Constantin Noica – Sufletul românesc și muzica

constantin noica, filozofie crestina, crestinism, religia crestina, invatatura crestina, cautarea fericirii

Constantin Noica - Sufletul românesc și muzica

Nici unul dintre bărbații mari de la 1848 – observa într-un rând un învățat român – n-avea o înțelegere deosebită pentru muzică. Fiii de boieri de acum un veac au asimilat totul, în ce privește artele pe care le întâlneau în străinătate, nu însă și muzica. Nici astăzi, poate, nu avem destulă pricepere în această privință. Fiindcă muzica cere nu numai inteligență…

Opresc aici șirul ideilor pe care le dezvolta atât de sugestiv, într-o mai veche Istorie a literaturii române, profesorul Sextil Pușcariu. Nu e ceva de învățat de la ele? Sufletul cult românesc (cu cel popular e altă poveste) nu are toate dimensiunile. Nici nu le putea avea dintr-odată pe toate. A avut loc, în sânul lui, o dezvoltare vrednică de tot interesul, în zonele luminoase ale vieții spirituale, dar, în zonele unde raza inteligenței nu pătrunde, creșterea a întârziat. Va mai întârzia?

Dar timpul nostru tocmai aceasta aduce: o înțelegere muzicală a lucrurilor; un tulburător triumf al muzicii. Există, de pildă, suflete și națiuni care știu să „orchestreze”, în timp ce altele nu știu. De ce nu câștigă bătălii câte o națiune? Pentru că, poate, n-a avut nici un mare muzician – ne-a venit în minte, într-o bună zi. Nu orchestrează; nu gândește simfonic; nu cântă cu adevărat. Iar timpul nostru, ca orice timp în care „elementele” tind să se individualizeze, are nevoie de contopire și muzică.

În sufletul cult românesc, tăiat prea mult în colțuri, câteodată, divizat de lucruri și de sine prin cezurile necruțătoare ale inteligenței, timpul nostru vine să verse armonie și simțul întregului. Și nu numai armonie sau simț al întregului. E ceva mai material în muzică, nu o simplă idee poetică, iar de materie are nevoie un suflet, solicitat prea mult de teoretic și teorie, cum e acest inteligent suflet cult românesc.

Numai din muzică – dacă nu cumva o știi de-a dreptul – înveți ce e creșterea și devenirea. Simfonia singură îți arată cum crește materia sunetelor către sens. Muzica te familiarizează cu acest haos al lui ceea ce nu este încă, pe care ai să-l regăsești mai târziu peste tot acolo unde e viață: în tine, dacă în tine e viață; în istorie, unde ți se pare că e prea multă. Dacă avem astăzi nevoie să ne familiarizăm cu materia, să înțelegem dezordinea, haosul, atunci spiritul muzicii ne poate da o cheie. De cheia aceasta, cei mai mulți dintre marii noștri înaintași au fost lipsiți. Titu Maiorescu a plecat indignat de la reprezentația lui Lohengrin. Dar nu e nevoie să înscriem aceasta pe efigia ce se va bate în curând în amintirea lui…

De aceea, fenomenul cultural cel mai adânc, poate, ce se petrece de câțiva ani în România e sporirea interesului pentru muzica cea mare. Când vezi sălile acestea pline, ale concertelor, când asculți programele de zile mari ale radioului, poți nădăjdui că sufletul nostru cult va ști mai mult, va înțelege mai mult, mâine. E adevărat că există mulți snobi: iară e adevărat că mulți nu gustă din muzică decât voluptatea muzicii. Dar dacă arta nu e o formă superioară de bucătărie, atunci ceea ce se întâmplă astăzi are un sens de cultură. Timpul nostru ne trimite prin muzică un mesaj rafinat – ca să-i înțelegem întunericul și luminile.

Vremea, 1942

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu