In Modelul de Tara

Constantin Cojocaru - Capitalismul national-democratic
Intregul capital national este detinut in proprietate privata de catre cetatenii tarii

Tipul de economie cel mai adecvat pentru natiunea romana il constituie CAPITALISMUL NATIONAL-DEMOCRATIC, concurential, productiv si eficient, subordonat intereselor romanesti. Principalele caracteristici ale capitalismului national-democratic sunt continute chiar in denumirea acestuia si am estimat ca ar fi in numar de 11. Le prezentam aici pe primele sapte:

  1. Societatea recunoaste dreptul la existenta al capitalului, ca avere acumulata si utilizata in productia de bunuri si servicii in scopul obtinerii unui profit corespunzator acestei utilizari. Profitul este pretul capitalului, tot asa cum salariul este pretul fortei de munca. Prin conlucrarea dintre forta de munca si capital rezulta venitul primar al societatii, care se imparte intre cei doi factori care-l produc: profitul pentru capital, salariul pentru forta de munca. Echitatea si stabilitatea raportului dintre salariu si profit – conditii fundamentale ale cresterii economice durabile, ale prosperitatii individului si ale natiunii.
  2. Societatea recunoaste si apara dreptul cetateanului, al individului, de a fi proprietar de capital, ca persoana fizica, sau component al unei persoane juridice.
  3. Intregul capital national este detinut in proprietate privata de catre cetatenii tarii. Statul nu detine capital in proprietate, in afara unor situatii de exceptie, cum este aceea a tranzitiei de la comunism la capitalismul national-democratic. Statul este proprietar numai asupra averii publice, adica acele bunuri care ii sunt necesare pentru indeplinirea functiilor sale specifice: apararea drepturilor cetatenilor, in primul rand a dreptului la proprietate si prosperitate; apararea ordinii publice; apararea nationala; protectia mediului; educarea tinerei generatii; sanatatea populatiei; inflorirea culturii nationale etc. Statul exercita dreptul de proprietate asupra averii publice in numele si in folosul cetateanului.
  4. Proprietatea privata asupra capitalului este larg difuzata in masa cetatenilor tarii. Proprietatea privata asupra capitalului are caracter democratic. Majoritatea capitalului se afla in proprietatea majoritatii cetatenilor. Majoritatea cetatenilor dispune de aptitudinea de a acumula capital, de a-l administra si de a-i spori necontenit valoarea. Majoritatea membrilor unei natiuni isi poate pierde aceasta aptitudine numai ca urmare a unei agresiuni antinationale si anticetatenesti, asa cum a fost agresiunea exercitata de regimul comunist si aceea exercitata de grupurile mafiote, autohtone si internationale. Este datoria statului national sa-si apere cetatenii si natiunea in fata acestor agresiuni.
  5. Sursele firesti si legitime ale drepturilor la proprietate (asupra capitalului, sau asupra altor bunuri) si la prosperitate materiala sunt munca, inovatia si efortul de economisire. Munca, inovatia si efortul de economisire fac parte din categoria valorilor supreme ale lumii moderne. Insusirea de avere, ca si de venituri, pe alte cai decat munca, inovatia si efortul de economisire trebuie interzisa si sanctionata de lege si dezaprobata de societate. Capacitatea de munca, de inovatie si spiritul de economisire sunt inegal distribuite in masa populatiei si la fel de inegal sunt distribuite si bunastarea si prosperitatea. Capacitatea de munca, inovatie si spirit de economisire este perfectibila prin educatie si ea se poate exprima numai intr-un mediu economic, social si moral prielnic. Datoria statului national nu este aceea de a egaliza nivelul de bunastare si prosperitate al cetatenilor sai, ci aceea de a creea fiecaruia sansa de a-si cuceri bunastarea si prosperitatea, prin accesul la educatie, si a creea mediul economic, social si moral propice manifestarii plenare a capacitatii de munca, de inovatie si de economisire a tuturor cetatenilor.
  6. Forta motrice a capitalismului national-democratic este constituita de clasa mijlocie a societatii, al carei nucleu este reprezentat de clasa administratorilor, aceasta reprezentand segmentul cel mai dinamic al majoritatii, dotat cu capacitate deosebita de munca, inovatie si spirit de economisire. Formarea si, apoi, mentinerea si dezvoltarea nestingherita a clasei mijlocii a societatii romanesti, concomitent cu asigurarea unui trai decent pentru intreaga populatie a tarii, constituie obiectivele sociale fundamentale ale „Legii Cojocaru”.
  7. Capitalismul national-democratic se opune atat comunismului, cat si capitalismului oligarhic. Comunismul a constat, in esenta, in interzicerea dreptului cetateanului de a fi proprietar de capital si inlocuirea proprietatii particulare asupra capitalului, cu proprietatea „comuna”, a „intregului popor”, dreptul de proprietate fiind exercitat, in realitate, de clicile comuniste, instalate la conducerea statelor prin forta, teroare si inselaciune.

Capitalismul oligarhic se caracterizeaza prin concentrarea proprietatii private asupra capitalului in mainile unui numar redus de familii, majoritatea populatiei fiind lipsita de capital, obligata sa traiasca exclusiv din salariu. Concentrarea proprietatii asupra capitalului se realizeaza prin forta, teroare, sau inselaciune, prin mecanisme legislative si financiare, antidemocratice, contrare intereselor majoritatii populatiei si favorabile minoritatilor oligarhice. Capitalismul oligarhic genereaza o economie ineficienta si parazitara. Ineficienta isi are explicatia in excluderea de la proprietate si in anihilarea spiritului de initiativa economica a majoritatii cetatenilor, iar parazitismul in lipsa de pretuire a capitalului, ca urmare a imbogatirii clasei oligarhice nu prin efort propriu, adica prin munca, inovatie si spirit de economisire, ci prin insusirea capitalurilor si veniturilor create de altii, cu ajutorul mecanismelor legislative si financiare, concepute si puse in practica de clasa respectiva prin forta, teroare si inselaciune. O varianta moderna a capitalismului oligarhic o reprezinta capitalismul oligarhic international, care consta in formarea de entitati economice in care drepturile de proprietate asupra capitalului sunt exercitate de un numar redus de persoane apartinand de natiuni diferite si care incearca, prin mecanisme legislative si financiare, sa-si extinda exercitarea dreptului de proprietate asupra capitalurilor create de alte natiuni, sa sustraga o parte cat mai mare a veniturilor create de natiuni, inclusiv prin intermediul imprumuturilor acordate statelor, cu dobanzi impovaratoare. Capitalul national, indeosebi al tarilor fost-comuniste, este si va fi victima unor puternice agresiuni din partea capitalului oligarhic international, care urmareste sa-l acapareze, in detrimentul natiunilor in cauza.

Statul national are obligatia de a-si asuma, ca una dintre cele mai importante responsabilitati ale sale, pe aceea a apararii drepturilor de proprietate ale cetatenilor sai impotriva agresiunilor externe.

VA URMA..

Dr. Constantin Cojocaru, „Iesirea din prapastie” – fragment.

Recommended Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
traci, cetate, primatul cetatiidan diaconu, libertate, implicare
%d bloggers like this: