Articole despre valorile românești.

Constantin Cojocaru – FMI-ul ca bau-bau

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – FMI-ul ca bau-bau” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1559813769737{margin-bottom: 0px !important;}”]„FMI ne interzice dezvoltarea!” asa suna titlul unui articol publicat recent intr-unul din cotidianele centrale ale tarii. Nu este singurul articol dedicat acestei teme de catre presa romaneasca din ultimul timp. Nu este nici singurul care sa nu blameze FMI-ul pentru motivul ca recomanda guvernantilor nostri sa-si programeze un deficit bugetar cat mai mic.

Sa ne intelegem. Un guvern functioneaza cu deficit bugetar atunci cand cheltuieste mai mult decat ii permit veniturile stabilite prin lege. In mod normal, guvernele competente si responsabile functioneaza fara deficite, cu bugete echilibrate, in are cheltuielile sunt egale cu veniturile. Deficitul bugetar inseamna cresterea datoriei publice, a statului. Datoria publica trebuie platita candva, in viitor, impreuna cu dobanda aferenta. Cresterea datoriei publice inseamna ca, in viitor, o parte din ce in ce mai mare din veniturile bugetare, adica din taxele si impozitele platite de cetateni, nu vor mai fi folosite pentru servicii publice – invatamant, sanatate etc. – in folosul cetatenilor, ci pentru rambursarea datoriei publice si pentru plata dobanzii aferente acesteia.

In ultimii 10 ani, numai cheltuielile cu dobanzile platite de la bugetul de stat in contul datoriei publice, au depasit volumul cheltuielilor bugetare pentru invatamant, cultura si sanatate luate la un loc. Fara aceste datorii, am fi avut de doua ori mai multi bani pentru invatamant si cultura, de doua ori mai multi bani pentru sanatate, pentru medicamente. Acum, ca si in trecut, FMAI solicita guvernului roman sa-si indeplineasca atributiile de asa maniera incat sa nu mai saraceasca cetatenii cu o inflatie galopanta si sa nu mai sporeasca povara datoriei publice care trebuie rambursata din banii acelorasi cetateni. Atat si nimic mai mult. Nu FMI-ul a impus Bancii Nationale a Romaniei sa genereze si sa intretina o inflatie care a ajuns la nivelul de 100-200% pe an prin dublarea si triplarea cantitatii de moneda in circulatie, in timp de PIB-ul scadea de la un an la altul. Banca Nationala a Romaniei ne-a fericit cu inflatia, nu FMI-ul. Inflatia generata de BNR, si nu de FMI, a facut ca salariile si pensiile romanilor sa ajunga cele mai mici din Europa. Aceeasi inflatie a bagat in faliment miile de fabrici, uzine si combinate, care au ajuns sa fie vandute la preturi de nimic, pentru ca, apoi, dupa „privatizare”, sa devina foarte rentabile, cum, de altfel, fusesera si inainte de…. inflatie. Vezi cazul Combinatului Siderurgic de la Galati, care numai anul trecut, in 2004, a realizat un profit de 500 milioane de euro, de 20 de ori mai mult decat pretul incasat de statul roman prin vanzarea acestei perle a siderurgiei est-europene.

Nu FMI-ul ne-a interzis si ne interzice dezvoltarea, cresterea economica, ci politica economica conceputa si pusa in aplicare de guvernantii nostri postdecembristi. Nu FMI-ul a facut ca PIB-ul Romaniei sa scada de la 61 de miliarde echivalent euro in 1989 la 43 miliarde echivalent euro in anul 2000. Cum sa avem crestere economica daca, in perioada 1990-2004, volumul mediu anual al investitiilor nu a fost nici jumatate din cel realizat in perioada 1970-1989?

Nu FMI-ul este de vina ca banii bugetului, din ce in ce mai putini, sunt cheltuiti din ce in ce mai prost. In 1989, cheltuiam 3,74 miliarde echivalent euro pentru invatamant si cultura, iar in 2003, cheltuiam 0,57 miliarde, de 7 ori mai putin. In 1989, pentru sanatate, cheltuiam 2,81 miliarde pe an, iar in 2003 numai 0.30 miliarde, de 9 ori mai putin Nu FMI-ul trebuie sa ceara guvernului roman sa reduca deficitul bugetar, ci noi, cetatenii Romaniei, trebuie sa obligam propriul nostru guvern sa functioneze numai cu bugete echilibrate. Prin Constitutie.

Ultima Ora, 26.07.2005

Sursa: Crima numita privatizare, colectie de articole scrise intre 2005 – 2008, Bucuresti.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
ciprian porumbescu, balada

Ciprian Porumbescu, geniul muzical si viata sa

Joi, 6 iunie, se implinesc 136 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de exceptie, creatorul primei operete romanesti – „Crai nou”.

Ciprian Porumbescu a adus, in compozitiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, in care exprima artistic o serie de trairi personale, ganduri si idei, toate incadrate in epoca romantica a genului.

Violonist, compozitor, teolog si mare patriot, Porumbescu a intruchipat in scurta sa existenta, autenticul romanesc cu tot ceea ce este mai frumos si mai pur – de la freamatul codrului, soptirile dulci ale paraielor, pana la glasuri de bucium care rasuna a jale –, definind un adevarat erou cu un destin romantic.

Ciprian Porumbescu, pe numele la nastere Ciprian Golembiovski, a vazut lumina vietii la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei, in Bucovina, intr-o casa modesta de tara, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski si al Emiliei Clodnitchi, de origine poloneza, avand o sora mai mare, Marioara.

Familia sa a fost foarte saraca, astfel ca Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicala continua si completa, in schimb tatal sau i-a insuflat credinta si patriotismul „cu asupra de masura”.

Fire timida si retrasa, dar indragostit de muzica, Porumbescu il intalneste, la varsta de sapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg si discipol al lui Chopin, care si-a petrecut cateva veri la Sipotele Sucevei, pentru a culege cantece populare, gazduit fiind chiar in casa familiei Golembiovski.

A inceput studiul muzicii la Suceava si Cernauti

In anul 1871 participa la Putna la marcarea a 400 de ani de la tarnosirea manastirii, unde se alatura unei asistente din care faceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu. Din relatarile vremii, se pare ca dupa festivitatile oficiale, pe pajistea din fata manastirii s-a incins o hora in care au intrat toti cei prezenti, orchestra fiind condusa de Grigore Vindireu, caruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, dupa ce a cantat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigand: „Tata, am cantat Daciei intregi!”

Pana in anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, insa, din cauza saraciei, statea cu chirie in incaperi mici si pline de igrasie, mancarea nu era nici ea indestulatoare si probabil ca aici tuberculoza i s-a strecurat in trup, el fiind foarte preocupat de muzica si nu de persoana sa.

In martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar in perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxa la Cernauti, perioada in care, in 1876, moare mama sa, Emilia.

In 1874 s-a infiintat, la Cernauti, societatea studenteasca „Arboroasa”, dupa numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societatii culturale, iar in ultimul an de seminar a fost ales presedintele ei. Insa, „Arboroasa” nu a fost niciodata privita cu ochi buni de stapanirea austriaca din cauza activitatilor considerate mult prea intens patriotice.

In desele vacante pe care le petrecea la Stupca, o cunoaste pe Berta Gordon, o fata inalta si subtire, fiica a pastorului evanghelic din Ilisesti, de care s-a indragostit iremediabil. La scurta vreme, pentru ca iubirea lor sa nu „degenereze”, si fiindca familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea sa fie trimisa in strainatate, ramanand marea iubire, neimplinita, a compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singura imi poate da curajul si puterea de a rabda mai departe si a duce munca inceputa la bun sfarsit”, iar ea raspundea: „Cat de rau imi pare ca nu pot sta fata in fata cu acela caruia toata viata mea as dori sa-i fiu cu inima deschisa…”

In 1877, in Bucovina se sarbatorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, iar la Iasi a avut loc o contra-demonstratie in memoria mortii domnitorului Grigore Ghica, Societatea „Arboroasa” trimitand o telegrama de condoleante primarului din Iasi.

In seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducatorii societatii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca si Orest Popescu, au fost retinuti si incarcerati la inchisoarea din Cernauti.

In anul 1878, Porumbescu este si el arestat, alaturi de alti tineri, in Procesul „Arboroasa”, fiind inchis timp de trei luni la Cernauti. Se afla la Stupca, i-au dat voie sa-si ia cu el vioara si o gramatica a limbii franceze si a fost urcat intr-o caruta si dus pana la Cernauti, un drum in care apa rece i-a patruns prin haine.

Insa temnita in care si-a petrecut Craciunul anului 1878 s-a transformat pentru el in drum sigur spre mormant, fiindca peretii reci si mancarea proasta l-au imbolnavit grav de tuberculoza.

Trebuie spus ca unul dintre cei mai inflacarati combatanti in presa vremii, care a luptat din rasputeri pentru a obtine eliberarea celor intemnitati, a fost insusi Mihai Eminescu. Dupa trei luni – ce folos? – Ciprian Porumbescu avea sa fie eliberat si achitat de acuzatiile care i-au fost aduse.

Intre anii 1879 – 1881, primeste o bursa de studiu la „Konservatorium für Musik” din Viena, unde studiaza armonia cu Anton Brückner si primeste notiuni de muzica corala de la Franz Krenn.

Tot aici a luat lectii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijeaza corul Societatii Studentesti „Romania Juna”, iar in anul 1880, scoate o colectie de douazeci de piese corale si cantece, intitulata „Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, pe care se afla creatii precum „Cantecul gintei latine”, „Cantecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura romana.

In anul 1881, familia sa isi schimba numele in Porumbescu, dupa ce acesta a fost folosit, o perioada, drept pseudonim.

Intre anii 1881 si 1883, Porumbescu este profesor de muzica la Gimnaziul Romanesc din Brasov si dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului.

La 11 martie 1882, are loc, in sala festiva a Gimnaziul Romanesc din Brasov (astazi Colegiul National „Andrei Saguna”), premiera operetei in doua acte „Crai nou” – prima opereta romaneasca, pe muzica lui Ciprian Porumbescu si versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaste un succes fulminant, astfel incat sunt programate alte doua reprezentatii, pe 12 si 23 martie, in acelasi an, la Brasov si o alta la Oravita. Dupa aceste spectacole, Ciprian Porumbescu ii trimite o scrisoare tatalui sau prin care isi exprima satisfactia cu privire la dorinta sa cea mare ce a fost implinita:

„Si astazi, astazi am ajuns sa-mi vad dorinta implinita, mi-am vazut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemand sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am vazut ridicat, laudat, magulit, laureat. Ce sa mai zic, ce sa mai astept de la viata mea, de la viitorul meu?”.

La 8 noiembrie 1882, este organizat, la Brasov, un concert in beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colctate fonduri pentru tratamentul sau in Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleaca in statiunea Nervi din peninsula.

Starea sa de sanatate nu se amelioreaza si, in plus, dorul de plaiurile natale il macina. Intr-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie! Frumoasa si dulce mai esti! Ah, dar ce folos? Nu plateste toata frumusetea si dulceata ei o ceapa fripta, daca colea peste gard nu ma pot sui la Stupca!…”.

In februarie 1883, Ciprian se intoarce la Stupca, langa Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele vesnice, in bratele surorii sale si sub privirile indurerate ale tatalui sau.

Cu ultimele forte, Ciprian i-a soptit acesteia: „Sa nu lasati muzica mea sa moara!”. Ultima lui dorinta, ce se regaseste in ultima strofa din „Cantecul tricolorului”, a fost indeplinta, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului romanesc si versurile „Iar cand, fratilor, m-oi duce/ De la voi, si-o fi sa mor/ Pe mormant atunci sa-mi puneti/ Mandrul nostru tricolor”.

La moartea lui, Berta Gordon ii scria sorei acestuia, Marioara: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat si am dorit in viata. Mi s-a rapit tot ce am numit noroc. (…) Roaga-te, draga Marie, la mormantul Lui si pentru mine. Tie ti-i dat sa fii in apropierea Lui, tu ai putut sa-i arati scumpului iubirea ta, prin ingrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut si eu!”.

Printre cele mai populare lucrari ale sale, sunt „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, celebrul cantec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzica ce da astazi imnul national al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al Romaniei, „Trei culori”, valsurile „Zana Dunarii” si „Camelii”, „Serenada”, „La malurile Prutului”, „Altarul Manastirii Putna”, „Inima de roman”, „Oda ostasilor romani” si altele.

In anii 1972-1973, regretatul regizor Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, in doua serii, cu Vlad Radescu in rolul marelui compozitor si patriot.

Peste ani a ramas, marturie a trairilor lui Ciprian Porumbescu, casuta din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) si muzeul cu acelasi nume situat chiar in fata cimitirului in care acesta isi doarme somnul de veci. Aici exista, bine conservate, toate amintirile acestor plaiuri atat de iubite de compozitor, iubirea niciodata implinita pentru Berta Gordon si mai ales dragostea sa pentru muzica si pentru doina romaneasca…

Articol realizat de Razvan Moceanu via rador.ro.

/1 Comment/by
nicolae steinhardt, mihai eminescu

Nicolae Steinhardt – Il iubesc pe Eminescu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/nicolae-delarohia-steinhardt-si-mihai-eminescu.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/nicolae-delarohia-steinhardt-si-mihai-eminescu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Nicolae Steinhardt – Il iubesc pe Eminescu” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1559814030493{margin-bottom: 0px !important;}”]

Nicolae Steinhardt: Am invatat si predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla și Dej

Redam in exclusivitate „Marturisirea” de mai jos, poate una din cele mai frumoase scrieri semnate de Nicolae Steinhardt despre Eminescu si fenomenul romanesc.

Mi-am pus demult intrebarea: daca mi se va cere sa scriu despre Eminescu, ce voi face? Sa cutez a scrie? Nu va fi impertinenta si abatere de la modestia cea mai elementara?

Iata insa ca, pina la rezolvarea teoretica a problemei, am scris si publicat citeva texte despre Eminescu in „Viata Romaneasca”, in „Caiete critice”, in volumul „Escale in timp si spatiu” si „Prin altii spre sine”, in cuvintul inainte la „Eminescu si abisul ontologic” de Svetlana Paleologu-Matta.

Am invatat si predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla si Dej.

Stiu bine ca am scris copilarii si banalitati dar cu teama, dragoste, credinta si adinc respect. Asa incit s-ar putea ca pacatul de temeritate si pofta de fala sa-mi fie iertat.

Il iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfinta. Nu uit, cind sunt in Bucuresti, sa depun si eu o floare la statuia din fata Ateneului, opera a sculptorului D. Anghel.

Cu ce drept il iubesc pe Eminescu? Fara niciun drept. Prin declaratie unilaterala de vointa, pentru ca oricine are dreptul sa iubeasca, oricit de nevolnic si neindreptatit este. Pentru ca, dupa cum spun englezii, o pisica poate privi un rege. Tot astfel, fara nicio justificare, iubesc in mod orbitor si total poporul romanesc si „fenomenul romanesc”.

Si apoi Eminescu, prin fermitate si curatia caracterului, imi e sprijin de nadejde in credinta ca poporului roman ii e menit a se impartasi in cultura si in viata spirituala de o soarta cu mult deasupra mediocritatii, acea binecuvintata soarta in care au crezut Hasdeu, Parvan, Blaga, Mircea Eliade si Constantin Noica.

Cit de fericit sunt ca mi-ati dat prilejul sa-mi marturisesc dragostea despre Eminescu si fenomenul romanesc.

Nicolae Steinhardt

Manastirea Rohia

24 martie 1989 (Confesiune facuta cu sase zile inainte de a trece la Domnul – 30 martie 1989)

Sursa: mihai-eminescu.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
omul nou

Patrick Matiș – In 1989 s-a nascut Omul Nou

Anul 1989, din punct de vedere calendaristic dar si numerologic, a fost un an de schimbari majore, din pacate, nu pozitive. Omul nou s-a nascut in acel an si s-a gestat in laboratoarele sinistre ale ideopatilor materialisti cu zeci de ani in urma, sau poate cu mai bine de o suta de ani in urma.

Acest Om Nou s-a vrut a fi un individ fara trecut, fara mama, fara tata, fara identitate si fara viitor. De fapt, viitorul acestui tip de individ este unul dictat de catre laboratoarele neo-marxiste ale P.R.-ului postfreudian, fabricatoare de drepturi dar nu si de oameni. Omul are viitor, drepturile nu au viitor, caci se schimba mereu precum morala vremurilor. Dreptul pe care il avem astazi, maine e posibil sa nu-l mai avem, si sa avem altul etc. Atunci cand exista doar drepturi dar nu exista oameni care sa le posede, care sa si le exercite, nu exista nici un viitor pentru omenire.

Omenia omenirii se califica prin responsabilitate si nu prin militarea pentru drepturile, chipurile, nerespectate, caci intotdeauna se vor inventa drepturi noi, scuze noi, premise noi pentru iresponsabilitatea unora sau altora, petru fuga lor din fata jertfei de sine pentru un viitor care sa dureze. Indivizii cu drepturi decad din responsabilitati pentru ca viata lor este dictata intotdeauna de mediul corporatist, de asa-numita cultura organizationala care ii plateste pentru a milita, pentru a protesta si pentru a se opune oricaror demersuri de bun simt ale altora, mediu, de altfel, eminamente socialist si comunist, in acelasi timp. Este ca si cum ar vrea sa are si sa semene pe fundul marii. Ei nu au o personalitate proprie ci fabricata din ideile altora. Nu au un proiect real pe care sa-l afiseze celorlalti din jur, indiferent in ce tara ar fi, pentru ca nu isi cunosc mediul, nu vor sa si-l cunoasca, nu sunt la curent nici macar cu nevoile semenilor lor s. a. Cu alte cuvinte, sunt masini de votare si nimic altceva. Ei reprezinta electoratul viitorului neo-globalist.

Pe de alta parte, responsabilitatile si nevoile, pur umane, sunt semne ale constiintei chiar si publice. Sa spunem ca exista totusi un inconstient colectiv, dat de marea masa de manevra a populatiei, dar exista si un constient colectiv, o constiinta publica ce este activata din chemarea interioara catre responsabilitate a indivizilor. Nevoile ard in interior dar si in exterior, sunt vizibile, iar constiinta publica isi striga cauza. Astfel, se ridica de printre oameni, de printre indivizi, voci cu adevarat facatoare de realitati, voci responsabile si puternice in spirit, in vointa. Aceste lucruri sunt total necunoscute Omului Nou neo-marxist. De fapt, neo-marxismul este o himera, o butaforie a unor sincer inselati din secolul trecut care se perpetueaza in fanteziile morbide ale celor din aceste timpuri, iar acestea duc catre sociopatie. Societatea se imbolnaveste datorita murdariei, balastului toxic al indivizilor, datorita meme-urilor, virusilor mentali lansat intr-un spatiu public sau altul, si, implicit, imbolnavesc si societatea ca un total.

Comparatia dintre Omul Nou sociopat si Omul Normal este vizibila mai ales in societatea romaneasca. Unul este Omul Nou confectionat pe smartphone si in retelele de socializare, adica in spatiul virtual, redus aproape total la o incontienta dementizata prin digitalizare, si altul este Omul Normal care vine cu solutii la problemele ce striga la cer in ziua de astazi. Acesta din urma este o fiinta constienta intr-o oarecare masura si prin care se manifesta o inteligenta superioara pe care o putem identifica, de multe ori, ca fiind de ordin divin, realizatoare de miracole care dureaza si vor dura in timp. Societatea, de fapt, se construieste si se sprijina pe acestia, nu pe cei care intra in categoria Omului Nou de tip sovieto-neo-liberalo-marxisto-postuman. Ultimii nu fac altceva decat sa erodeze societatea solida in timp precum cariile, care sunt degradari, fermentari pana la putrefactie, si care ajung sa „topeasca” prin entropie toata structura. Pe acestia nu se poate construi nimic, nici societate, nici cultura, nici civilizatie.

Societatea, cultura, civilizatia sunt manifestari ale constiintei umane. Acestea dau sensul de acasa pentru multi dintre noi. Este un confort durabil, o liniste in atmosfera lumii care ne mentine in stare de echilibru. Cand aceasta este perturbata, se dezechilibreaza elementele umane care sustin intreg angrenajul social. Acest dezechilibru e dat in primul rand de violenta. Exista o violenta ascunsa in cei care se considera sau intra in tagma Omului Nou. Aceasta iese la iveala ori de cate ori imbecilitatea suprema le dicteaza. De fapt, dresorii lor, indivizi care ii comanda, sunt farsorii noii lumi, noii ordini mondiale care lucreaza sa destabilizeze ceea ce este frumos si creativ. Nu mai vorbim de factorul religios, divin, spiritual, caci acesta ii raneste de moarte precum aghiazma pe posedat. Diabolicitatea din ei urla ca si cand a fost arsa cu acid. Insa, constiintele lor dorm profund si le putem asemui cu Pinocchio prins in sfori.

Incepand cu anii ’90, la noi s-a declansat imbecilizarea prin uciderea ideilor creative. Concomitent cu aceasta a fost si asasinatul la nivel orizontal, in viata de zi cu zi, a tot ceea ce inseamna gospodaria tarii cu toata economia (mai ales industria) sa, politica sa, socialul sau. In timp, tot ceea ce vedem astazi sunt aglomerari instinctive catre satisfacerea unui supravietuirii. Este gregar acest instinct imbolnavit de mentalitatea lui mai mult.

Odata cu nasterea Omului Nou, la noi, putem vedea in ochii celor care merg pe strada lipsa de viata. Nu mai exista poveste ci cantecele psihologice care contin lamentari asupra existentei. Cine vine cu solutii este luat imediat in deradere caci totul se naruie pentru ca asa se doreste. Indivizii au inceput sa ceara, inca de la nasterea Omului Nou, noua ordine mondiala. O doresc, sunt patimasi pentru ea! Altfel nu ne putem explica multitudinea de consumatori care cumpara din hypermarket-uri straine zi de zi, clipa de clipa. Un profit urias este in buzunarul acestor capuse ale tarii, de sorginte transnationalista. Permisiunea pentru aceasta vine din mintea colectiva care se inclina slugarnic, ca o prostituata, catre acesti fantazmagorizatori realizatori de iluzii. Industria in general este fauritoare de iluzii, iar orasele lor sunt artificiale si viu-colorate, doar-doar acapareaza cat mai multi contribuabili. Asa s-a intamplat si se intampla la noi.

Publicitatea isi are rolul de manipulatoare principala a mecanismelor inconstiente ale slabiciunilor pe care cu totii le avem. Suntem precum dependentii de droguri care sunt viciati si nu pot trai fara alimentul care ii satisface in propriul lor creier. Totul este senzatie puternic resimtita de catre acestia. In rest, cei care nu se ating de substantele mentale ale publicitatii, ignoratorii dar nu ignorantii noilor himere, stau departe si pun la cale o lume care vine dupa aceasta lume in decadenta.

Continuand pe aceeasi linie istorica contemporana, a anilor ’90, putem vedea, gratie eforturilor publicitatii si modei de pe atunci, diferite manifestari ale modei in randul oamenilor, in randul populatiei de rand si nu numai, si in randul celor cu functii publice. Pe la inceputul acelei decade era moda blugilor, care a continuat pana mai tarziu, pana chiar foarte recent. Si azi romanii mai poarta blugi. Acest tip de pantaloni devenise o moda unisex valabila in randul nostru, al orasenilor, dar si al celor de la sate. Apoi au urmat protestele din Piata despre care putem vorbi, pentru cine-si mai aduce aminte, ca erau dirijate de diverse agenturi care lucrau cu instrumente si metode de manipulare psihologica in masa. Putini romani inteleg impactul, forta, puterea publicitatii inca de cand a fost inventata in aceasta lume. A facut ravagii, pur si simplu.

Mai tarziu au inceput sa apara libertatile, inclusiv economice. Acestea s-au manifestat prin emanciparea dorintelor romanilor. In noul tip de Romanie, zice-se democrata unde si in cadrul careia fiecare eram, chipurile, liberi sa facem, spunem, credem ce vrem, eram bombardati cu mondenitati care s-au concretizat astazi prin promovarea non-valorilor si a scepticismelor derizoriului de tip intelectualoid ieftin sau gratuit, de tipul pe ce te bazezi cand spui asta, daca totul este inventat de om si este derizoriu?. Astfel ca, totul este relativ si dilematic in continuu, constant, si nu mai conteaza daca oamenii au certitudini, caci formatorii de opinie relativizeaza totul dupa forma ateismului si a scepticismului, unde totul devine dezbatere intelectuala. Iar in ceea ce priveste promovarea non-valorilor, cu aceste inferioritati, prostimea isi hraneste propria ignoranta contribuind la propria sa imbecilizare prin care se adanceste intr-un dolce far niente. Nu se poate dezlipi de ea caci devine fel de a fi.

Alimentarea populatiei cu mondenitati a fost si este un proces, se pare, de lunga durata. Deja are zeci de ani de cand se realizeaza acest experiment in mod continuu in spatiul asa-zis public. Nu incetam sa achizitionam asemenea informatii de joasa vibratie, de inferioara calitate. Degenerarea, prin acestea, continua pana la cote patibulare, instinctive si gregare infraumane, oricat de academicesti ar parea aceste cuvinte, este de neimaginat. Scopul? Nu numai tinerea in ignoranta ci si reducerea populatiei.

Laolalta cu acest experiment-fenomen negativ, care ne-a decimat creativitatea si originalitatea romaneasca, a mai urmat un experiment: migratia romaneasca spre Occident sau alte tari mai bogate. Romanii, am fost mintiti si ni s-a promis o viata mai buna in alte tari care ne-au acceptat ca si forta de munca externalizata. Dar putini au fost acei romani care chiar au facut cariera si performanta in alte tari, ca mai apoi sa se intoarca, unii, pentru a face ceva aici, pentru a-si ajuta tara natala in orice fel pot si se simt competenti. Cativa dintre acestia au reusit si reusesc, iar alti cativa nu, datorita obstacolelor grave pe care le-au intalnit aici, chiar si din partea propriilor sai conationali din functiile publice cutare sau cutare.

Iar aici avem parte de doua tipuri de experimente de inginerie sociala care au ca scop docilizarea prin imbecilizare, cu alte cuvinte tampirea romanilor pentru ca sa nu mai faca nimic, sa nu reactioneze impotriva, si anume primul prin bombardamentul cu informatii false, informatii de o inferioara calitate care ne reduc ca si fiinte umane la simple creaturi instinctive, consumiste, adormite si nepasatoare, pentru ca mai apoi sa ne arate cu degetul si sa rada de noi. Aceia care ne denigreaza din afara sunt aceiasi care practica pe noi astfel de experimente de inginerie sociala. Sa nu va mire acest lucru! Este o farsa care ni se joaca insa ne reduce ca si specie umana, pana la urma, nemaivorbind de conditia de a fi roman. Al doilea tip de inginerie sociala care duce spre imbecilizare este exact umilirea poporului roman in alte tari din Occident, si nu numai, prin externalizarea fortei sale de munca. Nu ne-ar fi mai bine sa muncim in tara pentru noi insine? Evident. Numai ca in tara sunt putini romani care muncesc pentru ei insisi, majoritatea lucrand pentru altii („lucrez la patron, la o firma…”). Este un tertip prin care si romanii cautam siguranta zilei de maine. Ceea ce vreau sa spun prin acest exemplu, prin umilirea in alte tari a romanilor care lucreaza acolo, care-si castiga existenta, este faptul ca, in mare parte romanii sunt angajati in posturi chiar umilitoare, cum este cazul Marii Britanii care pune la dispozitie posturi de ingrijitori sau ingrijitoare pentru persoanele cu dizabilitati sau veterani de razboi, pentru persoane care nu mai pot sa aiba grija de ele insele, singure. Iar pentru aceasta evident ca acei romani le si fac toaleta, ii sterg la fund, ii spala etc. Umilitoare? Sa-mi arate Marea Britanie daca ar face asa ceva cu cetatenii lor? De ce nu au romanii parte de posturi mai bune decat acestea, inclusiv decat culesul de capsuni in Spania? Pentru ca acolo suntem necalificati in mare masura pentru ceva superior. Majoritatea romanilor nu au competenta in acte pentru posturi mai bune si mai bine platite. In fine.. discutia despre acest subiect este vasta, variata si merita un alt articol. Ceea ce vreau sa spun este motivul pentru aceasta externalizare a capacitatii de munca a romanilor. Suntem atacati pe toate planurile si suntem directionati spre ce vor inginerii sociali.

O ultima etapa de creare a Omului Nou este prin tehnologizarea care se face la noi in ziua de astazi. Mai toti avem telefoane (asa-zis) inteligente si mai toti suntem conectati la internet (3G, 4G, wi-fi etc.), mai ales cei care traim si lucram in oras. Pe strada, in transportul in comun, in magazine sau in muzee, romanii astazi sunt cu ochii, urechile si nasurile in telefoanele acestea care le ocupa mare parte din viata, basca mare parte din atentie. In plus, vedem, deja, persoane care asta fac si la volan, in trafic. Mirarea mea este cum de nu creste numarul de accidente grave, in trafic, din acest motiv, sau poate ca mass-media nu arata. Si apoi ne intrebam: unde este Romania in acest caz? Intelegem prin Romania, adica romani. Unde sunt romanii? Mai exista ceva romanesc autentic in toate acestea? Poate limba, desi se suprascrie cu forme neologistice.

Prin acestea se creeaza Omul Nou din 1989 si pana astazi, in Romania. Motivul pentru aceasta dar si pentru existenta de acum incolo a acestui tip de individ nascut si crescut in laboratoare sociale este pregatirea pentru Omul Postuman, ultima specie de individ al noii ordini mondiale, al globalismului, care chiar nu are identitate, nici trecut, dar nici viitor. Este si va fi doar un numar, sau o simpla cifra, cu inteligenta redusa si poate chiar inlocuita de inteligenta artificiala atat de mult trambitata de exegetii sai de azi. Insa, care este pericolul? Omul Nou si Omul Postuman sunt doar niste efecte ale degenerarii umane in care ne aflam astazi. In realitate, pericolele sunt mult mai multe. Sa nu uitam de faptul ca distrugem Natura si implicit planeta ca si organism cosmic viu. Prin degenerarea noastra atacam echilibrul macrocosmic si natural al planetei noastre, iar efectele se intorc impotriva noastra. In realitate, ne vom autodistruge inainte sa ajungem la Omul Postuman.

Solutia? Sa incetam sa mai traim astfel si sa inversam procesul de formare a Omului Nou si a Omului Postuman prin intoarcerea la natura si sa traim ecologic, economic, sustenabil si constient.

A consemnat pentru dumneavoastră

Al vostru devotat Patrick Matiș

semnatura, semnatura patrick, semnatura patrick matis

/0 Comments/by
nichifor crainic, pamfil seicaru, radu gyr

4 iunie 1945 – Condamnarea la moarte a ziaristilor patrioti romani de catre sotia lui Brucan

Condamnarea la moarte a ziaristilor patrioti romani de catre sotia lui Brucan

Azi se implinesc 74 de ani de la atentatul terorist bolsevic la cultura romana din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte si inchisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru si Radu Gyr de catre sotia lui Silviu Brucan, A. Sidorovici.

In memoriam Nichifor Crainic publicam azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale in haos ale Romaniei, cu referiri de stricta actualitate si azi, cum ar fi: „Poporul roman in clipa de fata nu-si cunoaste de-ajuns, nu-si intelege si nu-si asculta trimisii lui Dumnezeu. Ba uneori se intampla ca urmeaza tocmai pe acei proroci mincinosi, demagogii, care stiu minti mai strasnic.”

Recenzia de mai jos, pe care o publicam online in premiera, a fost (re)descoperita de cercetatorul Florin Dutu dupa 82 de ani de la publicare si reprodusa intr-o noua editie a lucrarii „Puncte cardinale in haos” de Nichifor Crainic, aparuta la Editura Floare Alba de Colt.

Nichifor Crainic – Puncte Cardinale in Haos

nichifor crainic

de Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA

(n.21 mart.1903; d.18 sept.1961, temnita Aiudului),

in Revista Teologica, nr. 3-4, 1936, p. 136-137.

Bunul Dumnezeu ne-a invrednicit pe noi Romanii, ca la marile raspantii si cotituri ale vietii istorice sa ne trimita barbati alesi si plini de har, care prin energia intelepciunii lor sa ne arate calea mantuirii. Credem ca din rasa acestora face parte si maestrul Nichifor Crainic. Cine-i cunoaste scrierile poetice, incununate de premiul Academiei Romane si activitatea publicistica, mai ales cea depusa in redactia Calendarului si a Gandirii, incununata si aceasta intr-un fel sau intr-altul de admiratorii si adversarii lor – isi poate face o icoana clara despre valoarea personalitatii si a sufletului din care au izvorat. Cu noua dumisale lucrare intra in primele randuri ale scriitorilor care au ceva de spus langa patul durerilor in care se zamisleste epoca cea noua, renasterea Romaniei in duh si adevar.

Punctele Cardinale sunt intr-adevar directivele unui vazator, care dau orientarea sigura si optima in valmasagul ideologiilor contemporane. Avem inainte o carte de eseuri, cum nu s-a publicat alta in literatura romana. Problemele cele mai mari si mai grele ale vremii afla in condeiul lui Nichifor Crainic instrumentul de expunere si de obiectiva lamurire. Tineretul si crestinismul, comunismul, ateismul si spiritualismul, cultura si civilizatia, democratia si demofilia, crestinismul si nationalismul, strainismul, traditia, rasa si religia, ortodoxia, latinitatea, credinta, etnicul si esteticul, pacifismul – toate aceste pietre de care se poticneste timpul nostru sunt rand pe rand cioplite si modelate cu maiestrie de cugetarea artistului. Apoi imbracate in haina operei de arta, in armonia cantecului ziditor de cetate sunt redate generatiei ce simte pe umerii ei povara gravei raspunderi a ceasului de fata.

S-a spus cu drept cuvant ca epoca noastra este „epoca ideologiilor”. Dl. Nichifor Crainic prezinta ganditorilor romani ideologia sanatoasa a crestinismului ortodox, activ si creator, atat de fericit concrescuta in sufletul poporului cu nationalismul. Trecutul istoric, viata si cartile celor mai alesi fii reprezentativi ai neamului, intreaga traditia noastra culturala si zestrea morala a natiei ne indeamna, ca dupa aceasta ideologie sa ne orientam carma sufletului si a statului in mersul lor spre culmile desavarsirii.

Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixeaza in haosul cugetarii moderne, sunt farurile care lumineaza mersul normal al Romaniei in drumul ei spre glorie si nemurire. Ele sunt catehismul generatiei tinere si au menirea de a deveni „crezul omului eroic”.

Alte natiuni au demult astfel de carti ce formeaza pietrele de hotar dintre epoci si le asigura curgerea vietii istorice in alvia fireasca a destinului lor cultural. Noi inca am avut cateva scanteieri de acest fel, cum au fost Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, sau Cantarea Romaniei. Dupa razboiul mondial am avut articolele fulgurante ale d-lui Octavian Goga, cuprinse in volumul Mustul care fierbe. Sunt dezbatute si luminate aici o serie intreaga de probleme si idei care framanta viata si fixeaza evolutia veacului nostru.

Punctele Cardinale designeaza un apogeu in scrierile de acest gen, la noi. Ele sunt asemanatoare cu cele ale d-lui Octavian Goga, cu deosebirea ca dl. O. Goga scrie pentru masa publicului cititor, dl. N. Crainic pentru elite si in special pentru tineretul universitar. Unul scrie articole in fuga condeiului; celalalt, pe indelete, eseuri. Dar si unul si altul pun cu curaj si cu toata sinceritatea degetul pe ranile tarii si depun osteneli eroice pentru tamaduirea lor. Indeosebi se ocupa ei cu strainismul sub toate formele sub care ni se prezinta si ne copleseste si au aceleasi accente dureroase fata de „instrainatii neamului”, ca si Simeon Barnutiu in 1848, cand a rostit profeticele cuvinte: „Fii nenorociti! Cine va va apara, daca parintii vostri dau mana cu strainii in contra voastra?!”

Apostolii satelor si ai oraselor, preotii, invatatorii si intreaga elita a intelectualitatii romane are fata de dl. Nichifor Crainic o sfanta datorie: sa coboare ideologia Punctelor Cardinale in sufletul poporului. Moneda forte sa o schimbe in bani marunti de circulatie zilnica. Sa facem adica frumoasa gandire a maestrului Nichifor Crainic sa traiasca viu si constient in multimea poporului roman. Caci e o adevarata tragedie in care se zbuciuma spiritualitatea romaneasca si profetii ei. Poporul roman in clipa de fata nu-si cunoaste de-ajuns, nu-si intelege si nu-si asculta trimisii lui Dumnezeu. Ba uneori se intampla ca urmeza tocmai pe acei proroci mincinosi, demagogii, care stiu minti mai strasnic. Profetii lui adevarati lupta vitejeste cu munti de greutati. Unii obosesc si cad sub povara lor. Dar impartite pe umerii tuturor aceste greutati s-ar purta si pe degetul cel mic. Sa impartim deci sarcinile, sa muncim si sa luptam, ca prin doctrina crestinismului dinamic si a nationalismului sincer, clasic definita de maestrul Nichifor Crainic in Puncte Cardinale, sa facem din haosul vremii cosmos – ordine morala si frumusete divina pe fata transfigurata a Romaniei.

Sursa: marturisitorii.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Profituri imorale

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Profituri imorale” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1559510789952{margin-bottom: 0px !important;}”]Devin tot mai dese si mai ample referirile guvernantilor si „analistilor” lor economici la consecintele catastrofale ale asa-zisei privatizari asupra situatiei economice si sociale a romanilor.

Se evidentiaza trei aspecte asupra carora se concentreaza aceste referiri: a) statul roman a facut „privatizari” proaste, nereusite, „esuate”; b) cei care au devenit proprietari asupra capitalului romanesc prin aceste „privatizari” nu sunt interesati decat sa obtina un profit cat mai mare, motiv pentru care umfla mereu preturile, spre groaza romanilor; c) profund miscati de aceasta stare de lucruri, guvernantii ies la lupta impotriva capitalistilor fara scrupule si se angajeaza in fata romanilor ca ii vor obliga pe acesti castigatori de „profituri imorale” sa se „responsabilizeze social”, adica sa imparta profiturile cu romanii saraciti.

Domnul Emil Boc, presedintele Partidului Democrat observa ca „privatizarea PETROM este cea mai proasta afacere facuta de statul roman”, observatie sustinuta de cifrele publicate de un cotidian central care arata ca din aceasta afacere, intr-o perioada de numai un an, romanii au pierdut venituri care depasesc valoarea de 1 miliard de euro.

Domnul Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, se declara indignat, pur si simplu, de „profiturile imorale” insusite de companiile petroliere, asigurandu-ne ca nu este decat o chestiune de timp pana cand domnia sa va pune in practica mecanismele prin care aceste profituri vor fi „distribuite” catre populatie.

Cateva precizari se impun in legatura cu acest subiect. In primul rand, statul roman postdecembrist nu a facut si nu va face „privatizari”. Nici reusite, nici nereusite. El a privatizat o singura data, prin legea 15/1990, intregul capital creat de romani de-a lungul istoriei, cand a trecut acest capital din proprietatea „comuna” a cetatenilor tarii in proprietatea sa privata, fara sa-i despagubeasca, in vreun fel, pe adevaratii proprietari, pe cetatenii Romaniei.

De atunci, el vinde capital, nu privatizeaza. Nu poti privatiza ceva care-i privat. Nu poti albi albul. In ceea ce priveste profiturile „imorale”, la care se refera domnul Vladescu, este cat se poate de limpede ca acestea se „culeg” nu numai de pe urma capitalului utilizat in prelucrarea petrolului, in distributia gazelor si a curentului electric, ci si de pe urma celui utilizat in siderurgie, in industria constructoare de masini, in comert, in banci – in toate sectoarele economice in care au fost investite economiile romanilor facute de-a lungul istoriei.

Aceste profituri nu sunt, insa, „imorale” pentru ca sunt mari, asa cum incearca sa ne convinga cei care ne spun ca „austriecii raman in final cu un profit net de 80%”. Putea sa fie si de 200%, si de 1000%, cu conditia ca ele sa fi fost realizate cu capitalul creat de actualii proprietari, cu conditia ca ele sa fi fost obtinute in conditii de moralitate economica, prin productia si comercializarea de bunuri si servicii pe o piata concurentiala. Ori, profiturile obtinute de actualii proprietari ai fostelor intreprinderi socialiste „de stat” din Romania sunt imorale la patrat. In primul rand, ele sunt imorale pentru ca sunt obtinute cu capitaluri care au fost achizitionate de la satul roman la preturi de zeci si sute de ori mai mici decat valoare lor reala. Aceste profituri nu provin din valoarea noua, creata de actualii proprietari, ci din valoarea trecuta, creata de cetatenii romani inainte de 1989, confiscata de statul roman in 1990 si vanduta, apoi, actualilor proprietari prin „privatizare”. Profiturile in cauza sunt imorale, in al doilea rand, pentru ca sunt obtinute in conditii de monopol care, in lipsa concurentei, permit practicarea de preturi impuse de producatorul unic, sau de catre cativa producatori cartelati. Pe aceasta cale, a preturilor de monopol, o buna parte din valoarea nou creata de cetatenii tarii este si va continua sa fie redistribuita in favoarea celor improprietariti prin „privatizari”.

La originea „profiturilor imorale” nu se afla prostia, ignoranta, incompetenta guvernantilor, asa cum vrea sa ne sugereze domnul Boc, ci acte criminale, premeditate, savarsite cu profesionalism si sange rece, prin care guvernantii i-au deposedat pe cetateni de capitalul acumulat de acestia pana in 1989 si l-au vandut pe nimic in schimbul spagii si al cuceririi si pastrarii puterii politice, pe care au folosit-o ca sa-si insuseasca si ei o parte din capitalul trecut din proprietatea comuna a cetatenilor in proprietatea privata a statului.

Solutia eradicarii profiturilor „imorale” nu o reprezinta „responsabilizarea” sociala a proprietarilor acestor profituri. Cetatenii Romaniei nu au nevoie sa primeasca pomana de la cei care i-au deposedat de propria lor avutie, sau care au fost complici la aceasta deposedare. Romanii au nevoie si sunt indreptatiti sa fie despagubiti pentru avutia care le-a fost furata de statul roman prin Legea 15/1990. Ei au nevoie si sunt indreptatiti sa fie lasati sa-si construiasca o economie democratica, care sa genereze numai profituri morale, obtinute prin munca, inovatie si economisire, prin productia si comercializarea de bunuri si servicii pe o piata concurentiala.

Bursa, 15.05.2006.

Sursa: Crima numita privatizare, colectie de articole scrise intre 2005 – 2008, Bucuresti.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by

Calin Georgescu – Atuurile Romaniei

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu – Atuurile Romaniei” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1559334580975{margin-bottom: 0px !important;}”]Romania este o tara prea bogata, cu un pamant prea fertil, ca sa fie pastrata fara lupta!

Stiintific, din noua regiuni biogeografice, Romania detine cinci, avand cea mai importanta ecoregiune la nivel global. Mai mult de jumatate din Carpati, cei mai salbatici ca natura, sunt in tara noastra. Peste jumatate din carnivorele mari sunt in Romania. Avem apoi Delta Dunarii, zonele umede si padurile – un tezaur.

Capitalul gigantic al Romaniei este dat de resursele naturale, in special de baza genetica pura pe care o au plantele si vietuitoarele sale, fiind printre foarte putinele tari din Europa care mai detin asa ceva. Daca numesc doar cele 220.000 de ha de padure virgina, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, se poate vedea capacitatea sigura de a dezvolta durabil tara. Nu poti avea dezvoltare durabila fara fundamentul dat de resursele naturale pure.

Sub acest aspect, Romania se inscrie in zona marilor negociatori, fiind un potential multiplicator genetic pentru tarile care au doar resurse financiare, dar nu si pe cele naturale. Sau au padure, dar nu au codru. Lumea occidentala este disperata sa aiba hrana si apa de foarte buna calitate pentru cetatenii ei. Doar astfel isi asigura continuitatea ca neam. Toti sunt constienti de pericolul alimentatiei industriale, plina de E-uri si aducatoare de boli pe care medicina actuala nu le poate trata.

Cauzele dezastrului actual fiind atat economice, cat si culturale, solutiile trebuie sa fie si ele, deopotriva, economice si culturale.

Sa alegem speranta in locul fricii si unitatea in locul conflictului si discordiei! Sa punem capat intereselor marunte si miturilor care ne-au sugrumat viata! Sa avem un proiect mare propus natiunii! Sa aducem tara la nivelul unei chemari! Asta trebuie facut! Sa-i facem pe romani mandri de istoria neamului lor si de vesnicia lui! Iar asta se poate

Putem sa ne propunem teluri ambitioase, pentru ca avem cu ce si avem cu cine sa le ducem la indeplinire. Trebuie sa convenim asupra unui set de prioritati realiste si sa lucram intens pentru atingerea lor. Mai presus de orice, trebuie sa punem la lucru competentele reale pe care le avem. Mai mult ca oricand, se impune un consens national in jurul unei viziuni strategice cu un inalt grad de concretete. Solidaritatea nu se cladeste la ordin, ci pe baza intelegerii impartasite ca solutiile propuse sunt bune pentru tara si pentru oamenii ei. De fapt, aceasta este esenta interesului national si aici trebuie sa ne regasim, chiar daca nu ne-am inteles intotdeauna.

Nu sistemul politic este puternic, ci noi suntem slabi, daca am acceptat sa fim condusi de incompetenti si tradatori. Vinovatii nu trebuie sa fie neaparat inchisi, ci sa li se confiste averea pe care au facut-o pe spatele si in dispretul poporului roman.

Putem schimba radical situatia si perceptia lumii despre noi daca afisam un proiect de tara unic prin amploare si importanta la nivel mondial. Maretia nu este un dat, ci se castiga prin lupta. Cu atat mai mult, atunci cand stim ca, nu in multi ani, va veni criza de hrana si apa. Prin urmare, sa ne pregatim pentru asta si sa devenim cel mai mare exportator de hrana sanatoasa din Europa, nu inainte de a oferi siguranta alimentara poporului roman. Apoi, sa ne uitam la energie: sa-i transformam pe romani in proprietari si producatori de energie, in special energie verde. Sa raspandim toata proprietatea productiva in asa fel incat bunastarea sa fie prezenta in orice ungher al tarii. Iar pe plan international, sa devenim un furnizor indispensabil. Stiti ce spunea Mircea Vulcanescu? Ca taria spirituala a unui neam se masoara dupa gradul in care e in stare sa le impuna altora perspectiva lui asupra existentei si ca, daca il face pe strain sa incline spre modul lui de a lua atitudine, aceasta este o cucerire spirituala. Asta poate face Romania in urmatoarea etapa — si poate de aceea trecem prin suferinta intr-un asemenea grad.

Proiectul meu de tara este rezumat in trei cuvinte-cheie, „hrana, apa, energie”, totul gandit interdisciplinar, pe baza conceptului de dezvoltare durabila. Un proiect care depisteaza si acopera o nisa unica — in Europa, cel putin, daca nu cumva chiar in lume. Micul producator si gospodaria taraneasca traditionala vor fi motorul economic si vor aduce prosperitatea. Iar icoana vie a neamului, satul romanesc, va salva tara. Eu ma inclin in fata taranului roman si ii multumesc ca exista, pentru ca tine aprinsa flacara credintei si a sperantei. Iar prin tarani se va reface o Europa intreaga. Productia agricola si bogatia spirituala a gospodariei taranesti constituie cea mai mare avere a statului roman.

Ce mijloace am pentru atingerea proiectului de tara? Exista cinci mijloace:

  1. In primul rand, am solul. Cei 25 de cm de sol, de pamant care se numeste sol. Si care este unul dintre cele mai bogate din Europa. Orice samanta as pune in orice sol din lumea asta, nu creste rosia asa cum creste in Romania. Germania n-o sa aiba niciodata rosia romaneasca! Si cu toate acestea, peste 80% din produsele alimentare din aceasta tara vin din import. Rosiile, fara gust, vin din Turcia sau din Spania — si alte produse la fel.
  2. Dupa aceea, am Marea Neagra. Intre portul Constanta si aeroportul Otopeni, eu as alege fara sa stau prea mult pe ganduri portul Constanta, care are o importanta mult mai mare, pentru ca face legatura si cu Mediterana si cu Caspica. Deci, portul Constanta este esential. Atata timp cat, in portul Constanta, danele sunt goale, doar cateva nave care transporta fier vechi si lemn sub forma de bustean acosteaza in ele suntem condamnati la saracie.
  3. Apoi, am apele termale. Pentru varsta a treia, aceasta tara este un paradis! Si cate am putea face! Varsta a treia din orice tara a Europei ar putea gasi in Romania locul de liniste si de tratament la care jinduieste.
  4. O piesa esentiala: Romania poate sa fie un multiplicator genetic. Ce inseamna asta? Inseamna ca in Germania, padurea este padure, iar in Romania este codru. Avem 220.000 de hectare de padure inca virgina. Este mai mult decat poate sa coste asa ceva in aur, mult mai mult! Gena aceasta autentica poate sa fie exploatata in urma unor negocieri uriase, nici macar nu are pret ceea ce se poate obtine cu o gena de padure autentica si care poate sa fie multiplicata.
  5. Si un ultim aspect, o ultima idee, care poate parea derizorie la prima vedere: industria calului. Stiti ca la fiecare 5 minute, in aceasta lume are loc o cursa de cai? Este, de fapt, cel mai banos sport peste tot in aceasta lume. Romania poate impusca doi iepuri dintr-un foc: o data, pentru ca are cea mai mare capacitate de a ingriji acest nobil animal, in conditiile geomorfologice pe care le are, si, in al doilea rand pentru ca ingrijirea unui cal presupune 12 meserii: de la fierar, la pielar si tamplar si altele asemenea. Or, ideea esentiala este cum sa faci ca aceasta tara sa aiba somaj zero. Si se poate face lucrul acesta!

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
florin matrescu, holocaustul rosu

Florin Matrescu – Momente reale de istorie romaneasca – interviu

[vc_section][vc_row][vc_column][vc_row_inner][vc_column_inner][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/florin-matrescu.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/florin-matrescu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Interviu cu Dr. Florin Matrescu, autorul volumelor „Holocaustul rosu”” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_column_text css=”.vc_custom_1558960393844{margin-bottom: 0px !important;}”]

Tismaneanu si Courtois sunt o alta fata a monedei, iar rolul pe care il joaca ei, din punct de vedere moral este mai blamabil decat, poate, chiar al tortionarilor. Foarte multi dintre tortionari au fost caractere patologice, psihopati, le putem gasi chiar o scuza psihiatrica unora dintre ei, pentru ca cruzimile pe care le-au facut sunt incompatibile cu statutul de om normal psihic. Dar oamenii care mistifica la ora asta istoria si acopera cunoasterea adevarului sunt mai vinovati. Aici nu este vorba de nicio psihopatie sau caracteriopatie, aici este vorba de o tentativa deliberata de falsificare a istoriei. 

[/vc_column_text][vc_column_text css=”.vc_custom_1558967305402{margin-bottom: 0px !important;}”]Florin Matrescu provenea din familia unui preot ortodox, Petre Matrescu, era doctor in Medicina, dar a decis, in 1980, sa paraseasca tara. Azil politic a primit in Germania unde se consacra medicinei.

In exil se implica politic si reprezinta vocea tuturor romanilor ramasi in tara, victime ale persecutiilor si ororilor regimului comunist.

Este urmarit de securitate si acolo, iar ofiterii securitatii il au in vizor si dupa momentul Decembrie 1989. Dr. Florin Motrescu a vrut si s-a implicat in Romania postdecembrista politic, moral si financiar avind sprijinul sutelor de mii de romani din diaspora.

S-a retras insa in urma incercarii securitatii de a-l otravi, dupa cum sustine chiar dinsul. I-au ramas la indemina cuvintele puse ordonat si bine documentat in volume de carte care constituie oricind o istorie reala a Romaniei comuniste. Monitorul de Fagaras gazduieste interviul realizat de jurnalistul Florian Palas cu dr. Florin Matrescu.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Consiliul Roman de la Paris” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558960825694{margin-bottom: 0px !important;}”]Reporter Florian Palas: Ati ales ca tematica a discutiei noastre „Momente reale de istorie romaneasca”. De ce?

Dr. Florin Matrescu: Marele filosof, si politolog totodata, George Santayana, de origine spaniola, insa traind in SUA, scria urmatorul lucru: „Istoria este intotdeauna scrisa gresit si de aceea este nevoie sa fie atat de des rescrisa”.

Prin urmare, noi am fost contemporani unei perioade foarte agitate, si majoritatea cunostintelor le avem, din pacate, din citite. Exista, insa momente reale pe care le-am putut percepe in Romania de la cei care au suferit mai mult in urma sistemului comunist, e vorba de fostii detinuti politic. Cum si-aici s-au strecurat destule neconcordante, uneori chiar manipulari, cred ca fiecare dintre noi, cel putin cei care au o anumita varsta, suntem datori sa incercam sa reconstituim momentele traite de noi cu adevarat.

Reporter: Domnule doctor, trebuie sa mentionam ca inainte de evenimentele din ’89 ati fost unul din liderii exilului romanesc. Va rog sa relatati momentele inedite pe care le stiti din scenariile revolutiei romane.

F.M.: Fara sa fiu o sursa autorizata, asa cum le place unora sa-i numeasca pe cei pe care ii considera ei informati, sunt un om care a trait episoade de istorie si as vrea ca ele sa fie percepute de copiii nostri si de urmasi asa cum au fost cu adevarat. In anul 1987, la 7 ani de la inceputul exilului meu, se cristaliza sansa formarii unei federatii a romanilor anticomunisti din exil.

Aceasta dorinta a existat odata cu intrarea trupelor sovietice in Romania si ingrosarii randurilor exilului, prin cei care au fugit din tara in diverse momente, insa nu se realiza materializarea ei. Existase Consiliul National Roman, care a jucat un rol important, care nu si-a putut dovedi eficienta pentru ca vremurile erau potrivnice si pentru ca nimeni nu isi inchipuia ca tarile comuniste vor scapa de aceasta dictatura. Dupa anii ’80, lucrurile pareau posibile si mai multi oameni, veterani ai exilului, cochetau cu ideea ca ,,trebuie sa realizam o forma de unire a romanilor anticomunisti”.

Romani existau foarte multi, au fost estimati la sute de mii, la milioane chiar, dar vorbim despre diaspora, oameni care n-aveau nicio legatura cu Romania si, intamplator, erau nascuti in Romania. Nu dovedeau niciun interes pentru lupta politica.

Atunci, in 1987, cu mari eforturi, am reusit sa-l lamuresc pe Ion Pantazi, care era o figura emblematica in exil, sa facem o adunare la Paris in care sa solicitam ajutorul romanilor importanti din exil si care aderau la lupta anticomunista. Intre ei era domnul Comaniciu, jurist si intelectual de mare clasa, care intre timp a murit, profesorul Nagachevski din Munchen, si multi altii. Adunarea a avut loc la Paris. Eram poate 100-150 de oameni. Adunarea a decurs relativ linistit.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ratiu, sceptic fata de organizatia romanilor din exil” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558963707100{margin-bottom: 0px !important;}”]F.M.: La un moment dat si-a facut aparitia si Ion Ratiu, care privea cu mult scepticism orice incercare de formare a unei federatii in exil, pentru ca domnia sa reusise, cu oarecare efort, dar si cu multe alte siretlicuri, sa injghebeze Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi. Aceasta organizatie nu admitea asa-numitii extremisti de dreapta, mai precis legionarii.

Ratiu considera ca legionarii n-au ce cauta intr-o formatie anticomunista. Majoritatea celor prezenti in sala nu eram nici legionari, nici simpatizanti legionari, dar plecam de la premiza ca in lupta anticomunista trebuie primit orice roman care este dispus sa faca un sacrificiu pentru cauza nationala. Cu ocazia acestei adunari, in care eu si altii am pledat pentru aceasta initiativa, a aparut la un moment dat o persoana ce s-a dat drept profesor, care se recomanda Martinescu.

Venirea lui in Germania Federala era destul de dubioasa, a incropit o poveste cum ca in aeroportul din Berlin a reusit sa se strecoare in partea vestica. Vazand rolul meu in formarea acestei federatii, a dorit sa-mi vorbeasca intre patru ochi. Asta se-intampla la Paris. Eu primisem niste semnale. Vorbind cu Bucurestiul, am aflat ca mama fusese chemata la securitate si i s-a atras atentia ca feciorul ei nu-si vede de treaba, ca securitatea stie in ce hotel stau la Paris. Stiau ca se coace ceva.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Securistii si lovitura de stat din decembrie 1989″ font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558964061855{margin-bottom: 0px !important;}”]F.M.: Acest domn, Martinescu, imi spune urmatorul lucru: „Domnule doctor, vad ca depuneti mult suflet si as vrea sa va capacitez intr-o actiune foarte importanta”. „Despre ce e vorba, domnule profesor (asa se recomandase)?”. „In Romania va incepe o miscare sociala ampla, in care ar fi bine sa se implice si exilul”. „La ce va referiti? Ce-am putea face noi?”. „Un grup organizat de dumneavoastra trebuie sa ajunga la granita romano-ungara. Si de-acolo sa protestati si sa cereti caderea regimului Ceausescu”.

Mi-a mai dat cateva amanunte pe aceasta tema. L-am abordat foarte simplu: „Domnule Martinescu, cum puteti sa va inchipuiti ca noi, care suntem insemnati de serviciile secrete, de KGB si de multi altii, putem ajunge la granita ungara si putem protesta pentru caderea regimului Ceausescu? Nu vom ajunge acolo. Si-afara de asta, ce ecou ar avea actiunea noastra, din moment ce de ani de zile organizam demonstratii care n-au avut nicio eficienta pentru Romania. A fost mai mult o ostoire a noastra si o informare a cancelariilor occidentale despre ce se intampla in Romania”.

Atunci imi face marea destainuire: „Nu veti fi singuri”. „La ce va referiti?”, am intrebat. „Concomitent cu aceasta miscare, in Romania, in mai multe orase din tara, vor incepe miscari populare”.

L-am intrerupt si l-am intrebat: „Ce sanse au aceste miscari populare in Romania sub dictatura ceausista? O sa-i secere cu mitraliera sau ii bage pe toti in puscarii”. Zice: „Nu despre asta este vorba. La aceste miscari vor participa, in mod activ, Securitatea, Armata, o parte din organele Partidului”. Atunci eu ii spun: „Prin urmare, se pregateste o lovitura de stat, un puci. Este vorba de un scenariu”. Zice: „Nu-i spuneti asa. Este vorba de o revolta populara. Important pentru noi este ca ceea ce incepe in tara sa fie simultan cu miscarea exilului si sa sincronizam aceste doua tipuri de actiuni”.

Ii dau aceasta informatie lui Doru Novacovici, fost detinut politic si-i spun: „Dorule, mi s-a spus un lucru incredibil. Ar fi vorba despre inceputul unei bubuieli in Romania, conceputa de Securitate, Armata etc.” El a ramas uimit si mi-a spus: „Vreau sa-ti fac o confesiune. Eu am legatura cu Serviciile Secrete Franceze”. „Ce-i spun eu lui Martinescu?”, am intrebat. „Ai rabdare pana diseara si-ti voi da raspunsul”. Seara ne-am intalnit in Paris si mi-a spus: „Francezii au spus doua lucruri: ori acest Martinescu este un nebun, ori cu adevarat Securitatea pregateste o lovitura de stat in Romania.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Partidul Crestin, concept german” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558965873558{margin-bottom: 0px !important;}”]R.: Dar care era calitatea pe care o declina Martinescu in fata dumneavoastra?

F.M.: N-a vrut sa precizeze calitatea in care prezinta aceste evenimente ce urmau sa se intample in Romania. In acel moment, am fost foarte sigur ca se pregateste ceva in Romania, lucru la care nu ne mai gandeam. Nu ne inchipuiam ca vom fi contemporani cu caderea lui Ceausescu.

Al doilea moment pe care vreau sa-l subliniez este ca, in noiembrie 1989, Ion Pantazi imi da telefon de la Munchen si imi spune: „Draga Florin, stiu de la nemti – el avea bune legaturi cu Uniunea Crestin Sociala si cu un neamt, care facea parte din serviciile secrete germane si fusese prizonier politic in URSS – ca in decembrie va incepe bubuiala in Romania”.

Eu am ramas stupefiat, am replicat: „Mi se pare incredibil”. Dupa care mi-am adus aminte de episodul Paris si interventia lui Martinescu, care, intre timp, disparuse de pe scena. L-am intrebat: „Este o fantezie sau ai informatii concrete?”. „Nemtii vor livra si aparatura electronica pentru coordonarea grupurilor care participa la scenariu. Pune-te la lucru si fa statutul Partidului Crestin”. Visam la el de ani de zile. Himera mea era formarea unui partid crestin, dupa modelul Uniunii Democrat Crestine din Germania.

Si-atunci m-am apucat si, in doua saptamani, avand la dispozitie statutele crestin-democratilor germani, ale social-crestinilor din Bayern, ale Uniunii Cristiane Italiana si ale conservativilor britanici, am facut statutul si programul UDC, partidul pe care am incercat sa-l formam dupa 1989. In sfarsit, al treilea amanunt despre revolutie, pe care as vrea sa-l consemnez, este ca am fost contactat, spre sfarsitul anului 1989, de profesorul Mazilu, cel care a jucat un rol in revolutie.

Ni se cerea colaborarea in transformarile ce vor avea loc in Romania si la cererea lui Tudor Bompa, presedintele Congresului Mondial Romanesc, i-am dat telefon lui Mihai Lupoi, care detinea functia de ministru si l-am intrebat in ce masura exilul ar putea sa contribuie cu ceva la schimbarile din Romania. Discutia n-a fost deloc fructuoasa. Mi s-a parut destul de usurica convorbirea. Am abandonat pista.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Noua conducere a respins sprijinul oferit de romanii din exil” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558965882698{margin-bottom: 0px !important;}”]F.M.: Am primit si un telefon de la nepoata profesorului Rebedea, profesorul meu de ginecologie, care ma chema in Romania si imi spunea ca are foarte bune legaturi cu cei care vor conduce Romania dupa decembrie, si ca am fost propus pentru functia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie. Eu i-am replicat ca mi se pare imposibil ca sa pot deveni rector in Bucuresti.

Nu stiam nimic despre regia post-decembrista. A fost numai o incercare. Era insa o situatie asa de neclara, de confuza, incat erau oameni de buna credinta care-si inchipuiau ca in Romania pot juca un rol oameni din exilul romanesc, care dovedesc dragoste de tara, competenta si care ar fi in stare sa ajute Romania.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Nu are dosar la CNSAS desi a fugit din Romania comunista” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558965956297{margin-bottom: 0px !important;}”]R.: Pe dumneavoastra nu a incercat nimeni sa va contacteze din partea vreunei structuri germane?

F.M.: N-a incercat nimeni. Nici atunci, nici alta data, nu a existat un contact direct cu noi. N-am primit nicio centima de la germani. Statutul care mi s-a acordat in Germania ca refugiat politic a fost de toleranta totala fata de actiunile anticomuniste neviolente. In privinta ajutorului financiar sau a incercarii de furnizare de informatii utile, care sa le usureze gandirea, totul s-a redus la schimbul de scrisori cu autoritati germane inalte. N-a fost niciodata o capacitare intr-un front comun de lupta impotriva comunismului.

R.: Cu siguranta, insa, ati fost monitorizat…

F.M.: Nu am nicio dovada a unei astfel de monitorizari pentru ca la patru incercari facute la CNSAS, de a-mi gasi dosarul, si la trei facute la comisia Gauck, Matrescu Florin n-are dosar. Pentru ca am fost un om asa de linistit in relatia cu comunismul, am fost rasplatit prin faptul ca nu mi se gaseste dosarul.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Uniunea Democrat Crestina” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558966077687{margin-bottom: 0px !important;}”]R.: Vorbeati de visul dumneavoastra de a organiza un partid crestin dupa modelul UDC din Germania.

F.M.: N-a fost numai un vis. Am plecat de la realizarile poporului german, care a pierdut doua razboaie mondiale, care a avut peste 40-50% din infrastructura distrusa si orase rase de pe fata pamantului. Am vazut ce a realizat in cateva decenii, perioada cea mai infloritoare fiind cea crestin-democrata, sub conducerea cancelarului Helmuth Kohl.

Si-atunci am zis sa facem, si in Romania, un partid dupa model german, crestin-democrat, plecand de la premiza ca partidul mama va monitoriza partidul-fiica din Romania. Mai ales ca germanii aveau o sarcina colosala. Preluand RDG-ul, treceau exact prin acelasi procedeu de refacere a structurilor, a infrastructurilor, a procesului de invatamant etc., prin care treceam si noi.

Romanii puteau profita de pe urma acestei experiente. Visam ca poate, intr-un viitor, cand Basarabia si Bucovina se vor alipi Romaniei, lucru in care cred in continuare ca este posibil, vom avea si noi o experienta pe care o putem imprumuta de la germani. Au plecat trei oameni intr-o masina, catre Romania, in ianuarie 1990: Tudor Bompa, Fulger (recomandat de IGFM Frankfurt, de care am aflat ulterior ca era un cal troian introdus de securitate la germani) si Ion Pantazi.

Au ajuns intr-o iarna nenorocita, iar nucleul care a format UDC nu are nicio legatura cu persoana mea. A fost optiunea lor. In filiala UDC eu am avut numai meritul statutului, programului si ajutorului material, care a constat in bani, in antetul partidului, in logistica, fara de care UDC n-ar fi functionat.

R.: La cat estimati acest ajutor?

F.M.: E vorba de sute de mii de marci, bani proveniti de la romanii din Congresul Mondial Romanesc, iar o parte din ei, din buzunarul propriu. Credeam ca o asemenea tentativa este posibila. La inceputul anului 1992 se strangeau dovezi ca la sediul partidului se intampla lucruri necurate, se vorbea de oameni infiltrati in partid.

I-am intrebat pe nemti daca pentru ei UDC e un partid serios sau il tin sub observatie, ca deja fiind infiltrat de Securitate. Si-atunci mi-au spus ca au vesti amestecate si ca ne recomanda sa fim prudenti. Am luat avionul catre Bucuresti si, vorbind cu membri de buna credinta, mi-au adus dovezi ca UDC era deja infiltrata de foarte multi agenti de Securitate.

Si-atunci am hotarat sa suspend conducerea UDC, lucru realizat printr-o adunare a conducerii si a filialei Bucuresti. Decizia a fost luata cu unanimitate de voturi, din sala lipsind Grama, care era presedinte, si Fulger, care era secretar general.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Otravit de securistii infiltrati in UDC” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558966229516{margin-bottom: 0px !important;}”]F.M.: Rezultatul? A doua zi, cand incercam sa reorganizez ce se mai putea organiza, varul meu, care a murit intre timp, a fost printre cei care au avut „grija” ca in cafeaua care mi-a fost servita sa fie adaugata stricnina, o otrava folosita pentru soareci, pe care o adusesem din Germania, pentru deratizarea sediului central din Piata Amzei, din Bucuresti. Am facut o intoxicatie si mi-am revenit foarte greu. Cam la trei zile dupa intoarcerea in Germania, in urina erau inca resturi de stricnina. Dozarea a fost facuta intr-un laborator german. Important este altceva. In aceeasi zi, la sediul partidului a aparut un anume Simionica, despre care am aflat ca este ofiter de securitate si conducea o parte din Securitatea din Franta si ca se dospea o alianta a UDC-ului cu partidul lui Simionica.

Inainte de a mi se servi cafeaua, in sala in care incercam sa reorganizez UDC a aparut o grupa cam de douzeci de persoane, condusa de domnul Teodor Maries, prezentat azi de televiziuni ca mare erou national. Este presedintele Asociatiei „21 Decembrie”. Era insotit de un personaj mai tuciuriu, Dumitru Dinca. Au venit cu o camera de luat vederi si cu indivizi cu figuri ingrozitoare, care m-au „sfatuit” sa-mi iau urgent catrafusele si sa ma duc in Germania.

Au urmat insulte fara seama, au scos si un cutit. Practic, pentru mine, din acele momente, UDC a murit. Am mai facut o tentativa sa apar la Palatul Elisabeta, unde doi jurnalisti, Cornel Nistorescu si Ion Cristoiu, lansau revista „Aici este Europa libera”, dar nu mi-au dat cuvantul.

Am avut certitudinea ca UDC e pierduta si ca toti banii si efortul meu nu duc la nimic bun. Se facuse fuziunea cu Simionica, Grama si Fulger au ramas in conducere. M-am intors in Germania, am adunat sectia externa, ne-am retras din UDC, anuntand ca o consideram inexistenta. Acest episod al UDC a fost redat intr-o scrisoare pe care am trimis-o tuturor membrilor Conventiei Democratice din Romania.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Teodor „Doru” Maries, liderul Asociatiei 21 Decembrie, ofiter de securitate” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558966396807{margin-bottom: 0px !important;}”]R.: Domnule Matrescu, astazi Teodor Maries este un personaj perceput pozitiv de o parte importanta a societatii civile, de GDS, de Vladimir Tismaneanu. In ce calitate a intervenit el atunci, in situatia pe care ne-ati relatat-o?

F.M.: Pentru mine este o necunoscuta. Cei din jur mi-au spus ca este unul dintre revolutionari. Ulterior, chiar Fulger mi-a facut confesiunea ca Maries ar fi ofiter de securitate.Am trimis o scrisoare, care deconspira ce a devenit UDC, prin care ceream domnului Coposu, conducatorul formatiunilor de opozitie (n.n. – este vorba despre Conventia Democratica din Romania), sa excluda UDC din aceasta alianta.

Raportul facut de comisia de disciplina, pus la dispozitia mea de unul dintre membrii CDR, era impecabil. Concluzia lui era ca UDC-ul trebuia scos din Conventie. N-am primit niciun raspuns. E posibil ca domnul Coposu sa nu fi vazut aceasta scrisoare. As vrea sa va vorbesc despre alianta dintre Alianta Civica, condusa de Ana Blandiana, si partidul lui Petre Roman, PD (FSN).

Mi se parea incredibil ca o formatiune care voia sa se debaraseze de trecutul comunist poate da mana cu un personaj care pozeaza si azi in sfatuitor public si om care a trait istoria post-decembrista. Spune o serie de lucruri neadevarate, isi neaga orice participare la actele de cruzime din timpul revolutiei si mineriadelor, este un personaj ingrozitor.

Poate fi vazut foarte des pe televiziuni si este prezentat ca unul dintre oamenii de la care tinerii asteapta spunerea adevarului. Petre Roman este in continuare o fabrica de neadevaruri si in ce priveste ce s-a intamplat in decembrie 1989 si in anii care au urmat.

R.: Sunt oameni care afirma ca Petre Roman ar fi noua fata a Kominternului in Romania.

F.M.: In mod sigur. Ce naste din pisica, soareci mananca. Tatal lui, pe care Petre Roman nu-l dezavueaza, a lasat un urmas care, prin faptele lui, arata comportarea tipica a unui kominternist. Dati-mi un fapt pozitiv in favoarea Romaniei de care sa fie raspunzator Petre Roman. Nu exista acest lucru.

Serviciile aduse in Franta pentru spionajul romanesc, marturisite chiar de domnia sa, conduita sa in diferite imprejurari, arata educatia de gen kominternist de inalta clasa.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Teodor „Doru” Maries, liderul Asociatiei 21 Decembrie, ofiter de securitate” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558966767135{margin-bottom: 0px !important;}”]R.: Ajungem la episodul „Holocaustul Rosu”. De ce ati folosit sintagma „Holocaustul Rosu”?

F.M.: Am folosit-o pentru ca cele 6 milioane de evrei pusi pe seama holocaustului nazist merita comparate cu cele circa 350 de milioane de victime care au in spate experimentul comunist. N-a fost vorba numai de distrugerea unui popor, a fost vorba de incercarea de anulare a 66 de natiuni.

Spun cifra cu exactitate pentru ca in Comitetul Natiunilor Captive erau inscrise de 66 de natiuni care „beneficiau” de regimuri marxiste si comuniste. Ori, cuvantul holocaust parea confiscat pentru holocaustul nazist. Eu am crezut ca este fireasca o extensie a termenului si am introdus expresia de „holocaust rosu”.

Revin la Stephane Courtois, autorul „Cartii Negre a comunismului”. Sunt multe aspecte de dezinformare si, mai ales, am vazut ca fuge ca dracul de tamaie atunci cand incearca sa explice cauzele comunismului. Explicatiile lui sunt mincinoase. De exemplu, modul in care explica instalarea comunismului in Rusia sta in caracterul primitiv, salbatic si asiatic al rusilor. Nu se poate explica comunismul numai prin firea rusului. Prin urmare, din cartea lui Courtois lipseste cea mai rezonabila explicatie a experimentului comunist, pentru ca stia care sunt experimentatorii, cine a conceput acest eveniment de inginerie sociala, cine l-a finantat.

R.: Sugerati ca se incearca ascunderea vinovatilor reali?

F.M.: Exact. Acoperirea lor. si, pana la urma, sunt de vina acele popoare care sunt victime ale acestui experiment.

R.: Domnule doctor, dumneavoastra considerati ca Tismaneanu si Courtois sunt o alta fata a monedei.

F.M.: Sunt o alta fata a monedei, iar rolul pe care il joaca ei, din punct de vedere moral este mai blamabil decat, poate, chiar al tortionarilor. Foarte multi dintre tortionari au fost caractere patologice, psihopati, le putem gasi chiar o scuza psihiatrica unora dintre ei, pentru ca cruzimile pe care le-au facut sunt incompatibile cu statutul de om normal psihic. Dar oamenii care mistifica la ora asta istoria si acopera cunoasterea adevarului sunt mai vinovati. Aici nu este vorba de nicio psihopatie sau caracteriopatie, aici este vorba de o tentativa deliberata de falsificare a istoriei.

R.: Incearca sa ne cucereasca copiii.

F.M.: Exact. Incearca sa ne intoxice copiii si generatiile care vin, macar pana cand supravietuitorii gulagului comunist vor pieri. In fiecare an, zeci, sute de fosti luptatori pier. Am aflat ca din fostii detinuti politic au ramas doar 3-4000 de supravietuitori. Asteapta sa piara ultimii dintre ei, asteapta si generatia noastra, care, culegand informatii de la generatia veteranilor, am putut scrie fiecare ce-am putut, volume de marturii sau volumul meu de sinteza, „Holocaustul Rosu”.

Dupa care, indiferent ce-ar debita ei, verbal, in interviuri sau in scrieri, nu mai exista feedback-ul, nu mai exista oameni care sa spuna: „Nu este adevarat! N-a fost asa”. Prin urmare, nu cred ca tentativa lor de manipulare mai are aceeasi eficienta.

Numai ca tinerii care vor sa mai afle despre comunism sunt o minoritate. Va veni timpul cand, poate, interesul tinerilor pentru aceasta tema va creste. Mai ales cand vom vorbi de globalizare, numai ca vor lipsi cei care sa depuna marturie si care dau autoritatea morala a spuselor mele sau a altora care au indraznit sa scrie despre acest subiect. Cred ca am fost suficient de explicit pentru a defini care este scopul. (Interviu consemnat de Florian Palas)[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Matrescu despre masonerie” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558966991235{margin-bottom: 0px !important;}”]– „Sustinerea occidentala trebuie tradusa altfel, mult mai simplu: sustinerea lojilor masonice occidentale sau a organizatiilor paravan ale masoneriei. Absolut toate structurile internationale, de la cele militare la cele bancare, justitia, sunt sub controlul masoneriei mondiale, fie ca e vorba de Rit Scotian, fie ca e vorba de Marele Orient.

In privinta explicarii comunismului, in cartea mea am descris, si nu sunt singurul, rolul capital jucat de Marele Orient, insa rolul complice jucat de masoneria neagra sau Ritul Scotian. Si atunci, cum doriti dumneavoastra ca un experiment care s-a facut sub patronajul masoneriei mondiale, care la ora actuala detine puterea lumii si pregateste experimentul globalizator, cum va puteti imagina ca acesti oameni sa blameze comunismul sau sa spuna adevarul despre comunism?

Cum va inchipuiti sa vina astazi si sa blameze cu un experiment fara de care impartirea lumii intre cele doua sisteme nu era posibila? Complicitatea Vestului nu este numai una verbala, este o complicitate financiara, din care Vestul a avut de profitat”.

–„Cred ca numarul agentilor KGB, a celor cu trecut comunist, si nu unul oarecare, e vorba de trotkisti, maoisti etc., este infiorator. Este dovedita, de exemplu identitatea KGB-ista a lui Romano Prodi, care a continuat sa-si mentina functia, si in continuare este un om public. Javier Solana, care la un moment dat a fost secretar general al NATO, are un trecut trotkist.

Serviciile secrete ar putea sa le deconspire identitatea. De ce nu o fac? Asta arata cardasia, care merge pana la acceptarea totala. Seful Krupp-ului, cand acesta era infloritor, vestitul Beitz, care era membru al PSD din Germania, isi facea concediile la Neptun, si il insotea pe Ceausescu la vanatoare. Cum va inchipuiti ca Baitz ar fi blamat vreodata regimul comunist din Romania? . Niste tari post-comuniste, infiltrate de agenti KGB si de forte ale fostei nomenclaturi, au devenit peste noapte partenerii lor de aliante politice (UE), militare (NATO), de organisme financiare internationale (FMI, Banca Mondiala, etc.).

Si nu uitati ca oamenii cei mai importanti la ora asta din Romania sunt membrii nu numai a unor loji masonice din Romania, ci sunt capacitati concomitent in loji internationale. Este imposibil de inteles altfel longevitatea lui Mugur Isarescu la conducerea BNR. Sau cati oameni spun adevarul despre Calin Georgescu, despre care se stie ca este secretar general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, si caruia i se pregateste o catapultare catre locurile cele mai inalte?”

–„Ori nu e posibil ca Securitatea sa-mi fi trimis scrisori de amenintare cu moartea, in 1989, si sa n-am dosar la CNSAS. Cum va imaginati asa ceva? Explicatia e simpla: ne acoperim oamenii nostri, denigram sau ne facem ca nu stim de realul efort al rezistentei anticomuniste a romanilor.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Despre Dr. Florin Matrescu” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][mk_custom_list style=”mk-icon-angle-right”]

  • – Nascut in 1940 in comuna Gurbanesti, Ilfov, fiu al preotului ortodox Petru Matrescu si al Mariei Matrescu.. Absolva Liceul Gheorghe Sincai din Bucuresti, sef de promotie in 1957, dupa care urmeaza cursurile Facultatii de Medicina Generala din Bucuresti, absolvind sef de promotie in 1963.
  • – Isi sustine doctoratul in medicina interna, 1967-1970.
  • – Devine asistent universitar la Clinica Medicala a Spitalului Brancovenesc si la Spitalul Municipal Bucuresti.
  • – Paraseste tara in 1980 si obtine azil politic definitiv in Germania si locuieste la Essen. Aici continua studiile si face stagiu postuniversitar in medicina interna si terapie intensiva la Hattingen, Germania, 1981-1984. Practica medicina la la Duisburg timp de 20 de ani.
  • – La 1 ianuarie 2006 se pensioneaza la cerere.
  • – A publicat materiale din domeniul medicinei atit in tara, dar si dupa plecarea in Germania.
  • – Activitate editoriala bogata, cele mai cunoscute fiind volumele „Holocaustul rosu” aflate la a treia editie.
  • – Fondator al Comitetului Natiunilor Captive Germania/Europa, 1982-2004, fondator al Congresului Mondial Romanesc, 1988, Paris, fondator al Uniunii Democrat Crestine in Romania, a sponsorizat in bani si obiecte „Memorialul Sighet”. In 2005 a initiat un proces moral-juridic al comunismului care s-a desfasurat la Cluj.
  • – Casatorit din 1969 cu dr. dr. Liana Matrescu, un copil, Mihai, stabilit in SUA.
  • – Dubla cetatenie, romana si germana.

[/mk_custom_list][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1558967270558{margin-bottom: 0px !important;}”]Surse: incorectpolitic.com, ziaristionline.ro, florinmatrescu.wordpress.com.[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
petrache poenaru, inventatorul stiloului, stilou

Stiloul – O inventie romaneasca, astazi uitata

Desi scribii vechiului Egipt au inventat stra-stramosul stiloului de azi – un suport pentru „condeiele” de trestie – abia spre zilele noastre s-au facut progrese remarcabile in domeniu, iar meritul de a fi realizat stiloul, primul instrument de scris ce nu mai avea nevoie sa fie permanent inmuiat in cerneala ii apartine unui roman.

Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799 – 2 octombrie 1875) a fost pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Romane, unul dintre organizatorii invatamantului national romanesc, fondatorul Colegiului National Carol I din Craiova; in tinerete fusese secretarul personal, „pandur si om de taina” al lui Tudor Vladimirescu. Aflat la studii la Viena, apoi la Paris, Poenaru a brevetat primul toc rezervor din lume, numit la acea vreme stilograf.

Astfel, la 25 mai 1827 a obtinut Brevetul francez 3208 pentru inventia cu titlul „Condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”. Tocul cu rezervor de cerneala „Poenaru” elimina astfel zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente pentru a asigura un flux constant de cerneala, precum si pentru posibilitatea inlocuirii unor piese.

Acesta a fost primul toc cu rezervor de cerneala din lume, precursorul stiloului realizat de Brissant si Coffin (in 1863) si perfectionat de Lewis Watterman in 1884. Istoria stiintelor le recunoaste meritul acestora din urma; din pacate, Petrache Poenaru a fost aproape de tot uitat…

Sa vedem, in continuare, cine a fost mai exact Petrache Poenaru:

Inventatorul stiloului (sau cum il botezase autorul – „condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”) este un valcean nascut in urma cu 219 ani la Balcesti. Realizarile sale sunt insa nenumarate: primul brevet romanesc, primul drapel, primul ziar de propaganda, primul proiect de lege al sistemul metric zecimal, primul roman calator cu trenul.

Inventia primul stilou l-a pastrat pe Petrache Poenaru in memoria urmasilor, dar a umbrit cumva uriasele sale merite in dezvoltarea invatamantului si culturii tehnice romanesti.

Inventator, matematician, inginer, academician, din 1870, 1872 – presedinte al Societatii Academice Romane (Academia Romana din 1879), fondatorul colegiilor nationale din Bucuresti si Craiova, organizatorul invatamantului romanesc, creatorul steagului Romaniei moderne – drapelul purtat de „Domnul Tudor”, la intrare in Bucuresti, inventatorul stiloului, denumit si „toc rezervor” sau mai neaos „condei portaret”, brevetat in Franta, in 1872, revolutionar la 1848, membru al Comisiei pentru eliberarea robilor tigani, iata pe scurt o parte din realizarile valceanului Petrache Poenaru.

A fost initiatorul ziarului pentru armata lui Vladimirescu

In timpul facultatii pe care a urmat-o la Craiova devine un sustinator al Revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Fiind un mai bun organizator decat luptator, Vladimirescu, remarcandu-i mintea agera, ii propune postul de secretar si implicit de sef al cancelariei sale.

„Foaia de propaganda” este primul ziar romanesc de profil lansat de pionierul presei scrie, Petrache Poenaru care sustine prin argumente revolutia. Practic, Poenaru a venit cu ideea infiintarii unui ziar pentru armata lui Vladimirescu.

A inlocuit steagul pandurilor alb-albastru, cu tricolorul

Tot valceanul a fost cel care a inlocuit steagul alb-albastru al trupelor de panduri cu tricolorul rosu-galben-albastru, care va fi preluat de revolutionari si in final acestea vor deveni si culorile oficiale ale Regatului Romaniei in 1881. Finalul tragic al miscarii si represaliile de dupa, in care sunt omorati o serie de panduri, il determina pe valcean, la indemnul lui Tudor Vladimirescu, sa fuga peste hotare. Ajunge sa-si continue studiile intai la Viena si Berlin si apoi la Paris.

In Austria si Germania invata despre noile instrumente tehnice de la acea vreme: sublere, micrometre; in timp ce in Franta studiaza topografia si geodezia.

Primul stilou si primul brevet al unui roman

La 28 de ani, inventeaza stiloul, prima varianta cu pompita, cunoscuta la acea vreme sub denumirea de stilograf.

Poenaru nu e doar inventatorul primului stilou din lume, ci si primul roman care a obtinut un brevet de inventie, in 1827.

Primul toc rezervor din lume este brevetat mai intai la Viena, apoi la Paris. Din pacate, ca multi altii dupa el, nici Petrache Poenaru n-a reusit sa-si fructifice inventia la adevarata ei valoare.

Cinci decenii mai tarziu, un alt inventator avea sa dezvolte instrumentul de scris al lui Poenaru intr-un stilou care se incarca prin penita.

Primul roman calator cu trenul

Anul 1830 avea sa-l gaseasca pe Poenaru la inaugurarea primei linii de cale ferata din lume, care lega Liverpool de Manchester.

Dupa saptamani de incercari, reuseste sa intre in posesia unui bilet de calatorie, devenind astfel primul calator roman. Ulterior, avea sa compare trenul – „una din minunile industriei secolului” – cu 20 de trasuri legate intre ele, cu 240 de pasageri, „trase de o masina cu aburi”.

A tradus si introdus primele cursuri de Geometrie si Algebra, ajungand directorul Scolii Sf. Sava

Reintors in tara, contribuie la constructia si modernizarea statului roman, implicandu-se in politica si militand in favoarea imbunatatirii sistemului din invatamant. Ajunge functionar in Ministerul de Externe. Apoi preda la cel mai bun liceu din Bucuresti, Sf. Sava, fiind primul traducator al cursului de Geometrie in limba romana, in 1837, apoi al celui de Algebra.

Este profesor de matematica si fizica, initial, pentru ca dupa nici un an sa devina directorul scolii.

Primele observatii meteorologice

A fost implicat in organizarea invatamantului romanesc la toate nivelurile. El a contribuit la infiintarea cursurilor speciale de geodezie, mecanica, arhitectura, matematici superioare, silvicultura si agricultura si a creat doua clase cu profil ingineresc.

Tot la initiativa sa, se organizeaza primele observatii meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii si umezelii aerului.

Infiinteaza scolile publice satesti, introduce sistemul metric zecimal

A publicat Vocabularul francezo-roman, in doua volume, in colaborare, iar in calitate de director general al Scolilor din Tara Romaneasca a infiintat scolile publice satesti din Muntenia, care la Revolutia din 1848 erau peste 2.200.

Introducerea sistemului metric zecimal i se datoreaza tot lui Poenaru, care elaboreaza primul proiect de lege pe aceasta tema.

A fost implicat chiar si in constructia de utilitati edilitare, cum ar fi primul pod peste Olt, un proiect la care a lucrat impreuna cu inginerul Ioan Em. Florescu.

Fondatorul Scolii de Drumuri si Poduri, dar si a colegiilor nationale din Bucuresti si Craiova

A militat pentru mecanizarea economiei romanesti. In 1854, autoritatile achizitioneaza un vas de dragare pe Dambovita, din Franta, pentru a elimina resturile si sedimentele de pe rau.

A fost implicat si in constructia unei fabrici de caramida si fiind fondatorul Scolii de Drumuri si Poduri, actuala Universitate Tehnica din Bucuresti.

Mason, apropiat al lui Cuza, a contribuit la eliberarea robilor tigani

Petrache Poenaru a participat la Revolutia de la 1848 si a facut parte din Comisia pentru eliberarea robilor tigani.

Din 1856, a fost venerabilul unei loji masonice bucurestene, devinind un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Cu cinci ani inainte sa moara, in semn de apreciere si multumire pentru, a fost acceptat ca membru al Academiei Romane.

A lasat in urma o opera sociala cu efecte pana in zilele noastre, dupa cum remarca si Florentin Smarandache in „Popasuri scriitoricesti pe Olt si Oltet”.

Urmele lui Petrache Poenaru la Balcesti

La Valcea, Liceul Tehnologic din Balcesti ii poarta numele renumitului carturar, iar Conacul Otetelisanu, unde s-a nascut Petrache Poenaru gazduieste in fiecare an proiecte artistice precum „In camp electric”, organizat de Fundatia Domeniul Otetelisanu, in colaborare cu DanaArtGallery si Artoteca.

Este un eveniment dedicat mediului artistic si industriilor creative, care a avut pana acum patru editii. Fundatia a gazduit la conac, in ultimii ani, zeci de rezidente dedicate lumii creative, reusind sa aduca sub acelasi acoperis importanti artisti din intreaga Europa.

Anul trecut, edilul orasului Balcesti, Constantin Aleca, lansa o idee interesanta privind infiintarea unui Muzeu al Uneltelor de Scris, in memoria celui care a dat omenirii primul stilou.

Scurt Istoric despre aparitia stiloului

Intre 3000 si 2800 i. Hr., odata cu inventarea papirusului de catre egipteni, au aparut si primele instrumente de scris, din bucati de trestie sau papura. Prevazute cu o gaura tubulara centrala, puteau absorbi lichid colorat, eliberat lent cand erau inclinate sub un anumit unghi.

Stiloul lui Poenaru a fost primul instrument de acest fel din lume. A fost perfectionat ulterior, in 1863, de Brissant si Coffin si, apoi, in 1884, de Watterman. Cel din urma a realizat un sistem practic de umplere cu cerneala a rezervorului ce a dominat productia de stilouri pana spre mijlocul secolului al XX-lea.

Inventia lui Watterman s-a bucurat de un asemenea succes, incat numele sau a devenit curand sinonim cu stiloul cu rezervor.

Surse: magazin.ro, adevarul.ro.

/0 Comments/by
ana comnena, imperiul bizantin, daci

Faptele dacilor relatate de printesa Ana Comnena a Imperiului Bizantin, in Alexiada

In prima parte a secolului XIX a aparut Curentul Latinist, ce sustinea ca limba romana ar avea origini cu precadere latine. Unii reprezentanti radicali ai acestui curent sustineau, nici mai mult, nici mai putin, ca, dupa colonizarea Daciei de catre Imperiul Roman, dacii ar fi fost coplesiti numeric de catre colonistii adusi din toate partile imparatiei, renuntand la limba strabuna, adoptand latina vulgara si fiind, in cele din urma, asimilati. Teoria absurda a disparitiei dacilor a fost combatuta cu vigoare de catre spirite lucide precum Bogdan Petriceicu Hasdeu si Vasile Alecsandri.

Dacii nu doar ca nu au disparut, dar si-au pastrat mai departe stravechea lor limba, foarte asemanatoare cu latina numai datorita stransei inrudiri dintre stramosii nostri si populatiile Peninsulei Italice (urmare a obarsiilor comune, indo-europene). Asemanarea dintre limba romana si asa-zisele limbi neolatine provine din originile comune ale tuturor acestor limbi, insa ele s-au desprins din acelasi trunchi lingvistic cu milenii inainte de cuceririle pe care le-a efectuat Imperiul Roman.

Latina vulgara a fost numai o limba sora cu graiul geto-dacilor, iar daca franceza sau italiana se aseamana si astazi cu romana, asemanarile nu-si au originile in procesul de romanizare. O mare parte din teritoriul locuit de catre tracii de la nord de Dunare (dacii, costoboci, geti, carpi, apulii etc.) nu s-a aflat niciodata sub stapanire romana si totusi pe meleagurile respective (Moldova, Maramures, o parte din Muntenia) se vorbeste aceeasi limba romana precum in Oltenia sau in Banat.

Stramosii nostri au fost numiti daci in Antichitate, dar si in Evul mediu sau ulterior. Mihai Viteazul era numit „Malus Dacus”, iar adversarii lui Horea sustineau ca viteazul lider al Rascoalei de la 1784 s-ar fi (auto) intitulat „Rex Daciae”. Unii cronicari bizantini, precum Ana Comnena (1083 – 1153) si Laonikos Chalkokondyles (1430-1490), inca mai foloseau numele de „daci”, referindu-se la populatia romaneasca ce traia in vremea lor la nord si la sud de Dunare.

Fiica a imparatului bizantin Alexie I Comnenul (conducator intre 1081 si 1118), al carui neam provenea din Comne – un oras trac, printesa Ana Comnena ramane in istorie ca una dintre primele femei care si-au asumat anevoiosul rol de a reda istoria vremurilor pe care le-au trait.

Ca persoana de rang foarte inalt, Ana Comnena a beneficiat de cea mai aleasa educatie ce putea fi primita, de catre un tanar, la vremea sa. Ca fiica de imparat (si ulterior aspiranta la „functia” de conducatoare informala a statului), a avut acces la cele mai fidele surse de informare disponibile in Imperiul Bizantin – una dintre cele mai longevive si mai puternice imparatii din istorie (purtand, oficial, numele de… Romania). Ca persoana preocupata de istoria timpurilor sale, Ana Comnena a scris o lucrare remarcabila, intitulata Alexiada, ce abunda in informatii pretioase pentru istoria universala si contine detalii interesante pentru istoria poporului roman.

La fel ca si alti cronicari, printesa Ana Comnena se refera la stramosii nostri folosind numele de „daci”, la o vreme in care de la razboaiele in urma carora o parte din Tracia a fost ocupata de catre trupele romane se scursese mai mult de un mileniu.

Alexiada, scrierea printesei Ana, descrie evenimentele petrecute in perioada Primei Cruciade, precum si interactiunile dintre centrele de putere din estul si vestul Europei, la inceput de secol XII, evenimente in care au fost protagonisti si stramosii nostri, la care autoarea a preferat sa se refere folosindu-le numele din vechime.

Alexiada este o scriere structurata in 15 carti si un prolog, oferind informatii esentiale despre Prima Cruciada (1096 – 1099), dar si despre Marea Schisma (petrecuta in anul 1054) – in urma careia a survenit separarea intre crestinismul ortodox si cel catolic.

In prima sa mentiune din Alexiada legata de stramosii nostri, fiica imparatului Alexie I Comnenul se refera la un moment in care conducatorii dacilor au decis sa nu mai respecte tratatul (de pace) cu romanii (Imperiul Bizantin) si l-au rupt „in mod necrutator”.

In anul 1087, odata cu venirea primaverii, o armata amestecata, de 80.000 de luptatori, condusa de catre un anume Tzelgu a traversat Dunarea si a cucerit orasele din jurul Chariopolisului (asezare ce corespunde cu actualul oras Hayrabolu, din Turcia). Respectiva oaste era formata din cumani, pecenegi, dar cuprindea si un numar de luptatori daci (vlahi). Astfel de atacuri sau incursiuni erau deja o traditie multiseculara, pentru daci. Singuri sau in alianta cu alte popoare (sarmatii), geto-dacii atacau Imperiul Roman, la sud de Dunare, cu mult inainte de razboaiele daco-romane din 101-102 si 105-106.

Intr-un alt pasaj, Ana Comnena descrie oastea imensa, formidabila, a cruciatilor care au traversat pamanturile Traciei, indreptandu-se catre teritoriul Imperiului Roman de Rasarit. In aceasta Prima Cruciada, a fost atins, in cele din urma, obiectivul recastigarii controlului asupra Ierusalimului.

Ca dovada a continuitatii admirabile a popoarelor de neam trac in Peninsula Balcanica, Ana Comnena face referire, in Alexiada, si la neamurile care populau, la vremea sa, muntii Haemus (adica Balcanii). Pe ambii versanti ai acestor munti, spunea printesa Ana, locuiesc populatii foarte bogate: dacii si tracii pe versantul nordic, iar pe cel sudic, „mai multi traci si macedoneni”. Scrierea printesei bizantine cuprinde aspecte importante si pentru istoria aromanilor.

Surse: wikipedia.org, ziarullumina.ro, www.yorku.ca, emilia-corbu.blogspot.ro, sourcebooks.fordham.edu.

/0 Comments/by