Alexandru Racu - Presa de trei parale și guvernarea prin frică
Presa de trei parale, cu titluri înfiorătoare, cutremurătoare, îngrozitoare ș.a.m.d. ar trebui judecată și condamnată pentru terorism psihologic la adresa poporului român. Tot ea este răspunzătoare în mare măsură pentru erodarea coeziunii sociale, a încrederii în autorități și pentru înflorirea teoriilor conspirației. Desigur, o mare răspundere revine și strategiei tembele a autorităților care la rândul lor și-au întemeiat actul guvernării pe strategia înspăimântării oamenilor, utilă pe termen scurt, dar catastrofală pe termen lung, în condițiile în care de la bun început un om rațional avea toate motivele să creadă că avem de-a face cu o problemă pe termen lung care necesită o strategie pe termen lung. Și dacă tot s-au luptat cu fake newsul, trebuiau să pună cu botul pe labe toată presa toxică care pescuiește clickuri cu astfel de titluri înfiorătoare, cutremurătoare, îngrozitoare ș.a.m.d. sau care pune în titlu un fake news – exemplu de pe Antena 3, zilele trecute, care ne anunța într-un titlu că ne întoarcem la starea de urgență, pentru ca în articol să ne informeze că o anumită măsură doar ne aduce aminte de starea de urgență – tot în același scop. Dar, așa cum am spus, nici pe guvern nu l-a dus mintea mai mult.
Nu trebuie să fii mare psiholog ca să înțelegi că starea de frică e o formă de suferință psihică în care dacă rămâi prea mult timp o iei razna. Și probabil că unii au luat-o razna, cel puțin într-o anumită măsură, și tocmai din acest motiv au și acceptat fără comentarii restricțiile impuse de guvern. Însă, de la un punct încolo, la cei mai mulți se manifestă, din contră, negarea, ca mecanism de apărare. Odată declanșat acest mecanism, negarea devine și mai vehementă cu fiecare nouă încercare de a induce teama ce este resimțită ca o agresiune la adresa unui psihic deja fragilizat. Cel care încearcă „să te salveze”, „să te avertizeze pentru binele tău”, evident, prin intermediul unui titlu înfiorător, cutremurător, îngrozitor ș.a.m.d. care atrage multe clickuri și multe venituri din publicitate va fi perceput ca dușmanul care încearcă să te îngenuncheze, să te distrugă, să te bage în depresie. De aceea, omul va crede și va face fix invers decât ceea ce i se va zice. În mod paradoxal, va reacționa ca și cum i-ar tuși unul virusul fricii în față pretinzând că o face pentru sănătatea lui.
Ceea ce nu au înțeles dobitocii care ne conduc, iar psihologii, antropologii, sociologii și politologii nu și-au făcut nici ei auzită vocea prea mult, este faptul că milioane de români au purtat în această perioadă în adâncul sufletelor lor un război cu frica. Un război inegal. Și nu e vorba doar de frica față de virus. E vorba și de frica de sărăcie și precaritate, de frica față de consecințele individuale și sociale ale fricii și de frica față de un guvern incompetent și necinstit care este perceput mai mult ca parte a problemei decât ca soluție. Pe măsură ce sursele fricii se înmulțesc, iar omul se simte deja copleșit, încercarea de a induce frica de virus, de a mai turna o picătură de frică în vasul cu spaime care oricum dă pe afară, este perecpută ca o agresiune și mai mare generând, drept consecință, o negare și mai puternică. Teoretică și practică. Cu atât mai mult cu cât, în cele din urmă, virusul s-a dovedit mult mai puțin înspăimântător decât prevedeau scenariile inițiale, dar și mai rezilient, în sensul în care pe de o parte probabilitatea să te omoare e mult mai mică decât cea vehiculată inițial, iar pe de altă parte, vedem că virusul nu moare, ceea ce înseamnă că măsurile inițiale de carantină nu au făcut decât să prelungească agonia și să umfle factura economică doar pentru a amâna un deznodământ inevitabil. Într-un fel, frica de virus a ajuns să semene tot mai mult cu frica de moarte, adică frica irațională față de o realitate pe care, de la un punct încolo, chiar nu o poți controla, și care nu reușește să evite deznodământul, în speță moartea, ci doar să-ți distrugă viața.
Așadar, în timp ce frica de virus a scăzut, iar oamenii s-au simțit trași pe sfoară, frica de sărăcie și precaritate a crescut, iar în fața acestui spectru oamenii se simt complet lipsiți de apărare deoarece văd că guvernul nu face absolut nimic ca să îi protejeze de acest nou spectru amenințător. Din contră, se strofoacă să-i facă să se simtă vinovați, iar oamenilor nu le plac alți oameni care încearcă să-i facă să se simtă vinovați, îi insultă și le insultă inteligența prin insistența de a-și prezenta improvizațiile urechiste drept abordări sută la sută științifice, încearcă în continuare să-i sperie, iar oamenii care deja se luptă cu frica nu mai suportă să primească o nouă doză de la guvern și îi amenință cu noi suplicii și sancțiuni. Pe scurt, statul a ajuns să fie perceput ca o figură de autoritate (supraeu, figură paternă) a cărei prostie, rea credință și incompetență e egalată doar de sadismul cu care își tratează supușii pe care pretinde că îi protejează și îi educă. Iar presa a devenit din câinele de pază al democrației sperietoarea de ciori a guvernului întoarsă cu fața către popor. Orice critică la adresa guvernului e etichetată drept antiștiință și teorie a consiprației și orice rău sau defect este automat expulzat în afară într-o manieră cât se poate de conspiraționist-infantilă (PSD-ul e de vină, chiar dacă nu guvernează, guvernul e – și nu poate fi decât – perfect).
Așa stând lucrurile, poate că cel mai convingător lucru pe care îl mai poate face guvernul în momentul de față e să tacă. Și să pună CNA-ul să curețe presa senzaționalistă (transformată în câine de pază anticovid care păzește poporul de el însuși și guvernul de popor) de titlurile înfiorător de imbecile.
A consemnat Alexandru Racu via alexandruracu.wordpress.com.
