Știri din cultura românească

printesa circului, teatrul ion dacian

Fabuloasa lume a circului îşi deschide porţile pe scena Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian”, într-o nouă premieră de excepţie: încântătoarea operetă PRINŢESA CIRCULUI de Emmerich Kálmán va îmbogăţi repertoriul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, din această stagiune. Primele reprezentaţii vor va avea loc pe 28, 29 şi 30 iunie 2024. Regia spectacolului va fi semnată de BEATRICE RANCEA, costumele de DOINA LEVINTZA, decorul de VLADIMIR TURTURICA și coregrafia de DRAGOȘ ROȘU și JOHANNA BODOR.

Radu Petrovici, manager interimar detaliază:

Am ales să ieşim la rampă cu acest titlu de referinţă al lui Kálmán, deaorece credem în farmecul distins al clasicului, pe care publicul îl caută şi îl apreciază. Va fi un spectacol de o grandoare deosebită şi bogăţie vizuală ieşită din comun. De la costume, până la momentele coregrafice, privitorul va fi captivat de fascinanta lume a circului, cu poveştile, intrigile şi provocările ei. Porţile acestui univers magic se vor deschide preţ de 3 ore la fiecare reprezentaţie în care acest titlu clasic va prinde viaţă pe scena noastră.

Costumele create de Doina Levintza vor da personajelor eleganţă şi distincţie, conturând atmosfera spectacolului şi definind rafinamentul vestimentar al sfârşitului de secol XIX.

DESPRE PRINŢESA CIRCULUI

Prințesa Circului (titlul original în germană: „Die Zirkusprinzessin”) este o operetă în trei acte compusă de Emmerich Kálmán pe un libret scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, a cărui premieră a avut loc în data de 26 martie 1926 la Theater an der Wien din Viena.

Acțiunea operetei se desfășoară în jurul misteriousului personaj „Mister X”, căruia nimeni nu îi cunoaște adevărata identitate, el purtând întotdeauna o mască. În realitate, el este Prințul Fedja Palinski care a fost alungat si dezmoștenit de unchiul său deoarece s-a indrăgostit de viitoarea soție a acestuia, prințesa Fedora, frumoasă și tânără pariziancă. După ce Fedora Palinska a rămas văduvă, aceasta a plecat la Paris, iar Prințul Fedja Palinski intră în lumea circului, devenind misteriosul Mister X și totodată atracția principală a spectacolelor.

Dacă Mister X și Prințesa Fedora se reîntâlnesc și rămân împreună veţi descoperi urmărind acest fascinant spectacol ale cărui prime reprezentaţii sunt programate pe 28, 29 şi 30 iunie. Biletele se găsesc pe Tickeststore.ro, Opereta.ro şi la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, din Bd. Octavian Goga nr. 1.

Detalii spectacol

Operetă de Emmerich Kálmán

Regia, adaptarea scenică și light design: Beatrice Rancea

Libret: Julius Brammer și Alfred Grünwald

Traducerea textului: Ozana Oancea

Traducerea textelor muzicale: Vasile Timuș și Petre Andreescu

Conducerea muzicală: Constantin Grigore/ Alexandru Ilie

Dirijor cor: Aurel Muraru

Costume: Doina Levintza

Decor: Vladimir Turturica

Coregrafia: Dragoș Roșu și Johanna Bodor

Asistent regie: Sorina Micșunescu

Asistent coregrafie: Mircea Crăciun

Durată spectacol: 3h

Pauză: DA

Recomandare vârstă: 10+

Distribuție:

Prințesa Fedora Palinska :   Mihaela Alexa / Tina Munteanu/ Patricia Seymour / Rodica Ștefan

Mister X :   Mihai Urzicana / George Vîrban / Dumitru Filip

Mabel Gibson :     Daniela Bucșan / Gabriela Daha/ Mediana Vlad

Toni Schlumberger :    Daniel Andrei Găină-Cojuharov /  Cătălin Petrescu

Prințul Sergius Vladimir :   Marius Mitrofan / Anton Zidaru

Carla Schlumberger : Mioara Curechian/ Gladiola Nițulescu – Lamatic / Camelia Rădulescu

Pelikan :   Cristian Caraman / Valentino Tiron

Directorul circului :   Victor Bucur/ Florin Ganea

Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

stefan von korch, orchestra reino de aragon din spania

Tenorul ŞTEFAN von KORCH a fost invitat să se alăture Orchestrei Reino de Aragón din Spania, într-un nou proiect, ce se va derula în decursul acestui an. Despre această nouă propunere solistul spune: „Am acceptat cu bucurie reîntâlnirea cu dirijorul Ricardo Casero şi cu instrumentiştii alături de care anul trecut am străbătut China. Aştept cu nerăbdare să pot dezvălui detaliile proiectului la care participa alături de aceşti muzicieni de top din Zaragoza.”

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Anul trecut, tenorul Ştefan von Korch a fost singurul solist român ce a luat parte la China 2023 Tour, alături de celebra orchestra spaniolă. Turneul a inclus 27 de oraşe, a durat aproape două luni şi a inclus concerte în unele dintre cele mai impozante săli de spectacol din China, printre care s-a numărat celebra Zhuhai Opera House.

Până la noi detalii despre colaborarea cu Orchestra Reino de Aragón, tenorul Ştefan von Korch va fi prezent în următoarele concerte:

30 Mai – GRANADA – Ecouri MediteraneeneOpereta Lounge – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

19  Iunie  – NESSUN DORMASala Dalles – împreună cu tenorul Alin Stoica şi pianistul Alexandru Burcă

17 Iulie  – OF, INIMIOARĂSala Dalles – împreună cu baritonul Fang Shuang şi pianistul Alexandru Burcă

7 August  – AVE MARIASala Dalles – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

18 Septembrie – O SOL E MIOSala Dalles – împreună cu baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă – Sala Dalles

Despre Orchestra Reino de Aragón

Dincolo te turneul de mare succes din China, primul al unei Orchestre spaniole pe tărâm Asiatic, Orchestra Reino de Aragon este un ansamblu de referință în Spania, fondat în 2011 de muzicianul aragonez Sergio Guarné. A susținut peste 55 de producții, 160 de concerte în multe țări și a performat în faţa a peste 150.000 de participanți la spectacolele sale. Din stagiunea 2013/2014, evoluează sub bagheta maestrului Ricardo Casero, iar din 2017 este grup rezident la Auditorio de Zaragoza. De asemenea, a făcut turnee în Germania și Turcia cu Sarah Chang, a fost orchestră rezidentă la Festivalul Musica Riva (Italia) și a făcut parte din programarea locațiilor prestigioase din Toulouse (Franța), Halle aux Grains și Catedrala Saint-Étienne.

florin piersic

Cazul Florin Piersic, un „tezaur” național, arată – a câta oară? – falimentul sistemului de sănătate din România, incapacitatea de a aborda pluridisciplinar un pacient. Poți să mori cu zile, plimbat între mai multe spitale.

O rușine fără margini, dar de care nu răspunde nimeni. Un sistem falimentar care se perpetuează precum stafilococii din secții.

Fața hâdă și imbecilitatea Sistemului și a celor care-l girează s-a văzut limpede în plandemie, când oamenii au fost omorâți prin aplicarea decerebrată a unor proceduri criminale (Remdesivir, oxigen, spitalizarea forțată a „asimptomaticilor”, vaccinare cu ser mARN șamd) de care, de asemenea, nu răspunde nimeni.

În plandemie, spitalele au fost abatoare umane.

Pacienții cu urgențe majore (accidente grave, ulcer perforat, infarct șamd) au murit din cauză că medicii nu i-au operat, nefiind „testați covid”.

Zeci de mii de bolnavi de cancer nu au mai putut face tratamente în spitale, aceasta grăbindu-le moartea.

Spitale ultraspecializate ca Foișor au fost confiscate la ordinul lui Arafat (care nu este singurul vinovat, dar care nu a fost nici măcar clintit din funcții), pacienții scoși noaptea, abia operați, și mutați în spitale oarecare. Evident, spitalul nu a putut fi folosit întrucât nu avea medici specializați în boli infecțioase. Dar a pierdut licența de grefă osoasă, unică în Estul Europei.

În acest timp, Colegiul Medicilor condus de marele profesor Daniel Coriu, se războia cu puținii medici ce au denunțat această crimă în masă. Adică cu puținii medici care judecă cu propriul lor cap și nu se consideră niște zeități intangibile care au drept de viață și de moarte asupra pacienților. Cei care nu se ascund în spatele procedurilor dictate extern. Cei care au denunțat cea mai mare minciună mondială, moșită de „elitele” mesianice davosiene în perspectiva imediată a unei Mari Resetări, atunci când ni se va lua tot, inclusiv viața, dar vom fi fericiți.

Concluzia mea este că un procent majoritar din medici sunt spălați pe creier în facultăți, funcțiile cognitive fiind obliterate din cauza unui sistem de învățământ care le ucide capacitatea de a reacționa critic la comenzi. Nu mai au puterea de a judeca cu propria lor rațiune; au devenit roboți AI. Și vor fi înlocuiți de aceștia în curând.

Dacă un medic, profesor universitar, prodecan și prorector la o facultate de medicină, expert în genetică (sic!), face campanie publică la vaccinarea cu ser mARN (specialitatea lui, până la urmă) și moare subit la 47 de ani (unul dintre zecile de milioane de morți la nivel mondial), te întrebi ce au învățat studenții de la el. Nu vor reacționa identic într-o situație similară?

Mai este de discutat faptul că medicii au devenit agenți de vânzări ai BigPharma, beneficiarii sponsorizărilor generoase ale acestor molohi mondiali care își vând produsele criminale pe mii de miliarde de euro.

Dacă modul de a face medicină nu se schimbă iar omul ca întreg nu va fi repus în centrul preocupărilor acesteia în locul „bolii”, oamenii vor căuta soluții, ca în plandemie, pe cont propriu. Așa cum am făcut și eu precum și mulți alții.

Sursă: activenews.ro.

Of Inimioara
grupul pentru romania

Sistemul judiciar a reprezentat totdeauna o țintă de putere și de abuz, un mijloc de reglare a diferendelor atunci când „marile dispute” nu se doreau a fi tranșate urmând căile și mijloacele legale, pe tărâmul bunelor practici și al onestității, ci în catacombele râncede și pline de mâzga angajamentelor de culise, dar mai ales a trădărilor.

Cei 34 de ani care au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989 nu au făcut decât să confirme un permanent declin al instituțiilor și al fundamentului sistemului judiciar chemat să înfăptuiască și să împartă Dreptatea și, prin urmare, Adevărul.

Reformele care s-au tot succedat, în ciuda clamatelor progrese, dar mai ales a instituirii de garanții în ce privește respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în realitate au reprezentat lamentabile involuții ale principiilor care ar fi trebuit să caracterizeze o justiție reală, dar mai ales puternică.

Astăzi, prevederile legale care guvernează justiția sunt mai stufoase și mai neclare, mai ambigue și mai contradictorii decât erau la începutul anilor 1990. Practica judiciară este mai neunitară ca niciodată, deși mecanismele pentru corectarea acesteia au cunoscut o diversificare evidentă. Recursurile în interesul legii și hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reușesc cu mult mai puțin decât izbuteau deciziile de îndrumare ale fostului Tribunal Suprem. În materie penală, o perioadă îndelungată, hotărârile judecătorești preluau aproape integral rechizitoriile parchetelor, cu o sinteză sumară, necorespunzătoare, rechizitorii despre care nu s-a stabilit niciodată cert că nu erau întocmite, multe dintre ele, în laboratoarele securității. Justiția penală represivă a hotărât vreme îndelungată asupra multor destine, fără a exista nicio certitudine de Adevăr. Nici astăzi nu există o siguranță a deciziilor adoptate după atâția ani de pervertire a realităților.

Dacă în trecut, pe vremea protocoalelor de cooperare, parchetele (în special Direcția Națională Anticorupție) și Serviciul Român de Informații nu aveau nicio reținere în anunțarea publică a relației lor de colaborare, împrejurări ce au fost de natură să compromită iremediabil calitatea actului de justiție, astăzi procedura penală îngăduie ca, în anumite situații, să nu existe nici măcar o minimă motivare în drept și în fapt din partea procurorului în adoptarea unor soluții (art. 315 alin.5 Cod procedură penală).

Toate s-au întâmplat sub garanția directă a clasei politice care și-a dat concursul direct și a slăbit legislativ credibilitatea, dar mai ales funcționarea justiției. Astfel, peste toate s-a adăugat hățișul normativ de neimaginat în care tot ce știai că e valabil dimineața putea să nu mai fie la fel până la sfârșitul zilei.

De multe ori, miniștri de justiție (unii mai răi decât alții, cu foarte puține excepții) au rostogolit și implementat diferite proiecte legate de sistemul judiciar, având alături și partidele politice care i-au susținut, context în care au măcelărit legislația aplicabilă ca un tocător de balast. Justiția de astăzi este mai slabă și mai netransparentă, lipsită major de meritocrație, haotică și mai puțin umană decât cea de dinainte de 1989. Unde s-a greșit și cine poate răspunde pentru acest dezastru național nu credem că vom afla vreodată, întrucât cârmuitorii justiției din interiorul, dar mai ales din afara ei, aceiași de atâta vreme, slujesc intereselor secrete, discrete sau oculte, beneficiind de protecție până la cel mai înalt nivel.

Justiția funcționează de mulți ani și după îndrumările existente în foile de parcurs trasate de ambasadele pe la care își prezintă onorurile unii dintre conducătorii sistemului. Indicațiile străinilor, dar mai ales campaniile de lobby, sunt de multe ori mai importante, pentru reprezentanții sistemului, decât nevoile reale ale cetățenilor, particularitățile și specificul procedurilor aplicabile în raport de care funcționează sistemul de drept românesc.

În august 2000, Biroul Federal de Investigații (FBI) inaugura la București Biroul Atașatului Juridic care avea să funcționeze în cadrul Ambasadei Statelor Unite. Înainte de orice integrare euro-atlantică, România avea să-și cedeze deja suveranitatea, permițând și acceptând chiar bucuroasă (dacă este să ne raportăm la entuziasmul autorităților de la acea vreme) ca supravegherea respectării legislației să se realizeze de către un organism străin sistemului de justiție românesc. Ce s-a întâmplat mai târziu cu acest birou al FBI înființat la București și cât de mult a afectat independența sistemului judiciar vom afla, probabil, când întreaga documentație existentă între „părți” își va pierde caracterul secret… Cine știe, poate peste 50 de ani!

Justiția de astăzi este caracterizată printr-un exces de putere concentrată în mâinile unui număr restrâns de persoane (președinți de instanțe și parchete, președinte ÎCCJ, director INM), o sporire disprețuitoare a rolului persoanelor cu funcții administrative, de conducere, decidente în majoritatea aspectelor ce țin de cariera magistraților (evaluare, promovare, detașare, delegare, transfer, alcătuirea completurilor de judecată, repartizarea cauzelor etc.).

După epoca protocoalelor secrete, devoalate în final, dar cu anexe la fel de secrete ca în perioada când nu erau denunțate, descoperim că am fost în fața unor mecanisme, pârghii de control, de presiune și de fidelizare, cu evidente consecințe asupra afectării independenței justiției.

În anii 2017 și 2018 au fost date publicității mai multe informații care vizau încheierea, la nivel național, a unui număr considerabil de protocoale ,,de cooperare” între Serviciul Român de Informații, pe de o parte, și diferite instituții din sistemul judiciar, pe de altă parte. Unul dintre cele mai cumplite protocoale a fost încheiat, în anul 2009, între Serviciul Român de Informații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție și a avut drept „obiectiv” declarat îndeplinirea sarcinilor ce le reveneau în domeniul securității naționale. Câte destine au căzut victime acestei mari infamii judiciare!

Amintim, ca fiind încheiate sub aceeași justificare, tot în anul 2009, un alt Protocol de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, protocol carei la momentul intrării în vigoare, a dus la încetarea efectelor altor trei protocoale anterioare și, după caz, a anexelor, având aceleași părți, începând cu ianuarie 2003, iunie 2006, iunie 2007. În decembrie 2016, un alt protocol de colaborare a fost încheiat la nivelul Parchetului General cu Serviciul Român de Informații, iar atunci când unul dintre semnatarii lui, procurorul Augustin Lazăr, a fost întrebat despre posibilitatea existenței unui astfel de document, cu puțin timp înainte de a fi dezvăluit conținutul lui, exclama surprins, cu un aer aparent nevinovat, zicând: „Doamne Dumnezeule”.

Prin urmare, fără a recunoaște faptul că semnase recent un astfel de protocol, la fel de toxic ca toate celelalte, după care au funcționat parchetele încă din anul 2003, atunci când discuțiile legate de protocoalele încheiate cu Serviciul Român de Informații au ajuns să fie dezbătute în spațiul public și la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, același personaj care ocupa funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pornit un adevărat război și o prigoană pe față, după metodele specifice de investigație care i-au caracterizat deja activitatea până în anul 1989, împotriva celor pe care îi bănuia de „divulgarea” existenței înscrisului. Niciun moment nu a manifestat vreo remușcare, nu a fost preocupat de substanța documentului, dar mai ales de consecințele pe care le-a generat prin faptul că a antrenat și angajat mai mult și mai fidel parchetele într-o relație de vădită nelegalitate.

Un impact la fel de devastator l-au avut informațiile privind alte două protocoale încheiate, pe de o parte, de Serviciul Român de Informații cu Inspecția Judiciară, în luna februarie 2016, iar pe de altă parte, cu garantul independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii. Se întâmpla în 2012, cu puțin timp înainte de perioada „eratelor” și a altor decizii controversate, cunoscut fiind că, imediat, în ianuarie 2013, conducerea acestei autorități de rang constituțional a ajuns în mâinile unui membru procuror, Oana Andrea Schmidt-Hăineală, semnatară a protocolului cu serviciul de informații.

Nici astăzi nu se cunosc cu adevărat numărul și dimensiunea protocoalelor încheiate împotriva Constituției și a legislației existente, în teritoriu, între instanțe, parchete și serviciile de informații, întrucât „elanul” aflării adevărului din anul 2018 s-a domolit imediat după reconfigurarea și consolidarea noilor poli de putere.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a asumat oficial demararea procedurii de desecretizare, prin demersuri realizate în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații, în privința celor 19 Anexe identificate în timpul unui control realizat la unitățile de parchet, anexe conținute în Raportul privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare între PÎCCJ şi SRI din 2009, respectiv o colecție de documente clasificate, întocmite în baza protocolului. Cu toate acestea, nici până astăzi, nu este cunoscut conținutul acestor Anexe rămase cu același regim de „strict secret”, fiind ratată din nou șansa de a afla Adevărul, de a cunoaște dimensiunea și conținutul echipelor mixte, dar mai ales cât de mult și de profund a fost viciat sistemul judiciar prin „cooperările” realizate atâția ani cu Serviciul Român de Informații, care sunt garanțiile (dacă ele există) că aceste obiceiuri nu se vor mai întoarce, că nu le vom trăi din nou, sub o altă formă, dar în același scop.

Prezența serviciilor de informații printre magistrați, recrutarea unora sau antrenarea și pregătirea din timp a altora, cu intenția de a penetra și, astfel, de a controla sistemul judiciar, reprezintă în continuare întrebări fără răspuns. Nicio autoritate a statului român, însărcinată cu activitatea de control a Serviciului Român de Informații și, prin urmare, cu furnizarea de informații corespunzătoare, corecte și complete legate de modalitatea în care acest serviciu (cu bugete anuale tot mai generoase!) respectă sau nu Constituția și legile țării, nu a oferit niciodată explicațiile corespunzătoare legate de sistemul judiciar. De fiecare dată, sub pretextul secretizării activităților, neputințele instituționale nu au făcut decât să probeze, să confirme că, până acum, în România, serviciile secrete au scăpat oricărui control.

Sistemul ticăloșit ,aflat la conducerea României, a pârjolit fără nicio remușcare sistemul judiciar. Subiect de campanii electorale permanente, în absența unor realizări în măsură să poată recomanda clasa politică dependentă aproape maladiv de soluțiile parchetelor și ale instanțelor la care a învățat să apeleze… Indiferent de regim, în lupta pentru putere, justiția românească a fost trădată și de cei care îi guvernează destinele și a fost așezată de foarte mult timp în genunchi.

Calitatea actului de justiție, dar mai ales finalitatea lui, nu mai pot convinge astăzi decât foarte puțin societatea, iar degradarea în care a căzut justiția a fost pregătită din timp, fiind gândită și dezvoltată cu meticulozitate de către cei care au dorit aservirea ei. O justiție care și-a pierdut drumul este, într-o societate plină de frământări și de tulburări, o armă letală.

Presiunile exercitate asupra sistemului judiciar de către serviciile de informații au un istoric vechi, transpus imediat după 1997 în formarea unei arhive a Serviciului Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA), mijloc de șantaj și de constrângere al cărui conținut nu a fost vreodată inventariat corespunzător și securizat, din perspectiva siguranței informațiilor.

Având la bază justificări de genul celor care vizau identificarea, cunoașterea, prevenirea și eliminarea amenințărilor la adresa siguranței naționale, nici astăzi, după atâția ani, nu există o dovadă concretă asupra modalității în care au fost utilizate informațiile stocate în această arhivă, în spațiul public fiind aruncate știri privind întrebuințarea unora dintre ele în scop de intimidare și execuție, informații care nu au fost niciodată răsturnate printr-o probă contrară.

O declarație aproape sfidătoare făcută de generalul Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice din cadrul Serviciului Român de Informații, cuprinsă într-un interviu din data de 30.04.2015, publicat de site-ul Juridice.ro, a cutremurat mai mult opinia publică, comparativ cu instituțiile responsabile cu apărarea independenței sistemului judiciar, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, sau cele prin intermediul cărora este garantată constituțional înfăptuirea justiției, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe.

Oficialul SRI spunea atunci, fără echivoc, că „dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenați alături de procurori, polițiști, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual și aspecte care țin de corupția sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate. Important este, în opinia mea, că sistemul judiciar își dezvoltă anticorpii necesari vindecării acestei patologii. (…)

SRI acordă sprijin DNA, DIICOT și structurilor locale ale Ministerului Public, fie informativ, fie tehnic, sens în care suntem, pe bună dreptate, menționați în acele comunicate…”

Printr-o hotărâre pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (nr. 636 din 15.06.2015), urmarea susținerilor formulate în interviul menționat, printre altele, s-a reținut de către garantul constituțional al independenței justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, că afirmațiile generalului Dumbravă nu au fost de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar.

Prezența concretă a câmpului tactic în spațiul judiciar, peste aspecte ce țin de siguranța națională, fără niciun rezultat concret obținut pe acest segment de acțiune, în acei ani, dar și în următorii, a reprezentat felul în care serviciile de informații au înțeles să-și nesocotească fățiș matca și limitele constituționale și legale de funcționare. Au ieșit în față, fără nicio rezervă, au declarat public și au confirmat faptul că și justiția este a lor!

La bilanțul DNA pe 2015, directorul SRI în funcție de la acea dată afirma clar că „…SRI alocă resurse umane, resurse procedurale și tehnologice de cel mai înalt nivel în cooperarea cu DNA. Asta se poate traduce în sute de echipe operative comune, care reprezintă un parteneriat interinstituțional de succes”.

Parazitarea sistemului judiciar cu tactici și metehne ce țin de vechea Securitate a fost posibilă urmare a sporirii puterilor atribuite serviciilor de informații, tot mai multe ca număr și tot mai agresive, finanțate generos în detrimentul tuturor celorlalte domenii de interes național, dar mai ales în absența unei răspunderi concrete și a unui control veritabil al acestor servicii care au deținut și dețin, în continuare, pârghiile de putere din întreaga societate.

Implicarea serviciilor secrete, la vedere sau din umbră, în realizarea actului de justiție, a fost probată deplin și în toți acești ani, urmare a realizării unei investigații de către Inspecția Judiciară, limitată substanțial ca număr de instanțe, potrivit Hotărârii Plenului CSM nr. 225 din 15.10. 2019), dar și ca perioadă (01.01.2014 – 01.07.2018). Raportul întocmit a scos la iveală faptul că un număr covârșitor de magistrați au făcut obiectul unor dosare instrumentate abuziv de Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul direct al Serviciului Român de Informații, de multe ori chiar urmare a sesizărilor din oficiu realizate de acest serviciu secret sub justificarea unor aspecte ce țin de siguranță națională, dar care nu au avut niciodată această finalitate.

Dosarele ținute în sertarele parchetului anticorupție, în nelucrare vreme îndelungată (uneori peste 5 sau chiar 12 ani), au reprezentat veritabile mijloace de șantaj și presiune. Cine nu răspundea comenzilor sau avea ghinionul de a fi deranjat sistemul de forță, sau cine trebuia „potolit” în elanul său profesional, făcea imediat obiectul unor investigații ce ne amintesc de poliția politică a vechii Securități.

Plicurile galbene mai tulbură și astăzi liniștea multora, le trezesc spaimele ascunse ca niște monștri în adâncul sufletului fiecăruia. Niciodată nu pot avea siguranța că într-o zi adevărata lor identitate nu va fi cunoscută și, astfel, demascată.

Din păcate, câmpurile tactice și echipele mixte existente, viabile încă, preocupate să-și mascheze, dar mai ales să-și ascundă urmele și implicarea, la data efectuării controlului, nu au permis o ilustrare cât mai aproape de realitate, completă și corectă a fenomenului de capturare și de capacitare a sistemului judiciar de către serviciile de informații, din punct de vedere tactic, uman, material, informativ, operativ.

Demersul de investigare și de control nu a scos la suprafață decât o parte nesemnificativă a ororilor realizate prin abuz de putere și de forță, derulate la nivelul sistemului judiciar cu sprijinul serviciilor de informații, în cea mai mare parte a Serviciului Român de Informații, informațiile fiind utilizate și reinterpretate pentru sensibilizarea opiniei publice, dar mai ales pentru un alt reglaj de putere între vechii și actualii securiști.

Politica de ură și dezbinare promovată la nivel național, ca un titlu de glorie, de către clasa politică, în frunte cu prezidentul republicii, nu a ocolit în niciun mod sistemul judiciar. Peste toate dificultățile timpurilor, asistăm astăzi la coborârea împărțitorilor de Drept în mocirla cetății, alături de vulgaritatea dorințelor nepotolite, uitând de sacralitatea misiunii primite prin jurământul depus, uitând astfel de Dumnezeu.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

mircea eliade, neobolsevici, cultura anularii, rfi

Mircea Eliade este cea mai recentă țintă a neobolșevicilor din România

E ordin.

După Gafencu, Vulcănescu, Goga și alții, acum a venit rândul lui Mircea Eliade să fie „anulat”.

Pentru că orice altceva e pedepsit în țara asta, dar nu anti-românismul.

Anti-românismul e chiar premiat. E politică de stat.

Piatră peste piatră în cultura noastră nu rămâne la locul ei.

Dușmanii, trădătorii, vânduții și idioții utili umblă cu bidineaua în rât și mânjesc toate simbolurile acestui neam. Toți au fost extremiști, toți au fost antisemiți!

Asta și nimic altceva sunt învățați elevii de liceu la materia obligatorie Istoria Evreilor.

Că ne tragem nu din daci, ci din extremiști. Că Mihai nu a fost Viteaz ci extremist, iar Stefan a fost Mare… ultranaționalist. Că nu suntem un popor demn, ci unul de antisemiți.

Și de asta s-a și introdus materia Istoria Evreilor in programa obligatorie: ca tinerilor să le fie rușine că sunt români.

O mână de oameni încercăm să ne opunem colonizării.

Restul?… îngână o săptămână întreagă manelele de la căpătâiul lui Corduneanu, sau se pregătesc sa pună voioși ștampila pe candidați care se vor vinde pe-o măslină, sau se opintesc să învețe pe de rost versurile Erikăi Macarena, devenită peste noapte reper moral național.

Să nu se mire nimeni când parlamentul va vota, tot la ordin, că aici nu e o țară, ci doar un teritoriu.

Unde pe vremuri trăiau doar niște sălbatici extremiști…

Nota Redacției ActiveNews: Detractorii lui Mircea Eliade și goarna internaționalistă RFI au descoperit apa caldă sau, mai precis, reîncălzesc ciorba kominternistă. Mircea Eliade nu s-a dezis niciodată de Mișcarea Legionară. Memoriile și operele lui intangibile o confirmă.

A consemnat pentru dumneavoastră Marian Dumitru via ActiveNews.

opereta lounge, granada ecouri mediteraneene, stefan von korch, alexandru burca
avram iancu, avram iancu suntem toti

Se împlinesc anul acesta 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania. Cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale ale românilor, acesta a condus Revoluția română din Transilvania între anii 1848 și 1849.

Avram Iancu are marele merit de a fi catalizat poporul român din Transilvania în jurul idealurilor sfinte de libertate și de afirmare a conștiinței naționale. Numele său este, pe deplin, un simbol puternic al libertății naționale în conștiința întregului popor român, încât declararea sa oficială drept Erou al Națiunii Române, în 17 noiembrie 2016, a reprezentat doar validarea unui adevăr incontestabil.

Înțelegând responsabilitatea cinstirii unui astfel de om, ne-am adunat, om cu om, și organizăm un spectacol unic, parcurgând împreună, prin cântec, joc și poveste, importantele momente din viața lui Avram Iancu.

NO, HAI să-l cinstim pe Iancu !

11 Mai – Moneasa (Teatrul de Vară, ora 19:00)
12 Mai – Păuliș (Căminul Cultural, ora 18:00)
21 Mai – Hășmaș (Căminul Cultural, ora 19:00)
7 Iulie – Tăcășele
21 Iulie – Hălmagiu
11 August – Beliu
8 Septembrie – Țebea

Vă așteptăm cu drag!

grupul pentru romania

Serviciul Român de Informații s-a predat cu totul serviciilor secrete străine

Este evident și arhicunoscut că, după evenimentele din decembrie 1989, în România au avut loc numeroase fenomene negative, care au condus la pierderea suveranității naționale, la lichidarea economiei naționale și în locuirea ei cu o economie străină, la un jaf colosal al acumulărilor de 50 de ani din societatea românească, la escaladarea corupției, la depopularea țării, la îndatorarea foarte mare, la pierderea controlului statului român asupra resurselor naturale ale țării, la înstrăinarea mijloacelor necesare statului român pentru a-și exercita cu succes atribuțiile, la înstrăinarea unei mari părți a pământului țării, la retrocedări de bunuri, valori și resurse care s-au făcut prin abuz și au condus în Transilvania la restabilirea sistemului de proprietate care a existat în Evul Mediu, când minoritățile naționale dețineau proprietățile, iar românii le munceau, la înlocuirea românilor cu imigranți neasimilabili, la degradarea sistemului de educație, de sănătate, de justiție, la falsificarea de alegeri, la jefuirea economiilor bănești ale populației prin tot felul de mijloace (prăbușirea controlată a unor bănci, apoi FNI, SAFI, Caritas și alte sisteme de atragere a banilor populației în jocuri piramidale), la promovarea unor politici prin care România își atrage adversitatea unor mari puteri mondiale, la implicarea țării în războaie în care n-ar avea ce căuta și la alte numeroase fenomene negative, asupra cărora nu ne mai oprim în rândurile de față. Toate acestea sunt mari riscuri de securitate națională care nu au fost prevenite de SRI și au condus la un adevărat dezastru al țării, care se încearcă a fi acoperit de regimul politic printr-un cor propagandistic asurzitor și prin poliție politică represivă, exercitată de SRI, cu ajutorul instituțiilor pe care le dirijează (Parchete și Poliție), poliție politică represivă deghizată în sintagma „lupta împotriva corupției”.

Cele mai multe dintre fenomenele negative grave din societatea românească s-au născut și dezvoltat după includerea țării în organismele euro-atlantice și aservirea totală a SRI față de serviciile secrete ale unor state „partenere”.

GpR constată că principalul serviciu de informații al țării, Serviciul Român de Informații, care avea – și are – datoria să semnaleze și să prevină riscurile de securitate,  nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege. Acesta este principalul motiv al eșecului total al regimului politic euro-atlantic. Fiecare regim politic din istorie poate fi modelat în direcția progresului unei țări, sau în direcția regresului. În anii regimului euro-atlantic, România a mers înainte coborând pe scara istoriei. Țara a fost dată înapoi cu peste un secol la mulți indicatori social-economici și ar trebui să analizeze comparativ problemele cu care se confrunta România în perioada 1890-1900, în timpul regelui Carol I. Ca și în acele timpuri, România are cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză, are spitalele infectate cu bacterii nozocomiale, are cel mai mare număr de analfabeți la mia de locuitori din Europa, nu are depozite pentru recoltele de cereale ale fermierilor, nu are flotă, nu mai are căi ferate corespunzătoare etc., etc.

La necesitatea foarte mare de prevenire a dezastrelor menționate, Serviciul Român de Informații nu a avut reacții eficiente. Reprezentanți ai SRI au declarat în mod repetat în spațiul public că serviciul a informat asupra riscurilor de securitate, dar factorii politici ar fi cei care nu au reacționat. Aceste declarații ar putea fi acceptate doar dacă SRI ar fi fost numai ceea ce ar fi trebuit să fie, respectiv un serviciu care să ofere informații corecte, complete, verificate, oferite la timp decidenților politici și administrativi stabiliți prin lege. Or, SRI este mult mai mult decât atâta: este deținătorul și administratorul puterii în România. Politicienii sunt doar interfața puterii pe care o dețin serviciile secrete, în primul rând SRI.

GpR a constatat că atunci când SRI a dorit să intervină în societatea românească și să-și promoveze interesele, a avut toate mijlocele să o facă. SRI controlează în cea mai mare măsură toate parchetele și numeroși judecători. Pentru susținerea afirmației noastre, este suficient să amintim numeroasele dezvăluiri din presă ale acestei realități din societatea românească. SRI avizează sau respinge avizul pentru ocuparea funcțiilor în instituțiile publice de la nivel local și central. SRI avizează toate intrările în magistratură. SRI ridică avizele pentru persoanele pe care le consideră necorespunzătoare în exercitarea funcțiilor. Cine avizează o persoană să exercite o funcție în stat și cine îi poate ridica avizul, este superiorul acelei persoane. Din acest punct de vedere, SRI este părintele celei mai mari părți ale clasei politice din România.

Când SRI a dorit să devoaleze o faptă sau un fenomen pe care l-a considerat neconform cu interesele pe care le reprezintă, acea faptă sau acel fenomen a fost scos la iveală de presă în forma dorită de serviciu, iar persoanelor incomode li s-au distrus imaginile, au fost compromiși, le-a fost lovită familia, sau au fost întemnițați.

Serviciul Român de Informații a avut totdeauna puterea de influențare a deciziilor politice privitor la acordarea de fonduri mult crescute anual pentru serviciu, în ciuda situației financiare grave în care se află România de mulți ani.

Serviciul Român de Informații a încălcat legea în mod grav, acordându-și puterea de influențare a unor instituții ale statului. Astfel, reamintim că, prin Legea organică 303/2004, legiuitorul a prevăzut riscul de abuzuri ale serviciilor de informații în domeniul justiției și a menționat în lege că magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile secrete. În Metodologia de aplicare a legii, care face parte integrantă din lege, s-a prevăzut inițial ca magistrații să fie obligați să dea anual o declarație olografă pe proprie răspundere că, în anul respectiv, nu au colaborat cu serviciile de informații. Chiar și în forma actualizată a legii, la art. 228, alin. 1) s-a prevăzut că: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații”; la alin. 2) că: „Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror”; la alin. 3 că: „ Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane”, iar la alin. 4) că: „Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani…”.

În ciuda acestor prevederi explicite ale legii, SRI a încheiat protocoale secrete ilegale cu Înalta Curte de Casație și Justiție, cu Parchetul General, cu DNA, cu DIICOT, cu Curțile de Apel, cu Uniunea Națională a Barourilor din România și cu alte instituții. Prin aceste protocoale secrete ilegale, SRI s-a implicat ilegal în justiție, colaborând ilegal și influențând magistrații în luarea de sentințe și de decizii, prin introducere în dosare, a unor probe care nu au fost obținute în condiții legale. În acest fel, SRI s-a dovedit o instituție care a încălcat grav legea, în formă continuată. Magistrații din România au dat anual declarații pe proprie răspundere în baza legii și le-au încălcat grav. În felul acesta, magistrații au fost cu toții vulnerabilizați și aduși la mâna SRI. Fiecare dintre magistrații care au colaborat cu SRI putea fi oricând devoalat, compromis și eliminat din magistratură, cu pierderea drepturilor la pensii foarte mari și numeroase alte privilegii.

Existența acestor protocoale ilegale a fost deconspirată de un fost șef al unui partid de guvernământ, Liviu Nicolae Dragnea, a cărui imagine publică a fost deteriorată grav, apoi a fost condamnat cu suspendare (pentru că a trimis niște e-mailuri!), apoi a fost condamnat la închisoare cu executare, iar o mare parte a opiniei publice, inclusiv numeroși juriști, sunt de părere că unele din acele condamnări au fost abuzive. În urma implicării SRI în justiție, în baza protocoalelor secrete încheiate de serviciu, au rezultat abuzuri colosale. Ulterior deconspirării protocoalelor, sute de dosare s-au finalizat cu achitări, cu mențiunea „Fapta nu există”. Alte mii de dosare erau deja finalizate cu sentințe definitive și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea adevărului și dreptății. În ciuda deconspirării existenței protocoalelor secrete, în ciuda presiunii opiniei publice și a solicitărilor politice, conținutul acelor protocoale încheiate de SRI cu diverse instituții nu a fost niciodată făcut public. Ascunderea în continuare a conținutului abuziv al protocoalelor secrete nu poate salva imaginea SRI și a regimului pe care îl slujește această instituție. Atât regimul politic, cât și SRI, s-au compromis iremediabil.

În Serviciul Român de Informații au fost cooptați foarte numeroși ofițeri, subofițeri și maiștri militari proveniți din rândul minorităților naționale, care, de-a lungul istoriei, au reprezentat factori de risc pentru securitatea națională a României. Nu este cazul să menționăm în aceste rânduri realitatea istorică a conflictelor dintre români și maghiari, dintre români și evrei, dintre români și ucraineni etc. După părerea GpR, prezența minoritarilor etnici în rândul SRI vulnerabilizează susținerea de către instituție a intereselor naționale ale majorității etnice românești ale țării. Minoritățile naționale au susținut totdeauna, prioritar, interesele popoarelor de care aparțin din punct de vedere etnic, interese diferite sau chiar adverse față de interesele istorice ale României.

Serviciul Român de Informații s-a predat cu totul serviciilor secrete străine ale statelor din care provin companiile multinaționale occidentale care jefuiesc România și s-a asociat cu acestea pentru a promova interesele economico-financiare personale ale cadrelor serviciului, cu deosebire ale celor cu funcții de comandă.

Grupul pentru România știe că în SRI există și ofițeri români patrioți, care nu au putut, în momentul istoric de după aderarea României la NATO și la UE, să acționeze plenar în favoarea intereselor României profunde, total diferite de interesele globaliste ale stăpânitorilor străini ai României și de slugile aservite lor din conducerea de la București. GpR speră că va veni un moment când acești patrioți din SRI vor putea să muncească pentru renașterea României.

Grupul pentru România face un apel la întregul corp ofițeresc din SRI să schimbe orientarea exclusivă a serviciului către interesele „partenerilor” străini ai României și să se pună în slujba poporului român și intereselor sale vitale, cu toată marea putere și mijloacele pe care le deține. Interesul poporului român nu este acela de a se prăbuși în continuare, la braț cu falși parteneri, care în realitate sunt jefuitorii României.

Din toate aceste motive și din altele, GpR consideră că SRI nu și-a îndeplinit misiunea care i-a fost încredințată, că a avut și are un rol nefast în societatea românească și trebuie resetat, nemaiputând fi reformat din mers.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA