In Articole

Ce înseamnă să fii munțoman?

Ține-te aproape de Inima Naturii.. și rupe-te de lume, din când în când, urcă pe munte sau petrece o săptămână în pădure. Purifică-ți Sufletul!

John Muir.

Acum câțiva ani am scris acest articol pe blogul personal despre un traseu tematic din sezonul cald, în Munții Bucegi. L-am scris cu scopul de a ne face să conștientizăm necesitatea și frumusețea Naturii. Se poate spune că este îmbinarea perfectă între util și plăcut. Se lucrează trei creieri, cel al mișcării pe traseele montane, cel al emoțiilor, extaziindu-ne de frumusețile peisajului natural, și cel al gândurilor, inspirându-ne și dându-ne înțelegere asupra misterelor Mamei Natură, de asemenea, făcându-ne inteligenți și înțelepți, dar cu inimă de aur. Dar să știți, dragi prieteni, că pe munte poți avea parte și de dezamăgiri, de neplăceri. Acest lucru am trăit recent…

Întâi, am să aduc în atenția voastră o serie de articole, în legătură cu etica în aer liber, ceea ce ne lipsește, nouă, românilor, cu desăvârșire, primul despre principiile „nu lăsa nimic în urmă!”, iar al doilea, ca și continuare, despre etica în aer liber, planificările inteligente ale călătoriilor.

Am scris aceste articole cu durere dar și cu bucuria că cineva le va citi și le va aplica în viața de zi cu zi, în călătoriile sale în Natură. Nu știu dacă au dat rezultatul scontat, dat fiind faptul și pentru că nu am primit nici până acum vreun feedback. Însă, cu toate acestea, îmi îndeplinesc responsabilitatea să aduc aminte că nu trăim singuri pe acest Pământ.

Dar acest articol, din păcate, îl scriu cu o imensă durere în inimă, după ce m-am întors recent dintr-o tură pe munte, la Mălăiești, în Bucegi, iarna aceasta. Să nu mi-o luați în nume personal, dar am fost dezamăgit maxim de aceia care îmi sunt confrați și totuși, nu sunt, de aceia care preferă să meargă pe munte și să se destrăbăleze, cu mic, cu mare, într-o petrecere în care demonul alcoolului le-a fost rege suveran. Nu au lipsit nici gălăgia în ore târzii de noapte, gunoaiele și mizeria lăsată în urmă etc. Aceștia se numesc pe ei înșiși munțomani. De aceea vreau să vă readuc aminte ce înseamnă, cu adevărat, să fii munțoman, și care este diferența între munțoman și om de munte.

Nu am plecat singur în această călătorie de iarnă. Am avut parte atât de paradis cât și de iad, călcând atât într-unul cât și în celălalt însă nepătându-mă. Doar le-am privit, am asistat ca martor și am înțeles.

Oamenii nu mai sunt ce-au fost, așa îmi adusese aminte unul dintre prietenii cu care am fost, într-o noapte acolo, solidarizând cu ceea ce simțeam și înțelegeam în sinea mea, neștiind că prin asta treceam.

Cabana Mălăiești are o istorie imensă, după părerea mea, o istorie cu de toate: cu bune, cu rele, cu amintiri frumoase, dar și cu amintiri dureroase, atât pentru unii, cât și pentru alții. Desigur, toate locurile trăite și umblate de oameni au istoria lor bogată. Cu toții ne aducem aportul la toate acestea.

Am ajuns cu mașinile la destinație, am plecat pe traseu. Menționez că plecarăm de pe Valea Glăjeriei și urcarăm un pic pe firul văii. Avuserăm rucsaci foarte grei în care am cărat mâncare, băutură ca pentru o petrecere sus de zile mari. Nu acestea ar fi fost problemele, că mai trebuia să ne simțim și bine, să ne omenim. Însă, ceea ce vă voi spune este ceea ce face diferența.

Printre noi au fost și tineri abia trecuți de adolescență și plini de entuziasmul tinereții am putea spune. Mă amuză aceasta, când îmi aduc aminte, dar îi vedeam cu mai mult dor de petrecere decât de muntele în sine. Cum spunea un prieten, că au venit până la cabană ca să care bacsuri de bere și sticle de sticlă etc.

Spiritul muntelui, noi spunem că le-a fost însuflat de către montaniarzii ăi mai mari, cei care au venit și au organizat toată întâlnirea între grupuri turistice montane, ex. Arcul Carpatin, Cocoșii de Munte, Jnepenii, grupuri cunoscute printre turiștii montani sportivi. Ei le-au băgat muntele în cap, însă azi asistăm la un nivel inferior acelora care, acum zeci de ani, erau ghizi montani, maratoniști pe munte etc. Oamenii vechi de munte nu le-au putut însufla întreaga lor moștenire montana, respectul față de natură și prieteniile adevărate, cumpătarea și celelalte valori omenești acestor tineri. Degeaba ne mai zbatem că acum, aceștia au preluat mai mult obiceiurile proaste și mai puțin cele sănătoase, cele bune.

Așa că am fost la Mălăiești, loc cu o istorie bogată, cum spuneam, ca să vad pe de o parte paradisul natural de acolo, iar pe de altă parte, iadul antropic al unora dintre petrecăreții noștri din generații mai tinere.

Revenind la subiect, după acest preambul, diferența dintre munțoman și om de munte constă în substanța umană pe care o conțin aceste două tipuri. Munțomanul are mai puțină substanță umană decât omul de munte. Dar ce este substanța umană? Ce vreau să spun cu aceasta? Substanța umană este din ceea ce ești făcut ca și om. Consistența ta, densitatea și concentrația sunt date de materialul care gravitează în jurul conștienței tale. Aceasta este principală. Eu, cu acești munțomani aș face o armată cu care i-aș da la o parte pe cei care cred că ne conduc în această țară, azi, și aș pune în loc pe aceia al căror loc acolo este. Credeți că aș reuși? I-aș responsabiliza pe aceștia măcar ca să văd dacă au această substanță, încă, în ei. Iar dacă da, dintr-odată se va fi trezit omul de munte din ei, precum zdravănul gigant care și-ar fi dat seama că este puternic, că poate.. în sfârșit.

Unde sunteți voi, cei bătrâni, trecuți de a patra sau a cincea vârstă, care ne-ați învățat pe noi să mergem pe munte? Voi, cei care băteați cărările de munte acum zeci de ani, cu rucsacii de armată în spinare și încălțați în bocanci grei cu boturi de metal! Cei care făceați bivuac pe creastă și intonați cantafabule la foc arzător în noapte! Mi-e dor de voi. Și vă mai spun un lucru: le-ați permis tinerilor să rătăcească în lumea aceasta! Cu voia voastră ei nu mai au viitor. Ați crezut în sloganurile celor din afara Grădinii Maicii Domnului și vi le-ați asumat.

Munțomanul, maniacul munților, lasă gunoaie pe munte. De asemenea, merge pe munte ca să se distreze în bairamuri la fel ca în oraș. Pe munțoman, deși îl atrage chitara și eventualele „cântece de munte”, îl veți vedea noaptea târziu la foc de tabără bând multă bere, vin sau tărie etc., nebănuind în veci că alcoolul îi deshidratează creierul. Acestea în măsura în care, a doua zi dimineață, are traseu dificil de parcurs, ba chiar în stil de concurs.

Omul de munte este genul de om care respectă muntele chiar cu venerație. Nu-l vei vedea niciodată destrăbălându-se în beții de vreun fel, ci chiar este învățat cu a servi pe celălalt de lângă el, zi și noapte. Omul de munte este acela care pleacă pe tot traseul, ca un saint bernard salvamontist, ca să asiste pe cei care întârzie pe cărări, ba chiar, și mai ales, pe cei care s-au accidentat. Am întâlnit astfel de oameni care m-au și mustrat că mi-am luat rucsac foarte greu pe un traseu lung din Făgăraș. Eram, atunci, împreună cu un adolescent începător. Mă mișcam încet datorită lui pentru că, pe traseul de munte, cel mai încet din grup dă ritmul grupului, cum este și normal. Iar oamenii de munte, de o etică ce m-a uns pe suflet, ne-au ajutat să ajungem în tabără, la coborâre, în siguranță. Erau trei, în frunte cu un veteran al munților ce ne povestea diverse pățanii din Retezat și Făgăraș, Apuseni și chiar în munții din afara țării (ex. Tatra sau Caucaz etc.). Îl ascultam cu respect și bucurie.

Munțomanii, în schimb, se laudă poate chiar și o noapte întreagă, cu reușitele lor pe munte, cu diversele momente amuzante prin care au trecut, de multe ori ei fiind cei deasupra situațiilor. Vorbesc despre acestea noapte întreagă la foc de tabără, inconștienți de faptul că lângă ei ceilalți se odihnesc pentru traseul de a doua zi. Dar ca să nu mai spunem că lauda de sine nu miroase a bine, mai ales toată noaptea. Dinnou, aș vrea sa fac o armată cu aceștia, să văd dacă sunt soldați fideli ai unei cauze de neam, de țară, de familie, ai unei cauze sociale. Aș schimba constituția cu ei. Aș pune țara la cale cu ei. Aș face un guvern cu ei. Aș dezvolta sate și orașe întregi, din țara aceasta, cu ei. Ba și mai mult! Aș face curățenie în București cu ei!

Cu oamenii de munte nu aș vrea să fac nimic pentru că ei deja fac, ei deja și-au plătit datoriile cu talanții lor și încă-și mai plătesc. De ce i-aș mai pune la muncă!? De ce i-aș responsabiliza când ei sunt deja responsabili? Sunt oameni cu etică, după cum vă spuneam, oameni care gândesc uman și frumos. Mă bucur ca un copil că i-am întâlnit și vreau să îi aduc în memoria noastră ca să ne inspire.

Personal, nu consider că am atins nivelul lor, nivelul oamenilor de munte. Nici măcar nu am ajuns la tălpile lor. Mă uit la ei ca la acești giganți din fotografia de mai sus, care stau falnici. Acești giganți au ajuns giganți datorită muntelui. Păcat că muntele nu i-a impregnat și pe mai tinerii din ziua de azi cu ale lor distrageri tehnologizate. Cum ar fi să dormi în cabană toată noaptea cu muzică de club în căști, la urechi, de se aude zumzăind în toată camera numai pentru că nu suporți sforăitul celorlalți?! Nu credeți că v-ar stresa urechile și, implicit, creierul?! Nu credeți, voi, cei mai tineri, care ați aflat de muntele Bucegi, Ceahlău, Ciucaș, Leaota (pe care nu l-ați atins cu piciorul, nici măcar..), Marele Făgăraș cu ale lui cărări aproape drepte, de o înclinație ce-ți face urechile să-ți pocnească din trei pași urcați, și ai săi convectivi fulgerători, că vă îndobitociți creierul cu „noutățile” de peste hotare? Credeți că sunt de la voi și pentru voi? Vreți să deveniți autiști (a se citi out-iști)?! Noi v-am învățat așa ceva?!

Nu poți vorbi cu ei decât poate pe limba lor… Dar încă sunt copii. Mintea lor încă absoarbe. Și astfel că, dragi prieteni, ne rămâne nouă responsabilitatea să le dăm altfel de exemple. Exemplele de care au nevoie. Nu să-i lăsăm pe tablete și smartphone-uri numai ca să stea cuminți, pentru că aceștia vor deveni și ei maturi într-o zi și vor avea nevoie să fie responsabili. Dar dacă noi nu i-am fi învățat nimic? În fine…

De exemplu, să vorbim, deci, între noi, cu voce tare, despre neputințele și inepțiile proștilor ce ne înconjoară și ne vin în țară ca marfa importată, dar fără ai spurca cu gurile noastre. Dar să rămânem etici în exemplu și nepătați nici de rai, nici de iad. Adevărul e întotdeauna la mijloc, nu-i așa?

Să ne revedem cu bine și la următoarea tură pe Marele Munte! Doamne ajută!

Recommended Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
romania culturala, cultura romana, cultura, retail, comert, munca, lene, lenea, lenea activa
%d bloggers like this: