Constantin Prezan, maresalul care a dat doua lovituri napraznice bolsevismului

Mareșalul Constantin Prezan este unul dintre cei mari mari conducători ai Armatei Române, care a reușit să dea două lovituri nimicitoare bolșevismului, motiv pentru care a fost scos de comuniști din cărțile de istorie.

Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc din comuna Butimanu, care face acum parte din județul Dâmbovița, pe atunci fiind în plasa Snagov a județului Ilfov, fiind fiul lui Constantin și al Alexandrinei Prezan.

A urmat școala primară din satul natal, iar în anul 1874 a devenit elev la Școala Fiilor de Militari din Iași. La absolvire, Constantin Prezan a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, după care, la terminarea școlii, a fost avansat la gradul de sublocotenent.

A continuat să se pregătească pentru o carieră militară de succes și în anul 1881 a fost printre primii cursanți ai unei noi instituții de învățământ a Armatei Române: Școala Specială de Artilerie și Geniu. A fost al doilea din 23 de cursanți, fiind avansat la gradul de locotenent.

Constantin Prezan a câștigat în 1883 un concurs pentru a urma în străinătate cursurile prestigioasei „Școli de Aplicație pentru Artilerie și Geniu” de la Fontainebleau, în Franța, pe care absolvit-o in august 1886, cu calificativul „prea bine”, iar la revenirea în țară a fost încadrat ca profesor-ajutor la disciplina Fortificații, curs care se preda la Școala Specială de Artilerie și Geniu. A obținut în acest fel brevetul de ofițer de stat major.

Destoinicul militar a fost avansat la gradul de maior, fiind numit în prima sa funcție importantă de comandă, aceea de comandant de batalion al Regimentului 1 Geniu, misiune pe care a îndeplinit-o până în luna iulie 1894. Patru ani mai târziu avea să fie numit în Statul Major Regal, ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand, la 16 noiembrie 1896, funcție pe care a ocupat-o până în 1901, iar Olga, soția sa de doar 20 de ani, a devenit doamnă de onoare a principesei Maria.

În anul 1901 familia Prezan a părăsit definitiv Bucureștiul pentru a se stabili la noua reședință, mai ales că până în 1914 bărbatul a ocupat funcții de comandă în unitățile dislocate în garnizoanele Vaslui, Bârlad, Roman și Iași. Ca urmare a propunerii ministrului de război de la acea vreme, generalul Alexandru Averescu, Prezan a fost ridicat la gradul de general de brigadă de ziua națională, pe 10 mai 1907.

O mare capacitate de organizare

Constantin Prezan s-a remarcat și a avansat mereu în ierarhia militară, pe 1 noiembrie 1910 fiind numit comandant al Diviziei 10 Infanterie, iar la 30 martie 1911 a fost mutat la comanda altei mari unitati similare, Divizia 7 Infanterie. Acesta a avut un rol important în timpul celui de-al doilea razboi balcanic din 1913, când militarii au fost decimați de holera. Trupele conduse de Constantin Prezan au suferit pierderi minime ca urmare a organizări hranirii, cartiruirii și respectarea normelor de igienă.

În anul 1914, la începutul Primului Război Mondial, cariera militară a lui Constantin Prezan era la apogeu: ajunsese la cel mai înalt grad pe care îl putea primi un militar pe timp de pace și ocupa funcția de comandant de corp de armată, cea mai mare funcție posibilă, cu excepția celei de șef al Marelui Stat Major. Între 1914 și august 1916, în perioada neutralității, generalul a fost comandant al Corpului 4 Armată, cu sediul la Iași, unitate care, în caz de război, urma să se transforme în Armata de Nord, iar regimentul s-a dovedit extrem de disciplinat și eficient datorită calităților excepționale ale șefului său.

A avut un rol important in Primul Razboi Mondial

După intrarea României în război, la declanșarea ostilităților, în noaptea de 14/15 (27/28) august 1916, forțele principale ale Armatei de Nord au fost dispuse pe frontiera cu Austro-Ungaria, în zona Carpaților Răsăriteni, între văile Bistriței și Cașinului. Prestația lui Prezan a primit aprecierea regelui Ferdinand, dar a atras antipatia generalului Alexandru Averescu, care era la momentul respectiv comandantul Armatei 2 și tocmai suferise eșecul operațiunilor de la Flămânda. După înfrângerile în serie ale armatei române în Oltenia și Muntenia, guvernul a hotărât să îl numească pe Prezan la comanda Armatei 1, având ca obiectiv imediat organizarea apărării Bucureștilor.

În primul război mondial, Constantin Prezan activa în cadrul Armatei Nord, care va străpunge Carpații Orientali pentru eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Generalul Prezan avea un stil de conducere modern și deosebit de eficient.

Generalul Prezan împreună de șeful Misiunii Militare Franceze, Henri Berthelot, au întocmit un plan de operații care prevedea un atac de flanc, prin surprindere, bătălia pentru București începând pe 30 noiembrie 1916 și pentru câteva zile ofensiva condusă de generalul Prezan a reprezentat un pericol real pentru forțele conduse de August von Mackensen.

Deși luptele finale au fost pierdute, în 5 decembrie 1916, Constantin Prezan a fost numit șef al Cartierului General al Armatei Române de către regele Ferdinand și prim-ministrul Ionel Brătianu, și a demarat o acțiune de reformare a structurii administrative din armată. Cu excepția generalului Alexandru Averescu, care și‑a exprimat nemulțumirea față de numirea lui în fruntea Marelui Cartier General, decizia regelui Ferdinand s-a bucurat de o apreciere aproape unanimă, atât în rândul armatei, cât și al politicienilor și șefilor misiunilor militare străine.

De asemenea, generalul Prezan a jucat un rol important în elaborarea planurilor de luptă care au dus la victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Astfel că, în primele luni ale anului 1917 Marele Cartier General a funcționat la Bârlad, în sediul fostei Brigăzi 13 Infanterie, perioadă în care autoritățile militare au pornit o amplă acțiune de reorganizare a armatei, iar bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, desfășurate sub coordonarea lui Prezan, au stopat ofensiva Puterilor Centrale pe flancul stâng al Frontului de Est, fiind singurele succese certe ale aliaților în aceste ținuturi ale Europei.

După capitularea Puterilor Centrale, Constantin Prezan a condus operațiunile militare desfășurate împotriva Ungariei bolșevice care atacase Transilvania

Chiar din ziua înfiinţării, cele 3 armate române – 1 , 2 şi 4 (de Nord) – s-au angajat în operaţia strategică pentru eliberarea Transilvaniei pe întregul front, de-a lungul Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Concomitent cu opţiunea de a intra în război alături de Antantă, Marele Stat Major român a pus în aplicare ipoteza „Z” , care însemna, în esenţă, trecerea la ofensivă în Transilvania cu o grupare de forţe compusă din trei armate desfăşurate în dispozitiv în formă concavă, cu deschiderea spre vest, de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni şi Meridionali, cu misiunea de a pătrunde pe direcţii multiple în Podişul Transilvaniei şi în Banat şi, dezvoltând ofensiva în adâncime, să iasă prin Poarta Someşului şi Poarta Mureşului, în Câmpia Tisei şi a pune stăpânire, în misiunea următoare, pe Zona de hrănire a armatelor austro-ungare în zona Dunării Mijlocii şi Budapesta. S-a recurs astfel la manevra strategică pe direcţii exterioare multiple cu o grupare de forţe care reprezenta aproximativ 80% din efectivul mobilizat de 850000 de oameni, din care 650000 pentru armata de operaţii, în timp ce pentru trecerea parţial la apărare pe frontul de sud s-a destinat Armata a III-a, care însuma 20%, cu toate că fâşia ei de acţiune avea o dezvoltare frontală apropiată de cea a armatelor 1 , 2 şi 4. Este clar că materializarea loviturii principale în această operaţie ofensivă strategică destinată pentru eliberarea unui teritoriu naţional cu o suprafaţă de peste 102000 km pătraţi, de fapt a provinciei istorice Transilvania.

Ofensiva a început prin deschiderea trecătorilor de către trupele de acoperire, care au trecut la acţiune chiar în seara zilei de 14 august 1916, la orele 21.00, cu misiunea de a ocupa poziţiile inamice situate la circa 15 km dincolo de „frontiera” dintre Moldova şi Transilvania.

La comanda Armatei de Nord, care opera la flancul drept al dispozitivului strategic ofensiv din Transilvania, generalul de divizie Constantin Prezan a împins spre valea Mureşului trupele de la aripa stîngă a Armatei 1 austro-ungare (august 1916). În apărare, marile unităţi din subordine au rezistat atacurilor inamice în Valea Oituzului, iar la replierea dispozitivului defensiv român pe crestele Carpaţilor, Armata de Nord a închis ermetic principalele trecători montane.

Încă din primele zile ale războiului, Armata a IV-a a început operaţiile pe tot frontul munţilor Moldovei. Înaintarea Armatei de Nord deschidea perspective frumoase pentru armata rusă vecină, care nu a fost în măsură să le exploateze. Forţele ruse nu au înaintat prin trecătorile din nord ale Moldovei care le fuseseră oferite, prin forţarea şi ocuparea lor, de către armatele române, şi pe unde ar fi putut să întoarcă poziţiile armatei austro-ungare din Munţii Bucovinei. Ruşii au trecut la ofensiva stabilită prin convenţia militară cu România abia la 31 august 1916. Cu toate aceste greutăţi, Armata a IV-a a trecut Carpaţii Orientali şi a înaintat fulgerător în Ardeal, atingând partea superioară a Mureşului. În sudul Ardealului, forţele române au ocupat Făgăraşul, trecând dincolo de Olt spre Sighişoara, iar spre vest până la Sibiu, Petroşani şi Orşova.

După lupte grele, Armata a 4-a a eliberat zone importante din estul Transilvaniei, pătrunzând în dispozitivul inamic peste 100 km, într-un ritm mediu de 2-3,5 km pe zi, iar frontul iniţial de 270 km a fost redus la 150 km.

Din cauza schimbărilor majore pe frontul de sud, la Dunăre şi Marea Neagră, şi a nevoilor pentru manevra de forţe şi mijloace pe direcţiile ameninţate, ofensiva armatelor române a fost oprită, la ordin. La 10 noiembrie 1916, la comanda Armatei a 4-a (de Nord) a fost numit generalul Constantin Christescu.

În urma unei decizii încă destul de controversate, Marele Cartier General român, influenţat de insuccesele iniţiale ale armatei române în Dobrogea, la propunerea celorlalţi comandanţi de armate, a decis să oprească temporar ofensiva în Transilvania, mutând lovitura principală pe frontul de sud, materializând-o printr-o manevră de forţe de la nord de Carpaţi pe Dunăre şi de la vest la Est. Considerată una din erorile de comandament cu consecinţe globale asupra desfăşurării şi rezultatelor campaniei din anul 1916, această decizie a generat puternice controverse istoriografice, mai ales că după mutarea efortului principal pe frontul de sud rezultatele nu au fost cele scontate, armata română consemnând câteva înfrângeri semnificative, fiind obligată să se replieze în Moldova, pe linia Siretului Inferior şi a Carpaţilor Orientali.

Generalul Constantin Prezan, comandant al Armatei de Nord, a avut o altă soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, opinând pentru întărirea grupării din Dobrogea cu una sau cel mult două divizii şi să se continue energic ofensiva în Transilvania prin întărirea Armatei de Nord în scopul de a ameninţa cu învăluirea forţele inamicului de la nord de Carpaţi şi a le obliga să se retragă dincolo de Mureş.

Aplicarea acestei soluţii propuse de generalul Prezan ar fi dus la o bătălie în estul Podişului Transilvaniei, la care ar fi participat Armata a IV-a, cu toate forţele, Armata a II-a şi aripa dreaptă a Armatei I, înainte de sosirea Armatei a IX-a germane în zona Târgu Mureş, Dej, Cluj. În timpul acestei bătălii, ar fi fost zdrobită Armata I austro-ungară şi ar fi deschis drumul forţelor române spre Munţii Apuseni şi mai departe spre Câmpia Tisei.

În lunile decembrie 1918-ianuarie 1919, acţiunile trupelor române s-au desfăşurat între râul Mureş şi Munţii Apuseni, pentru a obliga Ungaria să respecte deciziile Puterilor Aliate. Ulterior, prin înfiinţarea, la 8 februarie 1919, a Corpului 67 Armată, se va desfăşura campania din Munţii Apuseni, până la graniţa de vest a României, în perioada 16 aprilie – 2 mai 1919. În perioada 30 iulie – 6 august 1919, s-a desfăşurat operaţia ofensivă a armatei române în Câmpia Tisei, finalizată cu ocuparea capitalei ungare, la 4 august 1919. Trupele române din Ungaria, comandate din 12 aprilie de generalul Gheorghe Mărdărescu, au rămas pe teritoriul ungar până la 22 noiembrie 1919, retrăgându-şi ultimele unităţi în garnizoanele de reşedinţă în perioada 14 februarie – 28 martie 1920.

Cât despre Armata a 4-a de Nord?

La 7 iunie 1923, generalul Constantin Prezan a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.

În perioada interbelică, în Transilvania a funcţionat Inspectoratul General de Armată nr. 3, care avea în subordine Corpurile 6 şi 7 Armată. Octavian Goga spunea că „în  perioada interbelică, în Cluj, şi în Transilvania, toţi comandanţii au săvârşit o operă de mari proporţii şi de unanimă preţuire”.

În condiţiile agravării rapide şi accentuate a situaţiei internaţionale, la 22 septembrie 1939, a fost reînfiinţată Armata a 4-a, care a devenit Comandamentul Grupului de Armate nr. 1 din Transilvania.

În al doilea război mondial, Armata a 4-a română a fost singura structură operativă care s-a aflat neîntrerupt pe front, de la Prut la Volga şi de la Stalingrad în Munţii Boemiei, lîngă Praga, din iunie 1941 până în mai 1945.

Mareșalul Antonescu și Regentul Mihai, la înmormântarea lui Constantin Prezan

La 20 martie 1920, Marele Cartier General a fost demobilizat, structurile sale fiind fie contopite cu structurile Marelui Stat Major, fie desființate. La aceeași data, generalul Constantin Prezan și-a prezentat demisia din armată. Prin Înalt Decret generalul de corp de armată, la data de 14 iunie 1930, Constantin Prezan a fost înalțat la demnitatea de „Mareșal al României”.

Constantin Prezan s-a stins din viață la 27 august 1943, la vârsta de 82 de ani, fiind înhumat în curtea reședinței sale de la Schinetea cu funeralii naționale. La înmormântare au fost prezenți înalte oficialități ale statului român, în frunte cu regentul Mihai I și „conducătorul statului”, mareșalul Ion Antonescu, fostul său colaborator.

„Este un simbol de muncă, de patriotism, de credință neclintită și de sacrificiu”, spunea Ion Antonescu despre cel care i-a fost mentor.

Un luptător anticomunist

Generalul (r) Mihai Hodorogea, autor a unor romane istorice despre mareșalul Constantin Prezan, ne spune că mareșalul Constantin Prezan a fost scos de comuniști din cărțile de istorie, pentru că s-a opus bolșevismului: „Maresalul Prezan, în epoca comunistă, ca urmare a faptului că s-a opus bolșevismului, a fost scos din cărțile de istorie. În perioada de documentare, când am studiat «Dicționarul Enciclopedic al României», la litera «P», mareșalul Prezan nu este trecut. Am încercat să aflu de ce s-a întâmplat acest lucru. La sfârșitul anului 1917, în momentul în care s-a instaurat la Moscova conducerea bolșevică, Lenin împreună cu Troțki au hotărât să transforme România în republică sovietică pe calea armelor. Au trimis un grup de 3.000 de militari care au fost cartiruiți lângă Iași, la Socola, sub pretextul că vin să întărească frontul, dar aveau obiectivul de a aresta guvernul și pe rege, a-i împușca și transforma România în țară sovietică. Generalul Prezan era într-o relație foarte bună de prietenie cu generalul Dimitri Cerbacev, șeful trupelor ruse din Moldova, care i-a spus că în noaptea respectivă să nu rămână în Iași. Prezan a insistat să afle de ce, iar Cerbacev, crezând că Prezan nu va avea timp de reacție, i-a spus despre ce e vorba. Prezan s-a dus la rege. Situația era foarte complicată, pentru că atacarea trupelor rusești putea să ducă la un conflict între armata rusă și cea română. Mareșalul Prezan a trimis două regimente de vânători de munte și în noaptea respectivă a lichidat gruparea respectivă. Câteva sute de ruși au fost omorâți, iar ceilalți au fost dezarmați. Pentru asta, bolșevicii nu l-au înghițit niciodată”.

Un alt motiv al urii bolșevicilor față de mareșalul Prezan a fost acțiunea de înfrângere a guvernului bolșevic din Ungaria. „O altă acțiune antibolșevică a fost campania din 1919 din Ungaria, unde conducerea politică a cedat puterea partidului bolșevic condus de Bela Kun, care urmărea să atace concomitent România și să ocupe Transilvania. Mareșalul Prezan a avut informații de la Serviciul Secret Român, a luat oștirea și s-a terminat totul cu ocuparea Budapestei. Este a doua mare lovitură dată bolșevismului”, spune generalul (r) Mihai Hodorogea.

De asemenea, Constantin Prezan este cel care l-a format pe mareșalul Antonescu. „Prezan este cel care l-a crescut pe mareșalul Antonescu. L-a luat de la gradul de locotenent și până când a ajuns mareșal. Este frumos că l-a interesat și cine vine după el. Cariera de mareșal al lui Antonescu nu a fost pe placul rușilor, iar acest lucru s-a legat tot de numele generalului Prezan. Mai sunt pasaje în viața mareșalului Prezan, care îl plasează în categoria luptătorilor antibolșevici din România”, a mai precizat Mihai Hodorogea.