„Sfantul” Vasile Voiculescu medic, prozator si poet – candva, la liceu se studiau operele sale, „Lostrita” sau „Ultimele sonete” – a fost saltat de comunisti pe cand avea 74 de ani. A fost acuzat ca pastrase legaturi cu intelectualii din „Rugul Aprins” si trimis la inchisorile de la Jilava, ori Aiud. La ultima a fost batut crunt, cu bocancul in cap, in timp ce era intrebat: „Bosorogule, mai traiesti?” S-a stins din viata la un an dupa ce a fost eliberat…

L-au saltat in noaptea de 4 spre 5 august 1958. Avea 74 de ani. L-au bagat in lotul „Teodorescu Alexandru si altii”. Scurt, l-au acuzat ca a pastrat legaturi cu intelectualii care, odinioara, facusera partea din faimoasa organizatie culturala „Rugul Aprins”, asa ca l-au trecut la „uneltire contra ordinii sociale”, prevazuta si pedepsita de articolul 209 din Codul Penal. Au mers mai departe, punandu-i in carca apartenenta la „activitatea fascista”, pentru colaborarea cu revista „Gandirea”, i-au trecut la dosar participarea la „grupuri contrarevolutionare”. Pe 8 noiembrie 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucuresti, prin sentinta nr. 125 il condamna pe Vasile Voiculescu la cinci ani de temnita grea si la cinci de degradarea civica. Urmatoarele destinatii: Jilava si Aiud…

Medic decorat pe frontul Primului Razboi Mondial

Vasile Voiculescu se nascuse in noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884. Termina Facultatea de Medicina in 1909 si-si sutine, anul urmator, teza de licenta, in chirurgie. „Devoreaza”, in acelasi timp, literatura romana si pe cea franceza. Il citeste pe Schopenhauer, citeste Upanisadele, Scripturile Hinduse. Participa, ca medic, la Razboiul de Reintregire (primeste decoratia „Steaua Romaniei cu spade”), apoi il gasim profesor de igiena la Institutul Pompilian din Bucuresti si sef al Circumscriptiei 12 medical din Capitala.

„Ceea ce izbea in persoana lui Vasile Voiculescu era bunatatea serafica pe care stia sa o arate orisicui: nici nu critica pe nimeni, nu gasea defecte nimanui si nu blama pe nimeni, afland intotdeauna scuze si intelegandu-l pe fiecare. Simpatia pe care o arata pentru fiecare bolnav pe care il consulta era lesne receptata de pacientii lui, care il adorau. Ii examina cu atentie, le prescria medicamente, pe care de multe ori le aducea chiar el, le spunea cuvinte de imbarbatare si nu uita niciodata sa le lase un mic dar, fie in bani, fie in alimente sau imbracaminte”, spuneau colegii. Este botezat „Medicul fara de arginti”.

Debuteaza in „Convorbiri literare” cu „Dorul”, iar in 1916 ii apare volumul „Poezii”. Piesele sale ii sunt puse in scena la radio, devine director al Fundatiei Culturale. La 22 noiembrie 1946, sotia ii moare de hemioragie cerebrala. Viata i se schimba. Se sihastreste, mai face doar mici plimbari prin Cismigiu. Isi blocheaza soba cu carti si nu mai aprinde focul in ea vreme de un deceniu. Tot atunci frecventeaza cercul religios „Rugul Aprins” (denumit si „Grupul de la Manastirea Antim”), unde leaga prietenii cu minti luminate: parintele Agaton Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Benedict Ghius, Andrei Scrima. Organizatia este interzisa de catre comunisti, in 1948.

Dupa 10 ani, Vasile Voiculescu este arestat. Are 74 de ani. Despre comportamentul sau in temnitele comuniste spau pastrat cateva mprturii valoroase. „Eram istovit de puteri, iar in salon era liniste. […] Dupa o vreme, cand m-am trezit fara sa ma pot misca, am rotit doar ochii prin incapere incercand sa ma familiarizez cu locul. Am zarit atunci intr-un pat din coltul salonului, un batran cu parul alb, purtand parca o aura de sfant”, scrie istoricul Vasile Boroneant. Asa avea sa i se spuna la Aiud: „Sfantul”. Este batut non-stop. Contracteaza TBC la coloana si este aproape imobilizat. Dar nu scapa de bataie. Distractia preferata a gardienilor era sa-l intrebe, dis de dimineata: „Bosorogule, mai traiesti?” „Traiesc, tovarase sergent!” Si, pac, urma un bocan in cap! „Acolo, printre detinutii care veneau de la Bucuresti, m-a impresionat figura de Crist a unui om varstinic cu care am intrat in vorba. Tarziu aveam sa aflu ca omul acela plin de blandete si bunatate era marele scriitor Vasile Voiculescu”, noteaza si Aristide Dobre. „Era sumumul de sublimare al fiintei umane!”

Este schingiuit pentru a spune „tot”. „Nu pot scrie poezii pentru regim si nu voi face asta niciodata”, le spune. Este eliberat pe 2 mai 1962, dupa patru ani de chin si batjocura. Dar „Sfantul” Vasile Voiculescu nu mai poate merge. Ajunge acasa. Familiei nu vrea sa le spuna nimic despre anii de chin de la Jilava ori Aiud. „Mai bine sa nu stiti”.

Se apropie de opt decenii de viata, iar anii de temnita grea isi spun cuvantul. Dupa eliberare nu mai traieste mult. Il cheama, langa pat, pe Ionica, fiul sau. „Ionica, eu mor! Mor! M-au omorat. Nu le dau nimic!”, sunt ultimele sale vorbe. Trece la Domnul in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963.

Postum, in 1970, ii apare o capodopera, „Lostrita”, in volumul „Iubire magica”. Prea putin si prea tarziu…

Sursa: fericiticeiprigoniti.net.