,

Calin Georgescu – Mode si modele

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Mode si modele

Istoria o fac cei care construiesc, nu cei care distrug. Iar faptele inaintasilor nostri dovedesc ca ei au construit, nu au distrus.

Calin Georgescu.

Cand te gandesti la tineri, sigur trebuie sa te gandesti la modele, pentru ca modelele nu mai exista in aceasta tara de prea mult timp. Intr-o tara care a dat nume mari si a avut conducatori uriasi, eu nu voi aminti decat un singur nume, poate unul dintre cei mai mari conducatori ai acestei tari si care a fost exemplu pentru ceea ce a insemnat mersul civilizatiei, Regele Ferdinand, si care spunea ca „unirea in cugetare este singura chezasie a unei sanatoase propasiri nationale”. Obligatia acestui om de a fi conducator, de a fi rege trecea prin constiinta lui. Oare cate constiinte individuale mai are aceasta tara, astazi?

Istoria o fac cei care construiesc, nu cei care distrug. Iar faptele inaintasilor nostri dovedesc ca ei au construit, nu au distrus.

Investitia in cercetare-dezvoltare, in scoala superioara legata de cercetare, in stiintele aplicate si dezvoltarea de priceperi sunt temelia civilizatiei si a demnitatii umane.

Aceasta a fost, de fapt, teza lui Spiru Haret, romanul care a trasat drumul civilizatiei noastre, impreuna cu Simion Mehedinti si „scoala muncii”, inainte de a se inventa globalitatea.

Apoi, a fost un model Serban Titeica, fizicianul, fratele matematicianului Gheorghe Titeica, cel care spunea ca nu conteaza atat de mult cat inveti, ci cat intelegi si, pe baza acestor principii, a functionat, peste jumatate de secol, scoala romaneasca.

Nici unul dintre ei nu a uitat umanitatile! Pentru ca am avut si un Brancusi, care a venit dintr-o scoala de arte si meserii si a avut genialitatea si bunul-simt sa se intrebe „ce ma fac daca da gloria peste mine?” Cu alte cuvinte, un artist care se crede mare artist nu mai e artist. In ce ma priveste, intre un tamplar priceput si un bancher mediocru, sincer, prefer tamplarul.

Hermann Oberth, inventatorul rachetei, a fost instruit la scoala de la Cluj-Sibiu, iar Werhner von Braun, cel cu racheta ajunsa pe Luna, ii spunea „maestrul meu”.

Ne sunt exemple cei care au tinut aprinsa flacara civilizatiei prin stiinta matematicii, ca Moisil, Onicescu, Mihoc si multi altii.

A fost Elie Carafoli, a fost Gogu Constantinescu, si lista poate continua.

Sunt oameni care au demonstrat ca o tara sanatoasa poate sa fie condusa in exclusivitate de cei care dau, nu de cei care iau. Si, cand s-au asezat la masa conducerii societatii, au luat cea mai mica bucata de paine, nu cea mai mare.

In era cunoasterii, Romania trebuie sa aiba un bagaj urias de calitate si cantitate prin elitele sale care, prin rolul lor social, ca factor propulsor al progresului, pot contribui la cresterea calitatii vietii. Formarea profesionistilor adevarati in cele mai diverse domenii a devenit esentiala pentru propasirea societatii in ansamblu.

Definitia profesionistului inseamna, in special, disponibilitatea de a-ti sluji propria tara. Acceptarea constienta si voluntara a unui tel superior, dincolo de interesele personale sau de grup, a animat spiritele luminate ale poporului roman in toate momentele de rascruce ale zbuciumatei sale istorii. Iar acum, cred ca ne aflam intr-un moment de rascruce.

O carte uluitoare a unui urias inaintas al nostru, Gheorghe Bratianu, se numeste O enigma si un miracol istoric: poporul roman si cred ca de la scoala primara pana la inaltul functionar public, toata lumea ar trebui sa o aiba pe masa, sa o citeasca si sa fie motivat de istoria noastra, pe care, cel putin dupa 1990, unii au dorit sa o stearga.

Romania, din pacate, continua sa traiasca in mituri si prejudecati. Va rog sa faceti diferenta intre ceea ce inseamna popularitate si personalitate. Intre personalitatea oamenilor pe care i-a dat aceasta tara, pe care i-am evocat mai sus, si popularitatea celor care sunt platiti de televiziuni pentru a face rating, pentru a ne tine lipiti de micul ecran si a ne consuma interesul si energia.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu