In Prezentări

București – Turul centrului vechi

Mergeam pe străzile Bucureștiului, luând-o la pas pe pavajul din Centrul Istoric, acolo unde totul pare a fi început cândva Micul Paris, cu scopul unic de a documenta Bucureștiul așa cum este acum și aducându-mi aminte cum a fost. Ce vremuri! Ce lume! Ce prestigiu avea urbea baciului Bucur în acele timpuri!

Acum, oamenii umblă pe ici, pe colo, cu treburile lor, mergând la distracție în centru, neavând habar că pe acolo au trecut odinioară și alți oameni, precum Manuc.. mai știți? Cel cu Hanul de lângă Biserica Sfântul Anton, din spate, sau Zavaidoc, cel care cânta la bulivar, ori Brâncoveanu cu alaiul pe Podul Mogoșoaiei, ori Vodă Țepeș cu ale sale Curți Domnești care se pare că nu se mai restaureaza odată. Tot așteptăm…

Între timp, pisicile se joacă pe pavaj distrase de ceva inexistent fizic.. doar o luminiță dintr-un pointer.

Harta Centrului Istoric nu se schimbă. Doar Centrul Istoric s-a schimbat și e în continuă mișcare, în continuă schimbare.

Merg mai departe la pas și, prin mulțime, români și străini de-o potrivă, observ că grafitti-ul de pe pereții și gardul Curții Domnești strigă a eliberare. Hai odată, dezvăluie-te, oraș curat-murdar! cum spunea, nenea Iancu. Dacă nu, ne vom dezvălui noi, căci noi suntem viitorul…

Au apărut multe restaurante noi, care le-au înlocuit pe cele vechi, sau poate pe anticariatele de demult, cu ale lor patefoane îngânând în surdină muzica de odinioară. Foarte multă curățenie, dar multă vânzoleală, o atracție către ceva nou și colorat! Sau poate ceva „vintage”.. ca firmament pe o clădire ce recent a fost restaurată. Și bravo lor! Atât au putut! Una, două, trei…

Continuând să explorez, culorile parcă-mi iau ochii. Un roșu puternic, o flăcăruie… și ajung și pe la „Dracula”, una dintre tavernele care ar trebui să-l sugereze pe Vodă Țepeș, însă despre o poveste fantasy scrisă de Bram Stoker bazată pe o legendă neînțeleasă din estul Europei. Nicio legătură cu dinastia lui Drăculea, cu nume având altă semnificație decât una horror, și Vlad Voievod, cel în timpul căruia s-a întemeiat documentar târgul Bucureștilor.

Mai departe, vechile pasaje… continui pe Lipscani, în stânga-sus, un Noyz Club ce te atrage luminos și colorat să intri în el, poate te distrezi un pic, îți pierzi timpul, iar în dreapta jos, un suvenir din România, „cosmeticele Gerovital”, cele care împiedică îmbătrânirea. Vedeți? Noi avem grijă de toți, căci toți îmbătrânim și ne vine vremea. Ei nu au grijă de noi. Ne vor zgomotoși și distrași, cu mintea la distracții.

Și-mi aduc aminte când eram copil, era o încântare să merg prin Centrul Vechi, chiar descopeream lucruri noi. Acum, marile și multele restaurante care își desfășoară business-ul acolo, parcă lasă îndepărtate clădirile istorice semețe de altă dată, acele monumente care la bază stau în paragină, pe ici pe colo, dezvăluind slăbiciunile noastre, distragerile noastre.

Luna a răsărit. Pe la capătul căii negustorilor din Leibniz, adică Lipscanilor, văd un cântăreț la saxofon, niște oameni se simt bine plimbându-se pe acolo, gata ieșiți din restaurant.. iar luminile asupra BNR se aprind exact la momentul apusului de soare. Ce imagine! Apoi Monumentul lui Eugeniu Carada îmi aduce aminte, de fapt, de cine a fondat Banca Națională a României… iată i se aprind și luminile de la bază, căci, nu-i așa?… el a fost baza finanțelor noastre.

Luminile orașului au fost aprinse. Soarele coboară la apus. O încântare.

În peisaj, interbelicul cu postbelicul, ambele monumente istorice. Pentru cei care-și aduc aminte.

Macca-Vilacrosse, pasajul care face legătura dintre Strada Lipscani și Calea Victoriei, proiectat de către arhitectul Felix Xenopol, ale cărui două ramuri, în amintirea lui Mihalache Macca și Xavier Villacrosse avea menirea de a lega Banca Națională de cea mai intens circulată arteră comercială din acea vreme.

Restaurări și promisiuni de restaurări, numai că nu sunt bani, de aceea se întârzie. De parcă orașul nostru nu e și al lor.

Apoi am ieșit pe Calea Victoriei, care are și pistă de bicicletă, iar în weekend doar pietonală.

Însă, când îmi întorc capul pe aleile și străzile lăturalnice, dau de aceleași promisiuni de restaurare de acum mai bine de zece ani. Cu toate că oamenilor nu pare să le pese, făcând parte din peisaj.

Și totuși, mai vedem și un clasic… și un alt clasic…

Se lasă seara. Din ce în ce mai multă lume forfotește prin Centrul Istoric în plimbare, sau în căutare de mese la terase, restaurante, în socializare.

Nobis… îmi aduce aminte de „Dona Nobis Pacem”, din vestita missă Agnus Dei. Cu atâta forfotă și lumini, și culori… unde e pacea, unde e liniștea? Bucureștiul și aglomerația sa… Bucureștiul.. și mesele sale pline.

Dar „Primăria” are grijă de clădirile și monumentele noastre istorice. Să n-avem grijă că sunt pe mâini bune!

Însă realitatea stă în strigătul scris și pictat al străzii..

Mă uit înapoi și părăsesc cuibul de frumusețe și bucurie, de mândrie a Bucureștilor, Centrul Istoric, pentru a explora mai departe pe bulevardul central al Unirii. Ce schimbări! Cu tradiții românești sau fără… e un melanj.

Iată că noaptea s-a lăsat și totodată viu este orașul, urbea în care m-am născut. Piața Unirii găzduiește un altfel de spectacol de culori vii și lumini în Centru. Ceva ce noi n-am putut face, ci francezii de la Apa Nova în proiect cu românii. Însă, show-ul atrage multe priviri… un dans al apei pe muzică, o încântare a oamenilor…

Ce tristă realitate pentru adevăr.. un oraș atât de viu colorat… dar plin de ruine la care nimeni nu se uită!

Vizionare plăcută!

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mogosoaia, icoane ferestre ale credinteiCentrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia, palatul mogosoaia