[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Marea Unire nu inseamna inceputul Romaniei, ci afirmarea Romaniei” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/unindetransilvaniaarumana1918.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/unindetransilvaniaarumana1918.jpg” frame_style=”border_shadow” desc=”Episcopul Iuliu Hossu da citire Rezolutiei de la Alba Iulia” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1526323138983{margin-bottom: 0px !important;}”]Exista o credinta printre unii dintre romani, sau vorbitori de limba romana, ca Romania dateaza de 100 de ani, exact de la Marea Unire de la Alba-Iulia. Acest lucru este fals! O unire a principatelor romanesti nu inseamna fondarea respectivei tari ci doar atestarea sa documentara. Insa, tara respectiva dateaza de mii de ani, iar documentele, locuitorii, traditiile si vesmintele lor arata continuitate pe aceste meleaguri. Dar sa vedem si textul integral al Rezolutiunii Adunarii Nationale de la Alba-Iulia ca sa intelegem mai bine:
Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie-1 Decembrie 1918.
I. Adunarea Nationala a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 Noiembrie-1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare.
II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pana la intrunirea Constituantei aleasa pe baza votului universal.
III. In legatura cu aceasta, ca principii fundamentale la alcatuirea noului Stat Roman, Adunarea Nationala proclama urmatoarele:
Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc.
Egala indreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din Stat.
Infaptuirea desavarsita a unui regim curat democratic pe toate taramurile vietii publice. Votul obstesc, direct, egal, secret, pe comune, in mod proportional, pentru ambele sexe, in varsta de 21 de ani la reprezentarea in comune, judete ori parlament.
Desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire, libera propaganda a tuturor gandurilor omenesti.
Reforma agrara radicala. Se va face conscrierea tuturor proprietatilor, in special a proprietatilor mari. In baza acestei conscrieri, desfiintand fidei-comisele si in temeiul dreptului de a micsora dupa trebuinta latifundiile, i se va face posibil taranului sa-si creeze o proprietate (arator, pasune, padure) cel putin atat cat sa poata munci el si familia lui. Principiul conducator al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelarii sociale, pe de alta parte, potentarea productiunii.
Muncitorimei industriale i se asigura aceleasi drepturi si avantagii, care sunt legiferate in cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Nationala da expresie dorintei sale, ca congresul de pace sa infaptuiasca comuniunea natiunilor libere in asa chip, ca dreptatea si libertatea sa fie asigurate pentru toate natiunile mari si mici, deopotriva, iar in viitor sa se elimine razboiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internationale.
V. Romanii adunati in aceasta Adunare Nationala saluta pe fratii lor din Bucovina, scapati din jugul Monarhiei austro-ungare si uniti cu tara mama Romania.
VI. Adunarea Nationala saluta cu iubire si entuziasm liberarea natiunilor subjugate pana aici in Monarhia austro-ungara, anume natiunile: cehoslovaca, austro-germana, iugoslava, polona si ruteana si hotaraste ca acest salut al sau sa se aduca la cunostinta tuturor acelor natiuni.
VII. Adunarea Nationala cu smerenie se inchina inaintea memoriei acelor bravi romani, care in acest razboi si-au varsat sangele pentru infaptuirea idealului nostru murind pentru libertatea si unitatea natiunii romane.
VIII. Adunarea Nationala da expresiune multumirei si admiratiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin stralucitele lupte purtate cu cerbicie impotriva unui dusman pregatit de multe decenii pentru razboi au scapat civilizatiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor natiunei romane din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, Adunarea Nationala hotaraste instituirea unui Mare Sfat National Roman, care va avea toata indreptatirea sa reprezinte natiunea romana oricand si pretutindeni fata de toate natiunile lumii si sa ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare in interesul natiunii.[/vc_column_text][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/alba_iulia_resolution.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/alba_iulia_resolution.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1526322739256{margin-bottom: 0px !important;}”]Mai precizam si faptul ca acest document este printre ultimele care atesta existenta Romaniei ca tara. Alte documente mai recente, in special cele din 1947 sau 1990, nu atesta acest lucru, iar ceea ce precizeaza este pur fictiv, neavand existenta reala, ca sa spunem asa.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
Bunii mei prieteni, in curand se vor implini 100 de ani de la moartea marelui om al literelor, George Cosbuc, pe 9 mai 1918. Marturisesc ca, impreuna cu Mihai Eminescu, George Toparceanu, Vasile Alecsandri si Octavian Goga, George Cosbuc este unul dintre preferatii mei. Doua poezii de-ale dansului m-au impactat cand eram copil, ca sa nu spun ca m-au tulburat. Acestea au fost Trei, Doamne, si toti trei! si Noi vrem pamant.
Cine le cunoaste pe acestea doua stie foarte bine despre ce vorbesc. George Cosbuc a fost, si inca mai este prin lucrarile pe care ni le-a lasat mostenire, un scriitor foarte impactant emotional, foarte puternic in ceea ce a scris, netemandu-se de a descrie unele trairi emotionale destul de puternice, cu o amprenta energetica bine cristalizata, as putea sa spun. Si totusi, este un om simplu, ca de la tara, iar lucrarile sale graviteaza in jurul vietii satului. Face parte din categoria poetilor nostri clasici.
Le-a scris cu un talent aparte, special pentru mesajele transmise. O alta poezie impactanta, in stilul lui Trei, Doamne, si toti trei! este si poezia Mama. Este oarecum opusa anterior mentionatei, in care este vorba de un tata care-si pierde cei trei fii in razboiul de independenta, iar in poezia Mama este vorba de pierderea unei mame a fiului sau George, din acelasi motiv. Aceasta si cea din urma poarta motivul gandului mortii, intotdeauna inspaimantator pentru cel ce nu vegheaza. George mai apare si in Trei, Doamne, si toti trei!, dar impreuna cu ceilalti doi frati ai sai, in opozitie cu cele doua surori ale sale din Mama. Interesant ceea ce am remarcat.
Intotdeauna poeziile sale au fost in relatie cu trairile sale cele mai profunde, atat in legatura cu chemarile sale launtrice cat si in relatie cu fiintele dragi din viata sa. Cele trei poeme pe care le mentionam sunt repere pentru viata sa de familie dar si in relatie cu neamul romanesc si dramale traite pe aceste meleaguri carpatine.
Coșbuc tânăr
Viata la sat, la tara, pentru Cosbuc, asa cum a fost descrisa in poemele sale, este o viata de simplitate traita alaturi de natura, de linistea rurala insa tulburata de napraznica istorie si de imperiile ce cautau mereu sa ne cotropeasca. Dar pentru ce? Pentru resurse? Pentru pamant? Insa si Noi vrem pamant! nu numai ei. In plus, noi suntem vesnic profund recunoscatori pamantului pentru viata bogata si invataturile pe care ni le-a adus.
Dar sa stiti ca Romania Eterna, imi permit astfel sa scriu capitalizat, o gasim la sat, nu la oras. Desi orasul este o cetate cu multe functii (economice, politico-diplomatice, militare etc.), mai este si un centru cultural, sau cel putin asa ar trebui sa fie, unde se intalnesc minti luminate de la sat pentru a se califica si a deveni elitele de baza ale tarii. Prin acestea tara va merge mai departe. Insa, astazi orasul nu mai este ceea ce a fost. Culturalitatea sa a decazut aproape in totalitate. Exploatarea omului de catre om si interesul propriu egoist domnesc aici incontestabil.
Una dintre aceste minti a fost si George Cosbuc. Dar sa lasam pe domnia sa sa ne conduca in timp prin cele mai importante aspecte ale vietii sale, de la inceputuri pana… vom vedea.
Debutul literar
Despre inceputurile sale literare insusi George Coșbuc marturiseste:
Cea dintai poezie am publicat-o la varsta de 15 ani intr-o foaie pedagogica din Ardeal. N-o mai am si nici nu stiu ce era, insa imi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de incercari prin toate foile ardelenesti.
Referirea este facuta la revista de informare pedagogica si literara Scoala Practica, redactata de pedagogul Vasile Petri, in care, „student” in clasa a VII-a liceala, George Cosbuc trimite spre publicare in primavara anului 1883 o traducere. Primele incercari de versificatie, cu solide studii umaniste de limba latina si greaca, filosofie si istorie filosofica, istoria literaturilor, poetica si prozodie, dateaza din perioada cursurilor Gimnaziului Fundational din Nasaud. Evenimentul principal se produce in toamna anului 1880, cand gimnazistul este primit ca membru al Societatii de lectura a elevilor Virtus Romana Rediviva:
Intaiele incurajari mi le-au dat profesorii mei de liceu care in vederea talentului meu literar ma scuteau de studiile stiintifice…
Incepand din octombrie 1882, membrii societatii elevilor gimnazisti din Nasaud redacteaza publicatia liceului, Muza Someseana, un caiet manuscris, in care elevii publicau texte originale, traduceri si observatii critice. Aici vor aparea primele poezii ale elevului George Cosbuc, altele urmand a fi citite de autor in sedintele societatii, in total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160 scrise pe cand era elev in clasa a sasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectura Virtus Romana Rediviva il alege ca presedinte. Mai tarziu, in numarul 47 din 18-30 noiembrie 1884, revista Familia din Oradea ii publica poezia As vrea sa fiu, semnata tot cu pseudonimul C. Boscu, purtand indicatia „dupa Petöfi”.
Debutul publicistic propriu-zis se produce tot in 1884, cand revista Tribuna din Sibiu ii publica sub pseudonimul C. Boscu (anagrama numelui Cosbuc), snoava versificata Filosofii si plugarii. Prezentata sub forma de foileton, aceasta snoava (are peste 350 de randuri) apare in trei numere consecutive ale revistei sibiene (nr. 183-190 din 5-17 decembrie – 8-28 decembrie 1884). George Cosbuc transmisese vasta compozitie din Cluj, unde se inscrisese la Facultatea de Litere si Filosofie. Ioan Slavici, conducatorul Tribunei, isi va reaminti mai tarziu acest debut:
Intr-una din zile am primit la redactiune, pentru foita Tribunei, un manuscript, curat si citet, o snoava versificata. Autorul se subscria Boscu si plicul fusese-n Cluj pus la posta. Mi se parea lucru invederat, ca acel Boscu e-ncepator, student la universitatea din Cluj si ma bucuram, caci n-o fi, poate, adevarat ca ziua buna de dimineata se cunoaste, dar nu mai incape nici o indoiala, ca cei in adevar alesi chiar de la inceputul lucrarii lor isi dau destoiniciile pe fata. Mi-a placut snoava, am publicat-o si mi-am aprins paie-n cap.
Debutul editorial are loc prin aparitia la Sibiu, in Biblioteca poporala a Tribunei, a cinci brosuri: Blastam de mama, Legenda poporala din jurul Nasaudului si Pe pamantul turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) si Fulger. Poveste in versuri (1887).
Credincios publicatiei in care si-a facut adevaratul debut literar, Cosbuc va ramane colaborator asiduu al Tribunei multi ani, chiar si dupa ce se va stabili in Bucuresti.
Gazetar in Sibiu
In august 1887, George Cosbuc ajunge la Sibiu, unde va ramane pana in 1889. Ioan Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo doua saptamani avem aici pe Cosbuc, un admirabil baiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Miscarea literara de la Tribuna a dus la cristalizarea pozitiei lui George Cosbuc fata de literatura, in directia interesului catre folclor, ca baza a literaturii culte si catre limbajul popular, orientata, in esenta spre idealul restabilirii unitatii culturale a poporului roman.
Timpul petrecut in Sibiu s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca in redactia Tribunei, alaturi de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, toti oameni cu o serioasa cultura inaintata, a insemnat o adevarata scoala literara.
Coșbuc și Caragiale
Gheorghe Cosbuc, inzestrat din belsug de catre firea cea darnica, s-ar fi ridicat in toate imprejurarile deasupra contemporanilor sai, n-ar fi iesit ceea ce a fost daca nu si-ar fi croit lucrarea vietii in mijlocul acestor oameni cu cultura generala, care toti erau scriitori…
Anii petrecuti in redactia Tribunei sibiene (1887 – 1889) vor culmina cu aparitia poemului Nunta Zamfirei, un poem – spectacol admirabil, care a impresionat chiar si pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei, George Cosbuc s-a impus definitiv in atentia cititorilor si a criticilor de peste munti, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Si tot cu ea s-a impus mai intai si la Bucuresti, dupa ce fusese publicata in Convorbiri literare, in martie 1890.
La 1893, cand am publicat «Balade si idile» eram cunoscut în Tara Romaneasca numai dupa un ciclu de poeme cu subiecte luate din povestile poporului si sa le leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din aceasta epopee.
Inainte de a fi publicata in Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citita de Cosbuc, la 4 februarie 1890, la sedinta Junimii, in Bucuresti. In jurnalul sau Maiorescu va nota: „Cosbuc, cu eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. Pana la aparitia poeziei Noi vrem pamant! (1894), Nunta Zamfirei avea sa ramana cea mai cunoscuta si mai apreciata scriere a lui George Cosbuc.
Poemul a fost elaborat in decursul a 5 ani. Prima versiune, datand din 1884, ultima perioada a studiilor gimnaziale din Nasaud, a fost publicata pentru prima oara in Tribuna, Sibiu, la 24 martie 1889, si il consacra definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui si varianta citita la Junimea spre sfarsitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusa in Convorbiri literare, Bucuresti, nr. 12, 1 martie 1890, va cunoaste o forma mai accentuata decat cea din Tribuna si mai apropiata de cea pe care poetul o va publica in toate edițiile antume ale volumului Balade si idile.
Poetul insusi va vorbi despre perioada petrecuta la Sibiu ca despre „cei mai rodnici” ani ai sai. Acum isi orienteaza scrisul spre idila si trece treptat de la simple versificari pe teme folclorice la creatii originale. In paginile Tribunei i se tiparesc numeroase poezii, semnate sau nesemnate, printre care unele dintre cele mai izbutite creatii ale sale: Nunta Zamfirei, Manioasa, Numai una, Fata morarului, Craiasa zanelor, o parte din Anacreonticele sale, publicate cu mici modificari in ciclul Cantece la sfarsitul volumului Balade si idile din 1893. Spre anul 1889, Tribuna incepe sa lucreze in pierdere, situatia ducand la desfiintarea unor posturi, printre care si pe cel al lui Cosbuc. La insistentele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu il cheama la Bucuresti, unde soseste pe la mijlocul lunii decembrie 1889 si i se ofera un post de „desemnator ajutor” la Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice.
Satul Hordou
La Bucuresti
In anul 1893, apare volumul Balade si idile (258 de pagini), editat de Socec. O prima varianta a acestui volum este gata de tipar la Editura Librariei Socec din primavara anului 1892. In 1893, volumul Balade si idile a aparut in luna iunie, aparitia fiindu-i mentionata in Romanul literar (nr. 19 din 13 iunie) si in Moftul roman (2 iunie 1893), care anunta evenimentul intr-o nota nesemnata, pusa in seama lui Caragiale:
Pe campul vast al publicisticii romane, pe care creste atata spanac des si abundent, a aparut in sfarsit zilele acestea si un copac si e asa de mandru si asa de puternic, ca mii si mii de recolte de buruieni se vor perinda si el va sta tot mereu in picioare, tot mai sanatos si mai trainic, infruntand gustul actual si vremea cu schimbarile ei capricioase si facand din ce in ce mai mult fala limbii noastre romanesti – un volum de Balade si idile de George Cosbuc.
In locul unor texte de intampinare a acestui adevarat eveniment literar, spre sfarsitul lunii august 1893, aparea o brosura (Adevarul asupra poeziilor d-lui Gh. Cosbuc), scoasa la Iasi de Nicolae Lazu, prin care se contesta originalitatea unor poezii din volum. Interventia lui Lazu, grefier judecatoresc la Piatra si fost coleg al lui Eminescu de la Tribunalul Botosani, a starnit un adevarat proces literar pe o durata de aproape zece ani. Dimitrie Evolceanu, printr-o interventie in numele Convorbirilor literare apreciata de insusi Titu Maiorescu, de scriitorii Alexandru Vlahuta si Nicolae Iorga iau, in cele din urma, apararea poetului. Este impresionantă, de asemenea, o apreciere a lui P.P. Negulescu intr-o scrisoare din Berlin adresata lui Titu Maiorescu:
M-a indignat in adevar peste masura infamia scandalului ce se face cu bietul Cosbuc. E un veninos asalt de pigmei in contra unui incontestabil talent literar.
George Coșbuc, casa natală
In anul 1894 editeaza in colaborare cu I. L. Caragiale si Ioan Slavici, revista Vatra. In 1895 s-a casatorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, si, in acelasi an, la Craiova, i s-a nascut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfarsitul lunii martie 1896, dupa ce poetul traise bucuria consacrarii si, in acelasi timp, amarul unor calomnii, i se tipareste la Bucuresti, in Editura Librariei Scoalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul isi insoteste cartea si cu cateva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzatia de plagiat, dar si o dezvaluire a existentei unui proiect de epopee:
De cand am inceput sa scriu, m-a tot framantat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din povestile poporului (si sa leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee, ca si Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Fulger, Tulnic si Lioara, Craiul din cetini, Laur bolnav, Patru portarei si altele vreo cateva nepublicate. Am parasit ideea din pricina ca am facut greseala sa incep a scrie poemele in doua feluri de metre – unele in versuri de 14 silabe, altele in versuri de 8 silabe.
In 1896 iese de sub tipar volumul Fire de tort. Se tipareste in traducerea lui Cosbuc Eneida de Vergiliu. Colaboreaza la Povestea vorbei si la Literatura si arta romana (Bucuresti). In 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primeste premiul Nasturel-Herescu al Academiei Romane. Dupa disparitia Vetrei, Cosbuc preia conducerea revistei Foaia interesanta; va conduce, impreuna cu Vlahuta, revista Semanatorul (2 decembrie 1901 – decembrie 1902), revista capatand ulterior o tot mai accentuata orientare nationalista. In 1902 publica volumul de poezii Ziarul unui pierde-vara, colaboreaza la Romania ilustrata si Universul literar.
La 28 martie 1902 Ministerul Instructiunii Publice si al Cultelor il numeste in postul de sef de birou, creat prin bugetul administratiei Casei Scoalelor. Conduce revista Viata literara, este numit in postul de referendar in Administratia Casei Artelor (1906).
Din 1907 lucreaza intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit in postul de sef al Biroului de control al activitatii extrascolare (1907). Munca de talmacire in romaneste a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, il absoarbe in intregime.
Publica in Luceafarul, Romanul si Flacara. Alaturi de Al. Vlahuta si M. Sadoveanu, Cosbuc indruma si organizeaza conferintele satesti.
La Academia Romana
In sedinta din 13-26 mai 1916, sub presedintia lui Iacob Negruzzi, sectiunea literara a Academiei Romane hotaraste cu 4 voturi din 6, sa-l propuna pe George Cosbuc membru titular al Academiei. La 20 mai-2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Stefanescu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Cosbuc. Vorbind in numele sectiei literare, Duiliu Zamfirescu spunea in raportul sau:
Reputatia sa literara e asa de intinsa, incat numele sau a devenit popular in toate tarile locuite de Romani. Primindu-l in mijlocul nostru consfintim ceea ce opinia publica a hotarat de mult. Domnul Cosbuc a dat poporului roman, in mai putin de 25 de ani, o cantitate de munca literara atat de considerabila, incat numai pentru aceasta s-ar cuveni sa-i deschidem usile amandoua pentru a-l primi intre noi. Dar calitatea lucrarilor sale intrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevarate poezii si sunt originale.
Sunt amintite volumele Balade si idile, Fire de tort, traducerile:
Din punct de vedere clasic – prin urmare esentialmente academic – Eneida si Bucolicele lui Vergiliu sunt monumente; Odiseea, tradusa in strofe endecasilabice rimate, reprezinta o sfortare intelectuala de necrezut; in fine, Divina Comedie este cea mai perfecta versiune a acestei celebre poeme.
Prima sedinta la care Cosbuc isi face aparitia e cea din 27 mai-9 iunie 1916. La intrarea sub cupola e primit cu aplauze si salutat de presedintele Constantin Istrati:
V-ati scoborat prin vointa voastra la Bucuresti, intre noi, de pe inaltimile frumoase si romanesti ale plaiurilor de la Nasaud. Acum, prin munca voastra, va ridicati la punctul cel mai inalt pe care poate sa vi-l prezinte cultura romana, ocupand un scaun in mijlocul nostru. Bun venit noului si distinsului nostru coleg George Cosbuc. Aplauzele cu care ati fost primit v-au aratat, domnule coleg, bucuria pe care o are aceasta institutiune de a va numara printre membrii ei.
Raspunsul poetului:
Iti multumesc intai de toate d-tale, Domnule Presedinte, pentru frumoasele cuvinte – mai frumoase, poate, decat le merit, – cu care ai avut bunavointa sa ma saluti si prin ele sa ma iei oarecum de mana, ca sa ma pui la rand pe brazda Academiei. Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de maini pe capul meu, ca sa scoboare asupra mea harul acelui spirit, care lumineaza si conduce opera Academiei… Va multumesc si dvs., d-lor Membri, ca m-ati gasit vrednic sa fiu partas in mijlocul d-voastra, ca sa fiu si eu o particica de suflet in sufletul cel mare al Academiei.
Din ziarele care mentionau evenimentul, Gazeta Transilvaniei, nr. 115, mai 1916, scrie urmatoarele despre drumul lui Cosbuc din Hordou la Academie:
…cu atat mai anevoios, cu cat poetul taranimii nu era uns cu nici un soi de alifie ciocoiasca si constiinta superioritatii lui il oprea de a-si face drum cu coatele, cand era in drept sa astepte sa i se deschida cararea de la sine.
Si pleaca Cosbuc de printre noi, dar..?
La 24 februarie 1918, apare in revista Scena din Bucuresti ultima poezie a lui George Cosbuc, Vulturul.
„La 9 mai 1918, poetul George Cosbuc moare la București. Tara pierde un mare poet, in sufletul caruia s-au reflectat toate aspiratiile neamului nostru…” spunea Gheorghe Bogdan-Duica la inmormantarea marelui poet. La moartea lui Cosbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult ca „poezia lui Cosbuc este de o virtuozitate extraordinara”, publica un necrolog pe care-l incheie cu urmatoarele cuvinte:
Cel ce a cantat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei pana la dorobantii din 77, moare fara a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfantul drapel al tarii. Sa lasam ca asupra fruntii lui palide, acum linistite, sa cada o umbra mangaietoare a departatului tricolor nevazut.
In ziarul Lumina, din Bucuresti, Liviu Rebreanu publica, la 14 mai 1918, articolul George Cosbuc, afirmand printre altele:
Cosbuc e primul poet pe care-l da Ardealul literaturii romanesti. Ardelean a ramas toata viata. Pana si in graiul viu pastrase o nota ardeleneasca, particulara, care ii sedea bine. Aici in tara dragostea lui a fost pentru cele sase milioane de tarani. Simtea o fraternitate profunda cu dansii… A rasarit deodata, fara sa-l stie nimeni, fara sa faca ucenicia cafenelelor si bisericutelor bucurestene. Si a biruit impotriva tuturor celor scufundati in inimatii si neputinte. A adus lumina, sanatate, voiosie. Scrisul lui Cosbuc traieste si va trai cat va trai neamul romanesc.
Venind de departe cu zborul intins S-oprise deasupra Ceahlaului nins, S-apoi din rotiri tot mai stramte-n cuprins Cazu, ca sa prinda vro prada, Cum uneori parca vezi fulgerul stins.
Pe cand nici nu-ncepe sa cada. Eu nu stiu, fui vesel ori trist in acel Ocol ce-l facui impreuna cu el, Ca-ntai imi paruse ca-i vis si ma-nsel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul vazut in rotire la fel Cu ani de viata ‘nainte.
Un pisc singuratic al muntelui plin De colturi de stanca, cu zborul sau lin Acela-l rotea prin vazduhul senin In sute de cercuri egale, Si-n fiece zi si tot timpul vecin Umbririlor noptii din vale.
Pastorii spuneau ca pazeste pe-ai lui, Ca-n rece cuib scoate parechea sa pui Si hrana-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugatori ce se culca satui Sub brazii ce-acopar izvoare.
Si parc-as vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag imi era nesatulei vederi! Cand singur in largul inaltei taceri Brazda cu rotirea sa golul; Si-uimit cum de-a lungul atatora seri Eu stam urmarindu-i ocolul.
Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus O noapte cu-atata-ntuneric c-a pus In minte-ne stavili putintii de-adus Aminte ce-i timpul si locul, Si-urlau in cumplita cadere de sus De-a valma si apa si focul.
Ci-ncet se facu si-o lumina ca-n zori, Iar ziua, ce prinsa de-ai spaimei fiori S-ascunse pitita-ntre ceruri si nori, Se-ntoarse si soare fu iara, Si-apusu-i starnit-a minuni de culori, Cum nu mai fu-n lume vro seara!
Iar sufletu-n noi ce si-acum tremura, De farmec cuprins, ca pierdut se mira! Dar unde-o fi piscul? Caci nu mai era Si-n locul lui gol si lumina Vulturul, el insa si-acu-nconjura O stanca trasnita-n ruina.
Deodata cu tipet se-ntoarse ‘napoi, Ca unul ce-si schimba gandirea, si-apoi Spre vai, si departe, cu zborul greoi Incet ni se stinse vederii. De-atunci nu-l vazura nici altii, nici noi Rotind in luminile serii.
Sa-l comemoram pe Cosbuc
In toate scolile din Bistrita-Nasaud, se va sarbatori miercuri, 9 mai, Ziua Cosbuc, pentru a se marca implinirea a 100 de ani de la moartea poetului.
Astfel, intre orele 10:50 si 11:10 se va organiza un careu festiv in fiecare scoala din Bistrita-Nasaud, va fi facuta o prezentare generala a lui George Cosbuc, va fi lansata brosura „Sunt suflet in sufletul neamului meu”, va avea loc un moment artistic din poezia lui Cosbuc si se va citi o strofa tradusa in mai multe limbi.
Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, prin institutiile de cultura din subordine, Inspectoratul Scolar Judetean dar si primaria comunei Cosbuc organizeaza, in 9 mai, o serie de manifestari menite sa marcheze, in Anul Centenarului Marii Unirii, implinirea a 100 de ani de la moartea „poetului taranimii”, George Cosbuc.
Evenimentele includ si dezvelirea unui bust al poetului, Te Deum cu participarea IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, lansari de carte, spectacole, redeschiderea podului din lemn peste raul Salauta din satul natal al poetului, dar si proiectia filmului „Mari clasici: George Cosbuc”.
Surse:
Eugen Lovinescu, Critice, vol. III, Bucuresti, Ancora, 1915.
Vladimir Streinu, Clasicii nostri, Bucuresti, Casa scoalelor, 1943 (reeditat in 2002).
Dumitru Micu, George Cosbuc, Bucuresti, Editura Tineretului, 1966.
Octav Sulutiu, Introducere in poezia lui George Cosbuc, Bucuresti, Editura Minerva, 1970.
Petru Poanta, Poezia lui George Cosbuc, Cluj, Editura Dacia, 1976 (reeditat în 2004).
G. Cosbuc interpretat de…, selectie de Maria Cordoneanu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982.
Lucian Valea, Pe urmele lui George Cosbuc, Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1986.
Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dictionarul scriitorilor romani, vol. I, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1995.
Gavril Scridon, Viata lui George Cosbuc, Cluj, Centrul de Studii Transilvane, 2003.
Radu Dragulescu, George Cosbuc – Mitopoetica, Cluj, Casa Cartii de Stiinta, 2005.
Radu Dragulescu, George Cosbuc – Din Paradis catre Infern, Sibiu, ULBS, 2004.
Radu Dragulescu, Limbaj si poezie in opera lui George Cosbuc, Sibiu, ULBS, 2004.
Dumitru Munteanu, George Cosbuc – Dincolo de cuvinte, volumul I, Anii de ucenicie, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2008.
Dumitru Munteanu, George Cosbuc -Dincolo de cuvinte, volumul II, Junetea poetica (integrala poeziei de tinerete), Editura George Cosbuc, Bistrita, 2008.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/10365792_796733563692273_8120981948892046448_n.jpg344530Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-05-08 20:45:162024-08-12 17:28:19100 de ani de la moartea lui George Cosbuc
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Români, ni se joacă o farsă!” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/hora_din_rusca.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/hora_din_rusca.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1523100484956{margin-bottom: 0px !important;}”]Am întâlnit o persoană care ne-a spus într-o conversație că noi, românii, suntem de vreo 100 de ani pe aici. Cu alte cuvinte, avem o istorie, un trecut chiar mai scurt ca durată decât statul antropo-fabricat al S. U. A., creat pe baza crimelor realizate împotriva popoarelor native ale continentului american de nord și pe revoluția industrială a monoteismului de piață, cu alte cuvinte un stat artificial creat. Dar în fine, câtă idioțenie să ai ca să spui o asemenea prostie despre proprii tăi frați, despre tine, ca român, chiar? Pe ce se bazează aceste persoane care vorbesc astfel? Pe ce dovezi, pe ce documente, pe ce fapte istorice? Însuși Eminescu a trăit acum o sută și câțiva zeci de ani. El nu era român? De fapt s-a referit la centenarul Marii Uniri după urma căruia figurăm în lume cu denumirea de România. Fals. România s-a numit și la 1859, când Măria sa Vodă Cuza ne-a spus: „Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie!”. România s-a numit chiar de pe vremea lui Carol cel Mare, acum mai bine de 1000 de ani, prin secolul IX sau X. Însuși marele rege al francilor a numit aceste ținuturi cu numele de România sau Rumunia. Sunt documente. Căutați-le!
Vreau să vă spun ceva. Acest articol îl scriu pentru a ne atrage o mare atenție.
Există o tendință ce ni se impune de câteva sute de ani de a ne convinge că suntem un popor fără istorie, fără trecut, fără valori, care posedă în geneticul său aspecte inferioare ca ale acelor sălbatici din triburi îndepărtate ale lumii, că suntem țigani (romales, romani, rromi, romi etc. – doar un joc de cuvinte care nu are de-a face cu nici una dintre aceste două etnii), că suntem delăsători și în stare de nimic etc. Însă toate acestea, de câteva zeci de ani, au prins rădăcini, le-am crezut și ne comportăm ca atare. Ne-am setat astfel. Ne-am complăcut în această mocirlă a falsităților. Ne-am sincer înșelat! Dar nu acestea ne-au cauzat decăderea ci propriile noastre păcate (a se citi defecte psihice).
Motivul real este pentru a ne elimina, nu pentru a ne spune un adevăr despre noi. De altfel, nimic din toate acestea nu sunt reale despre noi. Ori, de secole, de milenii am fost noi aceia care am intervenit întotdeauna atunci când Europa murea, decădea, la fel ca și acum, dar nu mai putem. Suntem prea obosiți după atâtea lovituri mutilante, cauzatoare de moarte. Ceilalți așteaptă de la noi să ne îmbarcăm în trenul revoluțiilor lor crude și sângeroase, când noi suntem un popor profund pașnic, primitor, îngăduitor și care nu am colonializat pe nimeni, nu am cucerit teritorii și nici popoare cu sabia și forța. Îmi aduc aminte că Napoleon al III-lea spunea: „Poporul român nu poate fi guvernat!”, dar de ce am avea nevoie să fim guvernați. Profund încăpățânați? Nu, doar normali, naturali.
O altă afirmație despre noi a fost și este aceea în care ni se induce ideea că suntem o nație de asistați sociali. Imbecilizarea, îndobitocirea prin această afirmație intenționată este pentru a ne inferioriza în așa fel încât să ne facă a accepta orice ni se dă, a fi docili, a asculta de tătuca stăpân, oricare ar fi acela etc. Vă place această idee? V-ar plăcea să vi se impună să fiți imbecili prin lege? Acolo se vrea a se ajunge. Inclusiv așa-zisa islamizare a Europei este din cauza unor nerozii impuse și induse asupra oamenilor din țările europene, care nu rezistă la o analiză logică. Nu există stăpân peste lume, peste oameni, de printre aceia ca și noi, supuși acelorași legi naturale. Să ne aducem aminte că David Rockefeller a murit. Credeți că toți aceștia sunt nemuritori precum ar vrea să pozeze, precum ar vrea să fie? Ce înseamnă nemurirea pentru ei? Mai multe transplanturi de rinichi, ficat sau inimă? Mai mulți hormoni injectați la vârste înaintate ca după 100 de ani să le cedeze inima? Cine le face inima să bată sau să se oprească?
Dar să știți că suntem cei mai normali dintr-o lume anormală. Când toată lumea își varsă cruzimea pe fața Pământului, noi încă refuzăm să o facem. Normalitatea profundă din noi ne face să ne crucim atunci când îi vedem pe alții (celelalte popoare, națiuni) decăzând în așa hal, de un asemenea grad. Ni se par lucruri ciudate. Ni se pare că au luat-o razna și așa este. Încă nu ne-am mankurtizat total. Noi suntem printre puținele cuie, și cel mai puternic, ale normalității înfipt adânc în spatele sincer înșelaților sociopați și psihopați ai globalizării. Cei care se cred universali nu-și suportă proprii părinți și ar vrea să nu-i mai vadă. Nu se suportă pe ei înșiși, vrând cu repeziciune și frenezie să schimbe lumea numai să n-o mai vadă cum se văd pe ei înșiși. Pe lumea aceasta au loc atât oameni care sunt normali și nu au nici o problemă cu ei înșiși dar și cu ceilalți, cât și invers. De ce suntem aici împreună? Luați-o ca pe un exercițiu de îngăduință față de cei bolnavi.
Dar am să vă spun încă un paradox, în legătură cu, de exemplu, atacul împotriva familiei normale, tradiționale. Arhitecții homosexualismului, ai căsătoriilor între persoanele de același sex, și alte deviații grave (cum ar fi căsătoriile dintre oameni și animale, între oameni și obiecte, din câte am mai auzit mai nou căsătoriile dintre oameni în viață și defuncți etc.) sunt și ei oameni de familie, și încă numeroasă, cu mulți descendenți (copii, nepoți etc.) – Rockefeller, Rothschild, Warburg, Morgan etc. Însă vor să schimbe familia în societate, să nu mai existe. Ce îi mână pe ei să facă așa ceva dacă au familie? Asupra căror oameni vor să aplice aceste metode? Asupra noastră, a prostimii de rând. Cât fariseism, nu-i așa? Sau mai bine spus farseism! Și Marx a fost un rabin evreu foarte bogat. Darwin, absolvent la teologie. Despre ce vorbim..?
Așadar, români, să nu mai credeți directivele care vin din afara spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, pentru că sunt niște farse crezute de mulți sincer înșelați. Au menirea să își bată joc de noi. Să nu mai punem botul!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Pace vouă![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/hora_din_rusca.jpg333500Patrickhttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick2018-04-06 16:11:092018-04-07 13:28:06Români, ni se joacă o farsă!
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Principiile „Nu lăsa nimic în urmă!“” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”2. Călătorește și campează pe suprafețe durabile” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/20604373_1886023718391823_1903630668869629964_n.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/20604373_1886023718391823_1903630668869629964_n.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1653859038493{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota introductivă: Prima parte, introducere în toate cele șapte principii, puteți citi aici.
Scopul drumețiilor în natură este să ne deplasăm fără a dăuna locurilor în același timp. Înțelegând cum impactează drumețiile noastre este necesar dacă vrem să îndeplinim acest scop.
Daunele se produc atunci când flora de la suprafață și celelalte comunități de organisme sunt călcate în picioare și nu se mai pot reface. Zona stearpă rezultată duce la eroziunea solului și la dezvoltarea unor drumuri nedorite. Drumețiile în natură pot implica atât deplasările pe trasee cât și în afara traseelor.[/vc_column_text][mk_image src=”https://lnt.org/sites/default/files/Trail.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://lnt.org/sites/default/files/Trail.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1653865467720{margin-bottom: 0px !important;}”]
Drumețiile pe trasee
Anumite organisme turistice au construit trasee marcate în zonele cu interes turistic public atât pentru drumețiile oamenilor cât și pentru tranzitul de animale (oi, capre, vaci, cai etc.). Înseși acestea reprezintă un impact asupra terenului însă, reprezintă un răspuns necesar la drumețiile în natură. Partea bună a existenței acestora este faptul că nu mai apar trasee noi prin locuri neaccesate care să cicatrizeze terenurile. Este mai bine să fie un singur traseu bine realizat decât mai multe de precară calitate.
Folosirea traseelor este recomandată ori de câte ori este posibil. De asemenea, este cea mai bună practică să încurajăm turiștii să rămână pe lățimea traseului și nu să o scurteze pe traseele în zig-zag care urcă dealurile.
Turiștii au nevoie să lase spațiu și altor drumeți atunci când își iau pauze pe drum. Principiile de călătorie în afara traseelor trebuiesc practicate atunci când ne hotărâm să părăsim drumul când facem pauze.
(Drumeții din același grup, din când în când, ar trebui să se oprească, să se odihnească și să stea de vorbă. În cazul acesta, să se evite țipatul. Zgomotele ridicate, de obicei, nu sunt binevenite în zonele naturale.)
Drumețiile în afara traseelor
Utilizarea răspândită și impactul zonelor neafectate (în afară de unele zone deșertice sau aride). Toate tipurile de drumeții în care nu se merge pe trasee desemnate special, precum călătoriile în locuri îndepărtate, găsirea locurilor de intimitate și explorările pe lângă zonele de campare, sunt definite ca fiind în afara traseelor. Doi factori principali cresc efectele drumețiilor în afara traseelor asupra locurilor de vizitare: durabilitatea suprafețelor și florei, și frecvența drumețiilor (sau dimensiunea grupului).
Durabilitatea înseamnă capacitatea suprafețelor și florei de a rezista la uzură sau de a rămâne în condiții stabile.
Frecvența drumețiilor și grupurile mari măresc probabilitatea ca o suprafață mare de teren să fie călcată în picioare sau ca o suprafață mică de teren să fie călcată de mai multe ori.
Durabilitatea suprafețelor
Conceptul de durabilitate este unul important pentru toți drumeții care vor să înțeleagă principiile. Următoarele suprafețe naturale răspund în mod diferit la drumețiile în natură:[/vc_column_text][mk_image src=”https://lnt.org/sites/default/files/desert_pavement.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://lnt.org/sites/default/files/desert_pavement.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1522615401206{margin-bottom: 0px !important;}”]Piatră, nisip și prundiș:
Aceste suprafețe sunt foarte durabile și pot suporta pășiri asupra lor și gripări în repetate rânduri. (Cu toate acestea, lichenii care cresc pe roci și stânci sunt vulnerabili la gripări repetate).
Zăpadă și gheață:
Efectele călătoriilor pe aceste suprafețe este temporar, fiind o alegere bună pentru drumeții, presupunând că sunt respectate măsurile de bună siguranță, iar stratul de zăpadă este suficient de gros ca să prevină deteriorarea florei.
Vegetație:
Rezistența vegetației la pășiri asupra-și variază. Trebuiesc luate atent decizii când se călătorește prin locuri cu vegetație. Selectați locuri cu vegetație durabilă sau redusă care este ușor de evitat. Iarba uscată tinde să fie rezistentă la călcare. Pajiștile umede și alte locuri cu vegetație fragilă prezintă imediat efectele călcării. Pe unde s-a călcat odată invită noii turiști să meargă pe respectivul drum, iar acest lucru conduce la deraieri nedorite de la traseul normal. Ca și regulă generală, cei care se aventurează pe trasee nemarcate să meargă dispersați ca să evite crearea unor trasee care i-ar încuraja și pe alții să le urmeze. Evitați să mergeți prin locurile cu vegetație pe cât posibil, în special pe pante abrupte, unde se pot vedea amplificat efectele mersului în afara traseelor.
Crusta criptobiotică („crypto” – foarte rar întâlnită la noi, datorită faptului că avem foarte puține medii deșertice – n. tr.):
Crusta criptobiotică, găsită în medii deșertice, este extrem de vulnerabilă la traficul pedestru. Aceasta este formată din mici comunități de organisme care apar ca o crustă negricioasă, neregulată pe suprafața nisipului. Reține umezeala în climatul deșertic și asigură un strat protector care previne eroziunea. Un singur pas poate distruge „crypto”. Este important să se meargă pe trasee deja dezvoltate în aceste locuri. Mersul prin locuri cu „crypto” trebuie făcut numai dacă este absolut necesar. Mergeți pe pietre sau alte suprafețe durabile dacă aveți nevoie să o luați pe nemarcate. Pe suprafețele largi cu „crypto”, asupra cărora daunele sunt de neevitat, cel mai bine este să se meargă pe urmele celui din față pentru ca să nu fie afectată decât cea mai mică suprafață cu crustă, exact regula opusă mersului prin locuri cu vegetație. (Crusta criptobiotică este, de asemenea, extrem de vulnerabilă la drumețiile cu bicicleta montană – mountain-bike).
Bălțile și gropile cu noroi din zonele deșertice:
Apa este o resursă rară și prețioasă pentru toate vietățile din deșert. Este interzis să mergeți prin bălțile din deșert, sau prin gropile cu noroi, deranjând în orice fel suprafețele cu apă. Gropile sunt, de asemenea, domiciliul multor animale mici din deșert.
Campați pe suprafețe durabile
Alegerea unui loc de campare adecvat este probabil cel mai important aspect al impactului scăzut în călătoriile prin locurile naturale. Este necesară folosirea unei bune judecăți și informării, și împlică adesea compromisuri pentru a micșora efectele de tip ecologic și social asupra locurilor. Când se hotărăște unde să se campeze este necesară să se bazeze pe informații despre nivelul și tipul de utilizare a locurilor, fragilitatea florei și solului, probabilitatea perturbării vieții sălbatice, o evaluare a efectelor anterioare și potențialul fiecăruia de a provoca sau de a evita impactul.[/vc_column_text][mk_image src=”https://lnt.org/sites/default/files/durable_surfaces.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://lnt.org/sites/default/files/durable_surfaces.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1522615954318{margin-bottom: 0px !important;}”]
Alegerea unui loc de campare în zone foarte utilizate
Evitați camparea foarte aproape de apă sau de traseu. Alegeți, în schimb, un loc care să nu fie vizibil celorlalți. Chiar și în locurile foarte populare sentimentul de solitudine foarte fi îmbunătățit prin ecranarea locului de campare prin alegerea unui sit în-afara-drumului. Camparea departe de marginea apei, de asemenea, permite căi de acces animalelor sălbatice la adăpat. Asigurați-vă că respectați reglementările legate de selecția locurilor de campare. Permiteți-vă îndeajuns timp și energie la sfârșitul zilei ca să vă alegeți locul de campare potrivit. Oboseala, vremea rea și plecările târzii sunt scuze de neacceptat pentru alegerea precară a locurilor de tabără.
În general, este cel mai bine să se campeze în locuri atât de puternic afectate că atenta utilizare ulterioară va cauza nici un impact vizibil. În locurile foarte populare, aceste situri sunt evidente pentru că deja nu mai au vegetație. De asemenea, este posibilă găsirea unui sit care, în mod natural, este lipsit de vegetație, precum locurile cu straturi de rocă sau zonele nisipoase.
În locurile cu impact crescut, corturile, traseele de drumeție și zonele de bucătărie ar trebui să fie concentrate în locurile deja afectate. Scopul este să limităm impactul asupra locurilor care deja arată semne de utilizare și să evităm lărgirea zonei de perturbare. La părăsirea taberei, asigurați-vă că este curată, atrăctivă și primitoare celorlalți turiști care vor urma să campeze acolo.
Camparea în locuri nederanjate
Locurile cel mai puțin vizitate sunt, de obicei, izolate, văd puțini vizitatori și nu prezintă vreun impact evident. Vizitați aceste locuri speciale doar dacă sunteți foarte dedicați și foarte pricepuți în tehnicile „Nu lăsa nimic în urmă!”.
În aceste locuri, cel mai bine este să se pună corturile cu distanță mare între ele. Să se evite tranzitul repetat și mutarea locului de campare în fiecare noapte. Scopul este să micșorăm de câte ori aceste locuri sunt călcate în picioare. La amenajarea taberei, dispersați corturile și locurile de bucătărie pe suprafețe durabile. Purtați încălțări moi și ușoare în jurul taberei. Minimizați activitatea în jurul bucătăriei și a locurilor unde sunt pitite pachetele cu alimente. Suprafețele durabile ale plăcilor mari de stâncă sunt locuri de bucătărie bune. Fiți atenți pe unde vă plimbați pentru a evita zdrobirea vegetației și luați-o prin alte părți pentru a ajunge la apă. Mergeți de cât mai puține ori la apă cărând containere pentru apă. Verificați regulamentele, însă tabăra ar trebui să fie instalată la vreo 70 de pași de adult față de sursa de apă, iar aceasta ca și regulă de bună practică.
Când spargeți tabăra, făceți-vă timp să naturalizați locul. Acoperirea locurilor utilizate cu materiale native (precum acele de pin), măturarea amprentelor și împrăștierea locurilor ierboase cu un băț ajută ca locul de campare să se recupereze și să fie mai puțin evident. Acest efort suplimentar ajută la ascunderea oricărui indiciu asupra locului unde ați campat și va fi mai puțin probabil ca următorii turiști să campeze în același loc. Cu cât mai rar este folosit un loc de campare neafectat cu atât există mai multe șanse ca acesta să rămână neafectat.
Camparea în zone aride
Cele mai potrivite locuri de campare din zonele aride sunt cele pe suprafețe durabile, precum pietre sau prundiș, sau în locuri atât de puternic impactate că folosirea lor ulterioară nu le cauzează nici o deranjare în plus. Locurile afectate anterior sunt evidente deoarece și-au pierdut acoperământul cu vegetație sau solurile pietroase au fost în mod vizibil deranjate. Dacă alegeți astfel de locuri, asigurați-vă că locul vostru este îndeajuns de mare pentru a acomoda întregul grup.
Un teren de camping neafectat, fără dovezi de utilizare anterioară, este adecvat pe terenurile aride, atâta timp cât se află pe o suprafață fără vegetație, foarte rezistentă. Întinderile de pietre, prundiș sau nisip reprezintă o alegere excelentă în acest sens. Niciodată nu ar trebui să fie necesară camparea pe sol criptobiotic, pe insule de vegetație, sau în cadrul oazelor de deșert ori în jurul pârâurilor. Atenție la camparea pe albia nisipoasă a râurilor (secate) sau în zonele susceptibile de inundații!
Locurile de gătit, corturile și rucsacii ar trebui amplasate pe pietre, nisip sau prundiș. Alegeți în mod conștient trasee durabile de mers între părți ale taberei astfel încât să nu se dezvolte trasee de legătură (evident, se poate încălca această regulă în cazuri de maximă urgență – n. tr.). Variați traseele pentru că scopul este să minimizați de câte ori se calcă sau se compactează pe anumite părți ale taberei. Limitați-vă sejurul la cel mult două nopți (la noi, la români, este obiceiul de a instala tabere de lungă durată – luni de zile – astfel că, ideal ar fi să se mute frecvent locul de tabără pentru a se respecta regulile și principiile „Nu lăsa nimic înurmă!”).
Nu ștergeți niciodată și nu curățați locurile de resturi organice, precum frunzele, și reduceți întotdeauna mișcarea din loc a pietrelor și prundișului. Resturile organice ajută la amortizarea forțelor călcării, limitează compactarea solurilor, eliberează nutrienții din plante și reduc puterea erozivă a precipitațiilor. Deranjarea pietrelor acoperite cu licheni și a rocilor smălțuite, cunoscute sub denumirea de pavaj al deșertului, poate lăsa un impact vizibil pentru sute de ani. Odată deranjate, aceste roci sunt dificil de înlocuit, iar lichenii și smalțurile nu vor crește la loc în timpul vieții noastre.
Camparea pe coridoarele fluviale
Coridoarele râurilor sunt acele benzi înguste de pământ și apă, cu puțin spațiu pentru a dispersa activitățile umane. În cadrul acestor locuri, oricum locurile de campare sunt semnalizate. Este cel mai bine a se campa pe plaje, bancuri de nisip, sau în locuri fără vegetație dincolo de nivelul apelor.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/20604373_1886023718391823_1903630668869629964_n.jpg640960Patrickhttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick2018-04-01 22:53:002022-05-30 02:04:31Etică în Aer Liber – (2) Călătorește și campează pe suprafețe durabile
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/tarani-romani_8d16e8e6bcbdb5.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/tarani-romani_8d16e8e6bcbdb5.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cine sunt dușmanii României?” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1522172643221{margin-bottom: 0px !important;}”]Ne aflăm în prag de Centenar. Se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire a Principatelor Române, însă deja se împlinesc astăzi 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mumă, acest eveniment având loc la 27 martie 1918. Prietenii noștri de la Cunoastelumea.ro deja comemorează evenimentul cu acest articol pe site-ul lor.
Basarabia, ne spune istoricul militar col. Mircea Dogaru, a avut o istorie dramatică destul de îndelungată. În primul rând, așa cum documentele o demonstrează, Țara Moldovei a fost de patru ori mai mare decât este astăzi. Basarabia a fost o parte, și ultima anexată de către Imperiul Țarist în 1812, din marea Țară a Moldovei. Iar pierderile de teritorii din Țara Moldovei au început în 1740 culminându-se în 1812. În trei rânduri am pierdut aceste teritorii și s-au pus în aplicare deznaționalizarea prin slavizare, născându-se astfel noi dialecte ale limbii ruse stâlcită. Aș putea să spun că inițiatorii acestor deznaționalizări s-au întors împotriva propriei lor limbi, atunci când cei care au învățat-o cu forța, au stâlcit-o în ceea ce este azi, de exemplu, dialectul ucrainean.
Astfel că, domnul Dogaru spune așa, cu privire la istoria deznaționalizărilor europene, lupte de dușmănie a europenilor împotriva europenilor, exact unde trebuie să privim ca să înțelegem cine sunt dușmanii României:
„În ceea ce ne priveşte, nu numai vechiului centru răsăritean, care şi-a intensificat eforturile de manipulare imagologică şi psihologică pe linia creării de „naţiuni culturale” din trupul nostru etnic, dar şi Occidentului i-a plăcut ideea. Pentru ca astfel ultimii ROMANI supravieţuitori prin secole – ROMÂNII, urmaşii şi moştenitorii direcţi ai celor ce au construit cândva Europa unită, să nu mai fie invitaţi să intre în casa comună numită Europa, care le aparţinea de drept şi asupra căreia puteau emite pretenţii, lăsându-i fără argumente pe urmaşii barbarilor, invadatori, erijaţi în stăpâni cu 1.500 de ani în urmă.”
Așadar, istoria luptelor împotriva neamurilor trebuie căutată cândva la începutul formării Imperiului Roman, imperiu fondat de tracul Enea. De altfel, toată această uniune europeană de atunci a fost una de sorginte tracă, cu contribuția celților din vestul Europei. Nu a existat o etnie romană, iar calificativul de roman era un titlu cetățenesc și atât, însă cu greutate: însemna cetățean liber cu dreptul de a purta armă. Și pe atunci au existat dușmani ai Unirii. Aceștia urau ideea de Unire și iubeau ideea dezbinării. Mai țineți minte? Divide et Impera. În momentul în care Imperiul Roman și-a atribuit ca motto această expresie, și-a început decăderea.
Apoi au fost cazurile atacurilor hoardelor barbare, migratoare, după cum o numește istoria. Astfel că tracii, în speță dacii, geții, carpii, apulii etc., par a fi dispărut din istorie, în acest context. Greșit. Ei nu au dispărut, ci au fost foarte activi reconfigurându-se, cu ajutorul lor, fizionomia Europei. Domițian, Galeriu, Regalian, sunt doar câteva dintre numele acestora care au urmat ibericului Traian la conducerea Imperiului. Ce rol au avut aceștia în Imperiu? Domițian, în pofida cruzimii sale față de senatori, a favorizat răspândirea învățăturilor creștine în cadrul Imperiului. Galeriu, de origine dacă, cu o activitate contrară lui Domițian în ceea ce privește pe creștini, devenit oarecum unul dintre prigonitorii lor, a vrut să schimbe denumirea în Imperiul Dac, iar printre altele a luptat împotriva dinastiei Sassanide a Perșilor. Iar Regalian, un alt imperator de origine dacă, mai precis iliră, luptă împotriva sarmaților ce amenințau provinciile de est și integritatea unor triburi germanice din sudul a ceea ce este Germania astăzi. Toate aceste lupte interne, între neamurile Europei, au dus la destrămarea mai târziu a Imperiului Roman de Apus.
Astfel că la 476, Roma a fost cucerită de către căpetenia longobardă, Odoacru. Atunci a început ceea ce putem numi Imperiul Roman de Națiune Germană.
Istoria se repetă, să știți. Astfel că azi avem Uniunea Euro-Germană (un fel de stat european federal însă nefondat legal) și nu Uniunea Europeană așa cum credem, deși încă poartă această denumire. Constituția acesteia a fost respinsă de cele mai multe state membre în 2004. Astfel că nu avem Uniune Europeană, având în vedere cerințele din respectiva constituție. Cine dușmănește pe cine? Cine este în spatele așa-zisei politici mondiale? Se pare că politicienii din diferitele structuri se mișcă pentru a forma diverse alte structuri prin renunțarea la suveranitatea celor anteriori.
După căderea Imperiului Roman clasic, istoria a înregistrat multe evenimente care și ele au configurat și desfigurat fizionomia Europei.
Dar Europa a fost primul continent creștinat. Ori acest lucru nu plăcea multor structuri politico-religioase ale vremurilor. Din primele trei secole ale existenței acestor învățături ele au și început a fi denaturate, adulterate. Multe dintre grupările mistice creștine, realmente esoterice, au fost rând pe rând eliminate, unele dintre ele înlocuite cu diverse imposturi care le-au luat numele (a se vedea templierii, masonii etc.). În fine. Ideea era că aceste învățături au fost cele care au unit oamenii în cuget și simțiri. Ideea creștină este ideea iubirii familiale. Tu ești fratele meu căruia dau toată dragostea mea, ar fi motto-ul, chiar dacă acest frate se comportă ca un dușman.
Dușmănia este însuși blestemul dezbinării, atribuit pe nedrept tracilor, vechilor popoare ale Europei. Ei nu au dușmănit pe nimeni, ci doar nu au fost uniți. Ei interveneau numai atunci când Europa era la ananghie de a fi distrusă de către triburile ce o compuneau.
Dar să vedem ce spune Mircea Eliade despre îndelungata istorie a românilor. Iată câteva extrase:
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„De ce am idolatriza, noi, românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„În timpul acesta, la o mie-două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mănăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”.
Așadar cine sunt dușmanii României? S-ar putea spune despre trădările din interior? Au fost acestea cauzele reale ale catastrofelor istorice prin care am trecut, sau am fost jucați în anumite loterii precum cele de la Yalta și Malta?
Acum ceva timp s-a scris acest articol despre marele geograf francez Emmanuel de Martonne (1873 – 1955), contemporan cu Simion Mehedinți, care spunea că nu ne înțelegea mania de a ne lăuda ca fiind urmași ai coloniștilor romani, a propos de acel cântec ce astăzi ne este imn național, Deșteaptă-te române. Acesta mai spunea că în Dacia nu au venit romani şi nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din provinciile estice ale imperiului; chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. De asemenea, ne relatează că pe chipul moţilor, al ţăranilor din regiunea Haţegului şi Făgăraşului, al maramureşenilor şi bucovinenilor, vom recunoaşte figurile dacilor sculptaţi pe Columna de la Roma. Și mai spune: „Voi, românii, sunteţi daci. Pe aceştia ar trebui românii să-i cunoască mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă.”
Avem, deci, și prieteni. Dar știți ce ne spun prietenii noștri? TOȚI, dar TOȚI! „Luați-vă locul de drept în lume și în istorie, în Europa! Europa este a voastră! Voi ați făcut-o!” Și au dreptate. Avem nevoie să lăsăm la o parte slăbiciunile și subestimările obraznice. Nu că avem dreptul, ci avem responsabilitatea să acționăm, altfel suntem vinovați până la căință pentru delăsările noastre, pentru că lăsăm ca alții să distrugă moștenirea noastră, pământul. Blajinii trebuie să se ridice!
În fine.. în încheiere aș vrea să citez din Engels, ce spunea despre poporul român, în ianuarie 1848:
„Românii sunt un popor fără istorie… destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”
Un pas înainte spre ce? Spre noua ordine comunistă mondială… Aici ne despărțim! Dușmanii României sunt toți aceia care propovăduiesc astfel de idei, chiar și dintre ai noștri.
Dar mai vreau să spun că lumea nu are nici o problemă și nu are nevoie de revoluții. Cei care fac revoluții sângeroase nu sunt din popor. Ei sunt niște agenți instigatori, provocatori, deranjați sufletește care nu au liniște și vor să distrugă tot ceea ce are iz de suveranitate în această lume. Omul suveran este un om proprietar liber să creeze. Ei, din spatele revoluției industriale și a celorlalte revoluții politruce sunt deranjați profund, până la cote paroxistice de tot omul liber și creator, și vor să-l detroneze din această lume. Toți aceștia luptă în numele muncitorilor săraci, însă ei nu sunt nici muncitori, nici săraci, sau în numele femeilor (chipurile, asuprite) dar ei sunt bărbați, sau în numele celor asupriți de către monarhii uzurpatori, însă ei i-au ridicat și finanțat pe majoritatea monarhilor din Europa din ultimii 500 de ani. Ei sunt creatori de probleme într-o lume fără probleme. Cum spunea un bun prieten, ne naștem liberi și intrăm într-o mare manipulare…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”De ce avem nevoie de cultură?” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/gate-kiss-poarta-sarutului-targu-jiu-romania-august-stone-sculpture-made-constantin-brancusi-symbolizes-48705438.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/gate-kiss-poarta-sarutului-targu-jiu-romania-august-stone-sculpture-made-constantin-brancusi-symbolizes-48705438.jpg” frame_style=”border_shadow” animation=”fade-in”][mk_blockquote font_family=”none”]Un om fără poveste este un om care nu există.
Dan Puric.[/mk_blockquote][vc_column_text css=”.vc_custom_1522063814965{margin-bottom: 0px !important;}”]Mergi astăzi pe străzile Marelui Oraș de România și tot ceea ce vezi și auzi sunt enorm de mulți oameni forfotând peste tot, îmbrăcați în negru (culoare dominantă), triști, sau aparent, multă mizerie, multe mașini pe străzi, multe claxoane, într-un oraș abia ieșit din anii 1980 cu toate fațadele arhitecturale și stradale pe care le avea atunci, dar degradate în timp, iar oamenii deja adoptând o modă a nimănui venită de nicăieri, ca un zvon în noapte, și nici o direcție. Totul este ca să fie! Și cine mai are nevoie azi de cultură?
Cine suntem? Este o întrebare care încă ne mai bate pe umeri sau la cap. Noi am vrea să o uităm pentru că suntem triști. În fostul oraș al veseliei suntem triști. Râsul aproape că nu mai există decât ca un memento al unui instinct inconștient. Dar cine mai are nevoie astăzi de cultură?
Europa se destramă. Mulți dintre noi deja suntem pribegi sufletește. Suntem plecați de-acasă cu totul, atât sufletește cât și trupește. Uităm de ceea ce zace în noi.
Prietenul cel mai bun al omului post-modernist de azi, o anumită rețea de socializare, a încălcat în mod grav încrederea pe care omul i-a acordat-o, iar acum este prietenul cel mai rău. În consecință, omul post-modernist se îndepărtează de acest prieten pentru că acesta încă mai are bun simț și își respectă intimitatea. Omul și-a văzut limitele și nu și le încalcă. Prietenul cel mai rău i le încalcă, deoarece este un aparat curios, obraznic, uneori prea băgăcios.
Însă, decadența post-modernismului urban duce ființa umană spre apetit. O face să-și uite familia, mama, tata, frații, surorile, bunicii, trecutul, istoria, ba chiar și propriul său nume. De când s-a inventat CNP-ul, omul a devenit un număr.
De ce am nevoie eu de cultură? Pentru mine, cultura înseamnă viață. Are substanță, miros, textură. Se mișcă și are voință proprie.
Pentru mine, cultura nu înseamnă intelectualism de acumulare ci povești reale de viață. Am găsit în cultură arhetipurile după care vreau să mă ghidez în viață. Nu accept resetarea prin lobotomizare față de trecut, ci mă interesează să învăț să trăiesc ca ei, ca înțelepții din trecut, împreună cu ei, căci au cunoscut ingredientele succesului, înseși arhetipurile universale. Am înțeles că tradiția unui popor este tradiția unui om, este tradiția unei bucățele de Univers. Când merg în natură, prin sate, mă rup de timpul cronometric și intru în veac, în universalitate.
Trăind împreună cu strămoșii mei, cu familia mea, cu neamul meu, acei bărbați și femei români geniali, universali, mistere de oameni pe care nu îi putem înțelege decât trăind alături de ei, călători cosmici descălecați pe planeta Pământ, am învățat să-mi țin spinarea dreaptă, coloana vertebrală, și să îmi exercit geniul interior. Nu mă laud, doar îl afirm. În ziua de azi, e nevoie de exemplul genialului, căci eficiența de lemn nu mai dă nici un fel de roade reale.
Când ai tăi au geniu, îți aduc aminte și ție că ești ca ei. Dintr-odată forțe, facultăți nebănuite ies din și prin tine revoluționând lumea. Și tu vei fi uimit de tine.
Spune-mi, ai bunici? Ai vrea să îi uiți? Să renunți la ei ca și când nu ar fi existat? Eu nu. Ei m-au făcut mare.
Avem nevoie de cultură căci toate celelalte substituente, surogate, au eșuat și vor eșua veșnic. Atâta timp cât omul renunță la propria sa conștiință nu va mai avea la ce să se raporteze. Când nu ai la ce să te raportezi, un neica-nimeni cosmopolit, atunci ceilalți te vor manipula cum vor. Crezi că alții nu câștigă după urma ta? Crezi că nu e nimic sub tine sau deasupra ta? Te-ai minții singur.
Avem nevoie de cultură pentru că fără cultură suntem sterpi, sterili, morți. Fără repere reale nu putem trăi.
Vrem să trăim… și să dăinuim. Vrem să mai fim pe aici… uite așa![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/gate-kiss-poarta-sarutului-targu-jiu-romania-august-stone-sculpture-made-constantin-brancusi-symbolizes-48705438.jpg533800Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-03-26 13:31:522018-03-26 13:31:52De ce avem nevoie de cultură?
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/retailvideo_685x386.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/retailvideo_685x386.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Lenea activă la români” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1521658014295{margin-bottom: 0px !important;}”]Cel cu care lucrez acum este grec de origine și mi-a ridicat la fileu o întrebare fundamentală la care să răspund. Spunea că, de la el din localitatea natală au venit niște greci în România să facă afaceri, iar el a observat, în cei 12 ani de când se află în țară la noi că românii pleacă în Grecia să muncească. Este o diferență care face un declic în capul meu și îmi încununează o înțelegere pe care am avut-o cu privire la starea actuală a țării noastre. Întrebarea lui era: care este diferența dintre aceste două aspecte, dintre grecii care au venit la noi să facă afaceri și românii care au plecat la ei, la muncă? Vreau să fiu sincer cu voi, fraților, că această întrebare m-a lovit în piept. Răspunsul meu real este exact acest articol. Dar i-am răspuns, totuși, și i-am spus: diferența se datorează mentalității noastre mutilată din regimul anterior acestuia din prezent, în care am fost învățați să muncim, să muncim și iar să muncim. Avem foarte puțin spirit antreprenorial care, recent, a ieșit la iveală prin diferitele și puținele succese pe care le-au avut oamenii de afaceri de la noi, atât de puține că nu prea sunt cunoscute la nivel național, însă ele existând.
În fine, aici stăm de vorbă despre unde defect capital al delăsării românești, ca și când nimic nu s-ar mai putea face, chiar de la bun începutul tuturor decăderilor noastre, ideologiste, sau ideopate, aș putea să spun. Florin Călinescu întreba recent, într-un material scris pe internet, dacă ne vom scula din somnul cel de moarte. Aceste schimbări radicale au nevoie să fie făcute inclusiv la nivel politic, la nivel de conducere. Iar, tot recent, un om de afaceri ieșean a fost bulversat de noile schimbări la nivel fiscal făcute de cei care ne reprezintă, însă nu au nici în clin, nici în mânecă cu a conduce o țară, un popor. Toate acestea sunt realități cotidiene, însă lucrurile escalează spre pierdere: de bani, de resurse naturale, de pământ, de valori, de timp, inclusiv de vieți omenești. Nu trebuie să ne mire, însă aceasta este realitatea de pe teren. Dar se mai poate face ceva și, de fapt, foarte multe. Să vedem…
Înainte de toate, de-lăsarea înseamnă a lăsa ca lucrurile să se întâmple indiferent de consecințe. Paradoxul este că se întâmplă dezastre care rănesc și (cel puțin ar trebui să), ne trezesc conștiința. Grecul îmi spunea că aici, în această țară puțin a mai rămas, enumerându-mi câteva companii cheie care acum nu mai sunt românești deși au fost ale statului cândva. Și, într-adevăr avea o oareșce dreptate, însă aceasta nu este totul. Mai sunt și alte lucruri care se întâmplă la noi și care îi scapă. Nu neg că se întâmplă și lucruri ce duc spre decadență, dar se întâmplă și ridicări. Pe de o parte, țara se destramă, iar pe de altă parte țara se reconstruiește. O văd ca pe o vindecare, ca pe o năpârlire.[/vc_column_text][vc_custom_heading text=”Cum se manifestă lenea activă la români?” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2.2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_column_text css=”.vc_custom_1521657879440{margin-bottom: 0px !important;}”]Investigând și studiind un pic tendințele de pe piața muncii de la noi am observat că, până nu de mult, noi românii preferam să fim angajați, să primim un salariu, să ni se plătească dări și asigurări la Stat etc. Și acum este aceeași tendință însă o altă tendință a răsărit și prinde teren destul de repede: cea a antreprenoriatului. Sunt asociații, în parteneriat cu diferite firme de consultanță, care implementează cursuri și proiecte de finanțare de startup business-uri în țară la noi, atât pentru cei plecați în străinătate și reveniți să facă afaceri, cât și pentru cei de aici care vor să-și deschidă niște business-uri și să le dezvolte. Aceste lucruri dezvoltă micul producător autohton și creează noi locuri de muncă.
De asemenea, există pe youtube o mică emisiune numită The Start-up Show, a lui Cristi Onețiu, în care se vorbește despre tot ceea ce ține de lumea business-ului, știri, noutăți etc. Urmăriți-l, e foarte interesant atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, să spunem!
Însă, românul tot are tendința de a se lăsa condus, chiar și financiar. Are nevoie să știe că e un tătuca acolo care îi asigură bani lunar pentru traiul de zi cu zi și pe care se poate baza. Ideea de pensie este preconizată de asemenea. Încă mai căutăm siguranța într-o ever changing labour market, adică într-o piață a muncii în continuă schimbare.
Chestiunea lenei active este că în cadrul tendinței despre care vorbim acum este faptul de a lucra în cadrul multinaționalelor, așa zis, în special ca lucrători comerciali în hypermarketuri. Deși acestea oferă beneficiile lor, uneori atractive pentru mulți dintre noi, stilul de a munci se vede foarte clar după comportamentul fiecărui lucrător comercial în parte, după felul cum tratează clienții care este departe de a fi unul serviabil. Sunt puțini aceia care într-adevăr servesc, chiar și în aceste hypermarketuri.
Dar să explicăm ce înseamnă lenea activă, ca să nu rămânem în aer. Aș putea să încep prin a da exemplul felului cum sunt arănjate, în majoritatea acestori tipuri de marketuri, produsele la raft sau curățenia propriu-zisă din magazin. Dacă nu aș fi observat aceste lucruri, faptul că arănjarea și curățenia lasă de dorit, nu aș fi avut ce să spun acum. Însă, angajatorii sau șefii de magazin își tratează, de cele mai multe ori, foarte prost proprii subalterni. Îi consideră leneși, îi consideră proști, uneori etc., țipă la ei ca și când ar fi sclavi pe plantație. Aceste tipuri de comportamente din trecut continuă și astăzi. Acestea le-am văzut cu ochii mei, nu spun din auzite.
Cu asemenea împingere de la urmă nu dăm dovadă că îi responsabilizăm pe oameni de îndată ce toate sistemele ce compun așa-numitul Stat Român se află-ntr-un soi de metastază și își dau ultima suflare de moarte. Pe aceștia i-aș pune să semneze pentru un referendum de schimbarea a Constituției țării, căci avem nevoie. I-aș pune, de asemenea, să protesteze împotriva tăierilor ilegale de copaci din cadrul Parcurilor Naturale de la noi. Ca să nu mai spun că i-aș pune să meargă cu mine prin oraș să facem curățenie, căci se pare că firmele de salubrizare nu se ocupă de așa ceva, însă își trimit asistații sociali să ciopârțească pomi și copaci prin grădinile de blocuri din București pentru care plătim impozite. Doar simplul fapt că îl întreb pe un astfel de individ unde pot găsi anumite produse ce mă interesează, răspunzându-mi evaziv și cu aroganță, pentru că i-am deranjat lălăiala de pomană prin acel magazin, înseamnă pentru mine un soi de lene activă.
Vedeți? Avem de-a face cu un refuz de a face ceva datorită faptului că noi știm mai bine cum avem nevoie să fie viața noastră. Însă, nimeni se pare că nu a auzit de proiectul Constituția Cetățenilor, iar aceia care au auzit și trec pe la standurile de luare de semnături pentru ea, vin doar pentru ași etala reușitele, așa-zis, din regimul anterior, și apoi ne urează succes și pleacă mai departe. Ne urează succes, dragii mei! Ați citit bine. De parcă ei nu fac parte din această țară.
Ne place să ne etalăm diplomele și medaliile, dar mizeria zace pe stradă. Iarna, în marile orașe, cu precădere în capitală, pentru că aici se face mizeria cea mai mare, se lasă cu o dezordine crasă. Există atât de mult praf și atât de mult jeg, ce nu putem duce! Firmele de salubrizare lipsesc cu desăvârșire! Să ies eu cu matura și fărașul, cu mopul și găleata să curăț orașul? Pentru ce plătim aceste servicii de salubrizare? Ei, deci, primesc lunar salariul dar nu prea dau mare lucru în schimb. Ați văzut cum arată pubelele de gunoi la noi? Măcar alea existente…
Lista poate continua, însă astăzi, tendințele pe piața realizărilor profesionale de la noi încep să se schimbe spre antreprenoriat. Este un început, exact ce îi spuneam și grecului, însă mai sunt multe de făcut înainte.
Întâi, românul să iasă din mentalitatea de haimana de cartier, plin de lene și lipsit de responsabilitate. Se vede foarte clar ce se întâmplă și cu tinerii noștri astăzi, cât de mulți și în ce hal au căzut în astfel de metehne, cu tot cu limbajul lor de cartier, sau mai bine spus de mahala, unde cuvintele obscene sunt apelative de mângâiere și confirmă solidarizarea între indivizi. Înjurăturile la fel.. sunt precum coduri de argou pentru ei, chiar dacă acestea sunt scârbavnicii spurcate.
Deci, din mizerie ce se naște? Măcar să existe o conștiință ceva! Nu am prea văzut.
Dar cu asemenea tineri, chiar aproape sau de vârsta mea, am stat de vorbă despre multe chestiuni, inclusiv filozofice, și m-au uimit cu sclipirea lor. Însă unde este responsabilitatea?! Unde este dovada faptei că fac ceva pentru familia lor, pentru societate, pentru neam, pentru țară? Ce proiecte au aceștia? Nu am văzut nimic!
De aceea am decis să mă alătur oamenilor responsabili care au proiecte precum ale mele, oameni care chiar fac ceva.
În spatele tuturor delăsărilor, tuturor permisivităților de mătrășire a renumelui de român, stau oameni care, deși nu trâmbițează naționalisme, sunt responsabili și au proiecte de țară. Ei sunt dincolo de responsabilitatea de a-și plăti dările față de Stat. Ei sunt mult mai cetățeni decât alții.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/retailvideo_685x386.jpg386685Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-03-21 20:45:182018-03-21 21:23:40Lenea activă la români
„Ține-te aproape de Inima Naturii.. și rupe-te de lume, din când în când, urcă pe munte sau petrece o săptămână în pădure. Purifică-ți Sufletul!”
John Muir.
Acum câțiva ani am scris acest articol pe blogul personal despre un traseu tematic din sezonul cald, în Munții Bucegi. L-am scris cu scopul de a ne face să conștientizăm necesitatea și frumusețea Naturii. Se poate spune că este îmbinarea perfectă între util și plăcut. Se lucrează trei creieri, cel al mișcării pe traseele montane, cel al emoțiilor, extaziindu-ne de frumusețile peisajului natural, și cel al gândurilor, inspirându-ne și dându-ne înțelegere asupra misterelor Mamei Natură, de asemenea, făcându-ne inteligenți și înțelepți, dar cu inimă de aur. Dar să știți, dragi prieteni, că pe munte poți avea parte și de dezamăgiri, de neplăceri. Acest lucru am trăit recent…
Am scris aceste articole cu durere dar și cu bucuria că cineva le va citi și le va aplica în viața de zi cu zi, în călătoriile sale în Natură. Nu știu dacă au dat rezultatul scontat, dat fiind faptul și pentru că nu am primit nici până acum vreun feedback. Însă, cu toate acestea, îmi îndeplinesc responsabilitatea să aduc aminte că nu trăim singuri pe acest Pământ.
Dar acest articol, din păcate, îl scriu cu o imensă durere în inimă, după ce m-am întors recent dintr-o tură pe munte, la Mălăiești, în Bucegi, iarna aceasta. Să nu mi-o luați în nume personal, dar am fost dezamăgit maxim de aceia care îmi sunt confrați și totuși, nu sunt, de aceia care preferă să meargă pe munte și să se destrăbăleze, cu mic, cu mare, într-o petrecere în care demonul alcoolului le-a fost rege suveran. Nu au lipsit nici gălăgia în ore târzii de noapte, gunoaiele și mizeria lăsată în urmă etc. Aceștia se numesc pe ei înșiși munțomani. De aceea vreau să vă readuc aminte ce înseamnă, cu adevărat, să fii munțoman, și care este diferența între munțoman și om de munte.
Nu am plecat singur în această călătorie de iarnă. Am avut parte atât de paradis cât și de iad, călcând atât într-unul cât și în celălalt însă nepătându-mă. Doar le-am privit, am asistat ca martor și am înțeles.
Oamenii nu mai sunt ce-au fost, așa îmi adusese aminte unul dintre prietenii cu care am fost, într-o noapte acolo, solidarizând cu ceea ce simțeam și înțelegeam în sinea mea, neștiind că prin asta treceam.
Cabana Mălăiești are o istorie imensă, după părerea mea, o istorie cu de toate: cu bune, cu rele, cu amintiri frumoase, dar și cu amintiri dureroase, atât pentru unii, cât și pentru alții. Desigur, toate locurile trăite și umblate de oameni au istoria lor bogată. Cu toții ne aducem aportul la toate acestea.
Am ajuns cu mașinile la destinație, am plecat pe traseu. Menționez că plecarăm de pe Valea Glăjeriei și urcarăm un pic pe firul văii. Avuserăm rucsaci foarte grei în care am cărat mâncare, băutură ca pentru o petrecere sus de zile mari. Nu acestea ar fi fost problemele, că mai trebuia să ne simțim și bine, să ne omenim. Însă, ceea ce vă voi spune este ceea ce face diferența.
Printre noi au fost și tineri abia trecuți de adolescență și plini de entuziasmul tinereții am putea spune. Mă amuză aceasta, când îmi aduc aminte, dar îi vedeam cu mai mult dor de petrecere decât de muntele în sine. Cum spunea un prieten, că au venit până la cabană ca să care bacsuri de bere și sticle de sticlă etc.
Spiritul muntelui, noi spunem că le-a fost însuflat de către montaniarzii ăi mai mari, cei care au venit și au organizat toată întâlnirea între grupuri turistice montane, ex. Arcul Carpatin, Cocoșii de Munte, Jnepenii, grupuri cunoscute printre turiștii montani sportivi. Ei le-au băgat muntele în cap, însă azi asistăm la un nivel inferior acelora care, acum zeci de ani, erau ghizi montani, maratoniști pe munte etc. Oamenii vechi de munte nu le-au putut însufla întreaga lor moștenire montană, respectul față de natură și prieteniile adevărate, cumpătarea și celelalte valori omenești acestor tineri. Degeaba ne mai zbatem că acum, aceștia au preluat mai mult obiceiurile proaste și mai puțin cele sănătoase, cele bune.
Așa că am fost la Mălăiești, loc cu o istorie bogată, cum spuneam, ca să vad pe de o parte paradisul natural de acolo, iar pe de altă parte, iadul antropic al unora dintre petrecăreții noștri din generații mai tinere.
Revenind la subiect, după acest preambul, diferența dintre munțoman și om de munte constă în substanța umană pe care o conțin aceste două tipuri. Munțomanul are mai puțină substanță umană decât omul de munte. Dar ce este substanța umană? Ce vreau să spun cu aceasta? Substanța umană este din ceea ce ești făcut ca și om. Consistența ta, densitatea și concentrația sunt date de materialul care gravitează în jurul conștienței tale. Aceasta este principală. Eu, cu acești munțomani aș face o armată cu care i-aș da la o parte pe cei care cred că ne conduc în această țară, azi, și aș pune în loc pe aceia al căror loc acolo este. Credeți că aș reuși? I-aș responsabiliza pe aceștia măcar ca să văd dacă au această substanță, încă, în ei. Iar dacă da, dintr-odată se va fi trezit omul de munte din ei, precum zdravănul gigant care și-ar fi dat seama că este puternic, că poate.. în sfârșit.
Unde sunteți voi, cei bătrâni, trecuți de a patra sau a cincea vârstă, care ne-ați învățat pe noi să mergem pe munte? Voi, cei care băteați cărările de munte acum zeci de ani, cu rucsacii de armată în spinare și încălțați în bocanci grei cu boturi de metal! Cei care făceați bivuac pe creastă și intonați cantafabule la foc arzător în noapte! Mi-e dor de voi. Și vă mai spun un lucru: le-ați permis tinerilor să rătăcească în lumea aceasta! Cu voia voastră ei nu mai au viitor. Ați crezut în sloganurile celor din afara Grădinii Maicii Domnului și vi le-ați asumat.
Munțomanul, maniacul munților, lasă gunoaie pe munte. De asemenea, merge pe munte ca să se distreze în bairamuri la fel ca în oraș. Pe munțoman, deși îl atrage chitara și eventualele „cântece de munte”, îl veți vedea noaptea târziu la foc de tabără bând multă bere, vin sau tărie etc., nebănuind în veci că alcoolul îi deshidratează creierul. Acestea în măsura în care, a doua zi dimineață, are traseu dificil de parcurs, ba chiar în stil de concurs.
Omul de munte este genul de om care respectă muntele chiar cu venerație. Nu-l vei vedea niciodată destrăbălându-se în beții de vreun fel, ci chiar este învățat cu a servi pe celălalt de lângă el, zi și noapte. Omul de munte este acela care pleacă pe tot traseul, ca un saint bernard salvamontist, ca să asiste pe cei care întârzie pe cărări, ba chiar, și mai ales, pe cei care s-au accidentat. Am întâlnit astfel de oameni care m-au și mustrat că mi-am luat rucsac foarte greu pe un traseu lung din Făgăraș. Eram, atunci, împreună cu un adolescent începător. Mă mișcam încet datorită lui pentru că, pe traseul de munte, cel mai încet din grup dă ritmul grupului, cum este și normal. Iar oamenii de munte, de o etică ce m-a uns pe suflet, ne-au ajutat să ajungem în tabără, la coborâre, în siguranță. Erau trei, în frunte cu un veteran al munților ce ne povestea diverse pățanii din Retezat și Făgăraș, Apuseni și chiar în munții din afara țării (ex. Tatra sau Caucaz etc.). Îl ascultam cu respect și bucurie.
Munțomanii, în schimb, se laudă poate chiar și o noapte întreagă, cu reușitele lor pe munte, cu diversele momente amuzante prin care au trecut, de multe ori ei fiind cei deasupra situațiilor. Vorbesc despre acestea noapte întreagă la foc de tabără, inconștienți de faptul că lângă ei ceilalți se odihnesc pentru traseul de a doua zi. Dar ca să nu mai spunem că lauda de sine nu miroase a bine, mai ales toată noaptea. Dinnou, aș vrea sa fac o armată cu aceștia, să văd dacă sunt soldați fideli ai unei cauze de neam, de țară, de familie, ai unei cauze sociale. Aș schimba constituția cu ei. Aș pune țara la cale cu ei. Aș face un guvern cu ei. Aș dezvolta sate și orașe întregi, din țara aceasta, cu ei. Ba și mai mult! Aș face curățenie în București cu ei!
Cu oamenii de munte nu aș vrea să fac nimic pentru că ei deja fac, ei deja și-au plătit datoriile cu talanții lor și încă-și mai plătesc. De ce i-aș mai pune la muncă!? De ce i-aș responsabiliza când ei sunt deja responsabili? Sunt oameni cu etică, după cum vă spuneam, oameni care gândesc uman și frumos. Mă bucur ca un copil că i-am întâlnit și vreau să îi aduc în memoria noastră ca să ne inspire.
Personal, nu consider că am atins nivelul lor, nivelul oamenilor de munte. Nici măcar nu am ajuns la tălpile lor. Mă uit la ei ca la acești giganți din fotografia de mai sus, care stau falnici. Acești giganți au ajuns giganți datorită muntelui. Păcat că muntele nu i-a impregnat și pe mai tinerii din ziua de azi cu ale lor distrageri tehnologizate. Cum ar fi să dormi în cabană toată noaptea cu muzică de club în căști, la urechi, de se aude zumzăind în toată camera numai pentru că nu suporți sforăitul celorlalți?! Nu credeți că v-ar stresa urechile și, implicit, creierul?! Nu credeți, voi, cei mai tineri, care ați aflat de muntele Bucegi, Ceahlău, Ciucaș, Leaota (pe care nu l-ați atins cu piciorul, nici măcar..), Marele Făgăraș cu ale lui cărări aproape drepte, de o înclinație ce-ți face urechile să-ți pocnească din trei pași urcați, și ai săi convectivi fulgerători, că vă îndobitociți creierul cu „noutățile” de peste hotare? Credeți că sunt de la voi și pentru voi? Vreți să deveniți autiști (a se citi out-iști)?! Noi v-am învățat așa ceva?!
Nu poți vorbi cu ei decât poate pe limba lor… Dar încă sunt copii. Mintea lor încă absoarbe. Și astfel că, dragi prieteni, ne rămâne nouă responsabilitatea să le dăm altfel de exemple. Exemplele de care au nevoie. Nu să-i lăsăm pe tablete și smartphone-uri numai ca să stea cuminți, pentru că aceștia vor deveni și ei maturi într-o zi și vor avea nevoie să fie responsabili. Dar dacă noi nu i-am fi învățat nimic? În fine…
De exemplu, să vorbim, deci, între noi, cu voce tare, despre neputințele și inepțiile proștilor ce ne înconjoară și ne vin în țară ca marfa importată, dar fără ai spurca cu gurile noastre. Dar să rămânem etici în exemplu și nepătați nici de rai, nici de iad. Adevărul e întotdeauna la mijloc, nu-i așa?
Să ne revedem cu bine și la următoarea tură pe Marele Munte!
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mighty-giants.jpg9341400Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-03-19 07:53:532023-08-08 20:29:14Patrick Matiș – Ce înseamnă să fii munțoman?
Pitit bine după un gard metalic mizer și unul viu, în curtea Bisericii Sf. Gheorghe se regăsește un monument uitat de lume. Piatra Militară a luat naștere în anul 1938 și a fost realizat de către sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966), conceptul fiind realizat de către Horia Creangă și Ștefan Niculescu.
Acest monument reprezintă o Roză a Vânturilor în interiorul căreia regăsim principalele provincii istorice românești: Muntenia, Moldova, Ardeal, Dobrogea, Banat, Oltenia, Basarabia si Bucovina. În interorul acestei roze se regăsesc simbolurile zodiacale, iar pe piatra care înconjoară tot monumentul sunt inscripționate orașele României și distanțele de la monument până la ele, monumentul reprezentând KM 0 al Bucureștiului. Istoria nu a fost foarte blândă cu acest monument, inițial în centrul lui trebuia să se regăsească o statuie reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe omorând Balaurul.
Dar Patriarhia României, deși si-a dat acceptul, la scurt timp s-a opus acestei decizii invocând a doua poruncă din Decalog, care interzice idolatria. Până la o decizie finală, a început al Doilea Război Mondial. Imediat după ce acesta a luat sfârșit și a fost instalat comunismul, toate stemele și numele Basarabiei și Bucovinei au fost interzise. Prin urmare acest monument a fost desmembrat, iar bazinul a fost acoperit cu pământ. Monumentul a fost restaurat si inaugurat pe 9 Iunie 1998.
In fața Teatrului Național București și a binecunoscutului Hotel Intercontinental, imediat după revoluția din 1989 a fost plasată o bornă pe care se regăsește inscripționat Km. 0, alături de cuvintele Piața Universității – LIBERAȚIE – DEMOCRAȚIE – ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM. Acest monument este unul istoric, simbolic, omagial și nu reprezintă KM 0 cadastral al orașului, deși majoritatea oamenilor nu cunosc acest aspect. Spre deosebire de monumentul Piatra Militară, acesta putea fi cel putin la fel de impunător, nu o simplă borna. Sper ca pe viitor această bornă să fie inlocuită cu o statuie sau un alt simbol, iar monumentul Piatra Militară să fie inclus după cum se cuvine în circuitul turistic al orașului, așa cum este de cuviință și cum se practică în alte țări. De asemena acesta să fie îngrijit și scos în evidență.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/km0-vechi.jpg6761200Mihai Andreihttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgMihai Andrei2018-03-18 18:38:332018-03-18 20:09:42De ce în București se regăsesc doua KM 0?
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Principiile „Nu lăsa nimic în urmă!“” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”1. Planifică dinainte și pregătește-te” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/hasmas-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/hasmas-4.jpg” frame_style=”border_shadow”][vc_column_text css=”.vc_custom_1653858591809{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota introductivă: Prima parte, introducere în toate cele șapte principii, puteți citi aici.
Planificarea și pregătirea adecvată a călătoriilor ajută drumeții să își realizeze obiectivele excursiei în mod agreabil și în condiții de siguranță, în același timp minimizând daunele asupra naturii.
Planificarea dinainte a călătoriei
Datorită pregătirii precare a calatoriei se ajunge deseori să se campeze în condiții mizerabile și să se distrugă resursele naturale și culturale. Rangerii povestesc deseori că, datorită planificării slabe și condițiilor neașteptate, au întâlnit turiști care degradau resursele naturale și se expuneau nenumăratelor pericole.
De ce este importanta planificarea?
Iată o listă cu răspunsuri:
Oferă siguranța grupurilor și a persoanelor.
Te pregătește pentru a Nu Lăsa Nimic în Urmă și pentru a minimiza pe cât posibil daunele asupra resurselor naturale și a mediului înconjurător.
Face ca obiectivele excursiei să fie îndeplinite în mod agreabil și în siguranță.
Sporește încrederea în sine și posibilitățile de a învăța despre natură;
Asigură o comuniune dimpreună cu natura la toate nivelurile (cu toții avem un loc sub soare).
Șapte aspecte de luat în considerare atunci când planificăm o călătorie
Identifică și notează-ți obiectivele (așteptările) călătoriei.
Identifică abilitățile participanților la călătorie.
Alege-ți destinațiile care se potrivesc cu obiectivele și capacitățile tale.
Obține cunoștințe despre locul pe care vrei să-l vizitezi de la administratorii locali, centrele culturale și de informare turistică, din hărți, literatură de specialitate etc.
Alege-ți echipamentul și îmbrăcămintea care să-ți asigure confortul, siguranța, care sa aibă calitățile Nu Lăsa Nimic în Urmă.
Planifică activitățile călătoriei în așa fel încât să se potrivească cu obiectivele și capacitățile tale.
Evaluează-ți călătoria la întoarcere și notează-ți modificările pe care le vei face data viitoare.
Alte aspecte de luat în considerare
Vremea.
Terenul.
Regulamente / restricții.
Granițele terenurilor private.
Viteza medie de drumeție a grupului și consumul anticipat de alimente (resturile creează deșeuri care lasă urme!).
Mărimea grupului (respectă regulamentele, scopul călătoriei și criteriile Nu Lăsa Nimic în Urmă!)
Mesele sunt un alt aspect al planificării călătoriilor, care poate avea un efect profund asupra impactului pe care un grup de turiști il are în Natură.
Beneficiile unei bune planificări a meselor.
Gunoiul redus.
Greutatea rucsacelor redusă, ceea ce rezultă în scurtarea timpilor drumețiilor și oboseala redusă.
Dependența față de focurile de tabără pentru gătit redusă.
Mesele într-un singur vas și reambalarea alimentelor.
Planificarea meselor într-un singur vas și a gustărilor ușoare necesită un minim de ambalare și timp de pregătire, ușurează încărcăturile și reduce gunoiul. Mesele într-un singur vas necesită puține ustensile de gătit și elimină necesitatea unui foc de tabără. Pot fi folosite două primusuri pentru a găti toate mâncărurile pentru grupuri mari și două vase mari (unul din ele poate chiar să fie pus pe două primusuri dacă se dorește o încălzire rapidă). Reține, un astfel de primus Nu Lasă Nimic în Urmă.
Majoritatea alimentelor ar trebui scoase din ambalajele lor comerciale și puse în sacoșe sigilabile înainte de ambalarea rucsacelor. Sacoșele sigilate țin în siguranță hrana și reduc volumul și gunoiul. Pungile goale pot fi puse una într-alta și ambalate pentru a fi refolosite acasa. Această metodă poate reduce cantitatea gunoaielor pe care grupul trebuie să-l împacheteze la sfârșitul călătoriei și elimină necesitatea nedorită de a ascunde sau îngropa gunoiul nedorit.
În continuare, să vedem câteva exemple ce rezultă din planificarea precară a călătoriilor.
Un grup de turiști fără experiență sau care nu sunt familiarizați cu geografia unui loc pot pune oamenii în pericol călătorind prin locuri predispuse la inundații sau pe crestele predispuse la fulgere. Grupurile care călătoresc prin locuri aride nu iși iau îndeajunsă apă sau ceva cu care să purifice apa obținută din surse naturale. Consultarea administratorilor locali, a ghizilor montani și studierea hărților, a condițiilor meteo, pot contribui la scăderea riscurilor.
Un grup slab pregătit își poate planifica să-și gătească mesele la un foc de tabără și descoperă la sosire că acolo este interzis focul de tabără și, pe deasupra, nu prea se găsește lemn de foc. Astfel de grupuri fac focul de tabără chiar și așa încălcând legea sau impactând locul pur și simplu pentru că nu și-au planificat alte alternative. Interzicerea focului de tabără și puținele lemne de foc ce se găsesc în astfel de locuri sunt semne că zona resimte efectele acumulate ale desei recreări.
Un grup care nu și-a planificat bine călătoriile e posibil să nu poată călătorii așa de repede precum se așteaptă. Terenul poate fi prea abrupt sau traseele prea accidentate. Acest grup poate să ajungă să își pună corturile noaptea târziu, uneori într-un loc nesigur. Selectarea precară a locurilor de campare poate aduce daune inutile resurselor naturale. În plus, grupul poate să nu ajungă la destinația dorită.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/hasmas-4.jpg9331400Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-03-18 15:35:522022-05-30 00:10:18Etică în aer liber – (1) Planifică dinainte și pregătește-te
