Călin Georgescu – Despre Leadership

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Călin Georgescu – Despre Leadership” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549313953034{margin-bottom: 0px !important;}”]

În România nu există leadership.

Călin Georgescu.

Să dezvoltăm valorile pe care le avem este imperios necesar. Numai gândul la ele ne umple de bucurie, darămite să le mai și practicăm în fiecare zi. Politica și economia se pare că astăzi sunt două subiecte foarte spectaculoase pentru, de exemplu, marea masă de cetățeni români (dacă îi putem numi astfel, și vom explica această atitudine pe care o adoptăm față de ei un pic mai jos) aflați în floarea vârstei. Însă descoperim că foarte puțini dintre ei cu adevărat știu ce este, și nu ce înseamnă (definiție), politica și economia. Un bun stăpân al casei sale, însă, știe.

Putem începe prin a spune ceea ce nu înseamnă economia, ceea ce nu înseamnă politica. Economia nu înseamnă profit, ci distribuție de resurse, iar modul în care aceasta se realizează este o artă ce izvorăște din acel artist bun stăpân al casei. Politica nu înseamnă parteneriat și nici coaliții între diferiți funcționari ai aparatului de stat ce poartă numele de politicieni sau membri de partid, sub egida căruia planifică și gândesc viitorul pentru oamenii de rând, ci înseamnă conducerea oamenilor, popoarelor, guvernarea lor, ghidarea lor în lume și în viață, iar modul în care se realizează aceasta este o artă ce izvorăște din acel artist bun stăpân al casei. O casă este, în cele din urmă, o cetate în care cu toții suntem în bună-stare și prosperăm, căruia cu toții îi suntem cetățeni.

Să ne scuze cei care așteaptă definiții gata făcute pe genunchi sau în laboratoarele Școlii de la Frankfurt, însă politica și economia, astăzi, reprezintă reguli de făcut bani. Cine nu face bani, chiar daca aceștia nu sunt comestibili, în cele din urmă, rămân înapoi ca și când nu ar avea cu ce să supraviețuiască, ca și când ar pierde trenul progresului continuu a economiei de larg consum. Creierele deștepte continuă să fie vânate, iar acest lucru ne dovedește că fără ele, nici politica, nici economia de azi nu pot exista. Oare au fost concepute de minți briliante? Oare consumismul de azi este un lucru inteligent sau viclean, prin intermediul căruia se profită de oameni pentru a se face profit? Se profită pentru a se face profit! Cuvinte cheie cu rol principal dublu explicativ același, ca într-un cerc vicios, și cu rol secundar butaforic.

Domnul Călin Georgescu este unul dintre acei români buni stăpâni ai casei. Înainte de toate este expert în ingineria solului, apoi expert în dezvoltare durabilă, sustenabilă, om de știință emerit, fost director ONU pe indici de sustenabilitate. Cu alte cuvinte, traiectoria vocațională a dânsului ne sugerează că solul este baza dezvoltării pe termen lung a omenirii și a lumii în general. Împreună cu acesta, apele curgătoare, mările și oceanele, minereurile de sub pământ, energia pe care acestea le transmit, lucrează dimpreună ca un tot unitar, iar dacă scoatem una dintre ele, celelalte încetează a mai funcționa cauzând un colaps al întregului ecosistem.

Astfel că, ecosistemul este un sistem economic natural, adică sistemul economic al naturii. Banii nu pot fi mâncați, iar materiile prime pe care Mama Natură ni le pune la dispoziție pot crea hrană pentru toate ființele. Monedele de schimb, însă, nu.

Solul cel mai bogat din lume este cel provenit din regiuni bogate în vegetație. Datorită diversității vegetale, solurile se turbăresc, adică se generează turbării în amestec cu mineralele pământului și apare ceea ce numim cernoziom. Aceste turbării rezultă din descompunerea diverselor plante, printre care și arbori căzuți, ceea ce reprezintă un sol bogat în elemente nutritive. „Suntem ceea ce mâncăm”, se mai spune, iar acest lucru este valabil la toate regnurile, chiar și cel vegetal și mineral despre care vorbim. Totul este reciclare în natură, cu alte cuvinte totul se recreează din sine însuși.

După acest mic preambul, să vedem ce ne spune domnul Călin Georgescu despre importanța pământului pentru noi toți, la nivel economic, politic etc.:

„Problema lumii nu este în nici un caz, cum fals se induce printr-o manipulare masivă, criza economică și financiară. Nu! Este ceea ce urmează după ea, adică o criză a hranei și a apei. Și, dacă știm asta, trebuie să avem luciditatea de a privi în viitor, de a înțelege că avem o șansă pe care nu o are nimeni, și anume, pământul acestei țări, solul. Putem să excelăm prin agricultură, chiar dacă în momentul acesta, noi, o țară întreagă care putem hrăni toată Europa, importăm peste 80% din produsele alimentare. Unde este roșia românească? Pune-l pe neamț să o cultive, cu toată tehnologia lui. Ei bine, nu poate, pentru că pământul nu este același.”

Un bun stăpân al casei știe să-și drămuiască resursele, fiind un bun economist, și știe să ghideze oamenii pentru a obține rezultate pozitive cu tot ceea ce are. Un program clar, logic, pe care domnul Georgescu îl propune pentru noi toți, pe termen lung, este numit Apă, Hrană, Energie. Harta acestui program, harta planurilor de viitor, harta de lucru a domnului Georgescu este însăși harta țării. Uitându-ne bine la ea, la ceea ce vedem că avem ca resurse, la ceea ce ne oferă, putem observa că avem multe lucruri pe un spațiu așa de restrâns. Așadar multă diversitate, multă bogăție, căci unde este diversitate, este bogăție, o gamă largă de potențial.

Se încearcă, totuși, la nivel internațional, să se ajungă la un echilibru, însă la un echilibru al consumului. Se vorbește despre creșterea economică în sensul creșterii producției de bunuri de larg consum. Se consideră că acest lucru oferă locuri de muncă pentru cei care nu au, oferind mai multe posibilități. S-a plecat pe un drum al conservării vechiului sistem de tip industrial al producției în masă pentru a prezerva consumul și astfel, profitul. Însă acest sistem nu este sustenabil. Pe termen lung consumă planeta cu toate resursele pe care le are lăsându-ne într-o uriașă criză prin care nu ne-am mai putea satisface necesitățile fundamentale. Să vedem:

„Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Populaţia lumii creşte cu 1% pe an, dar capitalul natural scade cu 1% an. Două treimi din ecosistemele lumii sunt utilizate nesustenabil. Schimbările climatice exercită o presiune în plus. Trei miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 USD/zi. 20% din ceea ce se produce pe planetă ajunge la doar 7% din populaţie.

Criza actuală este o criză de sistem. Ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuției albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima țară unde aceste insecte excepționale aproape că au dispărut.”

Vorbeam de profit, nu-i așa? Dar cine profită de toate acestea? Cine stă în spatele producției în masă? Am putea spune că marile conglomerate multinaționale, cu mulți reprezentanți în aproape toate țările, în stil piramidal, centralizând capitalurile la vârf. Cu alte cuvinte banii curg în sus, lăsând baza piramidei aproape lipsită de fonduri monetare cu care să-și facă tranzacțiile. Deci, posibilitățile celor de jos se reduc, iar posibilitățile celor de sus se înmulțesc, concentrându-se vârful atât de mult încât se separă de restul organismului. Așa este când trăim numai în cap, în intelectul calculist, uitând de restul organismului. Însă orice cap are și el necesități fundamentale.

„Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile existente de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc.

Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume.

În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărților cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie.”

Și continuă:

„România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei cu acte mai mult sau mai puţin în regulă este un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greși, că destabilizarea prezentă a Ucrainei prin proteste violente dirijate este pe punctul de a declanșa un nou Război Rece între Rusia și SUA. Un „război ascuns“ mocnește deja în Asia, între China și principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare ca un „no man’s land”, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei.”

Și odată cu aceasta, am putea spune că dacă regiunile planetei cu solul cel mai bogat cad, întreaga planetă, și implicit întreaga omenire, poate avea de suferit. Mai puțină hrană pentru cine? Cine este marea masă? Cine consumă? Care este parazitul ce suge seva planetei și dă prea puțin în schimb? Este îndeajuns să ne observăm pe fiecare dintre noi unde mergem, unde facem cumpărături, ce cumpărăm, ce tendințe vestimentare avem, ce tehnologie folosim etc. Ruptura de acestea poate fi una extrem de dureroasă căreia puțini i-am supraviețui.

Acest peisaj sumbru al complicității cu marea îmbuibare globală conduce nepăsarea la distrugerea a tot ceea ce poate hrăni. Marea foame rămâne, astfel, tot mare foame, veșnic nesatisfacută.

Dar să luăm un alt exemplu de pseudo-politică românească:

„Societatea românească diferă de economiile mature din Europa în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. În România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune de perspectivă. Statul român actual nu mai există pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.”

Se caută, de asemenea, să se extirpeze state, țări, mai precis, de pe harta lumii. Nu numai că se mușamalizează relele fapte ale oamenilor, adică băgarea sub preș, ci mai exact se decupează, se extirpează oameni și țări prin lungi și anevoiase procese ale deznaționalizării. Rușinea colectivă a eului satanic veșnic farsor, care ne împinge la a comite grave fapte de trădare față de semeni, de furt, ucidere, înșelăciune și multe altele, a căpătat cote paroxistice până la afirmarea unor minorități identitare. Cu toții ne identificăm însă identificarea nu înseamnă amintirea de sine, ființială. Un fundament pentru găsirea a cine suntem îl avem aici:

„Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care dușmănesc România.

Sunt țări importante care în ultimii 20 de ani s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înșine“. În anii ’70, Finlanda era la coada țărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globaliști, cu rețetele lor neoliberale, dar și-a revenit spectaculos când țara a adoptat modelul „prin noi înșine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de țări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaționali și au reușit să prospere economic.”

Bun. Solul. Dar apele? Ce putem face cu ele? Dacă mai putem face ceva, pentru că:

„Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului – accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?!”

Astfel că, înainte de a știi ce facem avem nevoie să știm unde suntem. Dar, în contextul actul în care România este plasată pe o piață globală se observă că ea este deconectată de la realitate. Relația noastră cu mediul înconjurător este în mare pericol. Rapoartele ONU, OMS, FAO, demonstrează cât de departe s-a ajuns pe o planetă cu resurse limitate. Spre exemplificare:

• 70% din apa consumată la nivel global este folosită pentru irigații și în industria producției de animale, care este principala cauză de distrugere a mediului;
• consumăm 950 litri de apă pentru a produce o pâine și 50.000 litri de apă pentru a produce 1 kg de carne;
• peste 50% din pădurile tropicale au fost distruse de oameni în ultima sută de ani pentru a fi transformate în pământ arabil, iar la nivel global pierdem aproximativ 13 milioane de hectare de pădure;
• 40% din decesele umane la nivel mondial sunt cauzate de poluarea apei, aerului și solului;
• oceanele sunt în pragul colapsului: la ritmul sălbatic în care se pescuiește, mările și oceanele ar putea fi golite de vietăți până în anul 2048;
• pierdem anual 15 milioane de tone de sol fertil, de 11 ori mai rapid decât viteza de formare a solului. Dacă rata de distrugere continuă, 30% din terenurile irigate ale planetei se vor pierde până în anul 2025 și 50% până în anul 2050;
• utilizarea tot mai sporită de fertilizanți pentru fermele industriale creează zone moarte pe tot globul și sufocă zonele marine. Organismele modificate genetic distrug esența vieții și accelerează bolile omului modern;
• la nivel planetar, 10% din albatroși sunt uciși în fiecare an; la fel se întâmplă cu broaștele țestoase, rechinii și focile;
• pădurile de mangrovă sunt distruse pentru a face loc fermelor piscicole, iar exemplele pot continua.

Dacă citim această listă sumbră, care împinge spre apocalipsă sigură, putem cădea foarte repede în defetism, însă aceasta ar fi capcana în care cade omul cu genunchii sparți și coloana vertebrală îndoită aproape irecuperabil, dar omul care se trezește la realitate, cu profundă remușcare se apucă de treabă ca să inverseze toate aceste procese prin care trecem cu toții, indiferent de cât de mare este fascinarea și hipnoza colectivă.

Sunt multe de făcut, iar în ceea ce privește subiectul apei în lume, avem nevoie să regândim relația noastră cu ea. Cum spunea și domnul Georgescu, atâta timp cât există mari corporații care monopolizează furnizarea apei în această lume, este mai dificil să recuperăm libertatea fundamentală de a avea acces la apă. Se poate pune problema patenturilor așa cum a fost în cazul unor substanțe naturale, precum vitaminele, care acum zeci de ani au fost patentate de catre industria farmaceutică.

Este, oare, foarte greu să ne trezim? Este, oare, foarte complicat și dificil să ne croim drum, uneori cu coatele, prin jungla ne false nevoi ale lăcomiilor noastre? Domnul Călin Georgescu spunea:

„Planeta noastră este capabilă să hrănească până la 15 miliarde de oameni, însă nu poate să satisfacă lăcomiile noastre.”

De asemenea, un aspect al lăcomiei este chestiunea industrializării, a bunurilor de larg consum, a producției în masă despre care am vorbit mai sus. Acestea au supt din planeta Pământ precum păduchii dintr-o gazdă, aproape fără a da nimic în schimb. Și avertizau oamenii de știință ai Clubului de la Roma, prin anii ’60-’70 că în acest ritm nu mai merge, ne vom autodistruge sigur.

„Depinde de noi să punem capăt deteriorării globale de fiecare dată când ne așezăm la masă. Criza climatică a atins cote îngrijorătoare, iar impactul enorm al zootehniei, de exemplu, de tip industrial este unul colosal.

A fost nevoie de 50.000 de ani pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard de oameni în 1830. Am atins 6 miliarde în anul 2000 și am depășit 7 miliarde în 2012. O creștere a populației globale la 9 miliarde în 2050 ar presupune creșterea cu 70% a producției agricole. Agrobusinessul pare să poată ține pasul cu nevoile unei populații în creștere, dar, în realitate, este un proces total nesustenabil.

Trebuie să admitem că am atins limitele resurselor planetei: ale petrolului și gazului natural, ale uraniului, ale altor metale rare, ale apei curate, ale solului de calitate și ale achiziționării de bunuri cu bani împrumutați. Vârful consumului de petrol coincide cu vârful de acordare a împrumuturilor, cu banii virtuali și cu vârful de consum a orice altceva. După acest vârf, urmează prăbușirea accelerată. Suprafolosirea resurselor importante ale Pământului, populația de peste 7 miliarde de oameni care se vor confrunta cu dezastre naturale produse de schimbările climatice, inclusiv seceta, bolile plantelor vor cauza pe viitor creșterea economică. În preajma anului 2020 se prefigurează cea mai serioasă criză a omenirii: criza de apă și hrană.”

Pentru a ne adapta la noua realitate, se impune o nouă economie și un model nou de civilizație. Cu alte cuvinte, este necesar să răspundem la realitatea actuală printr-o schimbare de paradigmă.

Marile corporații, care practică politică neoliberală, au atins niveluri de volum și de complexitate care nu mai pot fi suportate de cantitatea de energie disponibilă și de realitățile viitoare ale formării capitalului. Relația dintre corporația industrială și pământ fiind aproape exclusiv una de exploatare, lumea corporatistă este prea puțin tolerantă cu ideea de administrare a mediului, cu politicile de etică și mult mai aplecate către maximizarea profiturilor.

Soluția propusă este de orientare către întreprinderile mici și mijlocii care vor genera multe locuri de muncă. Prin urmare, trebuie să încurajăm deplasarea dinspre economia la scară mare, dinspre producția de tip convențional, spre o producție dispersată în nenumărate microîntreprinderi. La nivel global, în anul 2000, pentru prima dată, volumul bunurilor de consum produse în micile ateliere locale, mai ales în Asia, a depășit volumul produselor ieșite pe poarta fabricilor „erei industriale”. Aceasta marchează o tendință pe termen lung a demasificării producției.

Să investim într-o versiune de agricultură organică la scară redusă, care aplică ultimele achiziții ale științelor biologice, cu scopul de a înlocui agricultura înalt subvenționată și larg poluatoare. Agricultura nu este pandantul sistemului industrial. Un ecosistem sănătos ar putea fi primul standard al performanței agricole. Astăzi, agricultura organică ar putea oferi suficientă hrană la nivel global și mai multe locuri de muncă decât agricultura de tip industrial, fără impactul ecologic negativ al celei din urmă.

A te baza pe micul producător înseamnă să contracarezi asediul corporațiilor care îți dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar și cum să gândești. Mai însemnă să-ți organizezi singur propria producție. Te salvezi tu, ca individ, ca familie și ca țară. Micul producător va contribui la însănătoșirea României. Datorită lui vom rezolva problema șomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă știi să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, ești autonom.

Aduc în fața dumneavoastră o întrebare pe care toată lumea civilizată, mai ales în momente de criză, și-o pune și o pune și celorlalți: „Ce știi să faci?”. Pasul următor, după ce ai stabilit ce știi să faci, este excelența, care trebuie să constituie modul de manifestare al tuturor.

După aceste răspunsuri trebuie să știm încotro vrem să mergem și ce mijloace avem ca să ajungem acolo. Este o regulă de doi simplă și reprezintă o decizie profesionistă. Totul ne este permis, dar nu totul ne este și de folos. Cheia succesului o reprezintă dezvoltarea ”prin noi înșine”. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt exemple grăitoare de țări care au cedat presiunilor ”terminatorilor” internaționali și au reușit să prospere economic, plecând de la această regulă de doi simplă.

A ne dezvolta „prin noi înșine” înseamnă în primul rând a investi în om. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviință niște funcționari de la București sau de la Bruxelles.

Criza apei și a hranei din preajma anilor 2020 va fi mult mai serioasă și mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub un munte, ci stratul subțire de sol fertil, la care se adaugă apa și condițiile geomorfologice excepționale pe care țara noastră le are. Țara este un organism viu și trebuie tratată ca atare, adică integral, la fel cum viziunea integrală trebuie să prezideze modul de a concepe măsurile de prevenție și de asigurare a sănătății umane.

Dacă se pune la punct agricultura țărănească tradițională, exporturile de grâne românești vor fi căutate în toată lumea. Modul în care îți găsești nișa mondială pe baza propriilor resurse constituie cheia jocului în arena internațională și șansa țării noastre de a ieși din marasmul în care se află stă în agricultura tradițional țărănească.

Agricultura tradițională poate prinde viață cu adevărat atunci când devine politică de stat, iar mijloacele de punere în aplicare sunt solul României, extrem de productiv, și capacitatea profesională românească dezvoltată prin știință-cercetare și prin încurajarea industriilor conexe, cu o tradiție fabuloasă în țara noastră. De altfel, agricultura tradițională poate să fie șansa relansării economice a țării noastre pentru următorii câțiva zeci de ani.

Acum România importă de trei ori mai multe produse agroalimentare decât exportăm, cu un deficit de peste două miliarde de euro. Cu un potențial de 9,7 milioane de ha de teren arabil și 14 milioane de teren agricol, România poate să producă de trei ori mai mult decât cer nevoile proprii.

Pe trendul crescător al prețului alimentelor, cine deține o agricultură bună, și în special tradițională, nechimizată, va avea numai de câștigat. Întrebarea care se pune acum este dacă știm noi să valorificăm această oportunitate. Criza economică și financiară de acum va păli în fața crizei ce urmează după ea, adică o criză a hranei și a apei. Trebuie să avem luciditatea de a privi în viitor, de a înțelege că avem șansa unui avantaj competitiv, și anume solul acestei țări, mult superior altora, unde s-a constatat o prăbușire constantă a activității biologice a solurilor. Solurile, sau complexul argilo-humic, sunt extrem de fragile și deci ușor de distrus, mai ales prin poluare. Pe de altă parte, în special pentru situația geomorfologică a României, solurile sunt protejate de pădure în general, o componentă esențială a Capitalului Natural românesc, perdelele lor de protecție. Degradarea biologică a solurilor este urmată de cea chimică. Calciul dispare și argila nu mai este legată de humus. Ni se pare firesc astăzi să vedem, după ploaie, apele pline de noroi, însă, în zonele neatinse de agricultură nesănătoasă, de tip industrial, apele rămân limpezi. Ne vom pierde solurile dacă nu respectăm legile biologice.

Dar să încheiăm aici cu alte câteva cuvinte înțelepte pe care ni le poate lăsa domnul Georgescu:

„Așadar, micul producător și gospodăria țărănească tradițională vor fi motorul economic și vor aduce prosperitatea. Satul românesc, icoana vie a neamului, va salva țara. Mă înclin în fața țăranului român și îi mulțumesc pentru că există, pentru că ține aprinsă flacăra credinței și a speranței.”

Acesta este viitorul României, viitorul leadership-ului românesc, viitorul românilor. Vă mulțumesc pentru răbdarea voastră în citirea acestui articol. Doamne ajută![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!