Marți 6 septembrie, începând de la ora 16.00, marele savant francez de origine română DENIS BUICAN-PELIGRAD va susține, la Palatul Brătianu de pe Strada I.C. Visarion Nr. 4-6 Sector 1, Bucureşti (lângă Piața Romană) conferința cu titlul „Evoluție și involuție în viața biologică, socială, culturală și politică”.
Precizăm că, în cursul anilor 2020-2021, au fost organizate, în onoarea sa, mai multe evenimente publice sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, evenimente în care profesorul Denis-Buican Peligrad a avut ocazia să cunoască și să fie cunoscut de publicul român: două conferințe publice în 2020 și una în 2021, acordarea distincției de ROMÂN UNIVERSAL, „pentru excelența competenței sale în spațiul Culturii Universale, ca exponent de vîrf al contribuției românești la Patrimoniul Mondial al Istoriei și Civilizației”, acordarea titlului de membru de onoare al UZPR, lansarea volumului antologic de poezie, „Seceriș târziu” (apărut la Editura UZP). Toate aceste acțiuni au fost coordonate personal de Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR.
Denis Buican are acum 88 de ani și locuiește în Franța, la Paris. În această perioadă se află în România pentru a-și revedea prietenii și locurile natale. Cu această ocazie, a răspuns propunerii noastre de a ține încă o conferință publică în București…
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!