Entries by Patrick Matis

Mircea Dogaru – De la „ciuma sovietica” a lui Bela Kun, la „holera fascista” a lui Miklos Horthy


miclos horthy, ciuma sovietica, bela kun,

Mircea Dogaru – De la „ciuma sovietica” a lui Bela Kun, la „holera fascista” a lui Miklos Horthy

La 4 august 1919, armata romana a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu, printre comandantii importanti ai armatei fiind si locotenent-colonelul Ion Antonescu (viitorul Maresal). A fost cucerita Budapesta, Bela Kun a demisionat si regimul comunist a fost inlaturat.

La 14 noiembrie 1919, armata romana a parasit capitala Ungariei, care a ramas sub conducerea armatei nationale ungare. Intrand in localitati, pe urmele Armatei Romane in retragere, pe care primarii o rugau sa nu plece, „armata nationala” a lui Horthy a lichidat rapid 5.000 de adversari politici in masacrele de la Orgovani, Iszak, Kecskemet Szolnok si Gyoma, a internat in lagare 70.000 si a obligat la emigrare peste 100.000, indiferent de culoare politica.

Pentru ca, desi formal puterea o detinea arhiducele Iosif de Habsburg, amiralul de Balaton al „terorii albe”, Miklos Horthy (numele real Horacek, individul fiind slovac ungurizat, ca si Kossuth) s-a proclamat „intaiul fascist al Europei”. Si, de dragul teritoriilor revendicate, Ungaria, fosta monarhica si imperiala, fosta republicana si antantofila, fosta bolsevica, s-a transformat din nou, peste noapte si cu mare entuziasm, devenind ceea ce Fenyes Samu numea „o fortareata a transeelor fasciste in Europa”.

4 trenuri cu alimente puse de Armata Romana la dispozitia populatiei din Budapesta

Printre primele masuri luate la inceputul lui 1920 de catre „democratul” Miklos Horthy s-a inscris „Legea (votata in parlament cu 57 de voturi contra 7) privind privarea evreilor din Ungaria de drepturi civice” si aceasta in timp ce acelasi Horthy deplangea la Conferinta de pace prin delegatii sai, sau prin intermediul „Ligii pentru protectia minoritatilor nationale din Romania”, „crimele” comise de romani in Ungaria, culiminand cu „Memoriul privind violarile de drept comise de regimul roman in Transilvania impotriva minoritatilor nationale de religie si de rasa”.

Alimentata cu bani si minciuni, propaganda ungara viza revansa, blocarea oricaror decizii ale aliatilor privind Ungaria ca stat agresor, obligat la despagubiri de razboi si, mai ales, rectificarea frontierelor. Din fericire, cunoscatori adevarati ai istoriei si realitatilor traite, spre deosebire de simpatizantii americani si ai Uniunii Europene de astazi, diplomatii reuniti la Versailles atunci au remis contelui Appony, raspunsul semnat de Alexandre Millerand, la 6 mai 1920, potrivit caruia „Exprimand speranta ca Ungaria viitoare va fi in Europa un element de stabilitate si pace (naivi erau, totusi! -n.n.), Puterile aliate nu pot, in ceea ce le priveste, sa uite partea de responsabilitate care revine Ungariei in declansarea razboiului mondial si, in general, in politica imperialista dusa de dubla monarhie”.

Contracarand minciunile lui Horthy si ale lui Romanelli, observatorul SUA la Budapesta, Charles Upson Clark raporta Conferintei ca a „ramas consternat de tot ceea ce a vazut: romanii nu numai ca nu au distrus viata Capitalei ungare, dar chiar au normalizat-o”. Notand ca armata de ocupatie a pus la dispozitia populatiei 4 trenuri pline cu alimente, ca viata la Budapesta a ajuns mai ieftina decat la Bucuresti, ca soldatii romani isi impart mancarea cu batranii si copiii, ca s-a permis nu numai redeschiderea hipodromurilor, teatrelor, expozitiilor dar si organizarea de manifestari politice cu peste 150.000 de participanti, el concluziona ca romanii „merita mari laude, din punctul de vedere al laturii constructive, pentru tot ceea ce au facut la Budapesta”.

Presa si diplomatii europeni despre comportamentul romanilor in Budapesta

In aceeasi nota, un analist politic autentic, diplomatul francez Jules Cambon nota ca: „Romania a pus capat, in zilele noastre, unei dezordini care ameninta sa aduca puterea bolsevica pana la portile Vienei. Romania s-a salvat pe sine dar a salvat si Ungaria de o dominatie bolsevica ce se instalase, o vreme, in Imperiul Sfantului Stefan. Acesta a fost si sentimentul autoritatilor maghiare, caci, atunci cand armata romana se pregatea sa evacueze teritoriul lor, prefectul maghiar de Szabolcz a intervenit pe langa comandamentul roman, rugandu-i sa-si mentina ocupatia care proteja tara impotriva armatei rosii, iar la cateva luni, dupa aceasta, o cerere similara a fost facuta din nou, de teama unei reactii a albilor”.

Foarte actuala, concluzia diplomatului francez ramane valabila si astazi, pentru cine are ochi sa citeasca si sa vada, urechi sa auda si memorie sa inteleaga: „Probabil ca maghiarii au mai uitat de binele facut de romani Ungariei in 1919; n-ar fi rau sa invioram amintirea acelor servicii”. Intr-adevar, dar… cine sa o faca? „Europenii” Eva Maria Barki si Laszlo Tokes? Ei n-au trait acele timpuri, ca sa intre in tiparele introspectiei ambasadorului Conte de Sainte-Aulaire: „Desi ei sunt umiliti de a fi eliberati de bolsevici de catre chiar Romanii, bucuria Ungurilor de a fi scapat din paradisul infernal al sovietelor, paradis pentru stapani si infern pentru victime – era mai vie decat orice alt sentiment”.

Urmasii lor sunt insa, astazi otraviti de ura inradacinata de fascistii si grofii revansarzi ai caror bani si tenacitate au facut si continua sa faca prozeliti. Ieri un Charles Tisseyre in Franta, un sir Robert Donald sau un Harold Sidney Harmstad, lord Rothermere in Anglia, etc. astazi… altii care i-au nasit pe alde Marko, Frunda, Hunor, Ekstein. Pentru ca „elita” pataplesa si tismaneana a tristelor vremuri pe care le traim, nu are nimic in comun cu elita Romaniei Mari.

Cuvant fascist de ordine – „Nem, nem soha!”

In pofida infrangerii, a dreptului si a evidentei, emigratia ungureasca, indiferent de culoarea politica, a incercat sa se opuna libertatii popoarelor, sa sprijine prin risipa de minciuni, eforturile lui Horthy de stopare a recunoasterii juridice internationale a deciziilor luate de romani si slavi in zilele destramarii Austro-Ungariei.

Un episcop Marcinco a inceput sa faca politica revizionista in SUA, creand „societati culturale”, „ligi” si „biblioteci” promaghiare. Ca si astazi, cand Istoria se repeta! La Paris, la 18 martie 1920 echipa contilor Teleki, Csaki si Appony obtinea, prin trepadusul dr. Charles Holmos, un succes important prin deschiderea de negocieri secrete cu guvernul francez.

Ele au fost finalizate la 12 mai 1920, prin semnarea de catre dr. Holmos si Maurice Paleologue a unui tratat economic secret, ungaro-francez, prin care, in schimbul sprijinului Frantei pentru recuperarea Transilvaniei, Ungaria vindea pielea ursului din padure, adica ceda pe o perioada de 90 de ani exploatarea carbunelui din Valea Jiului. Mijlocul? Integrarea europeana, acelasi Maurice Paleologue transmitand Bucurestilor, la 23 martie 1920, propunerea de integrare a Romaniei, alaturi de Ungaria, intr-o „Confederatie a Dunarii”.

In interior, dupa istoricul Nemes Dezso, perioada iunie 1919 – iunie 1920 s-a caracterizat prin crearea a zeci de organizatii militare, sovine, iredentiste, de tip fascist, in scop terorist sau „bande militare” organizate potrivit vechilor structuri tribale secuiesti pe „neamuri”, „ramuri” si „familii”, spunandu-si unii altora „frati” si subordonandu-se direct lui Horthy sau unor lideri proeminenti ai regimului, ca Gombos Gyula, Friedrich Istvan, Kozma Miklos sau episcopul Zadraveck Istvan. Ele isi propuneau „lupta impotriva bolsevismului si a internationalismului”, „lupta impotriva evreilor distructivi si a liber agitatorilor”, ”luptele pentru intregirea patriei” etc. […].

Pentru instructie terorista si indoctrinare, Horthy a deschis portile Ungariei nazistilor din Germania si Austria. In mai 1920, in vederea viitoarei axe fasciste, el primea in secret pe mesagerii lui Ludendorff, colonelul Bauer si ofiterii Kanzler si Gustav Kahr din partea Garzii de Aparare bavareza.

De mare amploare strategica si geopolitica, planul comun adoptat atunci prevedea: 1. Instruirea ofiterilor germani pe teritoriul Ungariei; 2. Instaurarea prin „puci” a dictaturii militare in Germania; 3. Instaurarea „prin revolutie”, cu sprijin unguresc a unei dictaturi in Austria; 4. Atacarea Cehoslovaciei de catre fortele aliate austro-unguresti; 5. Sprijinirea contrarevolutiei in Rusia pentru obtinerea unui aliat puternic in lupta revizionista etc.

In aceasta atmosfera a cazut ca un trasnet semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. care stipula, in linii mari, actele de justitie istorica infatuite de popoarele victime ale Habsburgilor la sfarsitul lui 1918. In „linii mari” pentru ca facea, in dauna acestor popoare si peste vointa lor, incalcand principiile de drept international, cesiuni nepermise in favoarea… Ungariei, care, ca stat „national”, pe langa 5,5 milioane de unguri (cu tot cu deznationalizatii) mai cuprindea 2,1 milioane de minoritari romani, slavi, germani, tigani, evrei, armeni etc.

Cu toate acestea, reunit in luna august 1920 pentru ratificarea Tratatului, parlamentul ungar, majoritar fascist, a scandat: „Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodata!), a declarat 4 iunie „zi de doliu national” si a facut publica crearea „brigazilor de lupta pentru renasterea Ungariei milenare” carora arhiducele Iosif de Habsburg, tatal „europeanului” Otto care a incercat sa ne prosteasca dupa evenimentele din decembrie 1989, le-a inmanat drapelul de lupta cu ordinul: „Doresc sa implantati acest drapel foarte curind pe crestele Carpatilor Nordici si sa-l purtati de asemenea, cu glorie pana la Adriatica”.

Totodata Romania a fost declarata „actualmente si in viitorul apropiat principalul nostru dusman”, impotriva ei fiind elaborat Planul Horthy de agresiune, partial modificat si partial incununat de succes, si in perioada 1939-1940, si in perioada 1989 – (deocamdata) 2018. Acesta cuprindea: 1. Incercuirea diplomatica a Romaniei (vezi lozinca predecembrista: „Romania, stat izolat!”); 2. Instruirea ideologica a populatiei din Ungaria si a „maghiarimii” din Romania; 3. Cresterea economica a Ungariei si sabotarea economica a Romaniei; 4. Cresterea prestigiului Ungariei in exterior, concomitent cu scaderea propagandistica a celui al Romaniei; 5. Intensificarea activitatii organizatiilor iredentiste ale minoritatilor „maghiare” (unguri si secui) etc.

Si aceasta in conditiile in care, incalcandu-se Declaratia de la Alba-Iulia, Ungaria obtinuse importante corectii teritoriale prin tratatul „Trianon”.

Sursa: CERTITUDINEA, 2019.

/0 Comments/by

„Pentru o Romanie normala”


romanie normala, comunism

„Pentru o Romanie normala”

La inceput, sloganul celui pe care il numim presedintele Romaniei, inainte de primul mandat, in campania electorala a fost: „Romania lucrului bine facut”, daca imi aduc bine aminte. A fost un slogan care a marcat continuarea degenerarii Romaniei asa cum o stim. Multe lucruri nefaste s-au intamplat in tara la noi, mai mari, mai mici, si multe esecuri pe planuri economice, sociale, politice, juridice, dar si in culise.

Al doilea slogan, acesta pe care l-am pus ca titlu articolului, prima oara cand l-am vazut, cand l-am citit mi s-a parut de o banalitate izbitoare. Ma gandeam ca „nu putea sa vina cu ceva mai original?”. „Pentru o Romanie normala”, mi s-a parut ca nu are vreun sens, nu se leaga cu realitatea romaneasca, nici macar in comparatie cu ceea ce avem in jur, in Europa.. in fine. Insa, analizand mai atent, cautand, investigand, asa cum traditia jurnalistica m-a invatat, am descoperit ca are un scop foarte precis, bine definit. Culmea!

Am putea sa spunem ca un asemenea individ nu ar putea nascoci asa ceva. Este partial adevarat, mai ales pentru ca acesta nu este un om care sa poata fi catalogat ca expert in comunicare, informatii si nici in manipularea maselor. Cred ca multi dintre noi stim ca in spatele unui asa-zis presedinte de tara sta o echipa mare si complexa de specialisti in cele numite mai sus. Poate ca noi nu ii vedem, sau poate ca ii zarim doar pe cativa dintre consilierii sai, insa cu siguranta este cineva acolo care ii realizeaza toate acestea, toate sloganurile. Doar imi amintesc de filmele americane despre diferite campanii electorale ale presedintilor, unele dintre ele cu personaje fictive reprezentandu-i, altele reale, si e de ajuns sa imi dau seama ca sunt echipe intregi de P.R., de exemplu, care lucreaza pentru imaginea unui asemenea personaj, ca pentru imaginea unui actor. Culmea, si la ei se numesc consultanti politici, chiar si in timpul campaniei! Parca vorbim despre superstar-uri, nu despre liderii unor tari, unor popoare.

Ce credeti ca „Pentru o Romanie normala” este un slogan pur romanesc pentru romani, chiar daca este scris in limba romana? Cand am fost noi anormali si ce este normalitatea romaneasca? Ce este acest slogan, aceasta notiune? V-ati pus vreodata intrebarile?!

Investigand in continuare, gasim ca aceasta sintagma vine exact dupa fiasco-ul (sau amanarea rezultatului ferm, decis, puternic) referendumului pentru familie, cand acelasi asa-numit presedinte a afirmat ca romanii, trebuie sa dam dovada de toleranta si sa incetam cu fanatismele religioase. Si el nu a fost singurul oficial care a spus aceste lucruri, amintiti-va! Si fostul premier la fel. In fine..

Normalitatea, intr-o epoca moderna ca aceasta (daca o putem numi moderna, depinzand si ce inseamna), este egalitate, este nivelarea sau aducerea la normal (la un numitor comun) a tuturor lucrurilor in societate. Aflam ca societatea civila este preferata unui asemenea presedinte, cu care se intelege foarte bine. Dintr-odata, strada, orasul, tara devine un maidan pentru el in care isi manifesta protestele anti-tolerante la anti-toleranta, precum in lectiile de matematica cu operatii cu polinoame, atunci cand minus cu minus dau plus.

Normalitatea, ca si standard, este promovata ca si lectie de baza, ca si lege intr-o societate virtuala de tip media sociala (facebook, instagram, twitter etc.). Aceasta inseamna uniformizare, tabula-rasa, egalizare a tuturor la un numitor comun in care toti suntem toate si toate suntem toti. Egalitate in drepturi, egalitate in sanse, egalitate sociala, incluziune sociala (de parca cineva i-a exclus, nu s-au exclus singuri prin comportamentul lor inuman, adesea contraventional si infractional, ca sa vorbim pe limbajul lor de lemn), acestea sunt regulile unei societati globale care ne acapareaza pe zi ce trece.

Romania nu este ferita de asa ceva. Este in plina desfasurare societatea globala in Romania, iar focarele cele mai mari sunt marile orase, reusind sa se disperzeze catre periferiile mini-municipale si rurale. Ei bine, acestea sunt aspectele clare ale unui comunism de tip social si politic pur, care ii aduce prin legea entropiei pe toti participantii din comunitatile lor si ii egalizeaza. Cei care sar din gramada sunt eliminati usor, caci sistemul e mare si puternic si ii poate distruge civic imediat, daca asta doreste. Devin paria, devin ostracizati, marginalizati, rupti de asa-zisa societate. Apoi eliminati total, nimeni nu mai aude ceva despre ei…

Homo socialus este o specie inventata de cei care viseaza sa egalizeze totul, sa uite trecutul (de atata durere.. ei stiu care), sa stearga ceea ce a fost pentru un viitor… de care? Unde nu exista trecut, nu exista viitor pentru ca nu ai cu ce sa construiesti. Cu Romania normala, un absurd abstract, fara noima, fara sens, neromanesc si care nu se leaga deloc cu Romania, nu construiesti o noua civilizatie. Nu o iei de la capat nici macar ca sa iti faci societatea ta, civilizatia ta, „guvernul tau”. Faci jocul altcuiva…

/0 Comments/by

Mircea Platon – Solutia este revenirea la invatamantul de tip clasic


mircea platon, destinul romanesc

Mircea Platon - Solutia este revenirea la invatamantul de tip clasic

Rolul invatamantului este acela de a obisnui elevul, studentul, cu structurile civilizatiei noastre. Scoala s-a nascut ca rod al civilizatiei. Ideea de a destructura si „reforma” la nesfarsit invatamantul romanesc este una care va priva pe beneficiarii lui, cei care maine vor conduce aceasta tara, in cazul in care vor mai ramane pana la maturitate in ea, de bazele si criteriile unor judecati corecte, sigure, obiective.

Recent, un expert britanic in edu­catie, ajuns la Bucu­resti, a declarat ca Romania nu poate sa traiasca in secolul XXI avand un sistem de invata­mant care vine din secolul al XIX-lea. Am studiat si predat atat in tara, cat si in Occident suficienti ani pentru a ma pronunta in acest domeniu. Toate marile scoli din Anglia, atat universitatile, faimoasele Oxford si Cambridge, cat si colegiile importante din Albion, Yeaton, Manchester, York, ai caror elevi ii dau la maturitate pe premierii Marii Britanii sunt construite si functioneaza din punct de vedere educational pe tiparele secolului al XIX-lea.

Rolul scolii nu este de a asigura fericirea individului

Scoala nu ocupa in viata celui care vine sa invete locul pe care-l are familia. Nu putem sa-i cerem profesorului sa ia locul mamei si al tatalui nostru. Nu putem face o scoala conforma cu vremurile pentru care traim. Fiindca aceasta ar insemna sa facem educatie unor nomazi, sa pregatim elevi sau studenti pentru export. Pentru exportul de care au nevoie altii. Nomazii nu au nevoie de educatie. Ei trebuie sa fie capabili sa faca un anumit serviciu, dar cam atat. In rest, pe ei ii caracterizeaza barbaria, nu memoria, nu identitatea. Ei functioneaza pe sistemul ubi bene, ibi patria (unde e bine, acolo e tara mea). Sunt niste mercenari. Deplasarea fortei de munca dintr-o tara in alta catre asta ne indeamna. Insa asa ceva e imposibil. In primul rand fiindca noi ca romani trebuie sa stim cu totii ca ne tragem dintr-un neam care are o singura istorie, o singura geografie, o singura limba, o singura credinta.

Un sistem de invatamant nu are rolul de a produce marfa pentru export. Oamenii nu pot fi o marfa, desi sistemul global tinde spre acest model.

Unul din principiile de baza ale scolii active este legat de faptul ca invataceii trebuie sa descopere singuri, prin intrebari, noi cunostinte. Predatul de tip clasic este descurajat, fiindca ar promova pasivitatea. Locul lui ar trebui luat de ateliere pe diferite teme, de activitati in natura, de munca la calculator. Or, lucrurile nu stau chiar asa. Nu e nevoie sa lasam copiii sa orbecaie, ci trebuie sa le predam informatiile noi pentru ca ei sa si le insuseasca repede.

Cine vede emigrarea ca singura solutie este un invins

Daca trendul actual va continua in Romania, din tara vor pleca oameni cu pregatire medie, nu cei cu maxima profesionalizare, care vor fi inexistenti.

Imediat dupa 1990 s-a petrecut exodul inteligentelor. Dupa aceea au inceput sa plece oameni din ce in ce mai putin pregatiti. Marea lor majoritate au luat aceasta ascensiune sociala ca pe singura posibila, dezirabila si care trebuie impusa tuturor. Ei creeaza inertie in sistem fiindca doresc ca fiii lor, si nu numai ei, ci toti elevii si studentii sa fie pregatiti in conformitate cu vremurile in care traim.

Adica cu mai nimic, pentru ca sa poata si ei pleca si integra cat mai rapid acolo pe unde ajung. Dar repet, un sistem de inva­tamant nu poate pregati oameni pentru emigrare. Indiferent cat de putin ti-ar oferi tara natala. Provin din randul celor care au plecat dupa 1990 in strainatate. Dar m-am intors. Mie Romania nu-mi ofera mare lucru. Nu m-am intrebat niciodata ce primesc in schimb daca revin in tara. Am gandit asa: pot trai in Romania in conditiile date? Da. Bine. Am predat la universitati din Canada si SUA. Copiii mei, care ajunsesera la clasa a patra, a cincea, incepusera sa vorbeasca intre ei numai in engleza. Familia mea a facut parte din randul celor in care se vorbea romaneste, cel putin acasa. Le-am spus copiilor: engleza vorbiti suficient la scoala. Cand am realizat mutatiile produse in familie, am vorbit cu sotia si ne-am intors cu totii.

Viitorul este al robotilor. Si oamenii?

Oamenii pleaca din Romania fiindca sistemul economic este in deriva. Daca nu vom recladi de la zero sistemul de invatamant, care sa produca oameni responsabili, dezechilibrele se vor accentua tot mai mult. Daca ne vom axa numai pe faptul ca copilul trebuie sa invete in scoala numai ceea ce se cauta la ora actuala, schimbarea mult dorita nu va mai avea loc, si pana si cadrele didactice se vor deprofesionaliza. La o conferinta tinuta in tara am fost interpelat de cineva din audienta care mi-a replicat: „Degeaba vorbiti despre educatie si scoala. Viitorul este al robotilor. Exista deja platforme digitale, copiii din Romania, si nu numai, vor invata totul numai pe cale virtuala, baza invata­man­tului va fi in start-up”. In aceste conditii nu vom mai avea nevoie de profesori, fiindca robotii ii vor inlocui si pe ei, iar informatiile livrate de acestia vor fi minimale. Vom avea scoli care vor pregati oameni doar ca salahori. Indemnul meu catre tinerii de astazi este acesta: pregatiti-va cat mai bine, incercati sa dobanditi o profesionalizare cat mai inalta, pentru ca numai competenta este scumpa si se vinde bine. S-a creat deja un cerc vicios in societatea contemporana. Chiar profesorii sunt tentati acum sa nu-si mai ridice nivelul de pregatire. Dar se uita un lucru: cu cat esti mai putin pregatit, cu atat mai usor esti de inlocuit. Cu cat activitatea ta este de o calitate mai inalta, cu atat esti mai dorit, si poti obtine o pozitie mai sus in ierarhia sociala.

Oamenii slab pregatiti sunt cei mai dispensabili

Romania este prea saraca spre a nu tinde catre calitate in invatamant. Sa ne aducem aminte de ceea ce ne-a invatat istoria ultimului secol. Criza financiara din perioada 1929-1933 este exemplul cel mai bun care vorbeste despre profesionalizare si obtinerea unui serviciu pe piata muncii. In vremurile acelea, la portile fabricilor din Europa si America erau zeci de mii de oameni care doreau un singur lucru: sa fie angajati, pentru ca puteau si ei sa care un sac cu ciment dintr-un loc in altul. Concurenta pentru obtinerea serviciului era, si este si astazi, acerba, pentru ca oamenii slab pre­gatiti vor fi intotdeauna mult mai numerosi decat cei foarte bine pregatiti. Cu cat oamenii vor fi mai slab pregatiti, cu atat ei vor fi mai dispensabili. Degeaba ne amagim ca scoala romaneasca produce astazi ingineri si ca ei pleaca fiindca Romania nu le ofera nimic. In curand Romania nu le va mai oferi tinerilor nici macar posibilitatea de a ajunge ingineri. Solutia pentru revigorarea invata­mantului romanesc nu este importul modelelor occidentale. Noi nu avem resursele pentru a importa oameni inteligenti asa cum se petrece in Apus. Daca societatea occidentala inca functio­neaza, aceasta inca se intampla datorita exodului creierelor venite din tarile slab dezvoltate. Inteli­genta importata este cea care plombeaza lipsurile invata­mantului occidental. Am ajuns in punctul in care trebuie sa ne cultivam singuri inteligenta de care avem nevoie pentru a functiona ca natiune, ca tara. Fara revenirea la invata­mantul de tip clasic scoala nu va intra pe fagasul normal. Daca dam la o parte bagajul ideologic cu care ne-am pricopsit in perioada comunista, vom descoperi ca scoala romaneasca are un pedigree mai mult decat onorabil. Pe acesta trebuie sa-l avem in vedere si lucrurile se vor indrepta.

Sursa: ziarullumina.ro.

/0 Comments/by

Dan Diaconu – Despre noi


hora, farsa, fals, falsitate, deznationalizare, imbecilizare, mancurtizare, porturi nationale, national, natie, nationalist, nationalism

Dan Diaconu - Despre noi

Astazi o sa va vorbesc intr-un context mai larg, continuand cumva discutia despre istorie pe care am inceput-o cu cateva saptamani in urma. Cand am inceput sa va dezvalui fata reala a „marilor personalitati” ale secolului XX romanesc stiam ca voi soca. Stiam ca imi voi lua injuraturi. Era normal, doar oamenii au fost crescuti inca de mici cu anumite sabloane. Atunci cand ii arati cuiva o realitate care suceste cu 180 de grade tot ceea ce stia el, te poti astepta inclusiv la reactii violente deoarece ceea ce faci este sa atentezi impotriva unuia sau mai multora dintre pilonii sai mentali. Cealalta parte vede initiativa ta ca pe o agresiune, cu toate ca nu-i nici vorba de asa ceva.

De-aceea, pentru azi, mi-am rezervat libertatea de a vorbi despre un subiect tabu al istoriei, anume romanii si Romania. Pare socant? Stiu, nu-i nevoie sa-mi argumentati. Va intrebati ce anume este tabu in ceea ce priveste subiectele mentionate. Doar inca de mici vi s-a facut „instructajul” in ceea ce priveste „romanismul”. Ei bine, tocmai acolo este problema si, daca vreti sa intelegeti de ce e o problema, o sa va intreb daca va simtiti atasati de vorbele goale ale politicienilor care se perinda in fata camerelor de luat vederi pe la sarbatorile nationale. Va plac toate acele baliverne fara sens, acele patriotisme de complezenta rostite pe un ton care-ti arata indubitabil ca emitentul lor nu crede o iota din ceea ce spune? Va plac comentariile bombastice ale jurnalistilor cu prilejul acelorasi evenimente? Stiu, va simtiti la fel de jenati precum se simte orice om normal deoarece stiti ca aceea nu e Romania si ca tot ceea ce spun ticalosii carora le-au fost distribuite pe repede inainte niste roluri, sunt falsitati de complezenta. Problema cu adevarat importanta e ca si in ceea ce priveste educatia pe care ati primit-o, mult prea mult e compus din acelasi stil de baliverne.

Vi se ridica (sau vi s-au ridicat) in slavi tot felul de personaje dubioase care, chipurile, au fondat natiunea. Vi se spun tot felul de minciuni si vi se ascund informatiile reale. Probabil pana acum nu vi s-a spus niciodata ca prima unire a principatelor a fost una artificiala, menita a servi doua scopuri: pe de o parte subminarea Imperiului Otoman si, de cealalta parte, dar nu in ultimul rand, de a crea o zona tampon aici pentru a servi configuratiilor geopolitice viitoare. Ati stiut asta? Bineinteles ca nu v-a spus-o nimeni. De asemenea, Marea Unire a venit si ea la pachet cu niste conditii despre care nu mai aminteste nimeni nimic. V-ati intrebat de ce?

Si-acum sa intram abrupt in problema. Cu doar cateva exceptii, inca de la infiintare, Romania nu a fost condusa de romani. Exceptiile s-au numit Gheorghe Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu. In cazul lui Gheorghiu Dej putem spune ca era in varf, dar de condus nu conducea el. Si nici in ceea ce-l priveste pe Ceausescu, in ciuda faptului ca a dat mai multe semne de independenta, nu putem ignora un element esential: puterea sa se exercita in cadrul unui framework (cadru de lucru – n. red.) cenzurat de Moscova. Iar cand Moscova a dat semne de slabiciune, a intrat in actiune Washington-ul. Cu alte cuvinte, singurii conducatori romani au fost acceptati doar atunci cand tara a fost lipsita de suveranitate. Iar acestia n-au fost niciodata alesi din straturile superioare ale societatii autohtone, ci de undeva de la baza deoarece era esential sa nu detina informatiile esentiale care i-ar fi facut sa orienteze tara intr-o directie cu adevarat benefica pentru poporul sau. Certitudinea pe care-o constatam este ca, de fiecare data cand tara a fost independenta, ea a fost condusa de straini. Iar directia in care a fost condusa a fost intotdeauna una dubioasa.

O alta constanta pe care trebuie sa-o aveti in minte este cea legata de propaganda, identica inca de la Unirea Principatelor. De fiecare data romanii au fost diabolizati, iar alogenii ridicati in slavi. Permanent, cand un roman aparut mai de nicaieri, dar roman pur, tindea spre o functie mai inalta, o propaganda violenta se indrepta impotriva sa, exacerbandu-i defectele si minimizandu-i calitatile.Permanent, a fi roman si a cauta sa ajungi sa-ti conduci poporul a fost o infractiune. Iar aceasta tine de acele angajamente secrete luate inca de la fondarea Romaniei.

Daca vreti sa faceti un experiment, cautati persoanele diabolizate de presa de la noi in anii de dupa Revolutie si o sa realizati ca au ceva comun, anume faptul ca sunt romani. Ajungand mai aproape de zilele noastre, v-as sugera ca atunci cand cititi stirile, sa inlocuiti cuvantul „coruptie” cu „roman”. Stiu ca multi imi vor sari in cap, dar realitatea e ca intreaga campanie anticoruptie e una antiromaneasca. De ce? Din aceleasi motive pe care vi le-am expus.

Poate ca ar fi momentul sa privim in urma cu obiectivitate si sa constatam ca unirile noastre au fost evenimente artificiale, menite a servi unor scopuri straine de noi. Din pacate aceasta este realitatea. Suntem destul de maturi pentru a intelege ca Divanurile ad-hoc aveau tot atata legatura cu talpa tarii cat ar fi avut Sultanul cu incasii. De asemenea, ar trebui sa intelegem ca nu Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia a facut unirea, ci o seama de interese, marea majoritate a lor absolut straine de noi.

Ajunsi insa in acest punct, trebuie sa realizam si altceva, anume ca unirile acelea n-au insemnat in esenta nimic. Poporul roman e unul uniform, care s-a dezvoltat si a rezistat indiferent de conducerea pe care-a avut-o. Faptul ca de la un capat la celalalt al tarii se vorbeste o limba unitara, faptul ca, in esenta, avem aceeasi mentalitate ne arata limpede ca, dincolo de falsele granite care ni s-au pus in istorie, poporul a fost intotdeauna unul singur. Pentru statele vestice, grozav de eterogene, o asemenea uniformitate e greu de inteles. Estul Europei grupeaza popoare extrem de omogene cultural. Rusii, polonezii, romanii, ungurii, cehii, sarbii, bulgarii, grecii s.a.m.d., toti sunt omogeni din punct de vedere al limbii si mentalitatii. Multa vreme Franta a luptat impotriva dialectelor locale, la un moment dat scotandu-le chiar in afara legii. In Spania aproape ca nu te intelegi (din punct de vedere al dialectului vorbit de localnici) de la un sat la altul, cu toate ca sunt cativa kilometri intre ele. In Italia la fel.

Intorcandu-ne la noi, e limpede de constatat ca, pe masura ce s-au produs unirile teritoriale, s-a intetit propaganda impotriva romanilor. Pentru ca, in final, sa ni se nege tocmai elementul care e definitoriu pentru noi, anume existenta acestui popor. Poporul e mai important decat statul deoarece poporul inseamna oamenii, acel suflet colectiv care ne uneste si care ne da putere. Poporul e acel geniu, acea forta care, in momentele cheie ale istoriei, se transforma intr-o unitate de monolit. Ei bine, tocmai acest element este negat de fortele straine care ne conduc. Tocmai acest element se incearca a fi distrus.

Toata emigratia romaneasca a fost un plan bine pus la punct pentru a slabi poporul. Romanii au fost impinsi sa fuga care pe unde-a apucat pentru a-si face un trai mai bun. Li s-a indus tuturor falsa iluzie ca se pot realiza, ca pot ajunge fericiti, cerandu-li-se aparent o bagatela: sa plece de-aici. Nu s-a gandit nimeni ca, odata plecat si rupt de tara, faci o crima deoarece iti dezradacinezi copiii. Lipsiti de radacina care creste doar pe pamantul tarii tale, copiii romanilor care s-au rupt mult prea superficial de locurile natale, traiesc in esenta o tragedie. Au iluzia ca au radacinile acolo unde, de fapt, nu le au. Sufletul lor, mentalitatea lor, idealurile lor sunt altele decat cele ale pamanturilor pe care parintii lor i-au obligat sa traiasca. Si, de-aici, o sursa de frustrare si de nefericire. In ciuda sigurantei si superioritatii afisate, victimele acestui exod programat sunt tocmai odraslele celor plecati. Dar cei care constata asta o fac mult prea tarziu, atunci cand, de fapt, nu se mai poate face nimic.

Asa cum otomanii ne luau si copii ca bir, la fel Occidentul ne-a luat o halca din populatie ca bir. Insa, in timp ce otomanii se opreau la a ne lua copiii, occidentalii(ar trebui sa cititi altceva in spatele acestei sintagme) – prin cozile lor de topor de-aici – vor sa faca o ticalosie si mai mare, anume sa inlocuiasca o parte a populatiei plecate cu populatii „de import” care sa submineze unitatea poporului si sa inlocuiasca poporul cu o populatie – asa cum le place ticalosilor sa vorbeasca despre noi. Aveti grija la aceasta sintagma: cand auziti pe cineva vorbind despre „populatia romaneasca” si nu despre poporul roman, sa stiti ca aveti de-a face cu un ticalos pe care ar trebui sa-l ocoliti. Asta deoarece e unul dintre pionii care pun umarul la planul ticalos de a destabiliza poporul si a-l transforma intr-o populatie.

Poate va intrebati care-i motivul pentru care ni se intampla doar noua asta. De ce nu se intampla la fel cu ungurii, cu polonezii, cu cehii s.a.m.d. Cum se face de ei isi gasesc resursele pentru a se opune si noi nu? Asta tine de un specific al nostru. Suntem intr-o mare slava. Niciodata nu ne-am simtit bine cu slavii pentru ca noi nu suntem slavi. Suntem un popor total diferit, cu idealuri diferite. De-aceea ne-am cautat permanent salvarea in Occident de care ne-am simtit apropiati. Ne-am simtit frati cu francezii, cu italienii, cu „popoarele noastre” latine. Problema e ca aceasta fratie a venit doar dinspre noi catre ei. Si asta s-a intamplat strict din cauza degenerarii acelor popoare, a transformarii lor ca efect al degradarii rasei. Stiu ca aici voi fi luat in ras. Cum naiba sa faci degenerat poporul francez in conditiile in care Franta se afla cu atata in fata noastra. V-ati intrebat insa daca francezii aceia mai sunt francezii de altadata? V-ati intrebat daca italienii mai sunt italieni s.a.m.d.?

Transformarea care ni se pregateste este, in realitate, o impingere a noastra catre degenerare, catre pierderea sufletului nostru, adica a acelui element care ne face sa gandim si, mai ales, sa traim impreuna, indiferent de furtunile istoriei. Asta e ceea ce primim de la „aliatii” sau „fratii” nostri occidentali. In realitate ei nu ne sunt nici aliati si, cu atat mai putin frati. Sunt o specie degenerata, plina de paraziti dezradacinati, actionand ca lupii in blana de oaie. Si care, daca nu ne trezim la timp, ne vor distruge.

Nici in partea noastra de Europa, adica in Est, nu avem cum sa ne gasim aliati. Sunt popoare diferite care, chiar daca n-o arata, nu sunt deranjate de planul de disolutie pus la cale impotriva poporului roman. Pe de o parte sunt chestiuni istorice care-i fac sa se bucure de nenorocirea noastra, iar de partea cealalta e o inconstienta a lor deoarece, in cazul in care reuseste planul de degenerare a poporului roman, asta va fi ca o bomba pe care-ar fi lasat-o in proximitatea lor. Din pacate nu vor fi niciodata constienti de asta, iar daca vor constientiza va fi oricum prea tarziu atat pentru ei, dar mai ales pentru noi.

Aici o sa fac o paranteza pentru a le atrage atentia tuturor nationalistilor romani ca sunt pe cale sa repete o eroare a istoriei. Cu toate ca aveam complexele noastre impotriva Germaniei rezultate din prima conflagratie mondiala, in Al Doilea Razboi Mondial nationalistii romani au mers de partea Germaniei cu speranta ca vor scapa de comunism. Acum, in confruntarea care se pregateste, nationalistii romani sunt atrasi de Rusia intrucat aparent a ramas unicul bastion de normalitate. Problema e ca, la fel ca Germania trecutului, Rusia prezentului pare ca doar sclipeste, iar caderea in capcana ei ne va fi la fel de paguboasa.

Iata asadar tabloul complet si real: suntem singuri pe lume. Obisnuiti-va cu aceasta imagine deoarece e singura reala. Salvarea noastra n-are cum sa vina de la Occident – care in acest moment si-a pus plenar in aplicare planul criminal impotriva noastra – si n-are cum sa vina nici de la Rusia care, in ciuda apropierii fizice, e la o distanta teribila, din toate punctele de vedere, de aspiratiile noastre naturale. E bine sa stiti toate acestea pentru a va feri de falsele iluzii care vi se ofera. Si, de asemenea, e bine sa incepeti sa salvati fiecare suflet de roman. Ar trebui sa incercati sa-l faceti pe fiecare dintre apropiatii pe care-i aveti sa inteleaga cu exactitate ce inseamna sa fii roman si ca numai noi singuri ne putem salva.

Romania nu e o insula de latinitate intr-o mare slava, ci e o insula in oceanul lumii. Ocean care ne este potrivnic si incearca de atata amar de vreme sa ne inunde. Insa, faptul ca nu reuseste, arata ca fundatia, pietrele pe care se sprijina aceasta insula, sunt puternice. Si daca vom fi capabili sa intelegem asta, puterea acelor pietre va creste. Sper sa ma fi facut inteles si sa fi reusit prin acest articol sa transmit ceea ce era de constientizat!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by

Catalin Berenghi – In Franta am fost decorat de statul francez, in Romania sunt monitorizat ca terorist…

 

 

Catalin Berenghi - In Franta am fost decorat de statul francez, in Romania sunt monitorizat ca terorist...

Am raspuns, in numarul trecut, de ce ma tot agit cu actiunile in instanta. Am deschis, pana acum, vreo 40, doua fiind impotriva UDMR: Dosarul 15626/302/2019 pentru desfiintarea acestei struto-camile (si ONG, si partid politic), a carei existenta reprezinta o insulta pentru statul roman si a carei acceptare – de catre noi – o rusine nationala, si Dosarul 16391/302/2019 pentru suspendarea activitatii UDMR, pana la pronuntarea sentintei in dosarul anterior. In primul dosar (desfiintarea) am termen pe 28.11.2019, iar in cel de-al doilea (suspendarea activitatii UDMR pana la pronuntarea sentintei) pe 20.11.2019. Va invit, daca va intereseaza, sa fiti prezenti in sala. Mai am doua actiuni pe rol, la care inca nu mi s-a dat termen: una pentru refacerea corecta a pavajului din Piata Unirii (Dosar 23800/302/2019) si alta pentru inlocuirea steagurilor nationale de pe Calea Victoriei, Piata Natiunile Unite si intrarea in Centrul Vechi (Dosar 23481/302/2019). Initial i-am atentionat pe cei care raspundeau de ele, dar se pare ca nesimtirea nu poate fi corectata decat pe cale judecatoreasca. Le-am cerut, evident, si daune care sa-i usture… Dosarul cu sinagoga din Sighetul Marmatiei, aflata in constructie fara… autorizatie de constructie (Dosar 22895/302/2019), in actiunea deschisa impreuna cu jurnalistul Mircea Serban din Viseu de Sus, are termen pe 5.11.2019, dar este un termen administrativ, fara prezenta partilor. Vom vedea care va fi cursul judecatoresc…

Actiunile mele in instanta au si rolul de a demonstra public ca se poate lupta impotriva sistemului, chiar cu armele sistemului. In primul rand prin Justitie, prin legile pe care ei le-au facut, pentru ei, negandindu-se ca cineva le-ar putea folosi impotriva lor. Cea mai buna dovada e ca am reusit, cu toate spagile care s-au dat pentru Hotararea de Guvern si autorizatiile de construire a „mega-moscheii” de pe Bulevardul Expozitiei, sa blochez definitiv proiectul. Deci, de putut se poate, daca mergi pana la capat. Si eu asta fac. Adica aplic metoda lor, hartuirea, pana cand vor ceda, adica pana cand vor respecta propriile legi. Diferenta e ca eu o fac in spiritul si litera legii, iar ei, adica sistemul, ma hartuiesc prin abuz in serviciu si incalcarea legii. De pilda acum, cand, pe langa faptul ca mi s-a inchis contul de Facebook – prietenii stiu de ce! –, am aflat sa sunt monitorizat de toate serviciile, 24 de ore din 24, pe motiv ca sunt un pericol pentru siguranta nationala. Pentru ce? Pentru actiunile mele impotriva abuzurilor, impotriva fraudelor din banul public, impotriva indolentei institutionale, impotriva tradarii si vanzarii de tara? Mai e putin si voi fi declarat terorist… Suna bine, nu? In Franta am fost decorat de statul francez, iar in Romania sunt terorist… Sunt, intr-adevar, un pericol, dar nu pentru siguranta nationala, ci pentru siguranta infractionala a celor care-si bat joc de noi, sub protectia institutiilor statului roman. Ei ignora faptul ca, victimizandu-ma intr-un mod atat de grosolan, toate acestea se vor intoarce impotriva lor. Reamintesc celor in cauza ca nu sunt singur pe lume si nici o simpla persoana fizica. Sunt presedinte de partid, am fost candidat la presedintie si voi candida la Primaria Capitalei…

Am fost intrebat, de foarte multa lume, cu cine ar fi bine sa voteze, in situatia data. Imi pare rau, nu pot da sfaturi in acest sens, caci e o problema intima a fiecaruia. Pot sa spun insa ce voi face eu si de ce. Nu voi vota cu nimeni, caci nu cred in nimeni. Voi merge la vot, ca sa-mi exercit acest drept democratic, dar imi voi anula buletinul de vot. De ce? Pentru ca m-am saturat sa aleg intre lac si put. Sau, altfel spus, intre incompetenti si ticalosi. A venit vremea, cred eu, sa votez ceea ce-mi dicteaza constiinta, fara calcule speculative de genul sa alegi ce e mai putin rau dintre doua rele. Nu tine. Nu mai tine, iar asta s-a tot vazut, de apreoape 30 de ani incoace. Pentru mine acest compromis inseamna complicitate si pierdere de vreme. Prefer sa astept un lider autentic, in care sa cred. Or, niciunul dintre cei ramasi in cursa nu este…

Consultati-va constiinta inainte de a merge la urne, e singura sugestie pe care pot sa v-o dau. Ganditi-va la copiii si nepotii vostri, nu la voi sau la interesele voastre de moment. Ganditi-va la tara, daca puteti, cu ceea ce aveti voi mai onest si mai curat in voi. Votati cu inima, nu cu stomacul!

/0 Comments/by

Catalin Berenghi – Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie

Catalin Berenghi - Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie

Am fost intrebat de ce ma tot agit cu actiunile in instanta. Am vreo 40 pana acum, unul dintre ele fiind cel impotriva UDMR-ului. Si inca unul – impreuna cu Mircea Serban – impotriva firmelor Atzi Timurim si Ezras Shulem – interfata din Romania a Comunitatii Evreilor din New York –, pentru ca au inceput, fara autorizatie de constructie, ridicarea celei mai mari sinagogi din Europa Centrala si de Est, la Sighetul Marmatiei. Adica un fel de mega-sinagoga. Iar la tot ce inseamna „mega” ma pricep, dupa cum se stie… Interesant e faptul ca acolo exista deja o sinagoga, pentru cei 26 de evrei si inca pe atatia filosemiti din Sighet… N-am nimic cu evreii, caci nu mi-au facut personal nimic. Dar ma simt jignit personal de aceasta obraznicie de a sfida legile statului. Adica chiar ii doare-n chipa de legile statului roman? Eu nu pot accepta asta, iar daca institutiile abilitate nu iau nici o masura, o fac eu…

Si acum sa raspund la intrebarea legata de actiunile mele in sintanta… Legile statului sunt proaste. Foarte proaste! Au fost facute de ei, pentru ei. Ca sa poata fura fara sa fie pedepsiti. Toti, fara exceptie, de treizeci de ani incoace. Si dupa ce au facut astfel de legi, nici pe astea nu le respecta, si pe astea le incalca. Ca sa poata fura si vinde mai mult, tot mai mult. Bucata cu bucata, centimetru cu centimetru, sau daca se poate cu totul, toata Romania. Nu se mai satura! Si atunci m-am hotarat sa folosesc bratul murdar al legii lor, impotriva lor. Voi fi cosmarul vietii acestor vanzatori si tradatori de tara. Ca sa stie, inainte de a baga mana in banii publici sau cand vor sa mai vanda ceva ce nu le apartine, ca e unul care sta cu ochii pe ei. In artele martiale, folosirea fortei adversarului impotriva lui se numeste aikido. Pentru mine actiunile in instanta sunt o forma de lupta. Si, a propos de procesul impotriva firmelor evreiesti, vreau sa arat ca nu exista teme sau subiecte „tabu”, atunci cand e vorba de drept si de dreptate pentru romani si Romania.

Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie. Deci, n-o sa ezit niciodata sa lupt impotriva unui infractor doar pentru faptul ca e evreu sau ungur, sau neamt si ca, vezi Doamne, pot fi acuzat de sovinism, rasism sau xenofobie. Nu. Legile statului, asa cum sunt ele, trebuie respectate si punct.

Sunt constient, in acelasi timp, ca toate aceste actiuni ale mele nu rezolva problemele de sistem ale Romaniei. Caci degeaba pui petice noi pe haina putreda, ea se va rupe in alta parte. Solutia ar fi fost – si este inca – proiectul de revizuire a Constitutiei, intitulat CONSTITUTIA CETATENILOR, pe care mi-l asumasem, ca proiect de tara, in candidatura la presedintie. Proiectul e public si oricine ar ajunge presedinte, il poate scoate la referendum. Credeti ca o va face cineva? Va spun eu: NIMENI. Pentru ca nimeni nu urmareste binele Romaniei, toti vor doar puterea. Si o vor pentru ei, nu pentru tara!

Eu voi sustine si promova in continuare acest proiect, indiferent in ce pozitie politica sau civica ma voi afla si sunt alaturi de cei care, la randul lor, il sustin. Sunt convins ca, in cele din urma, acest proiect, acest model de tara, isi va gasi locul cuvenit.

Asta nu ma va indeparta insa de la actiunile mele punctuale, incepute sau care urmeaza. Am spus ca am deja 40 de procese pe rol. Urmeaza actiunea impotriva Muzeului Holocaustului. Nu mi se pare normal ca, intr-o tara in care NU A FOST HOLOCAUST, sa existe, un muzeu cu un astfel de nume. Poate un holocaust impotriva poporului roman. Holocaustul din Romania impotriva evreilor trebuie mai intai dovedit caci, pana acum, nu a fost decat enuntat si impus. Pana cand istoricii nu se vor aduna si nu vor face un proces real, cu dezbatere publica, pe aceasta tema, eventual cu participarea internationala, eu nu voi accepta o asemenea umilinta. Si nu sunt singurul.

/0 Comments/by

Dan Diaconu – Bate un vant


multinationale, salarii

Dan Diaconu - Bate un vant

Sa va spun o chestie interesanta. Mai mult de jumatate dintre multinationalele prezente in Romania au planuri de mutare in alte zari a unor departamente care functioneaza aici. Motivul nu tine de „proasta de Dancila” si nici de „ciuma rosie”, ci de oportunitati mult mai ieftine si mai stabile in zona asiatica.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber intrucat s-a cam pus batista pe tambalul angajarilor. In timp ce unii inca intocmesc planuri serioase de restructurare, altii chiar au inceput sa dea afara. Nu-ti trebuie multa minte sa observi asta. Doar sa compari oferta de joburi existenta in urma cu un an fata de cea de-acum.

Asta inseamna ca toata limbricimea corporatista va simti in scurt timp o transpiratie rece pe sira spinarii intrucat vor realiza ca munca lor, in esenta necalificata sau slab calificata, poate fi inlocuita extrem de optim cu munca unor desculti la fel de precar educati precum „intelectualii” nostri, dar cu pretentii salariale mult mai mici. Si nu e vorba doar de salarii in analiza care circula la nivel de executivi, ci de un complex de factori: preturi mai ridicate ale chiriilor, infrastructura insuficienta s.a.m.d. Dar e vorba si de pretentii din ce in ce mai mari ale salariatilor pe fondul unei forte de munca insuficiente si nu foarte calificata.

Miscarea pe care, cel mai probabil, o vom simti acut cam de la jumatatea anului viitor, va avea implicatii majore. Mai tineti minte reclama cu „zboara, puiule, zboara!”? Cam asa vor arata corporatistii nostri „da dreapta” cand vor da piept cu realitatea. Multi dintre ei n-au habar ca ajutorul de somaj e insignifiant sau ca acesta nu se acorda decat pe o perioada limitata de timp. Si, de asemenea, n-au habar ca dupa ce se va fi dus si ajutorul ala de somaj, daca nu-si vor gasi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuita. Multi nu au habar cum functioneaza lumea. Traind in incubatorul corporatist, inca mai cred in Zana Maseluta si in magicienii de la HR care fac totul pentru a le fi viata usoara.

Desigur, „Orbhanisii” aflati la butoane vor acuza „greaua mostenire” care, iata, a pus multinationalele pe fuga. Si pentru asta vor opta pentru o si mai profunda distorsionare a pietei muncii umbland la drepturile salariatilor, mestecand aceeasi mantra a „flexibilizarii pietei muncii”. Si, ca sa le ofere prostilor o satisfactie, vor maltrata din nou aparatul de stat cu disponibilizari in masa. Care se va lasa cu alte scaderi ale economiei. Si-apoi, iar infundarea in datorii pentru ca, deh, Plavanul a promis ca ia armament pe buget separat si banii trebuie decartati.

Poate va intrebati de ce se vor intampla toate acestea. E simplu, pentru ca meritam. In loc sa ne axam pe o economie orientata pe export si in care marjele de profit sunt mari, continuam sa baltim intr-o economie periferica in care „investitorii” vin pentru salariile „de doi lei”. Daca va intrebati de ce nemtii sunt atat de suparati pe polonezi, poate va uitati ca o din ce in ce mai mare halca a exporturilor poloneze inunda Romania. Si ceea ce se intampla cu Romania se intampla cu multe tari ale UE. Polonezii au incurajat investitia in productie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local si, in scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vandut toate resursele si-am ajuns bataia de joc a tuturor. Cum e posibil sa exportam petrol ca o tara araba si sa importam produs finit (benzina & motorina)? Cum e posibil ca OMV, care a promis la privatizare ca mentine doua rafinarii functionale sa-si bata joc si sa inchida, fara a fi penalizat, una dintre cele doua rafinarii locale. Cum e posibil ca, in ciuda incalcarilor contractului de privatizare, absolut nimeni sa nu se ia de OMV? O avea legatura ca un fost prim-ministru avea nevasta pe statul de plata al OMV? Sau ca un actual prim-ministru are sotul angajat acolo? Acestea fiind chestiunile vizibile, intrucat nu ma indoiesc ca mai sunt atatia care se infrupta din otravita placinta austriaca.

Daca va ganditi ca multinationalele care pleaca acum se vor intoarce ca efect al scaderilor de salarii preconizate sa inceapa de anul viitor, va inselati amarnic. Mortul nu-l mai intorci de la groapa. Romania e o casa fara fundatie care-a trait cu iluzia ca baloanele de sapun ale multinationalelor pot aduce bunastarea. Aiurea. O economie, la fel ca si o casa, se construieste pe o fundatie solida. Iar fundatia incepe de la productie. Fara productie interna suntem morti. Fara a ne produce aici necesarul de consum suntem victimele unei spirale nefaste care, in final, ne conduce la supra-indatorare si faliment.

Daca vi se pare ca afara s-a instalat iarna, aflati ca in economia autohtona deja bate un vant rau prevestitor. Se vede in blocajul financiar de la nivel national, care, la randul sau, e puternic influentat de un blocaj financiar la nivel european. Da, ati citit bine, partenerii europeni incep sa-si plateasca facturile din ce in ce mai greu, in ciuda banilor pompati cu toptanul de B.C.E.

Vestea prosta pentru toata sleahta de „telectuali de corporatie”, dependenti de fericirea indusa de perfuziile angajatorilor lor de pripas, este ca in scurt timp vor fi obligati sa invete cum e cu ideologia „da dreapta”. Mai mult, vor intelege ca sevrajul nu-i va ajuta la nimic si, spre disperarea lor, vor constata ca niciunul dintre partidele spectrului politic, in ciuda ideologiei marxiste din care se adapa toti, nu inteleg prin marxism ceea ce-au trait parintii sau bunicii nostri in obsedanta jumatate de secol XX. Marxismul de azi e intors pe dos: statul e inlocuit cu corporatia, iar in cazul in care corporatia nu te vrea, jungla e realitatea pe care trebuie s-o domini. Altfel devii o conserva frustrata. Hai sa va vad, micutilor!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by

Florian Colceag – Cum sa-ti faci o noua Constitutie, cand statul te vrea prost


florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Cum sa-ti faci o noua Constitutie, cand statul te vrea prost

Momentul absolut semnificativ al elaborarii unei Constitutii tine de viziunea initiala transpusa in practica prin mecanismele constitutionale. Aceasta viziune are grup tinta, obiective, principii, mijloace, metode, mecanisme si alte instrumente de luat in considerare pentru a ajunge, in final, la un produs extrem de complex, ce permite proiectarea unui management national performant.

Intr-un fel, Constitutia este asemanatoare cu o arhitectura de plan de afaceri sau cu structura administrativa a unei companii mari. Deosebirea nu este de esenta, ci de gradul de complexitate. Aceasta complexitate rezida in faptul ca aplicarea Constitutiei trebuie sa genereze alte reguli, aplicabile local in orice domeniu, dar trebuie sa fie, de asemenea, un ansamblu organic care sa nu genereze incompatibilitati in sistem, la nici un nivel de aplicare.

Juristii si grupurile de interese politice

Pentru atingerea acestor obiective, este necesar sa se proiecteze intreaga arhitectura ca un sistem cibernetic cu foarte mare rigoare, atat la nivelul mecanismelor interne, cat si la nivelul calitatii componentelor mecanismului. Un astfel de sistem de leadership, management, administratie, aplicare locala, care trebuie sa acopere toate domeniile de activitate si toate nivelele de administrare, nu se poate face cu amatori, ci cu personal profesionalizat. Din aceasta cauza, Constitutia trebuie sa includa atat procedurile, cat si standardele de selectie sau pregatire ale acestui aparat ce o poate pune in functiune.

Din acest punct incep marile probleme:

  1. Juristii care „se pricep” la drept constitutional nu au viziune de ansamblu a unui sistem functional, ci doar experienta comparativa a altor constitutii, ceea ce va produce gauri in acoperirea cu reguli precise a sistemului, suprapuneri de sarcini in alte parti si disfunctii in derulare;
  2. Grupurile de interese politice, aflate in spatele tentativelor de elaborare a noii Constitutii au propriile criterii de alegere a personalului administrativ; experienta recenta arata, in fapt, politizarea si deprofesionalizarea din administratie, ceea ce face ca mecanismul sa nu poata fi proiectat in asa fel incat sa functioneze economic. Consecintele le vedem acum in criza economica si in faptul ca statul este un extrem de prost gestionar al tarii – a ajuns sa traiasca doar din imprumuturi bancare.

Agresivitatea pasiva a sistemului politic

Riscam astfel, printr-o proiectare la fel de slaba, sa avem o alta Constitutie care sa favorizeze aceleasi (sau alte) grupuri de interese, in loc sa avem o Constitutie care sa permita unei populatii largi sa traiasca intr-un sistem sustenabil. Un exemplu in aceasta directie este dilema bi-cameralismului sau uni-cameralismului. Daca privim problema din perspectiva experientei internationale, insa fara viziune sistemica a ansamblului, obtinem un set de date complet irelevante, fara sustinerea altor date din arhitectura conceptuala a sistemului.

Este clar ca, pentru a obtine un parlament functional, e absolut necesara existenta grupurilor de expertiza inalta, capabile sa proceseze datele interne si sa prognozeze reactiile unor modificari in sistem, la fel cum este necesara existenta unor grupuri ce au experienta concreta a realitatii, in domeniile lor de activitate. Daca modelul calitativ de selectie a politicienilor va permite accesul expertilor pe domenii in Parlament si daca masa critica de experti e suficient de mare incat sa permita aceasta selectie, se poate discuta de o structura bicamerala. Daca masa critica nu exista, atunci se impune necesitatea formarii unei structuri de policy makers care sa nu se schimbe la fiecare fluctuatie politica si care sa asigure atat continuitatea programelor, cat si expertiza tehnica, intr-un parlament unicameral. Problema nu poate fi tratata ca subiect de disputa juridica, atata timp cat nu se leaga de multe alte aspecte esentiale ale Constitutiei.

Nu pot sa nu remarc, in acest sens, excluderea din sistem a tinerilor ce au fost trimisi de statul roman – pe banii Romaniei! – sa studieze in strainatate pentru a reveni ca policy makers in aparatul guvernamental. Acestia sunt condamnati acum la o situatie fara iesire: deoarece au primit bursa, nu se pot angaja decat in structurile de stat. Dar statul nu-i doreste si nu-i angajeaza! Prin aceeasi agresivitate pasiva este descurajata si intoarcerea in tara a tinerilor cu studii inalte, facute in strainatate. Acestea arata tendinta spre autocratie si parlament format din nespecialisti, usor manipulabil de altii, pentru ca nu au valoare profesionala autentica.

Proiectarea unui nou dezastru

Complexitatea uriasa a unui astfel de model organizatoric nu poate fi acoperita cu discutii si dispute, ci cu o modelare matematica si cibernetica a ansamblului. Conceptul gandirii globale si aplicarii locale este util dar, in cazul in care se lucreaza la maniera „cartea rosie”, ce cuprinde instructiuni de aplicare a unor concepte generale, in mod sigur vom cadea in situatia de nesustenabilitate a ansamblului si de aparitie a unor contradictii inevitabile. Aceste contradictii au fost totdeauna generate de utilizarea unui sistem impropriu de masurare a performantei, calitatii si bunei guvernante. Mai exact, s-a folosit un sistem ce evalua cantitativ procese calitative, ceea ce a produs totdeauna si pretutindeni, mari tensiuni sociale.

Suntem martorii recenti ai incercarilor de reorganizare permanenta a vechii Constitutii, carpita pe ici, pe colo, tot timpul si cu efect zero. Interpretarea acesteia prin Curtea Constitutionala a ajuns sa aiba o valoare predictiva la fel de mare ca a oracolului din Delphi.

In aceste conditii, o proiectare facuta fara matematicieni, logicieni, ciberneticieni si specialisti in modelare situationala, in cazul noii Constitutii, inseamna proiectarea unui dezastru viitor. Dar noi suntem satui de cel prezent.

Regim autocratic sau democratie participativa?

Ca sa putem creea o Constitutie coerenta este necesar sa tinem seama de factorii culturali, economici sau sociali locali, dar fara sa masacram pricipiile economice din Constitutie, care trebuie sa permita imbunatatirea acestor factori locali. O Constitutie bine facuta trebuie sa permita imbunatatirea factorilor locali, nu permanentizarea lor in sabloane comportamentale, care deseori nu ne onoreaza.

Aceasta emancipare a factorilor locali, necesara bunei functionari a statului, este insa in directa contradictie cu nevoile politicienilor de a fi realesi, manipularea si prostirea populatiei fiind mult mai simpla si mai ieftina decat emanciparea acesteia. Daca statul te vrea prost – ca sa fii un bun cumparator, un bun soldat si un bun votant, iar acest deziderat se pune in aplicare prin structurarea mecanismelor constitutionale –, vom ajunge la o Constitutie in care se proiecteaza un regim autocratic.

Daca statul te vrea perfomant si proactiv, avem un alt set de reglementari, care conduc spre un sistem de democratie participativa. Aceste seturi de reguli exista, dar nu sunt explicate populatiei care ar trebui sa decida, in fond, cum vrea sa traiasca, sub ce tip de regim. Pe de alta parte, acest gen de decizie trebuie sa fie in egala masura permis de mecanismele constitutionale.

Daca specialistii autentici nu se implica acum, mai tarziu n-au de ce sa se planga

Problema cea mai mare a Constituitiei este ca trebuie sa fie minimala, adica, printr-un numar nimim de reguli, sa asigure cadrul tuturor celorlalte reguli derivate, respectiv legile organice, normele de aplicare si chiar mecanismele de organizare interna a structurilor economice sau sociale. Ei, bine, la nivelul acestor principii, incepe marea dilema: vrem sau nu sa traim in functie de anumite principii – bine definite si unanim acceptate?

Putem foarte bine sa traim fara nici un fel de principii sau valori etice sociale, valorice, calitative sau de responsabilitate si implicare sociala, manageriala sau de respect al drepturilor si de imbunatatire a mediului natural si social. Am vazut cu totii ca, intr-o lume fara „printipuri” – vorba lui Caragiale –, se pot prinde pesti mari in ape tulburi si se pot trage cele mai mari tunuri. Sa nu uitam ca paradisul marilor averi facute peste noapte a fost Romania sub actuala Constitutie. Specularea saraciei si ignorantei s-au dovedit extrem de profitabile pentru „baietii smecheri”.

Daca vrem un alt tip de realitate si o alta Romanie, trebuie sa fim extrem de atenti la Constitutie. Aici este samanta viitorului, buna sau rea. Daca acum, cand se proiecteaza viitorul, nu se implica specialistii autentici, mai tarziu nu vor mai avea de ce sa se planga ca este rau.

/0 Comments/by

Phillip Blond – Societatea destramata


phillip blond, societatea destramata

Phillip Blond - Societatea destramata

Liberalismul de dreapta si liberalismul de stanga ne-au transformat in sclavi, in indivizi izolati unii de ceilalti.

In februarie 2009, eseul Rise of the Red Tories (Ascensiunea conservatorilor rosii) scris de filozoful britanic Phillip Blond, publicat in revista „Prospect Magazine” din Londra, a declansat o dezbatere la nivel transatlantic referitoare la incapacitatea manifestata in plan politic, atat la nivelul stangii, cat si al dreptei, de a aborda cele mai presante probleme sociale cu care ne confruntam. „Suntem o natiune bipolara —scria Blond— un stat birocratic si centralizat care conduce in mod deficient niste cetateni din ce in ce mai fragmentati, mai lipsiti de putere si izolati”. Fiecare dintre cele doua sfere ale spectrului politic a cunoscut propria revolutie. Revolutia culturala initiata de liberali a rasturnat valorile traditionale si a instituit guvernul drept sursa a tuturor beneficiilor. Conservatorii au jurat credinta pietei, venerand capitalismul ca arbitru al valorilor fundamentale. In acest mod, ambele directii au condus la inrobirea individului fata de forte inaccesibile lui si la desfiintarea institutiilor intermediare care ii asigurau odata stabilitatea si beneficiile.

Apelul lui Blond in sensul promovarii unei miscari civice dinamice bazate pe asociere a condus la scrierea unei carti, Red Tory, aparuta de curand in Anglia. „Termenul «rosu» semnifica preocuparea pentru nevoile celor dezavantajati si sustinerea justitiei economice; «Tory»  desemneaza ideea de  virtute, de traditie si prioritatea binelui”.

In timpul unui turneu de conferinte sustinut recent de Blond in America, columnistul David Brooks de la New York Times a constatat ca, in America, dispretul tot mai accentuat manifestat fata de clasa politica a capatat o expresie mai mult libertariana prin miscarea recenta „Tea Party”, dar a recunoscut si faptul ca asociatia civica ar putea fi mai eficienta in restabilirea increderii publice.

Oferim aici o mostra de conservatorism rosu, insotita de o analiza a posibilitatii ca aceste idei sa capete adeziune in S.U.A. — sau daca ar trebui chiar sa fie adoptate. (Introducere preluata de pe www.amconmag.com).

Traim intr-o societate care se afla pe o panta a decaderii. Cunoastem tot mai putine unii despre ceilalti. Traim singuri si mancam singuri, deseori in compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Daca ne casatorim, durata unei relatii obisnuite scade cu fiecare an.

In lumea anglo-saxona, am abandonat vechea si sustinuta preocupare fata de soarta tinerilor. Bunicii nostri isi pot aminti vremurile fericite cand matusile si unchii, nepotii si nepoatele alcatuiau impreuna tesatura unei societati stabile, mutualiste. Aproape jumatate dintre copii se nasc in afara casatoriei. Multi copii cresc fara tata, altii sunt total privati de iubirea unui parinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiti de o educatie reala in privinta virtutilor publice si private, sunt sedusi cu usurinta de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu si-l pot permite. Straini de idealurile de iubire si fidelitate, ei actioneaza fara sa stie ce inseamna angajamentul, disciplina si responsabilitatea. Aceste deficiente necorijate, specifice adolescentilor de acum, devin mai tarziu deprinderile unui adult si sunt menite sa ruineze vieti, formand niste oameni incapabili de a stabili legaturi unii cu ceilalti.

Pe barbati, mai ales pe cei care se afla pe treapta de jos a scarii sociale si care rateaza in mod constant posibilitatea de a avansa in educatie si cariera, ii asteapta o viata esuata la marginile societatii. Pentru tinerele femei de succes, studiile si realizarea in cariera devin semnele care anunta un viitor fara copii. Nimeni nu ar alege si nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viata, mai cu seama intrucat conduce la epuizarea vietii domestice si la terifianta situatie de a imbatrani singur. Pretutindeni, legaturile care ar trebui sa uneasca oamenii se destrama, iar fundamentul unei existente linistite si fericite este subminat.

Ce anume sta la originea acestei degenerari? Privind inapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera ca de vina sunt numarul mai mare al orelor pe care familiile trebuie sa-l aloce muncii —data fiind necesitatea ca, in cele mai multe familii, ambii adulti sa munceasca pentru a-si asigura traiul—, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa sigurantei unui loc de munca, neincrederea in institutii si suspiciunea pe care o purtam unii fata de ceilalti. Societatea noastra a devenit precum o scara ale carei trepte se ridica tot mai mult astfel incat devine tot mai dificil sa o urci. Cei aflati in varful scarii s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le serveste interesele egoiste, care nu are la baza nici un fel de valori etice si care exista doar pentru a-si finanta propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviti de birocratie si de efortul de a-si ajusta salariile stagnante la necesitatile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolati si mai dispretuiti decat oricand.

Dar oricat de decisivi sunt acesti factori, nu ei stau la baza dezastrului social pe care il traim si pe care, in mod ciudat, oamenii il vad tot mai mult ca pe o situatie normala. O societate mai sanatoasa ar fi rezistat acestor tendinte. O societate care s-ar fi intemeiat inca pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viata care sa asigure baza economica a familiei, nu sa o submineze. Daca am fi trait inca intr-o societate in care vecinii se cunosc unii pe ceilalti, am fi avut si acum comunitati pe care oamenii sa se poata bizui si institutii care sa raspunda nevoilor noastre, si nu cerintelor birocratice ale unui stat ostil si indepartat.

Comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Insa prin privilegierea unor stiluri de viata alternative, prin prioritatea acordata politicilor minoritare si prin acapararea pietelor de catre monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai mira ca, intr-o lume in care respectul fata de norme, conduita civica si notiunea de bine comun au incetat sa existe, oamenii framantati de griji si izolati apeleaza la statul din ce in ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu si-o mai pot asigura ei insisi.

Decaderea culturii noastre este inteleasa cel mai clar ca rezultat al disparitiei societatii civile. Raman doar doua puteri: statul si piata. Nu mai exista, in mod eficient si independent, guvern local, biserici, sindicate, societati cooperatiste sau organizatii civice care sa opereze la nivel de comunitate. In trecut, aceste institutii functionau ca mijloace prin care oamenii obisnuiti isi exercitau puterea. Acum comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi si izolati unii fata de ceilalti. Sferele civile fie au disparut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pietei monopolizate.

Nici stanga, nici dreapta nu pot oferi o solutie, intrucat ambele ideologii s-au prabusit pe masura ce s-au evaporat distinctiile dintre ele. Cei care vad in individualismul libertarian esenta gandiri de dreapta se apropie, in fond, de o conceptie extrem stangista ce isi are originea in gandirea lui Rousseau, care sustinea ideea ca societatea a fost initial o inchisoare. Teoria sociala a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrangerea de a se conforma vointei generale —care nu reprezinta decat acelasi individualism exagerat de acum—, contribuind astfel la declansarea terorii rosii rationaliste si seculare a Revolutiei Franceze. In definitiv, orice interpretare in sens anarhist a individualitatii presupune, in scopul realizarii ei sociale, existenta unui stat autoritar care sa controleze fortele ce sunt dezlantuite. Colectivismul si individualismul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede devalorizate. Istoria modernitatii recente s-a constituit din oscilatia dintre stat si individ, fapt care a condus treptat la erodarea asociatiei civile —aceasta reprezentand, in fond, singura piedica impotriva alunecarii spre una dintre cele doua extreme.

Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta

In 1960, Noua Stanga, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stanga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlata, care sa permita repudierea tuturor normelor si a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberarii prin utilizarea drogurilor si prin experimentarea sexuala. Insa atunci cand acesti exponenti ai Noii Stangi militau pentru experimentarea placerii ca mijloc de eliberare pentru toata lumea, ei nu opuneau rezistenta controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertati fara limite si a unei vieti lipsite de responsabilitati, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibila autoconducerea, lasand in urma mostenirea ingrozitoare a unui individualism anarhic care reclama existenta autoritarismului etatist ca unica modalitate de restabilire a ordinii si de mentinere a societatii. Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta, fiind in mod fatal legate intre ele, legatura menita sa conduca la ruinarea clasei de mijloc, precum si la distrugerea vietii si a economiei cetatenilor uniti asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu cand mi-am dat seama ca prietenii mei afiliati stangii nu cred in mod real in comunitate. Ei cred doar in libertatea optiunii. Ei sustin avortul pentru ca il considera un drept legitim, reflectand adevarata autonomie personala. Dar, in acelasi timp, considera vanatoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie in mod ferm contestat. Fara indoiala ca aceeasi relaxare a legii este promovata in Statele Unite.

Stanga nutreste un dispret profund si staruitor fata de valorile permanente, traditionale, o desconsiderare fata de orice este consacrat. In cartea sa, A treia cale —carte aparuta in perioada posterioara revolutiei initiate de Blair in Anglia—, Anthony Giddens vorbeste despre modul cum un nou cosmopolitism va elibera omul de constrangerile naturale, incercand sa arate ca minunata noastra Anglie vazuta in acest mod incarneaza ideea emanciparii permanente fata de tabuuri si constrangeri. Potrivit sustinatorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie sa ne reinventam permanent, printr-o afirmare rebela care sa stearga trecutul cu buretele, sa avem posibilitatea unui nou inceput printr-un act neincetat al liberei alegeri —atat timp cat o astfel de actiune nu este indreptata intr-o anumita directie sau spre un anumit scop. Nimanui nu trebuie sa i se spuna ce sa aleaga intrucat actul moral in cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul in sine al alegerii. In definitiv, a alege inseamna a reactualiza si a repeta ideea de individualitate izolata, atomizata.

Foarte frecvent, dreapta contemporana vede lucrurile exact in acelasi mod, dar isi exprima viziunea in termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant in sfera economica il reprezinta individul condus de propriile interese. „Mana invizibila” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor si de a aloca resursele in functie de sistemul pretului si de ciclul de piata eficient. Dar aceasta piata „libera” a condus la o centralizare masiva de capital si la alimentarea unui balon (inflatia care conduce catre „crack-ul” financiar — n. red.) a carui dilatare si contractie dezastruoasa s-au produs cu sustinerea statului.

A fost denuntata agenda lor comuna cuprinzand libertarianismul cultural de la care se revendica stanga si libertarianismul economic sustinut de dreapta. Nu exista, in realitate, nicio diferenta intre ele, intrucat ambele sustin aceeasi ideologie liberala denaturata.

Renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni

Prabusirea acestei ideologii s-a produs in Anglia cand David Cameron a fost ales lider al conservatorilor si a inceput sa utilizeze expresia „Anglia destramata” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoastea societatea noastra. Conservatorii au abordat, dintr-odata, tema justitiei sociale, iar conservatorismul sustinut de acestia nu avea nimic in comun cu forma falimentara a „conservatorismului compatimitor”. Era vorba despre renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni (One Nation Toryism), ce isi propunea in mod serios sa raspunda necesitatilor jumatatii de jos a populatiei.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de catre stanga. Jurnalistii liberali s-au gasit pusi in dificultate: „E o absurditate. Vietile oamenilor saraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentam aripa stanga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferenta. Daca exista oameni care vor sa aiba sapte parteneri intr-o saptamana si sa ia droguri in fata copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stati putin, acest lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita sa vorbim despre asta”. Stangistii au fost prinsi pe picior gresit, iar conservatorii, care nu avusesera sansa sa ajunga la putere in cursul ultimelor trei scrutine si puteau foarte usor sa piarda din nou, s-au ridicat in fruntea listelor prin adoptarea politicii justitiei sociale.

Ceea ce s-a intamplat nu este un fapt total nou. In timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi si mai interesati de cauza oamenilor saraci decat erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, in mare parte, campania impotriva saraciei; ei protestau fata de conditiile pe care clasa muncitoare formata din oamenii albi le suportau in fabricile unde munceau, conditii asemanatoare cu cele ale sclavilor negri si tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de munca. De asemenea, prin legislatia industriala implementata, ei s-au opus liberalilor care obligau femeile si pe copiii sa munceasca 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie sa revina la ideile sustinute de William Cobbett, Thomas Carlyle si John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist si denuntau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrageau atentia asupra consecintelor culturale ale industrializarii: crearea unei mase de oameni deposedati, obligati sa munceasca la limita subzistentei, privati de orice posibilitate de propasire culturala. Apoi a urmat, in 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevarat tur de forta, in care autorul denunta modul cum atat capitalismul, cat si socialismul au instituit relatia sclav-stapan. Capitalistul monopolizeaza pamantul, proprietatea si capitalul, constrangandu-i pe oamenii care se bucurau inainte de independenta sa munceasca pentru salarii de subzistenta. Socialistul ii deposedeaza pe oameni in numele unei forme de proprietate detinute in comun si al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la acelasi rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanta, intrucat reaminteste despre un trecut nobil si radical. Dar se raliaza inca vechiului model neoliberal al pietelor. Conservatorii pot fi preocupati de justitia sociala, dar inca mai sustin economia politica neoliberala care a avut efecte dezastruoase asupra jumatatii de jos a societatii. In 1976, 50% din populatia Angliei reprezentand clasele inferioare detinea 12% din bogatie (excluzand proprietatea). Din 2003, procentul a scazut la 1%. Acestea sunt consecintele ideii ca bunurile si capitalul propriu se vor distribui in mod corect prin mecanismele pietei.

Ma consider un ganditor pro-piata care sustine un capitalism popular si crede in ceea ce gandirea utopica a dreptei si-a propus sa obtina: o economie de piata bazata pe distribuirea pe scara larga a proprietatii, pe existenta unor multiple centre de inovatie, pe descentralizarea capitalului, a bogatiei si a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotriva, la centralizare, la reducerea pluralitatii, la concentrarea catre cei din varf a oportunitatilor, a beneficiilor si a inovatiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri impotriva careia pretindea ca lupta.

O parte insemnata dintre cetateni a fost impiedicata de catre stanga sa-si cunoasca propria cultura si sa beneficieze de propriul ei capital de catre dreapta. Deposedati in acest mod, ei urca pe „ringul de tranzactii” al vietii pentru a-si vinde doar munca. Acesti indivizi, a caror conditie este consecinta complicitatii dintre piata si stat, nu pot alcatui o societate in adevaratul sens, intrucat le lipseste capitalul social, precum si baza economica pentru a forma o astfel de asociatie.

Tot ceea ce a facut neoliberalismul a fost sa inlocuiasca sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste si sa ii priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat sa-si imbunatateasca in mod real viata.

Dar cei mai multi oameni nu inteleg ce anume le-a dat peste cap viata, ce anume a condus la alienarea noastra unii fata de ceilalti. Nu stim de ce ideologia pe care o predicam si limba care pretindem ca ne apartine ne-au creat o situatie radical diferita fata de cea pe care acestea vor sa o reprezinte. Liberalismul a facut ca stanga si dreapta sa se uneasca pentru a da nastere celei mai neliberale formatiuni politice de pana acum. In cartea mea contest, chiar dintr-o perspectiva liberala, aceasta formatiune:

Sunt in parte ingrozit de mostenirea liberalismului modern tocmai fiindca ma consider un liberal veritabil. Cred intr-o societate libera, in care oamenii, sub protectia legii si calauziti de virtute, traiesc potrivit felului lor de a intelege binele, opunandu-se celor care vad diferit lucrurile si solidari cu cei care le impartasesc viziunile. Cata vreme in aceasta viata nu putem sti tot ceea ce se poate sti si intrucat cunoasterea noastra este conditionata de propria noastra viata si de cultura in care ne-am nascut, nu putem transcende aceasta conditie astfel incat sa cunoastem in mod direct si complet principiul ultim care sta la baza a tot ceea ce exista…

Nu inseamna, insa, ca nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de multi studenti englezi, care au avut nenorocul sa urmeze un curs de zece saptamani de filozofie franceza nociva sau de filozofie analitica empirista ies de pe bancile universitatii condusi de convingerea ca nu exista adevar obiectiv si ca tot ceea ce tine de cultura este arbitrar. Ei raman cu mentalitatea ca orice afirmatie despre adevar implica ideea ierarhiei si, in consecinta, e sinonima cu fascismul si cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivati de acest mesaj radical, prea multi dintre tinerii nostri talentati renunta la posibilitatea de a initia o politica transformatoare si isi croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupa cu administrarea si guvernarea tarii noastre. Ajunsi aici, reusind sa-si satisfaca deplin propriul interes, ei reiau si aplica aceeasi reteta liberala, constand, in mod ironic, in proceduri din ce in ce mai centralizate si birocratice menite sa-i inlature pe oamenii nevoiasi si pe cei care nu sunt atat de bine pozitionati sau avantajati incat sa detina o functie in acest sistem. Daca ideea unui relativism universal nu sta in picioare supusa unei reflectii rationale serioase, astfel de conceptii copilaresti au fost adoptate de catre elita noastra guvernamentala si au subminat bazele tuturor marilor noastre institutii…

Individualismul extrem conduce la collectivism extrem și viceversa

Daca suntem doar niste indivizi atomizati si goliti de substanta, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dicteaza capriciile si inclinatiile personale, atunci intre noi nu poate exista o legatura care sa ne uneasca, de vreme ce aceasta legatura limiteaza vointa egoista si ne cere sa ne raportam la ceva dincolo de noi insine. Pentru un liberal, nu exista o incalcare mai grava a libertatii individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanta menita sa controleze legaturile cu ceilalti indivizi. In consecinta, individualismul extrem conduce la colectivism extrem si viceversa.

Aceasta stare de lucruri defineste viata noastra politica. Stanga este atrasa de ideea colectivizarii: statul reprezinta singura autoritate morala; statul imi protejeaza drepturile, iar micile mele libertati individuale si liberalismul cultural pot fi aparate de catre Curtea Suprema. In acelasi timp, dreapta impune un sistem economic care promoveaza exact aceeasi viziune.

Aceste oscilatii care predomina in lumea occidentala —intre liberalismul extrem al dreptei si colectivismul extrem al stangii— reflecta aceeasi realitate si au o origine comuna: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertatii si a condus la anularea a ceea ce dreapta si stanga reprezentau in esenta.

Utopia competition fara competitori

Vreau sa sugerez trei modalitati de iesire din impas, referitoare la sferele economic, politic si social.

In primul rand, trebuie sa acceptam faptul ca intreaga noastra economie de piata a fost adaptata la modelul neoliberal al Scolii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competitiei, si anume asupra rolului pe care il are pretul in obtinerea avantajelor, astfel, cu cat este o companie mai mare, cu atat mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizeaza. Prin urmare, ne propunem monopolizarea in numele libertatii si acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunastarii. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat intr-o adevarata utopie a competitiei fara competitori. Am creat conditiile favorabile dominatiei marilor companii prin intermediul unei piete false, dirijata de interesele vanatorilor de renta (obtinerea de catre capitalisti de avantaje necinstite in detrimentul omului de rand, prin manipularea pietei – n. trad.), intr-o economie care bareaza drumul spre dezvoltare si prosperitate al majoritatii oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atat de dibaci, nici atat de bine pozitionati, nici atat de instariti, dar care, in schimb, muncesc din greu? Ei bine, atat ei, cat si copiii lor, si copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui ca vrei sa iti deschizi un magazin sau sa incepi o afacere pentru a capata o autonomie financiara? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevarul este ca nu putem crea conditiile ca tu sa prosperi intrucat nu poti fi competitiv —nu poti trata furnizorii de pe o pozitie dominanta, nu poti practica subventiile incrucisate, nu poti avea acces la lanturile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopolisti, astfel ca este imposibil sa practici preturile pe care le practica marile companii. (Nu are importanta ca modelul corporatist este subventionat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Asadar, pentru cei care fac parte din clasa mai putin privilegiata a populatiei, nu exista nicio posibilitate de a-si imbunatati situatia.

Pana cand nu vom schimba structura economica, nu vom putea incalca legea. Astfel ca, ramanand in sectorul privat, trebuie sa adoptam un model liberal mai vechi, pe care sa-l imbunatatim cu o versiune crestina, distributista a principiului pluralitatii, model care sa le confere oamenilor sansa de a detine un rol important in companiile unde lucreaza. O economie care sa nu depinda de un model unic de piata vulnerabil la turbulentele care au loc in sistemul financiar global ar putea sa raspandeasca bunastarea in toate sectoarele, creand o economie flexibila si pluralista, capabila sa se autosustina in cazul in care ar esua un segment.

Cred in piata libera, dar nu avem o piata libera. Intr-un stralucitor document, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Angliei se intreba recent de ce economia speculativa o duce atat de bine. Fiindca statul si-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obtinerea celui mai mare castig si daca luam in considerare sporirea puterii statului si modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem ca statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului si a lichiditatii) riscul pe care il presupune activitatea de investitii bancare. Bancherii de investitii pot risca orice, fara sa plateasca vreun pret. Din aceasta cauza, intregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati

De ce s-ar duce cineva in Wisconsin pentru a deschide o uzina metalurgica daca poate obtine un profit mai sigur si mai substantial lucrand pe Wall Street si City of London, intrucat este angajat in cea mai profitabila activitate, cu o prima de risc suportata de catre platitorii de impozite? Ceea ce poti sa pierzi in afacerile mari este miza initiala, insa uneori nici aceasta nu se pierde, intrucat statul pare sa nu cunoasca nicio limita in actiunea de captare a capitalului financiar. Daca adunam toate datoriile nationale —cuprinzandu-le pe cele private, de stat si ale corporatiilor— acestea se ridica la 468% din PIB. Aceasta ar putea insemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de indatorire — n. trad.) sa se intinda pe o perioada de 10-20 de ani —cauzand o contractie economica. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Daca marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale carui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati si nu privatizate —prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar castiga sumele rezultate din diferenta dintre salariile celor din sectorul public si salariile pe care ar fi dispusi sa le plateasca. Este necesar sa avem companii detinute de lucratori (actionari-lucratori) in locul companiilor achizitionate cu fonduri imprumutate care pagubesc atat actionarii cat si lucratorii. Sa cream conditiile ca acesti lucratori care sunt si proprietarii companiilor prestatoare de servicii sa reuseasca debirocratizarea muncii si scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, sa detina un interes in aceste companii si sa furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice. Sunt alocati milioane de dolari serviciului de asistenta sociala, insa acest lucru nu face decat sa alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rand, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot in nici un chip sa intemeieze asociatiile si cultura care pot contribui la propria lor renastere. De ce sa nu le permitem comunitatilor civice sa preia bugetele guvernamentale si sa le gestioneze in propriul folos? Sa ne imaginam, de exemplu, o solidarizare intre femeile care nu vor sa-si vada copiii decazand pe panta delincventei si degradarii. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-si conduce propriile comunitati cu ajutorul banilor publici —care i-au subventionat, dar nu le-au imbunatatit viata—, vom reusi sa recapitalizam saracii. Si daca vor putea castiga acces pe piata, vor face cu adevarat posibila existenta unei economii libere, despre care toti au vorbit cu ardoare, dar careia nimeni nu i-a creat conditiile sa existe. Vom cunoaste astfel o situatie in care statul nu va mai interveni pentru a impune intreprinderilor mici si mijlocii reglementarile care sa le impiedice sa mai existe, o situatie in care oamenii vor putea fi in mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii

Referitor la sfera politica, trebuie sa admintem ca democratia, in fond, nu functioneaza, este extrem de centralizata si confiscata in mare masura de interese private. Trebuie sa inversam aceasta situatie: avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii care ar permite asociatiilor locale sa-si selecteze si sa-si voteze proprii candidati. Nu putem aplica aceasta doctrina in conditiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Daca am recupera democratia in sensul ei real, am face ca ea sa functioneze in folosul omului de rand. Daca am putea uni economia politica si democratia reala, am putea avea efectiv asociatii constituite de jos in sus, iar existenta statului centralizat ar deveni tot mai inutila.

Acest model de subsidiaritate nu vizeaza exclusiv asocierile la scara redusa. Este cea mai adecvata metoda, care poate functiona chiar si in cazul corporatiilor transnationale. In plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii si echitatii, avand puterea de a interveni cand lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialistii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmareste, dar trebuie sa ii fie indiferent modul cum ajung oamenii la aceste rezultate. Si ar trebui sa intervina doar atunci cand scopurile propuse nu sunt realizate –de exemplu, daca oamenii saraci nu primesc educatie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual

In concluzie, adevaratul reviriment trebuie sa se produca la nivelul societatii civile. Societatea este cea care trebuie sa conduca, sa reglementeze, sa detina suveranitatea. Este necesar ca atat statul, cat si piata sa fie subordonate asociatiilor civice care vor fi din nou infiintate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual. Decat sa se constituie ca o forta reactionara care lupta impotriva minoritatilor si condamna familiile compuse dintr-un singur parinte, ar trebui, de pilda, sa promoveze familia ca pe o institutie care, intemeindu-se pe valorile reciprocitatii si mutualitatii, le inlesneste atat femeilor cat si barbatilor posibilitatea de a-si indeplini rostul pe care il urmaresc, constand in bunastarea si inflorirea vietii lor, rost care ii implica, desigur, si pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, sa nu se limiteze la familie, ci sa vizeze si sfera sociala. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie sansa de a face parte dintr-o comunitate civica, dintr-o familie extinsa.

In Anglia, exista o regiune in Birmingham numita Castle Vale, care nu beneficiaza de bani de la stat. Dar locuitorii au reusit sa alunge de pe strazile lor comerciantii de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localitatii numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numarul de infractiuni si acte de violenta a scazut substantial; nici o actiune intreprinsa de stat nu a avut un astfel de rezultat. Intrebuintand capitalul social, au putut dobandi putere politica si economica.

Traditia liberala occidentala consta, in esenta, in extinderea asociatiilor, ceea ce presupune existenta unui stat care sa nu fie condus de oligopolurile pietei si de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societatii civile. Satele si orasele trebuie sa se autogestioneze, iar cartierele sa-si administreze propriile strazi si parcuri. In plus –si acesta este aspectul cel mai important–, un conservatorism transformator trebuie sa se opuna individualismului vehement promovat de catre libertarienii condusi de propriul interes, indeosebi fiindca un astfel de individualism care submineaza toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflecta o viziune conservatoare. Dimpotriva, individualismul extrem este produsul unei viziuni stangiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare si respins.

Viitorul apartine unei politici care sustine clasa de mijloc, viata societatii civice si care confera putere omului de rand. Este de asteptat ca un conservatorism radical sa imbratiseze aceasta oportunitate, facand posibila pentru noi toti existenta in viitor a unei lumi alcatuite din asociatii libere, din cetateni capabili sa se autoguverneze, punand bazele unui stat civic, ale unei societati plurale si ale unei economii participative.

Traducere de Irina Bazon via distributistreview.com.

/0 Comments/by

Dan Diaconu – Popor si populatie


popor, populatie

Dan Diaconu - Popor si populatie

Sunt oameni pe care-i simti aproape instantaneu ca sunt romani si in care stii ca poti avea incredere. Oameni care respira romaneste intr-un mod atat de natural, fara pic de falsitate si fara a incerca sa amplifice cumva acest lucru. Ii gasesti pe unde te astepti mai putin, atat pe varful unui multe cu turma de oi cat si la conducerea unei companii sofisticate. Adevaratii romani sunt distribuiti uniform pe toata suprafata acestei tari. Si, repet, absolut totul e natural in comportamentul lor, fara urma de falsitate sau ingamfare. Acesti oameni formeaza ceea ce numesc eu poporul roman.

Exista insa si un balast masiv format din elemente degenerate. Ii recunosti fara efort. Sunt usor de isterizat, rudimentari indiferent de studii, reactionand violent, incruntati tot timpul si negativi. N-au mare lucru in cap deoarece nu gandesc niciodata cu propriul cap, ci cu al altora. Indiferent de limbajul pe care-l utilizeaza sunt niste carcase. A incerca sa-i provoci la o discutie logica e pierdere de timp. Cand li se termina argumentele livrate de propaganda care-i manipuleaza, o dau pe muie, incep sa urle isteric, se tavalesc pe jos si fac circ. Ti-e jena ca te afli in proximitatea lor si ti-e rusine ca si ei sunt romani. De altfel, vazandu-i asa, fara nicio radacina, te si intrebi daca intr-adevar sunt romani. Ei isi clameaza gaunos patriotismul, sunt vocali si cauta sa te acopere. Din nou, cand le spui ca ceea ce sustin s-ar putea sa prabuseasca tara si ca tocmai ei vor suferi, dau indiferenti din umeri si-ti spun pe un ton nonconformist ca „asta e, daca se duce totul de rapa plecam in alta parte”. Acesti dezradacinati, incruntati, degenerati, intr-o majoritate covarsitoare isterici, fac parte din ceea ce numesc populatia romaneasca.

Retineti va rog diferenta covarsitoare dintre popor si populatie. Din popor face parte cel care se uneste, se coaguleaza, il cauta pe celalalt pentru placerea de a fi impreuna, de a-si impartasi trairile. Din populatie face parte individul rudimentar, lipsit de complexitate, haoticul, schizoidul, degeneratul. Omul cu bun simt, care-si stie limitele si care are o aplecare catre a-l asculta pe celalalt face parte din popor. Dimpotriva, cel care bate cu pumnul in masa, cel care in loc de argumente vine cu urlete pentru a-l acoperi pe celalalt face parte din populatie.

Mai este un instrument care poate fi folosit pentru a identifica grupul din care face parte un individ: liderul pe care si-l alege. Cei care intra in categoria populatiei sunt fascinati de alogeni. Nu-i niciun rasism aici, e doar o chestiune care tine de logica. Populatia nu are (sau si-a inhibat) radacina. Alogenul, genetic are un comportament de venetic, de „pasare calatoare”, simtindu-se la fel oriunde. El n-are radacina si din aceasta cauza devine element aspirational pentru degeneratul din corpul populatiei. Astfel, intr-un mod aproape natural, populatia impinge in fata un alogen deoarece visul celui care face parte din corpul amorf al populatiei este libertatea de miscare a alogenului. De partea cealalta, poporul se simte bine in proximitatea unuia care sugereaza stabilitatea, trainicia. Daca un rau iese din matca si inunda o localitate, cel care face parte din popor cauta sa construiasca un dig, in timp ce reprezentantul populatiei cauta sa fuga.

Din pacate, educatia care le este impusa copiilor nostri e una ticaloasa, avand ca unic scop taierea radacinilor si transformarea lor in unelte aruncate in maldarul populatiei. De-aceea generatia tanara e atat de lipsita de sens si degenerata. Este, desigur, in primul rand vina familiilor din care provin acei copii. Parintii, care nu si-au dat seama de crima care se face sub ochii lor, stau acum si se uita cruciti la copiii cu care nu mai gasesc un limbaj comun. Ii privesc cu ingrijorare simtindu-i ca apartinand populatiei, dar se linistesc gandindu-se ca celor mici le e bine acolo unde sunt. E fals, nu le e bine! Le e rau, dar ei nu mai constientizeaza asta. De-aia sunt atat de incruntati, de-aia nu le mai convine nimic si devin violenti.

Parerea si credinta mea este aceea ca, indiferent de vicisitudini, de incercarile ticaloase si de vremuri, poporul nu moare, gasindu-se destui oameni care sa prefere sa nu ingroase masa grobiana a populatiei. De altfel, pare ca nici nu e o alegere constienta, poate ca e vorba de o genetica specifica sau de altceva. E o adevarata placere sa constati ca mai sunt oameni ca tine si de-aceea va spun ca lupta nu va fi pierduta niciodata. Poporul acesta din care simtim ca facem parte ramane, indiferent de vremuri si dusmani. Pana la urma aici e marele nostru castig si ceea ce ne face sa stim ca pentru noi va exista intotdeauna speranta. Ramaneti in randul poporului si separati-va de populatie!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by