Articole despre valorile românești.

Ion Coja despre mutarea Israelului in Romania: „Nu este exod, e invazie!”

In 2001, la o conferinta tinuta la sala Dalles, profesorul Ion Coja a afirmat ca in Romania au fost incetateniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, in mare taina, fara sa se publice nimic despre aceasta veritabila invazie. Nici un oficial nu a intervenit sa-l puna la punct, sa dezminta aceasta informatie si sa linisteasca opinia publica! Explicatia data de Ion Coja la aceasta nefireasca mutenie a autoritatilor in drept si a presei a fost urmatorul: „Noi nu mai avem opinie publica, asa ca nu era nimic de linistit… In mod normal trebuia sa reactioneze ziarele! Sa-mi ceara dovezi si amanunte sau sa ma ia la rost ca alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritatilor si a ziarelor ca sa aflu ca m-am inselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoara orice corectie, chiar si penala, pentru cele afirmate, numai sa se dovedeasca a fi vorba de o alarma falsa!”. Acest raspuns a fost si inceputul unui amplu interviu pe aceasta tema, acordat in 2011 de distinsul profesor publicatiei online Incorectpolitic.ro. Interviu din care publicam si noi cateva fragmente (M.M.)

Domnule profesor ION COJA, de la cine ati primit aceasta informatie?

De la o persoana din guvern, nu toti guvernantii de dupa 1990 sunt tradatori de Tara. Precum si de la un evreu de treaba, foarte bine informat, care mi-a precizat si cifra finala a evreilor care urmeaza sa se stabileasca in Romania: un milion! Dupa venirea la Cotroceni a lui Basescu am luat legatura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al presedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis, prin Diomid Perciun, ca in final va fi sa fie un milion de evrei care se vor stabili in Romania si Republica Moldova… Ca o compensatie, se va face unirea cu Basarabia… Acesta a fost raspunsul! Un raspuns aproape oficial.

Ati publicat un Apel al Romanilor pe aceasta tema. Tradus in engleza, depus pe la ambasade, la agentii de presa… Care a fost reactia?

Tacere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autoritatilor. A inceput Apelul sa circule pe Internet insa si asta a fost bine. Mi-au raspuns si cativa evrei, mirandu-se cum de am putut imagina asa ceva! Cica evreii din Romania abia mai sunt cateva mii, sunt o comunitate pe cale de disparitie, trebuie sa fii nebun sa scornesti asa poveste!… Ba, unul mai istet, Liviu Ornea, m-a luat si peste picior: numai niste evrei nebuni ar parasi raiul din Israel pentru mizeria din Romania!… Nebun cine l-ar lua in serios pe Coja!

Sunteti in continuare convins ca se pregateste acest veritabil exod evreiesc?

Nu se pregateste, el este in plina desfasurare. Si nu este exod, este invazie, facuta pe sest, ca sa folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce dupa o stratagema inedita, inca neexperimentata in istorie!… Mergi la Frumusani sau langa Urziceni, poate si-n alta parte, unde s-au construit deja orasele intregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, sa traiasca izolati de populatia autohtona… Asta pe langa miile de locuinte, apartamente si vile, cumparate de evrei pe cont propriu, in Bucuresti si orasele mai mari. Este evident ca au o strategie anume, nu vin deodata toti cei o mie de mii de evrei! […]…

De fapt, eu v-am invitat la aceasta discutie sub impresia unui material gasit pe Internet, o declaratie a unei inalte oficialitati iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte multumit sa constate ca, si citez, zilele statului Israel sunt numarate, ca evreii si-au dat seama ca nu mai pot sa reziste presiunii arabe, musulmane, si sunt preocupati de singura iesire pe care o mai au: sa se intoarca fiecare evreu in tara de unde a venit el sau parintii sai! Sa paraseasca Israelul!

Cred ca acest demnitar iranian stie mai bine decat mine sau dumneata ce se intampla in Israel. Nu avem voie sa ignoram semnalul de alarma pe care ni-l trimite… In Israel evreii cei mai lucizi discuta despre parasirea, macar partiala, a Israelului. A aparut si o denumire, un cuvint nou – „solutia diasporista”, pentru a denumi aceasta miscare, aceasta stramutare a cateva milioane de evrei, aceasta Alia in sens invers. Asa am gasit-o numita in cartile unui evreu important: Philip Roth. Sper sa le fi citit si domnii Dorel Dorian si Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Ii astept sa prezinte scuze publice pentru nerusinarea cu care m-au atacat… Sunt convins ca stiau mai bine decat mine cata dreptate aveam!…

Subiectul discutiei la care va invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul sa se stabileasca in Romania? Drepturile Omului nu asigura si dreptul la libera circulatie?!

Nu! Drepturile Omului iti asigura posibilitatea de a parasi tara in care te afli, oricare ar fi ea! Dar nimeni nu-ti da dreptul de a alege in ce tara sa traiesti! E absolut logic! Daca ai plecat dintr-o tara, te stabilesti in alta tara doar daca esti acceptat. In plus – si acesta este argumentul probabil cel mai important: nu se admite nicaieri incetatenirea in masa, cu miile si sutele de mii! Tocmai pentru ca totul este (a) ilegal si (b) in contradictie cu vointa poporului roman, autoritatile recurg la secretul operatiunii pentru a aduce in Romania milionul de evrei! E inspaimantator ca s-au gasit printre guvernanti atati romani tradatori, care sa accepte sa participe la asigurarea desfasurarii in secret a acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupatie straina si nici macar nu stim! Ingenioasa mutare! Repet: fara precedent in istorie! Cum toata operatiunea s-a facut in secret, cei care au participat la ea nu aveau cum sa nu-si dea seama ca fac ceva ilegal si teribil de imoral! Act de tradare constienta din partea guvernantilor!

Cine sunt acesti romani tradatori?

In primul rand cei trei presedinti post-decembristi! Dintre ei, in mod deosebit il acuz pe Emil Constantinescu. Faptul ca mama sa este evreica nu poate fi nici scuza, nici explicatie, nici justificare! Va trebui sa raspunda penal! Ca si toti prim-ministri de dupa 1996! Ministrii de Interne mai ales. Si multi altii! Parlamentarii nu cred ca au cunostinta de aceasta invazie, ca au discutat cumva acest subiect! Nici macar in mod neoficial, la o cafea, intre doua sedinte.

Mai sunt si alte motive pentru care va opuneti stramutarii in Romania a unui milion de evrei?

Mai am inca un milion de motive!… Nici nu stiu cu care sa incep! Dar mai inainte de orice da-mi voie sa-ti marturisesc sila si lehamitea mea, a celui care pricepe si stie bine cata minciuna, cata suferinta a produs schizofrenia evreilor sionisti care au planificat si infiintat statul Israel cu un dispret total pentru viata oamenilor, inclusiv a evreilor. Ma intreb ce este acum in mintea evreilor nevoiti din nou sa rataceasca! Au in ei macar atata demnitate incat sa le ceara socoteala celor care i-au plimbat aiurea pana in Israel si retur?!… S-au purtat doua razboaie mondiale pentru a se putea infiinta statul Israel! Cine raspunde pentru esecul proiectului Israel in Palestina? Chiar nimeni?!

Dar este oare cazul sa va preocupe atat de mult suferintele altora, fie ei si evrei?!

Sunt foarte derutat de lipsa de reactie a evreilor de rand, a evreilor normali, as zice. Menajamentele lor fata de sionismul a carui victima sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii care au facut Alia, adica au plecat din tara de bastina in Palestina, sa sustina nasterea si consolidarea Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedati… De suferinta lor, a dezradacinarii, copiii lor nu stiu mare lucru! Sunt bucurosi acum ca statul le asigura stramutarea in Europa, in Polonia, in Ungaria, in Romania! Numai ca suferinta evreilor, de pe urma infiintarii statului Israel, suferinta reala, este incontestabil mai mica, in toate felurile mai mica, decat suferinta indurata de alte popoare pentru infiintarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei sioniste sa stii ca noi, romanii, ocupam un loc in fata de tot! Randul intai! Cu coronita!… Numai rusii or fi suferit mai mult! […].

Ce rol a avut Holocaustul pentru infiintarea Israelului?

Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun atatea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde faptul ca a facut parte din strategia sionista! A fost planificat cu mai multe scopuri, in mod deosebit (1) pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre goimii crestini, (3) pentru a crea in opinia publica acel curent de simpatie si compasiune care sa determine opinia publica sa accepte infiintarea Israelului ca pe o solutie binecuvintata! In plus, a mai fost si (4) obtinerea de compensatii de la cei vinovati de genocidul pus la cale de sionisti. In fine, se mai vorbeste, cu argumente si cu documente, de inca un mobil, cel mai cinic si mai criminal: (5) au fost supusi deportarilor si exterminarii evreii de calitate proasta, evreii degenerati, care reprezentau un lest pentru evreime!… Acesti evrei de proasta calitate au fost selectati mai ales dupa starea lor economica precara. Pentru sionisti, evreii saraci nu merita sa supravietuiasca… Sunt rebuturi umane […].

In Romania care evrei au murit?

Nu-i treaba noastra acum, in aceasta discutie!… Important pentru noi este sa stabilim ca evreii care au murit in Romania anilor 1940-’44 nu pot fi considerati victime ale Holocaustului! Citeste definitia data holocaustului de expertii de la Yad Vashem. Tine-o minte: In centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu – barbati, femei, copii. Se potriveste aceasta definitie cu faptele? A functionat vreodata in Romania decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici macar in Germania!

Din pacate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o alta definitie a holocaustului! La fel si Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definitie inacceptabila intre oameni seriosi!

Au dat alta definitie, inlocuind uciderea cu persecutia! Daca porneau de la definitia corecta, a doua zi trebuiau sa declare desfiintata si comisia, si institutul acela, in care s-au oplosit niste tradatori, niste gainari! Niste mincinosi! Niste trantori mai rai si mai jalnici decat cei ce au lucrat candva la institutul de istorie a PCR… Dar nici macar definitia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul sa vorbeasca de un Holocaust in Romania, de un genocid!

…Partea proasta este ca toata aceasta tevatura cu Holocaustul din Romania este direct legata de proiectul venirii acestui milion de evrei! Cam tot ce s-a intamplat in Romania de dupa 22 decembrie 1989 are legatura cu aceasta invazie insidioasa, nevazuta, neauzita… Daca nu cumva chiar si asa zisa noastra revolutie…

Care ar fi legatura?

Este de asteptat ca lumea romaneasca, atunci cand romanii vor constientiza ce se intampla cu noi, sa aiba o reactie de respingere si de adversitate fata de evreii invadatori, nu pentru ca sunt evrei, ci pentru ca sunt invadatori! Aceasta reactie va fi mai mica, mai estompata, timida chiar, daca ni se baga in cap ca parintii nostri au omorit sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunand ca, in felul acesta, prin venirea evreilor, ni se ofera ocazia de a ne plati de datoria cu care ne-au incarcat fata de evrei asa-zisele crime ale lui Antonescu si ale legionarilor! Romanul accepta cu greu un asemenea pacat fara sa incerce sa obtina iertarea din cer precum si cea de pe pamant!… Haimanalele astea sioniste si holocaustizante vor sa ne creeze un complex de vinovatie fata de evrei. Calcul profund gresit! Tot mai multi romani, indeosebi tinerii, constientizeaza ca de fapt evreii se fac teribil de vinovati, dovedindu-se ca nu sunt capabili sa nutreasca sentimentul de mare noblete si demnitate umana care este recunostinta! In loc sa ne fie recunoscatori, ei isi fac socoteala ca suntem fraieri de buni si-si pot bate joc de noi! Or sa constate curand ca iarasi s-au inselat!

Asta suna a amenintare!

Binenteles! Faptul de a fi in legitima aparare si de a-ti ajunge cutitul la os te face extrem de periculos! Tucidite atragea atentia ca un adversar adus in pragul desfiintarii, al nimicirii totale, gaseste in el resurse nebanuite de nimeni de a riposta devastator. Caci te impaci cu infrangerea, la gandul ca data viitoare vei fi tu victorios! Dar cand adversarul nu vrea sa te invinga, ci sa te distruga, sa te desfiinteze, atunci reactia ta va fi de genul „mor cu el de gat”! Sa nu-si faca iluzii cei care s-au trezit asa de usor, peste noapte, cu cetatenie romana! Tot ce misca-n tara asta le va fi dusman de moarte! Sa se astepte la tot ce poate fi mai rau! La orice! Caci vom fi in legitima aparare! […].

Ziceati ca instaurarea comunismului are legatura cu infiintarea statului Israel!

Da, are! Si putina lume isi da seama! Pentru ca in perioada interbelica, atunci cand evreii au fost invitati sa vina cat mai multi in Palestina, ca sa sustina infiintarea statului patrie, sionistii au constatat ca majoritatea evreilor sunt oameni normali si nu-si parasesc casa si rostul lor pentru a implini un vis poate romantic, dar mai ales nerealist, nesabuit! Concluzia sionista: daca evreii nostri nu vin de buna voie in Palestina, sa-i constrangem sa vina! Acesta a fost, printre altele, si rolul Holocaustului. Dar si asa, de la Auschwitz sau Dachau majoritatea evreilor, cand au fost eliberati, au ales sa plece in alta parte, mai ales in SUA, nu in Palestina! Asa ca mai era nevoie de ceva ca sa-i constranga pe evrei sa-si paraseasca ograda, afacerile, relatiile umane etc., si sa faca Alia in Palestina sau, dupa 1948, in Israel. Acel ceva a fost instaurarea comunismului in Estul Europei, acolo unde traiau cei mai multi evrei, iar comunismul a insemnat desfiintarea proprietatii personale, a initiativei individuale, teroare politica etc. Un adevarat infern, au spus-o toti. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie sa pleci. Pentru prima oara in istorie s-a instituit o bariera de netrecut la granita fiecarei tari comuniste. Zeci de mii de oameni si-au pierdut viata incercand sa treaca de aceasta bariera fara pasaport, sa ajunga in Occidentul tot mai atragator!

Singurii care au primit dreptul sa paraseasca legal raiul comunist au fost evreii! Am inteles…

Dar nu au avut dreptul sa-si aleaga tara unde sa emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligati sa se stabileasca in Israel! Unde, e drept, li se ofereau conditii de viata ceva mai bune ca in tara parasita! […]. Pentru ca revenirea evreilor in Romania sa fie posibila, adica sa fie acceptata si tolerata de autoritati, de populatie, era nevoie ca in Romania sa se schimbe regimul nationalist(-socialist) al lui Ceausescu si sa fie inlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizarii, ale mondializarii, ale multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Romanie cu o populatie saracita, descurajata, speriata de spectrul saraciei, o Romanie din care au plecat cateva milioane de indivizi de calitate, oameni intreprinzatori care si-au luat lumea in cap sa scape de saracia din Romania! Au plecat vreo 2-3 milioane de romani, romani dintre cei mai energici, mai activi, asa ca nu se va simti prea tare milionul de evrei care le iau locul!…

Bine, dar din Romania nu au plecat in Israel un milion de evrei!…

Eh, abia de aici, de la aceasta constatare, incepe tragedia care ni se pregateste! Caci scopul urmarit nu este numai dezamorsarea situatiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului si plasarea israelienilor in tarile de origine. Ci scopul este mutarea Israelului in Romania! Nu la anul si nici peste 10 ani. Deocamdata la anul si in urmatorii 10-15 ani se vor ingriji ca numarul evreilor si ponderea lor in viata economica din Romania sa fie tot mai mare! Iar numarul romanilor si ponderea lor in viata social-economica sa fie tot mai mica. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a Tarii! Nu forma conteaza, nu ambalajul, ci continutul! Iar continutul va fi tot mai evreiesc pana ce se va atinge masa critica, daca pot spune asa. Masa critica necesara pentru a declara si consfinti caracterul evreiesc al statului numit in acte Romania! In realitate, caracterul romanesc al acestui stat va deveni o amintire […].

Stiu bine ca acest scenariu, pus de mine pe seama intentiilor evreiesti, va suscita proteste. Dar ii rog pe oamenii cu capul pe umeri sa se gandeasca la doua aspecte: au plecat din Romania in Israel 350.000 de evrei, iar de intors nu se intorc mai putini, cum ar fi de asteptat, ci mai multi! Al doilea aspect: sunt oferte in Occident, in America, prin care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt incurajati sa se stabileasca in Romania, iar Comunitatea le ofera tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de caciula. Informatia mi-a parvenit din mediul evreiesc canadian… Asadar, venirea in masa a evreilor in Romania nu se limiteaza la a fi o solutie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai amenintati de presiunea araba, musulmana! Ci, conform dictonului romanesc, potrivit caruia pe cine nu-l lasi sa moara, nu te va lasa sa traiesti, marii statregi sionisti ai evreimii se apuca iar de vechiul lor vis: Israelul pe pamant romanesc!.. […].

De ce il acuzati pe Emil Constantinescu mai mult decat pe ceilalti presedinti?

Nu-i mai breaz niciunul, la urma urmelor! Basescu a ajuns presedinte pe voturi furate! Nici Emil Constantinescu nu a avut voturile necesare pentru a deveni presedinte! Oricat am fi noi de prosti sau zevzeci, romanii nu aveau cum sa-si aleaga un asemenea presedinte, un ins atat de sters, fara pic de sare si piper, gol si artificial in tot ce spune!… El a fost impus, cu pretextul ca in felul acesta ne obisnuim cu ideea de alternanta democratica la putere etc., etc. Bla-bla-uri… In realitate, in 1996, Iliescu, sfatuit sau convins de americani, a acceptat sa se declare invins, desi avea cele mai multe voturi, cu conditia ca dupa patru ani sa se intoarca la Cotroceni… Emil Constantinescu si Conventia Democratica a acceptat sa faca ceea ce Iliescu si PDSR, in legislatura 1992-’96, s-au eschivat sa faca, anume sa legifereze vanzarea de terenuri catre asa-zisii investitori straini, catre straini, deci! Pe scurt, evreilor! O data legiferat acest act de tradare nationala, s-a putut incepe si incetatenirea frauduloasa a evreilor. Primii 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au fost incetateniti pe vremea lui Emil Constantinescu! Acesta este marele sau „rol” istoric! A acceptat invazia evreiasca in Romania!

In legislatia 1992-’96 s-a discutat in comisia de politica externa a Senatului, din care faceam parte, posibilitatea ca Romania sa ofere gazduire, temporara, pentru 300.000 in caz de forta majora! Am fost toti de acord!… Acum imi dau seama ca a fost un prim test pentru a sonda terenul. Ni s-au dat si explicatii: 300.000 reprezinta capacitatea de cazare a hotelurilor din statiunile turistice…

Cand vor fi luati la intrebari acei evrei incetateniti in mod fraudulos, infractori in fond, ei vor spune ca au plecat din Romania fara voia lor, ca i-au silit autoritatile comuniste din Romania, ca ei nu au renuntat niciodata la cetatenia romana… Acest alibi – daca-l putem numi asa, le este intarit de raportul lui Tismaneanu, care spune numai minciuni despre evreii din Romania acelor ani, minciuni orientate insa de o idee: sa faca din revenirea evreilor in Romania un act de reparatie a unei injustitii! […].

Daca ati avea puterea de a decide, ce ati propune?

Nimic altceva decat transparenta totala! Doar tot Occidentul asta ne cerea, celor din lagarul comunist inainte de 1990: transparenta si iar transparenta, glasnost! […].

Nu am nimic impotriva ca un cetatean roman, de etnie patagoneza, sa ajunga presedintele Romaniei, daca merita si este atat de potrivit pentru aceasta functie. Dar cand trei presedinti la rand, toti vinovati de mari crime impotriva poporului roman, au tangenta cu aceeasi etnie, patagoneza sau martiana, coincidenta aceasta miroase a lucru necurat. E ca si cum cineva ar castiga de trei ori la rand premiul cel mare la Lotto!… Cat ne mai lasam prostiti?! […].

Recunosc dreptul oricarui cetatean roman de a se declara etnic roman! Chiar daca ambii sai parinti au avut alta constiinta etnica! Pe un astfel de concetatean il pretuiesc cu un plus de simpatie si solidaritate civica. Cu conditia de a nu face un secret din apartenenta parintilor sai la alta etnie! O asemenea imprejurare trebuie sa fie cunoscuta macar pentru a fi pretuita si mai mult, asa cum se cuvine, disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civica in folosul comunitatii romanesti […].

Sursa: incorectpolitic.ro (fragmente)

Autorul interviului semneaza cu initialele N.V.

multinationale, salarii

Dan Diaconu - Bate un vant

Sa va spun o chestie interesanta. Mai mult de jumatate dintre multinationalele prezente in Romania au planuri de mutare in alte zari a unor departamente care functioneaza aici. Motivul nu tine de „proasta de Dancila” si nici de „ciuma rosie”, ci de oportunitati mult mai ieftine si mai stabile in zona asiatica.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber intrucat s-a cam pus batista pe tambalul angajarilor. In timp ce unii inca intocmesc planuri serioase de restructurare, altii chiar au inceput sa dea afara. Nu-ti trebuie multa minte sa observi asta. Doar sa compari oferta de joburi existenta in urma cu un an fata de cea de-acum.

Asta inseamna ca toata limbricimea corporatista va simti in scurt timp o transpiratie rece pe sira spinarii intrucat vor realiza ca munca lor, in esenta necalificata sau slab calificata, poate fi inlocuita extrem de optim cu munca unor desculti la fel de precar educati precum „intelectualii” nostri, dar cu pretentii salariale mult mai mici. Si nu e vorba doar de salarii in analiza care circula la nivel de executivi, ci de un complex de factori: preturi mai ridicate ale chiriilor, infrastructura insuficienta s.a.m.d. Dar e vorba si de pretentii din ce in ce mai mari ale salariatilor pe fondul unei forte de munca insuficiente si nu foarte calificata.

Miscarea pe care, cel mai probabil, o vom simti acut cam de la jumatatea anului viitor, va avea implicatii majore. Mai tineti minte reclama cu „zboara, puiule, zboara!”? Cam asa vor arata corporatistii nostri „da dreapta” cand vor da piept cu realitatea. Multi dintre ei n-au habar ca ajutorul de somaj e insignifiant sau ca acesta nu se acorda decat pe o perioada limitata de timp. Si, de asemenea, n-au habar ca dupa ce se va fi dus si ajutorul ala de somaj, daca nu-si vor gasi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuita. Multi nu au habar cum functioneaza lumea. Traind in incubatorul corporatist, inca mai cred in Zana Maseluta si in magicienii de la HR care fac totul pentru a le fi viata usoara.

Desigur, „Orbhanisii” aflati la butoane vor acuza „greaua mostenire” care, iata, a pus multinationalele pe fuga. Si pentru asta vor opta pentru o si mai profunda distorsionare a pietei muncii umbland la drepturile salariatilor, mestecand aceeasi mantra a „flexibilizarii pietei muncii”. Si, ca sa le ofere prostilor o satisfactie, vor maltrata din nou aparatul de stat cu disponibilizari in masa. Care se va lasa cu alte scaderi ale economiei. Si-apoi, iar infundarea in datorii pentru ca, deh, Plavanul a promis ca ia armament pe buget separat si banii trebuie decartati.

Poate va intrebati de ce se vor intampla toate acestea. E simplu, pentru ca meritam. In loc sa ne axam pe o economie orientata pe export si in care marjele de profit sunt mari, continuam sa baltim intr-o economie periferica in care „investitorii” vin pentru salariile „de doi lei”. Daca va intrebati de ce nemtii sunt atat de suparati pe polonezi, poate va uitati ca o din ce in ce mai mare halca a exporturilor poloneze inunda Romania. Si ceea ce se intampla cu Romania se intampla cu multe tari ale UE. Polonezii au incurajat investitia in productie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local si, in scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vandut toate resursele si-am ajuns bataia de joc a tuturor. Cum e posibil sa exportam petrol ca o tara araba si sa importam produs finit (benzina & motorina)? Cum e posibil ca OMV, care a promis la privatizare ca mentine doua rafinarii functionale sa-si bata joc si sa inchida, fara a fi penalizat, una dintre cele doua rafinarii locale. Cum e posibil ca, in ciuda incalcarilor contractului de privatizare, absolut nimeni sa nu se ia de OMV? O avea legatura ca un fost prim-ministru avea nevasta pe statul de plata al OMV? Sau ca un actual prim-ministru are sotul angajat acolo? Acestea fiind chestiunile vizibile, intrucat nu ma indoiesc ca mai sunt atatia care se infrupta din otravita placinta austriaca.

Daca va ganditi ca multinationalele care pleaca acum se vor intoarce ca efect al scaderilor de salarii preconizate sa inceapa de anul viitor, va inselati amarnic. Mortul nu-l mai intorci de la groapa. Romania e o casa fara fundatie care-a trait cu iluzia ca baloanele de sapun ale multinationalelor pot aduce bunastarea. Aiurea. O economie, la fel ca si o casa, se construieste pe o fundatie solida. Iar fundatia incepe de la productie. Fara productie interna suntem morti. Fara a ne produce aici necesarul de consum suntem victimele unei spirale nefaste care, in final, ne conduce la supra-indatorare si faliment.

Daca vi se pare ca afara s-a instalat iarna, aflati ca in economia autohtona deja bate un vant rau prevestitor. Se vede in blocajul financiar de la nivel national, care, la randul sau, e puternic influentat de un blocaj financiar la nivel european. Da, ati citit bine, partenerii europeni incep sa-si plateasca facturile din ce in ce mai greu, in ciuda banilor pompati cu toptanul de B.C.E.

Vestea prosta pentru toata sleahta de „telectuali de corporatie”, dependenti de fericirea indusa de perfuziile angajatorilor lor de pripas, este ca in scurt timp vor fi obligati sa invete cum e cu ideologia „da dreapta”. Mai mult, vor intelege ca sevrajul nu-i va ajuta la nimic si, spre disperarea lor, vor constata ca niciunul dintre partidele spectrului politic, in ciuda ideologiei marxiste din care se adapa toti, nu inteleg prin marxism ceea ce-au trait parintii sau bunicii nostri in obsedanta jumatate de secol XX. Marxismul de azi e intors pe dos: statul e inlocuit cu corporatia, iar in cazul in care corporatia nu te vrea, jungla e realitatea pe care trebuie s-o domini. Altfel devii o conserva frustrata. Hai sa va vad, micutilor!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

stalin, hitler, urss

Stalin i-a oferit Basarabia si Bucovina lui Hitler in schimbul stoparii invaziei in URSS

La putin timp dupa invadarea URSS de catre armatele lui Hitler, Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se pregatea sa incheie un al doilea tratat Brest-Litovsk cu Germania.

Stalin parea dispus, potrivit istoricului Dmitri Volkogonov care a avut acces la cele mai secrete documente ale sovieticilor, sa urmeze exemplul maestrului sau, Lenin, ce era gata sa ofere in 1918 Petersburgul si Moscova nemtilor. El i-a ordonat lui Beria sa-l contacteze pe ambasadorul bulgar Stamenov, care era agent al NKVD, si, prin intermediul lui sa stabileasca legatura cu Berlinul si sa-i propuna lui Hitler urmatoarea intelegere:

„In schimbul incetarii actiunilor militare, Uniunea Sovietica va ceda Ucraina, Bielorusia, statele baltice, Karelia, Basarabia si Bucovina”. Beria l-a insarcinat pe agentul lui, Sudoplatov, sa negocieze cu Stamenov. Deci, Biroul Politic, care devenise inca de pe timpul lui Lenin un super-guvern, iar sub Stalin ajunsese un organism de yes-meni carora le revenea doar sarcina de a sanctifica actiunile dictatorului, propunea renuntarea la zeci de milioane de cetateni sovietici.

Insa, pentru Biroul Politic nici o metoda nu era exagerata, nici o masura nu era inacceptabila daca ea salva regimul sovietic. Este suficient de amintit ca atunci cind s-a simtit puternic amenintat de nazisti, a facut apel la sprijinul Bisericii Ruse, pe care o distrusese aproape in intregime, la oamenii de stiinta si arhitectii pe care ii azvarlise in lagarele de concentrare si la populatia evreiasca ce patimise de pe urma antisemitismului sovietic.

Puterea lui Stalin era atat de mare si nelimitata, incat adesea nici nu se mai obosea sa-si camufleze actiunile ca fiind ale Biroului Politic. In afara de Stalin, numai Molotov a mai stiut de negocierile cu Ribbentrop din 23, 28 august si 28 septembrie 1939, care au culminat cu cinica macelarire a mai multor tari, intre care si Romania.

Printre numeroasele crime comise de Stalin, in numele Biroului Politic, a fost si masacrul de la Katyn. La 5 martie 1940, Biroul Politic a dat instructiuni NKVD: „Cazurile celor 14.700 de fosti ofiteri polonezi, functionari civili, mosieri, politisti, ofiteri de spionaj, jandarmi, persoane stramutate, gardieni de inchisoare, precum si cazurile celor 11.000 de membri ai diverselor organizatii contrarevolutionare de spionaj si sabotaj, ale fostilor mosieri, proprietari de fabrici, functionari publici, dezertori care sunt detinuti in prezent in inchisorile din regiunile vestice ale Ucrainei si ale Bielorusiei sa fie revazute si sa aplice pedeapsa cu moartea prin impuscare”.

In continuare se ordona: „Toate cazurile sa fie rezolvate fara convocarea celor care sunt detinuti in prezent in inchisori si fara sa li se aduca la cunostiinta acuzatiile, fara sa se ordone cercetarea sau sa se formulize acuzatii”. Oamenii la care se refereau aceste intructiuni nu erau nici prizonieri de razboi si nici nu comisesera vreun delict impotriva URSS. Doar constituiau o potentiala forta antisovietica ce trebuia eliminata.

Sursa: timpul.md.

secui, unguri

Mircea Dogaru - Cat de „frati” sunt secuii cu ungurii

Mai veche decat aceea a maghiarilor, si distincta de aceasta, impletindu-se insa, ulterior, cu a ungurilor, istoria cunoscuta a secuilor coboara pana in intunecatul veac IX, cind noi hoarde asiatice s-au abatut asupra pamantului romanesc, rasluindu-i fruntaria vestica, dinspre Tisa si Dunarea de Mijloc, rapindu-i Pannonia si marea interioara cu nume romanesc Balaton (de la tracicul „BALA”), dupa multe si incrancenate lupte purtate cu „latinii” gestelor medievale, pe de o parte cu „blachii, bulgarii si slavii” ducelui „Salanus”, pe de alta.

Invazia maghiarilor – „copiii pamantului”

Dislocati din Asia Centrala, stabilindu-se permanent, in cautare de „noi patrii” (Simon de Keza), rand pe rand, in regiunile Volga-Don, Don-Nipru (Lebedia), Nipru (Danapris) – Nistru (Danastris) (Atelkuz), maghiarii finici (nume insemnand in limba lor „copiii pamantului”), i-au supus militar pe mult mai numerosii romani („romani” blakumen, ulai) de pe litoralul nord-pontic, (pomeniti de Stela de la Sjonkeim, Saga lui Esgil si Asmundar, Cantecul Nibelungilor, Cronica lui Nestor, Marcianus, Stefan din Bizant, Euagrios Scolasticul, Theophanes Confessor, Ioannes Mauropus, Godefridus din Viterbium, Oguzname, Hudud al Alam, Gardizi, Vardan etc.) pentru ca, supusi la randul lor de khazari sa se revolte impotriva acestora si sa accepte propunerea bulgarilor (894) de a-i ataca pe bizantini.

Lasandu-se cumparati de bizantini, maghiarii i-au tradat insa pe bulgari (895), drept care, prinsi „in cleste” de armatele acestora, care i-au alungat peste Nistru, si de cele ale pecenegilor chemati in sprijin de bulgari si care au fortat Niprul, s-au ridicat spre nord, spre Kiev, in permanent contact si conflict cu poporul „iesit din imperiul roman” in care „toti sunt crestini si… mai multi decat maghiarii insa… mai slabi” (Gardizi)-Ulaq (Oguzname), adica romanii…

Spre sfarsitul lui 896, maghiarii ataca tara romano-slava a Ungului, ramasita a statului Moraviei Mari, dezmembrat cu un an mai devreme, il ucid pe „Duca” de acolo (termenul romanesc indica si preponderenta romaneasca a Tarii Ungului sau Unguarului), iar Arpad, urmasul lui Almus, se casatoreste cu fiica acestuia, pentru a se impamanteni.

Asa ia nastere, in Ucraina subcarpatica, „Ungaria”, numele de „unguari”, cu sensul de cei ce stapanesc sau vin dinspre Ung, fiind dat de bastinasii dintre Tisa si Dunarea de Mijloc, lui Arpad si soldatilor sai. Abia din 903, maghiarii si aliatii lor coboara in Tara lui „Salanus” fixandu-si si o puternica baza de atac intre Tisa, Bodrog si Dunare. Asa au inceput cucerirea maghiara a Pannoniei, lungul conflict pentru Transilvania si etnogeneza poporului modern ungar.

Secuii si etnogeneza ungara

Referitor la componenta noului val de migratie in Pannonia, gestele precizeaza ca maghiarii, componenta conducatoare, erau razboinici incercati, dar putin numerosi, insumand „108 neamuri, nu mai multe. Iar celelalte care sau unit cu ele sunt sau straine sau provenite din robi” (Simon de Keza), deci triburi cointeresate, datorita propriei slabiciuni, la asociere, sau supuse cu armele si luate la remorca valului maghiar: khazari, kabari, bashkiri, pecenego-cumani, bulgari, slavi si chiar „volohi”.

In regiunea Tisa – Dunarea Mijlocie navalesc peste slavi, bulgari si „blachi ac pastores romanorum” sau „blasi”, care traiau „ca stapani” in ducatul lui „Salanus”, iar in dreapta Dunarii peste slavi (moravi), germanici (franci) pastori blachi si romani timoceni (fugiti de la Diiu sau Vidin de frica bulgarilor si colonizati aici de franci, in 816) si „latinii” sau „romanii”, adica populatia bastinasa, apartinand romanitatii central-europene, care facea legatura intre romanitatea orientala (romanii) si cea occidentala, din care mai supravietuiesc astazi doar romansii din Elvetia si ladinii din Alpii dolomitici.

Ulterior, dupa crestinare, regii de la Buda au colonizat noi valuri pecenege si cumane, sau „Kune” si au deschis larg portile tuturor dezmostenitilor din Occident, pentru a-si intari potentialul economic si militar. Toti acestia aveau sa contribuie, in creuzetul pannon, la formarea (etnogeneza) poporului modern ungar.

Nu insa si secuii, care au ramas o populatie distincta si care, chiar complet „maghiarizati” astazi, mai pastreaza numele si constiinta originii lor aparte. Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca „Zaculos”– secuii ar fi „ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca, dupa dezagregarea imperiului lui Attila, in nord-estul Ungariei actuale si nord-vestul Romaniei actuale, „in campia de la Cigla” (cuvant romanesc, „tigla”, atestand calitatea solului, propice confectionarii ceramicii).

Prea putin numerosi pentru a organiza ei insisi expeditii de prada in „ducatele” romanesti sau slave vecine, secuii ar fi iesit, potrivit gestelor, in intampinarea valului de migratie condus de maghiari. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, in domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de „vocea sangelui” intre secui si cei ce aveau sa intre in istorie sub numele de „unguri”.

Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine „hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari in aceeasi masura in care francezii pot fi considerati gali sau romanii – daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica de origine finica, evident deosebita de hunii de neam turcic (oguz), inruditi cu avarii, pecenegii, uzii, cumanii, mongolii si turcii.

Secuii si ungurii – doua popoare diferite

Asadar, sunt sau nu sunt secuii „ramasite ale hunilor”, ungurizate prin politica „apostolica”, adica de deznationalizare prin religie, administratie si statut social (de apartenenta la clasa nobiliara)? Caci asta era politica practicata la Buda intre anii 1001 (anul rebotezarii in rit catolic a regelui Voicu, devenit „Stefan”, ulterior zis „cel Sfant”) si 1526, al „Pieirii de la Mohacs” (Mohacsi vesz)… Politica reluata apoi, in forta, cu accente xenofobe, rasiste si sovine, de Ungaria dualista, in perioada 1867-1918 si de Ungaria „transeelor fasciste” (Fenyes Samu), in anii 1920-1945.

Cu certitudine nu, pentru ca, daca au avut o limba turcica, deosebita de finica vechilor maghiari si actuala ungara, daca nu au pierdut uzul cuvantului „turk”, termenul de „hun” le-a fost strain intotdeauna. De altfel, acesta a fost implementat de propagandistii unguri ai „hungarismului”, incepand cu autorii primelor geste care, in dorinta de a conferi ungurilor, prin stramosii lor maghiari, ANTERIORITATE si o ORIGINE NOBILA, au exploatat asemanarea fonetica dintre toponimul „Ung” sau „Unguar” si „Hun” scriind „Hung” si „Hunguar”, de unde „Hungaria”. Numai ca „hungarismul” de cancelarie se bazeaza pe un cuvant romanesc – „UNGHI”.

Chiar primii apologeti, Anonymus si Simon de Keza au precizat ca ungurii nu se trageau din „Hunor”, ca hunii, ci din miticul „Magor”, numindu-se „pe limba strainilor Unguri, iar pe a lor proprie Mogeri (maghiari) sau Dentumoger” (maghiarii de la Don) dupa Cronica Pictata de la Viena. „Unguri” devin in timp, dupa ce ating raul Ung si cuceresc Tara Ungului, numita asa dupa specificul reliefului, deoarece era situata acolo unde se sfarsea pusta panona, facand intre inaltimi, un UNGHI.

„In urma insa – nota cronicarul slav cunoscut sub numele de ‘Nestor’ – ungurii gonira pe volohi (Romani – n.n.) si luara in stapanire aceasta tara si se asezara cu slavii impreuna, pe care si-i supusesera si de atunci tara se cheama Ungaria”, desi, dupa Descriptio Europeae Orientalis, scrisa de un anonim calugar italian, pe la 1308, „odinioara nu se numea Ungaria ci Mesia („Moesia”, in stanga Dunarii de Mijloc – n.n.) si Pannonia” (in dreapta Dunarii de Mijloc). Iar „panonii insa care locuiau pe atunci in Panonia toti erau pastori ai Romanilor (supusi ai francilor, granita Imperiului carolingian fixandu-se, in anul 805 pe Tisa – n.n.) si aveau in fruntea lor zece regi puternici in intreaga Mesie si Panonie”.

Dupa anul 903, cand Arpad coboara din Tara Ungului, intre Tisa, Bodrog si Dunare, extinzandu-se in Sud pe seama lui „Salanus”, in dreapta fluviului pe seama celor „10 regi”, dar fiind oprit in expansiunea la Est de Tisa, de Menumorut, Gelu si Glad, mai precis in anul 904, potrivit lui Simon de Keza, Cronicii Pictate si „Descrierii Europei Orientale”, secuii, „dupa ce au cucerit impreuna (cu Arpad – n.n.) Panonia, au dobandit o parte din aceasta, INSA NU CAMPIA PANNONIEI (ci in campia de la Est de Tisa – n.n.) SI VECINI CU BLAKII (ROMANII – n.n.), AU AVUT ACEASI SOARTA IN MUNTI”.

Sursa: Mircea Dogaru, „Secuii, poporul furat”, Editura „Mures”, Tg. Mures, 2019 – fragment.

phillip blond, societatea destramata

Phillip Blond - Societatea destramata

Liberalismul de dreapta si liberalismul de stanga ne-au transformat in sclavi, in indivizi izolati unii de ceilalti.

In februarie 2009, eseul Rise of the Red Tories (Ascensiunea conservatorilor rosii) scris de filozoful britanic Phillip Blond, publicat in revista „Prospect Magazine” din Londra, a declansat o dezbatere la nivel transatlantic referitoare la incapacitatea manifestata in plan politic, atat la nivelul stangii, cat si al dreptei, de a aborda cele mai presante probleme sociale cu care ne confruntam. „Suntem o natiune bipolara —scria Blond— un stat birocratic si centralizat care conduce in mod deficient niste cetateni din ce in ce mai fragmentati, mai lipsiti de putere si izolati”. Fiecare dintre cele doua sfere ale spectrului politic a cunoscut propria revolutie. Revolutia culturala initiata de liberali a rasturnat valorile traditionale si a instituit guvernul drept sursa a tuturor beneficiilor. Conservatorii au jurat credinta pietei, venerand capitalismul ca arbitru al valorilor fundamentale. In acest mod, ambele directii au condus la inrobirea individului fata de forte inaccesibile lui si la desfiintarea institutiilor intermediare care ii asigurau odata stabilitatea si beneficiile.

Apelul lui Blond in sensul promovarii unei miscari civice dinamice bazate pe asociere a condus la scrierea unei carti, Red Tory, aparuta de curand in Anglia. „Termenul «rosu» semnifica preocuparea pentru nevoile celor dezavantajati si sustinerea justitiei economice; «Tory»  desemneaza ideea de  virtute, de traditie si prioritatea binelui”.

In timpul unui turneu de conferinte sustinut recent de Blond in America, columnistul David Brooks de la New York Times a constatat ca, in America, dispretul tot mai accentuat manifestat fata de clasa politica a capatat o expresie mai mult libertariana prin miscarea recenta „Tea Party”, dar a recunoscut si faptul ca asociatia civica ar putea fi mai eficienta in restabilirea increderii publice.

Oferim aici o mostra de conservatorism rosu, insotita de o analiza a posibilitatii ca aceste idei sa capete adeziune in S.U.A. — sau daca ar trebui chiar sa fie adoptate. (Introducere preluata de pe www.amconmag.com).

Traim intr-o societate care se afla pe o panta a decaderii. Cunoastem tot mai putine unii despre ceilalti. Traim singuri si mancam singuri, deseori in compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Daca ne casatorim, durata unei relatii obisnuite scade cu fiecare an.

In lumea anglo-saxona, am abandonat vechea si sustinuta preocupare fata de soarta tinerilor. Bunicii nostri isi pot aminti vremurile fericite cand matusile si unchii, nepotii si nepoatele alcatuiau impreuna tesatura unei societati stabile, mutualiste. Aproape jumatate dintre copii se nasc in afara casatoriei. Multi copii cresc fara tata, altii sunt total privati de iubirea unui parinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiti de o educatie reala in privinta virtutilor publice si private, sunt sedusi cu usurinta de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu si-l pot permite. Straini de idealurile de iubire si fidelitate, ei actioneaza fara sa stie ce inseamna angajamentul, disciplina si responsabilitatea. Aceste deficiente necorijate, specifice adolescentilor de acum, devin mai tarziu deprinderile unui adult si sunt menite sa ruineze vieti, formand niste oameni incapabili de a stabili legaturi unii cu ceilalti.

Pe barbati, mai ales pe cei care se afla pe treapta de jos a scarii sociale si care rateaza in mod constant posibilitatea de a avansa in educatie si cariera, ii asteapta o viata esuata la marginile societatii. Pentru tinerele femei de succes, studiile si realizarea in cariera devin semnele care anunta un viitor fara copii. Nimeni nu ar alege si nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viata, mai cu seama intrucat conduce la epuizarea vietii domestice si la terifianta situatie de a imbatrani singur. Pretutindeni, legaturile care ar trebui sa uneasca oamenii se destrama, iar fundamentul unei existente linistite si fericite este subminat.

Ce anume sta la originea acestei degenerari? Privind inapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera ca de vina sunt numarul mai mare al orelor pe care familiile trebuie sa-l aloce muncii —data fiind necesitatea ca, in cele mai multe familii, ambii adulti sa munceasca pentru a-si asigura traiul—, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa sigurantei unui loc de munca, neincrederea in institutii si suspiciunea pe care o purtam unii fata de ceilalti. Societatea noastra a devenit precum o scara ale carei trepte se ridica tot mai mult astfel incat devine tot mai dificil sa o urci. Cei aflati in varful scarii s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le serveste interesele egoiste, care nu are la baza nici un fel de valori etice si care exista doar pentru a-si finanta propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviti de birocratie si de efortul de a-si ajusta salariile stagnante la necesitatile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolati si mai dispretuiti decat oricand.

Dar oricat de decisivi sunt acesti factori, nu ei stau la baza dezastrului social pe care il traim si pe care, in mod ciudat, oamenii il vad tot mai mult ca pe o situatie normala. O societate mai sanatoasa ar fi rezistat acestor tendinte. O societate care s-ar fi intemeiat inca pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viata care sa asigure baza economica a familiei, nu sa o submineze. Daca am fi trait inca intr-o societate in care vecinii se cunosc unii pe ceilalti, am fi avut si acum comunitati pe care oamenii sa se poata bizui si institutii care sa raspunda nevoilor noastre, si nu cerintelor birocratice ale unui stat ostil si indepartat.

Comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Insa prin privilegierea unor stiluri de viata alternative, prin prioritatea acordata politicilor minoritare si prin acapararea pietelor de catre monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai mira ca, intr-o lume in care respectul fata de norme, conduita civica si notiunea de bine comun au incetat sa existe, oamenii framantati de griji si izolati apeleaza la statul din ce in ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu si-o mai pot asigura ei insisi.

Decaderea culturii noastre este inteleasa cel mai clar ca rezultat al disparitiei societatii civile. Raman doar doua puteri: statul si piata. Nu mai exista, in mod eficient si independent, guvern local, biserici, sindicate, societati cooperatiste sau organizatii civice care sa opereze la nivel de comunitate. In trecut, aceste institutii functionau ca mijloace prin care oamenii obisnuiti isi exercitau puterea. Acum comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi si izolati unii fata de ceilalti. Sferele civile fie au disparut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pietei monopolizate.

Nici stanga, nici dreapta nu pot oferi o solutie, intrucat ambele ideologii s-au prabusit pe masura ce s-au evaporat distinctiile dintre ele. Cei care vad in individualismul libertarian esenta gandiri de dreapta se apropie, in fond, de o conceptie extrem stangista ce isi are originea in gandirea lui Rousseau, care sustinea ideea ca societatea a fost initial o inchisoare. Teoria sociala a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrangerea de a se conforma vointei generale —care nu reprezinta decat acelasi individualism exagerat de acum—, contribuind astfel la declansarea terorii rosii rationaliste si seculare a Revolutiei Franceze. In definitiv, orice interpretare in sens anarhist a individualitatii presupune, in scopul realizarii ei sociale, existenta unui stat autoritar care sa controleze fortele ce sunt dezlantuite. Colectivismul si individualismul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede devalorizate. Istoria modernitatii recente s-a constituit din oscilatia dintre stat si individ, fapt care a condus treptat la erodarea asociatiei civile —aceasta reprezentand, in fond, singura piedica impotriva alunecarii spre una dintre cele doua extreme.

Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta

In 1960, Noua Stanga, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stanga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlata, care sa permita repudierea tuturor normelor si a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberarii prin utilizarea drogurilor si prin experimentarea sexuala. Insa atunci cand acesti exponenti ai Noii Stangi militau pentru experimentarea placerii ca mijloc de eliberare pentru toata lumea, ei nu opuneau rezistenta controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertati fara limite si a unei vieti lipsite de responsabilitati, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibila autoconducerea, lasand in urma mostenirea ingrozitoare a unui individualism anarhic care reclama existenta autoritarismului etatist ca unica modalitate de restabilire a ordinii si de mentinere a societatii. Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta, fiind in mod fatal legate intre ele, legatura menita sa conduca la ruinarea clasei de mijloc, precum si la distrugerea vietii si a economiei cetatenilor uniti asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu cand mi-am dat seama ca prietenii mei afiliati stangii nu cred in mod real in comunitate. Ei cred doar in libertatea optiunii. Ei sustin avortul pentru ca il considera un drept legitim, reflectand adevarata autonomie personala. Dar, in acelasi timp, considera vanatoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie in mod ferm contestat. Fara indoiala ca aceeasi relaxare a legii este promovata in Statele Unite.

Stanga nutreste un dispret profund si staruitor fata de valorile permanente, traditionale, o desconsiderare fata de orice este consacrat. In cartea sa, A treia cale —carte aparuta in perioada posterioara revolutiei initiate de Blair in Anglia—, Anthony Giddens vorbeste despre modul cum un nou cosmopolitism va elibera omul de constrangerile naturale, incercand sa arate ca minunata noastra Anglie vazuta in acest mod incarneaza ideea emanciparii permanente fata de tabuuri si constrangeri. Potrivit sustinatorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie sa ne reinventam permanent, printr-o afirmare rebela care sa stearga trecutul cu buretele, sa avem posibilitatea unui nou inceput printr-un act neincetat al liberei alegeri —atat timp cat o astfel de actiune nu este indreptata intr-o anumita directie sau spre un anumit scop. Nimanui nu trebuie sa i se spuna ce sa aleaga intrucat actul moral in cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul in sine al alegerii. In definitiv, a alege inseamna a reactualiza si a repeta ideea de individualitate izolata, atomizata.

Foarte frecvent, dreapta contemporana vede lucrurile exact in acelasi mod, dar isi exprima viziunea in termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant in sfera economica il reprezinta individul condus de propriile interese. „Mana invizibila” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor si de a aloca resursele in functie de sistemul pretului si de ciclul de piata eficient. Dar aceasta piata „libera” a condus la o centralizare masiva de capital si la alimentarea unui balon (inflatia care conduce catre „crack-ul” financiar — n. red.) a carui dilatare si contractie dezastruoasa s-au produs cu sustinerea statului.

A fost denuntata agenda lor comuna cuprinzand libertarianismul cultural de la care se revendica stanga si libertarianismul economic sustinut de dreapta. Nu exista, in realitate, nicio diferenta intre ele, intrucat ambele sustin aceeasi ideologie liberala denaturata.

Renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni

Prabusirea acestei ideologii s-a produs in Anglia cand David Cameron a fost ales lider al conservatorilor si a inceput sa utilizeze expresia „Anglia destramata” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoastea societatea noastra. Conservatorii au abordat, dintr-odata, tema justitiei sociale, iar conservatorismul sustinut de acestia nu avea nimic in comun cu forma falimentara a „conservatorismului compatimitor”. Era vorba despre renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni (One Nation Toryism), ce isi propunea in mod serios sa raspunda necesitatilor jumatatii de jos a populatiei.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de catre stanga. Jurnalistii liberali s-au gasit pusi in dificultate: „E o absurditate. Vietile oamenilor saraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentam aripa stanga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferenta. Daca exista oameni care vor sa aiba sapte parteneri intr-o saptamana si sa ia droguri in fata copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stati putin, acest lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita sa vorbim despre asta”. Stangistii au fost prinsi pe picior gresit, iar conservatorii, care nu avusesera sansa sa ajunga la putere in cursul ultimelor trei scrutine si puteau foarte usor sa piarda din nou, s-au ridicat in fruntea listelor prin adoptarea politicii justitiei sociale.

Ceea ce s-a intamplat nu este un fapt total nou. In timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi si mai interesati de cauza oamenilor saraci decat erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, in mare parte, campania impotriva saraciei; ei protestau fata de conditiile pe care clasa muncitoare formata din oamenii albi le suportau in fabricile unde munceau, conditii asemanatoare cu cele ale sclavilor negri si tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de munca. De asemenea, prin legislatia industriala implementata, ei s-au opus liberalilor care obligau femeile si pe copiii sa munceasca 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie sa revina la ideile sustinute de William Cobbett, Thomas Carlyle si John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist si denuntau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrageau atentia asupra consecintelor culturale ale industrializarii: crearea unei mase de oameni deposedati, obligati sa munceasca la limita subzistentei, privati de orice posibilitate de propasire culturala. Apoi a urmat, in 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevarat tur de forta, in care autorul denunta modul cum atat capitalismul, cat si socialismul au instituit relatia sclav-stapan. Capitalistul monopolizeaza pamantul, proprietatea si capitalul, constrangandu-i pe oamenii care se bucurau inainte de independenta sa munceasca pentru salarii de subzistenta. Socialistul ii deposedeaza pe oameni in numele unei forme de proprietate detinute in comun si al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la acelasi rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanta, intrucat reaminteste despre un trecut nobil si radical. Dar se raliaza inca vechiului model neoliberal al pietelor. Conservatorii pot fi preocupati de justitia sociala, dar inca mai sustin economia politica neoliberala care a avut efecte dezastruoase asupra jumatatii de jos a societatii. In 1976, 50% din populatia Angliei reprezentand clasele inferioare detinea 12% din bogatie (excluzand proprietatea). Din 2003, procentul a scazut la 1%. Acestea sunt consecintele ideii ca bunurile si capitalul propriu se vor distribui in mod corect prin mecanismele pietei.

Ma consider un ganditor pro-piata care sustine un capitalism popular si crede in ceea ce gandirea utopica a dreptei si-a propus sa obtina: o economie de piata bazata pe distribuirea pe scara larga a proprietatii, pe existenta unor multiple centre de inovatie, pe descentralizarea capitalului, a bogatiei si a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotriva, la centralizare, la reducerea pluralitatii, la concentrarea catre cei din varf a oportunitatilor, a beneficiilor si a inovatiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri impotriva careia pretindea ca lupta.

O parte insemnata dintre cetateni a fost impiedicata de catre stanga sa-si cunoasca propria cultura si sa beneficieze de propriul ei capital de catre dreapta. Deposedati in acest mod, ei urca pe „ringul de tranzactii” al vietii pentru a-si vinde doar munca. Acesti indivizi, a caror conditie este consecinta complicitatii dintre piata si stat, nu pot alcatui o societate in adevaratul sens, intrucat le lipseste capitalul social, precum si baza economica pentru a forma o astfel de asociatie.

Tot ceea ce a facut neoliberalismul a fost sa inlocuiasca sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste si sa ii priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat sa-si imbunatateasca in mod real viata.

Dar cei mai multi oameni nu inteleg ce anume le-a dat peste cap viata, ce anume a condus la alienarea noastra unii fata de ceilalti. Nu stim de ce ideologia pe care o predicam si limba care pretindem ca ne apartine ne-au creat o situatie radical diferita fata de cea pe care acestea vor sa o reprezinte. Liberalismul a facut ca stanga si dreapta sa se uneasca pentru a da nastere celei mai neliberale formatiuni politice de pana acum. In cartea mea contest, chiar dintr-o perspectiva liberala, aceasta formatiune:

Sunt in parte ingrozit de mostenirea liberalismului modern tocmai fiindca ma consider un liberal veritabil. Cred intr-o societate libera, in care oamenii, sub protectia legii si calauziti de virtute, traiesc potrivit felului lor de a intelege binele, opunandu-se celor care vad diferit lucrurile si solidari cu cei care le impartasesc viziunile. Cata vreme in aceasta viata nu putem sti tot ceea ce se poate sti si intrucat cunoasterea noastra este conditionata de propria noastra viata si de cultura in care ne-am nascut, nu putem transcende aceasta conditie astfel incat sa cunoastem in mod direct si complet principiul ultim care sta la baza a tot ceea ce exista…

Nu inseamna, insa, ca nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de multi studenti englezi, care au avut nenorocul sa urmeze un curs de zece saptamani de filozofie franceza nociva sau de filozofie analitica empirista ies de pe bancile universitatii condusi de convingerea ca nu exista adevar obiectiv si ca tot ceea ce tine de cultura este arbitrar. Ei raman cu mentalitatea ca orice afirmatie despre adevar implica ideea ierarhiei si, in consecinta, e sinonima cu fascismul si cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivati de acest mesaj radical, prea multi dintre tinerii nostri talentati renunta la posibilitatea de a initia o politica transformatoare si isi croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupa cu administrarea si guvernarea tarii noastre. Ajunsi aici, reusind sa-si satisfaca deplin propriul interes, ei reiau si aplica aceeasi reteta liberala, constand, in mod ironic, in proceduri din ce in ce mai centralizate si birocratice menite sa-i inlature pe oamenii nevoiasi si pe cei care nu sunt atat de bine pozitionati sau avantajati incat sa detina o functie in acest sistem. Daca ideea unui relativism universal nu sta in picioare supusa unei reflectii rationale serioase, astfel de conceptii copilaresti au fost adoptate de catre elita noastra guvernamentala si au subminat bazele tuturor marilor noastre institutii…

Individualismul extrem conduce la collectivism extrem și viceversa

Daca suntem doar niste indivizi atomizati si goliti de substanta, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dicteaza capriciile si inclinatiile personale, atunci intre noi nu poate exista o legatura care sa ne uneasca, de vreme ce aceasta legatura limiteaza vointa egoista si ne cere sa ne raportam la ceva dincolo de noi insine. Pentru un liberal, nu exista o incalcare mai grava a libertatii individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanta menita sa controleze legaturile cu ceilalti indivizi. In consecinta, individualismul extrem conduce la colectivism extrem si viceversa.

Aceasta stare de lucruri defineste viata noastra politica. Stanga este atrasa de ideea colectivizarii: statul reprezinta singura autoritate morala; statul imi protejeaza drepturile, iar micile mele libertati individuale si liberalismul cultural pot fi aparate de catre Curtea Suprema. In acelasi timp, dreapta impune un sistem economic care promoveaza exact aceeasi viziune.

Aceste oscilatii care predomina in lumea occidentala —intre liberalismul extrem al dreptei si colectivismul extrem al stangii— reflecta aceeasi realitate si au o origine comuna: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertatii si a condus la anularea a ceea ce dreapta si stanga reprezentau in esenta.

Utopia competition fara competitori

Vreau sa sugerez trei modalitati de iesire din impas, referitoare la sferele economic, politic si social.

In primul rand, trebuie sa acceptam faptul ca intreaga noastra economie de piata a fost adaptata la modelul neoliberal al Scolii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competitiei, si anume asupra rolului pe care il are pretul in obtinerea avantajelor, astfel, cu cat este o companie mai mare, cu atat mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizeaza. Prin urmare, ne propunem monopolizarea in numele libertatii si acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunastarii. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat intr-o adevarata utopie a competitiei fara competitori. Am creat conditiile favorabile dominatiei marilor companii prin intermediul unei piete false, dirijata de interesele vanatorilor de renta (obtinerea de catre capitalisti de avantaje necinstite in detrimentul omului de rand, prin manipularea pietei – n. trad.), intr-o economie care bareaza drumul spre dezvoltare si prosperitate al majoritatii oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atat de dibaci, nici atat de bine pozitionati, nici atat de instariti, dar care, in schimb, muncesc din greu? Ei bine, atat ei, cat si copiii lor, si copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui ca vrei sa iti deschizi un magazin sau sa incepi o afacere pentru a capata o autonomie financiara? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevarul este ca nu putem crea conditiile ca tu sa prosperi intrucat nu poti fi competitiv —nu poti trata furnizorii de pe o pozitie dominanta, nu poti practica subventiile incrucisate, nu poti avea acces la lanturile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopolisti, astfel ca este imposibil sa practici preturile pe care le practica marile companii. (Nu are importanta ca modelul corporatist este subventionat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Asadar, pentru cei care fac parte din clasa mai putin privilegiata a populatiei, nu exista nicio posibilitate de a-si imbunatati situatia.

Pana cand nu vom schimba structura economica, nu vom putea incalca legea. Astfel ca, ramanand in sectorul privat, trebuie sa adoptam un model liberal mai vechi, pe care sa-l imbunatatim cu o versiune crestina, distributista a principiului pluralitatii, model care sa le confere oamenilor sansa de a detine un rol important in companiile unde lucreaza. O economie care sa nu depinda de un model unic de piata vulnerabil la turbulentele care au loc in sistemul financiar global ar putea sa raspandeasca bunastarea in toate sectoarele, creand o economie flexibila si pluralista, capabila sa se autosustina in cazul in care ar esua un segment.

Cred in piata libera, dar nu avem o piata libera. Intr-un stralucitor document, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Angliei se intreba recent de ce economia speculativa o duce atat de bine. Fiindca statul si-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obtinerea celui mai mare castig si daca luam in considerare sporirea puterii statului si modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem ca statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului si a lichiditatii) riscul pe care il presupune activitatea de investitii bancare. Bancherii de investitii pot risca orice, fara sa plateasca vreun pret. Din aceasta cauza, intregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati

De ce s-ar duce cineva in Wisconsin pentru a deschide o uzina metalurgica daca poate obtine un profit mai sigur si mai substantial lucrand pe Wall Street si City of London, intrucat este angajat in cea mai profitabila activitate, cu o prima de risc suportata de catre platitorii de impozite? Ceea ce poti sa pierzi in afacerile mari este miza initiala, insa uneori nici aceasta nu se pierde, intrucat statul pare sa nu cunoasca nicio limita in actiunea de captare a capitalului financiar. Daca adunam toate datoriile nationale —cuprinzandu-le pe cele private, de stat si ale corporatiilor— acestea se ridica la 468% din PIB. Aceasta ar putea insemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de indatorire — n. trad.) sa se intinda pe o perioada de 10-20 de ani —cauzand o contractie economica. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Daca marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale carui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati si nu privatizate —prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar castiga sumele rezultate din diferenta dintre salariile celor din sectorul public si salariile pe care ar fi dispusi sa le plateasca. Este necesar sa avem companii detinute de lucratori (actionari-lucratori) in locul companiilor achizitionate cu fonduri imprumutate care pagubesc atat actionarii cat si lucratorii. Sa cream conditiile ca acesti lucratori care sunt si proprietarii companiilor prestatoare de servicii sa reuseasca debirocratizarea muncii si scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, sa detina un interes in aceste companii si sa furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice. Sunt alocati milioane de dolari serviciului de asistenta sociala, insa acest lucru nu face decat sa alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rand, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot in nici un chip sa intemeieze asociatiile si cultura care pot contribui la propria lor renastere. De ce sa nu le permitem comunitatilor civice sa preia bugetele guvernamentale si sa le gestioneze in propriul folos? Sa ne imaginam, de exemplu, o solidarizare intre femeile care nu vor sa-si vada copiii decazand pe panta delincventei si degradarii. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-si conduce propriile comunitati cu ajutorul banilor publici —care i-au subventionat, dar nu le-au imbunatatit viata—, vom reusi sa recapitalizam saracii. Si daca vor putea castiga acces pe piata, vor face cu adevarat posibila existenta unei economii libere, despre care toti au vorbit cu ardoare, dar careia nimeni nu i-a creat conditiile sa existe. Vom cunoaste astfel o situatie in care statul nu va mai interveni pentru a impune intreprinderilor mici si mijlocii reglementarile care sa le impiedice sa mai existe, o situatie in care oamenii vor putea fi in mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii

Referitor la sfera politica, trebuie sa admintem ca democratia, in fond, nu functioneaza, este extrem de centralizata si confiscata in mare masura de interese private. Trebuie sa inversam aceasta situatie: avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii care ar permite asociatiilor locale sa-si selecteze si sa-si voteze proprii candidati. Nu putem aplica aceasta doctrina in conditiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Daca am recupera democratia in sensul ei real, am face ca ea sa functioneze in folosul omului de rand. Daca am putea uni economia politica si democratia reala, am putea avea efectiv asociatii constituite de jos in sus, iar existenta statului centralizat ar deveni tot mai inutila.

Acest model de subsidiaritate nu vizeaza exclusiv asocierile la scara redusa. Este cea mai adecvata metoda, care poate functiona chiar si in cazul corporatiilor transnationale. In plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii si echitatii, avand puterea de a interveni cand lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialistii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmareste, dar trebuie sa ii fie indiferent modul cum ajung oamenii la aceste rezultate. Si ar trebui sa intervina doar atunci cand scopurile propuse nu sunt realizate –de exemplu, daca oamenii saraci nu primesc educatie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual

In concluzie, adevaratul reviriment trebuie sa se produca la nivelul societatii civile. Societatea este cea care trebuie sa conduca, sa reglementeze, sa detina suveranitatea. Este necesar ca atat statul, cat si piata sa fie subordonate asociatiilor civice care vor fi din nou infiintate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual. Decat sa se constituie ca o forta reactionara care lupta impotriva minoritatilor si condamna familiile compuse dintr-un singur parinte, ar trebui, de pilda, sa promoveze familia ca pe o institutie care, intemeindu-se pe valorile reciprocitatii si mutualitatii, le inlesneste atat femeilor cat si barbatilor posibilitatea de a-si indeplini rostul pe care il urmaresc, constand in bunastarea si inflorirea vietii lor, rost care ii implica, desigur, si pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, sa nu se limiteze la familie, ci sa vizeze si sfera sociala. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie sansa de a face parte dintr-o comunitate civica, dintr-o familie extinsa.

In Anglia, exista o regiune in Birmingham numita Castle Vale, care nu beneficiaza de bani de la stat. Dar locuitorii au reusit sa alunge de pe strazile lor comerciantii de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localitatii numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numarul de infractiuni si acte de violenta a scazut substantial; nici o actiune intreprinsa de stat nu a avut un astfel de rezultat. Intrebuintand capitalul social, au putut dobandi putere politica si economica.

Traditia liberala occidentala consta, in esenta, in extinderea asociatiilor, ceea ce presupune existenta unui stat care sa nu fie condus de oligopolurile pietei si de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societatii civile. Satele si orasele trebuie sa se autogestioneze, iar cartierele sa-si administreze propriile strazi si parcuri. In plus si acesta este aspectul cel mai important–, un conservatorism transformator trebuie sa se opuna individualismului vehement promovat de catre libertarienii condusi de propriul interes, indeosebi fiindca un astfel de individualism care submineaza toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflecta o viziune conservatoare. Dimpotriva, individualismul extrem este produsul unei viziuni stangiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare si respins.

Viitorul apartine unei politici care sustine clasa de mijloc, viata societatii civice si care confera putere omului de rand. Este de asteptat ca un conservatorism radical sa imbratiseze aceasta oportunitate, facand posibila pentru noi toti existenta in viitor a unei lumi alcatuite din asociatii libere, din cetateni capabili sa se autoguverneze, punand bazele unui stat civic, ale unei societati plurale si ale unei economii participative.

Traducere de Irina Bazon via distributistreview.com.

popor, populatie

Dan Diaconu - Popor si populatie

Sunt oameni pe care-i simti aproape instantaneu ca sunt romani si in care stii ca poti avea incredere. Oameni care respira romaneste intr-un mod atat de natural, fara pic de falsitate si fara a incerca sa amplifice cumva acest lucru. Ii gasesti pe unde te astepti mai putin, atat pe varful unui multe cu turma de oi cat si la conducerea unei companii sofisticate. Adevaratii romani sunt distribuiti uniform pe toata suprafata acestei tari. Si, repet, absolut totul e natural in comportamentul lor, fara urma de falsitate sau ingamfare. Acesti oameni formeaza ceea ce numesc eu poporul roman.

Exista insa si un balast masiv format din elemente degenerate. Ii recunosti fara efort. Sunt usor de isterizat, rudimentari indiferent de studii, reactionand violent, incruntati tot timpul si negativi. N-au mare lucru in cap deoarece nu gandesc niciodata cu propriul cap, ci cu al altora. Indiferent de limbajul pe care-l utilizeaza sunt niste carcase. A incerca sa-i provoci la o discutie logica e pierdere de timp. Cand li se termina argumentele livrate de propaganda care-i manipuleaza, o dau pe muie, incep sa urle isteric, se tavalesc pe jos si fac circ. Ti-e jena ca te afli in proximitatea lor si ti-e rusine ca si ei sunt romani. De altfel, vazandu-i asa, fara nicio radacina, te si intrebi daca intr-adevar sunt romani. Ei isi clameaza gaunos patriotismul, sunt vocali si cauta sa te acopere. Din nou, cand le spui ca ceea ce sustin s-ar putea sa prabuseasca tara si ca tocmai ei vor suferi, dau indiferenti din umeri si-ti spun pe un ton nonconformist ca „asta e, daca se duce totul de rapa plecam in alta parte”. Acesti dezradacinati, incruntati, degenerati, intr-o majoritate covarsitoare isterici, fac parte din ceea ce numesc populatia romaneasca.

Retineti va rog diferenta covarsitoare dintre popor si populatie. Din popor face parte cel care se uneste, se coaguleaza, il cauta pe celalalt pentru placerea de a fi impreuna, de a-si impartasi trairile. Din populatie face parte individul rudimentar, lipsit de complexitate, haoticul, schizoidul, degeneratul. Omul cu bun simt, care-si stie limitele si care are o aplecare catre a-l asculta pe celalalt face parte din popor. Dimpotriva, cel care bate cu pumnul in masa, cel care in loc de argumente vine cu urlete pentru a-l acoperi pe celalalt face parte din populatie.

Mai este un instrument care poate fi folosit pentru a identifica grupul din care face parte un individ: liderul pe care si-l alege. Cei care intra in categoria populatiei sunt fascinati de alogeni. Nu-i niciun rasism aici, e doar o chestiune care tine de logica. Populatia nu are (sau si-a inhibat) radacina. Alogenul, genetic are un comportament de venetic, de „pasare calatoare”, simtindu-se la fel oriunde. El n-are radacina si din aceasta cauza devine element aspirational pentru degeneratul din corpul populatiei. Astfel, intr-un mod aproape natural, populatia impinge in fata un alogen deoarece visul celui care face parte din corpul amorf al populatiei este libertatea de miscare a alogenului. De partea cealalta, poporul se simte bine in proximitatea unuia care sugereaza stabilitatea, trainicia. Daca un rau iese din matca si inunda o localitate, cel care face parte din popor cauta sa construiasca un dig, in timp ce reprezentantul populatiei cauta sa fuga.

Din pacate, educatia care le este impusa copiilor nostri e una ticaloasa, avand ca unic scop taierea radacinilor si transformarea lor in unelte aruncate in maldarul populatiei. De-aceea generatia tanara e atat de lipsita de sens si degenerata. Este, desigur, in primul rand vina familiilor din care provin acei copii. Parintii, care nu si-au dat seama de crima care se face sub ochii lor, stau acum si se uita cruciti la copiii cu care nu mai gasesc un limbaj comun. Ii privesc cu ingrijorare simtindu-i ca apartinand populatiei, dar se linistesc gandindu-se ca celor mici le e bine acolo unde sunt. E fals, nu le e bine! Le e rau, dar ei nu mai constientizeaza asta. De-aia sunt atat de incruntati, de-aia nu le mai convine nimic si devin violenti.

Parerea si credinta mea este aceea ca, indiferent de vicisitudini, de incercarile ticaloase si de vremuri, poporul nu moare, gasindu-se destui oameni care sa prefere sa nu ingroase masa grobiana a populatiei. De altfel, pare ca nici nu e o alegere constienta, poate ca e vorba de o genetica specifica sau de altceva. E o adevarata placere sa constati ca mai sunt oameni ca tine si de-aceea va spun ca lupta nu va fi pierduta niciodata. Poporul acesta din care simtim ca facem parte ramane, indiferent de vremuri si dusmani. Pana la urma aici e marele nostru castig si ceea ce ne face sa stim ca pentru noi va exista intotdeauna speranta. Ramaneti in randul poporului si separati-va de populatie!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

ion i. c. bratianu, ioan scurtu, bratianu

Ioan Scurtu - O lectie de demnitate nationala

Au fost vremuri cand oamenii politici romani promovau interesele nationale ale Romaniei, cu demnitate si competenta, neacceptand sa se supuna deciziilor luate de marile puteri.

Un astfel de lider politic a fost Ion I. C. Bratianu, seful delegatiei Romaniei la Conferinta de pace de la Paris, intrunita dupa incheierea Primului Razboi Mondial.

Acest razboi a fost declansat la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de catre Austro-Ungaria. Dupa doi ani de neutralitate, tara noastra a intrat in lupta alaturi de Antanta, care – prin Conventia politica din 4/17 august 1916 – s-a angajat sa recunoasca dreptul Romaniei de a-si anexa teritoriile locuite de romani in Austro-Ungaria, adica Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina.

Armata romana a adus o pretioasa contributie la cauza Antantei, ajutand la macinarea fortelor militare ale Puterilor Centrale (au ramas inscrise in istorie marile batalii de la Marasti, Marasesti si Oituz din vara anului 1917). Razboiul s-a incheiat in ziua de 11 noiembrie 1918, prin capitularea Germaniei.

In 1917-1918, cele doua mari imperii multinationale (habsburgic si tarist) s-au prabusit sub loviturile luptei de eliberare a popoarelor asuprite. Pe ruinele lor au aparut noi state: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia. In acelasi timp, slavii de sud au creat Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, iar romanii din Basarabia, Bucovina si Transilvania s-au unit cu Romania.

Conferinta pacii de la Paris, care si-a inceput lucrarile la 18 ianuarie 1919, nu a fost – cum spera Bratianu – un for de dezbatere si decizie a unor state egale, asa cum fusesera pe campul de lupta. El se intemeia pe Conventia din 4 august 1916, care prevedea ca Romania se va bucura de aceleasi drepturi ca si aliatii ei la viitoarea Conferinta a pacii.

Intre principiile enuntate si modul corect de desfasurare a Conferintei de pace, existau deosebiri fundamentale. Deciziile erau luate de „Consiliul celor patru” (Woodrow Wilson – S.U.A., Georges Clemenceau – Franta, Lloyd George – Marea Britanie si Vittorio Emanuele Orlando – Italia), numit si Consiliul Suprem. Statele mici, intre care si Romania, au fost incluse in randul statelor „cu interese limitate”.

Seful delegatiei romane avea sa declare ca, la 28 iunie 1919, a trebuit sa semneze tratatul de pace cu Germania, „fara a fi avut textul scris si fara ca vreunul din noi [membri ai delegatiei] sa-l fi citit”.

Pentru a nu avea un tratament similar si in privinta urmatorului tratat – cel cu Austria, in care Romania avea interese directe, intrucat Imperiul Habsburgic stapanise partea de nord a Moldovei, numita Bucovina – Ion I. C. Bratianu a luat initiativa asocierii statelor cu „interese limitate” pentru a se prezenta solidar in fata Consiliului Suprem. El a negociat cu reprezentantii Poloniei, Greciei, Cehoslovaciei si Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, astfel ca s-a convenit adoptarea unei pozitii comune, solicitand cunoasterea din timp a tratatului, pentru a putea face observatii si propuneri.

Ca urmare, la 29 mai 1919, delegatii acestor cinci tari au fost invitati la Ministerul de Externe al Frantei, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului de tratat, fara clauzele militare si cele privind reparatiile, care urmau sa fie formulate ulterior. In seara zilei de 30 mai li s-a pus la dispozitie textul (incomplet) al acestui tratat.

Liderul roman a adresat in scris un memoriu presedintelui Conferintei de pace (Georges Clemenceau), prin care protesta impotriva unor clauze care inlesneau interventia Marilor Puteri in treburile interne ale tarii sale. El se referea la obligatia Romaniei de a semna un tratat special care sa garanteze drepturile minoritatilor nationale si sa legitimeze dreptul marilor puteri de a controla aplicarea legislatiei privitoare la minoritatile nationale. De asemenea, Romania trebuia sa accepte ca, timp de 5 ani de la incheierea pacii cu Austria, sa acorde liberul tranzit pentru toate marfurile, mijloacele de transport si supusii statelor Aliate si Asociate, fara nici un fel de vama si in conditii cel putin egale cu cele rezervate supusilor romani.

Ca urmare a demersurilor facute, sefii delegatiilor Romaniei, Cehoslovaciei, Poloniei, Greciei, Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor au fost invitati sa-si expuna punctul de vedere privind tratatul de pace cu Austria in sedinta plenara din 31 mai 1919. Seful delegatiei romane a avut o atitudine ferma, neacceptand interventia Marilor Puteri in treburile interne ale tarii sale.

Bratianu avea sa relateze ca nu putea sa renunte, in calitate de „reprezentant al Regatului Roman, la situatia de stat independent, pe care aveam convingerea ca am nu numai dreptul, dar si datoria stricta si imperioasa ca s-o reprezint in orice caz”. Referindu-se la tratatul minoritatilor impus celor cinci state, Bratianu a sustinut ca Romania a asigurat drepturi egale cu etnicii romani pentru toate minoritatile nationale si ca era gata sa primeasca orice conditie care ar fi acceptata de celelalte state membre ale Societatii Natiunilor. Acesta teza a fost respinsa de Consiliul Suprem. [Presedintele Wilson ar fi trebuit sa acorde asemenea drepturi pentru negrii din S.U.A., Lloyd George si Georges Clemenceau pentru indienii si africanii din propriile colonii etc.]. Era limpede ca marile puteri urmareau sa-si asigure o parghie pentru interventa in treburile interne ale Romaniei sub pretextul ca se interesau de soarta minoritatilor.

Bratianu a protestat si contra prevederilor privind liberul tranzit, care ar fi insemnat „sa punem pur si simplu intreaga politica economica si de transporturi a Romaniei sub controlul marilor puteri”. Aceste state, care practicau o politica protectionista pentru propria lor economie, cautau sa impuna Romaniei sa-si deschida portile in fata marfurilor si capitalurilor occidentale, pentru ca acestea sa-si asigure propriile interese, in defavoarea celor romanesti.

Consiliul Suprem, care a inlocuit Conferinta de pace, a refuzat sa tina seama de obiectiile lui Bratianu, urmarind „sa impuie Romaniei conditiuni pe care nu le poate primi, deoarece sunt incompatibile cu demnitatea, neatarnarea si interesele sale politice si economice”.

In fata acestei realitati, Ion I. C. Bratianu a depus, in ziua de 2 iulie 1919, un amplu memoriu la Biroul Conferintei de pace, in care detalia punctul de vedere al delegatiei romane, dupa care a parasit Parisul.

Explicand, in sedinta Adunarii Deputatilor din 16 decembrie 1919, pozitia sa, Ion I. C. Bratianu a rostit aceste cuvinte memorabile: „In chestiunile cele mari, in acelea de ordin moral care stapanesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare si nationalitate, nu pot fi preturi de tocmeala, nu pot fi motive de oportunitate care sa hotarasca a te compromite, coborandu-te de pe taramul inalt si sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei”.

Nota redactiei: Poporul roman ar trebui sa fie profund recunoscator ca au existat acesti mari romani cu coloana vertebrala, verticalitate si demnitate omeneasca, nu numai romaneasca, care au actionat la timp sa nu ne pierdem tara, sa ramanem fermi pe pozitie. Daca nu erau ei, la nici un an dupa Marea Unire, Romania s-ar fi dizolvat sau ar fi inceput sa se dizolve, sau poate ca nu ar fi existat dinainte si nu ar mai fi ajuns sa faca Marea Unire.

Sursa: ioanscurtu.ro.

slutirea romaniei, romania

Mircia Chelaru - Recurs istoric centenar – „Slutirea la fata a Romaniei”

Constiinta de sine a popoarelor, si cu atat mai mult a natiunilor statornice, se plamadeste in timpul istoric, iar istoria nu este o suma de intamplari inregistrate de scrisuri arhivate, ci viata producatoare de civilizatie autentica.

Istoria, alaturi de limba, credinta, cantec, steag, port, onomastica si toponimie, este temeiul constiintei identitatii de sine a unei natiuni. Spatiul in care aceste repere de identitate se manifesta este asemenea pantecului fertil unde se adaposteste tainica nastere a popoarelor.

Nasterea poporului roman nu a fost rodul unei combinatii „in vitro” dupa alchimii romane, si nici nu s-a facut dupa vreo reteta de cocteiluri migratoare, dupa cum incearca sa ne invete unii venetici.

Pamantul ereditar al romanilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut antecesorii nostri certificati de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul asupra acestui pamant nu este unul tranzitoriu si nu poate fi uzurpat, nici macar dupa ce a fost rapit prin taisul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tampla.

Recursul la istoria recenta este imperativ necesara, nu atat pentru a reproduce evenimentele vremii, cat pentru o binemeritata dreptate reparatorie. Demnitatea unei natiuni nu este un produs comercial de raft si nici donatie filantropica pentru azilanti. Demnitatea unei natiuni este semnatura pe propriul act de identitate si se produce prin vointa sa manifesta in istoria concertata a omenirii.

Recursul romanilor la propria istorie este tocmai dreptul lor la adevarul istoric, adesea stalcit prin silnicia imperiilor, care ne-au tranzactionat nepermis destinul, prin tradari ticaloase!

Anul 2018 a fost incarcat de mare povara! Este povara celor 2.000 de ani de blesteme grele ale romanilor care si-au vazut rupta vatra straveche a neamului. Este povara faradelegilor ce am suferit pana atunci, dar si rusinea de a nu fi putut sa aparam mostenirea de mosie veche a lui Decebal cel Harnic, Regalian Cuceritorul, Mircea cel Mare, Vlad Tepes Pedepsitorul, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Voda –„Malus Dacus”–Unificatorul, Pintea Viteazul – Morosanul fara de Moarte, Avram Iancu – Craiul Muntilor, Tudor din Vladimir Cel Taiat si, nu cei din urma, Voda Cuza, Ferdinand si Maresalul!

Anul 2018 a implinit pe muteste si cei 22 ani de tratat nevrednic cu vecinul de la nord, pe care l-au incheiat niste aventurieri politici sicofanti, de dragul unei iluzii mincinoase. Recunoasterea frontierelor strainilor, trase peste trupul tarii romanilor, a fost un act de tradare si acesta nu este prescriptibil!

Este nevoie acum, mai mult ca niciodata, de vana si minte sanatoasa de a-l pune pe chituci si a-l trimite la vidanja istoriei. Tratatele se semneaza nu de dragul unui guvern sau altul, ci pentru implinirea dreptului natural al propriului popor!

Dar anul 2018 a fost si un an al marilor sperante, ale marilor schimbari asteptate de un popor gata de trezire. A fost anul unei posibile, dar si necesare recuperari a timpului risipit si, prin lucrarea barbatilor si femeilor acestui pamant, am asteptat sa repunem in matca sa fireasca ordinea lucrurilor dintru inceputuri. Au fost doar asteptari neimplinite…

Anul 2019 a venit si trece ca un viscol peste noi, cu poveri de neindurat, cu ura si sarcasme patologice care slutesc chipul, intuneca mintea si innegureaza inima unui intreg popor.

Nimic memorabil. Nici macar Centenarul eliberarii Budapestei, de catre Armata Regala a Romaniei, de sub guvernarea bolsevica a lui Bela Kun! Un an vitreg, aproape demonic, la capatul caruia ne vom alege si pe cel din Capul Tarii… dupa chipul si asemanarea noastra…

Sa ne punem, asadar, sperantele in magia lui 2020! Poate ca implinirea Numeriilor si asezarea Celestelor va cantari a minune in gandul cel bun al romanilor. Pentru Noi, Constiinta unitatii neamului nostru nu trebuie sa mai produca nici un compromis istoric, nu trebuie sa mai produca eroarea abandonului deliberat, nu trebuie sa mai puna pret pe iluziile vandute la taraba in poleiala globalista si fals europenista.

ABC-ul romanitatii nu poate fi invatat la scoala teoriilor fandosite a unor propagandisti integrationisti, ci la altarul sacrificiului pentru maretia Neamului Romanesc. Nici o lucrare a vreunui traitor al acestui pamant nu va dainui, daca ea nu va fi prin romani si pentru romani.

Iata de ce de aici, din vintrele Daciei Strabune, facem chemarea catre barbatii de stat, catre constiintele lucide ale intelectualitatii, catre poporul cel mare si tacut, dar maiestuos si suveran, sa aprindem flacara unitatii tuturor romanilor prin vrednica, dreapta si tenace lucrare.

Deajuns, fratilor! Am stat prea multa vreme dezbinati! Aceasta lucrare izbandita sa o punem chezas vietii noastre ca mostenire eterna a generatiilor viitoare.

(Curtea de Arges, 06 august 2019 – de Ziua Schimbarii la Fata)

iohannis, romania

Marius Albin Marinescu - Dupa trei decenii de spalarea creierului, romanilor li se fura tara si ei aplauda!

Motto: „Elemente straine, imbatranite si sterpe, s-au amestecat in poporul nostru si joaca comedia patriotismului si a nationalismului. Neavand traditii, patrie hotarata ori nationalitate hotarata, au pus totusi, mana pe statul roman. Constiinta ca ele sunt deosebite de neamul romanesc nu le-a disparut inca – ele se privesc ca o oaste biruitoare intr-o tara vrajmasa. De-aceea nu-i de mirare ca intreaga noastra dezvoltare mai noua, n-a avut in vedere conservarea nationalitatii, ci realizarea unei serii de idei liberale si egalitare cosmopolite.”

Mihai Eminescu, ziarul „TIMPUL” din 14 noiembrie 1880.

Se minte non-stop ca romanii sunt de vina pentru distrugerea si ruinarea tarii! Care romani? Toate partidele politice de dupa decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de dupa asasinare lui Nicolae Ceausescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut un roman si un tigan in componenta, restul fiind evrei!!! Toata mass-media romanesca, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrata cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel putin un evreu ca formator de opinie!

Nicolae Ceausescu a fost ultimul roman care a condus Romania. Cei care i-au urmat au fost toti alogeni. Nu se poate permite accesul bastinasilor in fruntea tarii, fiindca un roman adevarat nu ar fi capabil sa devina tradator absolut, sa lupte pana la capat impotriva propriei tari si sa participe, in calitate de complice, la jefuirea acesteia! Din 1990 incoace romanii nu au mai avut acces la functia de presedinte al tarii, iar din anul 1996 presedintii au fost numiti, nu alesi. Votul a fost doar praf in ochii naivului electorat pentru mimarea democratiei.

Klaus Werner Iohannis, presedintele alogen al Romaniei, face sluj in fata evreilor, fiind decorat de acestia pentru merite deosebite, adica recunoasterea unui asa-zis holocaust in Romania, prin care a transformat poporul roman in neam de ucigasi, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despagubiri catre statul Israel. Cine aduce acuzele acestea grave? Taman unul al carui bunic se inrolase in trupele Waffen SS, vestitii ucigasi de evrei din Al Doilea Razboi Mondial! Nici pesedeii nu sunt mai breji. Liviu Dragnea a facut naveta in Israel ca sa ia lumina de la stapanii lui, iar Gabriela Firea a oferit evreilor un palat ultracentral din Bucuresti pentru „muzeul holocaustului”, de unde o sa fim acuzati ca suntem un popor de criminali! Acum tradatorii care conduc Romania nici macar nu se mai feresc, numesc direct cetateni israelieni in guvernul Romaniei, ca ministrul Ilan Laufer, promovat initial de postul de televiziune Antena 3. Suntem ca la sfarsitul anilor ’40, cand evreii bolsevici conduceau tara si umpleau puscariile cu patrioti romani!

Unde au fost serviciile secrete, ce au pazit ele in cei 27 de ani de jefuirea a Romaniei? Au pazit hotii sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai apartin Romaniei, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii straine. Sa nu uitam ca prima grija a presedintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat dupa inscaunare, a fost sa numeasca alti doi alogeni ca sefi ai principalelor servicii secrete! Cei nominalizati si instalati ca directori la SRI si SIE, evreii Eduard Hellvig si Mihai Razvan Ungureanu, au fost angajati/bursieri ai lui George Soros, a carei prima directoare in Romania, alogena Sandra Pralong, este principala consiliera de la Cotroceni. Aceasta stabileste agenda intalnirilor presedintelui cu asa-zisa „societate civila” si componenta participantilor: doar oengeurile sorosiste, parte din ele create chiar de ea!

Unde-i dragostea de tara? De ce sunt tefelistii #rezist lipsiti de sentimentul patriotic? I-ati vazut fluturand in piata steagurile SUA, Israelului, Canadei si UE. I-ati vazut luand apararea multinationalelor, la care parte din ei chiar lucreaza. I-ati vazut sustinand si votand alogeni ca sa ajunga conducatori in Romania. V-ati intrebat de ce acestia au atrofiat simtul apartenentei nationale, aceasta „amprenta” identitara a neamului nostru, o particica din „reteaua” neamului, conexiunea care trebuie sa ne uneasca si sa ne faca solidari si puternici in fata altora pe noi, romanii?

Pe vremea cand Andrei Marga – nu intamplator clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul Invatamantului si a provocat scandalul manualelor alternative, multi au fost revoltati ca noile manuale de istorie dedicau pagini intregi evreilor Silviu Brucan, Andreea Esca si Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO TV, instrument de imbecilizare in masa al romanilor), iar eroii neamului, Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare, aveau dedicate doar cateva fraze.

O colega jurnalista m-a intrebat daca am citit manualul respectiv. Nu-l citisem. Ea, insa, a avut rabdarea si curiozitatea sa-l lectureze cap-coada. Ziarista nu a fost intrigata doar de ducerea in derizoriu a simbolurilor poporului roman, ci mai ales de faptul ca, dupa ce a terminat de citit acel manual, a simtit efectiv sentimentul de rusine ca apartine acestui popor de „pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite in cartea ticaloasa. Asta transmitea si inducea in mentalul elevilor manualul alternativ de istorie: rusinea de a fi roman!!! Acest aspect a fost cel mai grav, dar nu l-au sesizat multi la vremea respectiva!

Cei care s-au incolonat sub stindardele #rezist si #LGBT sunt exact generatia manualelor alternative! Scopul pentru care acestea au fost create si impuse in scoli de dusmanii Romaniei a fost atins.

Romanilor le-a fost inoculata ideea ca sunt un neam de tradatori, lenesi, corupti si hoti si de aceea nu sunt capabili sa se conduca singuri, musai sa fie condusi de alogeni!

Sa o lamurim pe asta cu „tradarea fata de nemti”, pe care continuam sa-i lingusim, ba mai sunt si romani dobitoci care sunt tare mandri ca sunt condusi de un „neamt”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca sa nu spun „prostii gramada”! – pot sa creada ca Iohannis a fost ales prin vot. Nemtii ne-au urat dintotdeauna si ne-au considerat tradatori pentru intoarcerea armelor din 23 august 1944, uitand ca mai intai ne-au tradat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), cand au dat ungurilor jumatate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au tradat si prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) cand s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost rapita de URSS in iunie 1940!

Mai sus am scris despre rolul manualelor alternative de a crea o generatie careia sa-i fie rusine de originea ei romaneasca. In paralel cu „lucratura” aceasta din scoli, mass-media condusa 90% de evrei „a muncit” din greu, in special prin intermediul televiziunilor, ca sa-i convinga pe romani ca sunt niste degenerati incapabili, pusi numai pe trandaveala si hotii, ceea ce este cu totul fals!

Romancele au fost prezentate ca fiind curve si ahtiate dupa bani nemunciti, prin transformarea unor tiganci inculte, ca Tonciu, in vedete si „modele” demne de urmat, iar barbatii au fost aratati ca niste betivi violenti, lenesi si hoti. Totodata, romanii au fost prezentati ca niste ticalosi care-si omoara pruncii – cazuri izolate de mame vinovate de pruncucid au fost generalizate! – si s-a mintit enorm cu copiii crescuti in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca sa aparem in ochii altora ca niste fiinte iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA si asa-zisa „coruptie”, de-ti vine sa crezi ca romanii au inventat-o! Culmea este ca doar romanii sunt cercetati si bagati in puscarii, in timp ce corupatorii straini sunt bine mersi si-si vad de jefuirea tarii in continuare!

La fel, s-a mintit prin intermediul televiziunilor despre cum ne-au salvat pe noi strainii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei si omitere faptelor reprobabile ale veneticilor incoronati si incornorati.

Intoxicarea cu regii germani si „minunile” facute de ei pentru romani este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 incoace. Ba, se pare ca „germanii” mult laudati au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmatii care i-au adus si moartea, aruncata in mod mincinos si infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul roman a fost pacalit de catre nemti cu sume uriase de bani, prin acte de coruptie la nivel inalt, este trecuta sub tacere. La fel, s-a uitat rascoala din 1907 cu mii de razvratiti impuscati, cand sub Carol I taranii romani traiau ca in Evul Mediu, tara noastra fiind cea mai inapoiata din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, inainte de moarte, fiindca nu a vrut ca Romania sa lupte impotriva nemtilor carora el le ramasese loial toata viata. Ferdinand a fost un pamapalau care, la fel, s-a opus razboiului impotriva nemtilor si austriecilor, fiind impiedicat sa semneze predarea neconditionata a intregii tari (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. In fond, singurul „rege barbat”, si care a iubit cu adevarat Romania a fost… regina Maria. Dar, din pacate pentru cei cu filogermanismul in cap, ea a avut tata englez si mama rusoaica!

S-au organizat, in scopul promovarii strainilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari „romani”, unde s-a incercat impunerea regilor germani pe primele locuri, in detrimentul domnitorilor romani. Evreul comunist Richard Würmbrand, convertit la evanghelism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci in acest clasament facut de niste prosti ticalosi si manipulatori pentru alti prosti, naivi si manipulabili (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni). Detalii despre acest impostor aici: Evreul comunist si necunoscut Richard Wurmbrand s-a dat peste cap de trei ori, a devenit pastor luteran, dupa care a ajuns sa-i concureze pe Eminescu si Mihai Viteazul la concursul „fake” zis „Mari romani”.

Alogenii care au condus si conduc Romania cu sprijinul partidelor politice tradatoare, din 1990 pana in prezent, au reusit sa goleasca tara de romani ca sa creeze spatiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadeaza. Unele fatis, prin mult trambitata migratie a „refugiatilor”, altele subtil si mult mai pervers. Departe de mine gandul de a ma erija in oracol, dar tare ma tem ca peste foarte putini ani romanii vor deveni straini in tara lor!

Articol realizat de Marius Albin Marinescu via justitiarul.ro.

ungur, ungaria, limba romana

Sunt ungur si nu inteleg de ce nu ne invata limba romana la scoala

Un chelner din Satu Mare ne-a povestit cat de greu i-a fost in viata din cauza faptului ca nu a invatat la scoala in limba romana. Sa vedem:

Povestea mea cu limba romana incepe pe la sapte ani, cand parintii (pe care ii respect si iubesc enorm) m-au inscris la scoala. La inceput totul a fost bine si frumos –amintiri faine, cum banuiesc ca are toata lumea din acele vremuri– pana cand s-a intamplat „surpriza”. Sau as putea sa-i spun mai bine „socul”. In momentul in care directorul scolii a intrat in clasa mi-am dat seama ca vorbea o limba pe care, spre mirarea mea, nu o intelegeam! Deloc. Omul vorbea limba romana. Vorbea, de fapt, limba tarii in care traim, unde-i ce mai buna paine si ii cea mai curata apa, unde, orice ni s-ar intampla rau, trecem mai usor pentru ca suntem acasa. Inca de la acea vreme am realizat ca am o mare problema pentru ca sunt ungur.

Primii opt ani pierduti din viata

Directorul scolii vorbea la ore numai in romana, stia foarte bine ca nu intelegem un bob din tot ce spunea, dar la salariile de mizerie ale profesorilor nici nu-i de mirare ca nu-l interesa chestia asta. M-a cuprins un sentiment de ceva nou, ceva interesant, eram curios, voiam sa stiu si eu aceea limba. Totusi aveam prea putine sanse sa invat romana. Toate materiile erau predate doar in limba maghiara, adica „limba materna”, iar la romana, pentru ca nu intelegeam mai nimic, invatam pe de rost. Spre exemplu, ne-a luat vreo doua-trei saptamani pana am reusit sa tocim imnul. Iar la vremea aceea nici nu realizam ironia sortii, ca „Desteapta-te romane!”… era chiar un mesaj pe care trebuia sa-l urmam.

La inceputul liceului, regulile s-au schimbat putin, in sensul in care puteam alege romana ca limba de predare a materiilor. Numai ca trecusera deja opt ani de invatat numai in limba maghiara si era foarte greu sa mai schimbi ceva. Cercul s-a inchis, am continuat toata clasa aceeasi drama, in bezna totala, recitam intr-o veselie „Calin file din poveste”, dar in realitate nu intelegeam mai nimic.

Stiam cu totii ca nu o sa fie bine, sau chiar usor in viata, dar nu mai aveam ce sa facem. Nu puteam sa invinuiesc pe nimeni pentru chestia asta, eu sunt democrat, dar nu pot sa nu spun ca totul era o prostie. A parintilor, a sistemului, a politicienilor.

Nu este vina noastra, a generatiei de unguri din Romania de dupa anii ’90, ca multi dintre noi (cam 90%) nu stim sa spunem o propozitie in limba romana fara greseli!

Dar hai sa-ti spun mai departe problemele pe care le-am intampinat in viata.

Am terminat liceul din Satu Mare si am ales sa lucrez, unde altundeva, in comert, ca doar „stapaneam” limba tarii. Asa de bine stiam a vorbi romaneste, ca daca voiai, puteai sa iei si sa vinzi in piata la rusi. M-am angajat asadar la un restaurant si incercam sa vorbesc cat mai putin posibil, ca sa-mi ascund deficienta asta „minora”. In realitate, pe vremea aceea, nu stiam un bob romaneste. Si acum ma mira tupeul pe care-l aveam de a pretinde ca stiu limba asta.

Am invatat limba romana la locul de munca

Norocul mi-a suras totusi de unde ma asteptam mai putin. Patroana restaurantului unde lucram a realizat, la un moment dat, ca nu sunt chiar semi-mut. Problema mea era ca nu vorbeam pe limba ei, adica romaneste. Am fost deconspirat in momentul in care m-a rugat sa-i dau din bucatarie o oala, si eu i-am pus in mana matura… pe foc automat, m-a rugat sa-i dau mai bine o cratita, iar eu facand o legatura logica, i-am pus farasul in cealalta mana. Patroana a ramas muta: „cum eram eu de doua luni pe acolo si nu intelegeam chestii simple din limba romana?”

Ceea ce nu stiam era ca doamna era o profesoara de romana pensionata, cu o mica afacere de familie. Si acum cand ma gandesc la ea mi se umple sufletul de respect si multumiri. In loc sa ma concedieze, a inceput sa ma invete romaneste si nu s-a lasat batuta. Ce nu am invatat la scoala in 12 ani de zile, ea a reusit sa ma invete in doi ani. Cu calm, cu rabdare si multa iubire, spunand cuvintele si aratandu-mi ce e ala „mar” sau „oala” sau „faras”, desenand animale, epuizand toate metodele care ar fi putut sa ma ajute.

Sunt barbat, dar tot trebuie sa recunosc, nu mi-e deloc rusine sa o fac, dar imi dau lacrimile cand ma gandesc la ea. Mi-a fost ca a doua mama. In lumea asta moderna, nu stiu cine ar fi facut astfel de sacrificii pentru mine.

Incetul cu incetul, am inceput sa fac diferenta intre oameni, buni, rai, indiferenti sau cum o fi, si nu intre natii. Asta datorita ei.

In momentul de fata am ajuns sa inteleg piese de Nane, B.U.G. Mafia. I-am ascultat, mai citeam si chestii despre ei si acum pot sa spun cu mandrie ca sunt roman, desi poate nu chiar pur sange… A nu se confunda cu reclama electorala a PSD, eu sunt un democrat innascut, ceea ce facea PSD era cu totul altceva.

Multumiri UDMR!

Revenind la subiectul limbii romane, pe aceasta cale as dori sa-i trimit multumiri Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, care ne sprijina sa invatam in limba lor, ca se lupta pentru noi (pe banii nostri, desigur), sa se cultive o noua generatie, care nu stie sa scrie si sa vorbeasca in limba romana! Iar pentru dragii de parinti vreau sa le transmit urmatorul mesaj: daca peste opt sau noua ani, nu vreti sa va mutati in tarile vecine, macar nu-i luati sansa copilului vostru la o educatie normala. Lasati-ne pe noi sa decidem, ar trebui sa avem dreptul asta de mic, sa ajungem si noi undeva.

Apropo, dintre minoritati, ghiciti cat la suta au ajuns in functii de conducere? Mai nimeni sau foarte putini. Asta nu din vina noastra. Nu ca am fi prosti, dar educatia pierduta in limba romana conteaza enorm. Cat despre facultatile cu predare in maghiara, ce sa mai spun, noroc ca nu am avut ocazia. Poate nici articolul asta nu reuseam sa-l scriu. Facultatile efectiv lucreaza pentru export de profesionisti, nu numai ale minoritatilor (a lor exclusiv pentru asta), dar si in general.

Pun la o parte trecutul, si ma bucur de cele intamplate, m-au ajutat sa fiu eu, intr-un mod sau altul, sa realizez cine sunt, ce vreau de la viata. M-as bucura foarte mult, daca si altii ar putea spune asta, avand o sansa la educatie neimpusa in limba „materna”, oricat de mica, dar sa aiba.

Articol realizat de Cristian Antal via vice.com.