Cafeluța Culturală – Caragiale i-a comandat o epigramă lui Cincinat Pavelescu în Gara de Nord (Poveste inedită)

Scriitorii români se distrau și ei copios din când în când! Totul nu era numai literatură sobră și serioasă. În perioada La Belle Epoche, în jurul anului 1900, e adevărat că literatura română prospera de spirit și inteligență, iar în centrul lor se afla, bineînțeles, Ion Luca Caragiale.

Caragiale, marele dramaturg, scria destul de greu, însă era tot timpul uimit de ușurința cu care epigramiștii își legau ideile în mod spontan și logic, și de modul lor de a le prezenta în unitatea unei strofe. Mai ales dacă trânteau și poanta finală.

Cu toate acestea, lui George Coșbuc nu-i plăceau deloc epigramele și mereu spunea indignat față de ele că „este literatura civilizațiilor bătrâne și decadente”.

Însă, într-o zi, Caragiale plecând cu Coșbuc la Brașov, îl roagă pe Cincinat Pavelescu următoarele: „Mai e o minută până la plecare. Ești în stare să-mi faci o epigramă de șase versuri contra mea și a foiletoului meu din Universul, dar cele trei versuri de început să nu rimeze deloc între ele, ci versul întâi să fie rimat cu al patrulea, al doilea cu al 6-lea și al treilea cu al 5-lea?”.

Coșbuc rămâne mască.

Iar Cincinat Pavelescu se pune la lucru și trântește o epigramă chiar acolo, în Gara de Nord, respectând toate cerințele maestrului:

„Și fiincă-mi place numai versul,
Arareori citesc jurnale.
Dar când nu vrea să-mi vie somnul
Atuncea cumpăr Universul
Fiincă într-însul scrie domnul
Caragiale!”.

Cât despre Cincinat Pavelescu, acesta era rudă prin alianță cu Nenea Iancu. Mama sa, Paulina, și Alexandrina, soția lui Caragiale, erau verișoare.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!