Articole despre valorile românești.

mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536485505736{margin-bottom: 0px !important;}”]O serioasa turburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n’o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s’o faca pe calea lor obicinuita a atentatelor, a scenelor de ulite, turburarilor etc, iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum.

Noi, cari suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarii culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendentele lor, ori in ce punct s’ar fi ivind.

Lucrul sta astfel. Cultura omenirii, adica gramadirea unui capital intelectual si moral nu seamana cu gramadirea capitalelor in bani. E drept, ca cei ce traiesc astazi se folosesc de rezultatele dobandite de alti cugetatori inaintea lor, insa acele rezultate ei nu le capata deodata ca o stransura parinteasca, ci trebue sa si le aproprieze prin o noua munca intelectuala, prin studiu.

Civilizatia omeneasca se’ncepe oarecum din nou si din fundament cu orice generatie noua care, daca nu e silita a repeta anevoioasele cercetari, facute de parinti, totusi trebue sa-si castige prin propria memorie si judecata cunostintele lor. Prin urmare, cercul de oameni intr’adevar culti, cari conduc societatea si au fost in stare sa-si aproprieze suma de cunostinte gramadite de parinti, acest cerc e relativ foarte mic; imprejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate sa priceapa si sa aprecieze munca invatatilor, fara insa de-a produce ceva pe acest teren. In afara de aceste cercuri, e massa sau inculta sau pe jumatate culta, lesne crezatoare, vanitoasa si lesne de amagit, pe care oamenii cu cunostinte jumatatite, semidocti sau inculti cu totul, cauta a o asmuta asupra claselor superioare, a caror superioritate consista in nastere, avere sau stiinta. Cultura oricarei natii e impresurata de-o multime oarba, gata a recadea in orice moment in barbarie. Aceasta multime nu se recruteaza mai niciodata la tara, intre tarani, ci tocmai in orase, intre acei oameni produsi in conditii nefavorabile si traind in ele, cari-s crescuti inchirciti fiziceste si intelectual, cari n’au mintea clara si sanatoasa a omului nascut si crescut in conditii normale.

Socialismul industrial porneste de la o iluzie economica. El ignoreaza pe deplin faptul ca, chiar si de s’ar imparti averea toata, a claselor bogate intre cele sarace, chiar de s’ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenta nu se pot inmulti in infinit si ca nevoile sociale trebue neaparat sa consiste in renumita disproportie formulata de Malthus, conform careia populatia se’nmulteste in progresie geometrica, adeca in patrat, pe cand mijloacele de traiu se’nmultesc numai in progresie aritmetica. Contra acestei legi, in temeiul careia omul e condamnat la munca aspra, pentru a putea sa-si intretie existenta fizica, nu exista remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, ca are o existenta deosebita morala, ca are o cultura a mintii si a inimei, ale carii hranitoare sunt putin numeroasele clase avute. A le rasturna pe acestea sau a le face existenta imposibila, insemneaza a darama temelia culturei.

(Articolul aparut in TIMPUL, la 6 august 1878, fara titlu)[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

gheorghe leonida, statuia lui iisus din rio de janeiro, statuia lui iisus din brazilia, statuia lui iisus, rio de janeiro, brazilia

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/gheorghe-leonida-statuia-lui-iisus-din-rio-de-janeiro-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/gheorghe-leonida-statuia-lui-iisus-din-rio-de-janeiro-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Statuia lui Iisus din Brazilia, realizata de un sculptor roman” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536324894127{margin-bottom: 0px !important;}”]Multi admira statuia Cristo Redentor din Brazilia, dar putini stiu ca cel care a realizat-o este un roman cu o poveste de viata interesanta. Celebra statuie a lui Iisus, amplasata la Rio de Janeiro, este opera sculptorului romanul Gheorghe Leonida.

S-a nascut la Galati, in 1892 intr-o familie instarita. Tatal sau era ofiter de cariera si a fost nevoit sa plece din Galati. Astfel Gheorghe a absolvit liceul la Bucuresti, apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase la sectia sculptura. Debutul sau ca sculptor l-a facut in anul 1915, la un salon national. In Primul Razboi Mondial a fost pe front. Dupa sfarsitul acestui conflict si-a continuat studiile, timp de trei ani, in Italia. A fost premiat pentru operele sale la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) si la Paris („Le Diable”).

In anul 1925, s-a mutat la Paris, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mantuitorul). Acesta l-a angajat pe Gheorghe Leonida sa sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Inceputa in 1926, intreaga lucrare a fost finalizata in 1931. S-a pastrat si astazi ca un adevarat simbol al Americii Latine. Statuia are o inaltime de 38 de metri (din care capul are 3,75 m) si o greutate de 1.145 de tone. In prezent, Cristo Redentor este considerata una dintre minunile lumii moderne.

Gheorghe Leonida s-a intors in tara, dupa terminarea partii sale din sculptura. In Romania a continuat sa sculpteze. S-a stins din viata in primavara anului 1942, la varsta de 49 de ani. Decesul s-a datorat faptului ca a cazut de pe acoperisul casei sale din Bucuresti, in timp ce culegea flori de tei.

Opera sa a fost foarte putin cunoscuta, deoarece regimul socialist nu i-a popularizat lucrarile, pe motiv ca a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel ca importanta sa contributie la minunea din Rio a ramas uitata de romani. O parte a lucrarilor lui Gheorghe Leonida se afla in prezent la Castelul Bran si la Muzeul National de Arta.

Sursa: stiinta-mister.ro.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/i1ATo5Tetsk” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

sabia lui stefan cel mare, stefan cel mare, sabie

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sabia-lui-stefan-cel-mare-poate-fi-vazuta-acum-la-muzeul-de-istorie-al-bucovinei-35952.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sabia-lui-stefan-cel-mare-poate-fi-vazuta-acum-la-muzeul-de-istorie-al-bucovinei-35952.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Sabia lui Stefan cel Mare – Un mister ce inca dainuie” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536266710648{margin-bottom: 0px !important;}”]Despre Stefan cel Mare, s-a scris mult si inca se va mai scrie. De altfel, pe buna dreptate. Acest „atlet al lui Hristos” (numit astfel in urma victoriei zdrobitoare in fata turcilor la Vaslui in 1475, de catre Papa Sixtus al IV-lea oferindu-i cadou 2 lucruri: un steag de lupta si o spada), care a aparat credinta stramoseasca si a hotarelor Moldovei prin intelepciune, forta si chibzuinta timp de 47 de ani, va ramane un model de urmat chiar si pentru generatiile viitoare. Sacrul Eliade il numea: „cel mai mare conducator roman cunoscut vreodata!” Nu putem sa il contrazicem…

Cu toate ca o tara, ar trebui sa isi cinsteasca eroii neamului cum se cuvine si sa pastreze si promoveze orice obiecte personale ale acestora, aici se pare ca avem o buba.

Mai concret ma refer la celebra spada a lui Stefan cel Mare, care inca se afla la turci, autoritatile respective refuzand constant sa o inapoieze statului roman. Personal, o consider o mare pata asupra diplomatiei romane faptul ca nu au reusit nici pana acum sa o inapoieze. Vom incerca sa analizam mai jos cateva dintre povestile extrem de interesante despre ea. Sa vedem…[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”A fost doar una?” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536266881056{margin-bottom: 0px !important;}”]Sunt multe teorii care au circulat despre sabia lui Stefan. Le vom analiza pe cele mai raspandite dintre ele.

In primul rand trebuie stiut ca voievodul Moldovei a avut mai multe asemenea sabii. O marturie recenta o avem despre o copie a sabiei originale din Turcia daruita Muzeului de Istorie a Bucovinei in cadrul unei expozitii ce a avut loc in data de 14 august 2017. Expozitia ce a prezentat o colectie de 250 de obiecte religioase si documente referitoare la istoria Moldovei si Basarabiei. Iar o alta despre o sabie geamana a celei din Istanbul. Potrivit directorului muzeului de istorie al Bucuvinei, domnul Emil Ursu: „Spada este practic sora geamana a celei cunoscute de romani de la Muzeul din Topkapi. Spada a fost descoperita la sfarsitul anilor ’70 intr-o locuinta din Curtea Domneasca din Vaslui.” Ea va fi expusa la Suceava pana in februarie 2018, urmand sa fie imprumutata mai multor muzee pana in data de 1 decembrie 2018, cand va fi prezentata la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului Unirii.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Dar cum de a ajuns spada la turci?” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536267018701{margin-bottom: 0px !important;}”]Exista mai multe supozitii, dintre care doua sunt cele mai credibile. In primul rand se presupune ca Stefan cel Mare si-a predat personal sabia turcilor, in momentul in care a acceptat sa plateasca tribut, iar cealalta varianta, si de departe acceptata, este jefuirea visteriei domnesti de catre turci. Acest eveniment s-ar fi intamplat dupa 1538, cand Petru Rares a fost alungat de campaniile de represalii ale lui Soliman Magnificul. Stefan Lacusta, domnul loial turcilor, i-a lasat pe otomani sa jefuiasca tezaurul, luand cu ei si spada voievodala. De atunci, spada lui Stefan cel Mare a stat in palatul sultanului.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sabia-stefan-cel-mare-2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sabia-stefan-cel-mare-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Dar ce stim concret despre ea?” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536268095049{margin-bottom: 0px !important;}”]Carol Konig, un expert in armament medieval, ne scrie despre spada urmatoarele: „Cu lama dreapta si doua taisuri, brate drepte sau usor curbate spre lama, cu o lungime de cca. 110 – 130 cm, este atestata prin descoperirile arheologice, prezenta ei in scenele cu militari de pe frescele bisericilor moldovenesti ridicate si pictate in parte in timpul domniei voievodului, si de o serie de izvoare scrise. Astfel, acest tip de arma este confirmat de spadele descoperite la Targu. Neamt, la Deleni (jud. Iasi), la Cetatea Neamtului, sau de cele pictate la biserica din Balinesti”.

Asadar, din ce reiese, spada lui Stefan este de origine moldoveneasca. Iar istoricul doctor Andrei Esanu ne povesteste in articolul „Spada lui Stefan cel Mare”, publicat in revista ”Accente” din Chisinau in 2004, urmatoarele:

„Lama dreapta cu doua taisuri cu lungimea de 125 cm; pe ambele fete ale spadei, in lungul lamei, sunt facute cate 3 sentulete, cel din mijloc – mai lung, este insotit de alte doua mai scurte, de o parte si de alta. Spada descrisa are varf in forma de triunghi. Manerul armei in forma de fus, numit de specialisti ‘de doua maini’, adica de apucat cu ambele maini, este infasurat cu fir argintiu, iar dupa alti istorici – cu fir de aur. Spada are garda cu brate drepte in forma de cruce, terminate cu butoni conici. Manerul cu cap in forma de disc, care avea in mijloc un medalion, probabil o fi fost o piatra scumpa sau un blazon, care a cazut, iar pe marginea discului este gravata urmatoarea inscriptie cu caractere slavone, pe o fata: ‘† I|an´ Stefan´ voevoda g’, pe revers este continuata inscriptia: ‘ospodar´ zemli Moldavskou’”.

Clar avem detaliata inscriptia spadei „Io, Stefan voievod, domn al Moldovei”. Aflam ca spada este destul de greu de manuit si pare a fi lucrata de niste armurieri iscusiti.

O alta varianta, acceptata ca fiind cea mai credibila, este cea a fauririi spadei in atelierele italienesti, genoveze, la comanda lui Stefan cel Mare. Practic, voievodul a dorit o spada facuta de cei mai buni armurieri ai Europei si a dat o comanda speciala. Istoricii se bazeaza pe corespondenta purtata de voievod cu genovezii, descoperita de Nicolae Iorga. „Este interesant ca documentul semnalat arata ca cel care a primit comanda, un oarecare Cristofor, asociatul atelierului care facea astfel de piese, a raspuns ca mesterii armurieri, necunoscand acest tip de spada, sa trimita pe cineva in Moldova pentru a se informa”, preciza Carol Konig. Un armurier genovez a fost trimis in consecinta, in Moldova pentru a studia modelul de spada moldoveneasca. In cele din urma, comanda voievodului ar fi fost onorata, genovezii predand o arma facuta cu un otel special, de Toledo, cel mai rezistent la aceea vreme in Europa.

De altfel, aceasta varianta se leaga mult si de unul din cadourile dauite de Papa Sixtus lui Stefan, o celebra spada faurita de armurierii genovezi special facuta pentru „atletul lui Hristos” la comanda Papei . Povestea incepe sa se lege.

Insa ultima varianta ce vine din partea specialistului perioadei „stefaniene”, Stefan Gorovei, rastoarna cele spuse mai sus. Acesta afirma ca nu a fost faurita de genovezi sau daruita de Papa ci a fost oferita din tata-n-fiu ca simbol al puterii din vremea intemeierii Moldovei. Istoricul spune ca sabia ar fi apartinut lui Dragos Voda, transmisa la incoronare, tuturor domnitorilor Moldovei. „S-ar putea ca si sabia de la Topkapi din Istanbul, pe care, dupa criterii heraldice sigure, am atribuit-o lui Dragos Voda sau lui Sas Voda, sa fi indeplinit un asemenea rol”, arata Stefan Gorovei in lucrarea sa „Musatinii”. De altfel, sabia era tinuta in mod ritualic, de un inalt slujbas, din neam de mari boieri, numit „spatar”, de la spata-sabie. In epoca lui Stefan cel Mare sunt atestati mai multi asemenea spatari, printre care si Seacas, Bodea sau Vranceanu. In aceste conditii, sabia nu a fost folosita efectiv in lupta, eliminand riscul ca o relicva importanta a dinastiei si un simbol regal sa se fi deteriorat sau pierdut.

In final avem o istorie fulminanta cu mai multe versiuni al acestui obiect valoros pe care speram totusi sa ajunga inapoi in bratele Tezaurului National.

„Poti inchide ochii, dar nu poti stinge soarele.”

Nicolae Iorga

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536268155449{margin-bottom: 0px !important;}”]Surse:

  • Andrei Esanu – „Spada lui Stefan cel Mare”, articol publicat in revista „Accente” din Chisinau, in 2004;
  • Stefan Gorovei – „Musatinii” – Editura Albatros, Bucuresti, 1976.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 

armata nazista, romania, 1940, raportul general al germaniei, germania, nazism, raportul general al armatei naziste

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/1517283356_secret-nazi-army.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/1517283356_secret-nazi-army.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Raport nazist din 1940 despre Romania. Planul de colonizare pus in aplicare” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536000288435{margin-bottom: 0px !important;}”]Un raport german din anul 1940, cand la putere erau nazistii lui Adolf Hitler, stabileste strategia de actiune in Romania, la doua luni de la retragerea regelui Carol al II-lea si la putina vreme de la sosirea misiunii militare germane.

Documentul se gaseste la Arhivele Nationale ale Romaniei, Fondul Microfilme SUA, rola 258, cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americana insa, din pacate nu a fost inregistrata provenienta acestuia. Raportul are multe erori, dar si multe observatii corecte. Spatiul colonial”, despre care se vorbeste, „care nu este capabil sa traiasca intr-un mod propriu si este influentat de formele exterioare”, era constituit din state independente inca din 1330 (Tara Munteneasca) si 1359 (Moldova). Autorul raportului nu stie nimic despre asta si nici despre momentele de glorie europeana ale unor domnitori romani. Cunoaste, in schimb, foarte bine istoria Tarilor Romane de la 1710 incoace (inceputul perioadei fanariote) si pe aceasta cunoastere isi fundamenteaza toata analiza. Sub aceasta rezerva, raportul are o importanta documentara incontestabila si scoate la lumina adevarata parere a nazistilor fata de legionari, scrie George Damian.

Cat despre viitorul rezervat Romaniei, lucrurile scrise in raport sunt halucinante: „o colonie furnizoare de materii prime si forta de munca”. De ce? Pentru ca, mai scrie in raport, „exista destul capital in Reich, care cauta oportunitati si care, printr-o organizatie centrala de intermediere in mod planificat, sa fie orientat catre Romania”. (Miron Manega)[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Raport nazist din 1940 despre Romania. Planul de colonizare pus in aplicare” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536600174964{margin-bottom: 0px !important;}”]Romania de pe cele doua parti ale Carpatilor reprezinta doua entitati deplin diferite. Transilvania si Banatul sunt marcate de Europa Centrala; Valahia, Moldova si tinuturile de la gurile Dunarii sunt mai degraba oriental-asiatice. Inca din secolul al X-lea, cultura taraneasca si oraseneasca a Imperiului a ajuns pana la arcul carpatic. De cealalta parte a Carpatilor nu s-a putut cladi ceva asemanator, de aici incepe un spatiu colonial care nu este capabil sa traiasca intr-un mod propriu si este influentat de formele exterioare.

Valahia si Moldova au fost dependente de imperiile german, turc si rus si din pacate la dorinta acestor puteri au devenit state „independente”. „Natiunea romana” nu este nici in ziua de azi nimic altceva decat o legenda a istoriografiei. Pana in secolul al XIX-lea nu a existat, de fapt, decat o viata vegetativa a micului popor de tarani si pastori valahi care numara cu putin peste un milion de oameni care niciodata nu au avut o clasa conducatoare proprie ci niste profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Inmultirea de zece ori a acestei populatii in secolele XIX si XX s-a reusit prin aparitia sistemului industrial european, care a transformat stepele in terenuri agricole. Aceasta mare sansa economica s-a transformat, ca la toti primitivii, intr-o crestere a populatiei. De aici a rezultat un numar mai mare si o clasa de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legatura cu pamantul si cu masele muncitoare; fara sa existe un popor si cu atat mai putin o natiune.

Putinul care are legatura cu vointa poporului vine din Transilvania. In cercurile romanilor emigrati aici ca forta de munca, in urma contactului strans cu cultura marcilor de granita ale Imperiului a aparut dorinta de a da o viata mai buna neamului propriu. Insa, pana in ziua de azi s-a ramas la stadiul de dorinta. Aceasta nu putea sa fie altfel, spune Garda de Fier, deoarece clasa conducatoare straina orientata doar spre castig a nimicit toate incercarile de imbunatatire. Faptul ca turcii, grecii, evreii si alti straini au devenit zeii idealului imbogatirii fara limite si acceptarea coruptiei ca sistem au facut ca aceste dorinte idealistice sa nu aiba nici o sansa. Abia revolutia din 1940 a dat ocazia unei renasteri a poporului roman pentru o viata de natiune independenta.

Ar fi o greseala acceptarea necritica a acestei teze a Garzii de Fier. Este adevarat ca miscarea lui Codreanu este cea mai puternica expresie de sanatate si vointa proprie care a aparut in randurile populatiei Romaniei. Putem astfel vedea ca exista aici substante ale unei rase vrednice. Este insa indoielnic ca acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat si a transforma o populatie intr-un popor.

In primul rand nu exista un conducator si nici o clasa conducatoare. Codreanu si 17.000 de comandanti subordonati au fost inlaturati si „poporul” nu s-a miscat. Revolutia nu a fost facuta de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune ca este un barbat curajos. Lovitura de stat i-a reusit deoarece inamicii sai au fost niste nemernici lasi. Si chiar si asa, Antonescu nu ar fi reusit nimic, daca prabusirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus in mana toate atuurile. Revolutiile adevarate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Romanie, insa, traieste de la inceput pe baza atotputernicei bunavointe a Axei, chiar si din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu impotriva unor puteri straine a trebuit Antonescu sa cheme trupele germane, ci impotriva propriei sale armate si impotriva rezistentei din cadrul aparatului de stat pentru ca, intr-adevar, nu avea la indemana forte proprii care sa-i fie alaturi. Intr-o tara ai carei ofiteri, functionari si intelectuali aproape fara exceptie sunt obisnuiti sa traiasca din tradare, acest barbat care, inainte de toate, pretinde cinste, s-a confruntat imediat cu o dusmanie crescanda. De asemenea trebuie evitata luarea drept realitate a viselor gardistilor. Noua Romanie va avea nevoie pentru totdeauna, din punct de vedere al politicii externe, de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel putin cateva decenii.

Garnizoanele germane din Romania ii dau Reich-ului garantia ca nu vor aparea dezordini in sud-estul spatiului sau vital care ar fi paguboase din punct de vedere politic si pentru situatia aprovizionarii sale. Multumita capacitatii populatiei romanesti de a rabda de foame, mica supraproductie agrara a Romaniei va fi la dispozitia Reich-ului si petrolul isi va gasi drumul spre Reich cata vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi romanesti se pare ca vor fi asigurate lipsurile industriei germane.

Apare, acum, intrebarea daca Reich-ul trebuie sa se multumeasca cu atat. Nu ar fi mai degraba in interesul sau sa foloseasca pe deplin bogatiile naturale si forta de munca din aceasta tara apropiata? Recolta medie la hectar in Romania este doar putin mai mare decat jumatate din media Reich-ului, in ciuda faptului ca terenul este in general cu mult mai bun decat cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunitatile agricole ale Romaniei. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase cai prin care sa fie folosite puterile economice ale Romaniei si sa fie insufletite schimburile comerciale. Tratatul este in continuare in vigoare si piedicile politice care se opuneau punerii lui in aplicare au disparut. Fara indoiala ca mijloacele prevazute in tratat pot fi folosite acum mai bine, insa este nevoie de un discipol dornic de invatatura si care sa fie capabil de dezvoltare, asupra caruia sa se faca simtite efectele pedagogice. Insa aceasta viziune trebuie mai intai analizata in mod corect.

Intreaga dezvoltare istorica pasiva de pana acum a Romaniei vorbeste impotriva unei posibilitati de acest fel. Cunoscatorii tarii ne asigura ca populatia Romaniei nu este una ambitioasa si ca, in mod oriental-slav, se multumeste cu astampararea foamei in loc sa se straduiasca sa isi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moarta a bisericii ortodoxe ii intareste in aceasta atitudine. Faptul ca credinta ortodoxa se gaseste alaturi de ideea nationala si de cea de ordine in ideologia Miscarii Legionare ne face sa nu ne asteptam la nici un fel de schimbare.

Daca se doreste ca Romania sa nu fie doar pastrata, ci sa fie folosita pe deplin, acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta, este nevoie ca in locul proprietatilor taranesti minuscule, prost exploatate, sa apara mari mosii care sa fie administrate dupa metode moderne sub conducere germana. Apoi, trebuie ca forta de lucru care acum leneveste sa fie ocupata intensiv pe model colonial cu agricultura si trebuie alcatuite mari armate de muncitori care sa refaca sistemul de drumuri extrem de inapoiat. Industriile care necesita forta de munca intensiva trebuie sa fie transferate din Reich in Romania.

In acest fel i se va da poporului german din Romania o sansa de implicare care sa ii dea si constiinta ca joaca un rol important in cadrul Reich-ului. Poporul german din Romania a devenit de putina vreme o corporatie de drept public. Ei se pot alatura drapelului Reich-ului si pot sa isi satisfaca serviciul militar in regimente proprii. Prin aceasta se reuseste ca Reich-ul sa nu cedeze acest vechi post de granita, ci sa il pastreze si, cum este de dorit, sa il dezvolte. Tara de dincoace de Carpati poate, prin munca sasilor transilvaneni, sa primeasca din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic german ofera o rezerva necesara de oameni cunoscatori ai tarii care sa fie folositi pentru rezolvarea problemelor de cealalta parte a Carpatilor.

Aceste sarcini pot fi indeplinite fara sa fie atinsa suveranitatea formala a Romaniei (caracteristicile cele mai importante ale suveranitatii oricum ii lipsesc acestui stat) si fara ca sa fie blocate posibilitatile de dezvoltare ale puterilor vrednice din randul populatiei romanesti. Modalitatea de actiune trebuie sa fie o impunere pe cale pasnica. Nu ar trebui sa fie dificil de obtinut sprijinul guvernului roman pentru infiintarea unor mosii model si, treptat, numarul acestor mari mosii sa fie crescut. De asemenea nu ar trebui sa fie intampinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germana a constructiilor de drumuri si canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industriala. Exista destul capital in Reich care cauta oportunitati si care printr-o organizatie centrala de intermediere in mod planificat sa fie orientat catre Romania.

Printr-o politica romaneasca bazata pe realitati – si nu pe programul imposibil de realizat al unei minoritati de gardisti – fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare, o mai buna supraveghere si alimentare ca pana acum, germanii vor primi conducerea in ceea ce priveste interesele Reich-ului si foloasele cuvenite pentru contributia si responsabilitatea lor politico-militara, fortele vrednice de origine romaneasca vor primi participarea la guvernare si administrare, conducerea productiei si a comertului.

Misiunea militara germana din Romania trebuie sa apere ordinea, astfel incat sa nu mai fie posibile dezordinile. Reich-ul german nu trebuie sa lase sa ii scape posibilitatile coloniale care se gasesc la usa sa.

4 noiembrie 1940

Cred ca ultima fraza spune cam totul: posibilitatile coloniale. Vechea idee expansionist-coloniala nu a disparut nici la jumatatea secolului XX, nici dupa. Asa cum bine stim, asistam astazi la un fel „modern” de colonizare, prin intermediul industriilor straine si a corporatiilor marilor magnati, jucatori ai finantelor internationale. Unde este Germania astazi? A castigat ea, oare, razboiul? A reusit sa colonizeze Romania, in cele din urma? Dar imperiul sovietic?

Asa cum bine stim, insisi nazistii au lasat sa le scape aceasta oportunitate coloniala din mana, dupa cum spunea si Goebels in Das Reich, cativa ani mai tarziu, ca „se va lasa sa cada o Cortina de Fier, la adapostul careia multe milioane de oameni vor fi lichidati”, dupa plecarea trupelor naziste din est. Dar oare pe mainile cui suntem astazi, in prag de centenar? Oare am fost un stat cu independenta la indulgenta bestiilor coloniale, imperial-expansioniste sau am fost o Tracie, o Valahie cat intreaga Europa? Cine au fost bravii nostri domnitori si unde este Jus Valachorum azi, atat de combatuta de copiii din flori ai cincinalistilor de stanga?

Sa reflectam…

Sursa: activenews.ro si certitudinea.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (17) – Opinia publica poate fi produsa in mod artificial” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535865406729{margin-bottom: 0px !important;}”]Pana la epoca fanariotilor ideea de stat a fost democratica si ne este destul sa citam ca tronul nu era de drept divin, adica nu era expresiunea unei idei absolute, ci se alegea de boieri si fruntasii tarii. Cu alte cuvinte, vointa nationala ca factor principal in alcatuirea si conducerea statului.

Sistemul electiv, care este o manifestare a ideei democratice, esista la noi chiar in timpul pe cind aiurea domina ideea absoluta si pe cind Ludovic al XIV[-lea] zicea: „L’etat c’est moi!”. Simburele ideilor democratice ce a esistat la noi istoriceste se poate proba […]. Dezvoltarea acestui sambure insa s-a facut cu succes intr-o epoca prielnica, ca cea de astazi, universal liberala […].

Si noi sintem liberali in marginile pe cari ni le permite armonia intereselor nationale si existenta statului roman ca individualitate deosebita; si noi sintem democrati intru cit ajung a se esprima si a stapini interesele demosului roman. Ceea ce nu admitem e ca, in socoteala fiintei noastre nationale si a intereselor deosebitelor clase, libertatea sa fie o libertate de esploatare si democratia sa fie domnia unei populatii flotante si improductive, prin sufragiul stors de la aceste clase in contra a chiar intereselor lor bine intelese. De-ie-ni-se voie a ilustra cu exemple teoria aceasta.

Facultatea de-a imprumuta si de-a fi imprumutat cu procente uzurare, facultatea de a-si bea mintele si munca in circiuma, facultatea de a-si vinde si parcela pamintul, aceea de a-si vinde munca pe ani inainte, toate acestea sint desigur atribute ale deplinei libertati individuale, atribute cari in unele tari sint fara scadere a oricarui cetatean, in altele nu. Rezulta de-aci ca, daca statul ar sta sa piara prin uzul acestor libertati, el sa nu mai aiba dreptul de-a le pune vro ingradire?

Alaturi deci cu libertatea individuala, alaturi si deasupra instinctelor unei generatii intregi chiar, trebuie sa existe, pentru ideea statului, pentru mintuirea individualitatii sale nationale, putinta de-a se lupta in contra chiar a curenturilor nesocotite ale opiniei publice. Caci opinia publica nu se formeaza pe alte cai decit cea individuala. Precum individul poate fi amagit prin rationamente cu premise false si necontrolate, astfel si opinia publica poate fi produsa in mod artificial si viciata prin fraze a caror cuprins nu s-au supus unei amanuntite critice. De nu prin fraze si sofisme, cel putin prin erori de buna-credinta […].

Roma si Grecia a fost, in timpul infloririi lor celei mai mari, state oligarhice, in acelasi chip in care erau Venetia, Olanda, orasele republice din Italia. Din momentul in care sistemul opus al domniei maselor amagite au invins sistemul oligarhic, acele state au sovait, pierind intre tirania sabiei si dezordinea completa. In vremea lui Pompei cel Mare vechile si infloritoarele state grecesti devenisera cuiburi de banditi in prada unei destrabalate demagogii […].

In timpii nostri de glorie, coroana se mostenea inlauntrul unei singure familii, a celei domnesti. Basarabii au stapinit in Muntenia in mod esclusiv, in cele doua ramuri ale lor (Danulesti si Draculesti) pina la inceputul secolului trecut, in Moldova neamul Musatin se stinge cu sotia lui Alexandru Lapusneanu.Va sa zica iarasi oligarhie.

Sigur este ca romanii n-au cunoscut in tarile noastre absolutismul, dar tot astfel n-au cunoscut pina in zilele noastre nici demagogia. Caci deosebirea intre democratie si demagogie e tot atit de mare pe cit e intre monarhia absoluta si despotism, intre beiul de Tunis sau sahul Persiei si Frederic II din Prusia sau Iosif II din Austria. Puterea o aveau si unii si altii, dar cei dentii o priveau ca un atribut al individului lor, cei din urma ca un atribut al functiunii lor organice din viata statului. Unii zic: „Car tel est notre bon plaisir”, ceilalti: „Car telle est la raison d’etat” […].

Psicologia unei natiuni este ca si a individului. Atit mersul psicologic cit si istoria dovedesc ca o natiune, cu cit este mai libera, cu atit si constiinta individualitatei sale devine mai puternica […]. Poate-se cita vremea fanariotilor ca o epoca a dezvoltarii statului roman? A fost o epoca de suferinta a poporului nostru, nu insa o faza de dezvoltare a statelor lui, cari, guvernate de bei numiti de Poarta si mai rau decit pasalicurile, nu mai pastrasera decit unele urme formale ale vechei lor neatirnari si erau tratate ca provincii cucerite. Cind tara nu era libera nu putea fi vorba de dezvoltarea libertatilor cetatenesti. Am putea cita oare ca dezvoltare a statului polon suma de libertati publice ce le-ar primi locuitorii sub rusi?

Va sa zica nu poate fi vorba de fanarioti precum, pe de alta parte, nu trebuie a se confunda libertatea tarei, oricari ar fi organele cari-i formuleaza vointa, cu libertatile cetatenesti, adica cu masura in care fiece cetatean contribuie la formularea vointei tarii. Un stat absolutist poate fi liber, un stat democratic poate fi dependent, caci n-are a face una cu alta.

[…] Statul nostru nu are alta ratiune de a fi decit aceea ca e stat romanesc, deci dezvoltarea elementului romanesc este si cata sa fie tinta noastra de capetenie. Oricari ar fi masurile – fie cit de frumoase si mari – cari ar impiedica dezvoltarea acestui element, fie din consideratia pentru idei importate, fie sub pretextul acestor idei, ele sint a se privi ca stricacioase si contrarii ideii statului nostru. Nu ne indoim ca, cu lista de fraze a programelor liberale cosmopolite, s-ar putea asemenea dezvolta citeva milioane de oameni pe suprafata acestui teritoriu, dar acesta n-ar mai fi Romania, ci America sau Belgia Orientului […].

Ratiunea de stat ne pare superioara tuturor ambitiilor nejustificate si intregului bagaj de fraze cosmopolite cu cari publicul nostru este ametit de douazeci si mai bine de ani incoace. Ceea ce voim, deci, e ca natia sa fie redata ei insasi, ca clasele ei productive, grupurile ei de interese adevarate si generale sa contribuie la formarea vointei tarii, adeca a legilor ei, nu insa populatia flotanta de postulanti si advocati de-a doua si a treia mina, cu retetele lor, pretinse infalibile, de fericiri fagaduite si ne-mplinite. Vointa legala si sincera a tarii, o vointa nestoarsa si neindusa in eroare, iar nu instinctele vinatorilor de functii sa determine mersul statului. Singura discutie intre noi si adversari sinceri este, asadar, numai asupra marginii pina la care ideea statului, ideea armoniei intereselor, are sa faca concesii aspiratiunilor si ambitiei individuale. Si aceasta margine nu este trasa in mod absolut; caci, cu cit organizarea unei tari e mai veche, [mai] imbinata cu traditiile, mai puternica, cu atita arena ambitiilor poate fi mai larga, fara pericol pentru interesele generale.

Ne abtinem de-a cita nume intr-o discutie atit [de] teoretica, desi am putea ilustra maniera noastra de-a privi cu numele a sute de nulitati cari ajung in statul nostru a fi insarcinate cu gerarea afacerilor celor mai mari si mai delicate ale tarii, privind slujba ca pe o sinecura sau ca chestie de diurna, iar esenta ei ca pe o jucarie. Intrebam numai daca statul poate fi pus, fara pericol, la discretia unor asemenea elemente, cari nu traiesc decit din falsificarea spiritului institutiilor noastre si din amagirea opiniunei publice.

[TIMPUL, 2 martie 1885][/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

adevar, iisus, mamona, bani, consumism, confort, tehnologie, comunism, comunist, idolatrie, ovidiu hurduzeu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ceea ce, intru Adevar, conteaza – Ovidiu Hurduzeu” font_container=”tag:h2|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535833664888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a iesi din criza actuala este nevoie sa distrugem, unul cate unul, idolii si tabuurile lumii contemporane. Astazi nu ne mai inchinam la copaci – desi ecologistii radicali au regresat catre animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul si abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeste de ratiune, responsabilitate, tehnologie, eficienta, „spirit stiintific” pentru a se ascunde faptul ca traim intr-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lasam vrajiti de noi si noi demoni.

Pe 3 mai 1961, Hrusciov il avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toata seriozitatea, vreau sa-ti spun: comunismul este sacru”. O fraza pe care a repetat-o in diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viata, activitatea si numele lui Lenin este sacru”. Tot sacru este si capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporatie, considera Novak, ar trebui privita intr-o lumina teologica intrucat ea reprezinta „vocatia soborniceasca in activitatea economica”, iar „in cadrul lumii seculare, este cea mai apropiata de biserica”. Nu mai amintim „technozele” care sacralizeaza spatiul virtual, gadgeturile idolatrizate din viata de zi cu zi, aparentele impuse cu evidenta adevarului din gandirea si stilul de viata ale omului modern.

Daca lumea idolatra in care traim ar fi rece, pur tehnica, exterioara noua, ar fi usor de invins. Din pacate, cartea de credit, computerul, automobilul, telefonul mobil, mall-ul, „cariera profesionala”, reteaua de socializare, „cresterea PIB-ului” nu sunt instrumente neutre cu valoare utilitara, ci idoli. Mii si mii, uniti intr-un angrenaj socio-economic si cultural. O treime idolatra, „Bani, Tehnologie, Confort” domina relatiile interpersonale pastorite odinioara de Biserica lui Iisus. Ca orice idol, triada demonica isi aroga o realitate de sine statatoare, o valoare intrinseca si mai ales o putere autonoma. Si pretinde a fi ceea ce nu este.

Romanul de astazi, ca mai tot omul contemporan, traieste cu sentimentul mortificarii intregii sale vieti. Se simte un „corp fara organe populat de multiplicitati” (Deleuze). „Multiplicitatile” sunt nenumaratele manifestari ale triadei „Bani, Tehnologie, Confort”, o fantasma atat de consistenta incat romanul o personalizeaza.

„Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona” (Luca 16:13).

De obicei, Iisus nu foloseste personificari („Mamona” inseamna in aramaica „bani, avere”). Daca le confera banilor statutul unei divinitati, o face pentru a sublinia caracterul lor idolatru, de pseudopersoana. Astazi, acest statut de idol, de pseudopersoana trebuie sa-l mai acordam Tehnologiei si Confortului.
Pentru a rupe vraja noilor demoni, nu exista decat o cale: sa recream o ordine crestina. Asta inseamna, nimic mai mult, decat sa subordonam lumea seculara Bisericii lui Hristos.

Icoana sa fie „agentul” desacralizarii universului tehnologic si consumist! Crucea sa se inalte pe templele finantelor! Cugetarea crestina sa inlocuiasca gandirea „dezintrupata” a agnosticismului postmodern, „politica lui Dumnezeu” sa inlocuiasca politicianismul, asceza, ghiftuirea! Omul duhovnicesc (omul psihologic – n. r.) sa fie idealul de urmat, nicidecum oligarhul sau fotbalistul de astazi!

Astfel de indemnuri inspaimanta de-a binelea. Sunt puse pe seama fanatismului religios. Daca in Romania ar fi difuzate prin mass media, ar fi considerate forme de destabilizare a ordinii de stat, acte teroriste. De ce oare?

E simplu. Orice incercare de revenire la o ordine crestina este considerata un act de transgresiune a poruncilor treimii „Bani, Tehnologie, Confort” de care trebuie sa asculte fiecare roman. Altfel spus, este un act de incalcare a tabuurilor postmoderne. Un secularicid care trebuie aspru pedepsit.
Sa avem insa curajul sa gandim posibilitatea iesirii din secularitate. Sa luptam din nou pentru reintemeierea ordinii crestine in Romania. Ce s-ar intampla daca, de maine, tancurile secularizarii nu ar mai ocupa Romania? Daca poporul roman n-ar mai trai dupa legile negustorilor de iluzii si ale „creditorilor nostri”, ci dupa inainte randuirea lui Dumnezeu?

Iata ce s-ar intampla:

In primul rand, s-ar rezolva criza duhovniceasca (criza identitara – n. r.), sociala si economica prin care trece tara.

Asa cum sustine pe drept cuvant Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, criza este o consecinta logica a „rasturnarii intregii firi”. A rasturna firea nu poate fi decat o agresiune impotriva omului si naturii, un triumf al mortii asupra vietii. Energiile demonice sunt o forta parazitara, o agitatie anormala prin care lucrurile sunt deplasate in mod accelerat catre o stare de entropie generalizata. Privita din perspectiva unui om de stiinta de la Universitatea Yale, „rasturnarea firii” creatoare de moarte se produce atunci cand „procesele se misca prea departe de punctul de echilibru, incep sa fluctueze haotic si sa se bifurce… Ultima zvacnire a actualului sistem, inainte de moartea sa, va fi indatorarea statelor, in special in asa-zisele economii emergente, pana la punctul falimentului. Sistemul istoric in care traim este intr-o criza structurala si nu va supravietui” 1.

Moartea lumii de azi nu este o pedeapsa divina, moartea nu vine de la Dumnezeu care a creat o lume „foarte buna”. Diavolul l-a impins pe om sa greseasca, iar prin pacat omul s-a separat de divinitate, ceea ce i-a adus in mod fatal moartea: „Dumnezeu este viata; pierderea vietii este moartea. Astfel, Adam si-a pregatit moartea prin separarea sa de Dumnezeu”, spune Sfantul Irineu. In mod indirect, prin pacat, Diavolul introduce in creatie moartea, intrucat „plata pacatului este moartea” (Romani 6:23).

Treimea „Bani, Tehnologie, Confort” este necrofilica, procese si fenomene morbide desfigureaza omul si ii amputeaza vietii plinatatea ontologica. „Viata a ajuns doar un interval de timp nederminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii… Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?… ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra, de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)… cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?”.

Intr-o astfel de lume, totul devine catatonic sau agitat de o energie entropica. Nu numai banii se fabrica din nimic (fiat money), o intreaga civilizatie este construita pe imagini goale care au pretentia de a avea o consistenta ontologica. Romanilor li se injecteaza mereu iluzii pentru a-i impiedica sa inteleaga gaunosenia lumii in care traiesc.

„Elitele”, vedetele, politicienii – pseudopersoane ale unei pseudorealitati. In Roma antica s-ar fi numit larve, „cadavre” sau „masti astrale”. Goale pe dinauntru, „personalitati” nu in substanta, ci prin maimutareala, sunt precum vampirii care se fixeaza pe fata celor vii, imprumutandu-le chipul lor livid.
Ne intrebam: cum reuseste oare diavolul sa fie atat de eficient in lumea de astazi? Sa vanda moartea sub brandul vietii? Sa provoace haos si suferinta in numele „dreptului la fericire”? De ce oare „am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre?” De ce ne mai incredem in „intelepciunea diavoleasca”, „intelepciunea fruntasilor veacului acestuia” 2?

Ne incredem in fantasme fiindca diavolul este creator de visuri, „realitati prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realitatii concrete. Visul devine mai real decat realitatea cand aderi neconditionat la imaginile lui convergente. In vis nu iei distanta, pentru a evalua ceea ce ti se intampla. Romanii au aderat neconditionat la miturile si idolii EUropeni, la promisiunile politicienilor, la visul unei fericiri confortabile intr-un Occident aflat in plina dezagregare economica si morala. In ultimii douazeci de ani, o inginerie draceasca ne-a facut sa credem ca, brusc, „totul se potriveste la fix”, se echilibreaza confortabil, fara efort. Halucinatia tehnoglobalista s-a impus si in Romania drept „calea modernizarii” prin adecvarea ei la aspiratiile, temerile si imaginea de sine a unor sclavi care, pentru cateva clipe, s-au visat… fericiti. Rationalitatea incoerentei, caracteristica starii demonice si echivalentele ei in plan psihopatologic (alcoolism, droguri, nebunie, desfrau) au devenit modul de functionare a clasei politice, a „elitelor” intelectuale si a mass mediei.

In aceste conditii, cum sa demontezi giganticul mecanism de iluzionare a lumii moderne? Cum sa-si regaseasca echilibrul poporul roman „in ultimele stagii ale economiei mondiale capitaliste?”

Evident, toate acestea nu se pot rezolva printr-o noua politica fiscala sau un alt imprumut la FMI. Sau prin fuga din tara. Sau printr-o revolutie care ar instaura o noua anarhotiranie. N-am face decat sa aducem noi ofrande acelorasi idoli, sa schimbam un idol cu altul. A trecut vremea jumatatilor de masura. Ceea ce, intru Adevar, conteaza este Persoana si inlocuirea secularismului printr-o ordine crestineasca. O Romanie teocratica.

Fara nici o indoiala, perspectiva recrestinarii spatiului public romanesc si adoptarea unui model economic in concordanta cu morala crestina le da fiori reci securistilor si liber-schimbistilor damboviteni. Furiosi, negustorii de popoare, marii preoti ai secularizarii ne vor afurisi; intr-o lume in care templul lor sta sa cada, anatemele dracesti vor ramane insa fara efect. Cum fara efect vor ramane si apelurile permanente, „sa nu facem nimic!”, venite din partea unor crestini, asezati confortabil in rugaciuni si teologhisiri; ei au uitat ca „Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci putere si dragoste” 3.

Puterea noastra intr-o reinnoita ordine crestina este ACTIUNEA. Un cuvant care-i inspaimanta atat pe secularisti cat si pe ortodocsii traitori in duh de frica si nevolnicie. Si unii si altii concep actiunea in mod instrumental, ca o tehnica menita sa produca niste schimbari mecanice. Pentru adevaratii crestini „a actiona” are insa cu totul alt inteles. Inseamna a trai crestineste, a fi treaz-viu in mijlocul unei lumi idolatre care a pierdut capacitatea de a se mai bucura de viata intru Hristos: „Nu va mirati, fratilor, daca lumea va uraste. Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati: cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte” (1 Ioan, 3:13,14.).

Trezvirea este marturisire neincetata a lui Iisus Hristos. „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Aceasta marturisire implica insa responsabilitate si actiune jertfelnica din partea crestinului. Daca nu ai curajul sa-l marturisesti pe Hristos inaintea ateilor, masonilor, satanistilor, habarnistilor, imbecililor si tuturor inchinatorilor la idoli, daca il marturisesti doar „in forul tau interior” sau pe blogurile „prietene”, daca nu te intereseaza decat „mantuirea ta” si nu te apleci la durerile pacatosului de langa tine, daca refuzi sa confrunti situatiile reale fiindca, oricum, „nu mai este nimic de facut” – inseamna ca, duhovniceste, esti mort. Te-au pecetluit, ba chiar te-au betonat de-a dreptul, inainte ca dracul sa-ti fi aratat blestematul de cip.

Nici crestinii „calduti”, care vor sa creeze punti de aur intre crestinism si lumea idolatra, nici cei care fug de lume ca nu cumva sa-si asume consecintele practice ale conditiei de crestin nu vor darama idoli, nu vor introna o ordine teocratica in Romania. Vor continua sa viermuiasca in interstitiile Sistemului, primii coabitand cu Mamona, Tehnologia si Confortul, ceilalti fixati pe o mantuire in afara istoriei. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi asimilati „veacului acestuia”.

Romania teocratica va fi restaurata de catre trezvitorii Bisericii nesecatuiti inca de spiritul lumii. Unii dintre ei sunt persoane induhovnicite, altii doar oameni de rand cu frica lui Dumnezeu. Uniti prin puterea harului, ei vor avea curajul sa incalce tabuurile „lumii acesteia”, sa raspunda chemarii Lui de a o judeca in lumina Parusiei: „Nu stiti, oare, ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult cele lumesti?” (1 Corinteni 6:3).

Acesti trezvitori nesecatuiti vor fi lumina tarii noastre. Ei nu vor mai sta ascunsi, nu vor tine lumina lor sub oborocul secularizarii. Va veni in curand ziua cand o vor pune in sfesnicele culturii, educatiei, economiei ca sa lumineze pentru toti casa Romaniei. Fiecare familie crestina, fiecare parohie va fi precum „o cetate asezata pe varf de munte” (Matei, 5:14): va radia speranta si „va imbratisa intreaga societate locala” 4.

Secularizarea ne-a separat de Dumnezeu dar ne-a indepartat si de realitatea noastra personala. De copii si strabuni, de gospodaria si satul nostru. Doar o ordine crestina ne mai poate trezi la realitatea vie, complexa care nu poate fi pecetluita prin teorii si formule.

Astazi doua ideologii se infrunta. Una este optimista; presupune crestere liniara nelimitata, incredere in progresul tehnologic si un univers fara limite energetice. Cealalta, pesimista, se inspira din scenariul funest al celei de-a doua legi a termodinamicii si presupune degradarea ireversibila nu numai a resurselor energetice, dar si a unor sisteme sociale si economice din ce in ce mai abstracte si mai complexe. Ordinea crestina se plaseaza dincolo de optimism si pesimism, dincolo de orice determinism (istoric, tehnologic, termodinamic) si ideologie.

Lumea cazuta se indreapta inexorabil spre sfarsitul ei. Numai acel sfarsit, doar de Tatal stiut, va fi insa definitiv, complet pecetluit. Pana atunci nimic nu poate fi predestinat, nimic nu poate sa ne fure nadejdea, caci Iisus Hristos ne-a eliberat din robie „cu un pret”. O Romanie teocratica ne-ar feri sa mai devenim din nou robi.

___________________________

1 Immanuel Wallerstein, „Economia globala nu o sa-si revina, nici acum, nici altadata”, http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/economia-globala-nu-o-sa-si-revina-nici.html.
2 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.
3 Ibidem.
4 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

muntii bucegi, jean alexandre vaillant

Jean Alexandre Vaillant, omul care merita cinstirea noastra

In anul 1844, vedea lumina tiparului, la Paris, o lucrare vasta, in trei volume, intitulata neobisnuit „Romania sau istoria, limba, literatura, orografia, statistica popoarelor limbii de aur, ardeleni, valahi si moldoveni, cunoscuti sub numele de romani”.

Am spus despre titlu ca era neobisnuit, intrucat, la aceea data, Romania nu figura pe harta Europei. Vor mai trece inca 15 ani pana la Unirea Principatelor.

Autorul se numea Jean Alexandre Vaillant, pe care Nicolae Iorga il numea „merituosul prieten al romanilor”. Francez de origine, fusese chemat in tara pe la 1830 si se stabileste in Muntenia. Pana in 1831, este profesor, iar intre 1832 – 1834 este numit director al Colegiului National Sf. Sava din Bucuresti.

Primele doua volume din lucrarea mentionata prezinta istoria Principatelor. Al treilea volum contine descrierea excursiilor facute de autor in Tara Romaneasca si publicate sub titlul „Orografie sau plimbari pitoresti in Muntii Bucegi”. In acest volum – in doua capitole ce se intind pe mai bine de 45 pagini – este relatata o calatorie facuta de Vaillant, in iulie 1839, in zona Comarnic – Azuga (sau Intre Prahove cum se numea Azuga, pe atunci). Aceste pagini sunt extrem de pretioase pentru noi, in primul rand prin calitatea lor de a fi cea mai veche relatare a unei excursii in Bucegi. In acelasi timp, aceste pagini reprezinta si cea mai cuprinzatoare, mai documentata si mai pitoreasca desriere a aceste zone, asa cum se infatisa ea in acea epoca, oferind informatii de un real interes pentru cei interesati de trecutul acestor locuri.

Despre excursia in Bucegi a lui Vaillant, Mihai Haret nota in 1915:

„Marturisim ca n-am citit inca o carte care sa ne transporte si sa ne miste, cum ne-a miscat povestea lui Vaillant, care, in afara de alte calitati, straluceste printr-o uimitoare exactitate a nomenclaturii geografice. El ne da explicatia a o multime de chestiuni pe care nu le putusem dezlega niciodata, astfel ca, pentru trecutul Bucegilor, cartea lui este de o valoare netagaduita”.

Dar sa vedem, pe scurt, cum s-a desfasurat aceasta calatorie.

In seara zilei de 19 iulie 1839, Vaillant pleaca din Bucuresti, impreuna cu slugerul Angelescu, care-i va fi tovaras de drum. Ajung la Ploiesti in dimineata urmatoare si, fara a mai zabovi, merg mai departe la Campina si de acolo la Telega unde raman doua zile pentru excursii la Slanic si imprejurimi. Aici se intalnesc cu cei doi tarani din Comarnic, Stoica Voda si Ion Puiu, care le vor fi calauze in Bucegi. La 23 iulie se intorc la Campina si de acolo, calari, se indreapta prin Breaza, spre Comarnic, unde stau doua zile. Obiectivul principal al calatoriei lui Vaillant este marturisit in ajunul plecarii spre Bucegi: „Ziua urmatore trecu intr-un ‘far niente’ si in pregatiri pentru ascensiunea in Bucegi, unde, daca Dumnezeu ne va permite, vom planta drapelul tricolor al Principatelor” („le drapeau tricolore des Principautes” – in text).

In dimineata zilei de 26 iulie, cei patru pornesc prin Posada si Oratii, pe vechiul si periculosul „Drum al Domnisorilor”, care ducea la Manastirea Sinaia. La insistentele slugerului, nu se opresc la manastire si pornesc catre hanul de la Intre Prahove. Dupa patru ore de mers prin ploaie, ajung la destinatie intr-o stare jalnica.

In dimineata urmatoare, cei patru se intorc la Manastirea Sinaia, de unde incep ascensiunea propriu zisa in Bucegi pornind din spatele manastirii, pe vechea poteca ce inconjura varful Molomot (pe care azi se afla cazarma vanatorilor de munte), ies in vechiul drum al Varfului cu Dor, pe care-l parcurg pana la Crucea Pastorului si apoi pana la varfu muntelui, unde, pe ciuperca uriasa de acolo, Stoica Voda le povesteste legenda ciobanului indragostit, ramas iarna in acel loc si rapus apoi de ger si de singuratate. Timpul neprielnic ii goneste insa prin padurea Laptici, spre Valea Ialomitei, unde sunt gazduiti de calugarii de la schitul din fata pesterii.

A doua zi, calauziti de staret, ei viziteaza Pestera Ialomitei si Pestera Pustnicului, dupa care iau drumul Babelor. Vremea rea ii intovaraseste si in drumul lor peste Caraiman si Costila, pana la Varful Omu, locul in care si-au propus sa fixeze tricolorul. Furtuna, care se dezlantuie in acel moment, ii convinge de absurditatea intentiei lor: „Acolo cerul se limpezi o clipa… Ne pregatim sa arboram drapelul nostru, cand, deodata, se porneste un vant violent, care schimba aspectul cerului si care ne sufla la ureche ca planul nostru este absurd. Intreg cerul se intuneca, o ceata densa ne inconjura, norii urca cu fulgi mari din fundul abisurilor. ‘Suntem pierduti daca ne ajung’, striga Stoica… astfel, fara a fi facut nimic, batem in retragere de-a lungul prapastiilor, pe marginea carora norii, pe care-i atingem cu mana, alearga, se precipita, se involbureaza…”

Renuntand, astfel, la intentia lor, se intorc si, din cauza cetii, se abat din drum, apoi revin, isi regasesc urmele din ajun, pe care le urmaresc pana in vale. Acolo, inopteaza la celebrul han al lui Iancu. Raman la han pana a doua zi cand se reintorc la Comarnic.

Ultima zi desavarseste scopul calatoriei lor: insotiti de mai multi tineri tarani si ciobani, ei urca pe muntele Plesuva, unde, in sfarsit, arboreaza drapelul national: „…ajunsi in varf, taiem un brad tanar de 12 m., ii atasam drapelul tricolor al Principatelor si il inaltam cu tot vantul si ploaia. Acum este arborat, falfaie; il salutam cu strigate de bucurie si urari de speranta in viitor…Da, fie ca timpul, fie ca stapanul acestui domeniu, sa respecte aceasta emblema a unei natiuni care vrea sa renasca si aceasta natiune va renaste”.

Acestea sunt, pe scurt, momentele principale care jaloneaza calatoria lui Vaillant.

Dar, dintre numeroasele episoade ale povestirii, de departe cel mai interesant, prin semnificatia pe care o poate avea, este episodul arborarii tricolorului, asupra caruia vom insista in continuare.

Asadar, in 1839, francezul Vaillant cunoaste „un drapel tricolor al Principatelor”, considerat „drapel national” (le drapeau national – in text). El nu se duce la Milcov cum ar fi fost normal, ci pe Varful Omu. Pentru el, asadar, Unirea Principatelor era un fapt, care nu astepta decat o consemnare formala (care avea totusi sa intarzie douazeci de ani). Ceea ce voia Vaillant, arborand drapelul pe varful cel mai inalt al Bucegilor, pe granita cu Transilvania, era sa trimita un semnal romanilor de dincolo, sa le spuna ca era timpul sa se trezeasca. Si asta cu 80 de ani inainte de Unirea cea Mare.

Cine era deci acest francez care privea atat de departe in viitor si cu atata clarviziune? Si cum de stia el de existenta unui drapel national care nu mai fusese niciodata arborat?

In „Istoria Romanilor” de P. P. Panaitescu, reeditata in 1990, se poate citi la pag. 271: „De la o vreme incepura chiar sa fie angajati ca profesori si cativa francezi, ca profesorul Vaillant, care raspandi in tara indemnuri la rascoala pentru libertatea si unirea romanilor”. Intr-adevar ilustrul profesor de la Sf. Sava era, in acelasi timp, un militant activ pentru „regenerarea” noastra nationala. In anul urmator, 1840, il gasim printre initiatorii complotului cunoscut in istorie ca fiind al lui Mitita Filipescu, care urmarea rasturnarea domnitorului Alexandru Ghica. Alaturi de initiatori se gasea si Nicolae Balcescu. Denuntati, participantii sunt arestati si condamnati la pedepse grele, dar Vaillant, ca cetatean strain, este expulzat. Se refugiaza in Moldova, unde ramane din noiembrie 1840 pana in mai 1841, timp in care organizeaza o noua organizatie secreta, „Fii Coloniei lui Traian”. Descoperit, trebuie din nou sa fuga. Se reintoarce o vreme in Franta, dar in timpul Revolutiei de la 1848 va reveni in tara si o va parasi definitiv, abia dupa infrangerea acesteia. Ulterior, el va sustine activ, de la Paris, Unirea Principatelor.

Cum se poate explica, oare, acest sentiment de daruire totala si de solidaritate deplina a unui strain cu cauza noastra nationala? In cazul lui Vaillant exista o singura explicatie si anume apartenenta lui la miscarea Francmasoneriei Internationale. A fi francmason in acele timpuri, implica, in primul rand, impartasirea unor convingeri comune si o solidaritate dincolo de orice bariera etnica, politica sau nationala. Iar Vaillant era, inainte de orice, un vechi si foarte cunoscut francmason. Ca francmason, el a avut acces nelimitat in societatea tinerilor intelectuali progresisti si revolutionari, cunoscuti ca „generatia pasoptista”, care, in marea ei majoritate, apartinea Francmasoneriei. Nu mai este nici un secret astazi ca marile noastre personalitati care au facut Revolutia de la 1848, Unirea Principatelor si Independenta Romaniei din 1877, erau, aproape fara exceptie, francmasoni: de la Nicolae Balcescu, Ion Heliade Radulescu, Nicolae si Stefan Golescu, Gheorghe Magheru, Cristian Tell, Ion C. Bratianu si C. A. Rosetti – si am numit doar Guvernul Provizoriu al Revolutiei de la 1848 din Muntenia, si pana la Vasile Alexandri, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogalniceanu si lista ar putea continua. Apartenenta la Francmasonerie a permis acestei generatii de exceptie sa vina in contact, sa discute de la egal la egal si sa intretina relatii de stransa prietenie, cu marile personalitati ale vremii: Jules Michelet, Edgar Quinet, Mickievicz, Mazzini, Cavour sau Garibaldi. Aceste legaturi au contribuit mult la implinirile istorice care au urmat. Si tot din aceste contacte se va fi faurit si tricolorul nostru asa cum il stim.

Este adevarat ca „optiunea cromatica a romanilor pentru cele trei culori – rosu – galben – albastru… a fost sesizata pe intreg spatiul locuit de romani”, inca din cele mai vechi timpuri (conform „Tricolorul Romaniei” coordonata de dr. Adina Borciu-Draghicescu – Bucuresti 1995). Se mai stie ca pe steagul lui Tudor Vladimirescu, cei trei ciucuri erau realizati din fire de matase in cele trei culori. Dar steagul lui Tudor Vladimirescu nu era tricolor, era un steag pictat „in tehnica traditionala a picturii bisericesti” (ibidem).

De asemenea prin hatiseriful din 1834, sultanul otoman ii acorda domnitorului Alexandru Ghica, dreptul ca „la cele ostasesti” sa aiba „alt steag cu fata rosie, albastra si galbena avand si acesta stele si pasare cu cap, la mijloc”. Dar culorile erau orizontale incepand cu rosu. Era un drapel ostasesc si nu putea fi considerat „national”, fie si numai pentru ca acelasi drapel ostasesc al Moldovei era bicolor: „pe fondul general al panzei de culoare albastra, culoarea rosie formeaza cate un patrat in fiecare dintre cele patru colturi”. (ibidem)

Este sigur, insa, ca nu acesta era tricolorul pe care l-a arborat francmasonul Vaillant. El nu putea face asta din doua motive. In primul rand pentru ca acest tricolor il reprezenta pe Alexandru Ghica, pe care Vaillant il detesta si pe care, in anul urmator, va incerca sa-l rastoarne. Dar mult mai important este faptul ca pe Vaillant nu l-ar fi interesat niciodata un drapel avand culorile orizontale, deoarece dispunerea orizontala a culorilor contravenea flagrant principiilor masonice pe care le respecta.

Pentru a intelege aceasta afirmatie, citam din eseul intitulat „Prima intrare a Romaniei in Europa: pasoptistii”, publicat in octombrie 1993 in revista „22”. Autorul, istoricul Adrian Niculescu, afirma:

„Potrivit celei mai plauzibile dintre explicatii, tricolorul romanesc este si el un simbol masonic. Cele trei culori impartite in mod egal reprezinta principiul egalitatii. Orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea, un alt concept masonic, Cifra trei este numarul perfect, Sunt numai patru tarile europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franta, Italia, Belgia si Romania. O companie dintre cele mai ilustre. Sunt exact tarile cu o puternica origine masonica, nascute din Revolutia Franceza (1789), din cea belgiana (1830), din Resorgimento-ul italian si din miscarea de «regenerare» romaneasca”.

Avem convingerea ca numai un astfel de tricolor putea fi considerat de catre Vaillant drept „drapel al Principatelor” si prin urmare, demn de a fi arborat pe cel mai inalt varf din Bucegi, la granita cu Transilvania.

In acelasi eseu, autorul mai scrie:

„Este cunoscut faptul ca tricolorul romanesc a fost adoptat ca simbol al Natiunii in prima zi a victoriei Revolutiei de la 1848, prin decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu. Mai putin este cunoscut insa ca el exista, am putea spune «in pectore», in inima revolutionarilor inca mai demult… Ei au fluturat poate, pentru prima oara, odata cu izbucnirea Revolutiei din februarie 1848 de la Paris, pe «Hotel de Ville», primaria capitalei franceze, alaturi de celelalte steaguri ale «nationalitatilor».

Sau conform „Tricolorul Romaniei” (op.cit).

Prima data tricolorul romanesc a fost infatisat public, ca simbol vexilogic national in contextul acestui an revolutionar, dupa 25 februarie, la Paris… cand o delegatie de tineri romani dintre cei mai avantati… au mers «in cantari de libertate» la primaria Parisului sa felicite Guvernul Provizoriu”.

Coroborand aceste afirmatii cu povestea lui Vaillant, rezulta, in primul rand, o constatare neasteptata: Tricolorul romanesc, asa cum il stim, era recunoscut inca din 1839 drept simbol national, asadar cu cel putin aproape un deceniu inainte de oficializare sa.

In al doilea rand se contureaza o ipoteza surprinzatoare: tricolorul „a fluturat poate pentru prima oara” atunci, in acea zi de 29 iunie 1839, pe muntele Plesuva. Astfel, arborarea de catre Vaillant si slugerul Angelescu a tricolorului ca „drapel tricolor al Principatelor”, este, poate, cea mai veche atestare documentara a acestui fapt.

Pentru noi, cei de astazi, este un prilej de adanca emotie gandul ca acei tarani si ciobani anonimi din Comarnic, adunati in jurul tricolorului, pe muntele Plesuva, au fost poate martorii nestiutori ai unui eveniment istoric de mare semnificatie pentru faurirea natiunii noastre. Ca si faptul ca, atunci, in ajunul «regenerarii» noastre ca natiune, s-au gasit alaturi de acel drapel, un francez si un roman, ca o intruchipare simbolica a unei prietenii ce infrunta veacurile.

Si ce dovada mai elocventa a trainiciei sentimentelor de solidaritate in acele vremuri indepartate, decat faptul ca, peste ani, in 1995, cu prilejul sarbatoririi tricentenarului orasului Sinaia, s-au regasit in aceeasi sala, reprezentantii a trei orase infratite: Aosta, Athis Mons si Sinaia! Orase ale caror drapele nationale au toate trei, fara exceptie, trei culori, egale si verticale care atesta o data in plus, originea lor comuna si consfintesc statutul lor de frati.

13 septembrie 2001, Dan Anghelescu.

Loja „Axis Mundi” – Orientul Sinaia.

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://secretele.com/wp-content/uploads/2018/08/vulcani-noroiosi-romania.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://secretele.com/wp-content/uploads/2018/08/vulcani-noroiosi-romania.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Vulcanii Noroiosi – Legenda despre care putini stim” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535646460788{margin-bottom: 0px !important;}”]Daca vreti sa faceti o plimbare in judetul Buzau, va recomandam sa nu treceti cu vederea Vulcanii Noroiosi. De ce? Pentru ca sunt unici in Europa!

Din pacate, prea putini oameni sunt interesati de istoria lor, insa acestia au o legenda interesanta.

Sa pornim pe urmele Vulcanilor Noroiosi! Ei se gasesc la aproximativ 30 de km de Buzau, iar drumul este bun. In calatoria dvs., va puteti bucura si de peisajul care apare in drumul vostru spre obiectivul final, asa ca stati cu ochii pe geam!

Ce sunt Vulcanii Noroiosi?

Acestia sunt movile, sub forma de con, care s-au format prin eruptia gazelor naturale venite de la adancimi de peste 3000 de metri. In asociere cu panza freatica si cu stratul de pamant argilos, gazul transforma eruptiile in adevarate bai de namol pentru peste 25 de hectare de dealuri.

Peisajul este unic, iar la marginea acestei intinderi noroioase cresc doi arbusti interesanti si rari, declarati monumente naturale. Acesti arbusti sunt protejati de catina tepoasa.

Si daca spuneam ca Vulcanii Noroiosi au o legenda, iata care este aceasta!

Aceste formatiuni vulcanice se gasesc in zona Buzaului de mii de ani, insa li s-a acordat o atentie mai mare incepand cu anul 1867, cand au fost descoperiti de un francez ce cauta petrol. Grigore Stefanescu, Grigore Cobalcescu sau Mircea Peaha au scris despre acestia ca vulcanii sunt cazanele cu smoala clocotita ale Necuratului.

Din anul 1924, Vulcanii Noroiosi au fost declarati rezervatie naturala si reprezinta un obiectiv turistic pentru foarte multi europeni, nu doar pentru romani.

Legenda spune ca in urma cu 400 de ani, pe taramul unde se afla acum vulcanii noroiosi traia Doamna Neaga, sotia domnitorului Mihnea Turcitul. Aceasta locuia aici, dupa moartea sotului sau, impreuna cu cei patru copii ai sai, trei fete si un baiat.

Urgia s-a abatut, insa, asupra lor din momentul in care pe aceste meleaguri a navalit Balaurul blestemat care le parjolea toata agoniseala. Oamenii locului au venit si la Doamna Neaga pentru a se plange de napasta care a venit pe capul lor. Ea, femeie singura, nu avea cum sa-i ajute asa incat a apelat la fiul sau, Arbanasul si impreuna au invins balaurul, dar in urma au ramas acesti Vulcani Noroiosi.

Din loc in loc, apar mici ochiuri de namol din care tasnesc bule de argila si despre care se spune ca ar fi ranile Balaurului, iar tinutul acela cenusiu si crapat ar fi spinarea Fiarei.

Dumneavoastra ati vizitat Vulcanii Noroiosi?

Sursa: secretele.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

munti, munte, muntii bucegi, deseuri, deseuri in natura, natura, turism

[vc_section][vc_row][vc_column][vc_custom_heading text=”Principiile – „Nu lasa nimic in urma!”” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”3. Aruncati deseurile in mod corespunzator” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/muntiigrohotisului1-mth.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/muntiigrohotisului1-mth.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535133890110{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota introductiva: Continuare a seriei de articole prezentand cele șapte principii “nu lasa nimic in urma!” ale Centrului de Etica in Aer Liber ( www.lnt.org ). Prima parte, introducere in toate cele sapte principii, puteti citi aici. A doua parte, in care se vorbeste despre camparea pe suprafete durabile, o puteti citi aici.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Deseurile umane” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535134585670{margin-bottom: 0px !important;}”]Eliminarea adecvata a deseurilor umane este importanta pentru a evita poluarea surselor de apa, pentru a evita implicatiile negative ale unei alte persoane care o gaseste, a micsora posibilitatea raspandirii bolilor si a maximiza rata de descompunere.

In majoritatea locatiilor, ingroparea in mod corect a excrementelor umane este cea mai eficienta metoda pentru a indeplini aceste criterii. Deseurile umane solide trebuie ambalate si indepartate din anumite locuri, cum ar fi canionul ingust al raurilor. Agentiile de gestionare a terenurilor va pot oferi sfaturi privind regulile specifice pentru zona pe care intentionati sa o vizitati.

Contrar opiniei populare, cercetarile arata ca ingroparea excrementelor incetineste descompunerea (cel putin in anumiti munti). Agentii patogeni au fost descoperiti ca supravietuiesc timp de un an sau mai mult cand sunt ingropati. Cu toate acestea, in lumina celorlalte probleme legate de excremente, este in general cel mai bine sa le ingropati. Rata de descompunere lenta determina necesitatea de a alege locatia corecta, departe de apa, campinguri si alte locuri frecvent utilizate.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Gropile de pisica” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/G6-O0bm-DWo” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535287708711{margin-bottom: 0px !important;}”]Gropile de pisica sunt cea mai raspandita metoda de eliminare a deseurilor. Localizatile la cel putin 60 de metri (aproximativ 70 de pasi de adult) de apa, trasee si tabere. Alegeti un loc discret unde este putin probabil ca alti oameni sa mearga sau sa faca tabere. Cu o mistrie mica de gradina, sapati o groapa de 15-20 cm adancime si 10-15 cm in diametru. Aceasta trebuie sa fie acoperita si camuflata cu materiale naturale dupa ce este gata. In cazul in care faceti camping in zona pentru mai mult de o noapte, sau in cazul in care faceti camping cu un grup mare, gropile de pisica ar trebui sa fie larg dispersate.

Poate ca cea mai raspandita metoda de eliminare a deseurilor umane din natura este groapa de pisica. Avantajele sunt:

  • Sunt usor de sapat in majoritatea zonelor;
  • Sunt usor de camuflat dupa folosire;
  • Sunt intime;
  • Disperseaza deseurile in loc sa le concentreze (ceea ce grabeste descompunerea);
  • De obicei este usor sa alegem o locatie izolata si greu de gasit la care sa putem fi siguri ca nu ajunge nimeni si sa o gaseasca din intamplare.

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Selectarea locurilor pentru groapa de pisica” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535287443639{margin-bottom: 0px !important;}”]

  • Selectati un loc pentru groapa de pisica la aprox. 60 de metri de apa (vreo 70 de pasi de om mare), fiind distanta recomandata;
  • Selectati un loc discret, neumblat de oameni. Exemple pot include desisurile, locurile cu copaci aproape cazuti, sau pe dealurile line;
  • Daca faceti tabara cu un grup, sau in acelasi loc pentru mai mult de o noapte, dispersati gropile de pisica pe o suprafata extinsa; nu mergeti in acelasi loc de doua ori;
  • Incercati sa gasiti un loc cu soluri organice adanci. Aceasta materie organica contine organisme care vor ajuta la descompunerea excrementelor. (Solurile organice sunt, de obicei, inchise la culoare sau bogate in culori.) Consultati borcanele folosite pentru demonstrarea descompunerii. Solurile desertice sau aride nu sunt atat de bogate in materie organica precum cele din zona impadurita. Vedeti mai jos instructiuni pentru saparea gropilor de pisica in zonele aride;
  • Daca este posibil, localizati-va gropile de pisica acolo unde vor primi cea mai multa lumina a soarelui. Caldura de la soare va ajuta descompunerea;
  • Alegeti-va un loc mai la inaltime unde apa nu ar ajunge in mod normal in timpul curgerii sau cand sunt furtuni cu ploi. Ideea de aici este sa mentinem departe excrementele de apa. De-a lungul timpului, excrementele care se descompun vor patrunde in pamant inainte sa ajunga sa le ia apele.

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cum sapam o groapa de pisica?” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”2/3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535288039979{margin-bottom: 0px !important;}”]

  • O mica mistrie de gradina este unealta perfecta pentru a sapa o groapa de pisica;
  • Sapati groapa aprox. 15-20 cm in adancime (cam cat este lungimea lamei de mistrie) si 10-15 cm in diametru. Intr-o zona arida fierbinte, deseurile umane nu se biodegradeaza usor deoarece exista putin sol organic care sa le descompuna. In zonele aride, gropile de pisica ar trebui sa fie aproape 10-15 cm adanci. Acest lucru va permite soarelui si caldurii sale sa grabeasca procesul de dezintegrare;
  • Dupa ce ati terminat, sa umpleti groapa cu pamant si sa o camuflati cu materiale native.

[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/3″][mk_image src=”https://lnt.org/sites/default/files/cathole.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://lnt.org/sites/default/files/cathole.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Gropile de pisica in zonele aride” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535288564699{margin-bottom: 0px !important;}”]

  • O groapa de pisica este cel mai acceptat mod de eliminare a deseurilor in zonele aride. Se cauta un loc pentru aceasta la o distanta asemanatoare ca in celelalte zone, aproximativ 60 de metri (70 de pasi de adult) de sursa de apa, trasee sau tabara. Evitati zonele unde apa curge vizibil, precum malurile nisipoase, chiar uscate fiind in acel moment. Alegeti-va locul cu cea mai mare expunere la soare ca sa ajutati descompunerea. Deoarece caldura soarelui va patrunde in solurile desertice cativa centimetri, poate, eventual, sa distruga agentii patogeni daca excrementele sunt ingropate corespunzator. Pantele sudice si portiunile de creasta vor avea mai multa expunere la soare si caldura decat alte zone.

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Latrinele” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535289007827{margin-bottom: 0px !important;}”]Desi sunt recomandate gropile de pisica in majoritatea situatiilor, exista si momente in care latrinele pot fi mai aplicabile, cum ar fi atunci cand se campeaza cu copii mici sau daca stati intr-un tabara mai mult de cateva nopti. Folositi criterii similare pentru selectarea unei locatii pentru latrina ca si cele folosite pentru a localiza un loc pentru o groapa de pisica. Deoarece concentratia mai mare de excremente se va descompune foarte incet, locul este deosebit de important. O modalitate buna de a accelera descompunerea si de a diminua mirosurile este de a arunca asupra excrementelor cate o mana de pamant dupa fiecare folosire. Intrebati administratorul de teren despre tehnicile de construire a latrinei.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Hartia igienica” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535289372695{margin-bottom: 0px !important;}”]Folositi rar hartie igienica si utilizati numai cele de la marci simple, care sunt albe si neparfumate. Hartia igienica trebuie eliminata in mod corespunzator! Ar trebui fie sa fie ingropata temeinic intr-o groapa de pisica ori plasata in saci de plastic si impachetata. Hartia igienica naturala a fost folosita timp de ani de zile de multi vilegiaturisti. Cand se face corect, aceasta metoda este la fel de sanitara precum hartia igienica obisnuita, dar fara problemele de impact asupra naturii. Tipurile populare de hartie igienica naturala includ pietre, vegetatie si zapada. Evident, unele experimente sunt necesare pentru ca aceasta practica sa functioneze pentru dvs., dar merita o incercare! In general, nu se recomanda arderea hartiei igienice intr-o groapa.

Hartie igienica in zonele aride: Plasarea hartiei igienice in pungi de plastic si impachetarea acesteia ca gunoi este cea mai buna metoda de a Nu Lasa Nimic in Urma in mediul desertic / arid. Hartia igienica nu trebuie arsa. Aceasta practica poate duce la incendii necontrolabile.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Tampoanele” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535289541863{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru indepartarea corecta a tampoanelor este nevoie sa le plasati in saci menajeri si impachetate. Nu le ingropati pentru ca nu se descompun usor si animalele le pot sapa. Va fi nevoie de un foc foarte puternic si intens pentru a le arde complet.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Urina” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535566574567{margin-bottom: 0px !important;}”]Urina are putin efect direct asupra vegetatiei sau a solului. In unele cazuri, urina poate atrage animale salbatice care sunt atrase de emanatia sarurilor. Ele pot defolia plantele si pot sa sape in pamant. Urinandu-se pe stanci, ace de pin si pietris este mai putin probabil sa atraga fauna salbatica. Diluarea urinei cu apa dintr-un bidon poate ajuta la micsorarea efectelor negative.

Consideratii speciale pentru canioanele raurilor: Canioanele fluviale prezinta adesea probleme unice pentru metodele a Nu Lasa Nimic in Urma. Cea mai obisnuita practica este de a urina direct in rau si de a impacheta excrementele in cutii sigilate pentru eliminarea lor mai apoi. Consultati-va cu administratorul de teren pentru detalii asupra anumitor zone.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic XVI” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”Despre cauzele nestabilitatii” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535181339382{margin-bottom: 0px !important;}”]In genere toata societatea secolului al XVI-lea si al XVII-lea se poate caracteriza scurt: Datoria se preface in drept. Noi la inceputul veacului acestuia am fost inca in veacul al XVII-lea. Datoria de a fi slujbas al tarei, o datorie foarte grea si periculoasa sub domniile vechi, devine un drept de a sluji tara, de-ar vrea ea sau n-ar vrea.

Si acesti indreptatiti de a o sluji se’nmultesc din zi in zi, caci izvoarele de puteri ale societatii curg spre un singur punct, spre acest privilegiu, parasind vechea si neatarnata lor albie. Negustorul vrea sa fie boier, taranul – fecior boieresc, boierul mic – boier mare, boierul mare – domn. Si boierii mici cum se formeaza? Prin meritele personale ce le au pentru stapanii lor, nu prin slujbe facute tarei. Camardinerii, comisii de la grajdiuri, vechilii de mosii, vatajii, se boieresc toti si au o progenitura foarte bogata. Aceasta progenitura imple cancelariile si alearga la fiecare suplicant, ca sa-i toarne cenusa sau nasip pe hartie. Multi din acei cari au inceput astfel cariera incarca astazi casa pensiunilor, care’ntr-un rand isi suspendase platile. Dar prin aceasta gramadire la portile privilegiilor si ale slujbelor raman goluri economice pe cari le imple un element strain – evreii. Unde bacalul boierit s-au inchis dugheana si-au deschis-o evreul, unde fiul blanarului s-au facut cinovnic, blanarul evreu s-au deschis dugheana, unde ciubotarul roman s-au facut custode al urbei – adica paznic de noapte – acolo evreul si-au deschis ciubotarie.

Pe cand in statele vecine domnea un binefacator absolutism, care deprindea popoarele la o munca regulata, la noi voda era cu manele legate, temandu-se vecinic de plangeri la Poarta si de rasturnare. Sa vorbim drept – se poate pretinde de la un om sa fie mai mult decat om? Cand domnul nu e pus afara de orice controversa, ce devine el decat o simpla persoana care-si cauta de interesele sale. Intr-o tara unde fiecine zice: chacun pour soi si apres moi le deluge – ce sa zica domnul decat tot atata… Si, pe cand puterea statului roman scadea, se urca ce? – puterea consulatelor. Casa unui consul devenise o adevarata cetate.

De aci inainte, intr-o sotietate a nestabilitatii se va vedea cum orice lege organica a tarei introduce elemente de nestabilitate. Regulamentul organic – mult laudat, si cu drept cuvant, pentru unele parti ale sale – cuprinde o mica dispozitie, nebagata in sama si totusi destructiva: boierul are voia de-a alunga oricand de pe mosiile sale si din vatra stramosasca pe taranul iobag. Invaziile rusesti aduc jocul de carti.

Dupa ocupatia rusasca vine un Domn foarte inteligent, cu un rar simt istoric, dar care, pus in aceasta sotietate nestabila ca nasipul pustiilor, cauta sa-si asigure pozitia personala. In locul boierilor mari cari cereau a-i ocupa scaunul, el deschide o poarta mare boierilor mici, fostilor comisi, fostilor vataji de mosie sau fiilor lor. Gramadirea la portile privilegiului devine din ce in ce mai mare, aspirantii la posturi se inmultesc intr-una, oamenii cari nu stiu decat arta scrierei s-a citirei – pe cari in tarile civilizate le stie fiecine – acesti oameni se inmultesc pe zi ce merge, cancelariile gem de practicanti fara plata – si in schimbul vechei clase boieresti avem o noua clasa, care n-o compensaza de fel pe cea veche – clasa scribilor.

Aceasta clasa se imfla randuri, randuri, recrutandu-si membrii din fiii clerului laic, din slugile fostilor boieri si fiii acestor slugi, din negustorii retrasi si din fiii acestor negustori, miscarea merge crescand, clasa de mijloc a pierit, ea s-a schimbat intr-o clasa de proletari ai condeiului, fara nici o insamnatate pozitiva in stat, fara nici o insamnatate pentru natie, o clasa de turburatori de meserie.

Tot in aceasta vreme se extermineaza prin procese nedrepte clasa razesasca, tot in aceasta vreme razesiile vechi devin mosii de privilegiati mici si, pe cand un boier care avea 10.000 de falci apasa foarte usor asupra supusilor sai, unul care are 300 apasa foarte greu asupra satului. Desfacerea partiala a latifundiilor inmulteste numarul clasei feodale, apasarea devine atomistica, taranul incepe a saraci si a da inapoi. Si asta merge crescand . Si aceasta disolutiune a claselor pozitive creste, creste – creste si azi.

E greu de a espune o idee fundamentala cu ramificatiunile ei, asa incat sa deie un tablou unitar. Ideea esista toata implicite in cap, dar spre a o espune ne servim de cuvinte, de siruri ce au un inceput, au un sfarsit. De aceea voi ilustra prin fapte aceste teorii.

Un boier poseda – e indiferent unde, destul ca era boier romanesc – 250.000 de falci intr-un hotar. Era un om de un caracter rau – avar, rapitor, ambitios fara margini. Dar era un om. Ce simteau taranii cum este boieriul [!] Taranii sai erau bogati, caci apasarea unuia numai, impartita asupra unei mase atat de mari de pamant si de oameni, e aproape nesimtita. El a murit, pamanturile s-au dus in bucati prin procese si mosteniri. Nici unul din aceia n-a fi avut caracterul aprig al boierului nostru si cu toate astea supusii lui au dus-o mai rau sub mostenitori decat sub el. In locul unui subiect erau acum mai multe subiecte, cu aceleasi trebuinte, cu aceleasi cheltuieli si cu mai mica avere.

Un mic bulgar de omat cazand din varful unui munte se face din ce in ce mai mare, rupe cu el copacii codrilor, strica ogoarele, astupa un sat. Un mic sambure gresit in organizatia sotietatii, in viata economica creste si ingroapa o natiune. Ne miram cu totii de multimea crasmelor in tara noastra, de multimea jidanilor – cauza e multimea rachiului, multimea velnitelor (n.r. instalatie rudimentara pentru fabricarea rachiului), dar oare aceasta multime de unde vine?

Sub domnia turceasca au existat micul sambure, o dispozitie de export. Exportul granelor era oprit. Prin urmare, granele neconsumate trebuiau prefacute in obiect exportabil, in vite. S-au combinat lucrurile. Velnita consuma prisosul si da hrana vitelor. Velnita producea rachiu, rachiul trebuie consumat – si era mult. S-au facut multe crasme. Pentru acestea trebuiau crasmari. S-au adus multi evrei si proprietarul impunea fiecaruia din supusii sai de a lua atata rachiu pe an. Unele plati pentru munca se faceau in rachiu. S-au introdus exportul, intr-adevar, insa velnitele au ramas; in locul granelor s-au luat cartofii, caci rachiul devenise o trebuinta si aceasta trebuinta cerea implinire. Care a fost rezultatele ei? O populatie nesanatoasa, fara energie de caracter, fara energie economica, care-si vinde munca pe bautura, o populatie in care mortalitatea creste in mod inspaimantator, iar sudoarea manelor ei se capitalizeaza in manile unui element fara patrie, fara limba, fara nationalitate…

Din MANUSCRISE (Manuscrisul 2258, 1877)[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]