Știri din cultura românească

dancila, dragnea, tinutul secuiesc, guvernul romaniei, tradatori, tradare nationala, inalta tradare nationala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/dancila-dragnea.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/dancila-dragnea.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”INCREDIBIL: In anul Centenarului, Guvernul Romaniei recunoaste existenta „Tinutului Secuiesc”!” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.7em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530350352907{margin-bottom: 0px !important;}”]Guvernul Romaniei, condus de Viorica Dancila din pozitia de Prim-ministru, recunoaste existenta „tinutului secuiesc”, regiunea separatista maghiara a carei existenta a fost inventata de Budapesta si este clamata de Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR), vocea Budapestei in Parlamentul de la Bucuresti.

Pare ireal dar este cat se poate de adevarat. Guvernul Romaniei, condus de Viorica Dancila (PSD), recunoaste existenta asa-zisului tinut secuiesc, regiunea pentru autonomia careia actioneaza UDMR si Ungaria.

Zilele trecute am adus in atentia opiniei publice faptul ca Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Harghita, o institutia publica aflata in subordinea Ministerului Tineretului si Sportului, deci in subordinea Guvernului Romaniei, se implica activ, logistic si financiar, in organizarea de maratoane secuiesti (un exemplu aici) si turul ciclist al tinutului secuiesc (un exemplu aici). Si editia din acest an a Turului ciclist al tinutului secuiesc este organizata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Harghita in parteneriat cu Consiliul Judetean Covasna. Potrivit unei hotarari de consiliu adoptata ieri, CJ Covasna va aloca 40.000 de lei catre DJST Harghita pentru a organiza Turul ciclist al tinutului secuiesc din acest an (contractul aici).

Aceste manifestari aparent sportive fac parte din planul de marketing al proiectului de autonomie a asa-zisului tinut secuiesc.

Din pacate, si alte institutii guvernamentale romanesti se implica activ in promovarea propagandei revizioniste maghiare si a mult visatei autonomii teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului tinut secuiesc. De aceasta data, Departamentul pentru Relatii Interetnice (DRI), un departament aflat in subordinea Primului-ministru si in coordonarea ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului (detalii aici) se implica activ, logistic si financiar in propaganda revizionista a Ungariei.

Astfel, DRI a publicat pe 28 iunie, pe pagina sa oficiala un anunt de participare simplificat pentru procedura de atribuire a contractului privind achizitionarea serviciilor de cazare, masa, inchiriere sali de conferinte, editare-tiparire brosura, traducere simultana, necesare organizarii proiectului Diversitate si patrimoniu cultural prin prisma mass media. Patrimoniul cultural al minoritatilor nationale in contextul Anului european al patrimoniului cultural. Vizita de documentare si schimb de bune practici pentru jurnalisti si experti in patrimoniu din Regiunea Dunarii, in judetele Brasov, Mures, Sibiu (detalii aici).

In mod haluciant, oferta trebuie sa contina si costurile editarii si tiparirii unui numar de 625 de exemplare din brosura „Pe urmele minoritatilor in Tinutul Secuiesc” (detalii aici). Cererea de oferta postata pe pagina DRI poarta semnatura secretarului de stat Laczikó Enikő Katalin, numit de Primul-ministru Viorica Dancila la ordinul UDMR.

Cum a ajuns Guvernul Romaniei sa recunoasca in mod deschis o constructie administrativa inventata de separatismul maghiar? Cum este posibil ca Guvernul Romaniei sa cedeze in fata Ungariei si sa recunoasca in acte oficiale „tinutul secuiesc”?[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2018/06/departamentul-pentru-relatii-interetnice-brosura-tinutul-secuiesc.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2018/06/departamentul-pentru-relatii-interetnice-brosura-tinutul-secuiesc.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530349576262{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: Dan Tanasa Blog.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

roland garros, simona halep, halep garros, halep roland garros, simona halep a castigat roland garros

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Simona Halep a castigat in 2018 la Roland Garros” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/3″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/35227298_10156648916007625_8079060270934130688_n.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][/vc_column][vc_column width=”2/3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1528790921103{margin-bottom: 0px !important;}”]Ziua de 10 iunie este o zi epocala pentru sportul romanesc. Simona Halep a castigat trofeul de la Roland Garros devenind, astfel, campioana mondiala WTA, dupa ce a castigat in fata americancei Sloane Stephens,  scor 3-6, 6-4, 6-1. Felicitari Simona si din partea Revistei Romania Culturala!

„Halep si-a meritat primul Slam. Este o adevarata luptatoare si munceste foarte mult. Imi plac oamenii care muncesc din greu pentru obiectivele lor si care au succes, deoarece ei merita asta”, a declarat, dupa finala de duminica, Rafael Nadal, relateaza tennispanorama.com.

Organizatorii de la Roland Garros s-au declarat impresionati de comportamentul fanilor romani de la finala Roland Garros.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text css=”.vc_custom_1528790956119{margin-bottom: 0px !important;}”]Simona Halep a dezvaluit ca momentul in care fanii romani au intonat imnul national dupa castigarea trofeului de la Roland Garros a fost unic in istorie.

De asemenea, Simona a mentionat ca reprezinta si cel mai emotionant moment din cariera sa.

„Momentul intonarii imnului a fost cel mai frumos al carierei! Organizatorii mi-au spus, dupa meci, ca nu s-a mai intamplat niciodata ca un imn sa fie rostit pe cuvinte de spectatori! Rar mi s-a intamplat sa plang pe teren! Le multumesc suporterilor pentru caldura de care au dat dovada”, a spus Simona la revenirea in tara.

Sportiva noastra a ajuns astfel la primul turneu de Grand Slam din palmares, dupa trei finale pierdute.

In urma succesului de sambata, Simona s-a distanta in fruntea clasamentului WTA si primeste un cec in valoare de 2.2 milioane de euro.

Revenirea sportivei noastre in circuit se va produce incepand cu 25 iunie, la Eastbourne.

Iata ce a mai scris pe facebook doamna Oana Pellea:

„In istoria Romaniei se va scrie:

‘Simona Halep a castigat in 2018 la Roland Garros! A fost primita la ea in Tara cu urale si aplauze. O tara intreaga a iubit-o. Romania a sarbatorit numarul 1 mondial in tenis cu iubire si admiratie!’

Atat se va consemna, atat conteaza.

In rest… nu-si va mai aduce nimeni aminte cine era la guvernare.

Felicitari, Simona Halep!”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

muzica, muzica baroca, baroc, Ioan Bradu Iamandescu, iamandescu, profesor iamandescu, profesor doctor iamandescu, ioan iamandescu, muzicoterapie, terapie prin muzica, genuri muzicale, muzica clasica

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/646×404.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/646×404.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Prof. Dr. Iamandescu despre muzica baroca si muzicoterapie” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1526042455844{margin-bottom: 0px !important;}”]Preferinta pentru muzica de calitate nu tine cont doar de educatie, ci mai ales de inteligenta, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din Romania, in cadrul catedrei de Psihologie Medicala si Psihosomatica a UMF „Carol Davila” din Bucuresti.

Este adevarat ca muzica ne poate face sa simtim mai putin durerea?

Muzica joaca un rol mult mai important decat am putea crede. In Antichitate se mergea chiar pana la folosirea flautului in dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica si-a dovedit posibilitati terapeutice in plan psihologic si somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidentiat intr-un mod spectaculos la femeile care faceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzica au simtit mai putin durerea decat cele care au luat calmante. Muzica se utilizeaza foarte mult in ginecologie, acum si in chirurgie.

Ati studiat efectele muzicii asupra organismului si ati scris un tratat de muzicoterapie in acest sens.

Am scris primul tratat de muzicoterapie receptiva, iar peste o saptamana-doua va aparea o noua editie a acestui tratat, care a fost imbunatatit prin contributia a noua personalitati din domeniul muzicoterapiei internationale. Aceste personalitati m-au ajutat sa largesc cadrul acestei abordari si sa incerc sa introduc muzicoterapia la noi in tara ca specialitate muzicala, lucru care este pe cale sa se realizeze si cu ajutorul cadrelor didactice de la Universitatea de Muzica din Bucuresti si al mai multor psihologi. Numai ca este un domeniu foarte pretentios, care cere cel putin trei ani de formare si acum este o tatonare in aceasta directie. Cartea despre care va vorbesc se adreseaza in primul rand melomanilor.

Este eficienta orice melodie care ne place sau gusturile se discuta?

Orice muzica este eficienta, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activeaza cel mai mult creierul. Chiar daca exista asa-numita muzica preferata (unul vrea romante, altul vrea rock), exista tomografia cu emisie de pozitroni care arata cum muzica lui Mozart activeaza 99%-100% din scoarta cerebrala. Si, in general, muzica simfonica si de camera activeaza creierul in proportie de 90%, spre deosebire de muzica usoara sau tangoul, de exemplu, care activeaza creierul in proportie de 50%. Mai mult, nici o muzica nu poate depasi pragul pe care il atinge muzica baroca, de exemplu, ale carei unde sonore au frecvente care se inscriu in zona de activare optima a activitatii cerebrale. Daca ascultam muzica baroca, neuronii capata un ritm de activitate ciclica intre 8 si 12 cicli pe secunda, ceea ce se intampla numai in cazul geniilor! Numai ca geniile il au permanent, in vreme ce omul care asculta muzica il are doar cat asculta muzica, dar este suficient, pentru ca imbunatateste memoria.

Inseamna ca ar trebui sa ascultam muzica in timp ce invatam?

Da, muzica in stil baroc in special, adica Bach, Telemann, Handel. O doctoranda a mea, psihologul Liliana Neagu, a dovedit ca persoanele care invata folosind acest fundal sonor obtin performante cu 40% mai mari la testele de memorie. Poate ca mai tarziu se va putea ca in salile de clasa sa se puna muzica in surdina ca fundal sonor, care sa nu distraga atentia, dar care sa favorizeze memoria.

In afara de stimularea memoriei, ce alte efecte mai are muzica? Si ce tipuri de muzica clasica sunt cele mai indicate?

Muzica baroca are efecte foarte bune, slava Domnului, si pentru relaxare, si pentru terapie, dar aici, sigur, ii putem include si pe Mozart, pe Beethoven, pe Wagner. De asemenea, efectul antalgic este mare si la muzica preferata. In studiile mele, am pus muzica pe care a vrut-o fiecare, chiar si muzica populara gen „Uhai, bade”. Si aceasta a avut efect antalgic. Dar am pus si muzica clasica si aceasta a avut mai mult succes! Stiu acest lucru pentru ca am avut un aparat care te ciupea si provoca durere, iar intensitatea senzatiei era inregistrata, aparatul spunea cat te doare. Eu va pot spune ca am avut Zona Zoster, cu dureri mari localizate la ureche, am crezut ca am otita. Am ascultat la casti „Amurgul zeilor” de Wagner – sase ore, de la ora doua la opt dimineata. Ma mai durea foarte putin cand am ajuns la medicul ORL-ist.

In alta ordine de idei, o cercetare recenta a colectivului nostru a demonstrat o scadere considerabila a glicemiei pe fondul auditiei muzicii clasice. Toate aceste cercetari nu au alt rol decat sa convinga marele public, dar si lumea medicala, de valoarea muzicoterapiei si sa pregateasca atmosfera in tara noastra pentru introducerea muzicoterapiei ca specialitate complexa, pe care trebuie sa o practice fie un muzicolog cu pregatire de psihologie, fie un psiholog cu educatie medicala, fie un medic care sa aiba o cultura muzicala deosebita si notiuni de psihologie.

Se spune ca plantele cresc mai bine, ca vacutele dau mai mult lapte pe muzica de Mozart. Este adevarat?

Da. Si nu numai Mozart, muzica clasica, muzica armonioasa. Pe de alta parte, ascultand un discurs al lui Hitler, plantele s-au chircit, s-au ofilit.

Difera impactul pe care il are muzica asupra noastra daca o ascultam in cadrul unui concert la Ateneu, de exemplu, sau acasa, la casti?

La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt trei factori implicati: in primul rand, concentrarea este mult mai buna, te duci la concert ca sa asculti muzica. Pe de alta parte, este vorba de actiunea sunetelor asupra corpului, intregul corp este invaluit de aceste efluvii sonore la modul direct. Si apoi, conteaza caracterul emotiei colective. Este vorba de fenomenul de contagiune emotionala care potenteaza trairile. Si caracterul de eveniment pe care il are participarea la un concert este important.

Sunt artistii, in general, si persoanele care canta, in special, mai sanatosi, mai fericiti sau mai putin stresati decat ceilalti?

Aici este vorba despre muzicoterapia activa pe care eu nu am analizat-o, deoarece este mult mai putin la indemana oricui sa cante in casa, sa cante la un instrument chiar, poate cel mult sa cante intr-un cor. Nu sunt studii foarte exacte in acest sens, inca nu avem o statistica si in stiinta nu poti sa mergi numai pe impresii. Dar se pare ca muzicienii traiesc mai mult – cu unele exceptii regretabile, desigur. Uitati-va la marii zei, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, la 94 de ani canta la pian, Pablo Casals. Muzica stimuleaza imunitatea, iar cine are o imunitate mai buna traieste mai mult. Cel putin din punctul acesta de vedere se poate spera. Dar ascultand muzica, efectele sunt cu siguranta benefice.

Sa revenim la gusturile muzicale.

Vreau sa retineti un lucru. Nu exista obstacol pentru a beneficia de efectele muzicii asa-zise grele. Nu este valabila ideea ca-ti trebuie neaparat o educatie muzicala. O educatie muzicala favorizeaza un contact mai usor cu aceasta muzica, dar oamenii care sunt foarte inteligenti apreciaza un astfel de gen indiferent de cultura lor muzicala. Dovada stau notele pe care ei le dau pieselor din repertoriul simfonic si de camera. Cele mai noi cercetari pe care le-am facut pe plan international sunt in domeniul muzico-diagnosticului, este un concept prin care reusesc sa imbogatesc examenul psihologic prin felul in care bolnavul descrie, pe baza impresiilor personale, ce ii sugereaza muzica pe care o asculta, fara sa stie cine este compozitorul sau cum se numeste piesa. O sa va dau un exemplu: o femeie de serviciu, cand a ascultat un fragment de Wagner, „Calatoria lui Siegfried pe Rin”, o muzica accesibila, frumoasa, a fost extrem de impresionata si a descris exact ce a vrut sa spuna Wagner, dar intr-o forma modificata, adaptata secolului: si-a amintit de o calatorie a ei nu cu luntrea, ci cu autobuzul, in care vedea locuri frumoase. I-am spus ca are un nivel de inteligenta ridicat si mi-a zis ca a fost buna la carte, dar n-a putut sa continue, insa copilul ei este olimpic! Deci avea gena aceasta, dar nu s-a putut realiza.

”Muzica lui Mozart activeaza aproape 100% din scoarta cerebrala.”

Ritmul trezeste instinctele, melodia emotiile, iar armonia inteligenta.

Ce le transmiteti tinerilor care asculta muzica „suparata”, zgomotoasa?

Sa nu abandoneze o astfel de muzica, dar sa nu devina prizonierii ei, sa incerce si altceva. Sa o asculte la petreceri, mai ales muzica usoara de buna calitate, muzica de film. Si mai ales, sa cante ei insisi, intr-un cor, la un instrument. Ii dezvolta mult. Anihileaza efectul stresului si le finiseaza personalitatea. Ii face mai complecsi.

Dar manele?

Manelele, daca vreti, sunt foarte bune pentru exacerbarea instinctelor. Si am spus tot. Dar exacerbeaza si instinctul de agresivitate, nu doar pe cel sexual, care e bun. Muzica manelelor activeaza toate organele si aparatele „de la buric in jos”, ca sa zic asa, in timp ce muzica clasica – „de la buric in sus”.

De ce se intampla asa?

Manelele inseamna in primul rand ritm, iar ritmul stimuleaza instinctele. Melodia stimuleaza afectivitatea, emotiile, le rafineaza, iar armonia sonoritatilor, orchestratia stimuleaza inteligenta. „Bolero”-ul lui Ravel, dupa parerea mea, este exemplul de muzica completa: are un ritm obsedant, este melodic si are o orchestratie care creste progresiv. Acesta este exemplul de muzica in care gasesti toate cele trei trasaturi.

Risca sa devina oarecum „autisti” cei care asculta muzica la casti in mijloacele de transport si in toate momentele in care vor sa evadeze?

Nu inseamna ca muzica ii face autisti, ci ca aceia care au aceasta inclinatie spre introversie se izoleaza cu ajutorul muzicii. Unii evadeaza si pe calculator. Si eu zic ca in lumea muzicii e mai bine decat in cea a calculatorului. Iar muzica poate fi un ecran foarte folositor pentru studiu, dupa cum spuneam. Revenind insa la casti, atentie la riscul hipoacuziei! In Germania, o treime din tineri sunt hipoacuzici, iar Germania nu este o tara din lumea a treia, ca noi.

Aveti un compozitor preferat?

imi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie care te incarca. Preferintele acestea sunt insa si in functie de starea de spirit si de activitatea pe care o faci. Sigur, si Mozart, si Bach, si Wagner. Beethoven ramane insa Beethoven. Reprezinta omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calitatile si cu toate defectele lui. Pe langa el, toti ceilalti sunt ingeri. Iar Bach este… cum sa zic. Bach este infinitul.

„O educatie muzicala favorizeaza un contact mai usor cu muzica grea, dar oamenii care sunt foarte inteligenti apreciaza acest gen indiferent de cultura lor muzicala.”

„Manelele exacerbeaza instinctele. Activeaza toate organele si aparatele «de la buric in jos», ca sa zic asa, in timp ce muzica cealalta actioneaza «de la buric in sus».”

Una din doua

– Instrument sau voce? Ce preferati sa ascultati?

– Instrument. Dar si opera sau liedul.

– Muzica clasica sau ambientala? Care ne relaxeaza mai bine?

– Muzica clasica (pe cei inteligenti!).

– Concert in sala sau la casti?

– Ambele, cu preferinta pentru concertul in sala.

– Beethoven sau Mozart? Care compozitor ne ajuta sa ne concentram mai bine?

– Bach (rade). Poate si Mozart.

Sursa: Ceasca de Cultura.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dinu Giurescu, Academia Romana, Dinu C. Giurescu, giurescu, academician, academicianul giurescu, academicianul dinu giurescu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”A încetat din viață Dinu C. Giurescu la 91 de ani – fostul președinte al Academiei Române” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/05-interviu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/05-interviu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” title=”Dinu C. Giurescu” desc=”(1927 – 2018)” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1524681302878{margin-bottom: 0px !important;}”]Academicianul român Dinu C. Giurescu a murit, marți, 24 aprilie la vârsta de 91 de ani și va fi înmormântat cu onoruri militare vineri, în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu din Bucureşti, potrivit Academiei Române.

Ceremonia religioasă va avea loc vineri, la ora 11.00, la Biserica Italiană, din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 28.

Garnizoana Bucureşti va asigura onoruri militare.

Istoricul avusese o carieră academică fulminantă, intrând, pentru scurt timp, și în viața politică. Potrivit primelor informații, acesta a murit acasă, din cauze naturale.

Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927 în București.

Academicianul s-a născut într-o familie de cărturari, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu.

A urmat studiile de licență la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, pe care le-a absolvit în anul 1955.

În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Giurescu a fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie între anii 1968-1987.

A fost profesor universitar Universitatea București, Facultatea de Istorie, între 1990 și 1997.

Din 2002, a deținut poziția de membru al Academiei Române, după ce fusese membru corespondent din 1990. În plus a fost membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

Academicianul a fost, printre altele, vicepreședintele Partidului Conservator.

La 9 decembriue 2012, Giurescu apărea pe listele USL, în momentul alegerilor parlamentare. A fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.

Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

După ce a fost ales în această funcție, și-a dat demisia din poziția din Camera Deputaților și s-a retras din viața politică.

Printre cele mai cunoscute lucrări publicate de academician se numără „Istoria ilustrată a românilor” (1981), scrisă în colaborare cu Constantin C. Giurescu, „Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999), „România în al doilea război mondial” (1999), „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002), „Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972” (2012), operă redactată în colaborare cu Mircea Malița, și „Lichidatorii. România în 1947” (2012).

Aș vrea, în continuare să lăsăm câteva vorbe înțelepte ale marelui academician să ne ghideze în anii ce vin. Să vedem:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=TswmBZ-JZb8″ animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

academician ioan aurel pop, ioan aurel pop

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Acad. Ioan Aurel Pop, despre indobitocirea generatiilor viitoare prin eliminarea culturii nationale” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/148749.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/148749.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1524083223830{margin-bottom: 0px !important;}”]Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes-Bolyai a sustinut o cuvantare despre importanta culturii si a studierii istoriei in scoli, punand accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii”.

In cadrul sesiunii organizate de catre Academia Romana cu ocazia Zilei Culturii Romane, profesorul Pop a exemplificat magistral unde duce educatia de tip nou din scolile romanesti, aratand ca astfel se obtin generatii intregi de analfabeti functionali.

Am vazut relativ recent ca, in programele scolare, aproape orice referinta istorica din studiul literaturii este eliminata, iar creatiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate intelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifica prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cartarescu, Mircea Eliade si Camil Petrescu, la romanul social prin ‘Ciocoii vechi si noi’ si prin ‘Rascoala’, la literatura religioasă prin Dosoftei si Arghezi, la literatura istorica prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi si Maurice Druon etc. Fireste, nimeni nu mai citeste operele literare respective in intregime, ci profesorii si elevii se multumesc cu ‘povestiri’ despre aceste opere, cu pastise, cu reproducerea unor comentarii ale altora si, rar, cu fragmente din lucrarile in cauza. De aceea, asistand la ore in scoli, mi-a fost dat sa aud in anii din urma intrebari si remarci de genul: ‘De ce scrie Nicolae Filimon asa de naiv in comparatie cu Mircea Eliade?’, ‘De ce sa-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleasi teme?’, ‘Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stanescu?’ etc. Disciplina numită ‘Istorie’ – atat cat mai exista ea in scoala, la dimensiunea unei ore pe saptamana – abordeaza tot ‘teme mari’, reluate la nivel superior (dupa cum ni se spune) in fiecare clasa urmatoare.

De exemplu, se compara revolutiile din epoca moderna si contemporana, de la Revolutia Engleza din secolul al XVII-lea pana la Revolutia Romana de la 1989. La fel se intampla cu razboaiele sau conflictele armate, de la Razboiul Troian pana la Razboiul celor Doua Roze (intr-o prima etapa) sau de la Razboaiele Napoleoniene la Al Doilea Razboi Mondial (in alta etapa). Astfel, unii elevi pot invata cate ceva despre Napoleon Bonaparte inainte de a sti date despre Marea Revolutie Franceza, care l-a produs pe Napoleon. In urma unei lectii de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate pana azi (adica de la catapulta pana la metodele digitale de lupta) am auzit o intrebare stupefianta: ‘Oare Iulius Caesar era un om destept, din moment ce nu-si stabilea strategia de lupta la calculator si din moment ce nu comunica prin e-mail?’. Despre Evul Mediu ‘intunecat’ ce sa mai spun? Mintile tinere se dezorienteaza complet cand afla ca universitatile sunt o ‘inventie’ tocmai a ‘barbariei medievale’ sau cand vad ca, in scriptoriile manastirilor, calugarii truditori au copiat manuscrisele intregii intelepciuni antice si le-au pastrat ca pe odoare de pret pentru viitorime,

a spus profesorul Pop.

Rectorul Universitatii Babes-Bolyai a deplans si eliminarea componentei spirituale din invatamant, care are ca rezultat „promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi”.

Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educationale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii. Elevii nu mai stiu si nu mai trebuie sa stie ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau rationalismul, nici carui secol ii apartine romantismul si nici cum s-a manifestat iluminismul. Am facut experimentul neinspirat de a-i pune pe studentii mei din anul I sa aseze in ordine cronologica cateva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunandu-le ca s-au manifestat in trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet nestiutori, iar unii mi-au spus ca nici nu-si obosesc mintea, fiindca pot sa caute pe telefon daca au nevoie. Altii, mai versati in formele de comunicare actuale, au pretins ca impartirea aceasta vetusta pe curente culturale, literare, de idei este o conventie umana si ca lumea trebuie studiata si cunoscuta global, pieptis, fara bariere si fara domenii. I-am intrebat atunci despre universalismul titanilor Renasterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor si mi-au cerut voie sa caute pe Google.

In aceste conditii, cum sa mai indraznesti sa intrebi ceva despre lipsa de informatii din manuale privind umanismul romanesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienachita Vacarescu si Sadoveanu, Cosbuc si Goga, si chiar Toparceanu si Minulescu? Ti se sugereaza ori ti se spune clar – dupa punerea unor asemenea intrebari – ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob. Prin astfel de conceptii ale noilor ‘propagandisti’, tinerii ajung la un nivel minim de cunostinte de cultura generala si de cultura nationala, nivel care nu-i ajuta deloc sa se orienteze in lumea contemporana. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma si te cred daca le spui ca Michelangelo a facut Capela Sixtina la 1300, animat de conceptii iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educatiei, ne trezim cu promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi. Campaniile de denigrare a educatiei (scolii) si a institutiei bisericesti conduc in aceeasi directie de repudiere a valorilor culturale,

a afirmat reputatul academician și istoric.

Academicianul a deplans mentalitatea unor educatori care cred ca singurele cunostinte pe care tinerii trebuie sa le cunoasca sunt cele legate de mancarea sanatoasa, business sau folosirea calculatorului. Adolescentii stiu totul despre pokemoni, dar nu stiu cine sunt marile personalitati ale istoriei nationale.

Exista educatori care cred (si aplica in practica aceasta convingere) ca daca elevii invata azi cum sa lucreze la computer, daca stiu (eventual) cum se deschida o afacere, cum sa manance sanatos, cum sa-si dezvolte anumite grupuri de muschi sau cum sa practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot sa stie si conjugarea verbelor neregulate, sa invete versuri, sa inteleaga pictura murala a Voronetului, sa explice notiunile de ‘hora’ si de ‘doina’ sau sa stie ‘pe de rost’ unde se afla Pietrosul Calimanilor.

Este aceasta, probabil, o gandire de tip digital: memoria tinerilor, ca si memoria calculatorului, este limitata (ca doar nimic nu este infinit pe lumea asta pamanteasca!) si atunci de ce sa le-o ocupam cu ‘vechituri’, cu aspecte ‘revolute’, cu ‘balast’ si sa-i lasam neadaptati la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsApp-ului? Toate bune si frumoase, daca ar fi asa, dar nu este, fiindca mintea omului nu functioneaza pe principii digitale, mintea omeneasca nu este un computer. Capacitatea noastra de memorare este, practic, nelimitata, iar nefolosirea acestei capacitati devine, in anii din urma, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu notiuni de cultura istorica precum cele mentionate mai sus il transforma pe om intr-un ogor fertil necultivat. Inca din vechime, campurile cultivate intens cu anumite plante erau lasate dupa un timp sa ‘se odihneasca’, erau lasate ‘în parloaga’ sau ‘in moina’, dar numai cu un scop: ca sa poata produce apoi mai mult si mai bine ulterior! Daca insa noi, in perioada celor 12 ani de studii elementare si secundare, ii lasam pe elevi sa ‘se odihneasca’ si nu le inoculam deloc sau aproape deloc cultura (experienta culturala a natiunii si a omenirii, mostenirea generatiilor care ne-au precedat) ii lasam complet de izbeliste, ii lasam prada celor mai dureroase si periculoase experiente si experimente.

Multi spun ca nu stiu, fiindca au uitat. Este cel mai adesea fals: ca sa uiti, trebuie mai întai sa ai din ce uita. Se spune ca – in chip paradoxal – cultura generala este ceea ce-ti ramane in memorie dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat in scoala!

Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoastere precum istoria, istoria literara si culturala, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci si istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Va rog sa intrebati un tanar care sunt mecanismele simple din fizica, sau cand a trait Newton, sau ce este un postulat, sau cand a fost inventat motorul cu ardere interna, sau cum, cand si de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu stiu din capul lor daca pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate in lume, in ultimele doua secole, sa zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu stiu ce / cine este ‘Fat-Frumos din lacrima’, nu mai stiu ce sa creada despre Mihai Viteazul, despre Balcescu si Kogalniceanu, dar stiu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Razboiul Stelelor, de Stapanul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rau deloc, evident, ca stiu aceste lucruri despre lumea care-i inconjoara, dar este gresit sa fie privati programatic din zestrea lor mentala de mostenirea culturala a omenirii,

a mai adaugat Ioan Aurel Pop.

Profesorul a incheiat spunand ca universalul nu poate fi inteles decat prin particular si adevarul nostru este legat de valorile noastre. Acesta a deplans faptul ca unii se rusineaza de Eminescu sau de cultura nationala.

Prin urmare, chiar daca adevarul este relativ, dar el ramane adevar. Iar adevarul nostru se afla in legatura cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu si ne dezicem uneori de el, avem o sarbatoare a culturii nationale si ne rusinam de ea, daca nu de substantivul ‘cultura’, atunci de adjectivul ‘nationala’, ca si cum ar fi ciumat. Deocamdata insa – pana la reusita deplina a globalizarii – un strain venit spre noi nu ne va intreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii nostri de valori, de Ulpia Traiana, de Densus si de Surdesti, de ‘Balada’ lui Porumbescu si de Victor Babes, de un contemporan roman al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai multi vor tacea in fata unor astfel de intrebari sau vor spune – in pacatoasa traditie romaneasca – ca nu avem nimic, ca nu am creat nimic si ca nu reprezentam nimic. Ne complacem uneori in aceasta ieftina filosofie a nimicniciei, autoflagelandu-ne cu pasiune. Noi nu suntem, fireste, creatorii culturii universale, dar fara noi (ca si fara ceilalti), cu siguranta, cultura lumii ar fi mai saraca.

Cultura romaneasca, invatata la scoala din perspectiva istorica – ca sa nu mai auzim oameni spunand ca Eminescu sau Cosbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastra, salvarea mintilor noastre, dar si calea de a intelege universalitatea. Cultura lumii – daca exista – este formata din toate culturile nationale si regionale. Ca romani, vorbitori de limba romana, ca sa-l receptam pe Goethe intr-o buna traducere romaneasca, trebuie sa-l patrundem pe Eminescu, fara de care am fi cu totii mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine sa veghem aici, la Academia Romana, ca noi, romanii, sa nu uitam niciodata ‘sa ne cuprindem de acel farmec sfant’, asa cum ne indeamna, din vesnicie, Eminescu. Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neaga valoarea culturilor nationale in general si a culturii nationale romanesti, in special, 

a concluzionat Ioan Aurel Pop.

Iata discursul integral:[/vc_column_text][vc_column_text css=”.vc_custom_1524213379425{margin-bottom: 0px !important;}”]

Cultura romana si dimensiunea sa istorica nationala

„La 8 februarie 2018, presedinta Coalitiei pentru educatie tragea iarasi, prin mijloacele de difuzare in masa, un semnal de alarmă: ‘40% din generatiile viitoare, din cei care vin din urma si trebuie sa sustina Romania din punct de vedere economic, social, cultural si politic, sunt analfabeti sociali si functionali, adică vor fi un balast in viitor si nu un activ, ca acum, pentru piata muncii, pentru business, pentru economie, pentru Romania. Ce inseamna analfabet social si functional? Nu pot intelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decat operatiuni simple, mecanice, fizice’. Oare este posibil ca Romania contemporana sa se afle tocmai intr-o astfel de situatie? Si daca este asa sau aproape asa, cum se va fi ajuns aici? In ce raport se afla acest ‘analfabetism social si functional’ cu ceea ce numim indeobste cultura?

S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definitii ale culturii, fara sa se cada de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvantul cultura este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are acceptiuni destul de variate: a cultiva (pamantul), a locui, a impodobi, a ingriji, a ocroti, a indragi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituala (intelectuala) de grup, insa, este un concept mai bine circumscris si acesta se refera, cred, la ansamblul manifestarilor spirituale ale unei comunitati, concretizate in creatii si realizate, de regula, in institutii. Cultura aceasta spirituala s-a faurit de-a lungul istoriei si se faureste si acum, sub ochii nostri. Ea este, prin urmare, o mostenire, transmisa deopotriva prin memoria individuala si prin memoria colectiva, dezvoltata mereu. Nimeni nu poate elabora o creatie spirituala – oricat talent ar avea – daca nu este depozitarul acestei mosteniri, daca nu a asimilat valorile culturale anterioare, daca nu are o anumita forma mentis alcatuita prin educatie, transmisa dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici sa vorbesc despre cultura individuala, ci despre cultura acelei comunitati umane care se cheama natiune si, in primul rand, despre cultura nationala romaneasca. Aceasta cultura a romanilor ca natiune nu are niciun inteles fara componenta sa istorica, iar lipsirea ei de dimensiune istorica este un act iresponsabil.

De regula, azi exista o reticenta bine intretinuta fata de trecut (si, implicit, fata de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel putin doua motivații: 1. Trecutul este mort si, prin urmare, el nu prezinta nici o importanta in ‘competitia’ sa cu prezentul si, mai ales, cu viitorul; oamenii si grupurile de oameni trebuie sa se ocupe, asadar, de ceea ce este si de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv ingropat in uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit in functie de criteriul adevarului, fiindca adevarul nu exista. Traim in epoca post-adevarului si suntem, astfel, liberi sa ne construim / inventam fiecare propriile ‘adevaruri’, in functie de nevoi, sensibilitati, gusturi, interese, comenzi sociale, pregatire etc. Repudierea componentei istorice din societatile contemporane, inclusiv din Romania, este vizibila in toate domeniile, dar ceea ce ne intereseaza aici este consecinta acestui fenomen asupra culturii.

Primele notiuni de cultura nationala se dobandesc in anii fragezi de viata, in familie si se sistematizeaza si desavarsesc apoi in scoala, prin educatia organizata. Una dintre cele mai importante institutii de cultura este scoala si orice capitol important de istoria culturii unui popor incepe cu invatamantul. Toate disciplinele scolare contribuie la formarea culturii individuale si a conceptului de cultura in general, in mintile tinere. Creatiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel putin de la Renastere incoace – in filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, stiintifice, artistice, medicale etc., iar de atunci incoace aceste forme de creatie s-au tot diversificat si perfectionat. In lumea contemporana, creatia din domeniile stiintelor exacte, ale naturii si tehnice este considerata, de catre multi exegeti, drept cea mai importanta parte a culturii. In timpurile revolute nu a fost insa asa, de aceea mostenirea culturala a omenirii si a natiunii se transmite, in primul rand, in scoala, prin discipline ca limba si literatura romana, limbi si literaturi straine, istorie, limba si literatura latina, filosofie, religie, geografie etc. Nici una dintre aceste discipline nu se poate studia si intelege in afara componentei sale istorice. Spre exemplu, intre primele notiuni care trebuie insusite la literatura romana se afla succesiunea si definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel putin din secolul al XVIII-lea incoace, secol in care elitele credeau ca prin cultura se poate ajunge la libertate. Am vazut relativ recent ca, in programele scolare, aproape orice referinta istorica din studiul literaturii este eliminata, iar creatiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate intelegerii elevilor.

Astfel, la tema iubirii, se exemplifica prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cartarescu, Mircea Eliade si Camil Petrescu, la romanul social prin ‘Ciocoii vechi si noi’ si prin ‘Rascoala’, la literatura religioasa prin Dosoftei si Arghezi, la literatura istorica prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi si Maurice Druon etc. Fireste, nimeni nu mai citeste operele literare respective in intregime, ci profesorii si elevii se multumesc cu ‘povestiri’ despre aceste opere, cu pastise, cu reproducerea unor comentarii ale altora si, rar, cu fragmente din lucrarile in cauza. De aceea, asistand la ore in scoli, mi-a fost dat sa aud in anii din urma intrebari si remarci de genul: ‘De ce scrie Nicolae Filimon asa de naiv in comparatie cu Mircea Eliade?’, ‘De ce sa-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleasi teme?’, ‘Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stanescu?’ etc. Disciplina numita ‘Istorie’ – atat cat mai exista ea in scoala, la dimensiunea unei ore pe saptamana – abordeaza tot ‘teme mari’, reluate la nivel superior (dupa cum ni se spune) in fiecare clasa urmatoare. De exemplu, se compara revolutiile din epoca moderna si contemporana, de la Revolutia Engleza din secolul al XVII-lea pana la Revolutia Romana de la 1989. La fel se intampla cu războaiele sau conflictele armate, de la Razboiul Troian pana la Razboiul celor Doua Roze (intr-o prima etapa) sau de la Razboaiele Napoleoniene la Al Doilea Razboi Mondial (in altă etapa). Astfel, unii elevi pot invata cate ceva despre Napoleon Bonaparte inainte de a sti date despre Marea Revolutie Franceza, care l-a produs pe Napoleon. In urma unei lectii de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate pana azi (adica de la catapulta până la metodele digitale de lupta) am auzit o intrebare stupefianta: ‘Oare Iulius Caesar era un om destept, din moment ce nu-si stabilea strategia de lupta la calculator si din moment ce nu comunica prin e-mail?’. Despre Evul Mediu ‘intunecat’ ce sa mai spun? Mințile tinere se dezorienteaza complet cand afla ca universitatile sunt o ‘inventie’ tocmai a ‘barbariei medievale’ sau cand vad ca, in scriptoriile manastirilor, calugarii truditori au copiat manuscrisele intregii intelepciuni antice si le-au pastrat ca pe odoare de pret pentru viitorime.

Cum s-a putut ajunge la asemenea aberatii educationale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii. Elevii nu mai stiu si nu mai trebuie sa stie ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau rationalismul, nici carui secol ii apartine romantismul si nici cum s-a manifestat iluminismul. Am facut experimentul neinspirat de a-i pune pe studentii mei din anul I sa aseze in ordine cronologica cateva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunandu-le ca s-au manifestat in trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet nestiutori, iar unii mi-au spus ca nici nu-si obosesc mintea, fiindca pot sa caute pe telefon daca au nevoie. Altii, mai versati in formele de comunicare actuale, au pretins ca impartirea aceasta vetusta pe curente culturale, literare, de idei este o conventie umana si ca lumea trebuie studiata si cunoscuta global, pieptis, fara bariere si fara domenii. I-am intrebat atunci despre universalismul titanilor Renasterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor si mi-au cerut voie sa caute pe Google.

In aceste conditii, cum sa mai indraznesti sa intrebi ceva despre lipsa de informatii din manuale privind umanismul romanesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienachita Vacarescu si Sadoveanu, Cosbuc si Goga, si chiar Toparceanu si Minulescu? Ti se sugereaza ori ti se spune clar – dupa punerea unor asemenea intrebari – ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob. Prin astfel de conceptii ale noilor ‘propagandisti’, tinerii ajung la un nivel minim de cunostinte de cultura generala si de cultura nationala, nivel care nu-i ajuta deloc sa se orienteze in lumea contemporana. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma si te cred daca le spui ca Michelangelo a facut Capela Sixtina la 1300, animat de conceptii iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educatiei, ne trezim cu promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi. Campaniile de denigrare a educatiei (scolii) si a institutiei bisericesti conduc in aceeasi directie de repudiere a valorilor culturale.

Sa ne intelegem bine: toate acestea nu inseamna deloc ca acesti tineri au un nivel scazut de inteligenta sau ca sunt mai putin capabili decat alte generatii, din trecut; dimpotrivă, sunt convins ca au abilitati mult mai bune si potential mult mai ridicat decat odinioara. Numai ca, fiind unilateral si nepotrivit educati, dupa precepte asa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Principiul conform caruia elevii nu trebuie sa memoreze totul, adica sa-si insuseasca mecanic ceea ce-i invata altii, este unul corect, in esenta. Dar de aici si pana la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Exista educatori care cred (si aplica in practica aceasta convingere) ca daca elevii învata azi cum sa lucreze la computer, daca stiu (eventual) cum se deschida o afacere, cum sa manance sanatos, cum sa-si dezvolte anumite grupe de muschi sau cum sa practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot sa stie si conjugarea verbelor neregulate, sa invete versuri, sa inteleaga pictura murala a Voronetului, sa explice notiunile de ‘hora’ si de ‘doina’ sau sa stie ‘pe de rost’ unde se afla Pietrosul Calimanilor. Este aceasta, probabil, o gandire de tip digital: memoria tinerilor, ca si memoria calculatorului, este limitata (ca doar nimic nu este infinit pe lumea asta pamanteasca!) si atunci de ce sa le-o ocupam cu ‘vechituri’, cu aspecte ‘revolute’, cu ‘balast’ si sa-i lasam neadaptati la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsApp-ului?

Toate bune si frumoase, daca ar fi asa, dar nu este, fiindca mintea omului nu functioneaza pe principii digitale, mintea omeneasca nu este un computer. Capacitatea noastra de memorare este, practic, nelimitata, iar nefolosirea acestei capacitati devine, in anii din urma, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu notiuni de cultura istorica precum cele mentionate mai sus il transforma pe om intr-un ogor fertil necultivat. Inca din vechime, campurile cultivate intens cu anumite plante erau lasate dupa un timp sa ‘se odihneasca’, erau lasate ‘in parloaga’ sau ‘in moina’, dar numai cu un scop: ca sa poata produce apoi mai mult si mai bine ulterior! Daca insa noi, in perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, ii lasam pe elevi sa ‘se odihneasca’ si nu le inoculam deloc sau aproape deloc cultura (experienta culturala a natiunii si a omenirii, mostenirea generatiilor care ne-au precedat) ii lasam complet de izbeliste, ii lasam prada celor mai dureroase si periculoase experiente si experimente.

Multi spun ca nu stiu, fiindca au uitat. Este cel mai adesea fals: ca sa uiti, trebuie mai intai sa ai din ce uita. Se spune ca – in chip paradoxal – cultura generala este ceea ce-ti ramane in memorie dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat in scoala!

Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoastere precum istoria, istoria literara si culturala, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci si istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Va rog sa intrebati un tanar care sunt mecanismele simple din fizica, sau cand a trait Newton, sau ce este un postulat, sau cand a fost inventat motorul cu ardere interna, sau cum, cand si de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu stiu din capul lor daca pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate in lume, in ultimele doua secole, sa zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu stiu ce sau cine este ‘Fat-Frumos din lacrima’, nu mai stiu ce sa creada despre Mihai Viteazul, despre Balcescu si Kogalniceanu, dar stiu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Razboiul Stelelor, de Stapanul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rau deloc, evident, ca stiu aceste lucruri despre lumea care-i inconjoara, dar este gresit sa fie privati programatic din zestrea lor mentala de mostenirea culturala a omenirii.

Necultivarea memoriei – individuale si colective – este reteta sigura pentru limitarea inteligentei oamenilor. Un om neinformat crede mult mai usor o stire din mass-media, iar astazi se manifesta, in peisajul cotidian, adevarati specialisti in ‘stiri false’ (fake news), adica in dezinformare. Cum sa poti distinge intre adevar si minciuna, daca nu ai inmagazinate in mintea ta cunostintele de baza despre lumea aceasta, ca sa poti compara? Ca sa compari ce afli cu ce stii, este nevoie sa știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregateste ademenirea usoara a publicului spre directii dorite de comunicatorii interesati. Nu digitalizarea este cauza acestei orientari contemporane – despre care am mai scris si am fost rau inteles de unii – ci plonjarea in epoca Facebook fara pregatirea necesara, iar pregatirea inseamna cultura, inseamna cunostinte despre societate, despre experienta de viata a poporului tau si a omenirii. Revin la afirmatiile de la inceput, ca sa inchei.

Este o mare eroare sa credem si sa-i convingem si pe tineri ca trecutul este mort. Trecutul este viata noastra in care se concentreaza toata viata celor care ne-au precedat. In noi se sintetizeaza tot prezentul oamenilor care au trait in trecut. Sa ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: ‘Trecutul nu este mort. Nici macar nu este trecut’. Prin urmare, daca ne propunem sa ignoram trecutul, ne decidem sa ignoram sau sa punem intre paranteze viata insasi.

Este drept ca noi, oamenii, nu stapanim adevarul absolut, dar de aici si pana la campania de discreditare a adevarului nostru, omenesc si pamantean, este o mare diferenta. Adevarul-echivalenta (acela care tinde sa suprapuna perfect discursul nostru cu realitatea descrisa) poate sa fie o iluzie, dar atunci post-adevarul / adevarul-semnificatie (adevarul fiecaruia, dupa imprejurari si interese) este o iluzie si mai mare, o sarlatanie frumos ambalata. Nu sunt mai multe adevaruri – cum incearca sa ne convinga unii ‘exegeti’ – ci exista doar adevar relativ, la care ajungem in masura in care putem, noi, oamenii, daca facem eforturi in acest sens. Adevarul nostru, chiar daca nu este imuabil, exista si este cu atat mai fascinant. Ce poate fi mai tulburator decat cautarea adevarului omeneste posibil si valabil intr-o anumita etapa a cunoasterii?

Prin urmare, chiar daca adevarul este relativ, el ramane adevar. Iar adevarul nostru se afla in legatura cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu si ne dezicem uneori de el, avem o sarbatoare a culturii nationale si ne rusinam de ea, daca nu de substantivul ‘cultura’, atunci de adjectivul ‘nationala’, ca si cum ar fi ciumat. Deocamdata insa – pana la reusita deplina a globalizarii – un strain venit spre noi nu ne va intreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii nostri de valori, de Ulpia Traiana, de Densus si de Surdesti, de ‘Balada’ lui Porumbescu si de Victor Babes, de un contemporan roman al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai multi vor tacea in fata unor astfel de intrebari sau vor spune – in pacatoasa traditie romaneasca – ca nu avem nimic, ca nu am creat nimic si ca nu reprezentam nimic. Ne complacem uneori in aceasta ieftina filosofie a nimicniciei, autoflagelandu-ne cu pasiune. Noi nu suntem, fireste, creatorii culturii universale, dar fara noi (ca si fara ceilalti), cu siguranta, cultura lumii ar fi mai saraca.

Cultura romaneasca, invatata la scoala din perspectiva istorica – ca sa nu mai auzim oameni spunand ca Eminescu sau Cosbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastra, salvarea mintilor noastre, dar si calea de a intelege universalitatea. Cultura lumii – daca exista – este formata din toate culturile nationale si regionale. Ca romani, vorbitori de limba romana, ca sa-l receptam pe Goethe intr-o buna traducere romaneasca, trebuie sa-l patrundem pe Eminescu, fara de care am fi cu totii mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine sa veghem aici, la Academia Romana, ca noi, romanii, sa nu uitam niciodata ‘sa ne cuprindem de acel farmec sfant’, asa cum ne indeamna, din vesnicie, Eminescu.

Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neaga valoarea culturilor nationale in general si a culturii nationale romanesti, in special.”

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

doru castaian, profesor, profesor cu vocatie, profesori cu vocatie, vocatie, liceu, liceul de arte, proiectul merito

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Jurnal pentru copii – Profesori cu vocatie – Doru Castaian si libertatea de comunicare” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/doru-castaian-4-300×200.jpg” image_size=”full” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1524061518094{margin-bottom: 0px !important;}”]De ceva timp incoace ne-am propus sa ne indepartam de la non-valorile promovate in mass-media mainstream si sa purcedem sa cautam valorile romanesti atat cele din trecut, al caror fel de a fi a dat roade cu succes in toate domeniile, dar si valori autohtone din prezent. Si am gasit foarte multe! Nu ducem lipsa asa cum se credea ci din contra, avem din abundenta, inca, si pentru a da la export. Sa vedem.

Am decis sa plecam un pic din Bucuresti si sa mergem tocmai la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, din Galati, unde profesorul Doru Castaian se afla la ora de psihologie cu elevii sai. Cu biletele colorate, intrebari interesante si citate din filosofi celebri le capteaza atentia elevilor si ii cucereste. Doru Castaian este de parere ca unui profesor bun nu trebuie sa ii lipseasca capacitatea de a le starni interesul elevilor sai. Pe langa aceasta, comunicarea cu elevii sai este foarte importanta, ca de la om la om, ca de la fiinta la fiinta, pentru ca, precum spune domnul profesor ca „elevul nu este o semi-fiinta umana, nu este jumatate de om, nu iti este inferior in nici un caz”, astfel ca vorbeste liber cu ei, reflectand impreuna la aspecte ale vietii, de ex. De asemenea, pentru elevii sai nimic nu este gresit si le asculta parerea. Deschiderea la nou, deschiderea catre ideile si formele de gandire constructiva ale elevilor sai este ceea ce il intereseaza. Fiind interesat de ceea ce spun elevii sai la ora devine, in cele din urma, ceea ce ii intereseaza si pe ei. Astfel comunicarea este reciproca.

Domnul profesor mai spune ca se inspira foarte mult din felul in care erau organizate scolile antice, incercand sa preia de acolo diverse metode si exercitii. Astfel avem scoala epicuriana, scoala deschisa a socraticilor, a agorelor, a parcurilor de meditatii, aidoma parcurilor si gradinilor din cadrul templelor dojo zen japoneze. Aceste metode par sa prinda roade dinnou la noi printre profesorii cu vocatie din tara, pe care inca ii mai avem, desi putini la numar. Este timpul, astfel, sa le facem cor, sa inspiram si pe altii prin munca lor ca sa isi puna in practica vocatia de pedagog.

„Un profesor bun ar trebui sa nu stie ce e un profesor bun”, mai spune domnul profesor Castaian, astfel ramanand mereu deschis catre imbunatatire a sa personala, dar si a elevilor sai, neplafonandu-se, nestagnand, in continua invatare. In felul acesta, invatarea devine prietena lor, atat a profesorului cat si a elevilor sai. Ei fiind prieteni invata unul de la celalalt astfel pregatindu-se pentru viata in mod superior.

Nu stiu, poate ca anticii, cu puternicele lor metode, cu exercitiile lor inedite, cu modul de a gandi, simti si a actiona se intorc. Poate ca este timpul, prin acesti oameni, sa ne deschidem mai mult, mai intens catre o educatia adevarata. Libertatea in comunicare intre profesori si elevi, credem noi, este poate cea mai importanta. Cu aceasta, cu libertatea de gandire si curajul de a aborda temele scolii si ale vietii, se poate cladi un sistem bazat pe vocatie si nu pe meritul castigat nu prin sine, nu prin munca proprie. Om trai si om vedea, nu-i asa?

Intre timp, vizionare cu folos!

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video link=”https://www.facebook.com/JurnalPentruCopii/videos/1585436878241077/” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

ioan aurel pop, presedintele academiei romane, academia romana

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider][vc_custom_heading text=”De ce vor „multiculturaliștii” din România și din Occident capul patriotului Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2.4em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/ioan-aurel-pop-foto-revistasintezaro-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/ioan-aurel-pop-foto-revistasintezaro-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider][vc_column_text css=”.vc_custom_1523797053778{margin-bottom: 0px !important;}”]DanTomozei.ro: A trecut doar o săptămână de la alegerea în funcția de Președinte al Academiei Române, mai sunt alte șapte zile până la preluarea oficială a funcției, însă eruditul Ioan-Aurel Pop (foto) este conturat, în presa „occidentală cu orice preț”, un pericol ce trebuie oprit! Un pericol pentru care sunt inventate acuzații la modă, care prind la publicul naiv, bolnav de senzațional, ahtiat să demoleze, necum să pună o cărămidă la zidirea țării … sau măcar la cea proprie.

Nerușinarea celor de la „Revista 22” este specifică Grupului de Dialog Social (GDS), o grupare de intelectuali recunoscuți pentru dubla măsură utilizată în raport cu normalitatea: cu marjă de eroare în cazul prietenilor, cu fățărnicie și dispreț în cazul celor care au făcut o datorie de onoare din a vorbi apăsat, cu mândrie, despre români și România. Aceasta nu are cum să placă promotorilor urii, dezbinării, imoralității, defăimării, uzurpării și trădării României.

Academicianul Ioan-Aurel Pop este un pericol pentru promotorii convingerilor multinaționaliste, pentru cei care au pervertit adevărul, esența, valoarea, sensul, rostul românesc, motiv pentru care trebuie mânjit și spurcat. Pentru asta, delatorii de la Revista 22 folosesc metode neosecuriste, inventând realități, folosind capete de jumătăți de adevăr, fără legătură cu acuzațiile, livrând public o mizerie care murdărește nu doar personalitatea celui vizat, ci odată cu aceasta Academia Română și România!

Academicianul Ioan-Aurel Pop, poate cea mai lucidă personalitate din România ultimilor ani, reprezintă un pericol pentru că vine să aducă limpezime, decență, forță și argument, acolo unde predomină impostura și prăbușirea morală. Un astfel de om în fruntea celei mai importante instituții de cultură din România este un pericol pentru cei care au terfelit, până la anulare, sensul și valoarea bunei cuviințe, adevărului, modestiei, măsurii.

Pentru că, în toate, trebuie să existe o măsură. Chiar și pentru cei care s-au îngrijit să se autoproclame noua elită a României, formatoare de false valori, modelate permanent după necesități: când băsiste, când iohanniste, când euro-multinaționaliste, însă niciodată românești și pentru români.

Cu modestia și decența care l-au evidențiat în spațiul public, Academicianul Ioan-Aurel Pop a explicat, stupefiat, pentru PSNews, care este realitatea pe care GDS și Revista 22 o ignoră. Însă, o minciună este aproape impsibil de contracarat cu un adevăr. Ori tocmai pe această situație mizează detractorii de profesie. Detractori care au făcut carieră în luarea la țintă a profesorului Pop. Vezi delirul filozofului Liiceanu.

În mod firesc, Academicianul Ioan-Aurel Pop nu are nevoie să fie apărat de unii ca noi, însă în fața hidoasei imagini și campanii anti-româniste este necesar să ne ridicăm cu toții.

Pentru că Ioan-Aurel Pop, mai ales din postura de lider al Academiei Române, trebuie apărat în fața imposturii. Pentru că Ioan-Aurel Pop, de la înălțimea funcției sale, este o voce rarisimă în România vremurilor globaliste, o voce care oferă certitudinile obligatorii, pietrele de temelie necesare conștiinței naționale, decente!

Pentru a înțelege șansa pe care România o are prin alegerea profesorului Ioan-Aurel Pop în funcția de Președinte al Academiei Române, cei neobișnuiți cu lectura ar trebui să facă măcar efortul de a percurge prezentarea intitulată „Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia” (Acad. Ioan-Aurel Pop, 2013). Apoi, cu siguranță vor fi stârniți să afle mai mult despre sine și despre omul care are, între multe alte misiuni, obligația de a impune decența în România. Cel puțin pentru a promova la nivelul conștiinței publice „Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!„, al cărui inițiator este.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

taina, Niascharian, film documentar, afis Niascharian, afisul filmului Niascharian, Leonardo Tonitza, simbolistica, simbolistica gnostica,

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Filmul documentar „NIASCHARIAN – TAINA SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI”” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/taina-1-620×264.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/taina-1-620×264.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1523549747121{margin-bottom: 0px !important;}”]Regizorul Leonardo Tonitza, cel care va regiza si filmul artistic ZALMOXIS, va prezinta filmul documentar „NIASCHARIAN – TAINA SPIRITUALITATII ROMANESTI”.

Leonardo Tonitza: „Partea a doua a trilogiei cinematografice ‘Niascharian’ filmul ‘Niascharian-Taina’ este o productie de lung metraj dedicata identificarii si descifrarii simbolurilor si semnelor dintre care unele sacre, dovezi misterioase ale existentei multimilenare a civilizatiilor din Balcani, locul celor mai vechi civilizatii europene.

Ascunse uneori in simbolistica gnostica crestina care de multe ori a deturnat sensul real al semnelor antice sacre, decriptarea este realizata de 11 personalitati din domeniul arheologiei, etnografiei si lingvisticii apartinand institutelor de cercetare din 7 state ale lumii. Unicul motiv al acestui demers stiintific si cinematografic este gasirea drumului spre un adevar / sens ce a fost pierdut ori ascuns deliberat.

Templul de la Parța, simbolurile culturii Cucuteni, miturile necropolei getice de la Sborianovo, altarele precrestine din muntii Buzaului, tainele sibilelor, initierile antice sunt cateva din artefactele si traditiile descifrate in premiera cinematografica de filmul Niascharian-Taina”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video title=”NIASCHARIAN – SA RENASTEM (prima parte)” max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=GBmc4u8p-7g” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_video title=”NIASCHARIAN – TAINA (partea a doua)” max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=MsNWgNRrtY8&t=1607s” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

afis filmul zalmoxis, zalmoxis, in mijlocul lupilor, geto-dacii, geti, daci, traci, istorie, istorie romaneasca, istoria romaniei, film artistic, film istoric

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”ÎN MIJLOCUL LUPILOR – Noul Teaser al filmului artistic ZALMOXIS” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/afis-1-620×264.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/afis-1-620×264.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1523550465989{margin-bottom: 0px !important;}”]Cati ani au trecut de la filmele Dacii sau Burebista? Ca nici nu mai tin minte, eram copil cand le-am vazut. Au fost realizate in anii ’70 – ’80. Insa, anul acesta se face un nou film despre anumite cadre istorice ale tracilor, mai exact ale dacilor si getilor, vechii nostri stramosi de acum mai bine de doua mii de ani.

Asociatia Geto-Dacii ne pregateste de ceva timp un film artistic, Zalmoxis, despre lumea razboinica a getilor din secolele VII și VI i. Chr. si povestea reformei spirituale realizata in mijlocul lor de Zalmoxis, cel care avea sa fie consemnat in izvoarele istorice drept Zeul Suprem al getilor si al dacilor.

Contextul in care aceasta reforma se realizeaza este favorizat de caderea Imperiului Asirian, care dominase lumea de doua milenii. De acest lucru profita atat grecii, care isi construiesc orase pe malul getic al Marii Negre (secolul VII i. Chr. fiind perioada de maxima inflorire a culturii grecesti), cat si getii care cresc in putere si se afirma in fata celorlalte neamuri din aceasta parte a Europei.

Filmul va aduce in prim plan si vechile traditii tracice – cele orfice sau dionisiace. De asemenea, va introduce in poveste aspecte importante ale mitologiei romanesti…

Mai multe despre acest proiect – sinopsis, alte materiale video, detalii despre echipa artistica, galerie foto și alte informatii puteți gasi pe site-ul www.zalmoxis.info, cat si pe www.cunoastelumea.ro .

In continuare, va invitam sa vizionati noul teaser al filmului artistic ZALMOXIS, pe care l-am numit „In mijlocul lupilor”. Cum lupii vor avea o prezenta importanta in filmul artistic la care lucram, prin acest material video vrem sa va aratam cate ceva din ceea ce veti descoperi in film, atunci cand va fi gata.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/IkvYYvlv0QM” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section]