In Articole

Dan Chitic - Despre „alesul neaflat și încă neales” și crescătoria de „tirani in-vitro”

Umblă vorba că e aici, că umblă printre noi!

Nu, nu mă refer la Elon Musk, ci la o persoana mult mai importantă pentru noi, ba chiar pentru planetă.

Este acea persoană minunată, Învățată, providențială și binecuvântată care, fiind înzestrată cu atâtea calități și daruri, singură, le știe și le poate pe toate.

Această persoană este Persoana care ni se lasă sa înțelegem ca ne-ar fi fost hărăzită de însuși Domnul sa ne fie Domn și Far călăuzitor, un Salvator al Neamului.

Știu, nenorocirea noastră e că n-avem ochi sa vedem cu toții binecuvântarea pe care am primit-o având aceasta persoana printre noi, n-avem ochi să-l/o vedem pe cel/cea care ne este „mântuitor politic și social”

Păcat.

Dar poate nu avem ochi pentru alesul neștiut și neales încă unanim al acestui ne-am pentru ca el se ascunde dub foarte multe nume și chipuri. Nu voi enumera nici măcar câteva nume ale mulțimii de personaje care și-au depus cv-ul in forul lor interior pentru a juca rolul „providențial” al „singurului salvator” al națiunii căci mi as face și mai mulți dușmani, și nu mai am nevoie, zău!

Fiecare noua apariție in lumina feisbucista, fiecare persoana care spune banalități de bun simț devenite adevăruri subversive și eroisme doar din cauza aberantei lumi in care trăim, cum obține mai mult de 50 de like-uri la o postare, simte brusc nevoia sa își înființeze, pe modelul mai vechilor „unici-salvatori”, un cult personal cu un număr cât mai mare de adepți și admiratori. Și așa se naște „mitul”, „legenda” neștiută decât de prea putini a noului „singur salvator”.

Dar nici măcar asta nu e de condamnat. Sa fie și sa fie Fericiți!

Ceea ce este devine odios in aceasta poveste absurda este ca persoana auto-desemnată ca „unic-salvator”, brusc, odată auto-evaluându-se aptă pentru această postură, devine, singură, deținătoare a întregului și absolutului Adevăr. Doar ea/el, „alesul neaflat si încă neales”.

Restul devin neimportanți, niște prosti, niște “ciuri-buri”, a căror părere nu contează niciodată. Și așa, brusc, posibilul “Providențial Salvator” se transformă intr-un iminent blestem, fiind gata sa se înscrie in lunga lista a tiranilor sociopati trăitori pe plaiurile Carpato-danubiano-pontice care doar ei le știu pe toate pentru toți.

Nu voi insista. Ați înțeles deja. Și știu ca aveți deja nume și figuri ce va vin in minte și pe care insist sa nu le menționați in comentarii.

Nu asta este scopul.

Scopul acestei postări este îndemnul la smerenie pe care-îl fac, iată, odată in plus. Va rog pe toți „aleșii neaflați si încă nealeși”, mulți oameni cu nu putine calități:
fiți modești și smeriți!

Lăsați orgoliile și trufia, căci astea sunt cele care ne-au adus aici, in starea asta, alături alte păcate grele ale nației noastre cum sunt lașitatea, comoditatea și Trădarea.

Lăsați să se audă mai mult gândurile și nevoile poporului de care spuneți că vă pasă atâta și lăsați in surdina cântecele de lauda a propriei persoane, a marilor, ilustrelor și nerepetabilelor voastre calități.

Vă numiți „suveraniști”?

Păi fiți! Și decideți împreună cu cei pe care vreți să îi reprezentați, nu decideți voi pentru ei. Căci altfel, așa cum vreți și voi să faceți, decizii pentru cei mulți, considerați prea proști pentru a-și croi destinele, iau și „șefii” de azi ai Romaniei. Și șefii lor din afara țării.

Toți ne consideră pe noi, ăștia mulți (și din categoria asta faceți și voi acum parte!), prea proști.

Concluzie?

Ascultați și vorbiți cu aproapele!
Iubiți-l, ajutați-l și respectați-l! Și…

Fiți smeriți! Nu va lăudați cu binele pe care îl faceți!

Fiți Smeriți pana la umilință, pana la sacrificiu! Ca Domnul!

Abia atunci…

Abia atunci v-ați putea număra printre proiectele viabile de lideri de care are nevoie țara asta… și nu de tirani in-vitro!

A consemnat pentru dumneavoastră av. Dan Chitic.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabiamihai eminescu