Cristian Horgoș – Romano-catolicii au un complex baroc în Oradea din munca iobagilor români și datorează mulțumiri sau măcar scuze pentru toate suferințele îndurate de aceștia

România e un stat de drept și e corect ca toate cultele să-și reprimească proprietățile confiscate abuziv de fostul regim comunist. În virtutea aceluiași stat de drept corect ar fi ca, de pildă, și cultul romano-catolic să retrocedeze comunității ne-catolice din Transilvania banii pe care i-a smuls cu forța secole la rândul. Situația numeroaselor dosare de retrocedare către cultul romano-catolic e una gen „care-pe-care”, și nu putem adresa decât felicitări juriștilor și caselor de avocatură care au obținut pentru episcopiile romano-catolice clădiri care mai de care mai valoaroase, și care nu sunt biserici. Doar că onoratele fețe bisercești par că acționează ca agenți bursieri sau rechini pe piața imobiliară și mai puțin ca oameni ai lui Dumnezeu și ai dreptății.

Căci strict creștinește, parcă am aștepta ca măcar un episcop romano-catolic să nu tacă mâlc în timp ce-și face cruci peste cruci ci să mulțumească simbolic urmașilor foștilor iobagi ne-catolici care au plătit secole la rândul dijme bisericii conducătoare transilvane. Altfel se poate spune că vor să fie și cu palatele în CF și cu banii luați și cu sufletu-n rai.

Căci pentru ridicarea palatelor episcopale nu și-au suflecat mânecile înalții prelați ca să facă mortar și să ridice pietrele sau cărămăzile cu scripeții sau cu spinarea. Munca a fost îndeosebi a iobagilor, fie români sau maghiari. Iar grosul banilor tot de la aceștia veneau.

Iar iobagii nu aveau o viață de huzur, și nici nu-i iubeau neapărat pe romano-catolici.

Gheorghe Doja

Răscoalele țărănească de Bobâlna, din 1437-1438, și răscoala condusă de Gheorghe Doja, în 1514, au arătat că iobagii erau apăsați de birurile nobiliare sau romano-catolice. Dealtfel răscoala din 1514 a izbucnit ca urmare a unui pretext, oferit de recrutarea pentru o cruciadă antiotomană de la începutul anului 1514, în curs de organizare în baza unui apel făcut de Papa Leon al X-lea. Printre puternicii adversari ai răsculaților s-a numărat episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Ferenc Várday, iar armatele țărănești conduse de Gheorghe Doja n-au pregetat să-l prindă și chiar să-l ucidă pe episcopul Csáki, într-atât de „dragi” le erau îmbuibatele fețe bisericești.

De asemenea, printre victimele răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, în 1784, s-au numărat și preoți. Deci opresiunea bisericească nu era vorbă în vânt.

De pildă, în lucrarea „Fragmente din istoria românilor”, de Eudoxiu Baron de Hurmuzaki, cu traducere făcută de Ioan Slavici, cuvântul „biruri” se repetă de 15 ori în contexte apăsătoare pentru iobagi.

Despre amploarea fenomenului ne putem da seama chiar dintr-un comunicat al Episcopilor romano-catolici din România, publicat pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Astfel aflăm că doar până în 2012, Episcopiile romano-catolice din România au depus nu mai puțin de 1.024 (o mie douăzeci şi patru) dosare de retrocedare (Arhidieceza de Bucureşti – 26, Arhidieceza de Alba Iulia plus Cluj Napoca – 476, Episcopia de Iaşi – 18, Episcopia de Timişoara – 168, Episcopia de Oradea – 157, Episcopia de Satu Mare – 179).

Multe din aceste cereri de retrocedare au vizat muzee, școli, licee, biblioteci, filarmonici, clădiri folosite de universități.

Unele s-au retrocedat deja, altele nu iar altele sunt încă în proces de judecare. De pildă s-au retrocedat Palatele episcopale din Timișoara și Oradea, Colegiul-Național „Unirea” Târgu-Mureș, Filarmonica din Oradea etc. Lista e lungă la fel căci dacă pe vremuri romano-catolicii erau hapsâni cam la fel se dovedesc și acum.

Dar de retrocedarea banilor smulși de la comunitate de fostele episcopii și Capitluri romano-catolice nu și-a pus problema niciun jurist al Statului Român. Iar specialiștii de la Arhivele Naționale cam dorm și ei în papuci.

Nota redacției:

România nu mai este un Stat de Drept începând cu data de 23 august 1944 când s-a dat lovitura de palat (de stat) de către regentul Mihai de Hohenzollern care a ordonat arestarea șefului Statului mareșalul Ion Antonescu și implicit condamnarea sa la moarte. Din acea dată, statul român, România însăși a trăit într-o perpetuă ilegalitate prin lovituri de stat și fraudări de alegeri. După 23 august 1944 a urmat decembrie fatidic 1989, o altă lovitură de stat, ca și martie 1991. Între timp, au fost fraudate toate alegerile (chiar și turul 1 al prezidențialelor din octombrie 2024, dar foarte puțin, fapt ce a dus la câștigarea cât se poate de corectă a candidatului patriot Călin Georgescu) pentru a perpetua aceleași personaje politruce în fruntea statului chiar și până în prezent. Iar acum trăim lovituri de stat date chiar de către elementul juridic, ba chiar constituțional prin infracțiuni mixte electorale și penale ale celor de la BEC, CCR și alte instituții despre care nu ne pronunțăm acum, care au anulat alegeri oprindu-le în timpul votării din străinătate. Toate acestea făcute cu concursul serviciilor care au facilitat astfel de acțiuni infracționale și cu ajutorul autorităților de forță care au fost complici cu ei păzindu-i de furia poporului, ba chiar scutierii jandarmilor atacând recent pe unii demonstranți, dintre care și femei. Iar aceste lucruri ne fac să ne întrebăm: care Stat de Drept Român? NU EXISTĂ! Este doar o perpetuă rotire a cadrelor pe „principiul cumetriilor”! QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!