[vc_section][vc_row][vc_column][vc_custom_heading text=”Constantin Noica si filozofia crestina” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/2″][vc_column_text css=”.vc_custom_1541451747773{margin-bottom: 0px !important;}”]

De ce filozofia crestina?

Incercarea noastra de a evoca si evidentia personalitatea marelui filozof si implicit ideile sale, gandirea sa, este sortita sa ramana intr-o sfera a neimplinirii, deoarece cuvintele interpretului oricat de inspirate ar fi nu reprezinta decat un simplu comentariu adaugat, in unele cazuri chiar cu lipsa de pietate si inspiratie la constiinta si opera marelui filozof.

Cu toate acestea, exista o umbra de legitimitate a unei astfel de incercari, deoarece suntem datori ca in spatiul social si cultural in care ne manifestam sa permanentizam prin modestele noastre incercari geniul cultural al lui Constantin Noica. Rostul unei evocari sau a unei incercari in marginea filozofiei[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/2″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/168_68.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/2″][vc_column_text css=”.vc_custom_1541446531996{margin-bottom: 0px !important;}”]maestrului este acela de a contribui la realizarea unui prezent continuu (in constiinta individuala dar si in constiinta sociala) al creatiei sale. Evident, creatia exista in primul rand prin creatorul ei si totodata, opera este aceea care are rolul de a-l marturisi pe cel care a adus-o la existenta. Noi, ceilalti avem datoria de a ne aminti si de a reaminti existenta acestui adevar prin incercari cu caracter evocator a persoanei si personalitatii aceluia care este considerat de multi, pe drept cuvant, ca fiind unul dintre ultimii creatori de sistem filozofic nu numai in spatiul cultural romanesc, dar si in plan european.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/2″][mk_image src=”https://i2.wp.com/www.clujulcultural.ro/wp-content/uploads/2015/02/constantin-noica-centenar.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://i2.wp.com/www.clujulcultural.ro/wp-content/uploads/2015/02/constantin-noica-centenar.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text css=”.vc_custom_1541451467525{margin-bottom: 0px !important;}”]Noica ramane o permanenta in constiinta individuala a celui care este preocupat de fapte ale culturii, dar si in constiinta sociala nu numai prin creatia sa filozofica, dar si prin implicarea sa in formarea de constiinte individuale, culturale. Desi nu a avut o activitate didactica propriu-zisa, Noica ramane totusi un mare pedagog al culturii si un formator de caractere in spiritul autentic al valorilor. Scoala de la Paltinis a carui promotor este sta marturie in acest sens. Noica a fost un cautator de valori, un persuasiv spirit cultural care s-a implicat in orice forma de manifestare a valorii. Strict vorbind, Noica va ramane in istoria culturii romanesti cu „un rest” mai cuprinzator si profund decat operele intregi ale multor specialisti. Primul care recunoaste valoarea dramaturgiei lui Blaga este Constantin Noica. Tot el este cel care din cheltuiala proprie, in anii tarzii, la Paltinis, a tradus din opera lui Blaga in franceza, germana si spaniola si a depus eforturi in vederea publicarii ei la prestigioase edituri occidentale. Noica este acela care a marturisit despre Eminescu, numindu-l „omul deplin al culturii romanesti”. Dar nu a fost singurul pe care marele filozof l-a transpus in propria sa creatie. A marturisit despre Brancusi, Enescu, Grigore Moisil, Petru Comarnescu, Dimitrie Cantemir, Athanase Joja sau Stefan Lupascu. Scopul pentru care a intreprins o astfel de actiune vasta a fost acela de a impune nume romanesti in circuitul cultural European si romanescul prin acest fapt. Cu greu a acceptat, dupa ani de refuz, premiul Herder, tocmai in vederea obtinerii de fonduri pentru a face posibila editarea unor opere esentiale ale culturii romane.

Prin urmare, nu te poti raporta la creatia sa exclusiv contemplativ sau, teoretic, fara a lua in considerare activismul cultural al marelui filozof. De altfel, insusi Noica spune raspicat acest lucru raspunzand celor care il acuzau ca nu cauta adevarul: „Vai de cei care cauta asezarea in ceva ce curge. … Adevarul e orizont miscator …nu tintesc catre Adevar ca dat (ca in Buddhismul Zen), ci inaintez cu el cu tot” (Constantin Noica – Carte de intelepciune). Orice analiza a operei filozofului de la Paltinis este datoare a evidentia procesualitatea, devenirea in cunoastere dar si ca dimensiune ontologica in raport de care poate fi inteles adevarul si orice valoare.

Am pornit in aceasta incercare si pentru a evidentia o realitate istorica: aproape 10 ani Constantin Noica a fost un locuitor al tinuturilor argesene, adevarat, fara voia sa, insa orasul Campulung in care a trait a fost cel putin un spatiu geografic pe care Constantin Noica l-a innobilat cu prezenta si activitatea sa. Dimensiunile istoriei sunt multiple; una dintre ele este istoria filosofiei care trebuie inteleasa din perspectiva trecutului care se deschide in contemporaneitate si poarta germenii viitorului. De aceea istoria, incluziv in componenta sa filosofica, nu este istoricitate, care inseamna subordonarea omului fata de un trecut pe care oricum nu il poate controla, ci „progres in constiinta libertatii” (Hegel) sau cum spune Noica „inchidere care se deschide”.

Dar, sa incepem astfel spunand cateva cuvinte despre Constatin Noica. In anii ’80, Noica era o prezenta activa nu numai in atmosfera Paltinisului, dar si a Sibiului, mai ales prin incercarea sa de a determina Biblioteca ASTRA sa facsimilizeze caietele lui Eminescu, sau de a gasi „22 de tineri” a caror existenta sa devina una pur culturala, pentru ca din randul lor sa se formeze geniile ce ar putea schimba in bine civilizatia si soarta Romaniei. Tot la Sibiu, Noica si-a lansat lucrarea sa fundamentala „Devenirea intru fiinta”. Domnul doctor Marius Andreescu, judecator si lector universitar la Curtea de Apel din Pitesti, si la Universitatea din Pitesti, ne povesteste ca, prin intermediul profesorului sau de filozofie, l-a cunoscut la Paltinis si ulterior la Sibiu, pe Constantin Noica. Era in cautarea unui „drum filozofic”, oarecum contrar conceptiei sale de atunci, studiilor juridice pe care le urma. Scrisese in publicatii, mai mult sau mai putin consistente, in ale culturii si ale filozofiei in special. S-a intalnit de mai multe ori cu Noica. La Paltinis a asistat la cateva dialoguri interesante intre Noica, Radu Stoichita si Gabriel Liiceanu. Isi aminteste ca, ilustrul filozof a fost mirat sa afle ca un student in drept a citit si chiar a studiat, opera lui Aristotel, Platon si a marilor clasici ai filozofiei germane. A fost placut surprins in special de cunostintele sale privind opera fundamentala a lui Hegel „Stiinta logicii” si de faptul ca incercam sa nu ramana tributar unei conceptii cu iz romantic in filozofie, incercand sa puna totul sub semnul intelegerii rationale si a unei logici dialectice. I-a spus insa ca pentru performanta in filozofie si in general in cultura are nevoie de „instrumente” precum logica, matematica, cunoasterea aprofundata in original a marilor creatori de filozofie si teologie, si nu in ultimul rand, de greaca veche, franceza si germana. In toata activitatea sa, la fel si in prezent, incerca sa-si perfectioneze macar in parte aceste instrumente ale cunoasterii, ale creatiei, dar si ale formarii constiintei de sine. Numai astfel este posibila trecerea sau devenirea de la conditia de „telectual” la aceea de „in-telectual”, adica existenta „intru” constiinta de sine.

Dar, sa continuam prin a sublinia cateva idei: diferenta intre „filozofare” si filozofie sau altfel spus, intre simpla parere ca sti ceva si cunostintele aprofundate, temeinice si adevarate. Stiinta o poti trai doar daca esti posesorul unor instrumente care sa iti permita sa cauti in permanenta Adevarul. Filozofia, ca de altfel orice constructie care se doreste a fi stiintifica, trebuie sa se caracterizeze prin rigoare conceptuala, dar si printr-un continut fiintial de natura sa depaseasca simpla exactitate sau formalismul logic si sa permita surprinderea in procesul dialectic continuu a valorii.

Ideea fundamentala a existentei unui centru existential, indiferent ce anume intreprindem in universul culturii, al cunoasterii, al stiintei, trebuie sa fie omul. Noica nu agrea in mod deosebit juristii, deoarece considera ca uita prea repede acest adevar. Dr. Andreescu nu l-a uitat, iar peste ani a fost fericit ori de cate ori activitatea practica sau culturala a avut intr-un fel sau altul ca reverberatie, omul, nu in sensul sau generic de umanitate, ci in sens concret, individual.

In cele din urma, aceste memorabile intalniri pe care le-a avut cu Constantin Noica l-au invatat ca „numai vointa de creatie si de intelepciune duce la creatii si intelepciune. Har nu incape decat de-a lungul drumului.” (Constantin Noica – Carte de intelepciune) Nu este suficient sa ai constiinta ca stii si ca actionezi intru cultura si adevar, ci trebuie efectiv sa te manifesti, sa te implici pentru realizarea continua a valorilor de intelepciune. De aceea, a invatat de la merele filozof ca trebuie sa ne cucerim libertatea in fiecare zi, asa cum spunea Goethe, dar in acelasi timp sa ne cucerim un gand nou in fiecare zi. Numai astfel putem inainta spre om si spre omenesc. A incercat sa-si construiasca in fiecare zi cele trei „fericiri” de care vorbea Noica, respectiv „creatia, procreatia si casa”, in rest, incercand sa gaseasca bucuriile existentei si ale spiritului.

Viata si Opera lui Constantin Noica

Viata filozofului este marturisita de opera acestuia. De altfel, Noica nu a dorit ca opera sa sa fie inchisa in structura unei „editii complete”, pentru ca s-ar fi simtit exclus din procesualitatea fireasca a gandirii. Totusi, se poate spune ca viata pe care a avut-o filozoful a reprezentat spatialitatea si temporalitatea ce i-a permis deschiderea spre universul inefabil al spiritualitatii filozofice. De mai multe ori Noica marturisea ca a primit infruntarile sortii si tragediile vietii ca pe niste binefaceri ce i-au permis sa se concentreze mai mult asupra gandului unic pe care il cauta si pe care de fapt l-a si gasit.

Deoarece aceste randuri sunt publicate intr-o revista cu preponderent caracter istoric, spiritul sau istoric ne ingaduie sa amintim cateva date biografice:

La 12 iulie 1909, in comuna Vitanesti din Judetul Teleorman se nastea Constantin Noica intr-o familie de boieri de rangul doi. Era al treilea copil al lui Grigore si al Clementei, parinti minunati, care si-au crescut copii exemplar dar si in afara oricaror griji materiale. Nimic din copilaria sa si preocuparile acelor vremi, nu semnaleaza directia pe care Constantin Noica avea sa i-o impuna destinului.

Incepe gimnaziul in Bucuresti, iar in perioada 1924-1928 urmeaza Liceul „Spiru Haret”. Il are ca profesor de matematica pe poetul Ion Barbu. Tot in aceasta perioada isi incepe activitatea publicistica in revista scolii „Vlastarul”, debutul fiind o proza filozofica intitulata „O poveste”. In paginile acestei reviste Noica a colaborat si cu versuri. Se spune ca Ion Barbu (Dan Barbilian) – profesor de matematica la clasa lui Noica l-ar fi sfatuit pe tanarul elev sa se lase de poezie si sa se apuce de filozofie.

Se inscrie la Facultatea de Filozofie si Litere Bucuresti, pe care o va absolvi in 1931 cu teza de licenta „Problema lucrului in sine la Kant”. Timp de 3 ani il are ca profesor pe filozoful Nae Ionescu, acesta avand o influenta pozitiva asupra evolutiei sale viitoare. Noica il caracteriza mai tarziu ca fiind unul dintre cel mai mare formator de valori pe care Romania i-a avut vreodata. Aceasta afirmatie este pe deplin intemeiata, deoarece din „mana” lui Nae Ionescu au iesit valori precum Noica, Mircea Vulcanescu, Eliade sau Cioran. Continutul tezei de licenta va fi inclus mai tarziu in volumul „Concepte deschise” aparut in 1936. Noica urmeaza un curs de specializare in Germania. In perioada 1932-1934 frecventeaza Societatea Culturala „Criterion” alaturi de personalitati, precum Mircea Eliade sau Mihail Polihroniade. Tot in aceasta perioada urmeaza pentru un an de zile cursurile Facultatii de Matematica pe care o abandoneaza, pentru ca a considerat ca nu poate realiza performanta in acest domeniu. In primavara anului 1938 pleaca la Paris cu o bursa a statului francez si va sta pana in anul 1939.

In aceasta perioada Noica este prezent din plin in cultura filozofica a vremii. In anul 1934 debuteaza cu volumul de eseuri „Mathesis sau bucuriile simple”, lucrare care va primi premiul de debut alaturi de „Pe culmile disperarii” a lui Emil Cioran si volumul „NU” al lui Eugen Ionescu. Mathesis reprezinta primul gest de manifestare culturala in care Noica iti exprima temele filozofice pe care le va cultiva toata viata. Bucuriile simple sunt cele abstracte si generale, logico-matematice si lingvistice.

In intervalul de timp 1935-1937 publica din Descartes, Kant si Leibniz. In anul 1936 publica lucrarea „Concepte deschise in istoria filozofiei la Descartes, Leibniz si Kant”, lucrare pentru care primeste Premiul Academiei Romane. In anul 1937 apare volumul „De Caelo”, o pledoarie exceptionala despre om inteles intru ratiune si libertate.

In mai 1940 isi sustine la Bucuresti doctoratul in filozofie cu teza „Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou”. Pleaca in Germania si va ramane la Berlin pana in 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filozofie al profesorului Martin Heidegger impreuna cu un alt filozof roman Alexandru Dragomir. Remarcam in perioada de referinta alte lucrari importante pe care Noica le publica, „Pagini despre sufletul romanesc” si „Jurnalul filozofic”, ambele aparute in anul 1944.

In anul 1947, Noica alaturi de Eliade si Cioran sunt trecuti in evidentele socialiste ca autori interzisi. Este momentul in care, la intelegere cu sotia sa divorteaza in ideea de a-si feri familia de necazurile care inevitabil se vor abate asupra sa. Noica spera ca prin divort sotia isi va castiga cetatenia britanica si va reusi sa iasa din spatiul socialist pentru a nu suporta ororile unui regim dictatorial. Acest scop s-a realizat mai tarziu dupa multe suferinte si eforturi.

In perioada 1949-1958, Noica are domiciliu obligatoriu la Campulung Muscel. Vom reveni asupra acestui moment important din viata filozofului. Subliniem faptul ca in aceasta perioada deosebit de grea din punct de vedere material, Noica si-a conturat ideea filozofica fundamentala, aceea a fiintei si a devenirii intru fiinta. In 1958, Noica este arestat, anchetat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, cu confiscarea intregii averi. Alaturi de el vor fi arestati toti participantii la seminariile private organizate de Noica la Campulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Executa la Jilava 6 din cei 25 de ani de inchisoare, fiind eliberat in august 1964.

Din 1965 se stabileste in Bucuresti, unde va lucra ca cercetator la Centrul de Logica. Noica sustine seminarii private pe marginea filozofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanti se numara mai tinerii sai colegi de la Centrul de logica sau de la Institutul de Istorie a Artei: Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu.

In 1976, Noica ajunge la Manastirea Rohia si este impresionat de cadrul natural si biblioteca vasta. Povesteste despre cele vazute lui Nicolae Steinhardt cunoscand gandul acestuia de a se retrage intr-o manastire.

Incepand cu anul 1975, Constantin Noica a trait indeosebi la Paltinis, langa Sibiu, locuinta lui devenind loc de pelerinaj si de dialog de tip socratic pentru admiratorii si discipolii sai. In aceasta perioada isi desavarseste gandul filozofic prin mai multe lucrari de o remarcabila acuratete logica si profunzime: Rostirea filozofica romaneasca (1970), Creatie si frumos in rostirea romaneasca (1973), Despartirea de Goethe (1975), Sentimentul romanesc al Fiintei (1978), Sase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel (1980), Devenirea intru Fiinta (1981), Trei introduceri la revenirea intru Fiinta (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986).

Se stinge din viata la 4 decembrie 1987. A fost inmormantat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Paltinis, dupa dorinta sa.

Postum si in mod deosebit prin grija si eforturile fostului sau elev si mentor Gabriel Liiceanu, dupa 1989 au fost reeditate operele filozofului si au fost publicate scrieri care inca nu vazusera lumina tiparului, precum: Jurnal de idei (1990), Rugati-va pentru fratele Alexandru (1990), Introducerea la miracolul Eminescian (1992) si nu in ultimul rand Manuscrisele de la Campulung (1997).

Noica la Campulung Muscel

In acest oras se fixeaza domiciliul fortat la 2 martie 1949, dupa ce, la exproprierea restului averii parintesti e gasit la mosie si trimis sub escorta la Giurgiu. Noica afirma in gandurile sale, ca a fost bucuros de confiscarea pamantului si de sansa oferita „ahoreticului” de a se ocupa numai de filozofie.

La Campulung traieste in saracie in diferite locuinte marginase. Aici o cunoaste pe viitoarea a doua sotie Mariana Nicolaide, ajunsa la Campulung cu parintii exilati ai primului ei sot, decedat, si cu fetita ei. Se intretinea din lectii de matematica si engleza, ca si alte limbi clasice, ori moderne, pentru lapte si paine sau ceva bani. Gabriel Liiceanu consemneaza in Jurnalul de la Paltinis: „Traiam din meditatii cu 5 lei ora. Am predat de toate, pana si saritura in lungime unei candidate la ICF. Noica marturiseste ca tot in aceasta perioada a avut „cinci ani de delir cultural” impreuna cu Alecu Paleologu si Mihai Banu. Alexandru Paleologu a stat in prejma lui Noica de la finele anului 1950 pana la inceputul anului 1956. Filozoful aseamana relatia lor cu cea dintre „fiul risipitor” si „fratele”. Prietenii s-au vazut la Campulung aproape zilnic in aceasta perioada. Au discutat notele luate de Noica din diversi filozofi si textele sale terminate sau in curs de elaborare. Pentru comentariul la Fenomenologia Spiritului, isi aminteste Alexandru Paleologu, Noica s-a gandit sa ceara subscriptii anticipate de la persoane dornice sa le citeasca spre a fi scutit de povara unor lectii.

In acesti ani de exil se contureaza si chiar prind viata opere fundamentale ale lui Noica: Anti-Goethe (publicata mai tarziu sub titlul de „Despartirea de Goethe”, care in fond este o pledoarie pentru opera marelui iluminist) si Povestiri despre Hegel. Tot acum prind contur ideile de baza care vor forma viitorul Tratat de ontologie, cu a sa diferenta dintre devenirea intru devenire si devenirea intru Fiinta. Este bine sa mentionam ca in 1956 da spre lectura si analiza unui grup de prieteni viitoarea sa lucrare „Interpretari dupa fenomenologia spiritului dupa Hegel”. Incepe aceasta lucrare intr-o perioada de relativa destindere la indemnul lui Cioran care fusese rugat de Universitatea din Sorbona sa ia legatura cu fostul bursier Noica, pentru o aniversare Hegel, cu promisiunea editarii ei in Franta. Mai tarziu Noica va rescrie aceasta carte, care in final va fi publicata sub denumirea de „Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului”.

In 1957, ca reactie la miscarea antisocialista maghiara, Cioran publica la Paris „Scrisoare catre un prieten de departe” adresata, fara a fi nominalizat, lui Noica. Raspunsul oficialitatilor romane a fost agresiv si cu consecinte dramatice pentru cei care s-au implicat fie doar si prin lectura. Noica nu numai ca se stie vizat, se simte si dator sa raspunda. Filozoful scrie in noiembrie „Raspuns unui prieten indepartat” manuscris care este scos din tara. In decembrie Cioran confirma primirea, fara sa-l publice, spre a nu-i face rau prietenului sau. In 1974, Noica va nota regasirea acestei scrisori si va marturisi: „o recitesc, acum, imi amintesc de tot ce investisem sufleteste in ea, de tot ce s-a intamplat din cauza ei, de tot ce a urmat – si-mi spun: du-te dracului de viata, ca frumoasa mai esti (si-mi spun ce salbatica e viata; ce salbatic de frumoasa)”. (Constantin Noica – Jurnal de idei, 1990)

Urmeaza represaliile. Constantin Noica a fost primul ridicat la 11 decembrie 1958, totodata anchetatorii au luat cu ei carti si manuscrise. Printre acestea se aflau noua caiete de reflectii si insemnari acoperind 14 ani (1944-1958). S-au pastrat doar cinci pagini cu care se va deschide volumul postum (Jurnal de idei). Tarziu se vor gasi si publica „Manuscrisele de la Campulung”, ce cuprind reflectii despre taranime si burghezie, scrise in perioada 1951-1953. Anchetatorii aveau sa arda majoritatea textelor gasite. Noica a fost dus la Pitesti si supus la un lung sir de chinuitoare interogatorii. Se pare ca a fost si torturat. Interogatoriile au durat pana in decembrie 1959. In final, au fost coroborate doua grupuri de arestati: „lotul Noica” si „lotul Pilat”. La procesul „Noica – Pilat” au fost 23 de inculpati. S-a desfasurat timp de 3 zile, intre 24 si 26 februarie 1960. Sentinta s-a dat pe 1 martie, iar cele mai mari condamnari au fost pronuntate impotriva „conducatorilor” de lot, Constantin Noica si Constantin Pilat: 25 de ani munca silnica, 10 ani degradare civila, confiscarea intregii averi personale (inclusiv si mai ales a manuscriselor).

Noica a primit cu seninatate si chiar cu bucurie toate aceste lovituri a unui regim nedrept si barbar. Propria condamnare, oarecum asteptata, i se parea bine-venita pentru munca sa viitoare. A avut, in schimb, remuscari pentru a fi fost cumva vinovat de arestarea si condamnarea apropiatilor sai. Cei 23 de condamnati din procesul „Noica – Pilat” au fost eliberati inainte de termen, fiecare separat, intre 1961 si 1964. Constantin Noica, arestat primul, a fost eliberat ultimul, la 8 august 1964. Era slabit si intr-o stare fizica generala deplorabila. A cerut iertare mai multora dintre intemnitati sau rude de ale lor, simtindu-se vinovat pentru tot ceea ce au suferit. Aceasta dupa 10 ani de domiciliu obligatoriu, 2 ani de ancheta salbatica si aproape 6 ani de inchisoare.

Cateva mosteniri de la Constantin Noica

„Atunci cand am avut gandul acestei evocari, doream sa prind in cuprinsul ei cat mai mult din gandirea si filozofia lui Noica. Mi-am dat seama ca nu este locul si timpul potrivit, dar mai ales nu sunt pregatit pentru o astfel de abordare a unui univers ideatic, el insusi aflat intr-o continua prefacere.” Ne spune domnul Andreescu. Si continua.

Totusi, oricine indrazneste a intra in adancul de idei pe care Noica il construieste in monumentala sa creatie este obligat sa pastreze in constiinta sa cateva dintre punctele de reper ce intr-un fel sau altul ajuta la intelegerea intregii sale opere. Insusi filozoful se intreaba de mai multe ori, ce a adus nou gandirea sa in spatiul filozofic. In primul rand, insasi filozofia care este pe deplin demonstrata ca posibilitate si utilitate in spatiul culturii. Mai mult, metafizica este principala modalitate prin care omul isi poate realiza „Fiinta” sa si, totodata, constiinta devenirii intru Fiinta, care poate fi in acelasi timp devenire intru sine. Stiinta, indiferent de forma sau domeniul ei, poate oferi numai cunostinte, insuficiente prin ele insele, in a determina locul omului in societate si in Univers. Filozofia ofera „intelesurile” prin care omul se constituie ca si constiinta libera si isi impune legea sa ca libertate si ratiune, legilor naturii.

Pentru orice cititor, chiar si unul grabit, ramane in memoria sa conceptul ontologic de baza „devenirea intru Fiinta”. Noica a reusit, poate pentru prima data in istoria filozofiei sa lege cele doua concepte pana atunci diametral opuse: Devenirea si Fiinta. Categoriile ratiunii pure sunt incompatibile cu existentialul. In conceptia lui Noica, categoriile logice si existentialele pot fi intalnite in procesul dialectic, nu al devenirii intru Devenire, ci al devenirii intru Fiinta. Cu ce mai ramanem? Evident, categoriile si notiunile filozofice amplu construite si explicate de Noica in opera sa: contradictia unilaterala; limitarea ce nu limiteaza sau inchiderea ce se deschide sunt de asemenea, puncte de reper in universul ideatic conceput de Noica. Mai presus de toate insa este „individualul”, iar in cadrul acestuia „omul”. In profunzimea sa, opera lui Noica este o pledoarie pentru pietate, iubire, si puterea rationala a omului. Iata ce spunea Noica in acest sens: „Esti contemporan (ai simultaneitate in timp, spun teologii) cu cel pe care il iubesti. Asta e tot – si inseamna infrangerea umana a timpului. (Toti teologii spusesera: Fiinta nu e Dumnezeu, ci este iubirea Lui)”. (Constantin Noica – Carte de intelepciune).

Desigur Noica nu este un teolog, dar intreaga opera demonstreaza afinitatea gandirii sale pentru ideile, conceptiile si mai presus de orice adevarurile de credinta crestin ortodoxe. Adept al rationalismului, la fel ca si Hegel a crezut ca gandirea religioasa premerge metafizica. Stiinta nu duce neaparat la filozofie pentru ca simpla acumulare de cunostinte nu confera „sensuri si intelesuri proprii gandirii filozofice”. Noica admitea totusi ca singurul loc exterior filosofiei din care se poate ajunge la gandirea metafizica este religia. In programul sau de pregatire pentru cei care doreau sa-i devina ucenici si sa realizeze performanta culturala el includea studiul Filocaliei. Noica preia adevaruri de credinta pe care le transpune in sistemul sau filozofic: „unul divers in sine” sau „Trinitatea exprimata prin trinomul general – individual-determinatii”. Considera ca intreaga cultura moderna este una a „intruparii”, a generalului care se intrupeaza in individual devenind astfel un universal concret. Filosoful de la Paltinis regreta ca nu a putut ajunge la Idee. „Poate ca ideea a venit din moment ce n-a mai venit”. Regretul de a nu fi realizat deplinatatea sistemului pe care l-a dorit este intr-un fel propriu oricarui rationalist care acorda prea mult credit cunoasterii discursive si mai ales posibilitatii omului de a conferi propriile sensuri metafizice existentei. In raporturile dintre credinta, iar pe de alta parte stiinta si filozofie, este nevoie de un „act smerit al ratiunii”, cum spunea Parintele Arsenie Boca. Altfel spus cunostinta limitelor existentiale ale ratiunii umane. Numai prin raportare la infinitul si indefinitul ratiunilor divine, traite si simtite intelegator sau contemplate, ratiunile si sensurile omului isi afla deplinatatea. De aceea „Ideea” de care vorbea Noica nu este un simplu adevar rational ci un adevar de credinta.

Religia poate premerge constructiilor metafizice daca este inteleasa in intelesul de sistem de concepte elaborate de cunoasterea rationala umana. Filosofia insa nu poate fi o etapa, o cale spre adevarurile de credinta, spre credinta ortodoxa. Raportul filozofie–credinta trebuie inteles diferit fata de cum o face rationalismul filosofic si anume prin „actul smerit al ratiunii umane”, care isi cunoaste, recunoaste si constientizeaza limitele, dar in acelasi timp, prin smerenie si iubire transcende firii create contempland ratiunile divine, cele ale firii si cele mai presus de fire. Autenticitatea dar si obiectivitatea sensurilor si adevarurilor filosofiei este data de modul in care cuprind sau cel putin reflecta adevarurile de credinta. Filosofia, la fel ca si orice forma de cunoastere umana, daca se manifesta in sistemul valoric crestin, poate fi o cale spre intelegerea unor adevaruri de credinta, dar nici o conceptie filosofica nu poate fi suficienta prin ea insasi pentru a fundamenta credinta ortodoxa si actele de credinta. Pentru a te impartasii din realitatea infinita a Fiintelor Sfintei Treimi este nevoie de altceva decat ratiunea filosofica sau cunoastere stiintifica. Este nevoie de smerenie si iubire, cu alte cuvinte de o cunoastere existentiala si nu numai de una rationala. Parintele Teofil Paraianu surprindea foarte bine esenta raportului dintre credinta si cunoasterea rationala inclusiv cea filosofica: „Cand vom avea credinta mai mare decat cunostinta, atunci va fi in sufletul nostru linistea pe care ne-o dorim si pe care o dorim si altora prin darul lui Dumnezeu si prin ajutorul Celui de Sus.” (Sa gandim frumos ca sa traim frumos, Ed. Agaton, Fagaras, 2012, p. 285)

Incontestabil, Noica a fost un filosof crestin, afirmatie demonstrata de intreaga sa opera. Daca reflectam la intreaga sa viata, la faptele de cultura si de credinta savarsite, la imprejurarea ca intr-un fel sau altul a ramas in „actul smerit al ratiunii” si peste toate dorinta sa testamentara de a fi inmormantat langa Schitul de la Paltinis, putem spune ca Noica a fost mai mult decat un filosof crestin, a fost un crestin ortodox, un om smerit in puritatea si simplitatea sa. Spunea Parintele Teofil Paraianu: „Omul smerit este omul pur si simplu”.

A aflat Noica ce este Fiinta? A trecut mai departe. Noica a descoperit ceva mult mai important si anume drumul catre Fiinta si constiinta devenirii intru Fiinta pe care omul o poate avea.

Se cuvine sa incheiem aceste modeste reflectii cu caracter istoric chiar cu gandurile lui Noica, pe care orice trecator atent poate sa le citeasca pe o inscriptie tintuita intr-un chiosc de ziare parasit din Paltinisul ultimei sale iubiri:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_blockquote font_family=”none”]Exista prin urmare doua singuratati: una prin saracie, prin ingrijorare, prin spaima; alta prin putere, prin vointa metodica, prin activitate. Omul care poarta cu sine toata lumea este si el singur; dar, in singuratatea sa, el poarta cu sine toata lumea..[/mk_blockquote][mk_blockquote font_family=”none”]Nu uita ca Dumnezeu te-a trimis pe lume sa-l inlocuiesti: sa dai sensuri, sa creezi, sa duci inceputul sau inainte. Vezi sa nu-ti pierzi timpul.
Constantin Noica – De Caelo.[/mk_blockquote][vc_column_text css=”.vc_custom_1541451728726{margin-bottom: 0px !important;}”]Bibliografie:

Constantin Noica – Devenirea intru fiinta, Editura Humanitas, Bucuresti 1998.
Constantin Noica – Scrisori despre logica lui Hermes, Editura Humanitas, Bucuresti 1998.
Constantin Noica – Carte de intelepciune, Editura Humanitas, Bucuresti, 2009.
Constantin Noica – De Caelo. Incercare in jurul cunoasterii si individului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993.
Constantin Noica – Sa gandim frumos ca sa traim frumos. Antologie de cuvinte duhovnicesti din scrierile Parintelui Teofil Paraianu, Editura Agaton, Fagaras, 2012.
Ion Ianosi – Constantin Noica, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2006.
Sorin Lavric – Ontologia lui Noica, O exegeza, Bucuresti, Editura Humanitas 2005.
Gabriel Liceeanu – Jurnalul de la Paltinis, Editura Humanitas 2012.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]