In Prezentări, Stiri

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” - Noi expoziții în galeriile Palatului Brâncovenesc din septembrie

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia invită publicul, în primul weekend al toamnei, la deschiderea a două noi expoziții în galeriile Palatului Brâncovenesc.

mogosoaia, Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, calatorie initiatica

La galeria Foișor, publicul este invitat sâmbătă, 3 septembrie 2022, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției de sticlă și bijuterie CĂLĂTORIE INIȚIATICĂ, artiști Alice Protopopescu și Panteleymon Arnaudov, curatori: Bogdan Adrian Lefter  și  Ioana Stelea.

„Călătorie Inițiatică” este un proiect expozițional ce invită publicul să descopere parcursul inițiatic a doi artiști emergenți ce au reușit în ultimii ani să-și construiască o identitate recognoscibilă în arta contemporană.

Colecția de lucrări prezentate relevă o simbioză artistică sublimă între doi făuritori de frumos, între doi îmblânzitori ai focului cu ajutorul căruia metalul și sticla capătă forme de o delicată expresivitate estetică.

Bijuteriile artistei Alice Protopopescu depășesc cu mult sfera clasică de obiect purtabil ce împodobește trupul. Fiecare piesă „statement” devine un ecosistem cu un mesaj puternic menit să atragă atenția asupra impactului nefast pe care îl au acțiunile noastre în natură. Un concept ecologic cu impact imediat asupra vieții noastre care invită la conștientizarea comuniunii cu natura și a dependenței noastre față de aceasta.

Panteleymon Arnaudov este un artist care prin tehnica sticlei suflate și modelate la cald sintetizează armonios în transpuneri aparent minimaliste, simbolurile arhaice, care devin instantanee pe suprafața volumelor din sticlă. Materialul capătă sub bagheta artistului atribute plastice inedite, tehnic fiind controlate și speculate transparența, nuanțele și grosimile. Formele prețioase pot fi atât terestre prin liniile ușor ondulate, tăcute și fluide, cât și celeste prin explozia de strălucire în ploaia de goluri de aer.

Galeria Parter, găzduiește, de asemenea, începând de sâmbătă, 03 septembrie, de la ora 17.00, expoziția artiștilor Georgiana Manea Josan și Eusebiu Josan, intitulată NOD, curator Lina Țărmure.

mogosoaia, Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, calatorie initiatica

Conform DEX-ului, nod se referă la un „loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel.”. „pânză”, „strâns împreună”, „în lungul sau la capătul”, „strâns tare”, acestea sunt cuvintele / sintagmele care, armonizate cu grijă, pot alcătui tabloul metaforicodescriptiv al celor doi artiști, care ar suna astfel: Georgiana Manea-Josan și Eusebiu Josan și-au început pânza din același capăt, și au continuat-o împreună de-a lungul parcursului personal și profesional. Deși aflați continuu la o distanță infimă, strânsoarea împreunării fiind omniprezentă, cele două „fâșii de pânze” au fiecare o specificitate aparte. Fie că vorbim despre grădinile Georgianei sau despre structurile abstracte ale lui Eusebiu, compozițiile converg dintr-o gândire abstractizată, dar care se bifurcă în virtutea caracteristicilor distinctive ale fiecărui individ. 

Expozițiile pot fi vizitată în perioada 3 septembrie – 3 octombrie 2022.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
muzeul taranului roman, zilele muzeului taranuluidenis buican-peligrad