In Modelul de Tara

Călin Georgescu - Distributismul

Viața în sistemul actual

Trăim într-o societate care ne obligă să ne petrecem viața muncind pentru alții, în loc să muncim pentru noi și familiile noastre. De tineri învățăm să devenim „o resursă umană”, un sclav pe plantațiile transnaționalelor și ale oligarhilor locali. Învățăm să călcăm pe cadavrul aproapelui nostru pentru a urmări himera unui loc de muncă bine plătit. Ni se spune că totul depinde de noi, dar totul depinde de Sistem. Ni se spune că nu avem de ales decât între șomaj și plecarea din țară, între a fi sclavi pentru Big Business și sclavi pentru Big Government. Să privim în jurul nostru: câțiva stăpâni sau vătafi de sclavi la vârf, în rest, o masă de sclavi, fericiți, triști sau deznădăjduiți.

Ce înseamnă distributismul?

Distributismul reprezintă o șansă pentru ieșirea noastră din sclavia mentală și economică. Înseamnă o economie gândită la dimensiuni umane, bazată pe firme de familie și pe alte mici unități productive, pe comunitate, pe grija față de ecosistem și față de calitatea hranei noastre.

Distributismul mai înseamnă:

  • Practici economice concrete – și nu un model utopic sau importat – coerente și compatibile cu creștinismul, cu tradițiile noastre economice, cu firea și felul de a fi al neamului românesc.
  • Un model de solidaritate socială bazat pe conlucrarea dintre persoane. Distributismul implică un mod de viață, o existență concretă, care acordă prioritate omului ca persoană și relației „față către față” dintre persoane aflate în comuniune. Persoana, spre deosebire de individul atomizat, izolat, are ca atribut și preocupare fundamentală conlucrarea. Într-o ordine distributistă, avantajul și câștigul fiecăruia se obțin „împreună” cu ale altora și nu „împotriva” lor, la concurență, cum se întâmplă în cazul bunului privat, nici făcând abstracție de el, fără să-ți pese de el, ca în cazul bunului public.
  • Răspândirea cât mai largă a proprietății productive (pământ, unelte, echipamente și pregătirea necesară pentru a le folosi), pentru ca lucrătorul să nu mai fie un sclav salariat (proletar), ci un proprietar-producător, adică o persoană demnă și liberă, a cărei bunăstare depinde doar de sine însuși și de cooperarea cu semenii săi (mici întreprinzători, membri ai unei cooperative sau asociații).

Distributismul nu înseamnă redistribuirea avuției naționale din modelele socialiste, ci propune o cât mai largă distribuire a proprietății productive („proprietatea productivă” înseamnă posesiunea fizică și folosirea efectivă a pământului, uneltelor și cunoștințelor).

În diferitele sale variante, distributismul a fost și este un motor al bunăstării în lumea occidentală. De pildă, distributismul este parte integrantă a tradiției antreprenoriale americane, a republicii micilor proprietari stabilită de Thomas Jefferson și James Madison la începutul veacului al XIX-lea. Timp de două sute de ani, micile afaceri au fost o primă sursă de bunăstare în Statele Unite. Tot ceea ce este caracteristic și fermecător în cultura europeană se datorește supraviețuirii unei economii la dimensiuni umane. Până în 1950, chiar și centralizata Franță a fost o societate formată din mici ferme și ateliere.

Procesul de „distrugere creatoare” a afacerilor mici și independente, de înlocuire a micilor firme cu marile lanțuri sau cu concernele transnaționale nu a fost nici „sănătos”, nici „firesc”, așa cum vor să ne convingă susținătorii utopiei neoliberale. El a fost consecința neprevăzută și nedorită a „relaxării” legilor antimonopol. S-au acceptat consolidările monopoliste în credința că ele vor duce la „bunăstarea consumatorului”, ca urmare a livrării de bunuri mai ieftine. După numai o generație, o astfel de abordare a dat naștere în SUA unei crize economice fără precedent, celei mai mari concentrări a puterii economice de la J. P. Morgan și J. D. Rockefeller încoace, pierderii unor întregi sectoare industriale și a milioane de locuri de muncă bine plătite, stagnării salariilor (nu au mai crescut în termeni reali din 1970), invadării pieței americane cu produse „made in China” din ce în ce mai proaste și mai scumpe. În țări precum România, situația este și mai dramatică.

„Distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al XXI-lea – și asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potențial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice din SUA.”

David Gibson, The Washington Post, 17 octombrie 2011.

Distributismul este un sistem sustenabil, pe care l-au validat, printre altele:

  • Miile de mici firme de familie și firmele cu lucrători-proprietari, băncile de microcreditare și uniunile de credit.
  • Economia distributistă a provinciei italiene Emilia-Romagna, unde 45% din PIB provine de la cooperative și firme de familie care funcționează în sistem partenerial și asociativ, demonstrând că economiile și firmele distributiste au un avantaj structural pe care sistemul monopolist-financiar și cel socialist nu pot să-l egaleze.
  • Cele 15.000 de mici întreprinderi din Toscana, cu mai puțin de cinci lucrători fiecare, unite într-o rețea flexibilă de producție, care fabrică țesături pentru industria internațională a modei.
  • Succesul ESOP-urilor americane (întreprinderi vândute angajaților), al programelor de microcreditare din întreaga lume (cea mai cunoscută instituție de microfinanțare pe principii distributiste este Grameen Bank).
  • Sistemul cooperatist de distribuire a energiei electrice din zonele rurale ale Statelor Unite, zone considerate nerentabile și deci neinteresante pentru marile companii.
  • Programul „pământ pentru țărani” al Taiwanului, care, urmând o strategie distributistă, a reușit într-o singură generație să scoată țara din sărăcie lucie și să o aducă la nivelul unei puteri de prim rang.

România interbelică a avut o înfloritoare economie distributistă

În țara noastră, distributismul ca model economic și social nu a fost un produs de import, ci o creație unică a gândirii unor mari economiști precum Virgil Madgearu și a unor mari politicieni precum Nicolae Iorga și Ion Mihalache.

Putem fi distributiști fără să știm. Promovăm economia locală cumpărând nu la hipermarket, ci la magazinul din colț (care nu vinde alimente turcești!), mâncând produse naturale preparate în propria gospodărie sau în gospodăria părinților și bunicilor, a cunoscuților. Înțelegând astfel că libertatea înseamnă întărirea familiilor și a comunităților. Fiind de acord că libertatea mai înseamnă să-l lăsăm pe adevărații țărani să ne producă hrana. Readucând micul magazin în cartierele unde locuim. Sprijinind creșterea cât mai mare a numărului de proprietari – în loc de câțiva „aleși”. În toate aceste cazuri suntem distributiști!

Să le redăm românilor posibilitatea de a munci pentru ei înșiși! Să redevenim o țară de proprietari!

Obiectivele distributiste:

  • Reintegrarea corectitudinii în economia de piață, prin aplicarea principiilor istorice ale creștinismului, armonizând relația dintre morală și economie.
  • Reintegrarea în economie a principiului RECIPROCITĂȚII și încrederii, prin promovarea firmelor de familie și a firmelor de tip cooperatist, conduse după regula „un om, un vot”.
  • Micșorarea prăpastiei dintre proprietate și muncă, pentru a construi stabilitatea socială și economică.
  • Răspândirea largă a proprietății productive ca element esențial pentru dobândirea independenței față de corporații, birocrații și sistemul bancar cămătăresc.
  • Subsidiaritate: mai puțină centralizare și delegarea deciziei în problemele locale către comunitățile și instituțiile locale.
  • Solidaritate cu lucrătorii, cu cei lăsați de izbeliște, cu nevoiașii și familiile lucrătoare.
  • Democratizarea conducerii. Apariția microconducerii, înființarea COMITETELOR DISTRIBUTISTE DE ACȚIUNE POLITICĂ, formațiuni care vor juca un rol semnificativ în sprijinirea candidaților și în influențarea rezultatelor alegerilor și a deciziilor politice. Microconducerea nu-i privește pe alții, ne privește pe fiecare dintre noi!

Sprijinim:

  • Justiția economică, remoralizarea pieței: o piață cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale.
  • Relocalizarea economiei: un sistem de microproprietăți, firme de familie, mici gospodării și ferme agricole. Marile entități, căi ferate, utilitățile publice sau băncile nu vor fi privatizate, ci MUTUALIZATE, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajați și clienți, care devin acționari direcți.

Recapitalizarea micului proprietar, prin:

  1. Înființarea de bănci populare. Întregul sector bancar trebuie să devină majoritar românesc în 5 ani.
  2. Facilități fiscale și subvenții pentru IMM-uri, inclusiv firmele ded familie aflate la început și cele de tip cooperatist. O nouă legislație în acest sens.
  3. Bresle (asociațiile profesionale) – cooperative (susținem adoptarea legislației europene a cooperației).
  4. Regimul de impozitare diferențiat.
  5. Creditele fără dobândă pentru relansarea economiei.
  6. Producția locală pentru consumul local.
  7. Microcreditare.
  8. Tehnologia la scară mică și „open source”.
  9. Parteneriatul sat-oraș.

Călin Georgescu, Cumpăna României, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

Recommended Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
%d bloggers like this: