[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/2015_0309think.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/2015_0309think.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Irina Bazon – Despre statul servil” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560849066786{margin-bottom: 0px !important;}”]„Statul servil” — In aceasta forma sociala, o minoritate care controleaza mijloacele de productie sustine vasta majoritate a celor fara proprietate, chiar si pe cei pe care nu ii exploateaza, fiind posibila astfel o oranduire stabila, din care libertatea este insa eliminata. Aceasta este directia in care ne indreptam astazi. Capitalistii mentin oamenii in viata prin exploatarea acestora in schimbul unui salariu, iar somerilor le asigura existenta prin acordarea unor mici subventii.
Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin mentinerea sub presiune puternica a societatii, desi, probabil, pentru o perioada relativ scurta de timp. In cadrul acestui sistem, mijloacele de productie sunt controlate de catre functionarii statului, care sunt stapanii tuturor lucratorilor (aflati in conditia de sclavi ai statului), iar bogatia produsa este distribuita dupa cum hotarasc acestia, catre familii sau, in cazul in care se incearca abolirea familiei, catre indivizii care alcatuiesc comunitatea. (n. red. – in realitate, autoarea s-a referit la socialism, avand in vedere ca mentioneaza ca mijloacele de productie sunt controlate de catre functionarii statului, in masura in care statul are un caracter national, ceea ce, la noi e mai mult de aparenta, de indata ce este supus aproape total corporatiilor transnationale. Practic, socialismul, model socio-economic de origine asiatica, este nationalist, pe cand comunismul este transnationalist, un soi de ideologie care, pusa in practica, transcende statele nationale care „sunt un impediment si vor trebui sa dispara” — Karl Marx, Capitalul — si ale caror profituri exced cu mult P.I.B.-urile multor tari. Astfel ca, in realitate, comunismul nu este nationalist, ci un fel de model corporatist si, ca atare, nu a existat si nu exista un stat comunist. Ar fi un oximoron, intr-o oarecare masura..).
Mai exista o a treia forma sociala, singura in care bunastarea si securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate in care proprietatea este amplu distribuita, iar numarul de familii care detin in mod individual si controleaza mijloacele de productie este suficient de mare pentru a determina caracterul general al intregii societati; aceasta nu va mai fi nici capitalista, nici comunista, ci o societate de proprietari. Astfel, daca intelegem ca libertatea economica este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie sa fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie sa aplicam reformele politice si economice care sa inlesneasca distribuirea proprietatii pe scara cat mai larga, astfel incat cei care detin mijloacele de productie necesare (pamant, capital sau ambele) sa existe intr-o proportie insemnata pentru a putea determina forma societatii.
Libertatea economica poate fi un lucru necesar atata timp cat raspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifica omului este liberul arbitru. Faptele omului au valoare morala pentru el daca actioneaza din propria sa initiativa, nu daca sunt facute din constrangere. Prin urmare, folosirea facultatii de a alege tine de demnitatea umana. Un om privat de libertatea de a alege isi pierde calitatea de om si toti avem o reactie de aversiune cand suntem supusi pe nedrept unei constrangeri sau subjugari de catre altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coercitiei ne supune bunului sau plac. Nu putem face un lucru bun sau rau daca nu il facem in mod liber. Daca admitem ideea ca binele este un lucru necesar intr-o societate, acesta trebuie sa aiba la baza libertatea.
Pe langa aceasta, libertatea economica este un lucru necesar intrucat manifestarile omului, dorintele si facultatile sale creative sunt variate. Insa el nu si le poate valorifica in mod eficient decat daca dispune de libertate economica. Lipsite de libertate economica, unitatile de baza ale societatii, reprezentate de familie si, intr-un anumit grad, de individ, nu mai au puterea de a exprima acea diversitate care este viata insasi. In absenta libertatii economice, in orice societate umana va predomina o uniformitate searbada si monotona, cu atat mai apasatoare si sufocanta cu cat existenta libertatii este mai restransa.
Recent a fost raspandita ideea ca libertatea economica poate exista in afara institutiei proprietatii, intrucat, intr-un sistem comunist, oamenii detin proprietatea in mod colectiv. Ei dispun de propria viata, dar intr-un mod indirect si prin delegati. Acest argument fals provine din teoria parlamentara perimata, din conceptia gresita—care a indus in eroare trei generatii ale Europei, de la Revolutia Franceza pana in zilele noastre—, potrivit careia actiunea colectiva (corporate action) poate fi echivalata cu actiunea individuala. Oamenii se refera la asa-numitii „reprezentanti” ca fiind persoanele pe care ei le-au „ales”. In realitate, o astfel de actiune colectiva permanenta bazata pe delegare nu este cu putinta. (…) vointa masei de oameni poate fi exprimata pentru un scurt timp prin delegare. Un numar de oameni care voteaza, sub impulsul unor emotii puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor sa le exprime dorintele; dar nenumaratele acte de alegere si expresie care alcatuiesc viata umana nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar in sfera actiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democratia, fiindca acestea nu reprezinta oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindca pretind in mod fals ca reflecta vointa unei natiuni. In realitate, nu pot fi decat o clica de politicieni abili. Desigur, situatia este diferita in cazul in care acestia provin dintr-o clasa aristocratica pe care comunitatea o respecta. (…)
Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publica asa cum se raporteaza la ceva ce ii apartine. Nimeni nu va trata proprietatea publica cu aceeasi grija sau afectiune ca in cazul unui lucru aflat in posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i apartin, ci sunt detinute in comun cu alti oameni.
Socialismul si capitalismul sunt produse ingemanate ale aceleiasi false filozofii.
Doar in cazul existentei proprietatii larg distribuite, unitatile de baza ale societatii au puterea de a reactiona impotriva statului. Doar in baza ei se poate dezvolta o opinie publica. Numai atunci cand toate celulele sunt sanatoase intregul organism poate sa se dezvolte. Astfel, sarcina noastra este aceea de a restabili libertatea economica prin restaurarea singurei institutii care o poate garanta, institutia proprietatii. Obiectivul nostru este de a intelege cum vom putea restaura proprietatea ca institutie generala, asa cum exista aceasta nu cu mult timp in urma.1
Spre deosebire de statul servil si de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o solutie ideala. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie sa ramana incomplet, iar aceasta este cea mai buna dovada ca straduinta de a intemeia o societate a proprietarilor este una umana, consonanta naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmati anumiti pasi care vor conduce repede spre ordinea ideala avuta in vedere: o societate in care este asigurata intretinerea tuturor oamenilor, a putinilor capitalisti si masei de proletari—ultimii traind din salariu sau din subventii in cazul in care nu pot munci. Acelasi lucru se intampla in cazul statului comunist: o societate in care tuturor oamenilor li se asigura supravietuirea ca sclavi ai guvernului. O formula simpla si aplicarea ei exacta vor conduce, in fiecare caz, spre societatea ideala asa cum a fost ea conceputa.
Caracteristica principala a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertatii: masa subordonata nu are experienta libertatii economice. Clasa stapanitoare conduce si este singura libera: oamenii din societate gandesc si actioneaza ca lucratori salariati. Masele sunt astfel mentinute in viata, copii beneficiaza de subventii pentru educatie, iar bolnavii, batranii, vaduvii si invalizii primesc, de asemenea, subventii. In curand niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsa de resurse materiale necesare traiului, pe masura ce tipul de societate in care traiesc va ajunge la o dezvoltare deplina. Insa in aceasta oranduire oamenii sunt mereu la cheremul stapanilor lor. In sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a detine o proprietate devine infractiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumularile sale este anulat, impreuna cu drepturile de mostenire, iar toate bunurile comunitatii pot fi distribuite tuturor. Libertatea economica este complet anihilata prin actiunea unui numar foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.
O descriere succinta foarte buna a modului de functionare a celor doua sisteme a fost realizata in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage – 1873 – 1934), ganditor social si jurnalist englez, unul dintre principalii exponenti ai doctrinei Breslelor Nationale), intr-un articol aparut acum 20-30 de ani in publicatia „The New Age”:
Sa ne imaginam ca o masina este capabila sa produca toate cele necesare unei societati. Si ca aceasta masina (si fortele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, intr-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja in industrie un numar de oameni suficient de mare pentru a pune in functiune masina si a produce bunurile necesare. Multi alti oameni vor fi angajati nu direct in productia de bogatie, ci pentru a lucra pentru propria sa desfatare: acestia vor picta, vor scrie carti, vor juca piese de teatru pentru el si asa mai departe. Restul oamenilor vor fi someri. Dar intrucat societatea nu va fi niciodata stabila daca acestia vor fi condamnati la moarte prin infometare, vor aparea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficienta din productia masinii sa fie alocata asigurarii existentei oamenilor fara lucru, iar pentru sustinerea acestora vor pleda si organizatii voluntare care vor fi infiintate in acest scop. Somerii nu vor avea nicio putere in a stabili cat vor primi pentru a putea supravietui, fiindca nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistentei le vor fi distribuite cu zgarcenie fara ca ei sa aiba puterea de a decide ceva in aceasta privinta. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau sa ne inchipuim ca masina si fortele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de functionarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecaruia dupa bunul lor plac din productia masinii. Acest tip de oranduire este specifica statului comunist.
Insa statul proprietarilor, oranduirea sociala de care s-au bucurat stramosii nostri, in care proprietatea este larg raspandita, nu admite o asemenea reductie si nici o astfel de perfectiune mecanica, fiindca este o ordine umana. Fiind o institutie personala si umana, potrivita naturii umane, caracteristica de baza a sa va trebui sa fie mereu diversitatea. Nu exista niciun avantaj moral sau social in distribuirea exacta a pamantului si capitalului, iar distribuirea lor universala nu este cu putinta. Pentru a asigura bunul mers al societatii va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietatii, un numar indeajuns de mare de familii sa ajunga posesoare de proprietate astfel incat sa determine forma pe care o va avea statul. Asa cum astazi lucratorii salariati, toate tipurile de proletari, imprima societatii o nota caracteristic proletara. Proletarii de astazi difera intre ei in functie de gradul de deposedare, unii poseda doar hainele de pe ei, altii putina mobila, altii detin in plus un numar insuficient de bunuri—cateva actiuni, o casa ipotecata—dar caracterul pe care il imprima societatii in ansamblu este acela al unui stat de lucratori-salariati care se va transforma in curand intr-un stat servil.
Dar daca statul servil spre care ne indreptam acum poate ajunge la o dezvoltare completa, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate si nu ar trebui sa fie o oranduire perfecta; pentru ca, prin natura sa, nu poate functiona in mod mecanic. Multi oameni vor fi relativ saraci, iar unii relativ bogati. Va exista probabil si un numar de oameni lipsiti de proprietate. Dar proprietatea si libertatea economica—ce decurge din ea—vor ajunge sa constituie nota specifica a societatii in ansamblu.
A doua conditie care trebuie indeplinita pentru restaurarea proprietatii, aceea ca nu putem face nimic daca nu exista o mentalitate favorabila realizarii acestei reforme, pare a descuraja orice efort in acest sens. Societatea actuala din Anglia a uitat in mare masura ce este proprietatea. Oamenii gandesc in termenii impusi de oranduirea actuala: ei sunt angajati, salariati [nu proprietari]. Cand vorbesc despre proprietate, ei inteleg prin acest termen o proprietate mare aflata in mainile catorva oameni. Daca mai exista sau nu un interes pentru libertatea economica (adica pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Insa cresterea veniturilor, si nu proprietatea, este obiectivul majoritatii oamenilor. Daca cei mai multi oameni ar fi aspirat sa aiba proprietate, s-ar fi declansat de mult un protest care ar fi avut sorti de izbanda impotriva sistemului de sclavie salariala.
(…) Lucrul de care trebuie sa ne ferim este aplicarea in mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezinta un produs al straduintei omului. Putem ajuta ca nazuinta omului de a deveni proprietar sa se implineasca, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care sa le posede. (…)
Trebuie sa existe anumite metode oficiale care sa favorizeze distribuirea micii proprietati asa cum exista astazi metode oficiale care permit marilor posesori sa distruga si sa stavileasca raspandirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului in actiunea de reinstaurare a unei conditii de sclavie; nu putem reactiona impotriva acestei conditii daca nu ne folosim de aceleasi metode (prin care sa determinam statul sa isi antreneze toate puterile in scopul restaurarii proprietatii).2
Traducere: Irina Bazon, via distributistreview.com.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
