In Articole

Dan Chitic - Nevoia de dușman

Societatea occidentala, din care facem parte, funcționează din punct de vedere emoțional și intelectual exclusiv in sistem binar. Avem A sau non-A, atât. Asta spre deosebire de Orientul apropiat care sintetizează și reduce totul la A, sau de extremul orient unde indianul, spre exemplu, e „proiectat” să gândească în tetralemă: A sau non-A, A și non-A, nici A și nici non-A.

Dualismul este o constantă a psihicului occidental, doar că în loc ca această caracteristică a modului nostru de a gândi să devină mai rafinată, mai elaborată, noi, de zeci de ani încoace, alunecăm de la un dualism cartezian intr-un bogumilism de manea.

Ceea ce trăim azi e exemplificativ pentru ceea ce am spus mai sus.

Căci societatea occidentală, a cărei a doua trăsătură esențială este caracterul războinic și expansiv, ne arată azi că într-o lume pe care a cotropit-o economic și cultural „globalizând-o”, a rămas în pană de combustibil: a rămas în pană de dușmani!

Adică suntem în lipsa acută de non-A.

De unde nevoia constantă de descoperire a unor noi și noi dușmani, văzuți și nevăzuți! Fără, lumea occidentală ar sucomba, ar face implozie din vădita lipsă de consistență intelectuală și spirituală ca urmare a autodistrugerii singurului element ce dădea substanța și sens occidentului, și aici mă refer desigur la creștinism.

Dar să revenim la dușmani. Ce ar mai putea să strângă și să disciplineze o populație în disoluție intelectuală, morală și socială altceva decât „Dușmanul”? Cum ai putea controla absolut o asemenea populație dacă nu spunându-i că „Dușmanul e aproape!”, „Dușmanul ascultă!”… sau precum maneliștii: „Dușmanii îmi poarta pică…”

De aceea societatea occidentală e în Căutare de dușmani! Zilele trecute Secretarul General al NATO ne spunea iarăși că „Dușmanul e aproape”… în fine, nu a putut preciza care e pericolul, cu ce suntem amenințati, dar clar e că acest dușman există: e China, e Rusia, sunt amândouă? Nici nu contează! Bine că avem un dușman. La ce bun să fim „Aliați” și să plătim sute de miliarde pe arme fără dușman? „Viața ar fi pustiu”

Dar dacă pentru militari este nevoie de un dușman văzut, identificabil (asta până vor anunța iminenta invazie extraterestră, desigur!), pentru politicieni și pentru Deep State Dușmanul trebuie să rămână invizibil: teroriști (mai putini azi), și mai ale virusuri! Virusuri care transformă în dușman aproapele fără mască, nevaccinat, nedisciplinat! Azi, de când cu plandemonia, Trăim într-o lume cu aproape 8 miliarde de dușmani! Ce puteau găsi mai bun pentru mințile și sufletele noastre strâmte și strâmbe?

De aceea cred că e destul de probabil „valul IV” prin Septembrie-Octombrie, dar poate și COVID-24… cine știe?

La ce bun tot ce v-am spus?

La nimic! Doar ca să înțelegem că „Dușmanul este aproape și ascultă”… pentru că acest dușman se ascunde chiar înlăuntrul nostru: este modul nostru de a fi și de a gândi… până nu vom învinge acest teribil Dușman, stăpânii și Adevărații noștri dușmani, vor continua să ne cânte manele cu dușmani… și noi ii vom crede! Și ne vom urî de moarte!

A consemnat pentru dumneavoastră av. Dan Chitic via facebook.com.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
gheorghe pipereadan chitic, panisteria