de-al patrulea factor de baza. Mediul explica mediul. Daca suntem atenti la mediu inseamna ca avem o extindere a constiintei dincolo de propria mustata, ca sa vorbim pe sleau, dincolo de constiinta de sine. Suntem constienti de oamenii din jur, dar suntem constienti si de natura inconjuratoare, iar aici vorbim de afaceri ecologice. Daca nu lasam amprenta ecologica in lume, indeplinim acest al patrulea factor de baza al afacerii si ajutam la regenerarea naturii.

Afacerile nu se invata in nici o universitate cu profil economic, ci isi au baza educativa in viata de zi cu zi. Orice adevarat om de afacere stie acest lucru. Nimeni nu a invatat sa faca afaceri pe bancile scolii. Cu totii au invatat in viata practica, impreuna cu oamenii.

Afacerea nu inseamna economie desi se foloseste de acest instrument, care este arta de a distribui resursele. Poate sau nu sa aiba ca scop imbunatatirea economiei, ci mai de graba imbunatatirea calitatii vietii intr-un sens extins, intr-un sens complet. Sa ne intelegem! Afacerea nu inseamna economie, dar are legatura cu acest domeniu de viata, de fapt.

O afacere poate fi sau nu atribuita negotului, domeniului comercial al economiei. Aici avem un cuvant englezesc numit marketing, care are semnificatie si de publicitate, de promovare a unui serviciu anume sau produs lansat spre a-l vinde. Nu poti sa faci comert daca nu ai dat de veste cumparatorilor pe care vrei sa-i ai ca vinzi asa ceva, produs sau serviciu. Normal, nu?

Vanzarea este un aspect al schimbului de valori intre oameni. Ce faciliteaza aceasta? Spiritul intreprinzator, iar un intreprinzator este si un bun vanzator. Sa nu interpretam gresit! Vanzarea nu inseamna profit, ci schimb sau interschimb de valori, punct. Dar sa inlocuim, totusi, cuvantul profit, cu castig. De ce? Ca fiecare sa beneficieze. Altfel, gasim situatii castig-pierdere, care duc, in cele din urma, la profit (dupa urma.., dupa seama..).

Mai putem vorbi si despre situatia cerere-oferta. Aceasta are la baza nevoile umane. Iar astazi mai extrapolam si spre satisfacerea mofturilor, dorintelor, pasiunilor etc. Acestea sunt asa-zisele afaceri care dezavantajeaza oamenii, cum sunt de ex. cazinourile si jocurile de noroc.

Cei care vor sa faca afaceri doar pentru profit, se limiteaza si, in timp, isi pierd scopul de afacere. Ajung sa beneficieze doar ei, iar aici deviam atentia de la ceilalti, la noi. Asta inseamna sa pierdem scopul si sa profitam de ceilalti, sa castigam dupa urma celorlalti.

Mergem mai departe si spunem: o afacere nu inseamna a face bani, fie ca suntem angajati (chiar si in functie de C.E.O. sau orice fel de director de companie, evident, care nu ne apartine) sau liber-profesionisti. Sa ne intelegem iarasi! Nu noi facem banii. Banii sunt facuti (imprimati) de altcineva. Ei circula pe la noi precum niste tichete care ne faciliteaza ceva, ne deschid anumite porti si ne aduc serviciile si produsele de care, la un moment dat, avem nevoie pentru a continua activitatile noastre. Insa, se pare ca societatea din ziua de azi intelege invers aceasta chestiune. De aici degradarea, involutia ei.

Oamenii bogati nu lucreaza pentru bani. Banii lucreaza pentru ei.

Robert Kiyosaki.

Iata o alta chestiune fundamentala pe care multi dintre noi refuzam sa o intelegem, sau o ignoram total. Aici vedem legatura clara cu ceea ce am spus mai sus, cu exemplele de oameni cu spirit intreprinzator care au facut din omenire afacerea lor proprie, fie ca au fost oameni religiosi, economisti, diplomati sau oameni politici, din domeniul juridic sau agricol, medici sau psihologi-antropologi etc.

Iar omul bogat este acela care face tot ceea ce are nevoie sa faca in viata, fara dificultati, fara obstacole, inclusiv financiare. El nu lucreaza pentru bani, ci banii, devenind active pentru ei, lucreaza pentru ei. Banii nu sunt un scop ci un mijloc, si asa este in realitate. Cel care realizeaza acest lucru, este pe cale sa devina om bogat.

Aici, presupusul sens financiar, care in realitate nu este niciodata finalul, dispare, iar afacerea devine viata in continuitatea sa, efectiv.

Ajungem la intrebarea: ce este valoarea? O intrebare care intra in dimensiunea profunda, atemporala a unei afaceri, indiferent de domeniu. Care este valoarea afacerii? Este ea estimata in bani sau in alte bunuri, sau in ce?

Doua lucruri, doua drumuri se despart aici. Un drum in care afacerea, continuitatea sa, este mostenibila, iar pe celalalt drum nu este mostenibila.

Stiti, oamenii mari lasa in urma o dara de lumina. Oamenii mici lasa in urma o dara de intuneric. Aceasta din urma se transforma in uitare. Lumina ramane in amintire pentru ca lumina atrage, pe cand intunericul respinge. In umbra nu te uiti, dar in lumina, da. Orice aspect luminos te atrage spre a-l privi. Chiar daca el sclipeste pentru o clipita, ramane in adancuri ca un cantec ce se fredoneaza in continuu. Pe cand intunericul este uitare si nestiinta. Acolo nu se intampla nimic. Ai nevoie de lumina ca sa vezi ce se intampla in intuneric, nu-i asa? Acum ne intelegem!

O afacere mostenibila este cea care poate fi lasata asa cum este, cu toate aspectele ei, mai departe generatiilor viitoare care sunt derivate din noi. Ea nu se mosteneste in primul rand prin drept, doar pentru ca fii nostri s-au nascut din noi, ci prin responsabilitate. Cu alte cuvinte, Pamantul nu este al nostru, ci noi suntem ai Pamantului. Avem responsabilitatea de a-l apara, de a-l cultiva si de a-l pastra asa cum este, poate chiar sa-l imbunatatim pentru generatiile noastre viitoare. Astfel, devine mostenibil. Iar aici gasim o alta caracteristica a unei afaceri: proprietatea. Responsabilitatea ii da dreptul la mostenire, iar aceasta se construieste, nu se dobandeste (deoarece dobandirea inseamna mostenire fara sa dam dovada ca putem cultiva mai departe), prin faptul de a face, protejarea aceleia si cultivarea in acea proprietate.

Vedeti dumneavoastra? Noi, romanii am fost guvernati de secole de o lege nescrisa a naturii (care a aparut mai tarziu scrisa in diverse documente ale vremurilor si care, din pacate, a fost deturnata de catre legile statului modern, de pe vremea fanariotilor, pe care il detinem si astazi cu modificarile pe care ni le-a adus domnul nostru Cuza Voievod), si aceasta a fost Legea Pamantului. Unii exegeti au atribuit-o celei ce s-a numit Jus Valachorum (sau Valachicum) a stramosilor nostri de mii de ani, valahilor traci. Prin aceasta, dreptul la mostenire, drept fundamental uman, era garantat mai ales prin responsabilitatea pe care o purta pe umeri urmasul. Daca tatal a muncit, apoi sa munceasca si fiul, dara mi-te ce cauta el, atuncea pe Pamant? Munca stramoseasca si indeletnicirea omeneasca a fiului il preschimba in tata, in fiul operei sale! Acesta avea puterea, si o exercita, de a cultiva pamantul pe care-l detinea. Iata continuitatea!

Aveam responsabilitatea mentionata mai sus, de a apara si cultiva pamantul, pentru ca, mai apoi, sa fie lasat pe mai departe celorlalte generatii si semintii sa faca la fel. Numai asa aveam tot ce ne trebuia, adica cele trei necesitati fundamentale implinite: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea, am fi fost goi si pe dinauntru, si pe dinafara, total neimpliniti.

Romanii am fost (si inca suntem, la origine) cultivatori de pamant, crescatori de animale si mestesugari. Acestea trei au stat la baza tuturor afacerilor romanesti autentice de peste veacuri. Noi nu am fost bancheri, precum au fost unele popoare germanice sau englezii, dar am detinut mari averi pentru ca ni le-am creat prin ceea ce numim munca. Noi nu am fost constructori de masini, dar am inventat lucruri revolutionare acestor vehicule, cum ar fi cutia de viteze automata sau rucsacul zburator, prin care ne-am diferentiat si am adus ceva nou in lume. Noi nu am fost mari producatori de armament, dar am fost cei mai buni si mai fideli soldati din lume.

Vedeti? Cultivatorii de pamant au fost si lucratori nu numai ai solului, ci si ai subsolului. Istoria ne-a dovedit aceasta capacitate si simplitatea, fara lacomie, de mineri ai subpamantului. Am iubit noi, oare, nefiresc aurul? Nu. Am detinut mult aur, insa nu eram sclavi ai aurului. De aceea am detinut si detinem foarte mult aur. Nici un sclav al aurului nu il va detine vreodata, pentru ca il risipeste sau il agoniseste in detrimentul foametei pe care o provoaca in jur (sindromul Hagi Tudose).

Astfel ca, sigur, o afacere are nevoie sa implineasca si aspectul economic, pentru ca mai apoi omului sa ii fie usor sa caute si pe verticala sensul vietii. Nu poti sa-l cauti pe Dumnezeu cu burta goala, decat daca esti vreun ascet in timpul unui post negru, pentru un timp, de altfel. Economia ar trebui sa fie mijlocul prin care sa ne fie mai usor sa cautam si sa gasim si imaterialul, nu invers. Economia nu ar trebui sa fie scopul final. Din pacate, astazi, majoritatea celor care se lanseaza in afaceri o fac pentru bani. Acest lucru ii plaseaza intr-o anumita latura a unui cadran al valorilor materiale, laolalta cu toti cei care lucreaza pentru bani. Acestia nu sunt proprietari de afacere, nici de active, de nimic, de altfel, chiar daca ne-ar contrazice. Altii sunt proprietarii, iar ei pentru ei lucreaza. Ei sunt cei care aduc profit altora si nu lor insisi. Ei fac doar activitatea, iar aceasta cand inceteaza, inceteaza si remuneratia lor.

Un om de afaceri este un proprietar, chiar daca macar asupra cuvintelor sale, si este in control al fluxului de material pe care-l detine la un moment dat sau altul, cu alte cuvinte nepierzandu-l, nescurgandu-i-se din buzunar sau portofel catre alte scopuri oarecum incorecte si dezechilibrante financiar pentru el (ex. taxe si impozite in plus, inutile si nela-locul-lor). Oamenii care nu indeplinesc aceste conditii, nu sunt oameni de afaceri (poate angajati sau fara ocupatie), iar afacerea nu este o proprietate.

Insa, afacerea, in sensul strict al cuvantului, inseamna proprietate, are acest aspect. Este o creatie (continua) si indeplineste functii in aceasta lume. Cineva o detine si a creat-o: omul de afaceri.

O afacere nu este o companie. Aceasta este un vehicul al afacerii, precum trupul este pentru suflet. Ceea ce anima pe omul de afaceri, ceea ce anima compania sa, ca sa indeplineasca functiile afacerii, este afacerea insasi, adica vocatia, chemarea, pornirea, suflul, inspiratia, in cele din urma.

Hristos nu ne vrea tampiti, ci ne vrea inteligenti.

Nicu Steinhardt.

Am putea parafraza si am spune: Dumnezeu nu ne vrea flamanzi, ci ne vrea indestulati.

Aici vedem latura crestina a unui spirit intreprinzator care sta la baza unei afaceri cu oameni si pentru oameni, o afacere adevarata. La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX a venit la noi prin aspectul distributiv al economiei, o economie, de altfel, de tip crestin. Distributismul, sau economia cooperationala, a fost construita de catre doi preoti crestini: Chesterton si Belloc. I-am putea numi doi alti mari oameni de afaceri cu oameni din aceasta lume, care au inspirat mii si mii de alti intreprinzatori. Minunea lor a constat in intelegerea pe care au exprimat-o: fiecare om sa fie un mic proprietar, caci proprietarul este un om liber si numai asa poate prospera fiecare.

Ultimul aspect al unei afaceri despre care ne ocupam acum sa-l explicam este libertatea.

Un om de afaceri este un proprietar, ca atare, un om liber. Orice proprietar este prin sine liber sa faca ce doreste cu proprietatea sa, fie ea o casa, un apartament sau chiar o bucata de pamant undeva.

Orice afacere are in vedere indeplinirea urgenta, imediata a celor trei necesitati fundamentale oamenilor: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea ce facem? Cum traim? Traim demni si decent?!

Odata indeplinite acestea, putem trece si la celelalte, la cele utile, care pot fi nu necesare, si la cele spirituale. Iata cum construim in linii scurte, in cateva cuvinte o civilizatie umana.

Curatenia unei civilizatii umane tine de igiena interioara a fiecarui individ care o alcatuieste. Un om curat pe interior, sau care-si face curat in ganduri, simtiri si fapte, este un om organizat si intreprinzator. Are timp fizic si timp spiritual, adica libertatea sa aleaga, sa dreaga, sa intreprinda pentru el si pentru semenii lui, orice. V-am spus deja cele trei aspecte ale romanului. Cu ele incepem si la ele ajungem in aceasta lume. Ele sunt intreprinderea noastra. Restul deriva din ele.

Un om de afaceri este un bun stapan al casei, un bun guvernator, un bun conducator, un bun ghid. Conduce catre bine pe ceilalti, nu catre rau, nu catre mizerie si goliciune, nu catre boala, moarte sau pierzanie. Cuvinte mari, intr-adevar, dar necesare ca sa avertizam! Multe sunt interpretarile gresite din domeniul afacerilor din ziua de azi.

O afacere este o constructie umana pentru oameni. Ea rezista pentru ca omenia ii este structura si tarie.

O afacere este un bine adus oamenilor de catre oameni, un cadou frumos si bine-meritat, pentru ca l-au cautat. Este un dar, adica un dat!

Binecuvantati cei care sunt mari si reali oameni de afaceri, pentru ca ei dau din binecuvantarea lor celorlalti, imbunatatesc vietile oamenilor!