Constantin C. Nottara, personalitate de primă linie a muzicii românești din secolul XX, compozitor, violonist, dirijor, profesor și critic muzical

Dragi prieteni ai Muzeului Minicipiului București și ai Casei Dinu Lipatti, anul acesta se împlinesc 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului București. În aceste zile aniversare dorim să vă aducem în prim plan numele unor muzicieni născuți în București care sunt personalități ale culturii române de-a lungul timpului.

Constantin C. Nottara rǎmâne una dintre personalitǎțile de primǎ linie din muzica româneascǎ a primei jumǎtǎți din secolul XX, compozitor, violonist – concertist, profesor, dirijor și critic muzical. A fǎcut parte din generația care l-a secondat pe George Enescu în consolidarea școlii muzicale moderne românești.

Constantin C. Nottara, fiul marelui actor Constantin. I. Nottara, a fost violonist, dirijor, compozitor, profesor şi critic muzical. Moştenind talentul muzical al mamei sale, actrița Eleonora Nottara, a primit o educaţie aleasă şi de la bunica sa maternă de origine poloneză, Maria Racinska. A început studiul viorii la vârsta de 9 ani, urmând ca şi tatăl său, cursurile liceului Sf. Sava şi ale Conservatorului de muzică din Bucureşti. De altfel şi actorul avea ureche muzicală şi putea cânta la pian „un vals uşor”, după cum aflăm din memoriile acestuia.

Pentru micul Constantin, tatăl său aflat pe atunci în plină glorie, era cu siguranță un model de seriozitate şi devotament profesional. Trăind modest, acesta a investit ani la rând în educaţia muzicală a fiului, fiind necesare studii atât în ţară cât şi în străinătate.

Pregǎtirea lui Constantin C. Nottara s-a realizat în trei centre muzicale. La București a început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, iar din 1900 pânǎ în 1907 urmeazǎ cursurile Conservatorului de Muzicǎ și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioarǎ), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat). Ȋn 1907, a cerut „dispensă de vârstă”, pentru a putea studia la Paris. Acolo i-a avut profesori de vioară pe George Enescu și Henri Berthelier, iar la compoziție pe Dufay și Thodou. Era doar începutul unei cariere prodigioase, mărturie stând documentele, fotografiile, diplomele, cărţile şi partiturile aflate din 1956 în Colecţia C.I. şi C.C. Nottara.

This slideshow requires JavaScript.

La începutul sec. al XX-lea, Berlinul era unul dintre principalele centre muzicale ale Europei. Astfel, din 1909 până în 1913, Constantin C.Nottara a studiat la Königliche Akademie der Künstler Berlin cu profesorii: Karl Klinger, Schazenholz şi Kirschberg. În 1914 devine prim-violonist al Orchestrei din Charlottenburg, revenind în ţară la începutul primului Război Mondial.

Din 1918 a fost violonist al Filarmonicii și profesor la Conservatorul de muzică din Bucureşti. În 1929 a fondat Orchestra Municipiului București, al cărei dirijor a fost până în 1933, cand a preluat Orchestra Radiodifuziunii, din perioada 1933–1938. Apare în recitaluri alǎturi de George Enescu (interpretând în primǎ audiție româneascǎ Cvartetul de coarde op. 22 nr. 1 de George Enescu), publicǎ studii și cronici muzicale în reviste românești, ca și în Zeitschrift für Musik din Leipzig. Tot în 1918 devine profesor de vioarǎ la Conservatorul din București, preluînd și alte clase, precum cea de muzicǎ de cameră și cea de orchestrǎ. Din activitatea pedagogicǎ se retrage dupǎ 29 de ani, în 1947.

„La catedrǎ, ca și la pupitru, artistul și pedagogul Constantin C. Nottara își îmbinǎ eforturile într-un admirabil, sincer și susținut elan didactic” relatează compozitorul Constantin Brǎiloiu.

În 1919, împreună cu Enacovici, Popovici și Cocea a înfiinţat primul quartet de muzică de cameră – „Quartetul Nottara-Enacovici”, care din 1924 s-a numit „Quartetul Regina Maria”, aflându-se sub Înaltul patronaj al Majestății Sale. De asemenea, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români.

Constantin C. Nottara, aidoma tatălui său, era profund ancorat în viata artistică și culturală a Capitalei. După cum Maestrul C. I. Nottara a ridicat munca actorului la rang de ARTĂ, tot astfel și fiul său și-a dedicat întreaga viață dezvoltării creației muzicale românești. A făcut parte din generația acelor compozitori de la începutul sec. al XX-lea, care, alături de George Enescu, Mihail Jora, George Ștefănescu, Constantin Brăiloiu și alții, și-a adus contribuția la definirea unui stil componistic unitar, specific românesc „inspirat din filonul inepuizabil al folclorului nostru”. Muzica sa se caracterizează „printr-o linie melodică curgătoare, limpezimea expunerii și tehnică remarcabilă”, după cum a definit-o cunoscutul muzicolog Viorel Cosma.

Compozițiile lui Constantin C. Nottara ating toată gama muzicii culte: de la simfonii și concerte, la muzica de teatru, lieduri, operă și balet. Din păcate, sunt puţin cunoscute publicului larg, deoarece au fost editate doar o parte dintre aceste lucrări. Totuşi, există câteva înregistrări în Fonoteca de Aur a Societăţii de Radiodifuziune, cum sunt: suitele „Aria” şi „Siciliana”, opera „La drumul Mare” după A.P. Cehov, sau „Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră”.

De-a lungul carierei sale, a fost apreciat și a primit numeroase distincții, la Paris, Praga sau Lisabona, dar și în ţară, de la Regina Maria, Regele Carol al II-lea și regentul Mihai.

Din 1920, când a intrat în familia Nottara, Ana, soţia muzicianului, a adunat cu dragoste și devotament tot ceea ce putea vorbi lumii despre munca şi succesul profesional al celor doi artişti, tată şi fiu. Acest patrimoniu material, care prin donaţia Anei Nottara a devenit „Colectia C.I. şi C.C. Nottara”, constituie un patrimoniu spiritual important în peisajul cultural românesc, ne relatează doamna Corina Iliescu, muzeograf.

Constantin C. Nottara s-a stins din viațǎ în 19 ianuarie 1951, la București.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!