In Stiri

Ciprian Mihali - Nepregatirea pentru Europa

Putine momente ar fi fost mai nepotrivite in ultimii doisprezece ani pentru preluarea de catre Romania a presedintiei Consiliului Uniunii Europene. In putine alte imprejurari tara noastra ar fi fost atat de nepregatita pentru coordonarea activitatii echipei ministeriale europene decat la inceputul acestui an.

Presedintia rotativa a Consiliului UE este un exercitiu de maturitate pentru fiecare dintre statele membre. Fiecare tara, prin guvernul si institutiile sale cu responsabilitati europene, este invitata sa coordoneze, adica sa preia pe umerii sai sarcina coordonarii dosarelor europene. Este un gest de curtoazie fata de ceilalti membri si de maxima responsabilitate deopotriva. Tara care prezideaza Consiliul are nobila misiune de a contribui, prin expertiza sa proprie, prin abnegatia si efortul sau, la consolidarea institutiilor europene, a coeziunii, a securitatii si a fortei UE.

Unde ne aflam noi insa in raport cu aceasta misiune? Pentru a ramane eleganti in exprimare, sa spunem ca nepregatirea Romaniei poate fi identificata pe cel putin trei niveluri.

1. Calitatea slaba a echipei guvernamentale.

Nu e un secret pentru nimeni ca Romania s-a procopsit de cel putin un an incoace cu un guvern de oameni foarte prost pregatiti in domeniile lor (asta in cazul in care au „domenii ale lor” – dar avem ministri care se pricep la cinci domenii, adica, sa fim sinceri, la nimic). Acest guvern a reusit performanta de a aduna laolalta niste figuri atat de sterse si de nepricepute incat nimic din ce face nu reuseste sa stearga impresia ca el este doar o interfata a unui grup mult mai puternic, mult mai obscur, care il manevreaza dupa alte interese decat cele ale guvernarii tarii. Singura calitate prin care se remarca aproape toti dintre acesti ministri este nesfarsita lor servilitate si elasticitate morala in fata unui sef resentimentar si profund antieuropean.

Ceea ce pare, de asemenea, evident, privindu-i si auzindu-i pe guvernanti, este ca aproape niciunul nu este capabil sa se exprime intr-o limba de mare circulatie. Iar atunci cand o fac, am vazut recent, o fac pentru a apara pozitii care ii revolta profund pana si pe jurnalistii occidentali. Oamenii acestia, cu educatie generala mediocra, nu au avut nici ocazia, dar nici inzestrarile personale ingaduindu-le sa stapaneasca engleza, franceza sau o alta limba. Care pot fi calitatile intelectuale ale unei persoane care s-a aflat saptamanal, vreme de noua ani, intr-un mediu multilingvistic, si sa nu fie nici capabila si nici dornica sa deprinda macar rudimentele uneia dintre limbile utilizate la Bruxelles si Strasbourg? Care este respectul pe care l-a aratat colegilor din toate celelalte tari in acesti noua ani astfel incat sa nu doreasca sa schimbe o vorba cu ei, sa poarte o conversatie, sa se intretina intr-un mediu informal, fara interpreti, cu unul sau altul dintre europarlamentarii de acolo? Si ce ne-ar putea convinge ca aceasta persoana a avut o revelatie proeuropeana acum, dupa ce vreme de noua ani nu a contribuit cu nimic la bunul mers al Europei?

In acelasi timp, ignoranta lingvistica este ignoranta tout court. Pentru a cunoaste dosarele europene, pentru a participa la dezbateri si decizii cu o contributie semnificativa nu e de ajuns sa-ti sufle cineva in permanenta in ureche versiunea romaneasca a ce se discuta. Si nici macar nu e de ajuns sa ai, mai putin in slujba ta, cat in slujba tarii, o echipa de diplomati si de experti de mare calitate profesionala, dar care sunt coplesiti de munca si umiliti cu fiecare aparitie sau cu fiecare rostire elucubranta a unor personaje atat de exotice cum sunt unii dintre membrii acestui guvern.

2. Discursul echivoc al actualei puteri.

Romania a reusit sa provoace un disconfort general si o confuzie completa in randul partenerilor europeni din cauza discursului politic de la Bucuresti. Delirul verbal al lui Liviu Dragnea, acompaniat de fidelii sai servitori politici si mediatici, incearca de doi ani incoace sa indice Europa ca vinovatul principal al esecurilor si incoerentelor guvernarii de la Bucuresti. Replierea pe un suveranism primitiv, copie de proasta calitate a celui maghiar sau polonez, este menit mai degraba sa ascunda incompetenta si coruptia decat sa demonstreze vreo oarecare pozitionare ferma in dezbaterile europene. Volutele proeuropene si neconvingatoare ale doamnei Dancila intra zilnic in coliziune cu tonul agresiv al autopropusilor caini de paza ai puterii nationale si pretins patriotice. Nu mai departe decat in legendara seara de la Ateneu, discursul dezlanat al prim-ministrului in favoarea Europei nu a putut sterge impresia provocata de alegatiile rostite in engleza si in romana de ceilalti reprezentanti ai puterii, manifestari ale unei frustrari impodobite cu cereri imperioase de respect. Fie acesti oameni nu inteleg spiritul constructiei europene, fie cultiva inadins o duplicitate menita sa tulbure reperele unei populatii oricum debusolate si deja imprastiate acum in toate colturile Europei.

A cere mai mult respect si mai multa demnitate din partea Europei – atunci cand tu nu-i respecti valorile, atunci cand iti dispretuiesti si iti umilesti cetatenii, atunci cand prin sute de interventii brutale schimbi sensul dreptatii exclusiv in favoarea infractorilor, atunci cand numesti in toate functiile de responsabilitate publica oameni incompetenti, imorali si corupti – este doar un exercitiu retoric, saracacios si manipulator, care nu poate sa tina loc de invitatie la dialog cu Europa.

3. O putere straina spiritului european.

Dincolo – sau, mai degraba, dincoace – de calitatea modesta a actualilor guvernanti si de discursul ei monoton, exista o nepregatire si o neintelegere de fond a puterii actuale in privinta conducerii Consiliului Uniunii Europene pentru acest mandat de sase luni. Pentru prima data de cand suntem membri UE ni se cere sa participam, sa dam, nu sa primim. Aderarea la UE si primii ani in Uniune au fost ani in care am ramas prinsi inertial in aceeasi logica a cerutului, a ajutorului, a discursului despre ce poate sa faca Europa pentru noi, cu ce ne poate sustine, cum ne poate da bani etc. Foarte putin s-a discutat in acesti doisprezece ani despre contributia Romaniei la proiectul european. Nu contributia financiara stabilita prin consens european, nici contributia prin europarlamentari si nici macar contributia prin cele cateva milioane de romani care, fortati sau de buna voie, au ales sa lucreze si sa traiasca in celelalte tari europene. Ci contributia noastra ca forta care contribuie la dezvoltarea proiectului european, participarea noastra activa si vizibila la reflectia asupra dosarelor majore ale Uniunii. Pe fondul incoerentelor si slabiciunii politicii interne, Romania a reusit foarte rar sa exprime un punct de vedere ferm, sa ofere scenarii alternative si solutii la situatii dificile prin care a trecut si trece Uniunea. Iar astazi, cand trebuie ca tara noastra sa coordoneze si sa modereze dezbateri cruciale privind viitorul Europei, vocea oamenilor competenti din Romania capabili sa o faca este sufocata de cacofonia zgomotoasa a unui guvern preocupat mult mai mult de problemele penale ale conducatorilor sai decat de destinul Europei.

Uniunea europeana este o constructie sofisticata si prin aceea ca la edificarea ei au contribuit, prin efortul lor si prin credinta lor ferma, popoare si lideri politici care au scris istoria recenta a acestui continent. Noi suntem azi membri ai UE tocmai pentru ca aceste popoare si acesti lideri politici au crezut in vocatia noastra europeana. Romania nu are de ce sa ceara respect acestei constructii, ci trebuie sa-si dea jos costumul, asa cum o fac milioane de cetateni ai ei raspanditi in toate tarile europene, sa imbrace salopeta si sa puna umarul la intarirea acestei constructii. Si mai trebuie sa inceapa ea, guvernand Europa, sa respecte – in relatia cu toti cetatenii europeni si mai ales cu proprii cetateni – valorile pe care s-a edificat Uniunea si care ne tin impreuna, in ciuda tuturor.

Sursa: ciprianmihali.blogspot.com.

 

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
uzpr, uniunea ziaristilor profesionisti din romaniamiron manega, disparitia romaniei de pe harta lumii, romania
%d bloggers like this: